vineri, 30 ianuarie 2015

Zece motive ca să fii generos

de Alex Dinu, prleuare de pe donatie.ro 

(publicat, pentru că si ARPCC are nevoie de generozitatea dvs pentru a-şi duce misiunea la capăt)

Generozitate. Pănă acum ceva timp mi se părea un cuvănt golit de conținut și eram convins că li se întîmplă doar celor care au egoul slab exersat. Că ești generos doar pentru că vrei să te mai convingi încă un pic că ești un om minunat. Că toți suntem egoiști prin definiție.
Asta pînă mi-a picat în mână cartea lui Tor Norretranders – Omul Generos. Am citit-o pe nerăsuflate și mi-a demontat toate preconcepțiile despre generozitate. Dacă până atunci mi se părea firesc ca societatea să ne învețe că trebuie să punem mai presus de orice interesul propriu, că suntem în permanentă luptă cu cei din jurul nostru pentru succes, că doar cel mai puternic supraviețuieste, am realizat că, de fapt, generozitatea a existat din cele mai vechi timpuri și încă rezistă.
Or, asta înseamnă că problema nu e pusă corect. Că societatea noastra nu exclude generozitatea, ba chiar există multe motive pentru care e nevoie de ea. În continuare, o listă a lor care ar trebui să vă pună un pic pe gânduri:
1. E în natura noastră să fim generoși. Capitalismul nu exclude generozitatea. Dacă ar fi fost doar o genă greșită, o greșeală, o slăbiciune, ar fi dispărut până acum. Natura ne-a demonstrat că, până la urma, reglează orice echilibru. Doar că generozitatea a evoluat odată cu noi, mereu prezentă. Așa ne naștem și e o nevoie pe care dacă ne-o satisfacem suntem mai fericiți.
2. Generozitatea are reguli și metode, întocmai ca o disciplină. Iar asta îi demonstrează importanța. Nu e înțelept să sprijini pe cineva fără să îi arăți ce pași trebuie să facă atunci când ajutorul tău se termină. Construcția de mecanisme sustenabile ar trebui să fie principalul scop al generozității.
3. Generozitatea nu ține de bogăție. Gesturile mici, dar recurente, fac împreună mult bine.
4. Chiar dacă pe moment crezi că pierzi puțin din ce ai, pe termen lung ajutorul ți se întoarce înzecit. O societate puternică e ca un sol fertil în care toți cei care își au rădăcinele acolo au șansa să se dezvolte mai bine.
5. De multe ori ești generos fără să îți dai seama. Viața noastră e presărată de astfel de gesturi: pornind de la ridicatul unui stilou căzut până la cursurile de la facultate pe care le împrumutăm celorlalți. Asumă-ți generozitatea și cultivează-ți-o, astfel încât să te bucuri pe deplin de împlinirea pe care o oferă astfel de gesturi.
6. Cei pe care îi ajuți sunt egalii tăi. Ajutându-i nu-ți pui în pericol poziția privilegiată, încerci doar să rezolvi o situație care, pe termen lung, s-ar putea transforma și în problema ta. De exemplu, ajutînd copii din familiile sărace să meargă la școală, creezi o nouă generație de profesioniști și o lume mai bună pentru copiii tăi.
7. Sunt cauze care contează mai mult pentru tine. Încearcă să contribui și să îi convingi și pe alții să o facă. Astfel ai să vezi efectele mult mai repede și satisfacția va fi mai mare.
8. Odată încercată marea cu degetul, ai să vezi că există multi oameni generoși. Ai să fii uimit de cât de mulți oameni se implică în diverse cauze. Și ai să fii și mai uimit de cât de mulți sunt dispuși să o facă.
9. De cele mai multe ori nu există vinovați, ci doar efecte ale unor sisteme. Nu te gândi că repari o nedreptate, ci că șlefuiești o piesa nu tocmai perfectă a unui sistem.
10. Te face să te simti bine. Pentru că îți rezolvi o nevoie care e adânc înrădăcinata în tine.
Generozitatea e motivată și merită toata atenția noastră. Despre cum ar trebui să te implici, cum ar trebui să îți găsești cauza, ce ar trebui să urmărești, în următorul articol publicat pe donatie.ro

Colectivul ARPCC

luni, 19 ianuarie 2015

Justitiabilii pot primit prin e-mail încheierile de ședință și hotărârile în format electronic

 
Ministerul justitiei


MINISTERUL JUSTIŢIEI
 15 ianuarie 2015

Comunicat de presă referitor la posibilitatea de a transmite părților și participanților la un proces încheierile de ședință și hotărârile în format electronic
 
