Avem placerea să va
retransmitem o recomandare
interesantă venită din Anglia pentru uzul personalului CAFCAS. CAFCAS este
organizatia care face recomandari instantelor privind stabilirea
locuintei copiilor post-divort. Documentul a fost creat cu finanţarea și
sprijinul Comisiei pentru egalitate si
drepturile omului din Anglia.
luni, 21 iulie 2014
luni, 14 iulie 2014
CEDO - Cauza Blaga vs. România ( nr. 54443/10 )
Blaga v.
România (petiţia nr. 54443/10 )
Cazul face referinţă la răpirea copilului la nivel
internaţional.
Aplicantul, Octavian Blaga, este un cetăţean român şi
american care s-a născut în 1967 şi trăieşte în Suwanee ( Statele Unite ale
Americii ). În 1993 Dl. Blaga s-a căsătorit cu un alt cetăţean român şi
american în Georgia, în Statele Unite ale Americii. Au avut parte de trei
copii, născuţi între 1998 şi 2000. Au trăit cu toţii în SUA până în Septembrie
2008, când mama a dus copii în România, fără a se mai întoarce înapoi în SUA.
Drept urmare, Dl. Blaga a înaintat o cerere către
autorităţile din SUA invocând Convenţia de la Haga ( asupra Aspectelor Civice a
Răpirii Copilului la Nivel Internaţional ) privind întoarcerea celor trei copii
ai săi, spunând că au fost luaţi din braţele sale şi de pe teritoriul SUA în mod nedrept de către soţia sa, încălcând
un acord privind custodia comună. Autorităţile din SUA, la rîndul lor, au
trimis cererea la Ministrul Român de Justiţie în Decembrie 2008. Într-o decizie
comună venită în Martie 2010, Curţile de Justiţie române, deşi admiţând că
refuzul mamei de a-şi trimite copii înapoi în reşedinţa lor natală din SUA este
în afara legii conform Convenţiei de la Haga, au respins cererea Dl-ului Blaga,
în mare parte din cauza copiilor care în mod echivoc şi în mod liber şi-au
exprimat dorinţa că nu vor să se întoarcă pe teritoriul SUA.
Între timp, procedurile de divorţ şi de custodie au fost
aduse la adresa Dl-ului Blaga din partea soţiei sale, în România în Octombrie
2008. Curţile de Justiţie române au aprobat aceste proceduri în Martie 2014,
acordând custodie unică a copiilor către mamă.
Bazându-se în mare pe Articolul 8 ( dreptul la respect al
vieţii private şi de familie ), Dl. Blaga a pretins cum că, Curţile de Justiţie
române au interpretat greşit dispoziţiile Convenţiei de la Haga, bazându-se
exclusiv pe hotărârea copiilor săi de a-i interzice acestuia să îi aducă înapoi
în SUA, şi că au eşuat în ceea ce priveşte argumentarea cu motive solide pentru
ignorarea conjuncţiilor Curţii de Justiţie americane cât şi pentru documentele
trimise de către autorităţile din SUA.
Tot Dl. Blaga s-a plâns invocând Articolul 6.1 ( dreptul
la audiere într-o perioadă de timp rezonabilă ) despre demersul infernal de
lung al procedurilor de divorţ şi custodie instituite împotriva sa de către
soţie.
Violarea Articolului 8
Violarea Articolului 6.1
Cheltuieli de judecată : 9,750 Euro ( prejudiciu moral )
şi 8,000 Euro ( cheltuieli de judecată )
Colectivul ARPCC
[ngo1906]
sâmbătă, 5 iulie 2014
Dezvoltarea unor modele funcţionale de planuri parentale pentru copii pentru perioada de după separarea sau divorţul părinţilor
Un foarte frumos articol scris de dna Joan B. Kelly
Odată cu creşterea dramatică a ratei divorţurilor din anii 1960, instanţele au fost puse tot mai mult în situaţia de a rezolva neînţelegerile părinţilor cu privire la viaţa şi locul unde vor locui copiii după separare şi divorţ. Instanţele s-au inspirat din percepţia culturală şi socială a timpului cu privire la rolul tatălui şi la relaţiile părinte-copil, astfel că, în cele mai multe cazuri (cu foarte puţine excepţii) aranjamentele parentale de după divorţ le desemnau pe mame ca principali îngrijitori şi pe taţi drept “vizitatori”1. În această preferinţă pentru mame recunoaştem percepţia societăţii de la acea vreme conform căreia rolul tatălui nu era în mod expres important în dezvoltarea multilaterală a copilului (dezvoltarea socială, intelectuală şi emoţională). Această percepţie era întărită şi de teoria psihanalitică a lui Freud care a dominat multe decenii pregătirea şi gândirea specialiştilor în sănătate mentală2. Studiile timpurii cu privire la procesele de ataşament la copii erau, de asemenea, centrate exclusiv pe relaţia dintre mamă şi bebeluş, iar studiile din domeniul dezvoltării copilului nu abordau încă influenţa tatălui şi rolul acestuia în dezvoltarea generală a copilului.
În
cercetările privind dezvoltarea copilului şi divorţul din ultimii 25 de ani
găsim exemple multiple ale faptului că planurile personale tradiţionale în care
copilul petrece alternativ weekend-uri cu cei doi părinţi nu au satisfăcut
nevoile psiho-sociale şi emoţionale ale multora dintre copiii despărţiţi de
părinţi, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mai lung. Aceste rezultate
empirice au modelat şi ajutat naşterea unor planuri parentale adecvate şi
benefice, care iau în considerare dezvoltarea copiilor şi nevoile lor
psiho-sociale şi furnizează alternative pentru părinţi, instanţe şi personalul
specializat, astfel încât aceştia să decidă în cunoştinţă de cauză atunci când
hotărăsc viitorul relaţiilor dintre copii şi fiecare din cei doi părinţi. Prin
acest articol se scot la lumină rezultatele acestor studii ştiinţifice sociale
care vin în sprijinul acestui nou trend. În Partea I a articoului sunt trecute
în revistă riscurile generale pentru copii de după divorţ şi problemele
ridicate de modelele tradiţionale privind dreptul de vizitare. Partea II se
concentrează pe cercetările empirice relevante pentru dezvoltarea de modele de
planuri parentale adecvate pentru copii, incluzând aici şi formarea legăturilor
de ataşament, îngrijirea pe timp de zi şi timpul petrecut peste noapte;
părerile copiilor şi adolescenţilor cu privire la contactul cu taţii; relaţia
dintre adaptarea copiilor şi implicarea taţilor şi impactul conflictului.
Partea III descrie diferite tipuri de relaţii co-parentale după divorţ, iar
Partea IV prezintă pe scurt argumentele ce sprijină dezvoltarea de modele de
planuri parentale ce oferă mai multe opţiuni cu privire la acces, atât
părinţilor, cât şi intanţelor şi profesioniştilor din domeniu, modele ce
trebuie luate în considerare şi care mult mai probabil satisfac diversele nevoi
de dezvoltare şi psiho-sociale ale copiilor şi familiilor.
Articolul in limba romana poate fi consultat aici http://goo.gl/r7fShR
Colectivul ARPCC
[ngo315]
Odată cu creşterea dramatică a ratei divorţurilor din anii 1960, instanţele au fost puse tot mai mult în situaţia de a rezolva neînţelegerile părinţilor cu privire la viaţa şi locul unde vor locui copiii după separare şi divorţ. Instanţele s-au inspirat din percepţia culturală şi socială a timpului cu privire la rolul tatălui şi la relaţiile părinte-copil, astfel că, în cele mai multe cazuri (cu foarte puţine excepţii) aranjamentele parentale de după divorţ le desemnau pe mame ca principali îngrijitori şi pe taţi drept “vizitatori”1. În această preferinţă pentru mame recunoaştem percepţia societăţii de la acea vreme conform căreia rolul tatălui nu era în mod expres important în dezvoltarea multilaterală a copilului (dezvoltarea socială, intelectuală şi emoţională). Această percepţie era întărită şi de teoria psihanalitică a lui Freud care a dominat multe decenii pregătirea şi gândirea specialiştilor în sănătate mentală2. Studiile timpurii cu privire la procesele de ataşament la copii erau, de asemenea, centrate exclusiv pe relaţia dintre mamă şi bebeluş, iar studiile din domeniul dezvoltării copilului nu abordau încă influenţa tatălui şi rolul acestuia în dezvoltarea generală a copilului.
