Să
vedem acum un caz tipic în societatea noastră, atunci când mama muncește acasă
fără să fie remunerată.
Să
vedem acum cheltuielile ambilor părinți cu două case, presupunând că unul din
ei rămâne în locuința familială:
Tatăl trebuie să plătească
ipoteca locuinței mamei plus o chirie și îi achită o pensie compensatorie
soției pe durata unor ani ce se vor stabili. Când există custodie comună nu
există pensie alimentară.
Să vedem caz cu caz diferite formule de susținere economică
în diverse familii, potrivit diverselor modele de formă de organizare economică
în urma divorțului sau despărțirii cuplului de fapt.
Trebuie să arătăm că, deși sunt foarte puține, atunci
când în tablouri punem tatăl și mama, acești termeni pot fi înlocuiți prin cel
al noii figuri a două mame sau doi tați, în fața creșterii familiilor de
cupluri de același sex care se despart.
În primul rând, metoda care a funcționat cel mai bine este
atunci când există o minimă înțelegere între ambii părinți.
Familia în care ambii părinți lucrează și fiecare participă
cu 50% la cheltuielile copiilor într-un cont comun unde se transferă respectivele
cheltuieli.
În cei 50% se are în vedere că în respectivul cont se
transferă atât plata ipotecii locuinței care înainte era conjugală, cât și
costul locuinței părintelui care abandonează domiciliul care a fost conjugal,
dat fiind că ambele domicilii sunt considerate necesare în cadrul conceptului alimentar
pentru copii. De asemenea, se transferă fondul de rulment pentru proprietari,
impozite, dar nu cheltuielile curente precum apa, gazul, electricitatea,
telefonul, ce sunt plătite de către fiecare părinte în propriul cont de
venituri.
În cazul în care cuplul vinde ceea ce a fost domiciliul
conjugal, aceste concepte dispar drept cheltuieli din contul curent de
cheltuieli ale copiilor.
Pentru cheltuielile copiilor se face o depunere de 50%
din cele lunare, precum, școala, asigurările medicale, farmacia, îmbrăcămintea
calculată lunar, alimente, distracție și cheltuieli asemănătoare. Fiecare
părinte nu va putea să dispună, nici să autorizeze mai mult de 50% din suma cheltuielilor
copiilor.
Cheltuielile extra se vor face de comun acord și vor
fi achitate de asemenea în respectivul cont în procent de 50%. Pentru a transfera
orice factură sau cheltuială nouă va fi necesară semnătura ambilor părinți.
Cu acest sistem s-a reușit ca
ambii părinți și familia în întregul său să știe să se adapteze ca fiecare
parte să trăiască cu mai puține mijloace, însă copiii nu sunt afectați în exces,
dat fiind că nu trebuie să uităm că cheltuielile familiei cresc prin existența
altei locuințe unde vor trebui să conviețuiască în comun copiii cu părintele
care pleacă din domiciliul conjugal. Sau în cazul vânzării casei și achiziționării
a două noi case cu respectivele lor ipoteci.
Tată 50% + Mamă 50% -
cont comun cheltuieli copii
Să vedem acum un caz mai comun, care apare atunci când
mama are un salariu mai mic decât tatăl, într-o familie cu o singură locuință. Cazul
se rezolvă în aceeași formă ca cel anterior aproape fără diferențe, exceptând
că procentul de contribuție al fiecărui părinte variază în funcție de procentul
pe care îl reprezintă veniturile fiecărui părinte cu privire la suma totală a
veniturilor familiei în ansamblul său.
Pentru cheltuielile extra, se aplică de asemenea
procentul găsit. Cazul tabloului este atunci când tatăl contribuie cu 62% din
cheltuielile copiilor și mama cu 38% din acestea, și este doar cu titlu de exemplu.
1.contribuție % tată
cheltuieli copii – cheltuieli locuință tată
2. contribuție % mamă
cheltuieli copii – cheltuieli locuință mamă
3.contribuție cheltuieli
extra - % tată c. extra, % mamă c. extra
Să vedem acum un caz din ce în ce mai obișnuit, mai
ales atunci când unul dintre părinți trebuie să-i plătească o pensie unui copil
dintr-o căsnicie sau dintr-o relație anterioară.