     Ministerul Justiției informează opinia publică despre posibilitatea de a solicita instanței de judecată, în toate cauzele civile (aproximativ 90% din totalul cauzelor aflate pe rolul instanţelor), ca încheierea de ședință sau hotărârea judecătorească să le fie transmisă în format electronic. Astfel, în urma unui demers al Ministerului Justiției, susținut și de  Consiliul Superior al Magistraturii, programul informatic al instanțelor a fost modificat astfel încât să permită transmiterea prin e-mail către părțile dintr-un proces, dar și către reprezentanții legali ai acestora, a încheierilor de ședință sau a hotărârii judecătorești imediat ce acestea sunt încărcate în sistem.
     “Este un alt pas pe care îl facem spre implementarea conceptului de dosar electronic, în acest moment fiind posibilă comunicarea și prin e-mail a încheierilor de ședință și a hotărârilor. Am parcurs încă un moment în cooperarea cu C.S.M. care a susținut această inițiativă și a aprobat rapid implementarea ei la nivelul tuturor instanțelor din țară. Practic, în cauzele civile, părțile vor putea să primească în format electronic aceste documente imediat ce ele vor fi încărcate în sistemul ECRIS. Până în acest moment, dacă un justițiabil dorea să vadă o încheiere de ședință, document care nu i se comunica, sau dacă intenționa să citească o hotărâre înainte de a-i fi comunicată prin poștă, trebuia să vină personal la instanță și să solicite dosarul cu actele respective. Dacă hotărârea, de exemplu, nu era încă listată și semnată de judecător nu exista în dosar așa că făcea un drum degeaba. Comunicarea online reprezintă   o alternativă modernă care înseamnă economie de bani și timp pentru justițiabili, pentru avocații acestora. Astfel, am realizat posibilitatea tehnică prin care dăm părților din procese ocazia de a se conforma rapid și eficient celor stabilite de către instanțele de judecată, pe de altă parte dăm avocaților ocazia de a informa în mod corect și complet, părțile reprezentate. În plus, prin această măsură facem un prim pas în verificarea modului prin care putem ușura în viitor activitatea instanțelor. Întreaga strategie a Ministerului Justiției vizează reducerea duratei proceselor și eficientizarea sistemului. După ani de zile de subfinanțare, am reușit ca din 2012 să alocăm suplimentar sute de posturi de magistrați și grefieri concomitent cu implementarea de tehnologii de ultimă oră. Complementar, am reușit să reluăm și investițiile în sediile instanțelor, ” a declarat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.
Tipăreşte  
Copyright © 2012 - Ministerul Justitiei. All Rights Reserved.
Colectivul ARPCC

vineri, 16 ianuarie 2015

„Încetaţi să vă mai sacrificaţi pentru copii!“ Adevărul pe care niciun părinte nu vrea să-l recunoască

„Nu vă mai lăudaţi copiii pentru orice. Vedeţi-vă de viaţa voastră în timp ce ei îşi văd de ale lor“, este opinia fermă a consilierului personal Olga Levancuka, mamă la rândul ei, care avertizează părinţii că odraslele nu-i vor respecta mai mult dacă le vor închina restul vieţii şi se vor sacrifica.Consilierul personal Olga Levancukaca susţine că vrea să dărâme un mit prin dezvăluirea unui adevăr pe care mulţi părinţii îl simt, dar pe care le este greu să-l recunoască, tocmai pentru ca aceştia să schimbe modelul parental greşit moştenit de la părinţii lor. Levancukaca este atât de convinsă de adevărul spuselor ei încât nu se sfieşte să declare că părinţii ar trebui să înveţe să aibă un comportament ceva mai egoist în raport cu copiii lor, iar cele mai indicate persoane de la care pot deprinde o astfel de atitudine sunt chiar odraslele proprii. 

„Poate că este momentul să învăţaţi să fiţi egoişti pentru a vă proteja sănătatea fizică şi psihică, să vă asiguraţi că veţi fi cât mai mult timp prezenţi în viaţa copiilor şi că îi veţi putea sprijini în mod concret. Şi de la cine veţi învăţa cel mai bine cum să fiţi mai egoişti? De la copiii dumneavoastră, bineînţeles! Ei ştiu cel mai bine cum să fie egoişti“, explică Levancuka pentru Daily Mail. Copiii au abilităţile unui psiholog excelent şi se pricep de minune, instinctiv, să-i determine pe adulţi să rezolve o mulţime de treburi în locul lor, atrage atenţia consilierul personal, aşa că îi îndeamnă pe părinţi să facă exact acelaşi lucru.
Puneti copiii sa faca treburi în locul vostru. Nu sunteti servitorii lor, nici presul lor de sters pe picioare. Cu cât veti renunta mai repede la comportamentul servil, cu atât mai repede vor ajunge copiii sa va arate respectul cuvenit. Altfel, cu cât le veti oferi mai mult, cu atât mai putin respect va vor arata în schimb si vor vrea sa le treceti cu vederea tot mai multe lucruri, considera Levancuka.

Aceasta este de părere că părinţii a căror viaţă se concentrează mai ales pe nevoile şi dorinţele copiilor, vor ajunge la un moment dat, poate când copilul se va apropia de perioada pubertăţii, să devină un pachet de nervi, pe punctul de a ceda emoţional taman atunci când preadolescentul se pregăteşte să treacă printr-o altă perioadă dificilă. Un părinte fericit, care îi poate da un exemplu bun copilului, este părintele care poate ieşi în oraş cu prietenii fără să se simtă vinovat că şi-a abandonat copilul şi care găseşte timp să aibă grijă de corpul lui, spune Levancuka. 

De asemenea, nu are rost să-i explici la nesfârşit unui copil că trebuie să se ocupe de teme sau că trebuie să-şi facă ordine în cameră, în loc să fugă la joacă. Cu atât îi va rămâne părintelui mai puţin timp pentru a rezolva îndatoriri cu adevărat importante. „Afirmaţi ceea ce vreţi să înţeleagă copilul în cel mult două fraze scurte şi apoi vedeţi-vă de treabă. Copilul va auzi ceea ce aţi spus (până şi adulţii reţin numai prima şi ultima afirmaţie făcută într-o discuţie) şi va înţelege ce trebuie să facă“, crede Levancuka. 

