sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Custodia Copilului in Anglia si Romania - Comparatia e in favoarea Romaniei !

Conform articolului scris de Robert Whiston, preşedinte al FKCE (Father Knowledge Center Europe) sistemul protecţiei copilului aflat în divorţ este în prezent superior în România faţă de cel din Anglia prin faptul că în cazul în care părinţii se înţeleg cu privire la un aranjament de tip locuinţă alternantă (custodie fizică legală) judecătorii acceptă în general astfel de cazuri iar legea le permite.

"Romanians new civil code allowed for ‘a presumption’ that joint legal custody is in the best interest of the child (which is where Britain is at present), but later allowed joint physical custody (i.e. shared custody) if both parents agree to such deal. In which case, Britain has now been overtaken by Romania, according to this report from Codin Baltagan, in Bucharest."

De remarcat că Anglia este departe de a fi însă un standard de bune practici în Europa. Ţările nordice, Franţa, Olanda şi Belgia ar putea fi mai degrabă catalogate ca fiind ţările cu un sistem de protecţie a copilului aflat în divorţ mai apropiat de ideal. În aceste ţări custodia comună fizică poate fi impusă de către judecător împotriva obiecţiilor unuia dintre cei doi părinţi, dacă judecătorul constată că părinţii locuiesc relativ aproape unul de altul şi de unitatea de învăţământ, că părinţii sunt ambii interesaţi de bunăstarea copilului şi ambii s-au implicat în trecut în mod serios în creşterea şi educarea copiilor.

Articolul complet în limba engleză poate fi consultat aici (sau aici).

Colectivul ARPCC


ref. [ngo967]

luni, 25 noiembrie 2013

Mama a inscris copilul la gradinita fara acordul meu. Ce fac?

Întrebare:
Apelez la dumneavoastra in disperare de cauza,avand nevoie de un sfat.
Sunt tatal unui baietel de 3 ani de care sunt despartit din decembrie trecut.In momentul de fata il vizitez dupa un program stabilit prin ordonanta presedintiala (am fost nevoit sa recurg la aceasta solutie).In procesul de fond in care mama a cerut custodia comuna , domiciliul copilululi si pensie alimentara suntem in faza de formulare apel.Prima instanta a acordat custodia comuna dar sentinta nu e definitiva. Mama l-a inscris la o gradinita fara acordul meu (desi stia ca nu sunt de acord),eu nedorind sa frecventeze acea gradinita.Mai mult,a depus la dosarul de inscriere o copie a mea de buletin fara acordul meu (mi-a oprit-o fara ca eu sa stiu in momentul in care eu am plecat din domiciliul conjugal).Cei de la gradinita n-au intrebat nimic despre situatia familiala a copilului inscriindu-l fara sa ceara si semnatura mea. Va intreb:in aceste conditii daca eu nu sunt de acord ,gradinita poate sa-l primeasca?Nu a incalcat legea inscriindu-l si  - mai mult - acceptand o copie a unui act al altei persoane decat cea care a depus dosarul fara sa verifice sau sa ceara amanunte despre persoana mea?
As putea sa o dau in judecata pe mama pentru folosirea unor acte care nu-i apartin , in mod abuziv?

