vineri, 4 noiembrie 2016

Noua lege a divorțului din Missouri îi forțează pe judecători să aloce timp egal în stabilirea custodiei pentru copil.


La începutul anilor 2009, Scott Myers și-a citit hotărârea finală de divorț și s-a simțit de parcă fusese victima unui jaf prestabilit.
Nu era vorba despre sprijinul acordat copilului sau despre stabilirea bunurilor cuplului. Era vorba despre timpul alocat lui, timp pe care urma să îl petreacă cu copiii săi. Era atât de distanțat „M-am simțit ca un vizitator și nu ca un părinte”.

Deși judecătorul instanței de circuit din Districtul St. Charles a consimțit în acea zi la custodia comună a celor două tinere fiice ale lui cu fosta soție, lui nu i s-a acordat un timp egal cu al acesteia.

În instanță nu s-a discutat nimic negativ despre modul lui de a-și crește și educa copiii, a declarat el. El a precizat clar avocaților săi faptul că își dorea custodie egală. Chiar și în acest caz, judecătorul a pledat pentru un acord de custodie tipic. El va avea copiii în fiecare al doilea weekend și patru ore în fiecare zi de marți. Mama lor va beneficia de restul timpului.

Nu se afla în postura în care avocații lui nu l-ar fi avertizat cu privire la acest aspect, a declarat el.
„Chiar înainte de a le expune situația mea, sau de a le oferi detalii asupra dinamicii familiei noastre, practic ambii avocați mi-au spus că de fapt doar atât voi primi: fiecare al doilea weekend și o zi pe săptămână. Și acest lucru m-a șocat”.

Ziua de Duminică a marcat începutul aplicării noii legi în Missouri pentru care Myers și alții au făcut lobby cu succes în orașul Jefferson în esență, pentru a le oferi taților, un punct de plecare mai echitabil în instanțele de divorț. 
Legea privind „ custodia comună” are drept scop de a face ca deciziile de divorț din instanță privind custodia să fie egale între mame și tați în ceea ce privește stabilirea timpului petrecut cu copiii.
Aprobată cu majoritate covârșitoare de Cameră și Senat legea modifică fraze cheie cu privire la modul în care custodia copilului trebuie să fie gestionată de judecătorii de divorț din statul respectiv. Aceasta le interzice judecătorilor să formuleze decizii în funcție de sexul părintelui, dar merge și mai departe de atât. 

De exemplu, legea din statul Missouri specifică faptul că judecătorii stabilesc perioade de timp „semnificative, dar nu obligatoriu egale” cu părinții oferind o marjă largă de apreciere instanțelor individuale de circuit și a modului de abordare a acestor cazuri.
Noua lege solicită acum ca instanța guvernatoare din Missouri să dezvolte la nivelul instanțelor locale linii directoare pentru judecători „ în vederea maximizării la cel mai înalt grad pentru timpul alocat fiecărui părinte de a-l petrece cu copiii săi.
O modificare la nivel național
Rămâne de văzut cât de puternic sunt puse în aplicare aceste standarde cât și efectul acestora asupra acordurilor de custodie la nivel global.
Cu toate acestea, Myers a spus că experiența sa recentă arată faptul custodia comună ca fiind  funcțională. La aproximativ trei ani de la divorț, a declarant el, a economisit suficient de mulți bani pentru a angaja un avocat să conteste cu succes planul parental în vederea obținerii unui timp mai echitabil.

Conform noului plan de custodie comună, copiii lui locuiesc cu el în St. Charles o dată la două săptămâni și cu mama lor în Wentzville în celelalte săptămâni. Zilele de tranziție sunt zilele de joi, astfel încât fiecărui părinte îi revine un weekend întreg din acest aranjament.
Efortul de a schimba această lege în Missouri a fost condus de Linda Reutzel of Cape Girardeau, care a afirmat că a fost martor principal în cazul fiului său și a observat cum acest aspect l-a afectat pe fiul său și pe nepoata sa minoră după divorțul lui în anul 2014.
Ca și în cazul lui Myers, un judecător i-a acordat fiului lui Reutzel custodia comună a fiicei sale, însă semnificativ mai puțin timp. Aceasta a afirmat faptul că acest lucru a afectat relația dintre nepoata și fiul ei și că a restricționat timpul pe care aceștia ar fi putut să îl petreacă împreună cu familia sa extinsă, afectându-i acesteia relația cheie cu verișorii ei.
„Prejudecata în instanțele de familie are o pondere covârșitoare împotriva taților” a afirmat ea. „În esență, atunci când se acționează împotriva taților, se acționează împotriva copiilor, deoarece și copiii au nevoie să petreacă timp de calitate cu tații lor.


Legea, pentru prima dată susținută de Rep. Kathryn Swan, R-Cape Girardeau este a patra de genul acesta la nivel național, venind în completarea legislației similare recente din Utah, Minnesota, și Arizona, a spus Ned Holstein, fondatorul National Parents Organization in Massachusetts (Organizației Naționale a Părinților din Massachusetts). Grupul, asupra căruia Holstein insistă că nu este un grup al „drepturilor taților”, luptă de aproximativ 20 de ani pentru tratamentul egal al părinților în instanțele de divorț.

