marți, 29 aprilie 2014

Declaraţia de la Langeac privitoare la egalitatea părintească


Traducător Amelia Gheorghe

Traducere din limba franceză a textului disponibil aici:
http://www.gabnet.com/ep/fr/epdecfr.htm

Principii:

1. Tații și mamele trebuie  să aibă un statut egal în viața copilului ceea ce implică drepturi și responsabilități egale privitoare la copil.

2. Când părinții care divorţează nu se pot înțelege privitor la programul de legături personale, copiii trebuie să petreacă un timp egal cu fiecare părinte.

3. Calitatea de părinte trebuie să fie bazată numai pe relația părinte-copil, nu pe cea dintre părinți. Copiii au dreptul de a-și cunoaște ambii părinții și viceversa.

 1. Interesele copilului

a) Interesele copilului nu trebuie văzute ca o entitate predefinită și separată de părinți și familie sau ca un lucru definit de autoritățile publice și de profesioniști. Părinții vor acționa ca intermediari pentru a interpreta interesele copiilor lor, cu excepția cazurilor extreme de abuz individual sau de incapacitate parentală.

b) Autoritățile publice și terții pot și trebuie să fie încurajați să ajute familiile și membrii familiei când au nevoie, și dacă e necesar prin anticipare. Cu toate acestea, în niciun caz, cu excepția celui de abuz grav, ei nu au dreptul de a interveni dacă părinții nu o doresc.

c) Copilul are dreptul de a comunica cu părinții lui în orice situație.

d) Paternitatea trebuie stabilită la naștere, printr-un test ADN. Pentru orice test ADN, probele materiale și mostrele trebuiesc distruse imediat ce diagnosticul de paternitate (sau de nepaternitate) este stabilit.

2. Înțelegerile dintre părinți

a) Părinții vor avea competența de a semna legal înțelegerile valabile care pot modifica drepturile individuale față de copiii lor, adică: în caz de despărțire, ei pot accepta o diviziune inegală a timpului și a contribuţiei de întreţinere dacă ambii sunt de acord sau să includă cauze ce implică o prestație compensatorie. Autoritățile guvernamentale implicate sunt responsabile de crearea unor formulare adaptate și a unor formule cu scopul de a simplifica alegerile implicate și costul unor asemenea proceduri.

b)  În toate cazurile, părinții vor avea acces la sfaturi si înțelegeri-tip (contracte) prin mediere sau intervenție judiciară, care vor constitui instrumente valide permițând formalizarea unor proceduri ca împărțirea timpului de găzduire, etc...

3. Respectul libertății individuale a fiecărui părinte

a) Înţelegerile dintre părinţi...nu vor fi modificate cu excepția nevoilor minime de cooperare parentală.

b) Îndepărtarea geografică: când unul dintre părinți dorește să se mute, conducând la potențiale dificultăți ale relației, costuri de transport a copilului între cele două locuințe și discontinuitate în relația cu copiii, poate fi necesară decizia unor autorități exterioare în privința perioadelor de timp petrecute cu fiecare părinte.  Asta pentru că dreptul la liberă alegere a locuinței adultului poate intra în conflict cu compromisurile necesare pentru a garanta găzduirea părintească. În această etapă, deciziile trebuie să țină seama de toți factorii, de exemplu dacă sau nu mutarea este generată de un imperativ de ordin profesional , precum și nevoia de a respecta alegerile și deciziile adultului. Nu trebuie făcute ipoteze pe dogma stabilității locuinței.

4. Părinți adoptivi, familie extinsă și alți apropiați

Copiii au dreptul la relații și informații de la membrii familiei extinse, de cele două părți și reciproc. Părintele rezident are întotdeauna ultimul cuvânt asupra contactului acestuia cu alte persoane, exceptând contactul cu familia extinsă, părintele nerezident și a părinții adoptivi. Copilul are dreptul de să-și cunoască ambii părinți naturali, să primească și să  le trimită informații fiecăruia dintre ei primind dovada că informaţiile au fost recepționate.

5. Context politico-legal

a) Contextul politico-legal în care se iau deciziile trebuie să fie clar și echitabil între sexe, fără discriminare pozitivă sau negativă. Relațiile între bărbați, femei și copii trebuiesc tratate în așa fel încât să fie prevenită dezvoltarea competiției între grupuri și a ostilităților între ei. Nu trebuie să existe nicio ipoteză că nevoile unui grup vor avea întâietate în fața intereselor celorlalți.

b)  Deciziile cu privire la bunăstarea copilului sunt definite de către ambii părinți, împreună. În caz de despărțire, ele trebuiesc determinate de fiecare părinte în parte în timpul găzduirii copilului. Numai în cazul în care abuzul copilului este stabilit, celelalte părți sau autoritățile au dreptul de a trece peste deciziile părinților. În toate celelalte situații, puterea lor de decizie trebuie limitată la capacitatea de a furniza ajutor și asistență familiilor în nevoie.

6. Egalitatea în muncă
a) Ambele sexe trebuie să abă drepturi egale de a lipsi de la serviciu atunci când îngrijirea copilului o cere.
b)  Munca trebuie organizată în așa fel încât ambii părinți să se implice cât mai mult în viața copiilor lor.
c)   Aceasta necesită indiscutabil organizarea serviciului pentru a reflecta programul profesorilor școlii primare și ai liceului. Propunerea este făcută, bineînțeles în contextul reducerii globale a nevoilor angajatorului și prin prisma înțelegerii nevoilor de a îmbunătăți legăturile emoționale și funcționale dintre generații.

7. Medierea, discreția judiciară și implicarea profesionștilor intermediari

a)  Medierea familială prin intermediul terților profesioniști este preferabilă atunci când este în avantajul copilului. Stabilirea locuinței copilului nu trebuie să fie dependentă de aprecierea profesioniștilor în cooperare parentală.

b) Anumite decizii necesită consimțământul comun. Planul parental trebuie organizat în așa fel încât să o permită, fie prin intermediul terților sau în mod direct. Exemple de asemenea decizii importante: vaccinuri (îngrijiri medicale), alegerea școlii, ritmul alternanței locuinței etc.
c) Numai în cazul în care părinții nu pot ajunge la un consens, intervenția mediatorilor în primă instanță sau a justiției ca ultimă soluție, devine necesară.

d) În situațiile în care părinții nu ajung la o înțelegere privitoare la locuința copilului, nici în mod direct, nici prin mediere, va trebui ca judecătorii să ia o decizie în locul lor. Asta nu înseamnă că autoritățile exterioare au dreptul de a decide proporția rezidenței parentale, ci numai împărțirea timpului acceptată de cei doi părinți sau în lipsa ei 50/50

e) Legea nu trebuie să fie doar aplicată, ci aplicată în mod vizibil. Dezbaterile cu ușile închise trebuie evitate în măsura posibilului. Atunci când este considerat necesar sau preferabil ca identitatea părților să fie protejată, înregistrarea dezbaterilor și justificarea deciziei trebuie făcute publice. În acest scop, înregistrările stenografiate ale tuturor dezbaterilor trebuie păstrate.

f) Medierea trebuie să fie accesibilă înainte, în timpul și după divorț/despărțire. Medierea trebuie să fie independentă de tribunale și un serviciu public gratuit, cu acces liber și fără discriminare sexuală. Tribunalele trebuie să respecte acordurile de mediere și intervenția mediatorilor.

8. Mijloace financiare

a) Dacă părinții sunt capabili financiar, fiecare părinte trebie să fie responsabil financiar pentru jumătatea costurilor de îngrijire a copilului. Această valoare poate fi fixată pe baza costului minim de întreținere și ingrijire a copilului și va fi responsabilitatea părinților în primul rând și a statului sau a altor organizații responsabile când părinții nu își indeplinesc sau nu își pot îndeplini obligațiile.

b) Orice altă înțelegere sau contract între părinți cu privire la sprijinul financiar sau alte sume acordate copilului pot fi inițiate de comun acord de către cei doi părinți. Cu alte cuvinte, ambii pot să semneze contracte valide din punct de vedere legal, modificând drepturile respective, de exemplu, să dea mai mulți sau mai puțini bani sau timp de găzduire unuia sau celuilalt părinte.

9. Abuzurile contra copiilor

i) cruzimea
ii) neglijența
iii) violența
iv) abuzurile sexuale

trebuiesc tratate conform legii penale, NU prin regulile de găzduire egală și egalitate între părinți . Prezumția de nevinovăție trebuie aplicată în toate cazurile cu excepția punctului b) de mai jos.

a)  Determinarea abuzurilor contra copiilor trebuie să fie făcută fără prejudicii. Cele patru tipuri de abuz nu au nicio ordine de prioritate în deciziile judiciare. Cu excepţia cazului în care acuzațiile sunt de o asemnea gravitate încât afectează securitatea imediată a copilului, nicio decizie de a suspenda găzduirea copilului nu trebuie luată.
b) Când acuzațiile există și găzduirea trebuie suspendată,  trebuie pornită o investigație pentru a evalua pericolele găzduirii copilului de către respectivul părinte, cu un  maxim de întârziere permis de două săptămâni înainte de divizarea egală a găzduirii sau restabilirea unei alte reședințe agreate. Despărțirea nu trebuie folosită ca o ocazie de a revizui drepturile de găzduire ale unuia dintre părinți.
c)  Acuzațiile false și sperjurul trebuiesc tratate serios conform legii penale.
d) Alienarea parentală degradează relația părinte-copil, în detrimentul interseului superior al copilului, și trebuie văzută ca un abuz asupra copilului. Acțiunile autorităților statului care degradează relațiile părinți-copii trebuie considerate o formă de abuz asupra copilului și sancționate corespunzător.