Răspuns: 
-          Art. 530 ncc permite unui părinte să înscrie copilul la şcoală/grădiniţă fără acordul celuilalt – Mama a încălcat legea în acest caz dar legea nu prevede sancţiuni directe. Nu vă sfătuim să o daţi în judecată pentru faptul că a folosit actele dvs. Ar putea fi eventual clamat în procesul de custodie comună ca să arătaţi reaua voinţă a mamei. Nu are rost să încercati vreo penalizare pentru utilizarea copiilor după actele dvs. Nu veţi avea vreun câştig de cauză şi doar riscaţi să inflamaţi şi mai tare spiritele, ceea ce nu ajută copilul şi vă pune într-o situaţie defavorabilă în faţa judecătorului în procesul de custodie comună.
-          Dpdv al unităţii de învăţământ, şcoala cel mai probabil a considerat cu bună credinţă că mama are acceptul dvs.  Legea prezumă bună credinţă a terţilor care nu au fost notificaţi de disensiuni între părinţi.  Cf. art. 530 terţul (grădiniţa) nu e pasibilă de sancţiune pentru că “a fost de bună credinţă” De aceea va trebui să notificaţi instituţia de învăţământ pentru viitor. Să explicati în notificare că între dvs şi mamă există disensiuni (dar dvs aveţi autoritate părintească comun – nu s-a luat vreo altă decizie de vreo instanţă judecătorească). Prin urmare orice pt. alte decizii privitoare la copil e important ca grădiniţă să vă ceară acordul şi să nu mai considere ca fiind suficient  simpla semnătură a mamei. În special dacă mama va dori, de exemplu, să mute copilul, terţul ar fi dator să vă ceară acordul înainte de a acorda mamei actele copilului şi avizul pentru transferul la altă grădiniţă. Oricum, acesta e un domeniu delicat şi nu vă sfătuim să fiţi “Gigi contra”  -- veţi inflama doar spiritele. Daţi-vă acceptul şi aşa veţi intra pe calea detensionării relaţiilor care, pe termen mediu şi lung, e mai uşoară şi mai utilă copilului.
-          Un model de notificare veţi putea găsi la adresa web http://www.arpcc.ro/formulare
-          Menţionăm că acest răspuns va fi publicat şi pe blog-ul nostru deoarece e relevant pentru mai mulţi părinţi.
Cu deosebită consideraţie

Colectivul ARPCC.

duminică, 24 noiembrie 2013

Efectele hotărârii CEDO în cauza Zaunegger vs. Germania

Taţii necăsătoriţi vor avea mai multe drepturi în Germania. Cazurile de custodie implică toate deciziile fundamentale pentru un copil care îi afectează persoana,  bunurile sau aspectele legale. În viitor custodia comună se vrea a fi regula pentru părinții necăsătoriți dacă acest lucru nu contravine intereselor superioare ale copilului. Până acum taţii necăsătoriți nu au avut nici o posibilitate de a dobândi custodia comună împotriva voinței mamei. Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Curtea Constituţională Federală Germană au semnalat această situație.

În urma consultărilor intensive între partenerii de coaliție, Ministrul Federal al Justiției a prezentat o propunere de compromis care să evite proceduri judiciare inutile în detrimentul copiilor afectați. 

Într-o primă etapă mama va primi inițial drepturile de custodie unică. Prin aceasta se evita presiunea asupra părinților de a avea custodie comună în cazul în care acest lucru nu este în interesele superioare ale copilului. Acesta ar putea fi cazul în care părinții nu se cunosc bine sau dacă au, în special, o relație conflictuală. 

Cu toate acestea, în cazul în care paternitatea este clară şi dacă tatăl depune ceea ce este cunoscut ca declaraţie de custodie, făcând astfel clar că doreşte să-şi asume responsabilitatea pentru copil, în cea de a doua etapă custodia comună este aplicată de judecător în cazul în care mama nu exprima nicio rezervă timp de opt săptămâni. Prin aceasta se evita proceduri judiciare inutile şi se oferă o soluţie non-birocratica pentru toate cazurile în care la analiza finală ambii părinţi sunt de acord că custodia comună nu este contrară intereselor superioare ale copilului.

Numai în a treia etapă Tribunalul pentru familie ia o decizie: în cazul în care mama are obiecţii cu privire la custodia comună în termen de opt săptămâni şi în consecinţă, tatăl merge în faţa Tribunalului pentru familie, aceasta trebuie evaluată din punctul de vedere independent al judecătorilor, fie ca custodia comună este sau nu în concordanţă cu interesele superioare ale copilului. 