Holstein a declarat faptul că grupul nonprofit promovează activitățile de cercetare mai noi care sugerează faptul că atunci când ambii părinți se implică în parenting copiii se dezvoltă mai bine. Anul trecut aproximativ 20 de state s-au angrenat la un anumit nivel politic să examineze legislația de divorț privind parentingul comun, a menționat el.
„S-a constatat o schimbare semnificativă în ultimii trei, patru ani cu privire la acceptarea acestor condiții în primul rând si de cele mai multe ori în interesul copiilor” a declarat el.
În discuție rămâne încă criteriul istoric cu privire la modul optim de a crește un copil din punct de vedere al caracterului practic și stabilității.
Holstein a precizat faptul că mult timp în dreptul familiei s-a considerat că dezvoltarea copiilor este mai eficientă atunci când aceștia sunt stabiliți într-o reședință principală unică fiind întreținuți de un îngrijitor principal, deși cercetările arată faptul că implicarea în custodia comună este mai vitală pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului. El a declarat că majoritatea judecătorilor „au fost instruiți că un copil are nevoie de un singur loc unde să trăiască, un singur loc unde să își așeze cărțile pentru școală – așa au fost instruiți de decenii”.
Într-adevăr unii judecători și-au exprimat punctul de vedere cu privire la păstrarea conceptului juridic de custode principal.

‘O acomodare cu totul nouă’

Judecătorul retras din activitate al districtului Jackson Vernon Scoville a declarat pentru Associated Press anul acesta faptul că a avut rezerve cu privire la legislația pentru parentingul comun referitor la îngrădirea puterii discreționare a unui judecător. Acesta a precizat faptul că este foarte dificil să vii cu un plan echitabil care să funcționeze în interesul deplin al copiilor atunci când părinții dețin reședințe în districte școlare diferite și au programe de lucru diferite.

În trecut, grupuri reprezentând supraviețuitori ai violenței domestice au luptat împotriva eforturilor pentru parentingul comun sub motivul că acesta afectează măsurile de protecție ale victimei oferind abuzatorului în continuare, controlul ostil asupra fostelor soții. 
Însă Holstein a declarat că opoziția din partea acestor grupuri a cedat cu trecerea timpului. Statele care au creat legi oferă judecătorilor discreția de a limita custodia în situații în care un părinte a demonstrat comportament advers semnificativ cum ar fi abuzul conjugal sau dependența de droguri, a spus el.
Mai recent, grupuri de avocați au luptat împotriva unor astfel de inițiative invocând o multitudine de argumente inclusiv impactul acestora în sprijinul copiilor și potențialul inițierii mai multor litigii.
Într-adevăr, în anul 2014 Baroul din Missouri a obiectat cu privire la un proiect de lege similar promulgat în stat. Anul acesta nu a luat poziție.
Holstein a declarat că judecătorii trebuie să fie supravegheați îndeaproape anul acesta și următorul pentru a se asigura că aceștia respectă legislația. Susținătorii copiilor așteaptă în continuare să sesizeze anumite repercusiuni la copii.
Meredith Friedman, director general al Kids In the Middle, un grup non profit cu sediul în Maplewood care oferă sprijin și terapie copiilor și părinților care se confruntă cu un divorț, a declarat că organizația nu a luat poziție oficială cu privire la lege. Anul trecut grupul a furnizat servicii pentru 1200 de familii care s-au confruntat cu divorțul în St. Louis și în districtul St. Louis.
Friedman a declarat că parentingul comun poate funcționa și că ar putea fi un beneficiu semnificativ pentru copii atâta vreme cât acordurile sunt rezonabile și coerente.
„Părinții trebuie să fie super organizați iar copiii trebuie să știe unde se vor afla în fiecare zi”, a spus ea. „ Atâta vreme cât este foarte structurat și coerent, copiii se vor adapta. Însă copiii nu trebuie să se afle sub stresul întrebărilor de genul, «Hm, oare cine mă va lua astăzi de la școală?»”
Friedman a declarant că organizația ei previzionează faptul că mulți dintre părinții divorțați anterior vor solicita modificarea hotărârilor de custodie existente în cadrul noii legi. În plus, prezice o creștere a cererii de servicii suport din partea agenției pentru că schimbarea planurilor parentale au un impact emoțional profund asupra copiilor. 
„Va avea un impact asupra acestor copii”, a declarat ea.
„Spre exemplu, gândiți-vă la un copil de 10 ani care a petrecut fiecare al doilea weekend și zilele de miercuri cu tata și dintr-o dată acest aspect va lua o turnură de 50 la 50. Acest lucru va însemna o acomodare cu totul nouă pentru ei. Dar noi le vom fi alături.”

Traducător: Olimpia Mocăniță
Corector: Velea Ana-Maria

[ngo4648]
Colectivul ARPCC

Niciun comentariu:

Cele mai citite