marți, 2 februarie 2016

BREAKING NEWS: România este prima țară din Europa care recunoaște alienarea părintească

Stimate doamne, stimaţi domni,

Avem plăcerea să vă informăm privitor la faptul că ieri, 1 februarie 2016 s-a semnat la Hotel Cişmigiu, protocolul prin care Asociaţia Română pentru Custodia Comună şi Institutul de Psihologie Judiciară convin să lucreze împreună pentru recunoaşterea din punct de vedere legal a alienării părinteşti ca o formă de violenţă asupra copilului.

Rezultatul unei colaborări deschise acum doi ani de zile, protocolul vine să gireze din punct de vedere al specialiştilor în domeniul psihologiei existenţa fenomenului de alienarea parentală, fenomen pe care Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodia Comună doresc să îl aducă în atenţia autorităţilor, cu scopul de a-l întroduce în lege, împreună cu măsuri de prevenire şi combatere eficiente.

Protocolul are o însemnătate deosebită deoarece oferă o definiţie a alienării părinteşti, explică variatele forme de manifestare ale alienări părinteşti dar şi oferă mai departe sugestii legale de prevenire şi contracarare pe care autorităţile statului le-ar putea aplica, cu scopul de a preîntâmpina traume asupra psihicului copiilor.

Toate aceste recomandări şi cerinţe formulate pe cuprinsul documentului şi pe care cele două organizaţii le vor prezenta mai departe organelor cu rol de legiferare, sunt rodul unor cercetări de câţiva ani de zile a bunelor practici din străinătate în aria identificării şi contracarării fenomenului de alienare părintească.

Deloc de neglijat, ne bucură disponibilitatea Institutului de Psihologie Judiciară de a gira din punctul de vedere al specialiştilor în psihologie, bunele practici din străinătate legate de custodia comună. Astfel Institutul a confirmat necesitatea ca instanţele româneşti să stabilească, programe de legături personale ample care să permită fiecăruia dintre cei doi părinţi să se implice cel puţin 33% din timp (echivalentul a zece zile pe lună) în creşterea şi educarea copiilor.  Specialiştii români se alătură astfel, comunităţii ştiinţifice internaţionale în a explica judecătorilor privitor la importanţa deosebită pe care timpul parental de calitate o are în clădirea şi păstrarea relaţiilor de ataşament dintre copil şi părintele său.

Prin semnarea acestui protocol, România devine prima ţară din Uniunea Europeană în care un organism profesional al psihologilor, recunoaşte în mod public fenomenul alienării părinteşti, ca reprezentând o problemă de sănătate publică şi în care, pe cale de consecinţă, cere autorităţilor statului să se preocupe de a oferi victimelor o protecţie adecvată prin prevederi legislative clare.

Alienarea parentală este o formă de violenţă psihologică extrem de gravă, care afectează negativ mii şi mii de copii din România, împreună cu și mai multe de alţi adulţi, rudele acestor copii, care ajung să piardă orice legături personale cu aceştia.

Cu deosebită consideraţie,
Colectivul ARPCC

*************************************************
Documentul scanat, împreună cu protocolul semnat de către Institutul de Psihologie Judiciară și Asociația Română pentru Custodia Comună se poate accesa la adresa web www.arpcc.ro/alienare

[ngo1746]

2 comentarii:

Unknown spunea...

sunt din pacate in aceasta postura in calitate de tata si trebuie obligatoriu mers in continuare mai departe cat mai repede posibil ....

Anonim spunea...

Sunt in postura de bunica paterna de care nepotica mea era foarte atasata ,a crescut cu noi iar dupa divort fosta mea nora a indoctrinat fetita si nu i-a mai permis sa stea de vorba cu tata si cu noi . O invata sa minta, sa ascunda, sa urasca.Ar trebui ca pedepsele pentru astfel de comportamente sa fie foarte mari, deoarece copii raman cu traume pentru toata viata,

Cele mai citite