joi, 30 iulie 2015

Alienarea parentală


Alienarea parentală


O copie a acestui articol poate fi descărcată aici:

Când părinţii sunt înstrăinaţi (alienați) de copiii lor, ia naştere o serie de reacţii, unii sunt furioşi, în vreme ce alţii se simt neajutoraţi. Pe de altă parte, un procent descoperă în sine o forţă care îi transformă  în susţinători înflăcăraţi a cauzei părinţilor respinşi, dar, în egală măsură, mulţi sunt secătuiţi atât fizic cât şi financiar. Unii părinţi îşi pun întrebarea: când este în regulă să renunţ? În mod cert, părinţii înstrăinaţi (la care ne putem referi cu numele de părinţi respinşi) sunt nişte părinţi îndureraţi. În  2002, dr. Richard Gardner scria: “Pentru unii dintre părinţii înstrăinaţi durerea continuă este comparabilă cu o moarte în viaţă. Din păcate, pentru mulţi dintre părinţii respinşi, suferinţa nu încetează niciodată.

"Viața de familie este prima școală a emoțiilor" Daniel Goleman


video

sâmbătă, 25 iulie 2015

Cum pot restrictiona accesul copilului la un anturaj periculos (eu sunt parinte custodian nerezident)




Buna ziua, sunt tatal a 2 copii , un baiat de 12 ani si o fetita de 8 ani, sunt divortat , amiabil, prin notar cu atribuirea custodiei comune si domiciliul la mama...problema mea este urmatoarea fosta sotie in mod constant intretine relatii cu persoane cu care eu nu doresc ca, copii mei sa intre in contact ( nu ma refer la rel.intime, e vb de persoane din anturaj ) nu doresc sa intre in contact deoarece o persoana se drogheaza  si are diferite apucaturi pe care eu le consider total opuse cu ceea ce doresc ca fiica mea sa invete, iar cealalta persoana(ambele sunt femei) la fel- nu cred ca e foarte relevant ce vicii sau ce caracter au aceste persoane. Intrebarea mea este urmatoarea: cum pot sa previn aceste contacte pe cale legala deoarece eu ca si parinte cred ca aceste persoane sunt de-a dreptul nocive pentru educatia si cresterea copiilor .
Va multumesc!

====================================

Stimate domn,
Din pacate aici nu avem experienta. Trebuie sa discutati cu mama si sa ajungeti la o intelegere. Fiind vorba de custodie comuna aveti ambii drept de a decide privitor la relatiile copilului. Din pacate prevederea legala pe care noi am avut-o in proiectul de lege care ulterior a devenit L257/2013 si care continea dreptul de veto al parintelui nerezident fata de anturajul copilului, a fost taiata de pe lista de catre ministerele implicate.
Asadar nu prea aveti cum, dpdv legal, sa va opuneti legat de ce oameni intra in casa fostei dvs sotii. Desigur ca puteti incerca o rediscutare in fata instantei a masurilor privitoare la locuinta copiilor (sa se dea locuinta copiilor la dvs) dar pentru aceasta va trebui sa aveti un probatoriu beton privitor la anturaj si, chair si asa, nu sunt sanse foarte mari deoarece instantele exercita o preferinta evidenta catre stabilirea locuintei copiilor la mama + s-ar pute ca dvs chiar sa nu aveti conditiile necesare copiilor. Astfel de decizii sunt greu de luat si, doar un judecator poate decide. Cum va decide? Dupa inima si mintea lui. Nu exista o regula consacrata in jurisprudenta din Romania desi cazul este foarte interesant dpdv jurisprudential (daca obtineti vreo decizie de schimbare de locuinta in baza “probatoriului beton” sa ne-o comunicati si ii vom face reclama cu speranta ca si alte instante for aplica solutii similare.

Cu deosebita consideratie
Colectivul ARPCC’
ref. [ngo3237]


vineri, 24 iulie 2015

Tatal are un program de vizita stufos pe care nu il respecta. Vreau sa il reduc. Ce fac?

 

 
INTREBARE:
Buna ziua,incep prin a spune ca am un copil in varsta de 9ani, a carui custodie o am impreuna cu fostul sot, eu fiind parinte rezident; in instanta tatal a solicitat un program destul de "stufos" de petrecut cu fiul nostru, cu care la momentul respectiv am fost de acord, in timp insa situatia s-a schimbat - in sensul ca nu isi mai respecta deloc "programul" ba chiar in ultima perioada nu l-a mai cautat deloc. Intrebarea mea se refera la faptul ca daca acest program nemaifiind respectat chiar de el poate fi schimbat?



Va multumesc anticipat,
cu respect, Zina Rosu.

RASPUNS:

Da. Puteti cere modificarea programului de legaturi personale al copilului daca imprejurarile s-au schimbat si considerati ca nu aveti altă cale. Din ce spuneti dvs pare ca s-au schimbat in sensul ca tatal s-a dezangajat emotional din relatie. Noi va recomandam sa incercati totusi sa vorbiti cu dansul pentru ca daca a cerut un program "stufos" inseamna ca intențiile dansului au fost bune la inceput.. Poate ca inca nu e timpul pierdut sa il mai retineți in apropierea copilului. Copilul are nevoie de ambii parinti chiar daca parintii s-au separat iar o interactiune de 2 ori pe luna sa stiti ca nu face bine nici copilului si nici tatalui si ... nici dvs. Ganditi-va ca de acum inainte chiar si cand veti avea cel mai dureros guturai veti fi singura si va trebui sa va duceti copilul la scoala (hmm parca ar fi bine sa mai existe un adult prin preajma care sa ia copilul 2-3 zile la dansul si sa va dea timp sa va recuperati fara sa expuneti copilul la posibila imbolnavire, etc. Sa cresti un copil singura (pentru 10-20 de ani de acum inainte) nu e prea usor .

Daca e sa facem o sugestie, incercati macar sa aveti un overnight (in mijlocul saptamanii) in care tatal sa ia copilul la el, sa faca teme impreuna sa il duca la scoala, etc. Asta il responsabilizeaza pe adultul nerezident. Daca il “izolati” strict in postura de “tata de weekend”  sunt mult mai multe sanse sa se dezangajeze decat daca are responsabilitati reale privitoare la cresterea si EDUCAREA copilului.

Altfel desigur ... puteti oricand sa diminuati programul printr-o hotarare a instantei... dar noi va spunem ca acest program chiar nu conteaza. Vorbiti cu dansul si vedeti ce alt program i-ar fi favorabil (si lui si dvs) si incercati sa implementati un acord al dvs. un acord la care ambii sa subscrieti si sa va tineti responsabili (unul pe altul) dpdv moral ca sa il si aplicati. Pana la urma ar trebui sa va ganditi strict la interesul copilului si ... putem sa afirmam cu certiturine asta .. studiile au aratat ca acei copii care in ciuda divortului parintilor reusesc sa ii aiba alaturi pe ambii lor parinti, sunt muuult mai bine evaluati (la 10 - 20 -30 de ani) decat copiii care nu au sansa asta si esueaza in acele lamentabile “programe de vizita” de 2 weekenduri pe luna. Un tata de weekend nu e un tata deplin ... copilul pierde atat un model parental cat ... un parinte complet - care de cele mai multe ori se dezangajeaza emotional.
Colectivul ARPCC

[ref. 3239]

Dorim reincredintare la tata in conditiile in care tatal necustodian se ocupa de fapt de copiii de ani buni de zile.


INTREBARE:
 
Buna ziua, sa va descriu situatia noastra. Sotul meu are 4 copii minori din casatoria anterioara si prin procesul de divort ( 2011 inainte de legea custodiei comune ) , el a cerut incredintarea copiilor mamei si bunicilor din partea mamei pentru ca el nu avea atunci posibilitatea sa se ingrijeasca de ei si plateste lunar pensia alimentara. Copiii stau la parintii mamei momentan deoarece mama copiilor nu mai are locuinta, are o viata dezordonata, nu se prea ocupa de copii, este mai mult plecata, etc. De copii se ocupa bunicii lor si sotul meu cu mine, eu fac lectiile cu ei, le mai cumparam ce le trebuie, ma duc la scoala cand este nevoie, la doctor, ei au haine si lucruri si la noi si la bunici. Vazand situatia asta haotica, mama lor fiind mai mult disparuta din peisaj decat cu ei, ne-am gandit sa luam copiii la noi definitiv, ei sunt de acord, bunicii lor sunt de acord si chiar mama lor este de acord pentru ca vede ca ne ocupam de ei, ii iubim si ii ingrijim. Acum, intrebarea mea este : daca sotul meu deschide proces si cere incredintarea copiilor, va primi el custodia sau va fi custodia comuna ? Problema este ca noua nu ne convine deloc custodia comuna pentru ca de ex. daca copiii au nevoie la scoala de o adeverinta sau alt document semnat de ambii parinti atunci eu va trebui sa umblu dupa mama copiilor si nu o sa dau de ea   ( la inceputul anului scolar am umblat dupa ea doua luni ca sa aduca o adeverinta de la servici pentru bursa copiilor si era sa piarda copiii bursa din cauza indiferentei ei ) Deci in cazul nostru, custodia comuna nu este o optiune buna, nu vreau sa-mi fac nervi mereu cand le trebuie copiilor o hartie sau acordul ei. Oricum, ea o sa fie cand doreste in preajma copiilor, poate sa stea cat timp vrea cu ei, ( numai sa vrea sa petreaca timp cu ei ), locuim la cateva case distanta de bunicii lor cu care suntem intr-o relatie foarte buna, suntem o mare familie fericita :) Deci, cum putem face ca sotul meu sa primeasca doar el custodia copiilor ? Multumesc.


RASPUNS:
Sincer nu stim cum va fi la proces. Jurisprudenta e “in formare” si ii va lua inca 10 ani probabil ca “sa se aseze” si sa devina “predictibil” cum se va judeca un caz ca cel despre care ne-ati povestit. Depinde de judecator daca tine la litera legii sau la spiritul legii,. Litera (regula) in justitie e sa se dea custodie comuna. Spiritul legii (daca dvs argumentati bine) ar inclina probabil (daca intr-adevar situatia este asa cum o descrieti) catre o custodie unica paterna care ar fi in interesul superior al copilului. Vedeti art 397 din codul civil care enumereaza anumite motive “intemeiate”. Care sunt acelea - cred ca sunt enumerate in Legea 272/2004. Din pacate este destul de limitata lista acolo (scuze, ni se datoreaza pentru ca se faceau multe abuzuri anterior, judecatorii ordonand in cam 50% din cazuri custodie unica). Credem ca aveti un caz (sotul adica) in a cere custodie unica (pentu tata) in acest caz. Faceti cererea principala cerand autoritate parinteasca exclusiva pentru sotul dvs. Aduceti martori care sa arate ca va ocupati de copii de ani buni, eventual chiar bunicii materni sa spuna asta si eventual obtineti si de la mama o hartie cum ca e de acord. Ca sa fiti siguri, incercati sa cereti in subsidiar (adica daca nu se accepta cererea principala de autoritate unica la tata) ca instanta sa delege in mod oficial doar tatalui partea cu adeverintele scolare, inscerierea la scoala, etc. Baza ar trebui sa fie http://www.iurispedia.ro/i/CCiv:Art._398 si faptul ca imprejurarile actuale sunt total diferite de situatia de la momentul pronunerii divortului .... Dar. in final, nu ar trebui sa va temeti chiar atat de mult de o eventuala custodie comuna chiar si cu o mama care pana acum s-a aratat (dupa cum spuneti dvs) dezinteresata. Exista un articol in codul civil care spune ca in exercitarea actelor curente unul dintre parinte este prezumat (in fata tertilor de buna credinta) ca are acrodul celuilalt parinte.
Cu deosebita consideratie.,
Colectivul ARPCC.
ref. [ngo3236]

Ce pot face daca vreau sa iau legatura cu copilul care intre timp a fost dat catre adoptie de catre stat?

INTREBARE:

In anul 1998 am fost nevoita sa dau copilul in protectia statului D.G.A.S.P.C- BZ,fiind intr-o situatie precara fara venit fara locuinta,sotul fiind in alta tara. Dupa cca.5ani l-am cautat si mi-au spus ca l-a adoptat.Datorita retelei google,cautand mereu copilul am aflat ca este in bz in cls.xl zi ,am cerut autoritati sus mentionate detalii si acces la copil.Acestia sustinand ca copilul refuza si nu-l poate obliga,sustinand ca la 2-3ani conducerea se schimba si nu poate raspunde in locul colegilor sai avand in vedere ca m-au mintit. cum procedez legal sa-mi recuperez copilul avand ca situatie de fapt in nov.a.c. implineste 18 ani. Motivatia asta mi-a invocat institutia ca nu pot face demersuri legale.VA ROG INSISTENT DACA IMI PUTETI DA UN RASPUNS REFERITOR LA ACEASTA SPETA LA E-MAIL.CU CONSIDERATIE ,MULTUMESC.


