sâmbătă, 30 aprilie 2016

Hotarare interesanta, de tip locuinta alternanta, pentru o familie cu 2 copii minori




Acesta este doar un rezumat,  hotararea poate fi gasit aici

La  apelul   nominal,    făcut  în  şedinţa   publică,   se  prezintă   reclamantul-parat,    personal,
legitimat  cu CI,  datele  de identificare  fiind  consemnate   inc   ietul grefierului  de şedinţa  şi  s stat de avocat,  cu împuternicire   avocaţială   la dosar  (f.29)  şi par  ata-reclamanta,   personal,   legi i   ata cu  CI,  datele  de  identificare   fiind  consemnate   În  caietul  grefierului   de  şedinţa   şi  asistat de avocat,  cu împuternicire   avocaţială  la dosar  (f.38),  lipsind  autoritatea  tutelară.
Procedura  de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut  referatul  cauzei  de către  grefierul  de şedinţă   care  învederează   instanţei  faptul
că s-au depus  la dosarul  cauzei rapoartele  de evaluare  psihologică,
La interpelarea   instanţei,   părţile  declară  că  au  luat  cunoştinţă   de conţinutul   eval  a ilor
psihologice.
Reclamantul-parat,    prin  avocat,  precizează   că  este  de  acord  cu  programul   de  personale  propus  de către parata,  cu două mici modificări:     prima modificare   o priveşte  fata    că solicita   stabilirea  alternativă   a weekend-urilor,   un week-end  la tata şi  unul la  mama.
Instanţa  pune în vedere  părţilor  ca regulă  constă  în faptul  că primul  weekend  este impar
iar cel de-al doilea  este păr.


În şedinţa publică din date de ___ , reclamantul parat a despus la dosarul cauzei cerere modificatoare în sensul încuviinţării de către instanţă a unui program de legături personale  cu minoră ___ , după cum urmează: Pe durata anului de cursuri şcolare:

- În fiecare săptămână, începând de luni, cu luarea minorei de la unitatea de învăţământ la sfârşitul orelor de curs şi până miercuri de la începutul orelor de curs, cu aducerea minorei la unitatea de învăţământ.

- La sfârşit de săptămână a tuturor săptămânilor pare ale anului, începând de vineri după terminarea orelor de curs şi până duminică , ora 19:00, cu obligaţia reclamantului de a o duce pe minoră la domiciliul mamei.

a. Pe duratele vacantelor şcolare astfel cum sunt ele stabilite de Ministerul Educaţiei:

- În vacanţa de vară: în mod egal, alternativ, în prima jumătate a fiecărei luni din componenţa vacanţei de vară în anii pari, iar în anii impari în a doua jumătate a fiecărei luni din componenţa vacanţei de vară; 

- În vacanţa de primăvară: În anii pari în prima jumătate a vacanţei de primăvară, în anii impari în a doua jumătate a vacanţei de primăvară.

- În vacanţele inter semestriale: în anii impari, în prima jumătate a vacantelor, iar în anii pari în a doua jumătate a vacantelor.

- În vacanţa de iarnă: în anii impari, în prima jumătate a vacanţei de iarnă, iar în anii impari în a doua jumătate a vacanţei de iarnă.              


Instanţa atrage atenţia părţilor că pe viitor să respecte anumite obligaţii ce le revin în calitate de părinţi, pentru a răspunde corespunzător nevoilor minorilor, corespunzător recomandărilor psihologilor desemnaţi de către instanţă, în rapoarte de evaluare efectuate pentru a nu prejudicia în mod iremediabil relaţiile dintre membrii familiei.

Pentru considerentele de mai sus expuse instanţă va admite în parte cererea principală şi cererea reconvenţională.