În acest caz, am urmat două formule, adică:
Se decontează din netul veniturilor părintelui care îi
plătește pensia unui copil dintr-o relație anterioară și se ia ca bază din procent
rezultanta sau se calculează suma totală din contribuția sa.
Fiu – pensie copil
anterior, % cheltuieli al doilea copil, % cheltuieli al treilea copil
Tabloul anterior servește de asemenea pentru
cazul a doi copii dintr-o relație anterioară și a unui singur copil dintr-o a
doua relație sau orice caz cu un număr mai mare sau mai mic de copii din
relații anterioare sau ulterioare.
La urma urmelor, ecuația și /sau calculul de făcut
este următoarea/următorul:
1.Obligații ale tatălui: venituri nete - cheltuieli proprii - pensie primul copil = contributie la
2. Obligații ale mamei: venituri nete - cheltuieli proprii= contributie la cheltuielile copiilor.
Să vedem altă formulă folosită de noi pentru a distribui
cheltuielile copiilor, care se aplică atunci când un părinte se ocupă de un
copil și celălalt de celălalt copil. De exemplu, unul studiază în străinătate
la universitate și celălalt rămâne în casele mamei și tatălui aflat în custodie
comună.
În acest caz, tatăl face față cheltuielilor
copilului care merge la universitate și mama cheltuielilor copilului care
rămâne alături de părinți. Acesta este de obicei un
caz foarte special.
tată - cheltuieli primul
copil, cheltuieli proprii
mamă - cheltuieli al doilea copil, cheltuieli propri
Să vedem acum cazul mai obișnuit, care are loc atunci
când mama nu lucrează în afara casei, nici nu are o muncă remunerată, în acest
caz se fac distribuiri sub următoarea formă schematică:
15% cheltuieli mamă, 20% cheltuieli copii, 65% cheltuieli tată
Triunghiul determină cheltuielile familiei în
ansamblul său, inclusiv cheltuielile de întreținere a două case. Se împart veniturile
soțului și tatălui sub următoarea formă, deși procentele variază în funcție de
fiecare caz. Există cazuri în care cei 15% ai mamei, luați ca exemplu, reprezintă
un procent temporar, adică, care se consideră pe o perioadă, până când mama
găsește o slujbă sau, pur și simplu, pe trei, cinci, zece ani, în funcție de
fiecare caz.
În aceste cazuri, atunci când mama găsește o slujbă,
20% din cheltuielile copiilor se împart între ambii părinți.
Avantajul acestui sistem este că mama este incitată să-și
caute o slujbă remunerată, ceea ce este în beneficiul întregii familii și, prin
urmare, al copiilor.
După cum vedem, există multe forme diferite de reorganizare
a economiei familiale în urma unui divorț și, mai ales, în custodia comună,
unde trebuie să evaluăm în special diverse variabile foarte importante și care
aproape niciodată nu sunt luate în considerare:
Cheltuieli locuință mamă – cheltuieli copii cu mama - % de plătit din
cheltuielile comune ale copiilor
Cheltuieli locuință tată – cheltuieli copii cu tatăl - % de plătit din
cheltuielile comune ale copiilor
Adică, în Custodia Comună trebuie să luăm în considerare
cheltuielile de întreținere a două locuințe decente unde copiii să vină să
conviețuiască cu ambii părinți. De asemenea, să se calculeze ceea ce reprezintă
cheltuielile copiilor în fiecare casă și cheltuielile inerente ale copiilor,
care un au de a face cu casa, precum școală, uniforme, distracție, activități
extra, îmbrăcăminte etc., pentru a calcula procentul pe care fiecare părinte
trebuie să-l achite din aceste cheltuieli.