10. Cazuri ce nu au legătură cu egalitatea parentală

 Egalitatea parentală nu privește cazurile când unul sau ambii părinți refuză sau nu pot să-și asume responsabilitatea față de copiii lor, pentru a-i proteja sau întreține ci doar situațiile când fiecare părinte vrea să se ocupe și să fie responsabil de copii în locul celuilalt părinte.  În cadrul egalității parentale, se știe că forțarea părinților de a se ocupa de copilul lor atunci când afirmă ca nu o doresc nu este, cel mai probabil, recomandată. Cu toate acestea, dat fiind că obligația financiară vizavi de copil există, nevoia de a aduce îngrijiri continuă să existe, și revine părinților sau statului. De asemenea, abuzul copilului în cadrul egalității parentale este considerat o chestiune distinctă și separată.

Definiții

Părinții
...sunt definiți ca părinții biologici sau, părinții adoptivi, în cazul copiilor orfani ori ai căror părinți biologici au fost decăzuți din exercițiul drepturilor părintești ca urmare a abuzurilor severe asupra copiilor

Copilul
...este o ființă umană de la naștere până la data majoratului (sau pâna ce devine independent)

Familia
...este formată din copil și părinții lui biologici ori adoptivi

Familia extinsă
...rudele de sânge ale copilului și ale părinților adoptivi.


Precizare:
Fiecare parte a acestei declarații este asociată întregului și nu poate fi aplicată în afara contextului celorlalte clauze.

Semnat vineri 30 iulie 1999

luni, 28 aprilie 2014

Situatia alocarii custodiei in urma introducerii in legislatie a prezumtiei de custodie comuna legala in caz de divort

Avem placerea sa va punem la dispozitie un studiu tradus prin eforturile ARPCC, privitor la situatia alocarii custodiei in urma introducerii in legislatie a prezumtiei de custodie comuna legala in caz de divort.

Documentul original in limba franceza se poate descarca de aici
Documentul tradus in limba romana se poate descarca de aici

Cu deosebita consideratie,

Colectivul ARPCC

duminică, 27 aprilie 2014

Divortul la primarie si la mediator. Proceduri si acte necesare

Autor Mirela Oprea, articol postat prima data pe http://www.avocatnet.ro

Legislatia autohtona prevede ca sotii au de ales intre mai multe variante atunci cand decid sa se desparta, printre ele numarandu-se divortul la mediator si divortul administrativ, cel din urma presupunand desfacerea casatoriei de catre ofiterul starii civile. Aflati din materialul de mai jos care sunt pasii de urmat pentru introducerea unei cereri de divort atunci cand sotii decid sa desfaca o casnicie la primarie sau la mediator, ce aspecte procedurale trebuie indeplinite, precum si ce costuri implica ambele proceduri.

Divortul prin acordul sotilor este reglementat de noul Cod civil, care stabileste ca, daca se inteleg, sotii pot alege sa puna capat casniciei printr-o procedura simpla si rapida, in fata ofiterului de stare civila. "Daca sotii sunt de acord cu divortul si nu au copii minori, nascuti din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati, ofiterul de stare civila ori notarul public de la locul casatoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor poate constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor, eliberandu-le un certificat de divort, potrivit legii".

Dispozitiile in materie sunt detaliate mai clar de HG nr. 64/2011, document in care se precizeaza ca ofiterul de stare civila constata desfacerea casatoriei, prin divort pe cale administrativa, doar daca sotii sunt de acord cu divortul si nu au copii minori, nascuti din casatorie sau adoptati.

Cum se depune cererea de divort la primarie

Potrivit HG nr. 64/2011, cererea de divort pe cale administrativa se face in scris, se depune si se semneaza personal de catre ambii soti, in fata ofiterului de stare civila delegat de la primaria care are in pastrare actul de casatorie sau pe raza careia se afla ultima locuinta comuna a sotilor. Model de cerere de divort este disponibil in fisier atasat.In cererea de divort, fiecare dintre soti va declara pe propria raspundere ca este de acord cu desfacerea casatoriei, ca nu are copii minori cu celalalt sot (nascuti din casatorie sau adoptati impreuna cu acesta), ca nu este pus sub interdictie, dar si ca nu a mai solicitat altor autoritati desfacerea casatoriei. In aceeasi cerere, sotii vor declara pe propria raspundere adresa ultimei locuinte comune, precum si numele pe care fiecare sau, dupa caz, numai unul dintre acestia urmeaza sa il poarte dupa desfacerea casatoriei.Important! Daca ultima locuinta comuna declarata nu este aceeasi cu domiciliul sau resedinta ambilor soti inscris/a in actele de identitate, atunci se va da o declaratie in acest sens in fata ofiterului de stare civila.La depunerea cererii de divort, sotii trebuie sa prezinte certificatele de nastere si casatorie, in original si in copie, si documentele cu care se face dovada identitatii, in original si copie.Dovada identitatii se poate face de catre soti cu unul dintre urmatoarele documente:pentru cetatenii romani - cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate sau, in cazul cetatenilor romani cu domiciliul in strainatate, pasaportul, care sa se afle in termenul de valabilitate atat la momentul depunerii cererii, cat si la data eliberarii certificatului de divort;pentru cetatenii Uniunii Europene sau ai Spatiului Economic European - documentul de identitate sau pasaportul emis de statul apartinator;pentru apatrizi - pasaport emis in baza Conventiei privind statutul apatrizilor din anul 1954, insotit de permisul de sedere temporar sau permanent, dupa caz;pentru cetatenii straini din statele terte - pasaportul emis de statul ai carui cetateni sunt, in care sa fie aplicata viza de intrare pe teritoriul Romaniei; viza trebuie sa fie valabila atat la data depunerii, cat si la data eliberarii certificatului de divort;pentru cetatenii straini carora li s-a acordat o forma de protectie in Romania - documentul de calatorie emis in baza Conventiei de la Geneva din 1951 sau, dupa caz, documentul de calatorie pentru strainii care au obtinut protectie subsidiara - protectie umanitara conditionata;pentru cetatenii straini solicitanti de azil in Romania - pasaportul emis de statul ai carui cetateni sunt, insotit de documentul temporar de identitate.Ofiterul de stare civila inregistreaza cererea de divort in ziua in care a fost primita si acorda sotilor un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii cererii, pentru eventuala retragere a acesteia.In plus fata de documentele mentionate, sotii vor achita si o taxa la primaria unde depun dosarul de divort. Aceasta taxa, in cuantum de 500 lei, a fost instituita anul trecut, prin Legea nr. 127/2013. Actul normativ prevede, totodata, ca taxa poate fi majorata prin hotarare a consiliului local, fara ca majorarea sa poata depasi 20% din aceasta valoare. Taxa nu se restituie daca dosarul de divort se claseaza.Eliberarea certificatului de divortOdata expirat termenul de reflexie de 30 de zile calendaristice, sotii trebuie sa se prezinte personal la ofiterul de stare civila, care verifica mentinerea consimtamantului liber si neviciat al acestora in desfacerea casatoriei.Daca sotii nu se prezinta impreuna, dosarul de divort se claseaza, prin intocmirea unui referat. Conform prevederilor legale, dosarul va fi clasat si in urmatoarele cazuri:a) daca ambii soti sau numai unul dintre acestia inteleg/intelege sa renunte la divort;b) daca, inainte de finalizarea procedurii de divort, unul dintre soti este pus sub interdictie;c) daca, inainte de finalizarea procedurii de divort, intervine nasterea unui copil;d) daca, inainte de finalizarea procedurii de divort, unul dintre soti a decedat, casatoria incetand prin deces.In schimb, daca toate conditiile de desfacere a casatoriei sunt indeplinite, ofiterul de stare civila constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor si elibereaza certificatul de divort, care va fi inmanat fostilor soti intr-un termen maxim de 5 zile lucratoare. Model de certificat de divort este disponibil in fisier atasat.Data eliberarii certificatului de divort constituie data la care este desfacuta casatoria.La data desfacerii casatoriei, ofiterul de stare civila anuleaza cartea de identitate a fostului sot care isi schimba numele de familie prin divort, prin taierea coltului in care se afla inscrisa perioada de valabilitate.Conform HG nr. 64/2011, in cazul cartilor de identitate provizorii si buletinelor de identitate, anularea se face prin inscrierea mentiunii "Desfacut casatoria cu ................, inregistrata la numarul ......................, prin Certificatul de divort nr. ........................................ din ........................................... al Primariei ..........................., judetul .......... . Titularul va purta numele de familie ......................... . Actul de identitate va fi preschimbat pana la data de .......................... ."  Termenul de preschimbare este de 15 zile.Certificatul de divort se intocmeste in 3 exemplare originale: doua dintre ele se inmaneaza partilor pe baza de semnatura pe cererea de divort si in registrul de evidenta a certificatelor de divort, iar un exemplar ramane la dosarul de divort.Pe certificatul de divort nu se inscriu mentiuni cu privire la motivele divortului sau culpa sotilor.Nota: Ofiterul starii civile poate respinge cererea de divort daca nu sunt indeplinite conditiile impuse de lege (spre exemplu, daca sotii nu se inteleg asupra numelui pe care il vor purta dupa divort). Sotii nu pot ataca decizia ofiterului de stare civila de a respinge cererea de divort: "Impotriva refuzului ofiterului de stare civila nu exista cale de atac, dar sotii se pot adresa cu cererea de divort instantei de judecata, pentru a dispune desfacerea casatoriei prin acordul lor sau in baza unui alt temei prevazut de lege", se precizeaza in noul Cod civil.