Copiilor le trebuie indicaţii clare, afirmaţii care să nu se bată cap în cap, aşa cum procedează părinţii fără ca măcar să realizeze. „De exemplu, dacă le spui că vrei să vezi un film, dar apoi te duci la bucătărie şi începi să cureţi mizeria pe care au lăsat-o, părintele trimite mesaje amestecate. Aşa vor ajunge să creadă că ceea ce spui poate fi ignorant. Corect este să le atrageţi atenţia că vreţi să vedeţi filmul, dar mai întâi este nevoie să faceţi curat pentru că mizeria din bucătărie v-a supărat. Iar dacă cei mici se oferă să vă ajute, nu-i refuzaţi. Implicaţi-i în ceea ce faceţi, nu-i menajaţi permanent. 

Copilul va fi fericit să ajute şi aşa va înţelege că ceea ce spuneţi merită întreaga atenţie“, explică Levancukaca. Apoi, părinţii care cedează mereu în faţa copiilor nu vor face decât să ajungă să se „îndoaie“ şi mai mult pentru a-i menţine fericiţi şi a doua zi, mai spune consilierul personal. Încetaţi să vă mai sacrificaţi fericirea pentru satisfacţia copilului dumneavoastră. Aceste dovezi demne de bunul samaritean vor ajunge să fie o sabie cu două tăişuri. Pe termen lung, învingător nu va fi nici copilul, nici părintele. 

Copiii ştiu foarte bine când îşi fac părinţii să sufere şi regretă, apoi încep să se învinuiască. Nu este de mirare că adulţii ajung să le reproşeze părinţilor o mulţime de probleme“, afirmă Levancukaca. Nu în ultimul rând, acest aparent egoism presupune ca părinţii să nu se mai simtă atât de apăsaţi de responsabilitatea creşterii şi educării unui copil, ci să se bucure şi pe mai departe de lucrurile care le făceau plăcere şi înainte de a avea copii, atitudine care ar reprezenta şi cheia formării unor viitori adulţi încrezători în forţele proprii, care vor vedea în părinte un model de admirat, nu omul care trebuie învinuit pentru eşecurile lor.

Citeste mai mult: adev.ro/n5xbc5 

Colectivul ARPCC

duminică, 11 ianuarie 2015

Viețile distruse ale copiilor noștri

Preluat din „The Sunday Times” 1 februarie 2009, link http://women.timesonline.co.uk/tol/life_and_style/women/families/article5626687.ece
ARPCC REF. [ngo2306], Traducător: Iulia Erejdi

Cea mai mare investigație cu privire la copilărie relevă o imagine uluitoare a unor vieți ruinate de violență, droguri și cămine distruse.
Daisy Goodwin se uită la propria-i familie cu dragoste și consideră că, chiar și ea ar putea face mai mult.

Uitați de criza economică deocamdată, noi britanicii avem ceva mult mai important pentru care trebuie să ne îngrijorăm: de ce am devenit așa părinți neglijenți? Citim în Baby P, de rate record de sarcini în rândul adolescentelor, de copii extmatriculați de la grădiniță pentru mușcături, de petrecerile MySpace, înjunghieri între adolescenți și copilași de șase tone care abia pășesc și ne simțim – trebuie să recunoaștem - triști și superiori din punct de vedere moral: la urma urmei, copiii noștri nu au Asbos, ciroză hepatică, nu se droghează sau nu poartă cuțite asupra lor.
Dar întrebați-vă: vă certați cu partenerul în fața copiilor? Îi lăsați după bunul plac în fața calculatorului? I-ați așezat vreodată în fața televizorului în loc să ieșiți la o plimbare? Sunteți îngrijorați în ceea ce privește clasamentul școlar? Munciți amândoi? Mâncați pe fugă din frigider în loc să luați o masă liniștită? Ați strigat vreodată la copii fără niciun motiv sau ați cedat când ar fi trebuit să fiți fermi? Cu siguranță v-ați da viața pentru scumpul vostru odor, dar îi dăruiți uneori lucruri în loc de dragoste? Dacă răspunsul la oricare dintre aceste întrebări este un da șoptit, atunci nu sunteți singurii în această situație. Am făcut toate aceste lucruri, chiar dacă mă consider mamă destul de bună.

Dar, conform revistei O copilărie frumoasă- un raport realizat la cererea Societății Copiilor și efectuat de către revista independentă care demarat cea mai de amploare anchetă din Marea Britanie în ceea ce privește procesul copilăriei în ansamblul ei – aceste tipuri de comportamente parentale dificite –reprezintă semnele distinctive ale creșterii și educării copiilor în Marea Britanie. Într-o încercare de analizare a modul în care s-ar putea îmbunătăți lucrurile, un grup de experți, inclusiv Richard Layard, profesor emerit în economie la London School of Economics, care își desfăsoară investigațiile în bune condiții, a petrecut doi ani selectând rapoartele și contribuțiile primite de la aproximativ 35.000 oameni. Ei au încercat să înțeleagă de ce copiii britanici au cel mai grav comportament dintre toți copiii din 21 de țări dezvoltate. Situația este mai gravă decât în Germania, Scandinavia, Finlanda și Ancheta O copilărie frumoasă chiar și Franța.