În rezumat, aplicăm această formulă urmând liniile
directoare ale altor țări:
Formula
COSTUM PE MĂSURĂ aplicată în acorduri mutuale
Total pensie copii = (k % de x) + (p % de y)
Explicația acestei formule este următoarea:
Venituri
nete A – Cheltuieli cu căminul A = net pentru calculul pensiei (x)
Venituri
nete B – Cheltuieli cu căminul B = net pentru calculul pensiei (y)
Procent
de ore pe care le petrec copiii cu părintele A din 720 de ore = k
Procent
de ore pe care le petrec copiii cu părintele B din 720 de ore = p
Pensie
pe care o plătește părintele A = k % din x
Pensie
pe care o plătește părintele B = p % din y
Să trecem, după toate acestea, la următorul punct de
luat în considerare în custodiile comune:
3.
Dispunerea de resurse sociale și familiale pentru familie.
Acest punct este foarte important și nu se ia
niciodată în considerare de către judecători, avocați și procurori, și ideea
este că există mijloace sociale la care să se apeleze pentru a face mai viabilă
reorganizarea familiei în custodia comună. Astfel este important să se știe dacă
există o familie extinsă a fiecărui părinte, care să servească drept rețea de
ajutor pentru părinți pentru a face față custodiei comune.
Este curios că orice cuplu care locuiește împreună,
având copii în îngrijire, se bazează întotdeauna pe această rețea, iar când ajung
la divorț în fața Tribunalului, judecătorii, procurorii, echipele tehnice și
inclusiv avocații nu pun problema posibilității de a invoca interesul major al
minorilor prin existența acestei rețele sociale și familiale, ca element de
bază pentru succesul unei custodii comune. Divorțurile se rezolvă ca și cum
părinții ar fi orfani sau nu ar avea familie în jurul lor. Sprijinul bunicilor,
al unchilor și mătușilor și al altor rude devine necesar în aceste situații.
Noi atunci când lucrăm la mediere și inclusiv în procese
contencioase, încercăm să valorificăm acest element ca fiind pozitiv (deși
clientul nostru ne spune că nu vrea să știe de soacra lui) dat fiind că este
fundamental în dinamica familiilor nucleare actuale, sprijinul familiei extinse
pentru a rezolva multe probleme cotidiene. De ce să nu continue să le
folosească după divorț?
Există, de asemenea, rețele de sprijin social, (asociații,
servicii sociale etc.) care pot să ne ajute să scoatem la liman familiile al căror
partener se desparte și ale căror mijloace economice sunt limitate. Există primării
unde există apartamente destinate persoanelor divorțate, ale căror mijloace se
reduc mult în urma divorțului. De asemenea, există subvenții și priorități pentru
contractarea de persoane divorțate, deși sub acest aspect, resursele sunt doar
pentru femei. În acest caz, dacă mama
găsește o slujbă, este de folos familiei în întregul său, dat fiind că ar intra
mai mulți bani pentru întreaga familie, la momentul calculării contribuțiilor
respective pentru susținerea copiilor.
Oricum, serviciile sociale sunt foarte limitate în țara
noastră, dat fiind că nu trebuie să uităm că Spania este a patra țară la coada
pentru ajutoare către familii și protecția acestora, trebuie să avem multă
imaginație. De aceea, dacă mijloacele și ajutoarele oficiale sunt aproape nule
pentru familiile aflate în situație de criză, pentru că familia nu este considerată
drept o instituție care să fie protejată, este curios că familia (în acest caz cea
extinsă) este cea care aproape întotdeauna sare în ajutorul cuplurilor care divorțează.
În acest sens continuăm ca în secolul XIX.
4.
Posibilitatea de a aduce schimbări în viața ÎNTREGII familii (adaptare la mediu și
noi nevoi).
Ultima verigă ce nu se studiază în cazurile de criză ale
cuplului și divorțuri pe care le-am văzut este faptul a avea în vedere adaptarea
copiilor la schimbările pe care le reprezintă custodia comună.