Articolul in limba romana poate fi consultat aici http://goo.gl/r7fShR
Colectivul ARPCC
[ngo315]
vineri, 4 iulie 2014
CRJ caută intervievaţi pentru proiectul: Paticiparea copiilor în procedurile judiciare
CRJ caută intervievaţi pentru proiectul: Paticiparea copiilor în procedurile judiciare
Centrul de Resurse Juridice (CRJ) intervievează copii şi tineri care au
trecut prin proceduri judiciare în calitate de victime/martori în
proceduri penale sau parte în proceduri civile.
Interviurile contribuie la realizarea unei cercetări privind participarea copiilor în proceduri judiciare pe care CRJ o realizează în calitate de punct focal naţional al Agenţiei UE pentru Drepturi Fundamentale (FRA) în România. Avem nevoie de ajutor în identificarea de copii care au fost audiaţi, şi care ar putea fi potenţiali intervievaţi. Scopul interviurilor este să aflăm cum sunt trataţi copiii atunci când sunt implicaţi în proceduri judiciare, şi cât de potrivit este acest tratament pentru nevoile copiilor, dorind să îmbunătăţim situaţia pentru copii. Astfel, obiectivul final e ca acei copii care vor trebui la rândul lor să ia contact cu sistemul de justiţie în viitor să aibă parte de un tratament mai prietenos.
Dacă consideraţi că ne puteţi ajuta în identificarea de potenţiali intervievaţi, vă rugăm citiţi mai departe.
Despre cercetare
Această cercetare analizează practicile şi procedurile privitoare la modul în care sunt trataţi copiii când sunt implicaţi în proceduri judiciare, pentru a obţine informaţii primare, ce urmează să fie utilizate pentru a face sistemele de justiţie mai potrivite nevoilor copiilor.
FRA prin CRJ în România, a încheiat în 2012 prima fază a proiectului ‘Participarea copiilor în justiţie’, în cadrul căreia au fost intervievaţi profesionişti din domeniile social şi legal care lucrează cu copiii implicaţi în proceduri judiciare. Rezultatele vor fi publicate în 2014. În vreme ce prima fază a proiectului s-a concentrat pe intervievarea adulţilor, a doua fază a proiectului, aflată în prezent în derulare, se concentrează pe intervievarea copiilor.
Cercetările cu copii necesită o atenţie particulară şi consideraţii etice. În colectarea datelor prin intermediul interviurilor cu copii vor fi asigurate în mod particular trei aspecte: confidenţialitate şi protecţie, acordul copiilor/tinerilor şi o relaţie echilibrată şi de încredere între copil şi cercetător şi alţi adulţi implicaţi. FRA şi partenerii săi au dezvoltat un ghid şi o metodologie de cercetare adecvate ce trebuie urmate în momentul în care sunt implicaţi copii în proiecte de cercetare (disponibilă la: http://fra.europa.eu/en/theme/rights-child).
Copiii şi tinerii intervievaţi:
Copiii pe care dorim să-i intervievăm trebuie:
- să aibă cel puţin 12 ani la acest moment;
- să fi luat contact cu sistemul de justiţie (să fi fost audiaţi) în calitate de victime sau martori în proceduri penale sau parte în proceduri civile;
- să nu fi trecut mai mult de 4 ani de la data audierii;
- să fie din judeţele Braşov, Bucureşti, Iaşi sau Timiş.
Cel mai important însă este ca aceşti copii şi tineri să vrea să ne dea interviul. În acest sens, intervievatorii se vor întâlni cu copiii şi tinerii şi reprezentanţii lor legali pentru a le oferi toate informaţiile despre studiu şi felul în care va fi respectată confidenţialitatea şi protejate datele lor cu caracter personal, etc...; răspunzând totodată oricăror întrebări ale copiilor/tinerilor şi reprezentanţilor legali. Aceştia vor avea apoi câteva zile pentru a se decide dacă doresc să dea interviul în condiţiile precizate. Avem nevoie şi de consimţământul informat părintelui/reprezentantului legal/tutorelui şi de acordul informat al copilului.
Pentru a asigura confortul copiilor şi derularea cât mai adecvată a interviurilor, CRJ lucrează cu intervievatori care au pregătire în domeniul psihologiei.
Interviurile se vor derula până în luna august 2014 inclusiv. Numărul de interviuri pe care le putem derula este limitat (40 de interviuri). Dacă acest număr va fi realizat înainte de luna august 2014, vom posta un anunţ în acest sens pe pagina de internet a CRJ: www.crj.ro.
Date de contact: Delia Niţă, Manager program, 0728033480, [email protected]
Vă rugăm accesaţi aici un fluturaş de informare a copiilor şi tinerilor despre acest proiect.Interviurile contribuie la realizarea unei cercetări privind participarea copiilor în proceduri judiciare pe care CRJ o realizează în calitate de punct focal naţional al Agenţiei UE pentru Drepturi Fundamentale (FRA) în România. Avem nevoie de ajutor în identificarea de copii care au fost audiaţi, şi care ar putea fi potenţiali intervievaţi. Scopul interviurilor este să aflăm cum sunt trataţi copiii atunci când sunt implicaţi în proceduri judiciare, şi cât de potrivit este acest tratament pentru nevoile copiilor, dorind să îmbunătăţim situaţia pentru copii. Astfel, obiectivul final e ca acei copii care vor trebui la rândul lor să ia contact cu sistemul de justiţie în viitor să aibă parte de un tratament mai prietenos.
Dacă consideraţi că ne puteţi ajuta în identificarea de potenţiali intervievaţi, vă rugăm citiţi mai departe.
Despre cercetare
Această cercetare analizează practicile şi procedurile privitoare la modul în care sunt trataţi copiii când sunt implicaţi în proceduri judiciare, pentru a obţine informaţii primare, ce urmează să fie utilizate pentru a face sistemele de justiţie mai potrivite nevoilor copiilor.
FRA prin CRJ în România, a încheiat în 2012 prima fază a proiectului ‘Participarea copiilor în justiţie’, în cadrul căreia au fost intervievaţi profesionişti din domeniile social şi legal care lucrează cu copiii implicaţi în proceduri judiciare. Rezultatele vor fi publicate în 2014. În vreme ce prima fază a proiectului s-a concentrat pe intervievarea adulţilor, a doua fază a proiectului, aflată în prezent în derulare, se concentrează pe intervievarea copiilor.
Cercetările cu copii necesită o atenţie particulară şi consideraţii etice. În colectarea datelor prin intermediul interviurilor cu copii vor fi asigurate în mod particular trei aspecte: confidenţialitate şi protecţie, acordul copiilor/tinerilor şi o relaţie echilibrată şi de încredere între copil şi cercetător şi alţi adulţi implicaţi. FRA şi partenerii săi au dezvoltat un ghid şi o metodologie de cercetare adecvate ce trebuie urmate în momentul în care sunt implicaţi copii în proiecte de cercetare (disponibilă la: http://fra.europa.eu/en/theme/rights-child).