Medierea divortului - un avantaj emotional pentru soti



Divortul prin acordul sotilor, cu sau fara minori, poate fi realizat si direct in fata instantei de judecata de la ultimul domiciliu comun al sotilor, insa doar dupa parcurgerea procedurii prealabile a informarii privind beneficiile medierii. Participarea la aceasta sedinta este, in fapt, o obligatie, ceea ce inseamna ca instanta va respinge ca inadmisibile cerererile de chemare in judecata ale celor care nu se prezinta la mediator. Despre sedinta de informare privind medierea puteti citi aici mai multe.Astfel, daca ambii soti se prezinta la informarea despre mediere, dar nu ajung la niciun acord sau doar sotul reclamant se prezinta, atunci mediatorul va elibera fie un certificat de informare, fie un proces-verbal, procedura fiind gratuita conform legii. In schimb, daca partile ajung la un acord, vor incheia un contract de mediere, vor plati un onorariu negociat mediatorului si se va intocmi un acord de mediere. Citeste aici un ghid complet al medierii si vezi cum se obtine un contract de mediere.Cristian Serban, mediator si membru al clubmediatori.ro, a mentionat, pentru AvocatNet.ro, ca prin mediere pot fi rezolvate neintelegerile dintre soti privitoare la continuarea casatoriei, partajul de bunuri comune, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, precum si disputele privind contributia parintilor la intretinerea copiilor."Divortul la mediator presupune posibilitatea stabilirii de catre soti a tuturor aspectelor privind incetarea casatoriei", subliniaza Serban. Mai precis, potrivit mediatorului, in situatia in care relatiile de familie sunt grav si iremediabil vatamate, sotii hotarasc sa divorteze amiabil si sa stabileasca prin acordul de mediere toate aspectele accesorii divortului. Astfel, urmare a medierii, partile pot decide desfacerea de comun acord a casatoriei si pot stabili numele sotiei dupa desfacerea casatoriei (respectiv daca sotia va pastra numele din casatorie sau va reveni la numele anterior).In plus, explica mai departe specialistul contactat de noi, daca parintii doresc sa asigure copiilor minori liniste emotionala si un mediu propice dezvoltarii si educarii lor, atunci ei pot hotari la mediator si aspecte cu privire la:custodia copiilor - autoritatea parinteasca se va exercita de catre ambii parinti, in comun pentru copiii minori;domiciliul stabil al copiilor la unul din parinti, inclusiv exercitarea drepturilor parintesti de catre celalalt parinte, programul de vizita si luarea copiilor in domiciliul celuilalt parinte;contributia la intretinerea copiilor a ambilor parinti prin stabilirea intretinerii in natura sau prin plata unei pensii de intretinere in bani;Mai mult decat atat, adauga mediatorul, in vederea stingerii tuturor drepturilor si obligatiilor patrimoniale dintre soti, acestia pot stabili prin acordul de mediere si partajarea bunurilor imobile, mobile sau financiare.Sotii se pot prezenta la mediator impreuna sau doar unul dintre ei, situatie in care mediatorul va invita partea cealalta in vederea acceptarii procedurii de mediere. "Participarea ambilor soti este obligatorie in fata mediatorului, cu exceptia cazului cand acestia isi mandateaza o alta persoana cu mandat special autentificat la notar, pentru toate aspectele divortului", precizeaza Cristian Serban.Pentru contractarea parcurgerii procedurii medierii de catre partile interesate, in urma semnarii contractului de pregatire a medierii, cei doi soti trebuie sa puna la puna la dispozitia mediatorului, in vederea redactarii actelor specifice procedurii medierii, urmatoarele documente: certificatul de casatorie, certificatul de nastere al copiilor minori, dupa caz, si eventualele documente privind proprietatea bunurilor, care se restituie partilor.Potrivit specialistului, costurile pentru parcurgerea procedurii de mediere se stabilesc de catre mediator prin negociere cu partile implicate, in baza dificultatii conflictului, a timpului ce urmeaza sa fie alocat, a numarului de sedinte de mediere etc. "In general, costurile procedurii de mediere, care pleaca de la cateva sute de lei, sunt simtitor mai mici in raport de toate costurile vazute sau nevazute ale derularii litigiului in fata instantei de judecata, cu tot ce presupune aceasta", sustine Serban.Atentie! Prezenta la mediator nu finalizeaza, insa, procedura divortului, caci acordul de mediere trebuie supus ratificarii de catre instanta de judecata. Conform prevederilor legale privind taxa de timbru datorata la instanta de judecata, pentru incuviintarea acordului de mediere sotii vor plati o taxa fixa de 20 lei. Potrivit specialistului, desi sotii trebuie, totusi, sa ajunga in instanta pentru ratificarea acordului, timpul de pronuntare a divortului se reduce foarte mult. In plus, dupa cum a mentionat Cristian Serban, un acord asumat prin buna intelegere de catre parti va fi aproape intotdeauna respectat de catre acestia, autentificarea la notarul public sau incuviintarea de catre instanta de judecata reprezentand simple formalitati. Despre divortul in instanta, AvocatNet.ro a scris pe larg aici."Avantajul fundamental al rezolvarii divortului prin mediere este, in primul rand, la nivel emotional. Sub conditia ca sotii sa fie de buna credinta si sa isi doreasca incetarea amiabila a casatoriei si stabilirea detaliilor privind copiii minori, rata de succes a medierii divortului este covarsitoare", a mai declarat Cristian Serban.
 [ngo1675]

Ce soluție alegi pentru tine și copilul tău?

Întrebare: Ma numesc B.L. si sunt in mijlocul unui proces de divort. Am 2 copii (5 ani jumate, 9 ani) si viitoarea fosta nu e de acord cu mai mult timp petrecut cu mine - ea merge pe clasicul 2 week-end-uri pe luna si daca ma port frumos poate ma lasa sa ii vad odata in saptamana fara week-end la mine.
Eu imi doresc custodie comuna cu locuinta alternanta 1 saptamana la mine 1 saptamana la ea. Si acest lucru il doresc si copii, dar ea deja a inceput sa ii santejeze ca e mai bine doar la ea, iar pe tati sa il viziteze.

Suntem cu actele in tribunal eu trebuie sa raspund la reconventionala ei, si in mijlocul unei medieri. La mediere nu am ajuns la nici o concluzie si e suspendata pana discutam cu un psiholog, dar psihologul ales la mediere pare sa sustina ideea cu parinte rezident/nerezident in numele "stabilitatii" si crede ca varianta cu locuinta alternanta nu e buna desi recunoaste ca sunt studii pe aceasta tema.
Astfel doresc sa intreb daca sunt psihologi deschisi acestor studii care sa aiba competente in lucrul cu copii (eu stiu dar lucreaza doar cu adulti).
De asemenea orice recomandare, idee, decizii ale instantelor, experiente personale etc, care credeti ca ma poate ajuta in aceasta lupta este binevenita si va multumesc anticipat.
Mi-ar place sa se rezolve prin mediere dar nu cred.... asa ca trebuie sa ma pregatesc de proces.


Răspuns: Ai variantele mai jos, restul sunt amanunte.
Pregateste-te sa auzi lacrimile propriilor copii, fara sa-i vezi. Si nu uita ca in caz de razboi ei vor singera primii.

B.T.

'Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar - şi nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului - există soluţia (mistică) a credinţei. Despre aceasta nu va fi vorba în cele ce urmează, ea fiind consecinţa harului prin esenţă selectiv. Cele trei soluţii la care ne referim sunt strict lumeşti, au caracter practic şi se înfăţişează ca accesibile orişicui. 
 