Adevărul este că uneori nu reușim să-i înțelegem
foarte bine pe judecători, avocați, procurori și echipele tehnice atunci când
ne spun că “trebuie să se garanteze stabilitatea minorului” și de aceea invocă
faptul că respectiva stabilitate înseamnă ca minorii să locuiască într-o casă
și în cealaltă să meargă în vizită. Mie îmi sună ca “nu mișcați acea mobilă sau
acel aparat electrodomestic că se poate dezechilibra”.
Minorii nu se dezechilibrează pentru că merg dintr-un
loc în altul, dat fiind că potrivit acestei opinii aproape toți minorii din acestă
țară ar fi de trimis direct la psihiatru. A se vedea fete și băieți care merg la școală
la cursuri de dimineață, sau cei care rămân să mănânce, cei care străbat lungi
trasee în autobuz către școală, apoi la cursuri de engleză sau de muzică sau de
dans, sau că te ia bunicul și apoi vin după tine acasă la el și te aduc la ora
X etc. Orice. Își petrec ziua mișcându-se și nu se întâmplă nimic.
Ceea ce îl dezechilibrează pe minor este altceva, anume
să fie tratat precum un obiect și să fie transformat într-un instrument într-un
conflict de cuplu.
Pe un minor care era obișnuit ca tatăl și mama să fie
mai mult sau mai puțin prezenți în viața lui cotidiană, ceea ce îl dezechilibrează
este să dispară unul dintre referenții săi și una dintre figurile de sprijin pe
neașteptate.
De aceea, atunci când avem la mediere un cuplu care
acceptă de la început o custodie comună, punem imediat în mișcare organizarea împărțirii
timpului și sarcinilor cu copiii și pe parcurs în procesul de mediere vedem cum
se desfășoară restul.
Atunci când ambii părinți constată noile provocări pe
care le reprezintă împărțirea inițială, este când descoperă că trebuie să
reorganizeze lucrurile într-un fel sau altul. Uneori, chiar copiii sunt cei
care cer această reorganizare inițială și alte ori inclusiv aduc idei.
De aceea, este foarte important să se pună în practică
de la început niște minime în împărțirea sarcinilor și timpului de îngrijire a
copiilor, pentru că astfel putem să avem timp să ajungem la un acord mai mult
sau mai puțin stabil pentru toți. Asta este ceea ce le dă siguranță minorilor, ca
părinții lor să stabilească o împărțire potrivită a îngrijirii copiilor.
Atunci când copiii observă că lucrurile în reorganizarea
familială nu îl afectă în mod negativ pe un părinte sau pe celălalt sau chiar
pe amândoi în același timp minorii ies din situația de stres emoțional asociat și
totul se întoarce încet încet la o “nouă” normalitate.
De exemplu, cazul la care reflectam mai sus cu privire
la momentul când se hotărăște de către un Tribunal acordarea custodiei comune a
unui apartament unde vor locui copiii și părinții vor fi cei care vor face cu
rândul în folosirea acestui apartament. La o perioadă X, copiii vor trebui să
se confrunte cu schimbări în viața cotidiană. Și am putut să constatăm că asta
generează un nivel de stres înalt. Atunci când îi vine rândul mamei
să locuiască cu copiii în casa unde înainte se afla
tatăl, apar mii de probleme. Fiecare părinte se organizează într-o formă diferită,
însă copiii sunt cei care își văd propriul mediu schimbându-se de la o zi la
alta.
Oare nu este mai bine să fie copiii cei care învață să
trăiască în două medii diferite (cele ale fiecărui părinte) cum fac în fiecare
zi atunci când schimbă mediul mergând la școală, la ore extra după-amiaza sau
la alt tip de activități?
Nimeni nu își pune problema ca fiul său să joace
fotbal cu încă 10 băieți sau fete acasă la el și îl trimitem în mediul
potrivit, la sala polivalentă sau la cutare club. Astfel, nu ne punem nici
problema ca minorii să învețe acasă și profesorii să fie cei care vin să le
predea în fiecare dimineață și aceștia să se schimbe în funcție de materie.