Această propunere de compromis a rezultat în urma rezultatelor unui studiu de cercetare intitulat “ Custodia comună pentru părinţii care nu sunt căsătoriţi unul cu celălalt”.  Acest studiu comandat de Ministerul Federal al Justiţiei, arată că foarte mulţi factori diferiţi joacă un rol în momentul în care părinţii necăsătoriţi decid fie în favoarea, fie împotriva custodiei comune. Mamele au tendinţa de a respinge custodia comună nu numai când sunt periclitate interesele copiilor lor; mai curând, de exemplu, ele ar decide mai degrabă singure în situaţii de conflict deoarece nu sunt informate adecvat în privinţa custodiei comune sau vor să evite complicaţiile birocratice. Aceste motive multiple nu favorizează taţii care doresc custodia comună să meargă la Tribunalul pentru familie, chiar şi în cazurile în care mama este pur şi simplu tăcută în privinţa  dorinţelor ei. Custodia comună automat propusă în cazurile în care nu există obiecţii din partea mamei este un mod non-birocratic de a obţine custodia comună atunci când interesele superioare ale copilului nu sunt periclitate. Modelul promovează custodia comună la o vârstă fragedă şi prin urmare favorizează, de asemenea, împărţirea egală a responsabilităţilor asociate între ambii părinţi. Până când noile reguli sunt adoptate de către Parlament, o regulă de tranziţie stabilită de Curtea Constituţională Federală se aplică custodiei comune. Aceasta prevede că iniţial mama are custodia comună în cazul în care părinţii copilului nu sunt căsătoriţi unul cu celălalt. 
Până la propunerea unui părinte, Tribunalul pentru familie poate transfera custodia ambilor părinţi în cazul în care este de aşteptat ca acest lucru să fie în concordanţă cu interesele superioare ale copilului.




miercuri, 20 noiembrie 2013

marți, 19 noiembrie 2013

Caz de alienare parentala in California


Caz de alienare parentala cu concursul legii, intr-unul din statele SUA cele mai evoluate in domeniul protectiei drepturilor copilului de a avea acces la ambii parinti. Pentru ca baiatul (Gus) a fost conceput in vitro si pentru ca cei doi parinti nu au fost casatoriti oficial Jason Patric a pierdut in mod legal orice drept de a-si vedea copilul in a carui viata si educatie a fost implicat zi de zi timp de trei ani de zile. mai multe detalii pe situl web http://standupforgus.com/ 




miercuri, 13 noiembrie 2013

Importanta stabilirii de catre instanta a "modalitatii de comunicare a informatiilor"

Nu de putine ori, cu scop de sicanare, unul dintre parinti refuza sa comunice celullalt parinte informatii relativ la copil (de exemplu informatiile scolare sau medicale ale copilului). Desi textele legale (a se vedea legea 272/2400) sau chiar sentinta indica aceasta obligatie pozitiva a parintelui rezident de a a comunica aceste informatii, legea nu prevedere o anume metoda. Aceasta duce in "ridicol" orice obligatie trasata de instanta paritnele abuzator putand afirma "candid" ca el/ea a comunicat verbal (sau prin telefon) informatiile privitorare la copil iar parintele abuzat ne-avand o metoda concreta de a demostra instantei/autoritatilor ca acest lucru nu e valid

De asemenea, pot fi anumite intelegeri intre parinti cu privire la modificarea programului de legaturi personale care ar trebui documentate in scris. Astfel de situatii pot fi legate de:
- schimbarea modului de alternare a weekend-urilor
- prelungirea/scurtarea unei sederi la paritnele nerezident
- anumite excursii care dureza mai multe zile si afecteaza pe celalalt parinte
- schimbarea orei sau a locului de preluare a copilului (din alta locatie decat cea stabilita de catre instanta)
Este normal ca in viata de zi zi sa apara astfel de stituatii in care programul stabilit de instanta sa trebuiasca sa fie modificat iar ambii parintis sa fie de acord cu modificarea lui. Pentru a exista siguranta ca aceasta intelegere exista ea nu ar trebui sa fie verbala ci facuta printr-o metoda care sa fie auditata, de exmeplu prin e-mail, fax sau pe un caiet de corespondenta intre parinti care sa stea in bagajul copilului.