Instanţa stabileşte că modalitatea de păstrare a legăturilor  personale dintre părinţi şi minori, să se realizeze după următorul program:

- în fiecare săptămână de vineri la sfarsitul orelor de şcoală şi până luni la începutul orelor de şcoală, copii vor petrece timp alături de fiecare părinte, în săptămânile pare, alături de mama, iar în săptămânile impare, alături de tata;

- în fiecare saptamana, zi de marţi, de la sfârşitul orelor de şcoală şi până la a doua zi la începutul programului şcolar, ambii copii vor petrece timp alături de mama, iar în fiecare zi de joi în acelaşi interval oral, vor petrece timp alături de tata; 

- în perioada vacanţei de vară copiii vor petrece timp împreună cu fiecare părinte, câte două săptămâni alternative, în anii pari, copii vor începe vacanţă la tata, în primele două săptămâni ale fiecărei luni din vacanţă şi cu mama în ultimele două săptămâni a fiecărei luni din vacanţă, iar în anii impari cu mama în primele două săptămâni ale fiecărui luni din vacanţă şi cu tatăl în ultimele două săptămâni ale fiecărei luni din vacanţă
...   ( continuare în link-ul ataşat mai sus ) ...

ref.[ngo3770]
Colectivul ARPCC

vineri, 29 aprilie 2016

Alienarea parentală: ce se întâmplă când copilul devine „armă” în divorţul părinţilor şi de ce nu este pedepsită prin lege această formă de abuz

Articolul poate fi gasit si aici




25 aprilie 2016,


Cu prilejul Zilei Internaţionale a Alienării Parentale, Asociaţia Română Pentru Custodia Comună (ARPCC) din România a organizat o discuţie despre consecinţele medicale şi psihologice ale alienării parentale şi despre nevoia unei reglementări legale pentru a preveni şi combate fenomenul, în condiţiile în care în România se întregistrează un număr tot mai mare de cazuri în care copiii sunt înstrăinaţi de unul dintre părinţi în timpul divorţului. Alienarea parentală sau înstrăinarea copilului de unul dintre părinţi în timpul divorţului este recunoscută ca o formă de abuz psihologic sever asupra copilului, cu impact major asupra dezvoltării emoţionale şi mentale.  

România este prima ţară din Uniunea Eropeană şi a patra ţară la nivel mondial, care a recunoscut alienarea parentală ca o formă de violenţă gravă. Cu toate acestea, în ultimii cinic ani, numărul de cazuri de alienare parentală a crescut accelerat, mii de cauze fiind instrumentate, anual, de instanţe, după cum s-a arătat în cadrul conferinţei care a  avut loc astăzi, la Bucureşti, cu ocazia Zilei Internaţionale a Alienării Parentale. În cadrul întâlnirii s-a pus accentul pe efectele psihologice devastatoare ale alienării parentale în cazul copiilor care ajung monedă de schimb sau instrument de şantaj în conflictul dintre părinţii separaţi.  De altfel, alienarea parentală a fost recunoscută la noi în ţară de Consiliul Psihologilor din România, începând cu acest an, iar în prezent se depun eforturi pentru implentarea unui cadru legal care să ducă la rezolvarea imediată şi concretă a cazurilor în care un copil este supus abuzului emoţional de către părintele căruia i-a fost încredinţat, cu scopul de a-l îndepărta de celălalt părinte. În decizia publicată în Monitorul Oficial la începutul acestui an se precizează că "se recunoaşte fenomenul alienării parentale/părinteşti ca formă de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte". După cum a punctat Daniela Pantazi, purtător de cuvânt în Consiliul Suprem al Magistraturii, ”este important să fie recunoscute astfel de cazuri atunci când apar şi este priotitar să avem judecători formaţi cu privire la acest fenomen”. 

Are loc o spălare a creierului copilului” 