Copiii şi tinerii intervievaţi:
Copiii pe care dorim să-i intervievăm trebuie:
- să aibă cel puţin 12 ani la acest moment;
- să fi luat contact cu sistemul de justiţie (să fi fost audiaţi) în calitate de victime sau martori în proceduri penale sau parte în proceduri civile;
- să nu fi trecut mai mult de 4 ani de la data audierii;
- să fie din judeţele Braşov, Bucureşti, Iaşi sau Timiş.
Cel mai important însă este ca aceşti copii şi tineri să vrea să ne dea interviul. În acest sens, intervievatorii se vor întâlni cu copiii şi tinerii şi reprezentanţii lor legali pentru a le oferi toate informaţiile despre studiu şi felul în care va fi respectată confidenţialitatea şi protejate datele lor cu caracter personal, etc...; răspunzând totodată oricăror întrebări ale copiilor/tinerilor şi reprezentanţilor legali. Aceştia vor avea apoi câteva zile pentru a se decide dacă doresc să dea interviul în condiţiile precizate. Avem nevoie şi de consimţământul informat părintelui/reprezentantului legal/tutorelui şi de acordul informat al copilului.
Pentru a asigura confortul copiilor şi derularea cât mai adecvată a interviurilor, CRJ lucrează cu intervievatori care au pregătire în domeniul psihologiei.
Interviurile se vor derula până în luna august 2014 inclusiv. Numărul de interviuri pe care le putem derula este limitat (40 de interviuri). Dacă acest număr va fi realizat înainte de luna august 2014, vom posta un anunţ în acest sens pe pagina de internet a CRJ: www.crj.ro.
Date de contact: Delia Niţă, Manager program, 0728033480, [email protected]
Colectivul ARPCC
marți, 1 iulie 2014
Dezangajarea taţilor necusodieni - Implicații pentru Practica Asistenței Sociale cu Famila Divorțată
Autor: Edward
Kruk
articolul complet, bibliografia şi tabelele se pot descărca de aici
În pofida variantelor de hotărâri contradictori a problemele
legate de divorț, și a numeroaselor opțiuni parentale de după-divorț, custodia
maternă, cu vizitarea paternă a copiilor continuă să fie aranjamentul
structural dominant pentru familiile divorțate, în Statele Unite ale Americii, Canada,
şi Marea Britanie. În plus, procentele raportate de dezangajare paternă după-divorț
în fiecare dintre aceste țări sunt identice: Jumătate din tații fără custosie
pierd treptat orice contactul cu copiii lor. Acest articol analizează
rezultatele și implicațiile practice ale elaborări studiului Canadian și
britanic realizat pe cercertarea anterioară a Statelor Unite, a impactului divorțului
asupra taţiilor fără custodie şi a fenomenului de dezangajare a taților fără
custodie. Rezultatele generează două profiluri distincte de tații fără custodie
și o discontinuitate marcată între
relaţiilor tată-copil înainte și după-divorț. Implicațiile practice se
concentrează pe lipsa de compatibilitate dintre necesitățile terapeutice ale taților
divorțați și metodele de asistență socială. Metodele de modificare a procesului
terapeutic pentru a satisface nevoile taților înainte, în timpul, și după divorț
sunt luate în considerare.
Cuvinte cheie:
tați fără obligaţii; dezangajare; divorț; famili; tați fără custodie.
Creșterea dramatică a ratelor de divorț din ultimii 25 de
ani a schimbat cercetărea socială şi practica clinică la apariţia unei noi
populații considerate a fi la risc: părinţi și copii afectați de divorț civil. Literatura de specialitate a divorțului se extinde rapid, o serie de organizații de
servicii sociale, precum și juridice și organele de elaborare a politicilor au
identificat divorţul, în mod clar, ca un fenomen social major și de tranziție a
familiei, în timpul divorțului, ca o problemă de sănătate mentală importantă. În acelaşi timp problemele
taţilor, și în special relația tată-copil, au devenit o sursă a dezbateriilor
publice considerabile și au primit prioritate în ancheta metodologică. O tendință recentă a paternității a fost identificată și
promovată: tatăl androgin, generând speculații și controverse în literatura de
specialitate. În pofida diferitelor niveluri de implicare din rândul părinților
în îngrijirea copilului ce sunt departe de a fi un grup omogen în acest sens,
implicarea emoţională a tațiilor asupra copiii lor prevalează alte aspecte ale
vieții lor, și
CCC Cod: 0037-8046/94 S3.00 1994 Asociatia
Nationala a( Asistentei Sociale, Ino.
obligațiile taților de adaptare cu copiii lor nu
mai pot fi considerate ca fiind secundare. Astfel, în activitatea socială, importanța implicării părinților în
efortul terapeutic este o prioritate.
Deși divorțul și cercetarea de paternitate este
acum înfloritoare, părinții divorțați rămân o populație în mare parte neglijată
în literatura de specialitate. În mod similar, în ciuda apariției modelelor de
practică terapeutic bazate pe implicarea tuturor membrilor sistemului familial în efortul terapeutic, practica asistenței
sociale cu familiile divorțate continuă în mare măsură excluderea taților.Contribuția
pe care asistenții sociali o pot face familiilor aflate în tranziție și
adaptări membrilor familiei la consecințele divorțului este considerabilă.
Medierea familială și consiliere de divorț sunt în curs de dezvoltare ca
domenii importante de practică pentru profesionalişi. Din lipsa de
informații empirice fundamentale și sistematice cu privire la acest membru al
sistemului de familie după-divorț, în special datorită datelor, subliniind
importanța relațiilor permanente între ambii părinți și copiii lor pentru adaptarea
de după divorț a tuturor membrilor familiei (Hetherington, Cox, si Cox, 1985;
Wallerstein și Kelly, 1980), practicanții de asistență socială rămâne limtați,
în ceea ce privește angajarea părinților în activitatea lor cu sistemele de familie divorțată.
Acest
articol raporteaza rezultatele unui studiu de cercetare a impactului de divorț
asupra taților fără custodie și fenomenul taților făra custodie precum şi obligaţiile în viața
copiilor lor, dezbate implicațiile studiului pentru practica asistenței sociale
cu familiile aflate în tranziție, și incepe sa dezvolte o conceptualizare alernativă
pentru a prioritiza stereotipurile de tată divorțat. Scopul cercetării a fost
de a identifica și de a integra elementele lipsă din literatura de specialitate
a divorțului și de a contribui la o înțelegere empirică bazată pe întelegerea
divorțului de către tată. Se speră ca aceasta la rândul său, să ducă la practici mult mai informate despre divorţ şi populațiile divorțate.
Studiul a adunat date
direct de la părinți, cu un accent primar pe percepția lor la schimbările în
relațiile cu copiii lor, înainte, în timpul, și după divorț. Punctul de separare finală a părinţilor a
fost considerat a fi evenimentul izbitoar din procesul de divorț. Aşa cum
Wallerstein și Kelly (1980) au constatat, cu toate că divorțul juridic ratifică
custodia copiilor și modalitățile de acces, perioada de tranziţie din punctul
de separare durează aproximativ de la șase luni la un an după aceea, este cel
mai critic în stabilirea și consolidarea modelelor după-divorț și a relațiilor
dintre membrii familiei. Astfel, "divorț" se referă aici la separarea finală a copilului, şi nu la decretul de divorț legal, precum și la perioada de tranziția de la șase luni la un
an după.
Termenul "tată
divorțat" necesită, de asemenea, clarificare. Având în vedere eterogenitatea modelelor de
tată existente a cel puţin doua termene de familii monoparentale, părinți
divorțați nu ar trebui să fie reprerezentaţi de un grup omogen. Număr tot mai
mare de tați divorțați este fie de îngrijitori personali sau de persoanele care
ingrijesc în comun pe copii lor, iar părinții fără custodie prezintă o gamă
largă de modele și de niveluri de implicare cu copii. Este important să se facă
distincția între părinții rămași în contact și cei excluşi din viața copiilor lor
după divorț. Indiferent dacă părinții rămân în contact fizic cu copiii lor după
divorț, emoțional ar trebui să rămână foarte mult cu copiii lor, (Hetherington
et al, 1985;. Wallerstein și Kelly, 1980).