RASPUNS:


Situatia ni se pare grava. Fara a cunoaste procedurile DGASPC-urilor si metodologia legata de adoptii nu credem ca interzicerea de catre statul roman a dreptului dvs de a interactiona cu copilul (de a primi vesti de la copil sau macar vesti despre copil, daca cumva acesta va respinge) este conforma cu drepturile garantate de conventia europeana privitoare la drepturile si libertatilor fundamentale. Cititi mai multe aici https://ro.wikipedia.org/wiki/Conven%C8%9Bia_European%C4%83_a_Drepturilor_Omului. Noi vedem aici o posibila incalcare a articolului 8. Sunt si niste manuale de aplicare care explica notiunea de viata de familie si care, circumscriu si situatia dvs (chiar daca copilul a fost adoptat intre timp). Practic actiunile (sau mai bine zis inactiunile) statului reprezinta o grava incalcare a dreptului dvs la viata de familie Credem ca statul roman are o obligatie pozitiva de a asigura un minim de contact (si asistenta psihologica pentru copil si pentru dvs. ca acest contact sa se poata realiza de o maniera care sa-l intareasca pe copil).

Vom retrasnmite cazul dvs. catre ANPDC pentru a obtine de la dansii un punct de vedere. Va recomandam sa luati legautra cu un avocat. Va recomandam de asemenea sa contactati si Centru de Resurse Juridice (CRJ) care ar putea sa va poata sfatui in acest sens,.
Cu deosebita consideratie,.
Colectivul ARPCC.,

Colectivul ARPCC


-----------------------------------------------
[ngo3346]

Ce pensie poate obtine copilul meu de la tatal nerezident care mai are 2 copii dintr-o alta casnicie?


INTREBARE

Buna ziua.eu si fostul sot am avut un divort notarial cu un copil minor,el ramanand in grija mea, exercitand custodia comuna. am stabilit o pensie alimentara modica (50 lei) pentru ca am continuat sa locuim impreuna dar urmeaza ca eu si fetita sa ne mutam si nu as vrea sa cer permanent bani pentru ea. intrebarea mea e: e musai sa ma adresesz instantei sau pot face un alt demers pentru a obtine pensie alimentara cuvenita legal?mentionez ca mai are 2 copii dintr-o casnicie anterioara pentru care plateste 30% din salariu. stiu ca in cazul a 3 sau mai multi copii i se pot opri 50% din venituri care se imparte intre toti copiii.multumesc anticipat pentru raspuns


RASPUNS:

Din punct de vedere legal aveti intr-adevar dreptul sa cereti pensie de intretinere pentru copil dar, atentie, doar daca celalalt parinte nu se preocupa de ingrijirea copilului, inclusiv alocand sume de bani (corespunzator nevoilor copilului) pentru a achizitiona bunuri si servicii. Din punct de vedere legal in aceasta cauza sunt aplicabile prev. art. 530 din noul cod civil. La litera (1) se precizeaza ca ambii parinti sunt datori cu obligatia de intretinere fata de copil, in natura (adica sa achizitionati hainute, caite pentru scoala, mancare, obiecte de toaleta, jucarii). Legea merge pe prezumtia ca parintii cunosc cel mai bine nevoile copilului si, pentru ca isi iubesc copilul, vor aloca sumele necesare indiferent daca ele reprezinta 10% sau 50% din venituri. Asa se intampla si in cazul familiilor nedivortate, Nevoile copilului variaza, posibilitatile parintilor variaza, dar cu buna credinta parintii fac ceea ce este omeneste posibil sa creasca copiii cat mai frumos. 

Desigur ca sunt si situatii in care, dupa o separare, plata pensiei in natura nu mai e posibila (daca de ex un parinte ajunge sa interactioneze rar cu copilul din variate motive). In acest caz acest parinte ar trebui (tot de buna voie si in intelegere cu celalat parinte) sa tranmita parintelui care sta nemijlocit cu copilul, sume de bani care sa acopere nevoile copilului (cam la fel cum fac parintii neseparati in care unul lucreaza in strainatate iar celalalt sta cu copilul acasa. 

A stabili in acest caz cuantumul tot de parinti tine. Ei pot gandi singuri (sau cu ajutorul unui mediator ori a unei persoane de incredere) un algoritm dupa care sa calculeze ce sume pot sa aloce fiecare dintre ei, copilului, si, in cazul parintelui nerezident, ce sume sa tranmita parintelui rezident pentru ca parintele rezident sa aiba grija de copil. 

Legea ia insa in considerare si o plata “fortata” in bani pentru cazul in care cu rea credinta parintele nerezident nu se preocupa de a oferi copilului ingrijire in natura ori in bani, din proprie initiativa ori in situatiile in care suportul oferit este foarte mic in comparatie cu nevoile copilului si posibilitatile parintelui. Intra in actiune, atunci, art 530 litera (2). Asadar, recomandarea noastra este sa discutati cu domnul sot situatia si sa vedeti daca puteti gasi de comun acord un algoritm de calcul a sumelor cu care dansul sa contribuie (de ex sa plateasca gradinita, sa se preocupe sa cupere el toate rechizitele, etc. In functie de gradul de respect reciproc care exista intre dvs ati putea ajunge la o astfel de intelegere pe care sa o formalizati cumva intr-un plan parental (va recomandam calduros planul parental de aici http://www.arpcc.ro/wiki/plan-parental care poate fi apoi autentificat notarial (macar o legalizare de semnatura).

 
Sunt mult mai multe aspecte despre care ar trebui sa vorbiti decat strict zona de “intretinere”. Va recomandam, daca nu ati rupt inca puntile, sa incercati (cu ajutorul unei persoane in care aveti amandoi incredeere) sa completati si sa semnati documentul. 20 de ani (pana ajunge copilul la majorat) reprezinta o perioada mare de timp si e mult mai bine pentru copil (dar si pt dvs) sa fie ingrijit in aceasta perioada de ambii parinti. Poate vreti si dvs sa aveti o cariera, etc. Postura de mama singura (pt 20 de ani) s-ar putea sa nu va puna in cea mai buna pozitie din acest punct de vedere.  Daca in schimb, in ciuda separarii, ati reusi sa continuati sa il tineti pe tata implicat, pe termen lung si dvs si copilul (si tatal) veti avea doar de castigat.


Daca nu mai sunteti in situatia de a putea discuta ca de la adult la adult cu tatal copilului, puteti sa depuneti o cerere in instanta si sa cereti pensie in bani. Intr-adevar procentele de care ati pomenit in intrebare sunt cele corecte. DPDV legal opereaza art. 529. De vreme ce sunt 3 copii si suma maxima pe care instanta i-o poate “imputa” tatalui este de 50% din venituri rezulta ca al dvs copil ar ajunge la max 16-17% iar ceilalti doi frati la 33%. Aici va trebui sa discutati cu un avocat care sa gaseasca calea legala. E posibil sa trebuiasca sa chemati in judecata nu doar pe tata ci si pe mama copiilor din prima relatie deoarece o decizie a instantei va afecta intrucatva pensia alimenatara pe care tatal copilului dvs o plateste pentru cei doi copii.


Colectivul ARPCC.
[ngo3346]

joi, 23 iulie 2015

Planul Parental face parte din înţelegerea de divorţ.



Planul Parental
Copia acestui articol o găsiţi aici: https://goo.gl/jiYKOT

Planul Parental face parte din înţelegerea de divorţ. Este cerut de judecătorie împreună cu actele de divorţ când soţii hotărăsc să divorţeze sau să se despartă. În funcţie de jurisdicţie, părinţii cre se despart pot opta pentru un Plan Parental chiar fără a se înfăţişa în faţa curţii.

Planul Parental stabileşte programul şi protocolul de organizare a vieţii copiilor cu părinţi divorţaţi. Acesta permite părinților să evite viitoare conflicte cauzate de lipsa liniilor directoare privind responsabilităţile legate de copii. Fără aranjamente clare în privinţa acestor responsabilităţi pot apărea  conflicte şi necesitatea rezolvăii lor pe căi legale. Când părinţii nu respecă această cerință, instanța este obligată să ia decizii privind viaţa copiilor şi să stabilească un Plan Parental. Părinţii pot apela și la un mediator care va lua aceleași decizii ca și un judecător, evitând tribunalul pe viitor.
Un Plan Parental poate conţine câteva sau toate elementele de mai jos:

 Timpul petrecut cu copilul ( custodia fizică)

 Luarea deciziilor( custodia legală)

 Deplasarea şi schimbul

 Vacanţele anuale şi pauzele şcolare

 Sprijinul financiar al copilului

 O strategie de rezolvare a conflictelor

 Școala şi accesul la rezultatele școlare 

 Îngrijirea sănătății mentale şi fizice

 Informaţii de contact, schimbarea domiciliului şi călătorie în străinătate

 Activităţi sociale şi rolul în şcoală

 Petrecerea nopţilor şi vizite

 Comunicarea şi luarea împreună a deciziilor 

 Medierea şi arbitrajul

 Asigurarea medicală şi cheltuieli aferente

 Relaţia cu rudele şi alţi apropiaţi

 Impozite şi testamente

Problemele financiare precum pensia alimentară, asigurarea de sănătate, taxe şi drepturi de  urmaş diferă de la o jurisdicţie la alta. Părinţii stabilesc aceste lucruri separat de stabilirea programului copiilor.

În anumite jurisdicţii, o comunitate are un program de parenting în comun, care include creşele, serviciul de transport al şcolii, sporturi şi activităţi. Acestea sunt organizate de Fair Parenting Project. [1]

Dacă planul parental este acceptat de ambele părţi înainte de înfăţişarea în faţa curţii, este numit   ”stipulat” sau “prin consimţământ”. Un  judecător poate aproba un astfel de plan fără  audiere. În general, judecătorii încurajează părţile să ajungă la asemenea înţelegeri decât să se ajungă la tribunal.

Asociația Română pentru Custodia Comună

Cuprins

1 Statele Unite ale Americii

2 Marea Britanie

3 Australia

4 România

5 Spania

6 Belgia & Olanda

7 Bibliografie

Statele Unite ale Americii

Există o lege care cere, în majoritatea statelor, să aibă o lege stipulând ca planul parental să stabilească minimul timpului petrecut cu copilul şi gradul de acces la care are dreptul părintele noncustodial. [2][3][4][5][6][7]Neprecizarea în decizie a timpului minim dă dreptul la un potenţial apel la o curte superioară de justiţie. Primul plan parental face de obicei parte din decizia de divorţ, dacă sunt implicaţi copii. Mai târziu, dacă intervin schimbări precum schimbarea domiciliului, chestiuni de abuz asupra copilului, probleme de sănătate etc. părinţii pot modifica planul parental existent completând o nouă cerere adresată curţii.

Tribunalele de familie din majoritatea statelor prevăd, în planul standard de vizite pe distanțe mici, acordarea unui week-end la două săptămâni şi a unor vacanțe; există şi planuri privind vizitele la distanțe medii şi lungi, care permit combinarea acestor vizite în intervale mai lungi de timp pentru a reduce timpul de deplasare.[8][9][10][11] Dacă judecătorul le aprobă, părinţii pot aduce schimbări acestui plan standardizat sau elabora un plan personalizat.

Copilul de sau în jurul vârstei de 13 ani, în funcţie de stat, poate avea dreptul de mărturie în faţa curţii  cu privire la custodie și înţelegerile din planul de parenting având de obicei un impact puternic asupra deciziei.

Planurile parentale pot include diverse restricţii şi indicaţii cu privire la contactul cu copilul, precum măsuri de siguranţă, îngrijirea medicală, practicarea unui sport și multe altele. Uneori un plan parental impune restricţii cu privire la schimbarea domiciliului sau derogă de la legile unui stat permițând schimbarea domiciliului fără o cerere adresată curţii.

Marea Britanie

În Anglia şi Țara Galilor Children and Family Court Advisory and Support Service/ Serviciul de Sprijin şi Consiliere pentru Copii şi Familie, instituție non departamentală publică, a emis o broşură numită Parenting Plans Putting your children first: a guide for separating parents Planuri parentale în care copilul e pe primul loc: un ghid pentru părinţi despărțiți.[12]

Australia

Planurile parentale în Australia[13] sunt un acord scris între părinţi, încheiat fără ajutorul sau aprobarea curţii, dar pot fi întocmite cu ajutorul unui mediator. Nu au caracter obligatoriu, nu pot fi impuse prin lege, deci nu pot fi încălcate. Un plan parental poate fi emis în aşa fel încât să fie supus aprobării curţii, însă odată aprobat el devine o decizie consimțită. Nu există un plan 'standard' de împărţire a custodiei, fiecare este unic deşi sunt disponibile exemple de planuri parentale.[14]

Asociația Română pentru Custodia Comună

Deşi planul parental nu poate fi impus prin lege, dacă se inițiază acţiune în justiţie după consimțirea asupra planului parental, curtea va cântări cu mare atenție planului inițial întrucât el arată intențiile fiecărui părinte în momentul semnării.

Planul poate cuprinde atâtea prevederi privind copilul (copii) cât consimt părinţii, însă sprijinul financiar nu este inclus in acest plan, pensia alimentară fiind calculată de Agenţia Guvernamentală Australiană de Sprijin a Copilului.[15]

Organizaţia Părinţilor non-custodiali (Îngrijirea copilului în mod egal)[16] a fost fondată în Australia în 1998.