Prezentam mai jos un exemplu de cerere formulata instantei legat de specificarea in concret a modalitatii de comunicare:

5.Stabilirea modalității concrete de comunicare intre noi, parintii minorului, pentru transmiterea reciproca si transparenta a informatiilor relevante despre fiul nostru, prin intermediul email-ului,  iar, in caz de urgenta, telefonic sau în oricare alt mod, conform art 404 din NCC;

Raţiunea identificării unei soluţii de comunicare

Este imperios necesară în situaţia pendinte, neexistând vreun fel de comunicare intre noi, iar datorită stării deosebit de tensionate create prin certurile și scandalurile create la locuința reclamantei cu ocazia vizitelor, s-a ajuns ca subsemnatul să nu mai am dialog cu mama copilului și, mai grav, să nu-mi mai vad copilul din septembrie 2012, datorită refuzurilor acesteia. Din aceasta cauză am un dosar de executare silită pe rol.
Consider, în acord cu spiritul disp. art 486 din NCC, că sarcina rezolvării acestei chestiuni litigioase incumbă instanţei de tutelă, în caz de neintelegere, dat fiind că stabilirea unui mod de comunicare interparentală este o componentă importantă a dreptului de exercitare a autorităţii părintesti, vazut ca un sistem compact de drepturi principale și accesorii, care privesc persoana și bunurile minorului, drepturi apartinind egal ambilor părinti. Nu vom putea lua decizii comune privind minorul, dacă nu putem comunica, iar dacă nu avem dialog, orice punte de legatură dintre noi este distrusă, neputind-o construi decât intr-un mod anume, cu ajutorul instanţei, obtinind un titlu excutoriu pe care să-l respectam în acest sens.
Pentru ca acest copil să resimtă din plin cadrul familial propice dezvoltării lui sanatoase, parintii lui trebuie să comunice și în prezenta sa. "(3) Interesul superior al copilului, ca regulă generală, implică contactul cu ambii părinţi. Acelaşi lucru se aplică relativ la contactul cu alte persoane cu care copilul are legături afective, în cazul în care menţinerea acestor legături este benefică pentru dezvoltarea sa. -- [1]Codul Civil German – Secținea1626 - Autoritatea părintească, principii paragraful (3)

luni, 11 noiembrie 2013

Cauza Zaunegger vs. Germania (22028/04), 3/Dec/2009:

În cauza Zaunegger vs. Germania Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă că a se refuza custodia comună unui părinte care cere acest lucru (pe motiv că celălalt părinte, deţinător unic al custodiei, nu e de acord) încalcă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Consecinţe minimale pentru jurisdicţiile naţionale:

Custodia comună ar trebui să poată fi acordată de către judecători chiar şi când părinţii nu se înţeleg cu privire la un astfel de aranjament. În prezent, în România (dar şi în multe alte ţări) judecătoria acordă custodie comună fizică doar dacă părinţii se înţeleg, refuzând custodia comună fizică acolo unde părinţii nu se înţeleg.

Custodia comună ar trebui să fie decizia standard a instanţelor în cazul în care părinţii nu se înţeleg 

Ca regulă, ar trebui instaurată prezumţia că custodia comună (fizică) este în interesul superior al copilului

Sarcina probei va fi a părintelui care refuză ideea de custodie comună (fizica), care va trebui să demonstreze instanţei că există un impact negativ pentru copil în cazul în care s-ar acorda custodie comună (fizică).

Preluare din articolul publicat de twohomes.org, articol în limba engleză care poate fi descărcat de aici

Documente relevante (în curs de traducere):

  1. Sumar al deciziei CEDO disponibil aici http://goo.gl/CvxkQi  (traducere în limba română)
  2. Decizia de admisibilitate disponibilă aici http://goo.gl/qGxWOx (în engleză)
  3. Decizia finală a CEDO disponibilă aici http://goo.gl/pAaGL0 (în engleză)
A se vedea si:



luni, 4 noiembrie 2013

Materialele prezentate la conferinta COLIBRI din Parlamentul European privitoare custodia comuna fizica

************************************ 

Materialele prezentate la conferinta COLIBRI
din Parlamentul European privitoare custodia comuna fizica 
(vedeti link-urile de mai jos)

************************************ 
Press release

Child custody

The European Parliament hosted the conference: “Facing the crisis of the family in the name of the children”

An initiative organized by the European platform Colibri


On 23rd October the European Parliament in Strasbourg hosted an important conference on parental separation and divorce in Europe “Facing the crisis of the family in the name of the children”.

Children are the most vulnerable parties in the event of family conflicts and their rights, as enshrined in Article 24 of the Charter of Fundamental Rights, need to be protected. Unfortunately the rate of divorces is rapidly increasing with huge consequences for children’s welfare.