Soluţia întîi: a lui Soljeniţîn 

în Primul cerc, Alexandru Isaievici o menţionează pe scurt, revenind asupră-i în volumul I al Arhipelagului Gulag. 
Ea constă, ...în a-şi spune cu hotărîre: în clipa aceasta chiar mor. îi este permis a-şi vorbi consolîndu-se: păcat de tinereţele ori vai de bătrîneţele mele, ..., de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am să le mai beau, de cărţile pe care n-am să le mai citesc, de plimbările pe care n-am să le mai fac, de muzica pe care n-am să o mai ascult etc. etc. etc. Dar ceva e sigur şi ireparabil: de-acum încolo sunt un om mort. Dacă aşa gîndeşte, neşovăitor, insul e salvat. Nu i se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi ameninţat, şantajat, amăgit, îmbrobodit. De vreme ce se  consideră mort nimic nu-1 mai sperie, îmbrobodi, atrage, atîţa. Nu mai poate fi amorsat. Nu mai are - fiindcă nu mai speră, fiindcă a ieşit din lume - după ce jindui, ce păstra sau redobîndi, pe ce îşi vinde sufletul, liniştea, onoarea. Nu mai există moneta în care să-i poată fi achitat preţul trădării. Se cere însă, fireşte, ca hotărîreă să fie fermă, definitivă. Te declari decedat, primeşti a te învoi morţii, desfiinţezi orice speranţă. Te poţi regreta, ca doamna d'Houdetot, poţi regreta, însă această sinucidere morală şi prin anticipaţie nu dă greş. Riscul unei cedări, al consimţirii la denunţ, al unei recunoaşteri fanteziste a pierit cu desăvirşire. 
 
Soluţia a doua: a lui Alexandru Zinoviev 
 
Este cea găsită de unul din personajele cărţii Înălţimile găunoase. 
Personajul e un om tînăr, prezentat sub porecla alegorică Zurbagiul. Soluţia stă în totala neadaplare în sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are acte în regulă, nu e în cîmpul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale şi o haimana. Trăieşte de azi pe mîine, din ce i se dă, din ce pică, din te miri ce. E îmbrăcat în zdrenţe. Munceşte pe apucate, uneori, cînd şi dacă i se iveşte prilejul. îşi petrece mai toată vremea în puşcării ori lagăre de muncă, doarme pe unde apucă. Hoinăreşte. Pentru nimic în lume nu intră în sistem, nici măcar în cea mai neînsemnată, mai păcătoasă, mai neangajantă slujbă. Nici măcar păzitor la porci nu se bagă, neurmînd pilda eroului unei nuvele a lui Arthur Schnitzler: acela, obsedat de frica de răspundere, sfîrşeşte porcar. NU, Zurbagiul s-a proiectat (în stil existenţialist) odată pentru totdeauna dine de pripas, capră rîioasă, călugăr budist cerşetor, smintit, nebun pentru (întru) libertate. 
Un asemenea om, aflat în marginea societăţii, e şi el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. îl pot oricînd închide, hărţui, dispreţui, batjocori: dar le scapă. Odată pentru totdeauna a consimţit a-şi trăi viaţa conform exemplului şi modelului unui perpetuu azil de noapte. Din sărăcie, neîncredere, neseriozitate şi-a tăcut un crez; se aseamănă unui animal sălbatec, unei fiare jigărite, unui tîlhar la drumul mare. E Ferrante Palia al lui Stendhal. E Zacharias Lichter al lui Matei Călinescu. E un iurodivîi 
laic, un drumeţ neplictisit (iar Wotan coborînd pe-acest pămînt ce nume poată? Der Wanderer), un jidov rătăcitor. Şi-i slobod la gură, vorbeşte de istov, dă glas celor mai primejdioase anecdote, nu ştie ce-i respectul, toate le ia de sus, spune ce-i trece prin minte, rosteşte adevăruri pe care ceilalţi nu-şi pot îngădui să le şoptească. E copilul din povestea regelui gol, a lui Andersen. E bufonul regelui Lear. E lupul din fabula - şi ea îndrăzneaţă a lui La Fontaine: habar nu are de zgardă. E liber, liber, liber. 
 
Soluţia a treia: a lui Winston Churchill şi Vladirair Bukovski 
 
Ea se rezumă: în prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoţi din ele pofta nebună de a trăi şi de a lupta. 
în martie 1939, Churchill îi spune Marthei Bibescu: „Va fi război. Praf şi pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pîndeşte pe toţi. Iar eu simt că întineresc cu douăzeci de ani". Cu cît îţi merge mai rău, cu cît sunt greutăţile mai imense, cu cît eşti mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cît nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică şi raţională, cu cît cenuşiul, întunerecul şi vîscosul se intensifică, se puhăvesc şi se încolăcesc mai inextricabil, cu cît pericolul te sfruntează mai direct, cu atît eşti mai dornic de iuptă şi cunoşti un simţămînt (crescînd) de inexplicabilă şi covîrşitoare euforie. Eşti asaltat din toate părţile, cu forţe infinit mai tari ca ale tale: lupţi. Te înfrîng: le sfidezi. Eşti pierdut: ataci. (Aşa vorbea Churchill în 1940). Rîzi, îţi ascuţi dinţii şi cuţitul, întinereşti. Te furnică fericirea, nespusa fericire de a lovi şi tu, fie chiar infinit mai puţin. Nu numai că nu deznădăjduieşti, că nu te declari învins şi răpus, dar şi guşti din plin bucuria rezistenţei, a împotrivirii şi încerci o senzaţie de năvalnică, dementă voioşie. Soluţia aceasta, fireşte, presupune o tărie de caracter excepţională, o concepţie militară a vieţii, o formidabilă îndîrjire morală a trupului, o voinţă de oţel înnobilat şi o sănătate spirituală adamantină. E probabil că presupune şi un duh sportiv: să-ţi placă bătălia în sine - încăierarea - mai mult decît succesul. E şi ea salutară şi absolută, deoarece e bazată pe un paradox: pe măsură ce ei te lovesc şi-ţi fac mai mult rău şi-ţi impun suferinţe din ce în ce mai nedrepte şi te încolţesc în locuri mai fără de ieşire, tu te veseleşti mai tare. tu te întăreşti, tu întinereşti! Cu soluţia Churchill se identifică şi soluţia Vladimir Bukovski. Bukovski 
povesteşte că atunci cînd a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut închide un ochi toată noaptea. Firesc lucru, îşi va spune cititorul cărţii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranţa, frica, emoţia. Dar Bukovski urmează: n-am mai putut dormi de nerăbdare. Abia aşteptam să se facă ziuă, să fiu în faţa lor, să le spun tot ce cred eu despre ei şi să intru în ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam închipui. Iată de ce n-a dormit: nu de teamă, de îngrijorare, de emoţie. Ci de nerăbdarea de a le striga adevărul de la obraz şi de a intra in ei ca un tanc! Cuvinte mai extraordinare nu cred să se fi pronunţat ori scris vreodată în lume. Şi mă întreb - nu pretind că e aşa cum spun eu, nu, cîtuşi de puţin, mă întreb doar, nu pot să nu mă întreb - dacă nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii cuprinzînd fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori şi cel puţin cîteva miliarde de planete în jurul acestor sori, dacă nu cumva toate spaţiile, distanţele şi sferele acestea măsurate în ani-lumină, parseci şi catralioane de mii de mile, toată viermuirea aceasta de materie, aştri, comete, sateliţi, pulsari quasari, găuri negre, pulberi cosmice, meteori, mai ştiu eu ce, toate erele, toţi eonii, toate timpurile şi toate continuumurile spaţio-temporale şi toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinţă şi există numai pentru ca să fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski. 
 
 
Concluzie 
 
Tustrele soluţii sunt certe şi fără greş. 
Altele pentru a ieşi dintr-o situaţie-limită, dintr-un univers concentraţionar, din mrejele unui proces kafkian, dintr-un joc de tip domino, labirint sau cameră de anchetă, din teamă şi panică, din orice cursă de şoareci, din orice coşmar fenomenal nu ştiu să existe. Numai acestea trei. însă oricare din ele e bună, suficientă şi izbăvitoare. Luaţi aminte: Soljeniţîn, Zinoviev, Churchill, Bukovski. Moartea consimţită, asumată, anticipată, provocată; nepăsarea şi obrăznicia; vitejia însoţită de o veselie turbată. Liberi sunteţi să alegeţi. Dar se cuvine să vă daţi seama că - lumeşte, omeneşte vorbind - altă cale de a înfrunta cercul de fier - care-i în bună parte şi de cretă (vezi Starea de asediu a lui Camus: temeiul dictaturii e o fantasmă: frica) - e foarte îndoielnic să găsiţi. Veţi protesta, poate, considerind că soluţiile subînţeleg o formă de viaţă echivalentă cu moartea, ori mai rea ca moartea ori implicînd riscul morţii fizice în orice clipă. Asta aşa este. Vă miraţi? Pentru că nu l-aţi citit pe Igor Safarevici, pentru că încă nu aţi aflat că totalitarismul nu e atît închegarea unei teorii economice, biologice ori sociale cît mai ales manifestarea unei atracţii pentru moarte. Iar secretul celor ce nu se pot încadra în hăul totalitar e simplu: ei iubesc viaţa, nu moartea. 
Moartea, însă, cine, Singur, a învins-o? Cel ce cu moartea o a călcat'

N Steihardt-Jurnalul fericirii


P.s. Eu am deja cu 20 de ani mai putin.