Pagina web a organizaţiei precizează că strategiile de bază sunt centrate asupra drepturilor familiei şi reformei în ce privește pensia alimentară. Aceasta se face prin intermediul unor schimbări legislative care să consacre dreptul natural al copilului la legături apropiate cu ambii părinți, prin schimbări procedurale şi legale care să asigure un sistem de sprijire al copilului corect și echitabil, capabil să îndeplinească roulul de a sprijini copiii.

Organizaţia Părinţilor non-custodiali (Îngrijirea copilului în mod egal) este înregistrată în prezent ca partid politic împreună cu Comisia Electorală Australiană(CEA).[17]

România

Odată cu introducerea custodiei comune în legislaţia naţională românească, a fost făcut public un plan parental standard. Acesta a folosit planul parental din Florida şi a fost creat de către Asociaţia Română pentru Custodia Comună[18][19].  Planul a fost adaptat condițiilor României şi este folosit de către mediatorii din toată țara.[20]

Spania

Planul parental este des folosit și  în Spania.[21]

Belgia & Olanda 

Planul de îngrijire a copilului este introdus în legislaţia din Olanda[22] iar în Belgia[23] există deasemenea un proiect de lege în această privinţă.

Bibliografie

1. Vezi: http://FairParenting.com

2. "Oregon 107.102 Planul de parenting".

3. "Cloudnine Unveils the Pregnancy Mobile App to help and Advice All Indian Parents-to-be" / "Claudnine dezvăluie aplicaţia  pe mobil Sarcina pantru a ajuta și sfătui toţi viitorii părinţi indieni"

4. "Tennessee, Cerinţe minime pentru planul parental".

5. "Planul parental în Georgia".

6. "Planul parental în Florida ".

7. "Planurile parentale California ".

8. "Planuri parentale aprobate în Florida ".

9. "PLANUL PARENTAL STANDARD ÎN OREGON"

10. "PLANUL PARENTAL DIN NEW HAMPSHIRE"

11. "Exemplu de plan parental din New York"

12. CAFCASS (2006). "Planuri parentale:Copilul pe primul plan: un ghid al despărţirii părinţilor " (pdf). Extras la 2008-09-14.

13. ” Planul parental în Australia”. 2011. Accesat la 2011-08-31.

Asociația Română pentru Custodia Comună

14. ”Exemplu de plan parental” pdf 2011. Accest la 2011-08-31.

15. ” Agenţia guvernamentală australiană de sprijinire a copilului”.

16. Organizaţia părinţilor non-custodiali (Dreptul la îngrijire în mod egal a copilului); accesat la 28 Martie 2013.

17. Comisia Electorală Australiană Indexul Partidelor Politice Înregistrate. accesat la 28 Martie 2013.

18. l. O serie dintre aceste articole au fost  publicate http://blog.arpcc.ro/search/label/plan%20parental aici

19. m. A se vedea şi articolul publicat pe web site-ul juridic  din România, aici

20. n. Planul parental din România poate fi accesat aici [sursă nesigură?]

21. o. Rog a se vedea versiunea tradusă a planului parental spaniol aici

22. p. A se vedea Codul Civil Danez- Partea 1, Legea asupra personei  Legea Familiei, Titlui 1.14 Autoritatea asupra copiilor

23. http://www.dekamer.be/FLWB/PDF/53/2595/53K2595001.pdf 

Categorii:

 Custodia copilului

 Căsnicia


Traducător: Molnar Irina-Christine
Corector: Emanuela Margineanu

Colectivul ARPCC
[ngo2978]

luni, 20 iulie 2015

Jurisprudenţa CJUE, privitoare la concediul de îngrijire al minorului


Sursă foto: smarttalkrealestate.com

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat publicități joi, 16 iulie 2015, un comunicat cu privire la hotărârea pronunțată în cauza C-222/14, Maïstrellis.
Comunicatul integral:

Interzicând funcționarilor de sex masculin ale căror soții nu sunt încadrate în muncă să își ia concediu pentru creșterea copilului, legislația elenă este contrară dreptului Uniunii.
Concediul pentru creșterea copilului este un drept individual care nu poate depinde de situația soțului/soției.

Dreptul elen prevede că un funcționar de sex masculin nu are dreptul la concediu remunerat pentru creșterea copilului în cazul în care soția sa nu este încadrată în muncă sau nu exercită nicio activitate profesională, în afara cazului în care aceasta se află în incapacitate de a face față necesităților legate de creșterea copilului din cauza unei boli grave sau a unei dizabilități.

La finele anului 2016, domnul Konstantinos Maïstrellis, magistrat în Grecia, a solicitat acordarea unui concediu remunerat de nouă luni pentru creșterea copilului său, născut la 24 octombrie 2010. 
Această cerere a fost respinsă de Ypourgos Dikaiosynis, Diafaneias kai Anthropinon Dikaiomaton (ministrul elen al Justiției, Transparenței și Drepturilor Omului), pentru motivul că soția domnului Maïstrellis nu era încadrată în muncă la acel moment.

Sesizat cu această cauză, Symvoulio tis Epikrateias (Consiliul elen de Stat) solicită Curții de Justiție să stabilească dacă interzicerea beneficiului concediului pentru creșterea copilului față de funcționarii de sex masculin ale căror soții nu sunt încadrate în muncă este conformă cu Directiva privind concediul pentru creșterea copilului[1] și cu Directiva privind egalitatea de tratament în materie de încadrare în muncă[2].

Prin hotărârea pronunțată, Curtea răspunde că o reglementare națională nu poate prevedea că un funcționar de sex masculin nu are dreptul la concediu pentru creșterea copilului pentru motivul că soția sa nu este încadrată în muncă sau nu exercită nicio activitate profesională.

Curtea amintește astfel că potrivit Directivei privind concediul pentru creșterea copilului, fiecare dintre părinții copilului este, în mod individual, titularul dreptului la concediu pentru creșterea copilului. Este vorba despre o cerință minimă de la care statele membre nu pot deroga în legislațiile lor sau în convențiile colective. Rezultă că unuia dintre părinți nu i se poate interzice dreptul la concediu pentru creșterea copilului, nefiind posibil așadar ca situația profesională a soțului/soției să împiedice exercitarea acestui drept. O asemenea soluție este de altfel conformă nu numai cu obiectivul directivei care constă în concilierea responsabilităților profesionale și familiale pentru părinții care lucrează, ci și cu natura de drept social fundamental recunoscută prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene dreptului la concediu pentru creșterea copilului.

Pe de altă parte, Curtea subliniază că în Grecia mamele care au statutul de funcționar pot beneficia de concediu pentru creșterea copilului indiferent de situație, în timp ce tații care au același statut pot beneficia de acest concediu numai în cazul în care mama copilului este încadrată în muncă sau exercită o activitate profesională. Astfel, simplul fapt de a fi părinte nu este suficient pentru a permite funcționarilor bărbați să beneficieze de concediu, în timp ce în cazul femeilor care au același statut este suficient. 

Legislația elenă, departe de a asigura în mod concret o deplină egalitate între bărbați și femei în viața profesională, este mai degrabă de natură să perpetueze o distribuire tradițională a rolurilor între bărbați și femei prin menținerea bărbaților într-un rol subsidiar în raport cu cel al femeilor în ceea ce privește exercitarea funcției lor părintești. În consecință, 

Codul elen al funcției publice stabilește o discriminare directă pe criteriul sexului, contrară Directivei privind egalitatea de tratament în materie de încadrare în muncă, față de tații care sunt funcționari și care urmăresc să beneficieze de un concediu pentru creșterea copilului.

[1] Directivei 96/34/CE a Consiliului din 3 iunie 1996 privind acordul-cadru referitor la concediul pentru creșterea copilului încheiat de UNICE, CEEP și CES (JO L 145, p. 4, Ediție specială, 05/vol. 3, p. 160), astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/75/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 (JO 1998, L 10, p. 24, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 31).
[2] Directivei 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (JO L 204, p. 23, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 262).

Colectivul ARPCC, ref. [ngo3339]

sâmbătă, 18 iulie 2015

CJUE. Competența în materia obligațiilor de întreținere. Obligație de întreținere în favoarea copiilor minori concomitentă cu o procedură de separare a părinților.


Sursa foto: http://www.kidspot.com.au/

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat publicități joi, 16 iulie 2015, un comunicat cu privire la hotărârea pronunțată în cauza C-184/14, A (judecător raportor: jud. dr. Camelia Toader).


preluare de pe juridice.ro


Comunicatul integral:

Instanța chemată să se pronunțe cu privire la răspunderea părintească este de asemenea competentă pentru a se pronunța cu privire la pensia alimentară datorată de unul dintre părinți față de copiii săi minori.
Același lucru este valabil chiar dacă divorțul sau separarea de drept este soluționată de o instanță din alt stat membru.
Un regulament al Uniunii[1] prevede că instanțele competente în materia răspunderii părintești sunt în principiu cele din statul membru în care copiii au reședința obișnuită. În schimb, instanța competentă pentru a soluționa divorțul sau separarea de drept a soților poate fi cea dintr-un alt stat membru (mai ales atunci când soții sunt ambii resortisanți ai unui alt stat membru decât cel în care au reședința împreună cu copiii lor).

Pe de altă parte, alt regulament al Uniunii[2] prevede că instanța   competentă pentru a se pronunța într-o acțiune privind starea persoanei (divorț sau separare de drept, de exemplu) este de asemenea competentă pentru a se pronunța asupra unei cereri cu privire la o obligație de întreținere accesorie acestei acțiuni; viceversa, o cerere cu privire la o obligație de întreținere accesorie unei acțiuni în răspundere părintească va fi soluționată de instanța competentă pentru a se pronunța asupra acestei acțiuni.
A și soția sa, B, precum și cei doi copii ai lor sunt resortisanți italieni și trăiesc la Londra (Regatul Unit), unde s-au născut, de altfel, copiii. În 2012, A a introdus în Italia o procedură de separare de drept împotriva lui B, solicitând totodată instanței italiene să soluționeze chestiunea încredințării copiilor și a pensiilor alimentare datorate soției și copiilor. Instanța italiană s-a declarat competentă să se pronunțe cu privire la separarea de drept, dar a considerat că numai instanțele britanice erau competente să se pronunțe asupra chestiunilor legate de răspunderea părintească, întrucât copiii locuiau la Londra.

În ceea ce privește chestiunea pensiilor alimentare, instanța italiană s-a considerat competentă să se pronunțe cu privire la cererea de pensie în favoarea lui B pentru motivul că era vorba despre o chestiune accesorie procedurii de separare de drept. În schimb, instanța a decis că nu este competentă pentru a soluționa cererea cu privire la pensia față de copiii minori, aceasta fiind accesorie acțiunii privind răspunderea părintească. Competența de a soluționa această din urmă cerere ar reveni astfel instanțelor britanice.
Sesizată cu această cauză în ultimă instanță, Corte suprema di cassazione (Curtea de recurs italiană) solicită Curții de Justiție să stabilească instanța competentă, dintre instanțele italiene sau britanice, să soluționeze chestiunea obligațiilor de întreținere față de copii.

În hotărârea pronunțată astăzi, Curtea verifică dacă cererea cu privire la obligația de întreținere a lui A față de copii este legată mai curând de starea persoanei (mai precis de procedura de separare de drept) sau de răspunderea părintească. Astfel, în principiu, dreptul Uniunii face distincție între procedurile judiciare după cum privesc drepturi și obligații între soți sau drepturile și obligațiile părinților față de copiii lor.

Curtea consideră că prin natura sa, o cerere cu privire la obligațiile de întreținere față de copiii minori este legată intrinsec de acțiunea în răspundere părintească. Astfel, instanța competentă pentru a soluționa acțiunile privind răspunderea părintească este cea mai bine plasată pentru a aprecia în mod concret mizele cererii cu privire la o obligație de întreținere în favoarea unui copil: ea poate astfel să fixeze cuantumul acestei obligații, adaptând-o, în funcție de modul de încredințare stabilit, la dreptul de vizită, la durata acestui drept și la celelalte elemente privind exercitarea răspunderii părintești. O asemenea soluție răspunde în plus interesului superior al copilului, care, potrivit dreptului Uniunii, trebuie să fie un element primordial.

Curtea reține că în cazul în care o instanță dintr-un stat membru este sesizată cu o acțiune privind divorțul sau separarea de drept, iar chestiunea răspunderii părintești este dedusă judecății în fața unei instanțe din alt stat membru, cererea cu privire la o obligație de întreținere a unuia dintre părinți față de copiii săi minori este accesorie acțiunii în materia răspunderii părintești, și trebuie să fie examinată așadar de instanța competentă în această materie (respectiv, în speță, instanța britanică).

[1] Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO L 338, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 06, p. 183, rectificare în JO 2013, L 82, p. 63).
[2] Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere (JO 2009, L 7, p. 1, rectificare în JO 2011, L 131, p. 26, în JO 2013, L 8, p. 19, în JO 2013, L 281, p. 29 și în JO 2014, L 348, p. 31).

ref. [ngo3338]

miercuri, 15 iulie 2015

Videoclip privitor la conferinţa internaţională pe probleme de custodie comună (iulie 2014)

Film despre Conferinta Internaţională privitoare la custodia comună- care s-a desfaşurat în 9-11 iulie 2014, la Bonn, în Germania. Conferinţa a avut ca temă "Căi de a rezolva prăpastia dintre experienţa ştiintifică şi practica legală, legate de custodia copiilor”. A fost vorba de prima conferinţă internatională si interdisciplinară care a unit specialişti, praticieni şi organizatii neguvernamentale interesate în acest domeniu.