Cum așa? Marea Britanie - și, trebuie să se includă și Statele Unite ale Americii - are mai multe familii destrămate decât oricare altă țară din Occident. Este mai puțin probabil să ne așezăm la masă ca o familie spre deosebire de oricare dintre vecinii noștri europeni. Copiii britanici sunt implicați în mai multe lupte, beau mai mult alcool, consumă mai multe droguri, întrețin mai multe relații sexuale și au mai mulți copii decât oricare alți europeni (și vă rog să nu zâmbiți cu subînțeles: nu este nici vorbă de spiritul rock'n'roll)
Mai sunt și puțini obezi pe deaspura (nu la fel de obezi precum americanii), și sunt mai puțin înclinați să rămână în sistemul educațional o dată trecuți de vârsta de 16 ani – nici nu e de mirare, din momento ce copiii noștri sunt cei care dau cele mai multe teste dintre toți elevii, la nivel mondial. Mai rău, majoritatea copiilor trăiesc în sărăcie relativă față de cei din restul Europei, ceea ce ar putea fi scuzabil în cazul în care ar trăit într-o țară a oportunităților, dar se pare că de asemenea, suntem mai puțin permisivi social decât vecinii de pe continent.

Există și unele părți bune: copiii noștri nu vor muri de scarlatină, sau nu vor fi trimiși să curețe coșurile de fum, sau crescând gândindu-se că un om de culoare nu ar putea fi președinte, dar aceste progrese din trecut, sunt adevăruri general valabile în toate țările dezvoltate. Ce este cel mai rușinos la statisticile și declarațiile din O copilărie frumoasă este faptul că atât din punct de vedere individual cât și social, ca și societate, suntem cei mai răi părinți din Occident.

Era post Thatcher

Acesta este un fenomen relativ recent: numărul adolescenților cu probleme emoționale cu vârstele cuprinse între 15 și 16 ani, a crescut constant din 1974 culminând în 1999, iar de atunci a rămas neschimbat. Cu alte cuvinte, din momentul în care Margaret Thatcher a devenit ministrul educației, copiii noștri au devenit din ce în ce mai nefericiți. Doamna T a făcut faimoasa afirmație cum că nu există un concept precum societatea, „trebuie mai întâi să avem grijă de noi, iar mai apoi să purtăm grija celorlalți” iar raportul revistei O copilărie frumoasă pune problemele copiilor noștri pe seama „individualismului excesiv” - „care afirmă că principala noastră datoria este aceea de a da ceea ce este mai bun din noi”. De prea multe ori acest lucru înseamnă a avea cât mai mult succes cu putință, devenind o luptă a fiecăruia împotriva celorlalți”.

Una dintre statisticile îngrijorătoare ale raportului arată că avem încredere unii în alții mai puțin decât în trecut. În 1959, atunci când oamenii erau întrebați: „ați putea spune dacă în majoritatea oamenilor se poate avea încredere - sau ați putea spune dacă este nevoie sa fii foarte atent în interacțiunea cu oamenii în general?”, Mai mult de jumătate au răspuns că spus da și că în majoritatea oamenilor se poate avea încredere. În 1999 aceste statistici s- au redus la jumătate. Ne-am pierdut încrederea în celălalt.

Raportul sugerează această pierdere de încredere îți are originea în destrămarea familiei. De aici rezultă două mari schimbări: creșterea numărului de femei active în câmpul muncii - aproximativ 70% dintre mamele copiilor cu vârste cuprinse între 9 până la 12 luni, în timp ce acum 25 de ani doar 25% dintre acestea erau angajate în câmpul muncii; precum și separarea părinților - o treime dintre adolescenții cu vârsta de 16 ani trăiesc fără tatăl lor biologic.

Acum, nimic din toate acestea nu este ceva nou, dar ceea ce este frapant este forța raportul care pune în evidență următorul fapt: un număr insuficient de copii cresc în casă cu ambii părinți care le acordă suficient timp. Creștem o generație de copii îngrijiți de bone eficiente, dar nepăsătoare pe parcursul îngrijirii zilnice, iar de mame singure obosite și deprimate pe parcursul nopții.

Acești copii nu au nevoie doar de bani (deși sărăcia este, fără îndoială, una dintre condiții) au nevoie de cantități inepuizabile de iubire necondiționată. Ca o mamă activă pe piața muncii, nu vreau să cred că ai mei copii suferă deoarece muncesc, dar trebuie să existe un motiv pentru care copilul meu de opt ani vine în patul meu în fiecare noapte - ar putea fi faptul că ea vrea o pauză de la BlackBerry și să-și petreacă ceva timp împreună cu mine? Totuși, ca un copil al unor părinți divorțați, mă simt destul de mândră de mine pentru că încă sunt căsătorită - mă duc la muncă, dar cel puțin copiii mei poate vorbi despre mama și tata în cadrul aceleași propoziții. Am fost norocoasă deoarece părinții mei s-au despărțit pe cale destul de amiabilă, dar fiecare relație destrămată face viața mai grea pentru copii – nici nu e de mirare că ei cresc gândindu-se că nu se mai poate avea încredere în oameni când doi dintre cei mai importanți oameni din viața lor nu-și pot onora angajamentul de-și petrece viața împreună.

Copiii părinților divorțați au statistic mai multe sanse de a divorța. Niciodată nu m-am gândit că voi fi căsătorită atâta timp. Din fericire, soțul meu a fost crescut de părinți a căror căsătorie îndelungată si plină de iubire i-a oferit o imagine corectă a căsniciei. Faptul de a fi căsătorit reprezintă doar începutul: pentru a crește copii fericiți trebuie să îi respecți atât pe ei cât și unul pe celălalt în cadrul cuplului. Una dintre aspectele cele mai importante ale acestui raport arată că: „Dacă părinții ar acorda mai multă importanță menținerii sentimentele unuia față de celălalt, aceasta ar valora mai mult pentru copiii lor decât cea mare parte din restul lucrurilor pe care le fac pentru copiii lor.”