La rândul său, Prof. Dr. Alexandru Vladimir Ciurea, Şef Secţie Neurochirurgie în cadrul spitalului Sanador, atrage atenţia că la nivel neurologic, copilul este foarte afectat de discuţiile dintre părinţi şi încercările acestora de a-i schimba percepţia unul asupra celuilalt. „Creierul său suferă un atac psihologic constant care îl va afecta ulterior. Dezvoltarea emoţională a copilului va avea de suferit, iar impactul pe viitor va fi major.” Prof. Dr. Ciurea a comparat ceea ce se întâmplă cu un copil manipulat de unul dintre părinţi astfel încât să aibă câştig de cauză în procesul de divorţ, cu „sindromul Stockholm”, care descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să îşi simpatizeze răpitorul. Persoanele captive încep prin a se identifica cu răpitorii, ca un mecanism defensiv, din teama de violenţă. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât într-o situaţie de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiţie imposibilă. Drept consecinţă, victima devine hiper-vigilentă în privinţa nevoilor răpitorului şi neştiutoare în privinţa propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, întrucât ar pierde singura relaţie pozitivă formată - cea cu răpitorul. Deşi comparaţia pare extremă, alinarea parentală este asemănătoare într-o anumită măsură cu „răpirea” copilului de lângă unul dintre părinţi, timp în care are loc un fel de „spălare a creierului copilui”, după cum a precizat Prof. Dr. Ciurea. Părintele care încearcă să înstrăineze copilul de partener obişnuieşte să-l vorbească de rău în prezenţa copilului, să prezinte lucruri false sau exagerate despre celălalt părinte, sugerând că acesta reprezintă un risc pentru siguranţa sa, să distrugă darurile primite de copil de la celălalat părinte, să sune copilului în exces atunci când acesta îşi vizitează celălalt părinte, să monitorizeze sau să interzică comunicărea cu părintele respins etc. 

În 50% din cazuri, copiii îşi văd foarte rar ambii părinţi după divorţ  

Preşedintele ARPCC Cătălin Bogdan a subliniat necesitatea unor modificări legislative care să permită intervenţia promptă a organelor statului în astfel de situaţii, ţinând cont de faptul că la acest moment poliţia este neputincioasă în astfel de situaţii. Adesea, părintele „alienant” invocă refuzul minorului de a sta cu celălalt părinte, în condiţiile în care tot el este cel care influenţează copilul în acest sens, a explicat acesta. Legea nu sancţionează explicit astfel de situaţii pentru că sunt greu de stabilit şi dovedit, însă studii din România arată că aproape 50% din copii ai cărora părinţi divorţează ajung să se vadă cu ambii părinţii foarte puţin după separare.  Efectele acestei forme de abuz asupra copilului sunt variate, printre care abandon şcolar, consum de droguri şi alcool, tendinţe suicidale, agresivitate, depresie, apatie, acestea fiind prezente şi la vârstă adultă, prin şomaj frecvent, imposibilitatea păstrării locului de muncă sau a formării şi păstrării unei relaţii de cuplu. Nu în ultimul rând, s-a punctat cât de important este în acest caz protejarea interesului copilului şi conştientizarea că divorţul are loc între părinţi, nu între părinţi şi copii. Lectorul univ. şi dr. în psihologie Simona Bădică a vorbit despre numeroase cazuri în care specialiştii şi autorităţile asistă neputincioase la dramele copiilor care pică la mijloc între părinţii care divorţează, iar unul dintre parteneri nu poate accepta că este obligat să menţină întreaga viaţă legătura cu fostul soţ pentru pentru că au un copil împreună (custodie comună), aşa că face totul pentru a-l îndepărata pe cel mic de fostul partener. Bădică a punctat că părintele alienator trebuie considerată o persoană bolnavă, care are nevoie de ajutor specializat.    


Citeste mai mult: adev.ro/o66veq

ref.[ngo4530]
Colectivul ARPCC

joi, 28 aprilie 2016

Pana la 10 ani in Canada iar in ROMANIA de la 1 la 3 luni sau amenda




Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare asupra extrădării Anei Maria Nedelcu, acuzată că şi-a răpit copilul pe care l-a născut în Canada şi adus în România. Judecătorul care a decis arestarea Anei Maria Nedelcu va fi şi cel care decide extrădarea ei. 