Colectivul ARPCC

ref. [ngo3333]

marți, 14 iulie 2015

Plângere "model" la CEDO -- cazul "Constantin şi ARPCC vs. România"


Sursă foto: http://startworknow.com/

Bună ziua,

Avem plăcerea sa punem la dispoziţia specialiştilor din România (dar şi a părinţilor interesaţi) o plângere realizată de către voluntarii ARPCC, într-un caz extrem de grav (dar, din păcate, destul de des întâlnit): cel de separare forţată a unui părinte de copilul său, pentru singura "vină" că el/ea s-a despărţit de partener. 


Cazul e şocant prin faptul că, deşi cei doi părinţi locuiesc foarte aproape unul de celălalt iar părintele cu pricina exercită portrivit legii (şi hotărârii instanţelor) toate atributele autorităţii părinteşti, acesta are dreptul să se întâlnească cu copilul doar o dată la 2-3 săptămâni, şi doar pentru 10 ore!! (= 240 ore/an). 

Găsiţi aici (https://goo.gl/gXIJ2m) plângerea noastră, aşa cum a fost redactată şi transmisă către Curtea de la Strasbourg. Sugerăm tuturor avocaţilor care vor fi tentaţi să ridice plângeri similare la CEDO, să preia ca inspiraţie argumentaţia propusă de noi şi să o îmbunătăţească. Ne vom bucura foarte mult dacă vor fi interesaţi (ţinând cont că unficarea jurisprudenţei în Romania este o cauză de utilitate publică, cu direct impact asupra a mii de copii), domnii şi doamnele avocaţi ce ne citesc, să împartă, de asemenea, argumentele suplimentare pe care le vor găsi, cu scopul ca plângerile la CEDO pe aceste aspecte să fie din ce în ce mai bune şi, astfel, să obţinem o condamnare a României. 

Ţin să mulţumesc, pentru ajutorul acordat, zecilor de voluntari implicaţi în traducerea şi redactarea acestui caz. Acest lucru implică sute de ore de traduceri, zeci de ore de corecturi şi, probabil, vreo 100 de ore de "management de proiect" şi de pregătire efectivă a plângerii. Alţi voluntari au asigurat transportul spre Luxemburg, unde actele au fost depuse astăzi (respectând termenul de 6 luni - de la comunicare).

Am învaţat multe (noi, ca Asociaţie) despre ce înseamnă să scrii o plângere la CEDO. Cu experienţa d-nei avocat (şi masivul efort de traduceri) sperăm să trecem şi peste "hopul" cerberilor (funcţionarilor) români, de la CEDO (care, se pare, resping din principiu orice cerere venită din România). Pentru că acum (fiind depusă în străinătate, în altă limbă decât româna) avem şansa ca plângerea să fie analizată de un funcţionar care nu este român, care să îi dea consideraţia necesară şi, astfel, să putem trece la pasul ulterior: al verificărilor de admisibilitate.  Credem cu tărie că plângerea este admisibilă. Dacă ajungem în această fază, suntem optimişti că ne vom judeca şi pe fond. Apoi vom vedea care este decizia Curţii.

Dar cel mai mult am învăţat în aceste zile (eu, cel puţin) ce înseamnă solidaritatea între oameni care îşi dedică timpul pentru o cauză frumoasă. Nu am fi putut face aceste lucruri fără efortul dezinteresat al tuturor voluntarilor care sprijină şi ajută la creşterea ARPCC. 

La final, reamintesc  ce dorim să obţinem cu această plângere:  deciziile CEDO sunt deciziile cu cea mai mare putere de corectare şi unificare a jurisprudenţei în România. Scopul nostru nu este ca d-nul Constantin să mai caştige ceva (cazul său este încheiat iar dânsul o ştie), ci să încercăm să corectăm o jurisprudenţă profund greşită, care alienează extrem de mulţi copii nevinovaţi.


Cu deosebită consideraţie,

Colectivul ARPCC

luni, 13 iulie 2015

Combaterea alienării părinteşti în Ungaria, jurispudenţă în formare

Sursa foto: www.scfamilylaw.com


Servus.

Pe baza drepturilor personalitatii, sunt in curs mai multe procese pt. ca mama (de obicei) nu a respectat dreptul tatalui si a copilului la viata privata, dreptul la familie. Din privinta copilului sunt incalcate mai multe drepturi, ca de exemplu dreptul la opinie, dreptul la dezvoltarea personalitatii, dreptul la parinte, dreptul la bunici...etc. Citez aici art 58 din codul civil al Romaniei:

Articolul 58 Drepturi ale personalităţii.
(1) Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege.
(2) Aceste drepturi nu sunt transmisibile.

Am castigat un proces, "res iudicata" impotriva institutiei de protectia copilului din Ungaria, in care Curtea Suprema a Ungariei se bazeaza pe sentinte ca de pilda "CEDO Nemeth Zoltán vs. Hungary."


In acest process, Curtea Suprema din Ungaria a decis, ca, articolele din drepturire omului in Ungaria sunt aparate de un articol care in general apara drepturile personalitatii, ca art.58 alinieatul 1 din cod.civ al Romaniei. 

Noi propunem ca si in Romania parintii alienati sa dea in judecata pe alienatorii care nu accepta punerea in aplicare a programului de legaturi personale asa cum a fost stabilit de catre instant si care sau care nu le permit acesul la copil inainte de a exista vreo sentinta judecatoreasca in sensul restrictionarii in vreun fel a accesului respectivului parinte la copil.

In Ungaria se pot cere daune civile de cam 1000-1500/luna euro, depinde de cazul respectiv. Eu personal, deschid cont copiilor si depun acolo banii -- acesti bani nu merg la avocet si nici la parintele alienat ci la copil, cand copilul va ajunge varsta majoratului.

Am observat, ca dupa doua trei sedinte, (fara sentinta) parintii alienatori de cele mai mult eori incep sa permita accesul la copil. Aceste procese, privind drepturile personalitati, decurg foarte repede. Mult mai repede decat alte modalitati juridice. 

In Ungaria avem deja trei astfel de sentinte inpotriva parintilor alienatori care inca nu sunt defintive. Toate aceste sentinte si acceste se bazeaza pe sentinta CEDO de mai sus.

Prin aceast ajurisprudenta in formare din Ungaria, Asociatia noastra spera ca in acest domeniu  (al combaterii fenomenelor de tip alienare parentala) se va putea ajunge la o rezolvare mai rapida si mai eficienta a acestor probleme.

Csaba Szaniszló, Friday, July 3, 2015 4:12 PM


Ref. [ngo3326]


joi, 9 iulie 2015

Importanţa implicării taţilor

Este insultător să etichetezi taţii ca doar părinţi provizorii



Copia acestui articol o gasiti aici





IT vorbeste volume despre stima în care dețin abilitățile parentale ale tatilor ca, atunci când personalitatea TV Chrissie Swan a plecat pentru muncă șase săptămâni a fost atacat pentru ca a plecat lasand copilul cu tatal sau .

Criticii lui Swan au crezut ca dau o lovitura figurii polarizatoare ca fiind „o mama rea” dar de fapt ei insultau sotul care statea acasa, Chris Saville, si prin expansiune toti taticii.
Este ca si cum mamele „parinte” si tatii „bone” ... cat de injositor pentru amandoi. Si ce concept restrictiv care submineaza ambele sexe.

A presupune ca un barbat nu poate sa ofere aceasi calitate a ingrijii pentru copil pe care o poate oferi o femeie, este un lucru la fel de stupid ca si cand ai spune ca o femeie nu poate fi un presedinte bun pentru ca ii lipseste tenacitatea masculina.

Aceste seterotipuri incatuseaza femeia la rolul de „mama” aruncand pe ea toate raspunderile privitoare la acoperirea nevoilor de baza baza ale copilului, si reduce barbatul la un rol de simplu accesoriu in cresterea copilului.

Se pare ca societatea nu a depasit momentul acela cumplit de „tati fara speranta” propagat atata vreme de reclamele stereotipe de la televizor?
Stiti despre ce vorbesc.
Vorbesc despre acesti tati "fara speranta", care esueaza la cele mai elementare treburi casnice sau sarcini de ingrijire a copiilor, avand nevoie sa fie salvat de catre o mama competenta. Sau acel tatal vazut ca o figura amuzanta , si care atunci cand mama are o seara cu prietenele in oras , trebuie sa dea de mancare copiilor o mancare congelata. Sau tatal care are nevoie de mama sa ii spuna prin baby monitor cum sa fiarba niste mazare.

Uite o surpriza: barbatii pot fi la fel de buni parinti ca si femeile – dar hey , poate o sa se simta mai confortabili cu alegerile lor sa se identifice ca inrijitori primari daca incetam sa radem de ei.

Si poate femeile o sa se simta cu mai putina greutate fata de asteptarile societatii fata de responsabilitatile de a face toate lucrurile substantiale parintesti si s-ar simti mai libere pentru a identifica ceva mai larg decat pur si simplu „mama” , rol pretuit asa cum este.Multi dintre noi adoram maternitatea pana la capatul lumii dar tot ne-ar placea sa gandim daca ar fi sa avem curajul sa facem loc doar pentru noi insine in propriile vieti , am putea face asta cu constiinta ca tatal s-ar descurca bine si nici unul dintre noi nu ar fi judecat ca atare.


Credeti sau nu, chiar si dupa decenii dupa ce femeile au castigat dreptul de a intrat in fortele de munca la full-time si asteapta egalitate (munca in lucru), barbatii care aleg sa stea acasa inca raporteaza ca sunt tratati ca si cum au ales sa fie efiminati.Serios!

Grupurile drepturile barbatilor au inceput sa fie mai zgomotoase , si desi ura care o au o directioneaza catre feministe pentru o multime de crime imaginare este de ras, cu privire la problema tatilor  ne fiind luati destul de serios de catre societate, ei au un punct valabil.

Pentru binele femeii si copiilor, si cel mai importat pentru binele tatilor – si tatilor bine ajustati este egal cu fiii bine ajustati – privirile noastre rigide despre rolurile parentale si asteptarile trebuiesc revizuite.
Tatii nu sunt doar rezerve care stau pe o banca pana cand vedeta se raneste ca apoi sa umpla rolul pe cat de mult poate. Pentru copii si parteneri , avand un tata care este „bun” cu copii nu ar trebui sa fie considerat un lux.

Parenting este ideal un efort de echipa ( parintii singuri care ii cunosc tata a caror copii sunt pentru orice motiv neaccesibili , muta muntii pentru a gasi alti barbati prezenti si puternici.
Desi tu trebuie sa te uiti doar cum Saville a fost tratat ca un parinte virtual in paranteza in timp ce nevasta lui era plecata sa vada atitudinea predominanta este parintele cheie este mama si fara ea constanta, familia este in pierdere.


Unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat  ca parinte a fost sa primesc o copie despre Steve Biddulp’s Raising Boys ( Crescand Baietii ), scurt timp dupa ce am avut primul baiat. Autorul a trimis mesaje clare femeilor care cu adevarat incurajeaza parintii – si dandule voie – sa fii un parinte egal este vital.
A stresat atat de departe de la a fi cel „responsabil” de tot ceea ce-a are de a face cu copii , la un punct al dezvoltarii unui baiat , tatal poate fi modelul mai importat so Biddulph a cerut tatilor sa imbratiseze acest lucru.
Si tot mai multi barbati o fac , care este frumos de a vedea.

Este o mare mandrie a tatilor , deci ce-ar fi sa incetam in a o submina ?


Traducator : Milian Bogdan
Colectivul ARPCC


ref. [ngo3059]

marți, 7 iulie 2015

Cum se articulează o custodie comună?

Copia acestui document o găsiţi aici: https://goo.gl/x6N2sx

În mod normal, în calitate de avocat specializat în dreptul familiei, mă confrunt cu situaţia în care judecători şi procurori şi, inclusiv, avocați/avocate ai/ale părții adverse sunt surprinși (și chiar se sperie) atunci când, în numele clientului meu, cer în fața Tribunalului custodia comună, pentru că le sună a ceva ciudat pe care încă nu-l stăpânesc. Le sună precum o împărțire a timpului copiilor de 50-50% după divorț, dar nu este așa, ceea ce se întâmplă și ceea ce înseamnă pentru tați, mame și copii custodia comună este ceva mult mai complex.
Câte un operator juridic a ajuns să-mi spună că ce bine funcţiona custodia exclusivă și regimul de vizite, timp de 30 de ani, iar acum trebuie să se schimbe forma de a vedea lucrurile și, în plus, să se găsească soluții bune pentru minori.