Deci, nu are sens să trimiteți copiii la Kumonmaths și să le oferiți suplimente din ulei de pește, dacă în fiecare seară aveți discuții aprinse în fața lor. Dacă nu le puteți oferi un model a doi parinți care se plac mai mult decât restul atunci aproape totul este în zadar.

Este timpul de a readuce în discuție idea de „nu în fața copiilor”, descărcând furia și resentimentele pe care le simțim uneori, în spatele ușilor închise, și dacă se poate, acestea să fie izolate fonic. Sunt căsătorită de mai bine de 20 de ani, dar ultima dată am avut o discuție aprinsă cu soțul meu (despre bani, normal), iar fiica mea cea mai mică a izbucnit în lacrimi și a spus: „Divorțați?” Pentru soțul meu și pentru mine a fost pur și simplu eliberarea unor tensiuni, dar pentru ea era un război. De atunci eu și soțul meu am avut o mulține de certuri mocnite (nu cu un efecto de catharis atât de puternic pentru noi doi, dar cel puțin copiii sunt fericiți).

Raportul este de asemenea foarte clar cu privire la nevoia noastră colectivă de a fi părinți mai buni – calzi și drăgăstoși, dar și fermi. În cazul meu, aceasta înseamnă să îmi duc fiica mea la somn asigurându-mă că o să adoramă în loc să îmi mai torn un pahar de vin și să îmi spun: „Lasă că, Martor Tăcut este într-adevăr o emisiune relativ educativă – poate o să devină un medic legist chiar dacă mâine nu poate sta treaza la școală”.
Nu doar părinții singuri sunt catalogați drept părinți care nu își îndeplinesc datoria- O copilărie frumoasă este destul de critică cu privire la îngrijirea pe care copiii o primesc din partea statului. În Marea Britanie, casele de copii sunt ultima resursă, nefericiții locatari au o situație școlară semnificativ mai proastă decât copiii provenind dintr-o familia normală. În Germania, un copil aflat în plasament va avea același îngrijitor timp de 10 ani; dacă am face același lucru și aici rezultatele copiiilor noștri ar fi complet diferite. Toți copiii au nevoie de cineva pe care se pot baza.

În definitiv, raportul reprezintă mai mult decât doar o părere de rău pentru lumea familiilor fericite pe care le-am pierdut. Acesta conține un număr de idei practice pentru a construi o copilărie deosebită. Aceasta sugerează, de exemplu, ca viitorilor părinți să li se acorde cursuri gratuite care i-ar pregăti pentru efortul fizic și emoțional, precum și pentru bucuria de a aduce o nouă viață în lume: „Tații, precum și mamele ar trebui încurajați să ia parte la cursurile de „înțelegerea copilul” și să fie pregătiți pentru multe nopți nedormite, plans neîncetat și presiune financiară.”

Și mai mult, lecțiile ar trebui predate în școli, înainte de conceperea copilului (sau cel puțin așa sperăm să fie). Oricine a vizonat seria BBC The Baby Borrowers în care adolescenților li s-au încredințat copii adevărați pe care să îi îngrijească, își vor da seama de acum înainte de efectul profilactic pe care poate să îl aibă acest tip de experiență. Orice adolescent care crede că sarcina este opțiunea ușoră ar trebui să aibă grija de un nou-născut timp de câteva zile și nopți – aceasta ar putea să-l determine să privescă cu alți ochi sexul neprotejat. Cu câteva generații în urmă mult mai mulți copii au crescut cu frații mai mici, așa că au avut o idee mult mai reală a ceea ce ce înseamnă într-adevăr îngrijirea unui copil.

O altă sugestie ar fi ca fiecare copil să să aibă parte de o ceremonie civilă de botez. Cred că această idee nemaipomenită ar trebui să meargă și mai departe și să includă versiunea seculzarizată a nașilor. Cu cât un copil are în jur mai multe persoane care să îl vegheze, cu atât mai bine - o poliță de asigurare din punct de vedere emoțional. Am crescut având ambii părinți divorțați, iar atunci când am avut nevoie să îmi explic comportamentul incoerent al părinților mei, mi-am întors privirea către nașa și mătușa mea. Fiecare copil ar trebui să aibă un prieten imparțial în vârstă cu opțiunea de apelare rapidă (având în vedere faptul că 90% dintre copiii de 11 ani au acum telefoane mobile).

Raportul abundă și în alte recomandări sensibile - cum ar fi interzicerea publicității orientate spre copiii cu vârsta mai mică de 12 ani - dar adevăratul mesaj este că: ai noștri copii au o problema care ne afectează pe toți și nu va dispărea până când nu vom privi faptul de a fi părinte drept o responsabilitate mai degrabă decât ca pe un drept. Creșterea unui copil este cel mai important și cel mai greu lucru pe care mulți dintre noi îl vom face; nu este vorba doar de trezirea de la trei dimineața fiindcă este ceva sub pat sau că citim Omida mâncăcioasă pentru a 75 oară, este vorba despre a învăța copiii să traverseze strada în mod corespunzător ca mai apoi să le permiți să meargă la școală singuri.