Deși există un numă mic
de investigații empirice ale impactului asupra divorțului părinților, în
general, practic lipsesc din literatura de specialitate orice studii axate pe
taţi fără custodie şi fără obligaţii . Rata de dezangajare paternă după divorț
este, totuşi, bine documentată, nu există dovezi cum că mai mult de jumătate
dintre părinții divorțați fără custodie pierd treptat contactul cu copiii lor.
Într-un eșantionul reprezentativ la nivel national al copiilor din SUA între 11
și 16 ani, s-a constatat ca 52 la suta dintre copii nu au avut nici un contact
cu tații lor, în cursul anului trecut sau mai mult, doar o treime din media
lunară sau mai multe contacte (Furstenberg, Nord, Peterson, și Zill, 1983). Mai
mult de două ori mai mulți copii nu au avut niciun contact cu părinții lor, în
ultimii cinci ani, i-au vizitat o dată pe săptămână sau mai mult (36 la suta
faţă de 16 la suta) (Furstenberg et al., 1983). Studiile canadiene și britanice
au replicat aceste rezultate (Lund, 1987; Palmer, 1983).Procesul de dezangajare
tipic al unui tată începe la scurt timp
după separarea maritală și crește treptat de-a lungul timpului, cel mai
puternic de la aproximativ un an după separare (Hetherington, Cox, si Cox,
1976). Natura îndepărtării pe scară largă a fenomenului de dezangajare stă în
puternicul contrast atât al tendinței de
tată care apare pe neaşteptate în prezent sursa de dezbatere publică cât și de
la apelurile de mișcarea a oamenilor
față de implicarea sporită a părinților în viața copiilor lor.
Studiul a fost realizat pe 80 tații divorțați fără custodie din Canada (Toronto) și Marea Britanie (Edbinurgh), folosind un chestionar combinat cu variante de răspuns fixe și libere, administrat în contextul unui interviu personal. Jumătate dintre părinții au avut contact permanent și periodic cu copiii lor, și jumătate au fost dezangajaţi. Cercetarea asupra divorțul focusată în mod special pe tații este rară atât în Canada și Marea Britanie, iar modelele și tendințele observate pot fi comparate cu datele existente din SUA. Am
fost în special interesați și de gradul de similitudine între tații din Canada,
Marea Britanie, și Statele Unite în fiecare localizare majoritatea taţilor
divorțaţi au devenit tați fără custodie, și incidența de dezangajare paternă ulterioră divorţului este
extrem de ridicată. În toate cele trei țări, mai mult de 80 la sută dintre
părinții divorțați au devenit părinți fără custodie, şi mai mult de 50 la suta
din acesti barbati au devenit părinți fără obligaţii, în pofida existenței unor
servicii de mediere și a actelor de custodie comună a instanțelor judecătorești
(Furstenberg et al, 1983;. Lund , 1987; Palmer, 1983). Comparaţia crossului
cultural, este în special benefică, atunci când astfel de similarități
prevalează, adăugând la universalitatea constatărilor și concluziilor mele.
Având în vedere că datele preliminare referitoare la tendințele din SUA au fost
disponibile, am fost în special înteresat în obținerea de date comparative din
alte localităţi. Timpul și constrângerile financiare au influențat, de
asemenea, decizia mea de a restricționa colectarea de date în Canada și Marea
Britanie.Părinți incluşi în studiu au îndeplinit următoarele patru criterii: (1)
separare finală se va produce cu cel puţin
cinci ani înainte, (2) nu erau mai mult de doi copii în familie, (3) copilul
cel mare să aibă cel puţin 16 ani, la interviu, și (4) tatăl nu a avut nicio
custodie fizică, nici juridică a
copiilor (în fiecare caz, copiii locuiau cu mamele lor, care au păstrat custodia
legală şi fizică, în cele mai multe cazuri). Am încercat să folosesc înregistrări ale instanței pentru a
genera un eșantion reprezentativ în ambele locații, deși am avut succes în
negocierea accesului la Curtea de înregistrări pentru a genera proba
canadiană, mi-a fost refuzat accesul la dosarele judiciare pentru proba din Marea
Britanie și, prin urmare, a trebuit să adopt cea de-a doua strategie de
selectare a eșantionului britanic dintr-o varietate de surse. În Canada 288 de nume
au fost trase aleatoriu din înregistrările de judecată prin intermediul unei
abordări de eșantionare stratificată, contactul telefonic a fost de succes, cu
132 dintre acești părinți. Dintre acestea primii 40 care au îndeplinit criteriile
de eligibilitate și care au acceptat să participe la studiu au fost
intervievați. Pentru proba britanică, au fost folosite o combinație de publicității din ziar si recomandari de la practicanţii de
asistenţă socială și relatărilor de divorț a programelor de auto-ajutorare.
Primi 40 de tați care și-au exprimat interesul şi care au îndeplinit condițiile
de eligibilitate au fost acceptaţi în studiu și intervievaţi. Înainte de
interviu, fiecare tatăl a fost întrebat despre nivelul său de contact curent cu
copiii săi pentru a se asigura un număr egal de contacte și părinților fără
obligaţii, în fiecare localizare.
Instrumentație
Sursa de date a fost un interviu structurat evaluat
de către autor în mod individual cu fiecare tata. Interviul a fost testat înainte
pe un eșantion auto-selectat de șase părinților. Chestionarul a provenit de la
centru inițial de datele demografice și istorie familială la o examinare mai detaliată a diferitelor
aspecte juridice și psihologice ale experienţei divorțului și schimbările după divorț
în relația tată-copil. Chestionarul s-a desfăsurat în conformitate cu cadrul de
timp al experienței tatălui înainte, în timpul, și după divorț, cu fiecare secțiune
examinatoare pe următoarele aspecte:
■ Date demografice despre
tată și familie înainte și după-divorț
■ Date descriptive despre
relaţia tată –copil înainte de divorţ, inclusiv implicarea tatălui și
atașamentul față de copiii săi, precum și informații cu referire la percepția
tatălui asupra căsătoriei și rolului său precedent de tată.
■ Informații despre perioada de tranziție din timpul divorțului și
sentimentele tatălui și experiențe din timpul divorţului
■ detalii cu privire la
aspectele juridice ale divorţului, inclusiv custodia, accesul, precum și
determinările financiare și experienţa tatălui cu sistemul juridic, precum și cu orice alte surse de
ajutor solicitat
■ informații despre diferite
aspecte ale experienței după divorț, cu accent pe schimbarea relației
tată-copil
■ Date despre efectele asupra
sănătății fizice și mentale ale divorțului asupra pârâtului, precum și repercusiuni la locul de muncă
■ Date despre schimbări în
rolul tatălui înainte și după divorț, în ceea ce privește cele 10 domenii de
influență părintești
■ detalii despre problemele
majore identificate de tatăl cu privire la statutul său ca un părinte fără custodie.
Interviurile au fost programate la ora și în locul convenabil respondentului, cele
mai multe la reşedința tatălui.
Interviurile au durat, în medie, între două ore și Dh ore, cel mai scurt
fiind de o oră și cel mai lung fiind de trei ore.
În majoritatea cazurilor, părinții au fost dispuși
să împărtășească mari dureri intime și de multe ori informații de-a
dreptul sensibile. Datele multe adunate reprezintă un punct forte al studiului,
pentru mulți tați, interviul a reprezentat prima ocazie de a discuta despre sentimentele
lor și experiențele legate de divorț într-un mod detaliat și grijuliu.