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Efectele determinate de absenta tatalui din viata copiilor


Multe studii din trecut reliefau o corelare intre absenta tatalui din familie si problemele pe care copiii le aveau ca adolescenti sau adulti (nasteri premature, abandon scolar, abuz de droguri, violenta, rezultate scolare slabe, etc.). Suntem acum în poziția de a spune că absenţa absența tatălui provoacă (nu doar se corelează) cele mai cele mai multe problemele legate de bunăstarea sau riscurile asupra copiilor. Acest lucru a fost demonstrat într-un articol recent de către Sara McLanahan de la Universitatea Princeton si colegii săi (de la Universităţile Cornell și Berkeley). Studiul este intitulat "Efectele cauzale ale tatălui absent",  şi a fost publicat în revista Annual Review of Sociology (2013) ---- Autori: Sara McLanahan, Laura Tach, și Daniel Schneider. Articolul complet în limba engleză se poate descărca de aici :

Colectivul ARPCC

joi, 24 aprilie 2014

Custodie Comună în Portugalia = Îngrijirea Permanentă

Autor: Antόnio Jόse Fialho, Judecător al Instanţei pentru Probleme Familiale – Portugalia
Scurt sumar : Mediator Aurelian Radu
http://goo.gl/jgz52g

I. Conceptul de Responsabilitate Parentală
Legea portugheză fundamentală (Constituţia Republicii Portugheze) include diferite principii care influenţează direct relaţia părinte – copil, cum ar fi:
a) Drepturi şi responsabilităţi egale pentru ambii părinţi în ceea ce priveşte capacitatea lor politică şi civilă, precum şi de întreţinere şi educaţie a copiilor lor (Art. 36, nr. 3).
b) Ambii părinţi au dreptul şi responsabilitatea de a-şi educa şi întreţine copiii (Art. 36, nr. 5)
c) Copiii nu vor fi despărţiţi de părinţi decât în cazul în care aceştia nu-şi îndeplinesc datoriile de bază faţă de copiii lor, şi aceasta nu va avea loc decât în baza unui ordin judiciar şi a unui proces legal (Art. 36, nr. 6).
Conceptul de „responsabilitate parentală” a fost consacrat în Legea Familiei Portugheze cu Actul nr. 61/2008, 31 Octombrie. Conform Recomandării Nr.R(84)4 (Adoptată de către Comitetul Ministerelor al Conciliului Europei), „responsabilitatea parentală” este definită ca o colecţie de responsabilităţi şi împuterniciri care au scopul de a asigura bunăstarea morală şi financiară a copilului, îndeosebi prin a avea grijă de persoana copilului, de a menţine relaţiile cu acesta şi de a-i asigura educaţia, întreţinerea, reprezentanţa legală şi administrarea averii sale.


II. Procedurile Responsabilităţilor Parentale
Doar Curtea, în funcţie de interesul copilului, poate stabili ca responsabilitatea parentală sa revină unuia dintre părinţi. Decizia poate veni ca rezultat în urma unei sentinţe aprobate care confirmă o înţelegere între părinţi în privinţa exercitării responsabilităţii parentale, sau ca urmare a unei judecăţi de merite care deţine întotdeauna o decizie obligatorie privind exercitarea acestei responsabilităţi.
Înţelegerea privind responsabilităţile parentale trebuie aprobată de un judecător sau de Biroul Registrului Civil (doar în cazul divorţurilor de comun acord şi după aprobarea procurorului) şi trebuie ataşată aplicaţiei pentru divorţ.
Această înţelegere poate fi de asemenea încheiată în timpul încercării de reconciliere în procesul de divorţ prezidat de un judecător. În procedurile contestate pentru divorţ şi în procedurile judiciare de a decide asupra exercitării responsabilităţii parentale este obligatorie încercarea de a se ajunge la o înţelegere.


III. Obligaţie de Întreţinere
Legea Portugheză cere membrilor aparţinând aceleiaşi familii să asigure asistenţă în baza responsabilităţii parentale. De aceea, părinţii trebuie să asigure hrana, educaţia şi subzistenţa copiilor.
Această obligaţie este îndeplinită de obicei printr-o alocaţie lunară cunoscută ca întreţinere.
Curtea decide asupra sumei şi a condiţiilor când aceasta poate varia, dar poate scuti un părinte de obligaţie dacă el sau ea îşi asumă sarcina de a adăposti, hrăni şi întreţine copilul. Dacă obligaţiile de întreţinere sunt restante, se pot lua acţiuni legale pentru a impune plata, cerând-se o ordonanţă de poprire a sumei de întreţinere corespunzătoare veniturilor care parvin datornicului (de ex., de la angajator).
Iniţial, se va face o estimare a câştigurilor (se poate îngheţa o parte a salariului datornicului şi obligaţiile de întreţinere pot fi plătite de acolo), dar este de asemenea posibilă o anexare a bunurilor, activelor bancare sau o executare silită a proprietăţii.
...

IV. Dreptul de contact
Un copil şi părintele său vor avea dreptul să obţină şi să menţină un contact frecvent, iar acesta nu va fi restrictiv sau exclus decât atunci când va servi interesul copilului.
Astăzi, dreptul de contact în contextul unui divorţ sau a unei separări are un înţeles foarte larg.
În marea majoritate a cazurilor de înţelegere între părinţi, reprezintă dreptul părintelui necustodian de a relaţiona şi de a petrece timp cu copilul, nu doar în timpul contactelor ocazionale, dar şi prin a găzdui copilul de-a lungul unor perioade de timp (weekend, vacanţe şi ocazii deosebite) şi prin a coresponda cu copilul (scrisori, e-mail, telefon, comunicaţii electronice sau orice alt mijloc).
...

V. nerespectarea intelegerii de catre parinti
Dacă unul dintre părinţi nu respectă înţelegerea sau decizia luată, celălalt părinte poate cere curţii să oblige conformarea şi plata unei amenzi şi compensaţii în favoarea copilului şi a aplicantului sau pentru amândoi. Odată ce aplicaţia a fost depusă, judecătorul va convoca o întrunire cu părinţii sau va cere ca răspunzătorul să fie notificat pentru ca acesta să poată fi reprezentat la alegere.
La întâlnire, părinţii pot decide modificarea termenilor de exercitare a responsabilităţii parentale, fiind luat în considerare şi interesul copilului.
...

VI. Custodie rezidenţială comună
Copiii vor locui în mod egal cu fiecare atât timp cât ambii părinţi sunt “părinţi adecvaţi şi iubitori”.
Planul părintesc care se aplică după divorţ sau separare permite părintelui nonrezident să fie împreună cu copiii doar odată la două weekend-uri şi în anumite seri din timpul săptămânii pentru o parte din seară. Aceasta înseamnă că majoritatea copiilor locuiesc cu unul dintre părinţi cel mult 15 la sută din timp.
Este posibil ca acest plan părintesc să nu fie cel mai benefic pentru majoritatea copiilor deoarece s-ar putea să nu fie cea mai bună metodă de încurajare şi promovare a unui timp de calitate petrecut cu părintele. În cazul custodiilor unice, relaţiile părinţilor divorţaţi cu copiii lor deseori slăbesc şi se deteriorează.
Principiul forte al legislaţiei portugheze privind custodia copilului este de a supraveghea “interesul suprem al copilului”. Astfel, judecători, avocaţi şi profesionişti adoptă tot mai mult idea că, copiii părinţilor divorţaţi beneficiază cel mai mult când ambii părinţi sunt angajaţi activ în vieţile lor prin intermediul activităţilor zilnice variate şi atunci când au un stil parental autoritar faţă de unul permisiv sau dictatorial.


Dar, în ultimul an, două decizii importante ale Curţii de Apel din Lisabona au clarificat că un principiu fundamental este că principala responsabilitate în privinţa creşterii copiilor le revine părinţilor acestora şi că statul, inclusiv Curţile, ar trebui să intervină doar când copilul este supus unui risc inacceptabil.
În acelaşi an, o lege importantă cu privire la copiii şcolari (Legea Studentului şi Codul Şcolar Etic) stabileşte, pentru prima data în Portugalia, existenţa familiilor în cadrul custodiei comune, răspunzând deciziilor acestora de a-şi exercita funcţia de protector educativ.
În Portugalia, custodia comună se caracterizează prin abilitatea fiecărui părinte de a locui cu copilul, alternativ, pe o perioadă de timp ce poate fi de un an şcolar, o lună, două săptămâni, o săptămână, o parte din săptămână, sau o distribuire zilnică organizată, în timpul căreia părintele exercită el singur responsabilităţile părinteşti. La sfârşitul acelei perioade, rolurile se schimbă. În timp ce un părinte deţine custodia pentru acea perioadă, celuilalt i se transferă drepturile de supraveghere şi vizită. După încheierea timpului fixat, copilul se întoarce la casa celuilalt părinte.
Este definit ca un sistem menit să ghideze şi organizeze părinţii care nu locuiesc împreună cu copiii, caracterizat de o distribuire raţională şi corectă a timpului petrecut cu copilul, înţeles între părinţi – printr-un legământ al vieţii familiale – sau, dacă acesta nu este posibil, printr-o decizie a curţii.