Ana Maria Nedelcu a fost pusă sub arest în data de 13 aprilie, după o decizie judecătoarească de la Curtea de Apel Bucureşti, deşi procurorii de pe lângă Curtea de Apel nu solicitaseră asta. Aceasta este urmărită penal de autorităţile canadiene pentru săvârşirea faptei de răpire cu încălcarea unui ordin de custodie, fapt ce se poate pedepsi cu închisoare de până la 10 ani pe teritoriul statului canadian.
În documentele emise de autorităţile canadiene este înscris că în 2014 Ana Maria Nedelcu a plecat în 

România împreună cu copilul său minor, astfel încâlcând ordinul de custodie emise de instanţa canadiană, documente ce prevăd că drepturile părinteşti erau exercitate de către ambii părinţi. In legislatia penală română infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor este pedepsită cu închisoare de la o luna la 3 luni sau amendă.

ref.[ngo4532]
Colectivul ARPCC

miercuri, 27 aprilie 2016

Ce este alienarea parentală şi cum afectează copilul

Articolul in original poate fi gasit aici



Termenul “alienare parentală” poate că nu este familiar multora dintre noi, însă cu siguranţă am întâlnit cel puţin un caz de o astfel de agresiune sau putem identifica măcar un moment în care chiar noi înşine am trecut printr-un abuz catalogat de specialiştii internaţionali drept “alienare parentală”. Mai exact, acesta este o formă de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte.

România este prima ţară din Uniunea Europeană şi a patra ţară la nivel mondial care a recunoscut alienarea parentală ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului, cu impact major asupra dezvoltării sale emoţionale şi mentale. Cu toate acestea, în ultimii 5 ani, numărul de cazuri de alienare parentală a crescut accelerat, mii de cazuri ajungând anual în instanţă. Alienarea parentală este exercitată de către un părinte, sau de persoana care locuiește cu copilul, în scopul îndepărtării definitive a copilului de celălalt părinte. Efectele sunt grave, influențând atât psihicul copilului (abandon școlar, consum de droguri și alcool, tendințe suicidale, agresivitate, depresie, apatie), cât și viitorul adult (șomaj frecvent, imposibilitatea păstrării locului de muncă, imposibilitatea formării și menținerii unei relații de cuplu).

“Părintele alienator sau abuzator este cel care se află în relație de încredere cu copilul și îi poate, astfel, induce acestuia din urmă anumite idei, îi poate prezenta situații alterate sau greșit interpretate, cu scopul de a-l face să creadă că celălalt părinte este dușmanul său, că nu-l mai iubeşte, că este complet rău și că nu este interesat de binele copilului”, declară Simona Vlădica, doctor în Psihologie.

Atacurile constante asupra dezvoltării cognitive a copilului influențează starea de sănătate a acestora, Prof. Dr. Alexandru Vladimir Ciurea, Șef Secție Neurochirurgie Spital Sanador, declarând: „La nivel neurologic, copilul este foarte afectat de discuţiile dintre părinţi şi încercările acestora de a-i schimba percepţia unul asupra celuilalt. Creierul său suferă un atac psihologic constant care îl va afecta ulterior. Dezvoltarea emoţională a copilului va avea de suferit, iar impactul pe viitor va fi vital.”

Din punct de vedere legal, nu există o normă în rezolvarea cazurilor de alienare parentală, de multe ori, existând dificultăți în încadrarea juridică a cazurilor: “În momentul în care suntem nevoiţi să luăm o decizie cu privire la stabilirea unui program de vizită a părinţilor divorţaţi sau să asistăm la situațiile de conflict la care sunt supuşi copiii în sala de judecată, atunci intervine situaţia delicată. Este foarte important ca noi să recunoaştem astfel de cazuri de alienare parentală atunci când apar şi este proritar să avem judecători formaţi cu privire la acest fenomen”, declară Daniela Pantazi, Purtător de cuvânt Consilul Suprem al Magistraturii.

Abuzul este recunoscut ca proba în divorţ

Cunoscut în ţări precum Statele Unite ale Americii, Canada, Cipru, Franţa sau Portugalia, unde au loc, anual, acţiuni cu rolul de a conştientiza acest fenomen grav, fenomenul de alienarea parentală a fost recunoscută, la noi în țară, de către Colegiul Psihologilor din România, începând cu 2016 și, în prezent, ARPCC face eforturi pentru a recunoaște oficial ziua de 25 aprilie ca Ziua Conștientizării Alienării Parentale.