De asemenea, nu este vorba despre a striga la soțul tău atunci când vine acasă târziu sau a țipa la soția ta pentru că ține harta invers; ar putea chiar fi vorba despre a ține în picioare o căsnicie mediocră, dar încercând să o faci să funcționeze. Poate chiar fi vorba despre a pune fericirea copiilor pe primul loc și nu pe a ta. Nimic din acest raport nu ar trebui să ne surprindă cu adevărat. Desigur copii au nevoie de părinți care îi iubesc – și care se iubesc reciproc. Ceea ce face ca toate aceste lucruri să aibă o importanță esențială este faptul că raportul nu învinovățește niște forțe sociale nedefinite. Se pune întrebarea: cum putem crește copii fericiți dacă nu vom învăța să ne comportăm ca niște adulți?

Figura tatălui

Tații nu sunt mai puțin importanți decât mamele în viața unui copil. Apropierea tatălui față de copii influențează bunăstarea copiilor, chiar și după ce s-a dat curs influenței mamei. În cazul în care tatăl este mai implicat, copii dezvoltă prietenii mai bune, mai multă empatie și o mai mare stimă de sine, sunt mai mulțumiți de viață și au mai multe reușite pe plan educațional.


În cazul în care copiii sunt în conflict cu tatăl sau cred despre acesta că este mai dur sau neglijent, este mult mai probabil ca aceștia să devină distructivi și agresivi. Adolescenții ai căror tată este o persoană nesociabilă sau care abuzează de alcool sau chiar droguri au mai multe șanse de a dezvolta probleme comportamentale.

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Concluziile Conferinţei Internaţionale asupra Parentalităţii Comune – Bonn, 11 iulie 2014


Avem placerea sa va punem la dispozitie traducerea in romana declaratiei consensuale emisa de catre organizatia ICSP (International Council for Shared Parenting), organizatie internationala formata din specialisti in drept si psihologie. Declaratia a fost emisa la finalul conferintei din 7-9 iulie 2014 tinut la Bonn, in Germania. Consideram documentul deosebit de util deoarece traseaza directiile de evolutie europeana si internationala in zona autoritatii si respectiv a responsabilitatii parentale comune. Interesant si corect punctul de vedere al acestor specialisti care apreciaza ca responsabilitatea parentala si respectiv autoritatea parentala reprezinta notiuni care desi se suprapun intr-o oarcare masura sunt diferite (responsabilitatea = ingrijire, autoritatea = decizie) ambele compoententele parentingului comun (cea ce in Romania se numeste uzual custodie comuna fizica). Cu aceasta clarificare in minte se vor putea citi intr-un alt registru documentele internationale ca de pilda :
Toate aceste docuente ce vorbesc despre responsabilitate parentala. In acelasi timp NCC si L272 nu ating decat implicit (nu explicit) subiectul responsabilitatii parentale si sunt explicite doar privitor la autoritatea parentala postdivort (=custodia comuna legala). Intr-o posibiita upgradare a legislatiei romanesti s-ar putea deci pune problema ca textele legale din Romania sa reflecte mai mult trendurile internationale si sa fie mai explicite privitor la necesitatea ca statul sa acorde efectivitate si pricipiului responsabilitatii parentale nu doar celui al autoritatii parentale. Asta ar implica posibilitatea reala ca parintele nerezident sa se implice in viata de zi cu zi a copilului (nu doar sa vada minorul un weekend la 14 zile si sa plateasca pensie alimentara in bani).
Colectivul ARPCC

Concluziile Conferinţei Internaţionale asupra Parentalităţii Comune – Bonn, 11 iulie 2014
Documentul original poate fi accesat aici http://twohomes.org sau aici: http://goo.gl/BkubbKAceastă traducere poate fi descărcată de aici: http://goo.gl/vhAIQh

La finalul Conferinţei Internaţionale asupra Parentalităţii Comune Prof. Dr. Jur. Hildegund Sünderhauf (preşedintele Comitetului Ştiinţific) şi Prof. Edward Kruk (preşedintele ICSP) au dezvoltat următoarele teze pentru a fi discutate şi adoptate ca o declaraţie de consens:
Am ajuns la următoarele 6 mari idei de consens:

1.  Parentingul comun este un aranjament post-divorţ viabil

Există un consens că nici standardul interesului superior al copilului, nici custodia unică sau sentinţele de tip reşedinţă primară, nu servesc nevoilor copiilor şi familiilor aflate în divorţ. Există un consens cum că parentingul comun (sinonime: co-parentalitate, custodia comună fizică) reprezintă un aranjament post-divorţ viabil optim pentru dezvoltarea copilului şi pentru bunăstarea acestuia, inclusiv pentru copii ai căror părinţi care sunt angajați în conflicte. Perioada de timp parental necesară pentru a atinge bunăstarea copilului şi rezultate pozitive pe termen lung este de minim o treime din timp petrecută cu fiecare părinte, cu acumularea unor beneficii adiţionale pe măsură ce acest timp parental crește la 50%, atât în zilele de lucru cât şi în la sfârșit de săptămână..

2.  Parentingul comun definit ca şi cuprinzând atât autoritatea parentală comună cât şi responsabilitatea parentală comună.