Întotdeauna este mai bine să învăţăm din date și/sau studii ale altor țări care, de ani de zile, au impus custodia comună sau coresponsabilitatea parentală.
Nu trebuie inventat nimic nou. În urmă cu nişte ani, faptul de a solicita custodia comună de către un părinte era ca și cum te aflai în altă galaxie. Se considera puțin obișnuit și ciudat (uneori de respins) ca un părinte să lupte pentru a sta cu copiii lui mai mult timp și a le dedica parte din viața lui ca figură atașament.
În prezent, societatea a depăşit această gândire (deși există reprezentanți politici și juridici care nu își dau seama), iar copiii, fete și băieți, au norocul de a se baza pe mai multe figuri de atașament decât mama (a se vedea sentința recentă a Tribunalului Constituțional imparțial din Germania). Mamele, dar și tații, se dau peste cap să-și exercite noua formă de paternitate responsabilă, iar ceilalți membri ai familiei (bunici etc.) se dau peste cap alături de ei și ele.

Ce noroc au copiii, fete şi băieți, doar dacă părinții lor nu hotărăsc să solicite despărțirea sau divorțul. În acest caz, ar fi sortiți să fie obiectul conștient sau inconștient al luptei ce se produce pentru control în procesul de divorț.

Să nu ne păcălim, casa, pensiile, controlul banilor etc., primează în lupta pentru copii. Până la urmă, cine luptă pentru a obţine custodia exclusivă a copiilor, nu luptă pentru bunăstarea copiilor, ci pentru cea proprie. A se vedea Jurisprudența Curții Supreme pentru Familie din state precum New York, California sau Germania, în care nu se amintește faptul că cel care luptă pentru custodia exclusivă a copiilor, pretinzând să-i desprindă și să-i distanțeze pe copii de celălalt părinte, poate că nu este cel mai potrivit părinte.

Întotdeauna îmi pun aceeaşi întrebare, dacă nu există casă, nici bani, oamenii își rezolvă problemele într-o formă mai pacifistă decât atunci când există lucruri materiale pentru care să lupte. Astfel o arată datele de care dispunem.
Dar să mergem la problema acestui articol.

Dacă în anul 2005 s-a aprobat o lege ce permitea custodia comună, de ce Tribunalele acordă atât de puţine custodii comune?
Ei bine, ştim deja că multe se refuză prin imperativ legal (art. 92,7 din Codul Civil), deși modificarea Codului Civil ar elimina dintr-o trasătură de condei divorțul cauzal, adevărul este că legiuitorii noștri au stricat totul atunci când au transformat orice cauză în răul denumit maltratarea femeii. Orice divorț este cauzat de Legea Integrală privind Violența împotriva Femeii din 2004. Deja nu mai era necesar să pună nimic în Codul Civil, privind cauzele de divorț. 
Aşadar, în mod logic nu se poate acorda o custodie comună prin imperativul art. 92,7 din C. Civil. Sau, în orice caz, condițiile necesare pentru a o obține sunt atât de ridicole și perverse, precum mulți autori au spus deja despre ceea ce s-a făcut în anul 2005 că a fost o rasoleală legală, încât nu voi adăuga nimic.
Nu trebuie să uităm că legea din 2005 este atât de perversă încât face ca fetele şi băieții ai căror părinți divorțează și li se atribuie custodia lor unui singur părinte (majoritatea mamelor, potrivit datelor CGPJ), face ca acești băieți și aceste fete să fie discriminați comparativ cu restul copiilor ai căror părinți locuiesc împreună. Cu alte cuvinte, pierd dreptul de a fi îngrijiți în mod egal de către ambii părinți, urmând litera din art. 68 din Codul Civil, ce  OBLIGĂ PĂRINȚII SĂ ÎMPARTĂ, printre altele, GRIJA ȘI ATENȚIA FAȚĂ DE COPII. Nu vom face referire la nenumăratele acorduri și tratate internaționale ce încalcă drepturile acestor minori în țara noastră, însă oricine poate să le consulte și va constata că așa este.

Însă, urmând linia de argumentare anterioară, oare toate divorţurile au loc din cauza violenței împotriva femeii?

Nu, problema este că se aprobă legi şi nu sunt bine articulate bine. Se vorbește despre custodia comună și nu se spune în ce constă. Și uneori ajung să mă gândesc că, din fericire, este de ajuns să vedem draft-urile Legilor privind Egalitatea de Tratament și a Legii privind Medierea, pe care o pregătește Guvernul actual.

Custodia comună reprezintă recunoaşterea legală a coresponsabilității parentale a ambilor părinți cu privire la copiii lor și aceasta se traduce în împărțirea obligațiilor (și drepturilor?) de creștere și educare a copiilor în toate sferele. Perioade, spații și economie.


De aceea, trebuie să pornim de la diverse variabile de care să se ţină cont în momentul pronunțării unei custodii comune:

1.Disponibilitatea temporală a părinţilor

2.Dispunerea de mijloace economice a familiei în ansamblul său având în vedere cele două locuinţe

3.Dispunerea de mijloace sociale şi familiale

4.Posibilitatea de a realiza schimbări medioambientale ale întregii familii

Să le luăm pe rând:

1.Disponibilitatea temporală a ambilor părinţi.

 În primul rând, trebuie să se pună în discuţie dacă există realmente posibilitatea ca ambii părinți să poată să dispună de timp pe care să-l dedice copiilor sau nu. De aici se calculează perioadele de împărțire a timpului de ședere a copiilor cu fiecare părinte și nu cum se face acum în mod aleatoriu de către tribunale, să se marcheze orare fixe și inflexibile.
 Uneori poate fi bine ca această împărţire a timpului să fie într-o formă sau alta, dar ceea ce îmi este clar este că fiecare familie este unică. Iar noi (operatorii juridici), între timp continuăm să aplicăm formule fixe ce fac loc nenumăratelor execuții de sentințe și inclusiv denunțurilor penale pentru nerespectare sau modificărilor de măsuri etc.
 Am ajuns să gândesc uneori că judecătorilor şi magistraților din această țară le convine nivelul de conflict pe care îl generează hotărârile lor pe teme de familie.
Noi, în munca noastră zilnică, am ajuns să emitem diverse “modele” de custodie comună cu referire la acest prim articol: împărţirea perioadelor de conviețuire. Altfel spus:

1.1.Custodia comună tradiţională constă în reședința obișnuită a copiilor în casa unui părinte și perioade lungi de ședere (denumie în mod vulgar, vizite) în casa celuilalt părinte. Vacanțe de 50% sau aproape 50%.


În acest tip există diferite subtipuri, ce pot însemna ca minorii să stea cu un părinte în timpul săptămânii şi în weekend-uri cu celălalt (din motive laborale) sau șederi de două zile sau de o zi în timpul săptămânii cu rămânerea peste noapte sau nu. Sau cazuri de ședere de vineri până marți alternând plus zilele de joi ale fiecărei săptămâni cu rămânerea peste noapte etc.
Posibilităţile adaptative și formulele familiilor pe care le-am consiliat ne-au surprins.   

1.2.Custodia comună pe săptămâni alternative, Punând ca zi de tranziție lunea la intrarea la școală. În timpul săptămânii o masă de prânz și o după-amiază cu celălalt părinte. Vacanțe școlare de 50% sau aproape de 50%.



1.3.Custodia comună pe luni, la fiecare dată de 1 ale lunii copiii merg să locuiască cu celălalt părinte. Schimburi de “vizite” regulate. Vacanţe de 50% sau aproape.



1.4.Custodia comună pe semestre. La fel ca cea anterioară, dar pe semestre.



1.5.Custodia comună pe ani de studiu. Un an de studiu copiii locuiesc cu un părinte şi anul următor cu celălalt. Se fac schimburi de perioade de “vizită”. Vacanțe de 50% sau aproape. 


Să analizăm acum fiecare sistem de organizare temporală a îngrijirii copiilor, după modelele descrise mai sus.

În primul caz este vorba despre un sistem ce derivă din sistemele tradiţionale de custodie exclusivă ale copiilor cu drept-obligație de vizită din partea unuia dintre părinți. Ceea ce fac multe tribunale să mărească într-un fel perioadele dintre săptămâni pe care copiii le petrec cu părintele cu care nu locuiesc de obicei, iar pe aceasta o numesc custodie comună. Are inconvenientul că minorii se simt precum bagajele, așa cum se întâmplă cu dreptul de vizită ce se oferă în custodiile exclusive unuia dintre părinți. Acest sistem funcționează prost atunci când copiii au peste 10 ani. Este recomandabil pentru copiii care au mai puțin de cinci ani, dat fiind că ei cresc în acest sistem ca fiind ceva normal și sprijinul afectiv ce capătă formă la respectivele vârste se întărește cu ambii părinți.
Există diferite variabile pentru acest sistem, cu alte cuvinte:

Modelul a) tradițional, complex din cauza orarelor laborale sălbatice ale ambilor părinți:









 
Modelul b), tradiţional, cu mai multă dedicare din partea mamei și/sau a tatălui, dat fiind că în acest caz au existat situații în care tatăl este cel care dedică mai mult timp copiilor:









Modelul c) , intermediar, în acest model copiii petrec două zile pe săptămână cu unul dintre 
părinţi şi împărţirea timpului este practic de 50%:






 

Modelul d), săptămânal, foarte utilizat de către multe familii care semnează acorduri şi foarte adaptabil pentru toată familia:







 

NOTĂ :
mamă - tată, mama duce copiii la şcoală şi tatăl îi ia la prânz sau după-amiaza
- mamă - invers decât cel anterior
- mamă - sau doar tată, înseamnă că în acea zi tatăl sau mama îi duce la şcoală şi îi ia şi îi ţine cu el/ea tot restul zilei.

După cum se vede în aceste tablouri, doar sistemul de custodie comună tradiţional, cel ce se aplică cel mai mult de către judecători şi magistraţi, în faţa dinamicii celor 30 de ani de aplicare a regimului de vizite pentru părinţii care nu deţin custodia, poate da multe subtipuri de organizare a timpului copiilor.
Cu aceste tablouri ale unor cazuri, putem demonstra că există forme distincte, şi încă unele pe care nu le-am pus, de a organiza timpul de şedere a copiilor cu ambii părinţi sub forma ce se potriveşte oricărei familii, orarelor sale de lucru şi obligaţiilor educaţionale ale copiilor.

În aceste modele, copiii nu se consideră bagaje, dat fiind că în majoritatea cazurilor, mai ales în primul, copiii au o zi “de lucru” îngrozitoare. şcoala, uneori ore de curs matinale şi prânz, iar în după-amiezele din cursul săptămânii, activităţi extraşcolare, weekend-uri cu activităşi extra etc. În multe cazuri, există sprijin extern, precum bunicii, fraţii mai mari sau angajaţi domestici care se ocupă de transferul copiilor de la un loc la altul.    

Potrivit datelor pe care le deţinem din studiile noastre desfăşurate în anii 2008 şi 2010 privind custodia exclusivă şi privind custodia comună, copiii “simt” mai mult că sunt trataţi precum bagaje atunci când sunt supuşi unor orare inflexibile de împărţire a timpului şi mai mult în cazurile de custodie exclusivă decât în cele de custodie comună, dat fiind că aceasta din urmă, facilitează flexibilitatea orarelor şi negocierea schimbărilor acestui timp în beneficiul copiilor. Custodia exclusivă “obligă” părintele care deţine custodia să-i facă minorului valiza sau rucsacul şi asta este îngrozitor. Băieţii şi fetele “trăiesc” acest fapt ca pe ceva nemaipomenit, se simt mai mult mobile decât bagaje. În plus, la finalul perioadei, sistemul de custodie exclusivă, nefacilitând dialogul cuplului, copiii, fete şi băieţi, observa şi încep să “scoată” dintr-o parte şi din alta ceea ce le convine mai mult, transformându-se în mincinoşi compulsivi, aflându-se exact în mijlocul unui conflict nerezolvat, reprezentat de faptul că tatăl este nemulţumit că nu deţine custodia comună, mama nemulţumită că voia să scoată mai mulţi bani de pensie, vi se pare cunoscut?

Acum să vedem al doilea model de custodie comună, ce funcţionează destul de bine faţă de cel anterior, deşi în acest caz, este necesar să nu existe o conflictivitate excesivă între părinţi. Acesta este cazul custodiei comune pe săptămâni.

Aici întâlnim din nou diverse modele, ce merg de luni la începerea şcolii şi/sau liceului, până lunea următoare, sau de vineri până vineri la ieşirea de la cursuri etc. În unele cazuri, se introduce de comun acord o zi în cursul săptămânii cu rămânerea peste noapte în favoarea celuilalt părinte.

Să vedem tablourile explicative, ce par să ofere o mai bună înţelegere.

Modelul a săptămânal, de luni până luni





 

Cel de-al doilea model săptămânal pe care l-am văzut este cel de vineri până vineri, modelul b săptămânal








Cel de-al treilea model săptămânal pe care l-am văzut este modelul c săptămânal mixt









Din acest model c, mixt, unde se intercalează o zi în cursul săptămânii, cu celălalt părinte există diverse variabile şi posibilităţi de organizare a săptămânilor.

Adică, atunci când se gândeşte un model săptămânal, pare că nu se caută care este cel mai bun sistem, ci cel ce îi apare în mers celui care trebuie să hotărască.