Interviul conținea multe elemente terapeutice pentru părinții care au
participat.
Chestionarul cuprinde 98 de aspecte; multe întrebări cu răspunsuri multiple.
Întru-totul, 266 de variabile au fost generate de chestionarul pentru analiza
datelor.
Analiza datelor
Elementele chestionarului au fost codate înainte,
precum și pregătirea pentru analiza datelor ce implica răspunsuri post codate la
întrebări cu raspuns liber. Dezvoltarea acestor categorii de codare a urmat o
metodă întemeiată pe răspunsurile comparative a
taților; identificarea grupurilor similar, teme, și aspecte legate de
fiecare element, și etichetarea categoriilor în funcție de temele majore
identificate. Astfel categoriile
de codare au apărut în mod direct din datele colectate. SPSS a fost folosit în
analiza datelor, încorporând o combinație de teste statistice și măsuri de
asociere (SPSS, Inc, 1986).
Variabila primară dependentă în analiza datelor a
fost contactul post-divorț patern cu copii. Părinții care au avut cel puțin un
contact fizic direct cu copiii lor cu o luna inainte de interviu au fost
clasificați ca și părinții de contact; cei care nu au avut nici un contact
fizic direct cu copiii lor, cu o luna inainte, interviurile au fost considerata
dezangajați. Deși cei mai multe dintre tați de contact în probele menținute mai frecvent cu copiii lor decât o dată pe
lună, subgrupul a durat o gamă largă de frecvență și durata de contact. Toți
părinții dezangajați din eșantion de fapt, nu si-au vazut copiii lor timp de
cel puțin trei luni înainte de interviu.
Limitări ale studiului
Datele au fost obținute doar din
perspectiva părinților fără custodie; mamele și copiii nu au fost
intervievați pentru a corobora aceste informații. Deși încrederea necritică
asupra datelor de raport individual poate să provoace dificultăți grave, în funcție
de numărul mic de studii empirice pe tatăl fără custodie și fără obligații, un caz poate fi facut pentru valoarea și
valabilitatea cercetărilor exploratoare tată-centru. Există un volum
considerabil în literatura de specialitate cu privire la impactul divorțului
asupra mamelor și copiilor; opiniile taților și interpretări ale evenimentelor
din jurul divorț reprezintă o lacună semnificativă în cercetare.
Caracterul retroactiv al studiului limitează, de
asemenea, măsura în care interpretările relațiilor
de cauză-efect pot fi făcute, și gradul de reprezentativitate a datelor poate
fi pus la îndoială, în funcție de natura selectată a eșantionului britanic. Nu am nici un mijloc
de a afla despre diferențele dintre părinții care au ales să participe la
studiu si cei care nu au participat. Cu toate acestea, această problemă este în
mare măsură nevitabilă în cercetarea populației, cum ar fi părinții fără
custodie şi cei dezangajați, care tind
să rămână invizibili și anonimi.
Ca un efort de explorare, cercetarea a fost
capabilă să genereze date detaliate de la 80 de părinții fără custodie, în
majoritatea cazurilor, respondenții au putut să-şi amintească relațiile lor cu
copiii înainte de divorț , evenimente semnificative de pe parcursul procesului
divorțului, și procesul de după divorț cu detalii reale și intensitatea
cumulată. Unii dintre părinții au luat poziție asupra problemei, au cautat o
oportunitate de a vorbi despre unele dificultăți serioase, în timp ce alți au
fost pozitivi cu privire la schimbările după divorț din viața lor. Unii au fost
în căutarea unei normalități a experiențele lor, în timp ce alții au considerat
puternice (pozitiv sau negativ) experiențele lor și aceste sentimente. Toate
aceste motivații au fost prezente în eșantion și au fost destul de uniform
distribuite, precum și orice prejudecăți care apar ca urmare a naturii de
auto-selectare de probe și de auto-raport și natura retrospectivă a studiului
pare să fi variată, mai degrabă decât singulară.
Caracteristici ale
eşantionului
Cei 80 de tați studiați au etalonat o gama largă de venituri, profesionale,
precum și categoriile de învățământ și au reprezentat o diversitate de grupuri
etnoculturale în ambele locații. Vârsta medie a respndențiilor a fost de 39 de ani, cuprinşi între 24 și
56 de ani. Fosta căsătorie
era prima pentru 69 de oamenii, iar pentru ceilalți 11, era a doua. Durata
medie a căsătoriei la despărțire a fost de opt ani, variind de la patru luni la
24 de ani. Dintre cei 80 de părinții separați, 39 erau divorțati; noua s-au
recăsătorit după divorț. Durata medie de separare, la momentul interviului a
fost de trei ani, variind de la trei luni la șapte ani. Pentru cele 39 de tați,
care au fost în mod legal divorțați, lungimea medie a divorțului, la momentul
interviului a fost de doi ani, variind de la o lună la șase ani. Pentru cei
nouă părinții care s-au recăsătorit, lungimea medie de recăsătorire a fost de doi
ani, variind de la o lună la cinci ani.
În 54 din cele 80 de cazuri, soția a inițiat
separarea; soțul în 18 cazuri, și decizie de comun accord , în opt cazuri. În
58 din cele 62 de separații soția sau inițiere reciprocă, respondentul a indicat
că nu a vrut să se separare. În 28 din cele 39 de divorțuri juridice, soția a
fost reclamantul, iar in celelalte 11, soțul a fost reclamantul. În jumătate
din divorțuri în cazul în care soția a
fost reclamant , respondentul a indicat că vroia divorțul, în contrast cu numărul
copleșitoare de oameni care nu au dorit separarea, atunci cand sotiile lor au
fost inițiatorii.
Cei 80 de părinții au avut în total 128 de copii
din fosta căsătorie variind de la varsta de unu la 15 ani (la interviu), cu o
distribuție destul de egal pentru fiecare varsta. Treizeci și doi dintre părinții au avut un copil,
iar 48 au avut doi copii. Dintre cele 80 de copii mai mari , 42 au fost de sex
feminin și 38 au fost de sex masculin, din cele 48 de copiii mai mici, 25 au
fost de sex feminin și 23 de sex masculin.
Rezultate
Reacția Greif
Studiul a generat un profil al tatălui divorțat
fără custodie, în special cei care au avut în mod relative o mare implicare
afectivă, înainte de divorț cu copiilor lor, ca un grup extrem de riscant,
mulți rămânând la un nivel ridicat de stres la câțiva ani după divorț .
Indiferent de intensitatea relatiei tată-copil înainte de divorț, majoritatea
părinților fără custodie par să fi
experiment un proces de durere în timpul divorțului, iar această durere a fost
directă și în primul rând la pierderea reală a copiii lor. Deși părinții fără
custodie au suferit o serie de tranziții în timpul divorțului, pierderea
relației tată-copil înainte de divorț a fost identificată ca cea mai proeminentă
(a se vedea tabelul 1). Întrebați despre cum i-a afectat absența copiilor lor,
68 de părinți au precizat în primul rând un anumit tip de efect negativ, doi
pozitiv, cinci atât pozitiv și negativ, iar cinci nici pozitiv, nici negativ
(nici un efect).
Această constatare reprezintă o abatere puternică
de la formulările anterioare ale procesului de durere al părinților divorțați
ca fiind legat în primul rând de pierderea identității lor maritale. Relatări
curente ale reacției persoanelor fizice despre durerea divorțului, nu pot fi
controlate de sex sau de statut custodial părintelui, astefel, nu reușesc să
recunoască faptul că pierderea copiilor, în special, în mijlocul mulțimii pierderilor
cu care se confruntă, după divorț, este cel mai frapant pentru acei părinți
fără custodia copiilor lor. Părinți, care continuă să cuprindă majoritatea
populației părinților fără custodie, pot fi, astfel, considerați extreme de
riscantă, dar mai puțin vizibilă în contextul divorțului și consecințelor sale.