...Citeste tot articolul, tradus, aici: http://goo.gl/gxTAeS

ref [ngo848]

marți, 22 aprilie 2014

Amenda civilă – instrument de constrângere indirectă pentru obligațiile de a face intuitu personae referitoare la minori


Articol publicat în nr. 4 / 2012 al revistei române de jurisprudenţă


ref. ARPCC  [ngo1432]

Articolul poate fi descărcat de la adresa web http://goo.gl/0lyLOi

-           Codul de procedură civilă: art. 5803, art. 274, art. 276
-           Recurs în interesul legii: decizia nr. 3/2011
-           Noul Cod civil: art. 14

Instanța constată că în prezenta speță ne aflăm în situația unor obligații de a face, intuitu personae, stabilite în sarcina pârâtei, respectiv obligația de a asigura că minora, care locuiește la ea, respectă programul de vizitare și obligația de a prezenta minora la consiliere psihologică în cadrul D.G.A.S.P.C. Galați.
Reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la ambele titluri executorii fiind inițiate procedurile de executare silită.
Constatând în exclusivitate culpa pârâtei la neexecutarea programului de vizitare în conformitate cu dispozițiile hotărârii judecătorești, instanța va admite în parte primul petit al cererii reclamantului și va obliga pârâta la plata în favoarea statului a unei amenzi civile de 20 de lei pe zi de întârziere până la executarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu.
Instanța va stabili amenda la cuantumul minim prevăzut de lege, apreciind că și astfel scopul sancționabil va fi atins, în considerarea interesului superior al minorei, care va avea cel mai mult de suferit, mai ales în planul acoperirii nevoilor materiale cu care se confruntă, ca urmare a atitudinii culpabile a mamei sale.
Instanța va reține că pârâta a dat dovadă de o totală rea credință, preconstituindu-și probe în dorința de a demonstra că ar fi făcut eforturi pentru a prezenta minora la consiliere psihologică, fără însă a avea această intenție. Constatând că pârâta nu a întreprins niciun demers pentru a pune în executare dispozițiile acestei hotărâri, instanța va admite în parte și al doilea capăt de cerere formulat de reclamant, obligând pârâta să achite în favoarea statului o amendă civilă de 40 de lei pe zi de întârziere până la executarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu.
Deși constată culpa exclusivă a pârâtei la neexecutarea acestei hotărâri, instanța va stabili cuantumul amenzii la 40 de lei pe zi, tot în dorința de a nu lipsi minora de mijloacele de subzistență, datorită atitudinii recalcitrante a mamei.

(Judecătoria Galați, Secția civilă, încheiere civilă nr. 741 din 10 aprilie 2012)

Rezumat

Reclamantul R.I., în calitate de creditor, a învestit Judecătoria Galați cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei R.E. la plata a două amenzi civile, în cuantumul maxim prevăzut de lege – 50 de lei pe zi de întârziere, până la executarea obligațiilor din două titluri executorii: decizia nr. 322/09.12.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, cu privire la respectarea programului de vizitare instituit în favoarea reclamantului și a minorei R.M.D., și sentința civilă nr. 10588/02.11.2010 pronunțată de Judecătoria Galați, privind obligarea pârâtei de a prezenta minora la consiliere psihologică în cadrul centrului de consiliere al D.G.A.S.P.C. Galați.
Reclamantul a detaliat pe larg și a probat încercările sale eșuate de a pune în executare dispozițiile celor două hotărâri judecătorești, inclusiv prin intermediul organelor de poliție și vehemența cu care pârâta s-a opus executării lor, ajungându-se în final la soluția extremă a executării silite.
Legal citată, pârâta a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant, întrucât aceasta încalcă prevederile art. 14 din noul Cod civil, care reglementează principiul exercitării drepturilor și executării obligațiilor civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri. Ea a arătat că nu s-a opus nicio clipă executării hotărârilor judecătorești pronunțate între părți și a învederat faptul că reclamantul s-a dovedit în timp un tată nepotrivit, ceea ce a determinat minora să refuze orice contact cu tatăl său.
Cu privire la obligația de a prezenta minora la consiliere, pârâta a învederat că programul minorei, elev cu rezultate excelente la învățătură, este extrem de încărcat și nu permite ca minora să fie supusă unor evaluări psihologice „subiective” și lipsite de profesionalism. Pârâta a contestat și modalitatea în care psihologii D.G.A.S.P.C. Galați își îndeplinesc atribuțiile, în opinia ei, aceștia adresând minorei întrebări insidioase și rău intenționate, în dorința de a înstrăina mama de fiică.
La solicitarea instanței de judecată, D.G.A.S.P.C. Galați a depus la dosarul cauzei o adresă din care rezultă că pârâta a comunicat acestei instituții un program de consiliere în timpul procesului, însă nu s-a prezentat la niciuna dintre solicitările ulterioare în vederea stabilirii efective a unui program de consiliere.
Analizând actele și lucrările dosarului, Judecătoria Galați a admis în parte cererea reclamantului.
În motivare, s-a reținut că reclamantul a încercat în repetate rânduri să ia minora pentru a pune în executare programul de vizitare, lovindu-se de fiecare dată de refuzul pârâtei de a preda minora, iar în ultimele luni chiar refuzul minorei.
Conform declarației reclamantului, necontestată de pârâtă și nici de minoră, care a fost ascultată, acesta nu a luat fetița la domiciliul său din ianuarie 2010.
Cu prilejul ascultării minorei, instanța a mai reținut că aceasta nu dorește păstrarea de legături personale cu tatăl său, atribuindu-i culpa pentru existența dosarelor pe rolul instanței și pentru necesitatea ca ea să vadă un psiholog. De asemenea, minora a confirmat că nu a fost niciodată la psiholog.
În drept, instanța a apreciat ca fiind aplicabile dispozițiile art. 5803 C.pr.civ., întrucât în prezenta speță ne aflăm în situația unor obligații de a face intuitu personae, și a constatat că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, cu privire la ambele titluri executorii fiind inițiate procedurile de executare silită.
În consecință, Judecătoria Galați, constatând în exclusivitate culpa pârâtei R.E. la neexecutarea obligațiilor de a face intuitu personae din cele două titluri executorii, a dispus obligarea ei la plata a două a amenzi civile în cuantum diferențiat, de 20 respectiv 40 de lei pe zi de întârziere până la executarea în natura lor specifică.
Admiterea în parte, sub aspectul cuantumului, a fost justificată în considerarea interesului superior al minorei, care va avea cel mai mult de suferit, mai ales în planul acoperirii nevoilor materiale cu care se confruntă, ca urmare a atitudinii culpabile a mamei sale.   

Comentariu:

Doctrina corespunzătoare Codului civil de la 1864, dar și actuala sunt unanime în a aprecia că obligațiile de a face (facere), care nu sunt ad rem, ci presupun o acțiune personală a debitorului, nu pot fi – în principiu – executate silit în natură prin constrângerea persoanei debitorului. Explicația vine din dreptul canonic: nemo potest cogi ad factum; nimeni nu poate fi silit fizic să desfășoare o anumită activitate. Singura constrângere admisă în dreptul civil modern este cea patrimonială.
Pentru obligațiile care presupun o apreciere subiectivă sau care sunt de-a dreptul intuitu personae, principiul amintit se impune cu și mai mare evidență. În acest caz, nici măcar creditorul nu ar accepta plata în natură făcută de altul în locul debitorului originar, întrucât el urmărește să obțină o prestație specifică, pe care doar debitorul inițial o putea asigura[1].
Cu toate acestea, anumite mijloace indirecte de constrângere a debitorului să își execute propriile prestații sunt cunoscute și reglementate. Constrângerea se poate realiza numai pe căi indirecte. Un asemenea exemplu, pe care-l regăsim în speța prezentată, este dat de posibilitatea de acordare a amenzilor civile cominatorii, în condițiile reglementate de art. 5803 C.pr.civ., prin intermediul cărora debitorul este constrâns la executare prin utilizarea presiunii bănești și obligarea acestuia la plata unor sume de bani până la executarea în natură a obligației de a face[2].
Potrivit dicționarului de procedură civilă[3], amenda civilă reprezintă o „sancțiune de drept procesual civil susceptibilă de aplicare de către instanța judecătorească pentru constrângerea debitorului la îndeplinirea unei obligații de a face intuitu personae și care constă în obligarea celui vizat la plata unei sume de bani către stat, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu”.
În acest sens, Codul de procedură civilă (art. 5803) prevede că instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 lei (RON) la 50 lei (RON), stabilită pe zi de întârziere (textul legal se rezumă la această raportare temporală) până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. Dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligația prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanța care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu, prin încheierea irevocabilă, dată cu citarea părților, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese. Amenda civilă va putea fi anulată, în tot sau în parte, ori redusă, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de contestație la executare. Încheierile date în aceste condiții sunt executorii și se comunică din oficiu, prin grija grefierului de ședință, organelor fiscale competente în vederea executării silite, potrivit Codului de procedură fiscală. Pentru neexecutarea obligațiilor de a face care nu pot fi îndeplinite prin altă persoană decât debitorul, nu se pot acorda daune cominatorii.
În deplin acord cu opinia recent exprimată în doctrină[4], apreciem că instituția daunelor cominatorii, în noua ambianță legală (intrarea în vigoare a noului Cod civil al României), nu își mai găsește oricum aplicabilitate.
Trebuie totuși amintit că, întrucât problema admisibilității cererii de acordare a daunelor cominatorii după apariția art. 5803 C.pr.civ. a fost soluționată neunitar de către instanțe[5], a fost necesară intervenția Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei decizii în interesul legii, obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) C.pr.civ.: „Prin reglementarea dată în cuprinsul art. 5803 C.pr.civ. nu s-a înlăturat posibilitatea recurgerii la instituția daunelor cominatorii pentru silirea debitorului să îndeplinească obligația de a face sau de a nu face, ci, dimpotrivă, pe lângă menținerea acestui instrument de constrângere, s-a instituit și amenda civilă ca mijloc de determinare a debitorului să își îndeplinească obligația asumată”[6].
Ulterior pronunțării acestei decizii, art. 5803 C.pr.civ. a fost modificat și completat prin Legea nr. 459/2006, nou-introdusul alin. (5) al acestui articol prevăzând expres că „pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii”.
Amenda civilă nu se confundă cu daunele-interese moratorii sau cu daunele-interese compensatorii, întrucât nu are ca finalitate repararea unui prejudiciu, ci doar scopul de a înfrânge rezistența debitorului.
În concluzie, în literatura de specialitate se apreciază că, deși amenzile cominatorii nu au caracter reparator pentru că nu sunt destinate reparării prejudiciului cauzat prin neexecutare, ci au caracter de amenzi intrând în patrimoniul statului, sistemul este deosebit de eficace, deoarece, patrimoniul debitorului fiind limitat, nu va putea rezista timp îndelungat la plata unor sume de bani care cresc zilnic sau la alte intervale de timp. Prin urmare, după un anumit interval de timp, rezistența sa va fi înfrântă și se va hotărî să săvârșească faptul personal de care depinde realizarea dreptului creditorului[7].
În speța prezentată, debitoarea, mama unei minore în vârstă de 12 ani, a refuzat executarea a două obligații de a face: obligația de a permite tatălui exercitarea dreptului său la legături personale cu minora în limitele unui program stabilit, printr-un titlu executoriu, de instanța judecătorească și obligația de a prezenta minora la consiliere psihologică în cadrul centrului de consiliere al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

Judecătoria Galați, cercetând:
·         condițiile de admisibilitate a cererii, prin raportare la temeiul de drept invocat – art. 5803 C.pr.civ. și decizia nr. 3/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, în care s-a statuat că „amenda civilă prevăzută de dispozițiile art. 5803 din Codul de procedură civilă poate fi aplicată debitorului unei obligații de a face cu caracter strict personal doar în cadrul procedurii execuționale ce debutează prin încuviințarea executării silite în condițiile art. 3731 din Codul de procedură civilă, urmată de somația prevăzută de art. 387, art. 572 și art. 5802 din Codul de procedură civilă”,
·          înscrisurile depuse la dosarul cauzei care fac dovada îndeplinirii condițiilor formale impuse prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (cele două titluri executorii, somațiile emise de executorul judecătoresc în cele două dosare execuționale),
·         situația de fapt expusă – refuzul din partea pârâtei de a pune în executare cele două titluri executorii

a constatat:
o   că în speță ne aflăm „în situația unor obligații de a face, intuitu personae, stabilite în sarcina pârâtei, respectiv obligația de a asigura că minora, care locuiește la ea, respectă programul de vizitare și obligația de a prezenta minora la consiliere psihologică în cadrul D.G.A.S.P.C. Galați”,
o   în exclusivitate culpa pârâtei la neexecutarea programului de vizitere în conformitate cu dispozițiile hotărârii judecătorești,
o   refuzul clar al pârâtei de a executa hotărârea judecătorească care obligă la consiliere psihologică, ascuns sub pretextul programului foarte ocupat al minorei și al subiectivității specialiștilor din cadrul D.G.A.S.P.C. Galați, și, în consecință, culpa exclusivă a pârâtei și la neexecutarea acestei hotărâri

și a obligat pârâta la plata în favoarea statului a unei amenzi civile de 20 de lei pe zi de întârziere până la executarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu decizia civilă nr. 322/09.12.2009 pronunțată de Tribunalul Galați și a unei amenzi de 40 de lei pe zi de întârziere până la executarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu sentința civilă nr. 10588/02.11.2010 pronunțată de Judecătoria Galați.

Remarcăm și apreciem faptul că instanța de judecată, deși într-un domeniu atât de delicat, precum este cel al raporturilor de familie, a păstrat un just echilibru între necesitatea aplicării unei sancțiuni și ocrotirea interesului superior al minorului.
Din analiza probatoriului administrat, în special ascultarea minorei și înscrisurile depuse la dosar, instanța a decelat cu măiestria unui psiholog esența speței:
-          minora are un „comportament simulat, menit să-l discrediteze pe tatăl său, cel mai probabil în dorința de a o mulțumi pe mama sa, cu care conviețuiește și care în ultimii doi ani a devenit întrega sa lume”;
-          „minora este un copil cu o inteligență mult peste medie, cu rezultate școlare deosebite, însă chiar și acești copii pot fi influențați de părintele cu care locuiesc în mod statornic, care reprezintă pentru ei singurul punct de reper, ei nefiind încă la vârsta la care să discearnă între resentimentele acestui părinte și situația reală”;
-          „minorei i s-a indus ideea că numai tatăl este persoana vinovată pentru existența litigiilor dintre părți și că numai din cauza lui trebuie să meargă la psiholog”;
-          „rezultă cu certitudine că schimbarea opiniei minorei se datorează în exclusivitate influenței pârâtei, singura care a avut contact permanent cu copila și în care aceasta își găsește sprijinul”;
-          „este condamnabilă atitudinea pârâtei care, dovedită fiind absența unui contact real în ultimii doi ani între tată și fiică, a influențat-o pe aceasta, folosindu-se de propriile probleme nerezolvate cu reclamantul, să afirme că dorește să-și vadă tatăl cel mult o dată pe an și că nu va regreta niciodată această înstrăinare”.
Astfel cum s-a reținut în literatura de specialitate[8], divorțul și, în general, separația părinților este o experiență dureroasă pentru copii, „victime colaterale” ale destrămării familiei; deși poate fi o eliberare pentru părinți, divorțul aduce haos și instabilitate în viața unui copil, mai ales dacă este mic. Consecințele pe termen lung ale unei schimbări majore într-o anume rutină cotidiană, traduse în dezechilibre de natură psihologică, emoțională, socială, comportamentală etc. sunt fatalmente inevitabile, diferă doar intensitatea lor sau predominanța unei vulnerabilități într-o etapă sau alta a evoluției copilului. Iată câteva exemple de consecințe negative pe care divorțul le poate avea: necesitatea adaptării la un nou mediu (creând anxietate și experiența abandonului); ruperea relațiilor părinte-copil ca urmare a ruperii legăturii conjugale; experiența adopției etc. „Pentru acest tip de efecte ale divorțului, instrumentele dreptului sunt sărăcăcioase și neputincioase: nu le pot preveni și pot prea puțin pentru a le ameliora”[9].
Așadar, în speța noastră, instanța de judecată a sancționat comportamentul ilicit al părintelui la care locuieşte copilul[10] dar, totodată, nu a pierdut nicio clipă din vedere interesul superior al minorului, pe care-l regăsim, drept argument, presărat în cuprinsul considerentelor:
-          „instanța va stabili amenda la cuantumul minim prevăzut de lege, apreciind că și astfel scopul sancționabil va fi atins, în considerarea interesului superior al minorei, care va avea cel mai mult de suferit, mai ales în planul acoperirii nevoilor materiale cu care se confruntă, ca urmare a atitudinii culpabile a mamei sale”;
-          „deși constată culpa exclusivă a pârâtei la neexecutarea acestei hotărâri, instanța va stabili cuantumul amenzii la 40 de lei pe zi, tot în dorința de a nu lipsi minora de mijloacele de subzistență, datorită atitudinii recalcitrante a mamei”.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 272/2004, prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului îl regăsim reglementat expres și în noul Cod civil: în art. 396 alin. (1) „Instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă”; în art. 483 alin. (2) „Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate” etc.