Acest sistem ridică probleme atunci când se pune în mişcare, dat fiind că părinţii nu îşi pot organiza viaţa privată săptămână de săptămână şi nici copiii, nu există timp suficient pentru asta. De asemenea, are probleme în sensul dificultăţilor cu care se confruntă pentru a împăca viaţa profesională cu cea familială. Copiii, fete şi băieţi, intervievaţi, chiar se “simt” bajage în acest tip de organizare a timpului lor, inclusiv atunci când continuă să locuiască în aceeaşi casă. În acest caz, în care continuă să locuiască în aceeaşi casă, şi părinţii sunt cei care fac cu schimbul în folosirea casei, apar multe probleme de natură organizatorică domestică obişnuită.

Că mi-a lăsat frigiderul gol, că a lăsat haine de spălat după o săptămână întreagă, că nu a chemat pe cineva să repare telefonul etc. Adică, acest sistem de a nu muta copiii din casă, ci părinţii, este cea mai rea soluţie pe care am întâlnit-o, din cauza numărului de conflicte ulterioare ce apar ca aspecte noi netrecute în revistă în sentinţă.

Din nou, părinţi condamnaţi să ceară ajutor judiciar.

Dacă minorii merg dintr-o casă în alta, nu apar aceste probleme şi acest sistem funcţionează foarte bine, chiar dacă părinţii nu locuiesc aproape, dar cel care funcţionează cel mai mult şi mai bine este modelul mixt, dat fiind că minorii nu petrec atât de mult timp fără să-şi vadă unul dintre părinţi.

Capacitatea adaptativă a copiilor din studiul nostru din 2008 ne-a dat un rezultat pozitiv, însă constatăm că după doi ani familiile au trecut la un sistem de custodie comună mai tradiţional de tipurile 1.1, indicate mai sus.

Alte familii au încercat sistemul de ani şcolari şi continuă astfel.

Să vedem acum cel de-al treilea sistem, ce este pe luni alternative, copiii merg să locuiască cu unul dintre părinţi la fiecare început de lună şi fac schimb de perioade de şedere şi “vizite”. Acest sistem l-am văzut doar în două ocazii din peste 4.000 de cazuri studiate. Adevărul este că aceste două familii au caracteristici speciale pentru a pune în aplicare acest sistem şi, deşi copiii nu erau foarte satisfăcuţi (nu foarte fericiţi), s-au adaptat pentru că nu exista altă soluţie. Erau familii cu putere financiară ridicată şi copiii erau crescuţi în esenţă, în privinţa timpului dedicat lor, de către angajaţi domestici.

Urmând aceast jalon, să trecem la modelul temporal de împărţire pe semestre cu schimb de perioade de şedere şi “vizite”, şi acesta abia dacă a funcţionat, dat fiind că familiile care au hotărât să stabilească acest sistem, urmărindu-le pe durata studiulul nostru, au hotărât, mai devreme de doi ani, “să treacă” la alt model de împărţire a timpului. Aproape toate familiile au trecut la modelul de custodie comună pe ani şcolari, pe care îl explicăm în continuare.

Ultimul model de împărţire a timpului copiilor este pe ani şcolari alternativi, în care părintele care nu are copiii cu el are un “regim de şedere şi vizite” şi jumătate din vacanţe. Băieţii şi fetele supuşi acestui sistem sunt cei care au apreciat cel mai mult custodia comună, dat fiind că au avut ocazia să-şi împartă viaţa cotidiană cu ambii părinţi pe ani alternativi, două modele de convieţuire, două forme de a înţelege căminul etc. Pe de altă parte, părinţii care au stabilit acest sistem apreciau mai mult sarcina de a avea grijă de copii de către celălalt părinte şi aveau ocazia de a avea un an pentru “ei” şi pentru dezvoltarea lor profesională şi de a-şi putea împăca mai mult şi mai bine viaţa profesională, academică, social şi familială, ceea ce are ca repercusiune o autostimă mai ridicată a ambilor părinţi şi, cu puţin umor, mulţi părinţi îşi manifestau “dorinţa” sănătoasă de a trece repede anul ce le revenea lor de a-i avea pe copii şi de a merge la celălalt.

Ultimul model de împărţire a timpului copiilor este pe ani şcolari alternativi, în care părintele care nu are copiii cu el are un “regim de şedere şi vizite” şi jumătate din vacanţe. Băieţii şi fetele supuşi acestui sistem sunt cei care au apreciat cel mai mult custodia comună, dat fiind că au avut ocazia să-şi împartă viaţa cotidiană cu ambii părinţi pe ani alternativi, două modele de convieţuire, două forme de a înţelege căminul etc. Pe de altă parte, părinţii care au stabilit acest sistem apreciau mai mult sarcina de a avea grijă de copii de către celălalt părinte şi aveau ocazia de a avea un an pentru “ei” şi pentru dezvoltarea lor profesională şi de a-şi putea împăca mai mult şi mai bine viaţa profesională, academică, social şi familială, ceea ce are ca repercusiune o autostimă mai ridicată a ambilor părinţi şi, cu puţin umor, mulţi părinţi îşi manifestau “dorinţa” sănătoasă de a trece repede anul ce le revenea lor de a-i avea pe copii şi de a merge la celălalt.

Nivelul de înţelegere între părinţi pe care îl provoacă acest sistem a fost foarte ridicat, deşi nu au ajuns să încerce să lege o prietenie. Propria dinamică a acestui sistem îi obligă pe părinţi să dialogheze şi să se pună de acord în multe aspecte ale vieţii copiilor.

Ni se spune de către câte o echipă psihosocială că acest sistem are toate inconvenientele custodiei comune şi toate inconvenientele custodiei exclusive, iar această părere ne surprinde de fiecare dată, pentru că nu cunosc nici o echipă psihosocială care să fi putut să evalueze vreo familie cu acest sistem de organizare a timpului, dat fiind că din toate cazurile pe care le cunoaştem, în niciunul dintre ele nu a existat vreo executare a sentinţei, modificare de măsuri sau denunţuri penale pentru nerespectare şi toate acestea s-au întâmplat de comun acord.

Din nou, necunoaşterea din partea profesioniştilor a evoluţiei şi a propriei dinamici a familiilor din societatea noastră produce respingere.

A ajuns să ni se spună de către operatori juridici şi, inclusiv de către echipe psihosociale, atunci când punem problema acestei forme de organizare a împărţirii timpului copiilor într-un divorţ, că nu se fac experimente cu minorii.

Şi eu fac întotdeauna apel la înţelepciunea populară şi la ceea ce ne spun datele:

Fetele și băieții care se află în custodia exclusivă (ne spun majoritatea studiilor comparative) a unui părinte sunt mai puțin fericiți, au mai multe probleme la școală, au mai multe probleme în adolescență și mai multe probabilități de eșec școlar și mai puține probabilități de a stabili relații sociale normale și sănătoase la maturitate. Asta înseamnă să se facă experimente pe minori. Toate aceste probleme sunt culese și definite în mod extins în CIE 10 (recunoscut universal), și într-o formă mai puțin extinsă în DMSIV (recunoscut în SUA și într-unele țări occidentale) ambele referitoare la dezechilibre mentale sau factori de risc privind sănătatea mentală. 

În orice caz, echipelor psihosociale li se întâmplă pur și simplu precum restului de operatori juridici și restului umanității în fața a ceea ce nu cunoaștem, că în fața necunoscutului ne manifestăm prin temeri și frici. Însă această formă de a organiza timpul copiilor are deja peste 15 ani de aplicare prin acorduri reciproce în țara noastră și în câte un stat din SUA de peste 60 de ani, ceea ce demonstrează prin sine însăși că există familii care au știut să-și organizeze împărțirea timpului copiilor lor după divorț mai mult decât orice echipă psihosocială, care, în majoritatea cazurilor, continuă ancorate în modele arhaice, în care o mamă era singurul referent de sprijin al copiilor.

Doar ca exemplu, recomand psihologilor și profesioniștilor să ia un sfert din orarele taților, mamelor, ale fiecărui copil și să încerce să le combine. Uneori o persoană nu înțelege cum suntem capabili să ne organizăm atunci când trăim în cuplu. Imaginați-vă acum atunci când un cuplu se desparte. Păi, este la fel de ușor precum încercarea de a combina toate aceste orare și împărțirea timpului și, în perspectiva tuturor acestor aspecte, să se vadă cum să se structureze mai bine pentru ca ambilor părinți să le fie de folos, dat fiind că astfel aceasta îi este de folos întreagii familii și, în fond, până la urmă, are ca repercusiune interesul superior al copiilor.

Să lăsăm aceste cadrane orare ce ne-au fost foarte utile în munca noastră, să fie puse în practică.

 
 


 

Punem TATA/MAMA pentru acele familii ale căror părinți au același sex.

Dacă încercați să potriviți orarele a doi părinți care lucrează acasă și în afara acesteia cu orarele a doi copii care au activități extra, veți vedea cât de dificil este să realizați un sistem de împărțire a timpului copiilor cu fiecare părinte.

Ei bine, Tribunalele fac, pur și simplu, “treaba” unui părinte punându-i în sarcină toate aceste perioade în mod exclusiv și, celuilalt, pentru a-i oferi odihnă părintelui care deține custodia, îi dau câteva ore pe luă. Nemaipomenit. Cel care nu locuiește cu copiii trebuie, pe deasupra, să plătească pentru că nu îi vede (astfel “trăiesc” mulți dintre ei) și cel care îi are trebuie să încaseze pentru “dedicarea” lui/ei.

Adevărul este că, cu acest sistem nu mă miră că există părinți (aproape întotdeauna tații, care sunt mai practici decât mamele) care preferă să nu aibă custodia exclusivă a copiilor lor. Este fenomenal, în schimbul a mai puțin decât mă costa înainte (când trăiam în cuplu dădeam tot salariul către puțul cheltuielilor familiei), sunt liber ca pasărea cerului să-mi fac viața și am bani doar pentru mine. Mai încolo, voi putea să cer lichidarea locuinței în comun ceea ce este mai bine decât un plan de pensii.

Chiar și așa, divorțul a ajutat multe dintre familii să-și organizeze timpul într-o formă mai coerentă decât o fac tribunalele. Din ceea ce fac tribunalele și de legiuitorii noștri (care le-au dat niște unelte atât de nefaste), trebuie văzut doar de ce se plâng toți justițiabilii, cu alte cuvinte: Asociații pentru femei despărțite, asociații pentru tați despărțiți, asociații pentru bunici despărțiți de nepoții lor, asociații pentru cea de-a doua soție, asociații pentru copii ai părinților despărțiți (Valencia și Catalonia), unii avocați specializați în dreptul familiei și câțiva judecători. Acest lucru trebuie să se schimbe, așa cum s-a schimbat societatea.

2. Dispunerea de mijloace economice a familiei în întregul său pentru a se confrunta cu noua realitate a două locuințe.

Dacă subiectul anterior al împărțirii timpului este puțin dezbătut și studiat, să nu mai spunem despre acest subiect al dispunerii de mijloace economice și cum să le organizăm în caz de custodie comună.

De fapt, această prestigioasă revistă digitală pe care o conduce stimatul nostru Magistrat D. Antonio Javier Pérez Martín, în secțiunea de utilități a programului informatic de bază de date a LEX Family, sau în cadru listelor din California este cea pe care o folosesc de obicei judecătorii și magistrații, este prevăzut doar calculul pensiilor pentru custodiile exclusive ale copiilor. Și să nu mai vorbim despre absența totală a acestei posibilități în materialele pentru cursurile de formare continuă a judecătorilor și magistraților specializați în dreptul familiei din cadrul CGPJ.

De aceea, în fața acestui gol, ne-am hotărât să realizăm acest articol, pentru a servi drept primă treaptă pe scara care să ne conducă pe toți către a-i ajuta pe justițiabili și pe copiii lor să-și organizeze viețile într-o formă mai pacifistă și coerentă în fața realității sociale a țării.

Să trecem, așadar, la a vedea cum să organizăm subiectul dispunerii de mijloacele economice ale unei familii atunci când se desparte și este mai ușor decât pare.

Să începem cu un caz foarte obișnuit în familia spaniolă, familie cu doi copii, o singură locuință cu ipotecă și o mașină în leasing. Școală publică și o ușoară diferență de salariu a mamei față de tată din cauza diferențelor de calificare profesională.

Să vedem veniturile unei familii medii:




 
Să vedem acum cheltuielile pe care le aveau ca familie care locuiește împreună și capacitatea de economisire, astfel cum se face o împărțire proporțională a cheltuielilor între cei patru membrii ai familiei.




 
 
 

Acum vedem că 3.540 de euro împărțiți la patru membri ai familiei ne dau 885 de euro lunar.



În acest caz există două posibilități, care sunt ca acel cuplu să hotărască lichidarea bunurilor, vânzându-le sau nu, sau adjudecându-și unul locuința în schimbul solicitării unei ipoteci pe mai mulți ani, și să-i dea celuilalt jumătatea sa, sau să hotărască să nu vândă și ca unul să rămână cu locuința și celălalt să se mute cu chirie.



Părerea noastră este că dacă divorțezi, trebuie să o faci în toate aspectele, cel legal al legăturii matrimoniale și în cel patrimonial, și că astfel ar trebui să fie legal ca lichidarea bunurilor să fie automată în urma divorțului, cu o împărțire de 50-50% a bunurilor, și că va exista un termen de șase luni pentru a se pune de acord în privința adjudecărilor și, în caz contrar, procesului de licitație publică.