Implicarea emoțională a tațiilor în emoțional și
ataşamentul copiiilor lor a fost
puternică înainte de divorț, în ciuda ratei variabile de participare efectivă
la îngrijirea copilului și creșterea copiilor, pentru tatăl fără custodie,
divorțul a reprezentat o amenințate sau pierderea reală a atașamentului
inițial. Această combinație de atașament și pierdere a dus la o reacție de
durere.
Părinții fără custodie s-au situat în etape
complet diferite în durerea continuă: Deși uni au continuat să sufere și s-au blocat continuu, alți au fost capabili
să lucreze cu succes şi să-şi depăsească
durerea şi au raportat rezultate
pozitive ale divorțului pentru ei înșiși și pentru copiii lor.
Tabelul 1
I Efectele
absenței copilului asupra taților
Efecte asupra Tatălui Numarul de
câte ori a fost menționat
Depresie sau sentiment de pierdere 40
Grija constantă sau dorul de copii 27
Aluzia la pierderea influenței părinteşti sau
pierderea de zi cu zi a copiilor 17
Izolare sau absența totală 14
Adaptare de fațadă 9
Sentimentul
de vinovăție 9
Aluzie la pierderea vieții de familie 8
În general, negativişti 8
Neputință, disperarea situației 7
Ca moartea sau pe moarte 7
Efecte pozitive 4
Fără efectele pozitive, sau negative 4
În mod paradoxal, mulți părinți mai puțin
atașați de copiii lor în timpul căsătoriei, ulterior, s-a constatat că au fost
capabili, în limitele paternități fără custodie, că pot petrece cu copiii lor
singuri în mult mai multe feluri intense și semnificative și, prin urmare, au
fost prezentați cu posibilitatea de a dezvolta legături mai puternice cu copiii
lor decât au avut înainte de divorț. Pentru părinții foarte atașați, cu toate
acestea, rezoluția procesului de suferință au ramas datele extrem de problematice, lasandu-i vulnerabili
la rezultate slabe. Nicio diferență nu a fost observată între subgrupele
canadiene și britanice, în legătură cu modelele de răspuns al taților care
suferă.
Discontinuitate între
relațiile tată-copil înainte şi după divorț
Deși este de obicei asumat faptul că relațiile
după-divorț sunt susceptibile a reflecta relațiilor părinte-copil înainte de
divorț, rezultatele anterioare ale cercetărilor din SUA sugerează că acest
lucru nu poate fi în toate cazurile. Wallerstein și Kelly (1980), utilizând un
eșantion clinic de părinți divorțați, au constatat asocierea mică între gradul
de apropiere al relației tată-copil înainte și după divorț. Hetherington et al.
(1976) a identificat un grup mic de părinții extrem de implicați și atașați,
care, ca urmare a durerii de a-şi vedea copiii, doar intermitent într-o relație
de vizita după divorț, au ales să înceteze orice contact. Huntington (1986) a
raportat un model similar, bazat pe observațiile sale clinice ale unui număr
limitat de tați priviți în practica profesională.
Rezultatele acestui studiu s-au făcut pe acele
relatările anterioare și concluziile cercetărilor. În acest studiu, părinții
care se descriu ca fiind relativ extrem
de implicați și ataşați de copiii lor și de împărțirea sarcinilor în familie în timpul căsătoriei, au mai multe
sanse de a pierde contactul cu copiii lor după divorț, în timp ce aceia care
până atunci nu au fost atât de prezenți în viața copiilor lor au mai multe
şanse să rămână în contact. Există astfel două subgrupe majore ale taților fără
custodie, și pentru fiecare relație inversă
între implicarea acestora cu copiii lor înainte și după divorț. Ceea
ce a fost deosebit de frapant a fost puterea de
asociere: părinții dezangajați acum au marcat în mod constant cel mai mare punctaj din toate
măsurile de implicare înainte de divorț, atașament, și influență (a se vedea
Kruk, 1991). Deși se
poate argumenta că tații dezangajați după divorț, în special, pot tinde să
înfrumusețeze fosta relație cu copiii lor și să raporteaze niveluri mari de
implicare înainte de divorţ, nivelurile totale de implicarări tată-copil
înainte de divorţ al tuturor
taţilor fără custodie în studiul a căzut bine în intervalul raportat de
participare paternă în două-familiilor monoparentale din timpul actual al bugetului de cercetare. În mod specific, Kamo
(1988) a constatat că, în medie, soţi benzi au dus 36 la suta din volumului de
activitați domestice (sarcinile domestice plus de îngrijire a copilului), care au
crescut la 41 la sută în cazul în care ambii soți sunt angajați cu normă
întreagă și 43 la sută, atunci când ambi câştigă aproximativ aceeași sumă de
bani. În acest studiu, media generală a participări paterne intr-o serie de sarcini de îngrijire a
copiilor a variat de la 24 la suta la 46
la suta sunt în mod clar în intervalul lui Kamo și a altor sudii (40 la sută în
Warner, 1986, și 27 la sută în Berk, 1985).
Diferențe semnificative
au apărut între contact și părinții neangajați în ceea ce privește următoarele:
implicarea înainte de divorț într-o serie de sarcini de îngrijire a copiilor; timpul petrecut cu copiii lor în diferite etape
de dezvoltare; atașamentul emoțional raportat la copii înainte de a divorț;
auto-evaluarea taților asupra unui număr de indici în atașament (gândesc și doresc să fie cu copiii lor, atunci când nu sunt
cu ei, consolarea copiii în primejdie, și exprimarea sentimentelor cu copiii
lor); satisfacția față de familie derivate versus locul de muncă și alte roluri nonfamiliale din
timpul căsătoriei; influență înainte de divorț în domeniile de asistenta de zi
cu zi si siguranță, dezvoltarea personalității, dezvoltarea intelectuală,
dezvoltarea fizică, precum și dezvoltarea morală a copiilor lor; pregătirea copiii lor cu sentimentul ca fiind
parte dintr-o familie, și deprinderea comportamentului și a abilităților sociale,
dezvoltarea emoțională, și dezvoltarea religioasă.
Ideologiile taților în
ceea ce privește rolul desparțiri în
cadrul familiei au fost de asemenea examinate: întrucât părinții în contact nu
erau prea tradiționali în orientarea lor în ceea ce priveste rolurile de gen,
cu o probabilitate mai mare de diferențiere între rolul de mamă și tată,
părinții dezangajați tind să fie mult mai androgini în orientările lor, care este, mult mai
probabil pentru a oferi definiții similare ale mamei și tatălui (a se vedea
tabelul 2).
Nu există relații semnificative găsite între contactul tată-copil după divorț și
recăsătorirea unuia sau a ambilor părinți, asemănare rezidențială, tipul și
dimensiunea locuinței tatălui, nivelul de veniturilor al tatălui, precum și
programul de lucru al tatălui, consolidarea proeminentă a relației tată -copil înainte de divorț ca fiind un factor
critic în rezultatul după-divorț.
Dezbatere
Există o perioadă critică
care influențează puternic natura relației tată-copil după divorț: perioada de tranziție
de la punctul de divorț până la aproximativ șase luni la un an după,
timpul în care multiple accentuări și adaptări afecteze toți
membrii familiei care divorțează,
procesele juridice au cel mai mare impact, precum și modelele de acces ale
tatălui sunt stabilite și consolidate (Wallerstein și Kelly, 1980).