Acest tip de abuz ar putea răsturna decizia judecătorilor în ceea ce priveşte custodia minorului dacă o expertiza specială va demonstra că a fost “îndoctrinat”. Psihologii povestesc că în unele situaţii mai ales în cele în care părinţii sunt despărţiţi, copiii pot fi folosiţi ca arme în războiul divorţului şi astfel sunt traumatizaţi. Un părinte influenţează copilul prezentându-l pe celalat ca pe un duşman, un om rău sau periculos. “Studii din România arata că 40 % dintre copii ajung să se vadă cu ambii părinţii foarte puţin după separare”, a spus Cătălin Bogdan, preşedinte al Asociaţiei Romane pentru Custodie Comună la stirileprotv.ro. Pentru o evaluare corectă specialiştii au nevoie de cel puţin 25 de şedinţe pentru a putea pune diagnosticul de alienare parentală. În prima fază specialistul se vede cu ambii părinţi pentru a afla motivul conflictului, apoi cu cel mic, după care cu fiecare părinte în parte şi la final cu toată familia.

www.puterea.ro


ref.[ngo4529]
Colectivul ARPCC

marți, 26 aprilie 2016

Ziua Conștientizării Alienării Parentale A.R.P.C.C


Ziua Conștientizării Alienării Parentale A.R.P.C.C




video





România este prima ţară din Uniunea Europeană şi a patra ţară la nivel mondial care a recunoscut alienarea parentală ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului, cu impact major asupra dezvoltării sale emoţionale şi mentale.


ARPCC face eforturi pentru a recunoaște oficial ziua de 25 aprilie ca Ziua Conștientizării Alienării Parentale.

https://www.facebook.com/ARPCC.RO/
http://www.arpcc.ro/
http://blog.arpcc.ro/



ref.[ngo3963]
Colectivul ARPCC

Ziua Conștientizării Alienării Parentale A.R.P.C.C

Acest articol poate fi gasit aici



România este prima ţară din Uniunea Europeană şi a patra ţară la nivel mondial care a recunoscut alienarea parentală ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului, cu impact major asupra dezvoltării sale emoţionale şi mentale. Cu toate acestea, în ultimii 5 ani, numărul de cazuri de alienare parentală a crescut accelerat, mii de cazuri ajungând anual în instanţă, potrivit unui comunicat al Asociației Române pentru Custodia Comună, dat publicității luni, 25 aprilie 2016.

Alienarea parentală este exercitată de către un părinte, sau de persoana care locuiește cu copilul, în scopul îndepărtării definitive a copilului de celălalt părinte. Efectele sunt grave, influențând atât psihicul copilului (abandon școlar, consum de droguri și alcool, tendințe suicidale, agresivitate, depresie, apatie), cât și viitorul adult (șomaj frecvent, imposibilitatea păstrării locului de muncă, imposibilitatea formării și menținerii unei relații de cuplu).

Simona Vladică, doctor în Psihologie: ”Părintele alienator sau abuzator este cel care se află în relație de încredere cu copilul și îi poate, astfel, induce acestuia din urmă anumite idei, îi poate prezenta situații alterate sau greșit interpretate, cu scopul de a-l face să creadă că celălalt părinte este dușmanul său, că nu-l mai iubeşte, că este complet rău și că nu este interesat de binele copilului.”

Atacurile constante asupra dezvoltării cognitive a copilului influențează starea de sănătate a acestora, prof. dr. Alexandru Vladimir Ciurea, Șef Secție Neurochirurgie Spital Sanador, declarând: „La nivel neurologic, copilul este foarte afectat de discuţiile dintre părinţi şi încercările acestora de a-i schimba percepţia unul asupra celuilalt. Creierul său suferă un atac psihologic constant care îl va afecta ulterior. Dezvoltarea emoţională a copilului va avea de suferit, iar impactul pe viitor va fi vital.”


Din punct de vedere legal, nu există o normă în rezolvarea cazurilor de alienare parentală, de multe ori, existând dificultăți în încadrarea juridică a cazurilor: “În momentul în care suntem nevoiţi să luăm o decizie cu privire la stabilirea unui program de vizită a părinţilor divorţaţi sau să asistăm la situațiile de conflict la care sunt supuşi copiii în sala de judecată, atunci intervine situaţia delicată. Este foarte important ca noi să recunoaştem astfel de cazuri de alienare parentală atunci când apar şi este proritar să avem judecători formaţi cu privire la acest fenomen”, declară Daniela Pantazi, Purtător de cuvânt Consilul Suprem al Magistraturii.