În primul caz, în care hotărăsc să vândă sau să-și adjudece locuința plătindu-i unul altuia, se trece la lichidarea bunurilor, iar asta are repercusiuni, în mod logic, în momentul calculării pensiilor.

Nu am înțeles niciodată de ce judecătorii și procurorii nu apreciază atunci când un părinte trebuie să plătească o pensie să se deducă drept obligație din salariu chiria pe care trebuie să o plătească un părinte care nu deține custodia, dat fiind că se presupune că minorii vor trebui să aibă un acoperiș unde să stea atunci când se află cu părintele care nu deține custodia.

Ei bine, să ne întoarcem la calcule. În primul rând, hotărăsc să nu vândă și unul dintre ei rămâne cu casa și celălalt se mută cu chirie, ceea ce se face este următorul lucru:

Să calculăm, în primul rând, cheltuielile copiilor:


 
 
 
Adică, pentru ambii sunt vreo 400 de euro pe lună, dat fiind că restul cheltuielilor vor trebui să le acopere părinții atunci când se află cu ei, fiecare pe cont propriu. Cheltuieli cu propria casă, asigurări etc.

 
 
Să vedem acum cheltuielile prevăzute pentru a avea două case în familie (presupunând că nu se vinde cea familială), și cine are mai mulți sau cui îi lipsesc bani la sfârșit de lună:



 

 

 
 
 
 
 
EXCEDENT DEFICIT  156€   și   28


 

Dacă ambilor părinți, făcând economie, le rămân în total 183 de euro (presupunând că nu există cheltuieli neprevăzute) și copiii au nevoie de 400 de euro pe lună, această familie ar avea un deficit lunar de 217 de euro.



În cazul în care se vinde locuința, tatăl ar economisi 225 de euro din ipoteca locuinței mamei, iar aceasta ar trebui să plătească 225 de euro sau mai mult pentru o chirie decentă sau ambii să-și cumpere fiecare o locuință mai mică, cu o ipotecă de între 400 și 500 de euro pe lună. Astfel, tatălui i-ar rămâne mai mulți bani decât mamei și acest aspect ar trebui luat în seamă la momentul stabilirii unei plăți lunare în compensare reprezentând alimente pentru copii.



Deși pare neadevărat, aceste familii care dețin custodia comună se organizează și în cele din urmă reușesc să o scoată la capăt. Soluții pentru această situație sunt unele surprinzătoare, precum să solicite ambii mai mulți ani de ipotecă pentru a scădea factura lunară, să vândă mașina pentru una mai ieftină și accesibilă. Inclusiv să caute apartamente de închiriat mai ieftine, dar cea mai surprinzătoare pentru noi a fost implicarea copiilor în economisirea în familie atunci când li s-a explicat situația. Unii au început să studieze pentru a evita ca părinții să le plătească un meditator. Sau au căutat un sport în săli de sport publice gratuite, renunțând la cele private. În loc să meargă la cinema, să vadă filmul acasă, sau să aibă mai multă grijă de îmbrăcăminte și încălțăminte. Cum spunem și observăm întotdeauna, continuă să ne surprindă adaptarea la mediu mai mult a copiilor decât a părinților, cărora le este mai greu să strângă cureaua.

Să vedem acum un caz tipic în societatea noastră, atunci când mama muncește acasă fără să fie remunerată.

Să vedem acum cheltuielile ambilor părinți cu două case, presupunând că unul din ei rămâne în locuința familială:



 

 Tatăl trebuie să plătească ipoteca locuinței mamei plus o chirie și îi achită o pensie compensatorie soției pe durata unor ani ce se vor stabili. Când există custodie comună nu există pensie alimentară.
Să vedem caz cu caz diferite formule de susținere economică în diverse familii, potrivit diverselor modele de formă de organizare economică în urma divorțului sau despărțirii cuplului de fapt.

Trebuie să arătăm că, deși sunt foarte puține, atunci când în tablouri punem tatăl și mama, acești termeni pot fi înlocuiți prin cel al noii figuri a două mame sau doi tați, în fața creșterii familiilor de cupluri de același sex care se despart.

În primul rând, metoda care a funcționat cel mai bine este atunci când există o minimă înțelegere între ambii părinți.

Familia în care ambii părinți lucrează și fiecare participă cu 50% la cheltuielile copiilor într-un cont comun unde se transferă respectivele cheltuieli.

În cei 50% se are în vedere că în respectivul cont se transferă atât plata ipotecii locuinței care înainte era conjugală, cât și costul locuinței părintelui care abandonează domiciliul care a fost conjugal, dat fiind că ambele domicilii sunt considerate necesare în cadrul conceptului alimentar pentru copii. De asemenea, se transferă fondul de rulment pentru proprietari, impozite, dar nu cheltuielile curente precum apa, gazul, electricitatea, telefonul, ce sunt plătite de către fiecare părinte în propriul cont de venituri.

În cazul în care cuplul vinde ceea ce a fost domiciliul conjugal, aceste concepte dispar drept cheltuieli din contul curent de cheltuieli ale copiilor.

Pentru cheltuielile copiilor se face o depunere de 50% din cele lunare, precum, școala, asigurările medicale, farmacia, îmbrăcămintea calculată lunar, alimente, distracție și cheltuieli asemănătoare. Fiecare părinte nu va putea să dispună, nici să autorizeze mai mult de 50% din suma cheltuielilor copiilor.

Cheltuielile extra se vor face de comun acord și vor fi achitate de asemenea în respectivul cont în procent de 50%. Pentru a transfera orice factură sau cheltuială nouă va fi necesară semnătura ambilor părinți.


Cu acest sistem s-a reușit ca ambii părinți și familia în întregul său să știe să se adapteze ca fiecare parte să trăiască cu mai puține mijloace, însă copiii nu sunt afectați în exces, dat fiind că nu trebuie să uităm că cheltuielile familiei cresc prin existența altei locuințe unde vor trebui să conviețuiască în comun copiii cu părintele care pleacă din domiciliul conjugal. Sau în cazul vânzării casei și achiziționării a două noi case cu respectivele lor ipoteci.


 
 
 

 
Tată 50% + Mamă 50% - cont comun cheltuieli copii

Să vedem acum un caz mai comun, care apare atunci când mama are un salariu mai mic decât tatăl, într-o familie cu o singură locuință. Cazul se rezolvă în aceeași formă ca cel anterior aproape fără diferențe, exceptând că procentul de contribuție al fiecărui părinte variază în funcție de procentul pe care îl reprezintă veniturile fiecărui părinte cu privire la suma totală a veniturilor familiei în ansamblul său.

Pentru cheltuielile extra, se aplică de asemenea procentul găsit. Cazul tabloului este atunci când tatăl contribuie cu 62% din cheltuielile copiilor și mama cu 38% din acestea, și este doar cu titlu de exemplu.


 


1.contribuție % tată cheltuieli copii – cheltuieli locuință tată
2. contribuție % mamă cheltuieli copii – cheltuieli locuință mamă
3.contribuție cheltuieli extra - % tată c. extra, % mamă c. extra

Să vedem acum un caz din ce în ce mai obișnuit, mai ales atunci când unul dintre părinți trebuie să-i plătească o pensie unui copil dintr-o căsnicie sau dintr-o relație anterioară.

În acest caz, am urmat două formule, adică:

Se decontează din netul veniturilor părintelui care îi plătește pensia unui copil dintr-o relație anterioară și se ia ca bază din procent rezultanta sau se calculează suma totală din contribuția sa.





 

 
Fiu – pensie copil anterior, % cheltuieli al doilea copil, % cheltuieli al treilea copil

Tabloul anterior servește de asemenea pentru cazul a doi copii dintr-o relație anterioară și a unui singur copil dintr-o a doua relație sau orice caz cu un număr mai mare sau mai mic de copii din relații anterioare sau ulterioare.

La urma urmelor, ecuația și /sau calculul de făcut este următoarea/următorul:

                     1.                                                 2. 



 

1.Obligații ale tatălui: venituri nete - cheltuieli proprii - pensie primul copil = contributie la
cheltuielile copiilor.
2. Obligații ale mamei: venituri nete - cheltuieli proprii= contributie la cheltuielile copiilor.

Să vedem altă formulă folosită de noi pentru a distribui cheltuielile copiilor, care se aplică atunci când un părinte se ocupă de un copil și celălalt de celălalt copil. De exemplu, unul studiază în străinătate la universitate și celălalt rămâne în casele mamei și tatălui aflat în custodie comună.

În acest caz, tatăl face față cheltuielilor copilului care merge la universitate și mama cheltuielilor copilului care rămâne alături de părinți. Acesta este de obicei un caz foarte special.



 

tată - cheltuieli primul copil, cheltuieli proprii
mamă - cheltuieli al doilea copil, cheltuieli propri



Să vedem acum cazul mai obișnuit, care are loc atunci când mama nu lucrează în afara casei, nici nu are o muncă remunerată, în acest caz se fac distribuiri sub următoarea formă schematică:





 
15% cheltuieli mamă, 20% cheltuieli copii, 65% cheltuieli tată

Triunghiul determină cheltuielile familiei în ansamblul său, inclusiv cheltuielile de întreținere a două case. Se împart veniturile soțului și tatălui sub următoarea formă, deși procentele variază în funcție de fiecare caz. Există cazuri în care cei 15% ai mamei, luați ca exemplu, reprezintă un procent temporar, adică, care se consideră pe o perioadă, până când mama găsește o slujbă sau, pur și simplu, pe trei, cinci, zece ani, în funcție de fiecare caz.

În aceste cazuri, atunci când mama găsește o slujbă, 20% din cheltuielile copiilor se împart între ambii părinți.

Avantajul acestui sistem este că mama este incitată să-și caute o slujbă remunerată, ceea ce este în beneficiul întregii familii și, prin urmare, al copiilor.

După cum vedem, există multe forme diferite de reorganizare a economiei familiale în urma unui divorț și, mai ales, în custodia comună, unde trebuie să evaluăm în special diverse variabile foarte importante și care aproape niciodată nu sunt luate în considerare:





 
 
Cheltuieli locuință mamă – cheltuieli copii cu mama - % de plătit din cheltuielile comune ale copiilor

Cheltuieli locuință tată – cheltuieli copii cu tatăl - % de plătit din cheltuielile comune ale copiilor

Adică, în Custodia Comună trebuie să luăm în considerare cheltuielile de întreținere a două locuințe decente unde copiii să vină să conviețuiască cu ambii părinți. De asemenea, să se calculeze ceea ce reprezintă cheltuielile copiilor în fiecare casă și cheltuielile inerente ale copiilor, care un au de a face cu casa, precum școală, uniforme, distracție, activități extra, îmbrăcăminte etc., pentru a calcula procentul pe care fiecare părinte trebuie să-l achite din aceste cheltuieli.

În rezumat, aplicăm această formulă urmând liniile directoare ale altor țări:

Formula COSTUM PE MĂSURĂ aplicată în acorduri mutuale

Total pensie copii = (k % de x) + (p % de y)

Explicația acestei formule este următoarea:

Venituri nete A – Cheltuieli cu căminul A = net pentru calculul pensiei (x)

Venituri nete B – Cheltuieli cu căminul B = net pentru calculul pensiei (y)

Procent de ore pe care le petrec copiii cu părintele A din 720 de ore = k

Procent de ore pe care le petrec copiii cu părintele B din 720 de ore = p

Pensie pe care o plătește părintele A = k % din x

Pensie pe care o plătește părintele B = p % din y


Să trecem, după toate acestea, la următorul punct de luat în considerare în custodiile comune:

3. Dispunerea de resurse sociale și familiale pentru familie.

Acest punct este foarte important și nu se ia niciodată în considerare de către judecători, avocați și procurori, și ideea este că există mijloace sociale la care să se apeleze pentru a face mai viabilă reorganizarea familiei în custodia comună. Astfel este important să se știe dacă există o familie extinsă a fiecărui părinte, care să servească drept rețea de ajutor pentru părinți pentru a face față custodiei comune.

Este curios că orice cuplu care locuiește împreună, având copii în îngrijire, se bazează întotdeauna pe această rețea, iar când ajung la divorț în fața Tribunalului, judecătorii, procurorii, echipele tehnice și inclusiv avocații nu pun problema posibilității de a invoca interesul major al minorilor prin existența acestei rețele sociale și familiale, ca element de bază pentru succesul unei custodii comune. Divorțurile se rezolvă ca și cum părinții ar fi orfani sau nu ar avea familie în jurul lor. Sprijinul bunicilor, al unchilor și mătușilor și al altor rude devine necesar în aceste situații.

Noi atunci când lucrăm la mediere și inclusiv în procese contencioase, încercăm să valorificăm acest element ca fiind pozitiv (deși clientul nostru ne spune că nu vrea să știe de soacra lui) dat fiind că este fundamental în dinamica familiilor nucleare actuale, sprijinul familiei extinse pentru a rezolva multe probleme cotidiene. De ce să nu continue să le folosească după divorț? 