Continuând exagerarea, nu ne punem problema nici să aducem întreaga orchestră acasă
sau să aducem calul pentru a face echitație în sufrageria casei. Preferăm (și
credem că este mai rațional) să-i ducem într-un mediu educativ, unde vor socializa
cu alți băieți și alte fete, cu valori diferite de ale lor și, la urma urmelor,
pentru a se îmbogăți ca persoane.
Dacă mutăm această formă de a vedea lucrurile în contextul
unui divorț în care sunt implicați copii, credem că totul va merge mai bine
pentru minori.
Adică, ca minorii să stea o perioadă X (potrivit
împărțirii convenite sau hotărâte de către un Tribunal) în casa fiecărui
părinte, pentru a păstra ambele medii ambiente și, la urma urmelor, prezența
cvasi cotidiană a ambelor medii va fi una
care îmbogațește mai mult, decât existența unui singur mediu și inexistența celuilalt.
Urmând punctul concret, ne punem problema că apar noi
nevoi familiale de tip organizațional. Astfel se profită de criză pentru a stabili
niște linii de lucru ale părinților și o împărțire a responsabilităților care,
în unele cazuri, nu existau înainte de divorț.
Ne transformăm într-un soi de școală pentru cei divorțați,
așa cum există sub formă instituțională în alte țări.
Părinții învață cum să-și împartă problemele și aspectele
referitoare la asistența medicală, educațională, religioasă, sportivă etc. și toate
celelalte aspecte legate de creșterea și educarea copiilor.
Astfel se elaborează sau ar trebui să se elaboreze un
plan de interese și i se atribuie fiecărui părinte acelea pentru care este cel
mai calificat și în acele sarcini în care este cel mai puțin calificat se face
un efort de învățare în respectiva sarcină sau respectivul rol, pentru o mai
bună împărțire a responsabilităților.
În ultimul rând, ne punem problemele de adaptare a
orarelor de lucru ale părinților și orarele copiilor.
În acest fragment trebuie realizate multe sarcini pentru
a ajusta orarele tuturor, cu nevoile tuturor și cu disponibilitățile economice
ale familiei.
Niciodată nu s-a înțeles în întregime că multe
instanțe și tribunale și, mai ales, avocați, care spun că trebuie să se ajungă
ca minorilor să nu li afecteze calitatea vieții și acesta este argumentul
pentru ca un părinte să-i ceară celuilalt o anumită pensie alimentară.
Atunci când un cuplu locuiește împreună cu copiii săi
și se confruntă cu o criză economică, toți membri o suferă și pentru aceasta nu
recurg la serviciile sociale pentru a le restitui băieților și fetelor din acea
familia calitatea vieții pe care o aveau înainte de criză. În situația actuală
de criză economică, există multe familii care și-au strâns cureaua, iar copiii
suferă pe propria piele acea circumstanță într-un mod normal. Dacă într-un
cuplu care divorțează, toți suntem de acord că există o problemă cu banii (nu
este același lucru să întreți o casă sau două) și eu totdeauna mă întreb de ce nu
strânge cureaua toată familia în aceste cazuri? Și nu așa cum se face de obicei,
una dintre părți își strânge cureaua pe seama celeilalte.
Acest lucru chiar îi dezechilibrează pe minori, să
vadă cu proprii ochi cum unul dintre părinții lui trăiește mai mult sau mai
puțin comod, iar celălalt o duce foarte rău din punct de vedere economic și
emoțional.
Așadar, prin această lucrare sperăm că am ajuns să convingem
chiar și un singur cititor că există ieșiri demne și mai umane pentru acești băieți
și aceste fete ai căror părinți se despart, iar custodia comună are multe forme
de a se articula, pentru a atinge obiectivul ca acești băieți
și aceste fete să crească în medii mai sănătoase și
protejate decât cele pe care li le oferim acum, prin figura nefastă a custodiei
exclusive.
Dacă am avea posibilitatea de a legifera acest caz, am
propune o soluție precum aceasta:
“În caz de despărțire,
nulitate sau divorț al părinților se va stabili, în lipsa acordului între
părinți, o perioadă între trei și șase luni de custodie comună pe săptămâni
alternative (de exemplu, de luni până luni) a copiilor, perioadă în care ambii
părinți vor recurge la un serviciu public și/sau privat de conciliere unde vor
trebui să rezolve cel puțin următoarele puncte:
1. Distribuirea și împărțirea
bunurilor cuplului.