Alienarea parentală a fost recunoscută, la noi în țară, de către Colegiul Psihologilor din România, începând cu 2016 și, în prezent, ARPCC face eforturi pentru a recunoaște oficial ziua de 25 aprilie ca Ziua Conștientizării Alienării Parentale.
Fenomenul este cunoscut şi în ţări precum: Statele Unite ale Americii, Canada, Cipru, Franţa sau Portugalia, unde au loc, anual, acţiuni cu rolul de a conştientiza acest fenomen grav.





ref.[ngo4528]
Colectivul ARPCC

Copiii si divortul: doua case, doua educatii

Articolul in original poate fi gasit aici 

Autor: 

 Atitudine prea laxa la tata, rigiditate la mama… In urma unei despartiri, principiile educative se regasesc adesea in centrul conflictului. In ciuda divergentelor de valori si a lipsei de iubire din sanul cuplului, important este sa se pastreze legatura parentala, iar copiii sa fie protejati de razboiul dintre fosti. Un divort, e clar, separa sotii. Nu si parintii. In teorie cel putin.
Practica insa ne arata ca, adesea, acordul educativ care ar trebui sa primeze in fata divortului se dizolva. Diferentele dintre punctele de vedere, valori si principii devin, in acest caz, tot atatea surse de conflict, fiind alimentate de ranchiuna sau rivalitate.
„Este cert ca, in mod ideal, educatia copiilor este o munca de echipa a parintilor. In general, noi suntem rodul educatiei adultilor cu care am interactionat de-a lungul vietii noastre, de la parinti si pana la vecini. Este o realitate faptul ca, de cele mai multe ori, atunci cand parintii divorteaza, cel caruia ii este
incredintat copilul se ocupa mai mult de educatia lui. Acest lucru se intampla si pentru ca, de obicei, mama, primind custodia, se considera cea mai potrivita pentru aceasta misiune.
Deseori, tatii se retrag, partial sau total, justificandu-se prin motive care nu au nimic de-a face cu copilul. Cele mai frecvente «pretexte» sunt legate de lipsa de timp («muncesc mult»), dar, din pacate, aceste atitudini sunt determinate de fapt, de cele mai multe ori, de calitatea proasta a relatiei dintre cei doi parinti“, ne explica psihoterapeutul Cristina F¼l¶p, Clinica „Pragul alb“. Confruntati in mod brutal cu realitatea despartirii, uneori prinsi in mijlocul disputelor acestor adulti ce-si continua razboiul, copiii sunt si mai afectati de cele doua moduri opuse de educatie.

Diferente inevitabile

„Pentru ca ceea ce «pleaca» de la noi spre copil sa fie perceput corect, inteles si integrat corespunzator, este important sa avem o relatie armonioasa cu el. Daca vrem sa educam, este de asemenea important sa intelegem cine si cum este copilul, adica sa-l cunoastem, iar pentru a-l cunoaste este necesar sa ii alocam timp, si nu oricum, ci timp de calitate.
Doar asa ii putem face educatie, dupa ce il cunoastem, stim ce nevoi are, ce–i place si ce nu-i place, ce interese are, la ce viseaza, ce-si doreste“, completeaza psihoterapeutul. Iata principiile de baza. Insa, in realitate, exista anumite puncte foarte precise sau moduri de a actiona care determina aparitia divergentelor.
Unul ii reproseaza celuilalt faptul ca cel mic merge prea tarziu la culcare, teme care n-au fost controlate, permisuni de a iesi in oras generos acordate. Sau opusul, o atitudine prea protectoare sau prea manipulatoare sunt, fara indoiala, cele mai frecvente acuzatii.
Iar Cristina F¼l¶p le explica: „Atitudinea prea laxa poate aparea datorita unui sentiment de vinovatie – nevoia de supracompensare sau datorita timpului si interesului scazut alocate copilul, din diferite motive. Pe de alta parte, atitudinea rigida poate fi determinata de o stare tensionata a parintelui. Se teme «sa nu greseasca si in privinta copilului, dupa ce a ratat casnicia» sau a acumulat multe frustrari, iar relatia cu copilul este cea mai la indemana pentru a se «descarca»“. 
Fiecare este convins ca are dreptate si, in mod curios, nu este fals, intrucat, intr-un cuplu, exista mereu un parinte emancipat si unul protector, iar copilul beneficiaza de echilibru. Pastrarea acestei linii dupa divort este un lucru bun.
Daca din diferentele educative copilul incearca sa traga foloase, de genul „dar la tata ( sau la mama ) am voie sa… “, nu este cazul sa te pierzi in lungi explicatii sau justificari. Este suficient sa-i raspunzi: „La tatal tau, ai voie sa faci asta, aici nu ai voie!“ . Important este sa inteleaga un cadru gandit si stabilit pentru el in fiecare camin. Asta il linisteste si il formeaza.
Din acel moment in care nu mai exista excese, nici dintr-o parte, nici din cealalta, copilul nu mai este afectat si putin mai conteaza daca un cadru familial este prea slab intr-un caz si prea inchis in celalalt. Sa incerci sa te intelegi in privinta aspectelor educative importante si nu asupra detaliilor este ceea ce se recomanda cuplurilor separate.