Există, de asemenea, rețele de sprijin social, (asociații, servicii sociale etc.) care pot să ne ajute să scoatem la liman familiile al căror partener se desparte și ale căror mijloace economice sunt limitate. Există primării unde există apartamente destinate persoanelor divorțate, ale căror mijloace se reduc mult în urma divorțului. De asemenea, există subvenții și priorități pentru contractarea de persoane divorțate, deși sub acest aspect, resursele sunt doar pentru femei.  În acest caz, dacă mama găsește o slujbă, este de folos familiei în întregul său, dat fiind că ar intra mai mulți bani pentru întreaga familie, la momentul calculării contribuțiilor respective pentru susținerea copiilor.

Oricum, serviciile sociale sunt foarte limitate în țara noastră, dat fiind că nu trebuie să uităm că Spania este a patra țară la coada pentru ajutoare către familii și protecția acestora, trebuie să avem multă imaginație. De aceea, dacă mijloacele și ajutoarele oficiale sunt aproape nule pentru familiile aflate în situație de criză, pentru că familia nu este considerată drept o instituție care să fie protejată, este curios că familia (în acest caz cea extinsă) este cea care aproape întotdeauna sare în ajutorul cuplurilor care divorțează. În acest sens continuăm ca în secolul XIX.

4. Posibilitatea de a aduce schimbări în viața ÎNTREGII familii (adaptare la mediu și noi nevoi).

Ultima verigă ce nu se studiază în cazurile de criză ale cuplului și divorțuri pe care le-am văzut este faptul a avea în vedere adaptarea copiilor la schimbările pe care le reprezintă custodia comună.

Adevărul este că uneori nu reușim să-i înțelegem foarte bine pe judecători, avocați, procurori și echipele tehnice atunci când ne spun că “trebuie să se garanteze stabilitatea minorului” și de aceea invocă faptul că respectiva stabilitate înseamnă ca minorii să locuiască într-o casă și în cealaltă să meargă în vizită. Mie îmi sună ca “nu mișcați acea mobilă sau acel aparat electrodomestic că se poate dezechilibra”.

Minorii nu se dezechilibrează pentru că merg dintr-un loc în altul, dat fiind că potrivit acestei opinii aproape toți minorii din acestă țară ar fi de trimis direct la psihiatru.  A se vedea fete și băieți care merg la școală la cursuri de dimineață, sau cei care rămân să mănânce, cei care străbat lungi trasee în autobuz către școală, apoi la cursuri de engleză sau de muzică sau de dans, sau că te ia bunicul și apoi vin după tine acasă la el și te aduc la ora X etc. Orice. Își petrec ziua mișcându-se și nu se întâmplă nimic.

Ceea ce îl dezechilibrează pe minor este altceva, anume să fie tratat precum un obiect și să fie transformat într-un instrument într-un conflict de cuplu.

Pe un minor care era obișnuit ca tatăl și mama să fie mai mult sau mai puțin prezenți în viața lui cotidiană, ceea ce îl dezechilibrează este să dispară unul dintre referenții săi și una dintre figurile de sprijin pe neașteptate.

De aceea, atunci când avem la mediere un cuplu care acceptă de la început o custodie comună, punem imediat în mișcare organizarea împărțirii timpului și sarcinilor cu copiii și pe parcurs în procesul de mediere vedem cum se desfășoară restul.

Atunci când ambii părinți constată noile provocări pe care le reprezintă împărțirea inițială, este când descoperă că trebuie să reorganizeze lucrurile într-un fel sau altul. Uneori, chiar copiii sunt cei care cer această reorganizare inițială și alte ori inclusiv aduc idei.

De aceea, este foarte important să se pună în practică de la început niște minime în împărțirea sarcinilor și timpului de îngrijire a copiilor, pentru că astfel putem să avem timp să ajungem la un acord mai mult sau mai puțin stabil pentru toți. Asta este ceea ce le dă siguranță minorilor, ca părinții lor să stabilească o împărțire potrivită a îngrijirii copiilor.

Atunci când copiii observă că lucrurile în reorganizarea familială nu îl afectă în mod negativ pe un părinte sau pe celălalt sau chiar pe amândoi în același timp minorii ies din situația de stres emoțional asociat și totul se întoarce încet încet la o “nouă” normalitate.

De exemplu, cazul la care reflectam mai sus cu privire la momentul când se hotărăște de către un Tribunal acordarea custodiei comune a unui apartament unde vor locui copiii și părinții vor fi cei care vor face cu rândul în folosirea acestui apartament. La o perioadă X, copiii vor trebui să se confrunte cu schimbări în viața cotidiană. Și am putut să constatăm că asta generează un nivel de stres înalt. Atunci când îi vine rândul mamei să locuiască cu copiii în casa unde înainte se afla tatăl, apar mii de probleme. Fiecare părinte se organizează într-o formă diferită, însă copiii sunt cei care își văd propriul mediu schimbându-se de la o zi la alta. 

Oare nu este mai bine să fie copiii cei care învață să trăiască în două medii diferite (cele ale fiecărui părinte) cum fac în fiecare zi atunci când schimbă mediul mergând la școală, la ore extra după-amiaza sau la alt tip de activități?

Nimeni nu își pune problema ca fiul său să joace fotbal cu încă 10 băieți sau fete acasă la el și îl trimitem în mediul potrivit, la sala polivalentă sau la cutare club. Astfel, nu ne punem nici problema ca minorii să învețe acasă și profesorii să fie cei care vin să le predea în fiecare dimineață și aceștia să se schimbe în funcție de materie. Continuând exagerarea, nu ne punem problema nici să aducem întreaga orchestră acasă sau să aducem calul pentru a face echitație în sufrageria casei. Preferăm (și credem că este mai rațional) să-i ducem într-un mediu educativ, unde vor socializa cu alți băieți și alte fete, cu valori diferite de ale lor și, la urma urmelor, pentru a se îmbogăți ca persoane.  

Dacă mutăm această formă de a vedea lucrurile în contextul unui divorț în care sunt implicați copii, credem că totul va merge mai bine pentru minori.

Adică, ca minorii să stea o perioadă X (potrivit împărțirii convenite sau hotărâte de către un Tribunal) în casa fiecărui părinte, pentru a păstra ambele medii ambiente și, la urma urmelor, prezența cvasi cotidiană a ambelor medii va fi una care îmbogațește mai mult, decât existența unui singur mediu și inexistența celuilalt.

Urmând punctul concret, ne punem problema că apar noi nevoi familiale de tip organizațional. Astfel se profită de criză pentru a stabili niște linii de lucru ale părinților și o împărțire a responsabilităților care, în unele cazuri, nu existau înainte de divorț.

Ne transformăm într-un soi de școală pentru cei divorțați, așa cum există sub formă instituțională în alte țări.

Părinții învață cum să-și împartă problemele și aspectele referitoare la asistența medicală, educațională, religioasă, sportivă etc. și toate celelalte aspecte legate de creșterea și educarea copiilor. 

Astfel se elaborează sau ar trebui să se elaboreze un plan de interese și i se atribuie fiecărui părinte acelea pentru care este cel mai calificat și în acele sarcini în care este cel mai puțin calificat se face un efort de învățare în respectiva sarcină sau respectivul rol, pentru o mai bună împărțire a responsabilităților.
În ultimul rând, ne punem problemele de adaptare a orarelor de lucru ale părinților și orarele copiilor.

În acest fragment trebuie realizate multe sarcini pentru a ajusta orarele tuturor, cu nevoile tuturor și cu disponibilitățile economice ale familiei.

Niciodată nu s-a înțeles în întregime că multe instanțe și tribunale și, mai ales, avocați, care spun că trebuie să se ajungă ca minorilor să nu li afecteze calitatea vieții și acesta este argumentul pentru ca un părinte să-i ceară celuilalt o anumită pensie alimentară.

Atunci când un cuplu locuiește împreună cu copiii săi și se confruntă cu o criză economică, toți membri o suferă și pentru aceasta nu recurg la serviciile sociale pentru a le restitui băieților și fetelor din acea familia calitatea vieții pe care o aveau înainte de criză. În situația actuală de criză economică, există multe familii care și-au strâns cureaua, iar copiii suferă pe propria piele acea circumstanță într-un mod normal. Dacă într-un cuplu care divorțează, toți suntem de acord că există o problemă cu banii (nu este același lucru să întreți o casă sau două) și eu totdeauna mă întreb de ce nu strânge cureaua toată familia în aceste cazuri? Și nu așa cum se face de obicei, una dintre părți își strânge cureaua pe seama celeilalte.

Acest lucru chiar îi dezechilibrează pe minori, să vadă cu proprii ochi cum unul dintre părinții lui trăiește mai mult sau mai puțin comod, iar celălalt o duce foarte rău din punct de vedere economic și emoțional.

Așadar, prin această lucrare sperăm că am ajuns să convingem chiar și un singur cititor că există ieșiri demne și mai umane pentru acești băieți și aceste fete ai căror părinți se despart, iar custodia comună are multe forme de a se articula, pentru a atinge obiectivul ca acești băieți și aceste fete să crească în medii mai sănătoase și protejate decât cele pe care li le oferim acum, prin figura nefastă a custodiei exclusive.

Concluzie:

Dacă am avea posibilitatea de a legifera acest caz, am propune o soluție precum aceasta:

În caz de despărțire, nulitate sau divorț al părinților se va stabili, în lipsa acordului între părinți, o perioadă între trei și șase luni de custodie comună pe săptămâni alternative (de exemplu, de luni până luni) a copiilor, perioadă în care ambii părinți vor recurge la un serviciu public și/sau privat de conciliere unde vor trebui să rezolve cel puțin următoarele puncte:

1. Distribuirea și împărțirea bunurilor cuplului.

2. Propunerea de împărțire a perioadelor de conviețuire a copiilor cu fiecare părinte.

3. Propunerea de împărțire a sarcinilor în toate aspectele referitoare la copii, comuni și necomuni. Luarea viitoarelor decizii.

4. Propunerea relațională cu familia extinsă a copiilor.

5. Propunerea economică de întreținere a celor două locuințe.

6. Propunerea economică de susținere a cheltuielilor copiilor, comuni sau nu.

7. Forma de a rezova și aplana viitoarele dezacorduri.

Planul elaborat va fi supus Procuraturii și avocaților ambelor părți în scopurile legale oportune. Judecătorul va decide în ultimă instanță aprobarea respectivei propuneri numită în întregul său “plan de creștere și educare și acord de divorț”.

În cazul în care una dintre părți va refuza să formalizeze sau să participe la respectivul proces legal de conciliere, Tribunalul va fi cel care va decide în privința tuturor punctelor, în toate cazurile predominând custodia comună, cu excepția cazurilor excepționale.

În orice caz, părintele care solicită pentru sine custodia exclusivă a copiilor, va trebui să demonstreze cu dovezi lipsa de idoneitate a celuilalt părinte pentru a deține custodia comună a copiilor.

În orice caz, părintele care solicită pentru sine custodia exclusivă a copiilor, va trebui să demonstreze cu dovezi lipsa de idoneitate a celuilalt părinte pentru a deține custodia comună a copiilor.

În orice caz, părintele care solicită pentru sine custodia exclusivă a copiilor, va trebui să demonstreze cu dovezi lipsa de idoneitate a celuilalt părinte pentru a deține custodia comună a copiilor.

În cazuri de violență întrafamiliară între adulţi, custodia copiilor va fi comună, până va fi dată sentinţa definitivă de condamnare a presupusului sau presupusei agresor/agresoare. În acest caz, nu se va paraliza procesul de familie în toate sensurile sale, cu excepția fragmentului referitor la custodia copiilor ce va rămâne în suspendare până la hotărârea definitivă și irevocabilă a problemei penale.   

În cazuri de violență intrafamilială dovedită față de copii minori sau nu, comuni sau nu, Tribunalele vor adopta măsurile preventive pertinente.

Echipele tehnice afiliate Tribunalelor vor putea să intervină în caz că unul dintre părinți argumentează că există o situație de risc pentru minori și în cazurile de neîndeplinire a acordurilor sau rezoluțiilor juridice anterioare.

În orice caz, părintele care, cu scopul de a deteriora relațiile paterno și/sau materno-filiale invocă în mod  fraudulos fapte incerte sau nedovedite, va putea să fie suspendat din rolurile sale ca părinte, independent de amenzile coercitive pe care Tribunalul le consideră oportune”.

Credem că dacă se legiferează într-o formă în acord cu realitatea socială, precum această propunere pe care o facem de a legifera custodia comună, multe Tribunale de Familie și-ar vedea munca în mod pozitiv, dat fiind că legile actuale favorizează doar înfruntarea și conflictele.

Propunerea de articol pe care am elaborat-o, după mulți ani de experiență, credem că va fi bine primită în țara noastră din partea tuturor celor care lucrăm în domeniu și din partea tuturor persoanlor afectate de un proces de ruptură a cuplului cu copii, dat fiind că, la urma urmelor, se caută cea mai bună soluție pentru familie în ansamblul său și, prin urmare, interesul major al minorilor implicați în acest tip de conflict.  

Avocat specializat în dreptul familiei. Fost consilier al CGPJ Centrul de Mediere și Consiliere Comună Andalucía





Traducător: Stan Cristina





Cele mai citite