Tatăl anterior mai puțin
implicat și atașat, care se confruntă cu vizită, probabil, săptămânală sau
bilunară cu copiii săi, consideră că responsabilitatea exclusivă pentru copiii
săi în această perioadă, rolul său de tată poate fi bine consolidat. În schimb,
tatăl extrem de atașat și implicat, care se confruntă cu contact semnificativ
diminuat și ceea ce el percepe a fi aranjamente rigid, și, probabil,
simțindu-se amenințat de o pierdere totală de contact, se confruntă cu o
perturbare dramatică din rutina zilnică a relației sale cu copiii săi , o experiență de absență a
copilului și pierderea rolului (Greif, 1979), care, într-o perioadă de timp,
rezultă în dezangajare completă din viața copiilor săi (a se vedea figura 1).
Dezangajarea părinților fără custodie pare a fi rezultatul unei combinații de
constrângeri structurale și a propriului răspuns phihologic al tatălui la
pierderea copiilor săi și a relației tată-copil înainte de divort(a se vedea
Kruk,1992). În concordanță cu perspectiva interacționistă din munca socială,
ambele variabile structurale și psihologice sunt implicate ca factori
semnificativi de mediere între divorț și dezangajare: Pe cont propriu, fiecare
este de obicei insuficient pentru a fi
dezangajat; combinate, aceştia sunt o forță puternică de muncă împotriva
unei semnificativ relați tată-copil .
Consecințele divorțului
pentru majoritatea părinților -absența copiilor lor, pierderea rolului de tată
precedent, precum și limitele și constrângerile relației de acces –sunt
determinate de condițiile structurale și să sancționează de către sistemul
judiciar. Adaptările individuale ale
taților la aceste consecințe sunt cealaltă jumătate a ecuației în ceea ce
privește contactul după divorț. Perspectiva teoriei atașamentului
(Parkes, 1986; Parkes & Stevenson-Hinde, 1982) face relația dintre
consecințele divorțului și dezangajare clare: Acei tații mai atașate de copiii
lor înainte de divorț sunt cei mai susceptibili a suferi efectele negative ale
pierderii sau absenței copiilor lor și rolului de tată, reacții intense de
durere, characteristic acestor părinți, sunt predictori puternici ai rezultatul
salab.
Implicații ale practici asistenței sociale
Deși natura partizană a
proceselor juridice a fost mult timp asociată cu evitarea conflictului din timpul
divorțului, rolul asistenților sociali și a altor profesioniști din domeniul
sănătății mintale a fost în mare parte neexaminată (Johnston & Campbell,
1988). Majoritatea părinților studiați nu a făcut uz de varietatea de servicii sociale disponibile în
măsură să divorțeze și au divorțat personal în jurisdicțiile lor, un model de
asemenea, predominant în Statele Unite ale Americii (Wylder, 1982). Cei mai multe părinții au exprimat un
sentiment de excludere în ceea ce privește familia după divorț, un sentiment ce
poate fi de cele mai multe ori susținut atat de profesionişti din domeniul
legal sau al sănătăți.
Prin faptul că nu definirea sistemului familial
după divorț în termeni de interdependență continuă a mamelor, copiilor,
părinților și (Ahrons, 1983), asistenților sociali și alți, pot contribui
foarte bine la ridicarea obstacolelor din calea relației tată-copil după
divorț.
Aceasta cercetare sugerează ca problema inițială
cu care se confruntă asistenții sociali în munca lor cu populațiile divorțate
și cei care divorțează este necesitatea de a redefini conceptele actuale ale
sistemului de familie după divorț. Divorțul a fost definit ca "o criza a
tranziției de familie care duce la schimbări structurale în sistem"
(Ahrons, 1983, p. 55.). Deși divorțul necesită schimbări semnificative în limitele
familiale, aceasta nu ar trebui să elimine neapărat una dintre relațiile
părinte-copil, sau chiar relația dintre părinți.
Rezultatul cercetări de divorț a oferit
practicienilor de asistență socială, un
corp cu tot mai multe dovezi care la
bază este în "interesul
superior" ale copiilor după divorț. Factorul cel mai important în
adaptarea după divorț a copiilor s-a dovedit a fi, pentru majoritatea copiilor,
protecția de continuitate în relațiile lor cu ambii părinți într-o relație de
susținere între părinți (Hess & Camara, 1979; Hetherington et al
"1985; Mitchell, 1985; Wallerstein și Kelly, 1980). Astfel, modalitate de
tratament preferat în divorț și în consilierea după divorț ar trebui să fie de
cuplu sau de familie, cu accent pe sprijinirea ambiilor părinți să mențină
relații semnificative cu copiii lor și stimularea cooperării părinteşti.
Această modalitate este în contrast cu poziția practicienilor care lucrează cu
mama și copiii ca o unitate separată pe ipoteza că activitatea comună ar putea consolida
un antagonism între foștii soți (Wylder, 1982). Scopul principal al
intervenției cu o familie în timpul și după divorț ar trebui să fie redefinirea
rolurilor în familie, relațiile, și limitele care să permită familiei să
continue ca un sistem de familie divorțată. Intervenție ar trebuie să se
concentreze în primul rând pe clarificarea limitelor, astfel încât rolul in
casatorie să nu contamineze rolul parental, care este, pentru ai ajuta pe
părinți să separe conflictele anterioare căsătoriei de responsabilitățile lor parentale viitoare(Ahrons,
1980, 1981).
Cazul de divorț de comun accrd și de consiliere
social după divorț este important.
Comunicarea între soți, are o importanță deosebită, după divorț cu privire la
modalitățile de îngrijire a copilului, şi devine un punct important al
asistenței sociale, precum și tiunghiul asistentului social în relație cu zonele de
conflict continuu între foștii soți este
mai puțin probabil. Johnston si Campbell (1988) au averitzat că medicii care efectuează consiliere individuală
după divorț sunt, de obicei, confidențiali față de problema de familie și coalițiile
între părinți și terapeuți sunt comune in aceste cazuri. Terapeuții pot
descuraja comunicarea cu fostul soț într-un efort de a susține autonomia
clientului lor. Aceştea pot încuraja compromisuri; concretiza puncte de vedere
distorsionate ale celuilalt părinte și a se alia cu clientul lor în fața unui
minim de cunoștințe sau înțelegere a nevoilor copiilor, poziția celuilalt
părinte, sau cuplu sau dinamici familial. Audierea unei singure versiune în
situația de divorț, tendința asistentului social este de a încerca să îndrume
greșit și să ajute partea victimizată, în acest sens asistenți sociali pot
confirma negative, polarizând, și distorsionând opinia celuilalt părinte,
stabilind perioada pe termen lung, a disputelor asupra copiilor (Johnston &
Campbell, 1988).
Sarcina de a facilita implicarea unui tată
divorțat în consilierea de divorț, medierea și consilierea după-divorț
reprezintă o provocare continuă pentru profesia de asistent social. Opoziția mamelor
care au custodia a fost identificată ca fiind un obstacol major (Forster,
1988), provocând mulți practicanți să renunțe la încercările de a-l depăşi
(Wylder, 1982). În special în cazul sistemului familial divorțat, lucrători
sociali, reticenți în a submina integritatea sistemului familial cu un singur
părinte, sunt deseori reticenți în a contesta demiterea mamelor în rolul periferic al tatălui în viața copiilor lor sau lipsa taților fără
interes în participarea la sesiuni terapeutice. Practica de lucru cu divorțati
şi populațiile divorțate, astfel, rămân în mare măsură în baza maternă.
Pentru a implica activ părinții, asistenții
sociali trebuie să se recunoască faptul că tații sunt afectați în mod
semnificativ de divorț și de pierderea amenințată sau reală a copiilor lor. Tații
doresc și trebuie să mențină contactul regulat și frecvent cu copiii lor după
divorț. Pentru majoritatea părinților fără custodie, aranjamente tradiționale
de acces sunt extrem de inadecvate. Majoritatea părinților doresc și sunt
pregătiți să-și asume grija fizică parțială a copiilor lor după divorț.