De dragul copilului…

Sotii continua sa-si regleze conturile asa-zis „de dragul copiilor“. Iar suferinta variaza, de la doua case, doua lumi diferite, pana la culpabilizarea pentru divortul parintilor. „Cel mai important pentru copil este sa stie, spunandu-i-se cat se poate de clar, ca el nu are nimic de-a face cu divortul si ca aceasta despartire nu modifica sentimentele parintilor fata de el.
In ceea ce priveste cauzele divortului, este bine sa i se explice pe intelesul lui, adecvat varstei, fara sa fie mintit. In felul acesta, mai tarziu, la adolescenta cel mai probabil, i se va putea completa imaginea de ansamblu“, recomanda psihoterapeutul Cristina F¼l¶p.
Iar semnele prin care copilul va indica suferinta nu sunt foarte greu de identificat. El nu va pune concret in cuvinte ceea ce simte, ci se va exprima printr-un comportament derutant pentru parinti: „stari de apatie, iritabilitate si nervozitate, tulburari de somn (insomnii, somn neproductiv, pavor nocturn la copilul mic), plans facil, enurezis la copilul mic, tulburari digestive cu sau fara scaderi in greutate (dureri gastrice, scaderea apetitului, constipatie sau diaree-fara cauze alimentare), tulburari de concentrare a atentiei, iar in situatii mai grave – tulburari de comportament si absenteism scolar“, completeaza aceasta. Ce ramane de facut? Comunicarea si dialogul sunt cheia, fara teama de a apela la un specialist in cazurile foarte dificile.
E amuzant sa ai doua case – Elena 11 ani
„Parintii mei sunt divortati de mult timp, iar acum amandoi s-au casatorit cu altcineva. Eu stau cu mama dar merg in vacante si cu tata si cu sotia lui sau stau in unele weekend-uri la ei. Este foarte amuzant sa ai doua case, pentru ca in fiecare am camera mea si multe jucarii. Iar cand merg la tata sunt rasfatata mult si ma inteleg foarte bine si cu sotia lui. Mama e mai severa si uneori ma pedepseste iar atunci imi vine sa plec la tata, dar nu pot. Insa il sun, pe el sau pe bunica. Asta daca am voie la telefon. Am multi prieteni care au parintii divortati, si multi prieteni care au parintii impreuna. Dar pe mine nu ma deranjeaza situatia mea pentru ca asa a fost dintotdeauna si ma iubesc amandoi“.