Există un consens privitoăr la faptul că parentingul comun ar trebui să fie definit ca şi cuprinzând atât autoritatea parentală comună (luarea deciziilor) cât şi responsabilitatea parentală comună (implicarea în activităţile de zi cu zi legate de creșterea și bunăstarea copiilor). Autoritatea şi responsabilitatea comună trebuie să implice atât taţii cît şi mamele, în conformitate cu vârsta copilului şi etapa dezvoltării. Astfel „parentingul comun” este definit ca “regula responsabilităţii comune a părinților şi prezumţia de drepturi comune a acestora cu privire la creşterea copiilor indiferent dacă părinţii trăiesc împreună ori separat.”

3.  Legislaţia naţională a familiei ar trebui să includă cel puţin posibilitatea de a da parentalităţii comune ordine

Există un consens că legislaţia naţională a familiei ar trebui să includă cel puţin posibilitatea ca judecătorii să dea sentinţe de tip parenting comun, chiar dacă unul dintre părinţi se opune. Există un consens că parentalitatea comună este în deplin consens cu drepturile constituţionale din multe ţări, cu drepturile internaţionale ale omului (de pildă Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale) precum şi cu dreptul copiilor de a fi crescuţi de către ambii părinţ (de pildă Convenţia ONU din 1989)

4.  Principii călăuzitpare în determinarea pe cale legală a parentalităţii după divorţ

Există un consens că următoarele principii ar trebui să ghideze determinarea pe cale legală, de către judecător, a aranjamentului parental după divorţ:
    1. Prezumția că parentingul comun reprezintă un aranjament optim pentru majoritatea copiilor ai căror părinţi trec prin divorţ fiind în interesul lor lor superior.
    2. Respectarea autonomiei parentale şi autodeterminării părinţilor (n.t. însuşirea de către instanţă a înţelegerilor parentale).
    3. Limitarea puterii discreţionare instanţelor în ceea ce priveşte stabilirea interesului superior al copilului.

5.  Cele de mai sus se aplică majorităţii copiilor şi familiilor

Există un consens că cele de mai sus se aplică majorităţii copiilor şi familiilor, incluzând familiile în care există conflicte, dar nu se aplică în cazul situaţiilor dovedite care implică violenţă domestică sau abuz asupra copilului. Există un consens că prioritatea pentru cercetări amănunţite asupra parentingului comun ar trebui să fie canalizată asupra intersecţiei dintre custodia copilului şi violenţa domestică, incluzând abuzul asupra copilului în toate formele sale, inclusiv alienarea parentală.

6.  Reţele accesibile de centre privind relaţia în familie

Există un consens că o reţea accesibilă de centre privind consiliera familiilor care să ofere mediere familiei şi alte servicii de suport relevante, este de o importanţă critică în stabilirea unei prezumţii legale de parenting comun, fiind vitală succesului aranjamentelor de tip custodie comună fizic

[ngo1916]

vineri, 9 ianuarie 2015

Alienarea Parentală - fenomen luat în considerare de către legislația din Puerto Rico

O audiere publică delegată de către Comisia pentru Bunăstare Socială și de eradicare a Sărăciei din Porto Rico (Proiectul de la Camera 1309, abuzul părintelui alienator) va avea loc la data de 21 Ianuarie, 2015.
Audierea va lua în considerare amendamentele pentru legislația relevantă cu privire la drepturile familiale, mai exact, alienarea parentală ce reprezintă o formă de abuz asupra copilului și, prin urmare, un act incriminator.
Vă rugăm să consultați anunțul original în limba spaniolă (a se vedea aici http://goo.gl/1kmKYa)
Puerto Rico reprezintă acum cea de-a treia autoritate judiciară din America Latină (după Brazilia și mai multe state din Mexic) care a luat în considerare sau care a implementat amendamente legale, interzicând, în mod clar, alienarea parentală, impunând măsuri punitive împotriva părinților alienatori și prin prescrierea unor măsuri de remediere pentru copiii înstrăinați, în special schimbarea locuinței, custodiei și a responsabilității parentale.
Mai exact, se propune ca Legea 246/2011 privind Siguranța, Bunăstarea și Protecția Copilului, Art. 58, să fie modificată, întrucât orice acțiune a unuia dintre părinți, bunici, tutori sau custozi ai unui minor de denigrare, de intervenire pentru a bloca și de a distruge relația copilului cu celălalt părinte, bunic sau persoană care nu locuiește împreună cu acesta sau care nu deține custodia sa, constituie un act de încălcare a prezentei legi. De altfel, amendamentele propuse au intenția de a aplica sancțiuni pentru actele de alienare parentală care sunt definite mai sus.
Preambulul modificărilor legislative
,,Statul asigură drepturile atât ale copiilor, cât și cele ale părinților de a interacționa și de a menține legături familiale adecvate.”
Mai mult decât atât, amendamentele propun ca timpul, petrecut de copil împreună cu părintele care nu deține custodia sa, să fie mai îndelungat, deoarece:
,,...este unul dintre cei mai importanți factori psihologici pentru dezvoltarea copiilor și pentru protejarea legăturii emoționale dintre copii și părinții lor".
Preambulul legislației care oferă o descriere a alienării parentale după cum urmează:


,,În orice caz, în timp ce statul asigură acest drept, există momente în care una dintre părți devine un obstacol în relația dintre copii și celălalt părinte, în unele cazuri, transformând conștiința copiilor prin folosirea unor strategii cu scopul de a denigra, de a interveni pentru blocarea sau distrugerea relației copilului cu celălalt părinte. Acest fapt este cunoscut ca alienare parentală, și apare în principal din contextul disputelor pentru câștigarea custodiei și îngrijirii minorilor.
Amendamentul continuă prin descrierea daunelor psihologice și prejudiciul cauzate de alienarea parentală:
  "Efectele asupra copiilor și părintelui alienat sunt considerate a fi o formă de abuz emoțional și psihologic, fiind una dintre multele forme subtile de abuz asupra copilului, care la rândul lor pot provoca daune psihologice permanente relației dintre părinte și copil, precum și dezvoltării copiilor implicați. "
Mulțumim doamnei Gladys Monge pentru activitatea sa ca membru PASG, care, din momentul alienării copiilor săi, actuali adulți, a demarat o campanie publicitară în anul 2008, împotriva alienării parentale din Puerto Rico. Campania sa, care va culmina în cadrul audierii de pe data de 21 ianuarie 2015 a început cu publicarea, în anul 2008, a primei sale cărți intitulate ,, O mamă fără copii, copii fără mamă ".

Așa cum se întâmplă adesea cu părinții alienați, Gladys a descoperit o misiune nouă și un scop pentru viața ei: crearea unei organizații non-profit "Fundația împotriva alienării parentale, Puerto Rico (Fundación nr a la Alienación parental en Puerto Rico, Inc.)" accesibilă la adresa http://www.facebook.com/alienacionparental

Misiunea și scopul fundației sunt de a:

• educa publicul, profesioniștii, părinții, și autoritățile competente cu privire la prevenirea abuzului psihologic asupra copilului,

• apăra drepturile copiilor de a avea o relație cu ambii părinți, și,

• de a avea o legislație relevantă care să adopte legea cu privire la alienarea parentală, pentru a fi considerată o infracțiune și să instituie o Comisie pentru Prevenirea Alienării Parentale din cadrul Departamentului de Sănătate.

Autoarea a publicat, de asemenea, un ghid practic online: ,,Mamă, tată, unde sunteți? Sindromul alienării parentale ".

În anul 2011, Gladys prezintă declarații legislatorilor, pentru ca alienarea parentală să fie privită drept o infracțiune (Rezoluția 1839).

După o schimbare de guvern, Gladys a influențat  din nou legislatorii. În cele din urmă, în august 2013, activitatea sa și cea a fundației au dus la introducerea unui proiect de lege ce categorizează alienarea parentală drept infracțiune și o formă de abuz asupra copilului.

Gladys își continuă activitatea sa și intenționează să publice în anul 2015 următoarea carte a sa, "Copii pierduți - Alienarea parentală este un abuz asupra copilului". Vă rugăm să accesați pagina www.pasg.info pentru publicațiile lui Gladys.


W. Bernett (coordonator PASG)

----
ARPCC Ref. [ngo2747]

joi, 1 ianuarie 2015

Institutul National de Statistica Divorturile din Romania


Numărul divorţurilor s-a diminuat (cu -12,5%) în primele 3 trimestre ale anului 2014, comparativcu aceeaşi perioadă a anului 2013, de la 21.396 la 18.722 divorţuri. Dintre toate fenomeneledemografice, în perioada analizată, acest fenomen a înregistrat cea mai mare variaţie.
Scăderea numărului de divorţuri s-aînregistrat la nivelul ambelor medii derezidenţă. Astfel, în mediul urban, număruldivorţurilor a scăzut de la 14.710 divorţuriînregistrate în primele 9 luni ale anului 2013la 12.789 divorţuri în primele 9 luni aleanului 2014 (scădere de -13,1%), iar înmediul rural a scăzut de la 6.686 divorţuriînregistrate în perioada ianuarie-septembriea anului 2013, la 5.933 divorţuri în aceeaşiperioadă a anului 2014 (scădere de -11,3%).
În privinţa distribuţiei teritoriale, cele mai multe divorţuri s-au pronunţat în Municipiul Bucureşti(1.819 cazuri) şi în judeţele Bacău, Constanţa, Iaşi şi Prahova (cu peste 700 de cazuri fiecare). Celemai puţine divorţuri au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud, Covasna, Giurgiu şi Tulcea, cu maipuţin de 150 de cazuri de divorţuri. Comparativ cu perioada ianuarie-septembrie a anului 2013, înaceeaşi perioadă a anului 2014, numărul divorţurilor a scăzut în toate judeţele, inclusiv în MunicipiulBucureşti (cu -13,8%), cu excepţia judeţelor Botoşani, Dolj, Ilfov, Mureş şi Vrancea, unde au avut loccreşteri (cel mai mult în Botoşani, cu 69,0%). Cea mai mare scădere s-a înregistrat în judeţul Giurgiu(cu -48,0%)


Ref. ARPCC [ngo1035]

Colectivul ARPCC








Lansarea paginii oficiale a Grupului de Studiu al Alienării Parentale (PASG)

Grupul de Studiu al Alienării Parentale (PASG)

Grupul de Studiu a Alienării Parentale (PASG) este o organizaţie non-profit internațională. PASG are aproximativ 170 de membri din 32 de țări fiind compus în cea mai mare parte din profesioniști în domeniul juridic sau al sănătataţii mentale. Membrii PASG sunt interesați în educarea publicului larg, a specialiștilor în sănătatea mentală, a practicanților de medicină legală, a avocaților și judecătorilor cu privire la alienare părintească. Membrii PASG sunt, de asemenea, interesați în dezvoltarea și promovarea cercetării privind cauzele, evaluarea și tratamentul alienării părinteşti.


Puteţi accesa pagina web a grupului la adresa pasg.info

Colectivul ARPCC


Cele mai citite