Lucrătorii sociali trebuie să conteste asumarea predominantă și stereotipurile
despre părinții fără custodie, și reconsidere a metodele tradiționale de
intervenție, și să se angajeze în mobilizarea de a aduce aceşti tați în
procesul terapeutic.
Modele rolului de socializare de tip tradițional,
orientarea oamenilor spre stima de sine și de control, independent de rezolvarea
problemei, și reținerele emoționale, în mare parte au lucrat împotriva
părinților fiind capabil să recunoască dificultățile personale
și să ceară ajutor (Forster, 1988). Frica de auto-revelare și un
sentiment de lipsă de loialitate a familiei în expunerea problemelor de familie
au fost descrise de un număr mare de părinți în acest studiu, teama de a pierde
controlul asupra vieții cuiva și necesitatea de a prezenta o imagine de control
sau o fațadă de copiere în formă a exteriorului, de calm putere, și
raționalitate în ciuda turbulențelor interioare considerabile au fost
frecvente. Aceste obstacole psihologice sunt adesea trecute cu vederea.
În încercare de a aborda nevoile terapeutice
personale ale tațiilor divorțați, lucrătorii sociali pot modifica intervențiile
lor în numeroase feluri. Părinții au identificat necesitatea, în stadiile
inițiale și etapele de după divorț, a unor combinați de sfaturi practice,
concrete și sprijin emoțional. Și-au exprimat preferința pentru stabilirea obiectivelor structurate și pragmatice, în rezlvarea problemelor abordate, o poziție, în conformitate cu Blackie și Clark (1987), care reflectă orientarea lor spre arenele publice, caracterizate prin realizarea de obiective măsurabile. Dar părinții căutau, de asemenea, o oportunitate de a vorbi despre sentimentele lor într-o atmosfera nelegală, lipsă de prejudecăți cu cineva capabil să transmită o înțelegere reală a experienței lor de divorț. Ei au vorbit despre lipsa altora de înțelegere și ostilitatea publicului larg față de sentimentele lor de pierdere, depresie, și victimizare. Este esențial ca asistentul social să încurajeze examinarea impactului emoțional al divorțului asupra tatăl și să ia inițiativa de a înlătura inexpresivitatea emoțională (Bowl, 1985) prin demonstrarea unei înțelegeri reale a sentimentelor taților, normalizarea experienței având emoții atât de intense, subliniind importanța expresivității emoțională a celor care au tendința să vadă problemele și soluțiile în termeni mai concreți, și susținerea demintății părinților și sentimentul lor de identitate pentru creșterea copilului.
Consilierea celui care pierde o
persoana apropiată în sensul tradițional, nu poate fi adecvată pentru majoritatea
părinților fără custodie, deoarece obiect care a cauzat durerea acestora este
mult mai evidentă. Acordarea permisiunea de a plange este etic suportabil numai
dacă încetarea procesului de durere este previzibil; rezoluția dureri pentru
tați dezangajați, cu toate acestea, este foarte problematică: si probabil
rezistent la multe metode de practici
tradiționale!. Astfel, mulți tați din studiu au comentat cu privire la natura
inutilă a serviciilor de consiliere traditionale atunci când au fost
solicitați; puțini au simțit că durerea
lor ar putea fi rezolvată fără referire la modalități de a reface relația lor
cu copiii.
Nevoia cea mai apăsătoare pentru
majoritatea părinților fărăcustodie, în special a celor foarte implicați și
ataşați de copiii lor înainte de divorț, este implicarea lor continuă și
ataşarea de copiii lor. În cazurile în care ambii părinți au avut grijă
copiilor lor în timpul căsătoriei, asistenți sociali au o responsabilitate
profesională pentru a sprijini implicărea activă a taților fărăcustodie în
viața copiilor lor; un aspect primordial de tratament care ar trebui să fie
menținerea susținută a relației tată-copil. Tabloul clinic pentru tați este cel
mai favorabil în cazul în care diminuarea contactului și dezangajarea nu pot fi prevenite și, dacă părinții sunt încurajați să
continue o relatie satisfacatoare şi o relație părintească normal cu copiii
lor.
Rolul asistentului social cu cei
care divorțează și populațiile divorțate, ar trebui să includă o componentă
educativă și de susținere, cu statut noncustodial fiind contestate ca un rolul
după divorț adecvat pentru fiecare părinte. Părinții ar trebui să fie pe deplin
informați, atât despre alternative de soluționare a litigiilor în determinarea
custodiei cât și de acces și despre alternativele custodieale după divorț; împuternicită
în ceea ce privește relația cu copiii
lor, și să-i ajutate să intensifice atribuțiile
parentale și coparentale în timpul și după divorț.
Concluzie
Neglijarea relativă a părinților
înainte, în timpul, și după divorț de către asistentul social este înrădăcinată
istoric în modele practice tradiționale, bazate pe o varietate de formule care
caracterizează tați ca periferici ca părinți (Marsh, 1987). În ciuda unei regândiri mai recente a
teoriilor traditionale ale dezvoltării copilului, cu formule noi, subliniind
evidențierea ambilor părinți (și altor "părinții psihologici") în
viața copiilor (Mielului, 1986; Rutter, 1972), presupozițiile stereotipe rămân în continuare larg răspândite în ceea ce
privește tatăl divorțat fără custodie.
Practica asistențiilor sociali cu cei
divorțați și populațiilor divorțate
rămân în mare în baza maternă, și asistenții se înțeleagă adesea cu mamele
asupra rolului perferic taților înainte și după divorț sau lipsei de interes în
participarea la sesiunile terapeutice. Părinții sunt extrem de sensibili la
astfel de concluzi și, perceperea or înșiși ca fiind excluşi, ia în considerare
intervenția asistenților sociali și a altor medici, ca fiind preponderent
nefolositoare (Ambrozie, Harper, 8c Pemberton, 1983).
Lipsa de compatibilitate între existent părinților
divorțați și nedivorțați, precum și asistenții sociali poate să provină din
două surse: (1) anumite caracteristici ale bărbaților și taților înșiși
(auto-estimă și rezolvarea problem de independență) și (2) anumite aspecte ale
proceselor de consiliere sociale şi tradițional (care au dus eșecul de a se
angaja cu succes bărbați și tați). Rectificarea aceastei lipse de potrivire
este de o importanță crucială, dacă serviciul social este să mute dincolo baza
maternă, practica de divorț și să intervină mai eficient în sistemul familiei
divorțate.
Edward
Kruk, MSW, PhD este profesor
asistent, la Facultatea de Asistenta Sociala, Universitatea din British
Columbia, 2080 West Mall, Vancouver, British Columbia, Canada V6T 1Z2, și un
asistent social care practică medierea familială și consiliere de divorț în
Vancouver.Cercetarea a raportată aici a fost sprijinită în parte de către National Welfare Grants
Directorate, Health and Welfare Canada, și a fost finalizată în îndeplinirea
parțială a gradului de doctorat la Universitatea din Edinburgh, Scotia. Autorul
recunoaște cu gratitudine asistența lui Peggy Rodway și Rothery Mike,
Facultatea de Asistență Socială, Universitatea din Calgary, pentru editoriale lor
de început din timpul proiectelor anterioare acestui articol.
Acceptat în 22
aprilie 1992
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Cele mai citite
-
ÎNTREBARE: Sunt mama unui băieţel de 6 ani,am custodie comună cu tatăl lui.M-am recăsătorit şi soţul meu este în Anglia. Nu pot pleca c...
-
Avem plăcerea să punem la dispoziţia specialitilor H otărârea nr. 387-201/2014 din 12.06.2014 emisă de către Tribunalul Călăraşi ( Președ...
-
Întrebare de la un judecător: Potrivit art.400 NCC locuinta copilului minor se stabileşte la părintele cu care locuieşte în mod stator...