2. Propunerea de
împărțire a perioadelor de conviețuire a copiilor cu fiecare părinte.
3. Propunerea de
împărțire a sarcinilor în toate aspectele referitoare la copii, comuni și
necomuni. Luarea viitoarelor decizii.
4. Propunerea
relațională cu familia extinsă a copiilor.
5. Propunerea economică
de întreținere a celor două locuințe.
6. Propunerea economică
de susținere a cheltuielilor copiilor, comuni sau nu.
7. Forma de a rezova
și aplana viitoarele dezacorduri.
Planul elaborat va fi
supus Procuraturii și avocaților ambelor părți în scopurile legale oportune. Judecătorul
va decide în ultimă instanță aprobarea respectivei propuneri numită în întregul
său “plan de creștere și educare și acord de divorț”.
În cazul în care una
dintre părți va refuza să formalizeze sau să participe la respectivul proces
legal de conciliere, Tribunalul va fi cel care va decide în privința tuturor punctelor,
în toate cazurile predominând custodia comună, cu excepția cazurilor excepționale.
În orice caz, părintele
care solicită pentru sine custodia exclusivă a copiilor, va trebui să demonstreze
cu dovezi lipsa de idoneitate a celuilalt părinte pentru a deține custodia comună
a copiilor.
În orice caz, părintele
care solicită pentru sine custodia exclusivă a copiilor, va trebui să demonstreze
cu dovezi lipsa de idoneitate a celuilalt părinte pentru a deține custodia comună
a copiilor.
În orice caz, părintele
care solicită pentru sine custodia exclusivă a copiilor, va trebui să demonstreze
cu dovezi lipsa de idoneitate a celuilalt părinte pentru a deține custodia comună
a copiilor.
În cazuri de violență
întrafamiliară între adulţi, custodia copiilor va fi comună, până va fi dată sentinţa
definitivă de condamnare a presupusului sau presupusei agresor/agresoare. În acest
caz, nu se va paraliza procesul de familie în toate sensurile sale, cu excepția
fragmentului referitor la custodia copiilor ce va rămâne în suspendare până la hotărârea
definitivă și irevocabilă a problemei penale.
În cazuri de violență
intrafamilială dovedită față de copii minori sau nu, comuni sau nu, Tribunalele
vor adopta măsurile preventive pertinente.
Echipele tehnice afiliate
Tribunalelor vor putea să intervină în caz că unul dintre părinți argumentează că
există o situație de risc pentru minori și în cazurile de neîndeplinire a acordurilor
sau rezoluțiilor juridice anterioare.
În orice caz, părintele
care, cu scopul de a deteriora relațiile paterno și/sau materno-filiale invocă
în mod fraudulos fapte incerte sau nedovedite,
va putea să fie suspendat din rolurile sale ca părinte, independent de amenzile
coercitive pe care Tribunalul le consideră oportune”.
Credem că dacă se legiferează într-o formă în acord cu
realitatea socială, precum această propunere pe care o facem de a legifera
custodia comună, multe Tribunale de Familie și-ar vedea munca în mod pozitiv,
dat fiind că legile actuale favorizează doar înfruntarea și conflictele.
Propunerea de articol pe care am elaborat-o, după
mulți ani de experiență, credem că va fi bine primită în țara noastră din
partea tuturor celor care lucrăm în domeniu și din partea tuturor persoanlor
afectate de un proces de ruptură a cuplului cu copii, dat fiind că, la urma urmelor,
se caută cea mai bună soluție pentru familie în ansamblul său și, prin urmare, interesul
major al minorilor implicați în acest tip de conflict.
Avocat specializat în dreptul familiei. Fost
consilier al CGPJ Centrul de Mediere și Consiliere Comună Andalucía
Traducător: Stan Cristina