Potrivit noului Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, actualizat cu modificările aduse prin recenta Lege de punere în aplicare nr. 76/2012, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare. Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. Atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, penalitatea poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației. Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților; încheierea dată în aceste condiții este executorie. Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestației la executare, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Următorul articol reia dispozițiile alin. (5) din actualul art. 5803 C.pr.civ.: „Pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul capitol nu se pot acorda daune cominatorii”, reînviind practic controversa supraviețuirii acestei instituții a daunelor cominatorii, după intrarea în vigoare a noului Cod civil. Aceasta se adaugă însă modificării de substanță a Legii nr. 134/2010, adusă de legiuitor prin Legea de punere în aplicare nr. 76/2012, care înlocuiește nu doar denumirea de „amendă judiciară” cu aceea de „penalitate” ci și beneficiarul ei - creditorul în locul statului.
Revenind la speța prezentată, salutăm una dintre soluțiile cu caracter de noutate pe care le aduce noul Cod de procedură civilă, în ceea ce privește reglementarea, într-o secțiune separată, a executării hotărârilor judecătorești referitoare la minori. Indubitabil procedura reglementată în cuprinsul art. 898-902 din Legea nr. 134/2010 astfel cum a fost modificată prin Legea de punere în aplicare nr. 76/2012, s-a dorit a fi un progres legislativ în ceea ce privește instituția executării silite a măsurilor dispuse de instanțele judecătorești cu privire la stabilirea locuinței minorului, darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl ține fără drept, exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, precum și alte măsuri prevăzute de lege. În aceste cazuri, executorul judecătoresc va trimite părintelui sau persoanei la care se află minorul încheierea de încuviințare a executării împreună cu o somație în care îi va comunica acesteia data la care să se prezinte împreună cu minorul la sediul său ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu. Dacă debitorul nu se va conforma somației executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanța de executare pentru aplicarea unor penalități, conform prevederilor art. 894.
Dacă în termen de o lună de la comunicarea încheierii debitorul nu execută obligația sa, executorul judecătoresc va proceda la executarea silită. Executarea se va efectua în prezența unui reprezentant al direcției generale de asistență socială și protecție a copilului și, când acesta apreciază că este necesar, a unui psiholog desemnat de aceasta. Prezența psihologului nu este necesară dacă reprezentantul direcției are această calificare. La solicitarea executorului judecătoresc, agenții forței publice sunt obligați să își dea concursul la executare, în condițiile legii. Nu este permis niciunei persoane să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea.
Dacă debitorul nu își îndeplinește obligația, penalitatea stabilită de instanță va curge până la momentul executării, dar nu mai mult de 3 luni de la comunicarea încheierii. În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligația în acest termen, precum și atunci când debitorul este de rea-credință și ascunde minorul, executorul judecătoresc va consemna acest fapt și va sesiza de îndată parchetul de pe lângă instanța de executare în vederea începerii urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești.
Dacă executorul constată că însuși minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune față de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale și pe care îl va comunica părților și reprezentantului direcției generale de asistență socială și protecție a copilului. Reprezentantul direcției generale de asistență socială și protecție a copilului va sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcție de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni. Cererea se soluționează de urgență în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, pronunțată cu citarea părinților și, după caz, a persoanei la care se află copilul. Dispozițiile legale privind ascultarea copilului rămân aplicabile. La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanță va întocmi un raport pe care îl va comunica instanței, executorului judecătoresc și direcției generale de asistență socială și protecție a copilului. După primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executării silite. Dacă și în cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, creditorul poate sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul în vederea aplicării unei penalități.
Sfârșitul procedurii de punere în executare a hotărârilor judecătorești referitoare la minori este marcat de încheierea de către executorul judecătoresc a unui proces-verbal în care va constata modul de îndeplinire a obligațiilor prevăzute de art. 898 alin. (1), dispozițiile art. 879 fiind aplicabile în mod corespunzător (procesul-verbal privind finalizarea executării).
Această noutate absolută în dreptul procesual, reglementarea din cuprinsul art. 898-902 din Legea nr. 134/2010 astfel cum a fost modificată prin Legea de punere în aplicare nr. 76/2012, acoperă un vid legislativ ce a condus de-a lungul timpului la aplicarea incoerentă a măsurilor de executare silită a obligațiilor izvorâte din hotărârile judecătorești referitoare la minori, executorii judecătorești colaborând greu cu instituțiile statului, în foarte multe dintre cazuri hotărârile judecătorești ajungând în imposibilitatea de a fi puse în executare[11].
Suntem însă de acord cu unele critici deja exprimate în literatura de specialitate[12], în sensul că aceste din urmă prevederi legale nu clarifică un aspect important: cui se va aplica penalitatea în ipoteza avută în vedere, respectiv aceea în care neexecutarea este imposibilă exclusiv datorită refuzului minorului care a urmat și un program de consiliere. La prima vedere am fi tentați să afirmăm că debitorul va fi cel obligat să plătească penalitatea, adică părintele sau persoana la care copilul se află în fapt, însă culpa debitorului în neexecutarea obligației de a face (predarea copilului) este tot mai puțin evidentă în situația analizată.
În final, remarcăm că noile prevederi tind să valorifice orientarea Curții Europene a Drepturilor Omului, însă problema respectării dreptului la viață privată consacrată de art. 8 din Convenție va reprezenta în realitate o problemă de aplicare a legii, constituind în acest sens o sarcină deloc ușoară a celor chemați să realizeze punerea în executare, deoarece fiecare speță prezintă propriile particularități[13]. Cu siguranță activitatea de executare silită în astfel de cazuri va fi îmbunătățită și în timp practica se va unifica. Și pentru că veni vorba de practică, din practica proprie, propunem de lege ferenda, pentru acele situații în care părintele, la care se găsește copilul, nu se conformează programului de consiliere psihologică dispus de către instanță (nu prezintă minorul la ședințele de consiliere psihologică), reglementarea expresă a aceleiași sancțiuni a aplicării unei penalități până în momentul în care debitorul pierde din „rezistență” și decide să nu mai acționeze în disprețul legii, executând obligația stabilită în sarcina sa. O asemenea reglementare ar veni în sprijinul instituirii în practică a unei proceduri de executare silită în materia minorilor atât promptă, dar mai ales efectivă, care respectă măsurile de ocrotire a acestei categorii de persoane[14].






[1] A se vedea P. Vasilescu, Drept civil. Obligații, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 91.
[2] A se vedea L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 729.
[3] A se vedea M.N. Costin ș.a, Dicționar de procedură civilă, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 124.
[4] L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, op. cit., p. 731.
[5] Spre exemplu, Curtea de Apel București a decis că: „Daunele cominatorii reprezintă o creație a practicii judiciare, neavând o reglementare legală; posibilitatea acordării de daune cominatorii a fost recunoscută în cazul neîndeplinirii obligațiilor de a face, nesusceptibile de executare silită, în scop de constrângere a debitorului obligației la îndeplinirea acesteia, sub sancțiunea plății unei sume de bani pentru fiecare zi de întârziere. Actualmente, prin aplicarea dispozițiilor art. 5803 C.pr.civ., constrângerea debitorului unei obligații de a face, care nu se poate aduce la îndeplinire prin executare silită, se poate realiza prin aplicarea unei amenzi civile, care se achită în folosul statului, și nu al creditorului, iar creditorul obligației are dreptul de a primi numai daune-interese echivalente prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligației” - C. Ap. București, S. a IX-a civ., dec. nr. 104/2005, în G. Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedură civilă adnotat, ed. a 3-a revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2011, pp. 847-848.
[6] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile unite, dec. nr. XX/2005, în „Monitorul oficial al României”, partea I, nr. 225 din 13 martie 2006.
[7] În acest sens L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, op. cit., p. 733.
[8] E. Florian, Dreptul familiei în reglementarea NCC, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, București, 2011, pp. 144-145.
[9] Ibidem, p. 145.
[10] „chiar dacă, în acest domeniu foarte sensibil, nu sunt de dorit măsuri împotriva copiilor, prin care sunt obligați la reunirea cu unul sau cu celălalt părinte, o asemenea acțiune nu trebuie exclusă în cazul nesupunerii (la o hotărâre a instanței) sau comportamentului ilegal al părintelui cu care copii locuiesc” – cauza nr. 36141/97, Sophia Gudrun c. Turciei, Hotărârea din 23 septembrie 2003; cauza nr. 31679/96, Ignaccolo-Zenide c. României, Hotărârea din 25 ianuarie 2000, parag. 106, în D. Bogdan, M. Selegean, Drepturi și libertăți fundamentale în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Ed. All Beck, București, 2005, p. 418.
[11] B. Marian, E. Hurubă, Executarea hotărârilor judecătorești privitoare la minori în reglementarea noului Cod de procedură civilă, în RRES nr. 3/2010, p. 48.
[12] A se vedea R.I. Motica, Ș.I. Lucaciuc, Simplificarea și eficientizarea executării silite, în Noile Coduri ale României. Studii și cercetări juridice, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 446.
[13] Ibidem, p. 447.
[14] Absența vreunui tip de sancțiune în această situație a mai fost sesizată în doctrina recentă. A se vedea G. Măgureanu, Reglementări ale noului Cod de procedură civilă privind executarea hotărârilor judecătorești referitoare la minori, în RRES nr. 4/2011, p. 58. 

ref. [ngo1432]

Cele mai citite