In the presence of Ms Roberta Angelilli, Vice President of the European Parliament with responsibility for children's rights and European Parliament mediator for international parental child abduction, and Mr Carlo Casini, President of Constitutional Affairs Commission, the event was an ideal occasion to present the first European survey on children's custody, by the Italian pediatrician Vittorio Vezzetti, scientific responsible of the platform for joint custody, co-parenting and childhood named “Colibri”.

Authoritative experts from different countries of Europe have explained the different ways of managing the children's custody in Europe, since there are very wide differences among States, showing that children's best interests are treated very differently according their nationality and the judiciary systems they are subjected to. In some countries, as Dr. Vezzetti reported, one child out of three loses contacts with a parent after the parental couple dissolution while in other ones the situation is much better.

Custody and co-parenting have direct effects also on physical and psychical wellbeing (for example on hormonal assessment, on bioumoral parameters, on behavioural risks like alcohol, tobacco and drug use, even on chromosomal structures), so it would be necessary to consider this issue not only from a juridical point of view but also using a comparable scientific language, by launching European scientific research.

The European Parliament places great importance on the protection of the rights of the child and has constantly sought to incorporate these rights into EU legislation; this has become a specific objective of the EU since the entry into force of the Lisbon Treaty.

The documents presented to this conference can be accessed here
The video materials about this conference can be accesses here




ASSOCIATIONS OUTSIDE ITALY BELONGING TO THE EUROPEAN
PLATFORM COLIBRI’

FRANCE
- I.C.I. I Comme Identitè I.C.I.

SWITZERLAND
- Movimento Papageno
- Donne2

SPAIN
- PAMAC

PORTUGAL
- Igualdade Parental

GREECE
- Gonis.gr

SLOVAKIA
- Otcovia.sk

ROMANIA
- ARPCC - Asociatia Româna pentru Custodia Comuna

ITALY (COLIBRI’ ITALIA):
- Ass. Genitori Sottratti Em. Romagna,
- Ass. per le Nuove famiglie Cagliari,
- Movimento femminile per la parità genitoriale,
- Ass. Nonne e nonni penalizzati dalle separazioni,
- Ass.Genitori separati e Figli Torino,
- Ass. Aiutiamo le famiglie Roma,
- Ass. Genitori Separati Novi Ligure,
- Ass. Figlipersempre nazionale: Trentino Alto Adige-Lombardia-Lazio,
- Ass. Papà separati Torino,
- Ass. Papà separati & figli Torino,
- Ass. Papà separati Asti,
- Ass. Papà separati Liguria,
- Ass. Papà separati Roma,
- Ass. Help Family Roma.




Ref: [ngo897]

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Lista neagră a unităţilor medicale şi de învăţământ

Asociația Română pentru Custodia Comună  a deschis astăzi așanumita listă neagră a unităților de învățământ sau medicale care boicotează legăturile personale dintre copil și părintele nerezident. 

Fie că se refuză accesul părintelui nerezident la copil, fie că refuză să ofere părintelui informațiile privind situația medicală și școlară a copiilor, aceste unități încalcă legislația în vigoare, prevalându-se de faptul că legislația nu prevede sancțiuni eficiente.

Lista se regăsește la adresa web www.arpcc.ro/listaneagra
Dacă sunteţi un părinte nerezident şi aveţi documente incontestabile privind refuzul unităţii medicale sau şcolare de a vă permite accesul la dosarul medical sau şcolar al copilului ori chair accesul în incita unităţii pentru a putea vizita copilul puteţi să le transmiteţi scanate pe adresa contact@arpcc.ro 

O prima unitate de învăţământ inclusă în listă este Cambridge School of Bucharest. Detalii despre motivele includerii în listă se pot găsi aici
  
Baza legală: 
(23) Ambii părinţi, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita şi de a primi informaţii despre copil, din partea unităţilor şcolare, unităţilor sanitare sau a oricăror alte instituţii ce intră în contact cu copilul. (art. 31 din Legea 272/2004 aşa cum a fost modificată prin legea 257/2013. Textul legii se poate consulta aici )


A se vedea şi argumentaţia disponibilă aici

Cele mai citite