Parinte, inainte de toate

Specialistii in copilarie sunt cu totii de acord in privinta unui aspect: singurele diferente educative care perturba in profunzime echilibrul copilului sunt acelea care isi au originea in respingerea celuilalt parinte. Este vorba de cazul in care cuplul parental dispare odata cu cuplul conjugal, iar reglarile de conturi si rivalitatile primeaza asupra proiectului educativ.
Coparentalitatea inseamna sa faci sa supravietuiasca cuplul mama-tata in mintea si inima copilului. Daca acest cuplu ramane viu, fie el si in conflict, copilul va face diferenta intre cele doua cupluri. Dar sa ramai parinte in ciuda a tot ce s-a intamplat, impune pastrarea unui grad minim de conversatie.
Or, specialistii de familie constata ca, cel mai adesea, copilul este insarcinat cu pastrarea legaturii. Un rol ale carui consecinte nu sunt mereu evaluate de parinti. Copilul mesager se crede responsabil de cuvantul pe care il poarta, rareori fiind un compliment sau un salut amical.
El se simte responsabil de furia, tristetea sau enervarea provocataeprin transmiterea mesajelor si, cu timpul, va ajunge sa creada ca orice cuvant spus de el este potential periculos. Sau va „erotiza“ aceasta functie de intermediar, care ii va permite sa-si imagineze ca ia locul tatalui sau al mamei, ceea ce este la fel de daunator pentru el.
O alta capcana este cand parintele transforma copilul in mod inconstient in partener sau confident, lucru extrem de nefavorabil dupa cum ne explice Cristina F¼l¶p: „Corect si sanatos este sa nu amestecam rolurile. Un copil nu trebuie sa fie confident si nici partener al vreunuia dintre parinti, nici cand acestia sunt impreuna, nici cand sunt divortati. Pentru acest tip de relatii exista prietenii. Indiferent cat de matur este un copil, rolurile mama-copil, tata-copil trebuie pastrate nealterate si nepoluate de alte roluri sociale.“
Daca incercam totusi sa fim realisti este greu sa il intalnesti pe celalalt daca despartirea a fost foarte dureroasa pentru amandoi. Pentru ca parintii sa se poata intelege in continuare, trebuie respectat ritmul si munca de doliu a fiecaruia, fara a uita totusi ca a-l informa pe celalalt parinte despre tot ceea ce priveste viata copilului este o obligatie si nu o favoare!
Esentialul este ca, dincolo de divergentele care ii separa, copilul sa simta ca tatal si mama lui pastreaza un proiect comun: sa-i asigure cel mai bun prezent si cel mai bun viitor posibil. Cand aceasta certitudine vitala ramane inradacinata in copil, atunci parintii isi pot spune ca si-au indeplinit misiunea bine.
 
Un mod de legatura

Iata un nou gen de agenda, destinata sa faciliteze dialogul dintre parintii divortati. Divortul parintilor nu usureaza nicicum viata copiilor, mai ales atunci cand custodia alternata se amesteca. Pentru a-i ajuta pe toti in a avea o organizare mai clara a cotidianului lor, o mama divortata a imaginat un „carnet de legatura “ ce trebuie completat pe rand de fiecare parinte.
Un astfel de „insotitor “, ce-l va urmari pe copil de la o familie la cealalta, va fi o agenda cu saptamanile la tata, cele la mama, detalierea organizarii weekend-urilor, a vacantelor etc. Care reia toate informatiile practice din viata copilului: coordonatele parintilor, ale scolii, timpului liber, istoricul medical…
Familiile pot sa-si creeze propriul carnet, adaptat, caci ii va permite copilului sa aiba mai putine informatii in minte si sa-l linisteasca in privinta structurii vietii lui. Acest carnet este o idee buna mai ales atunci cand cuplul parental se intelege bine.
In caz contrar, el risca sa devina un pretext in plus pentru reglarea conturilor, fiind utilizat pentru a-l „supraveghea“ sau a-l infantiliza pe celalalt parinte. Principalul obstacol ce trebuie evitat este sa faci sa cada in responsabilitatea copilului acest nou obiect.
Nu trebuie certat daca il uita la tata sau la mama, daca paginile nu au fost completate. Parintilor le revine sarcina de a verifica daca se afla in ghiozdan, cel putin pana in clasa a patra. Dupa varsta de 10 ani, copilul este destul de organizat, astfel incat sa stie singur cine vine sa-l ia de la judo sau la care parinte isi va petrece urmatoarea vacanta… Carnetul nu trebuie sa devina un obstacol al autonomizarii copilului.

Editare de Catalina Cristescu
Credit foto: Guliver/ Getty Images


ref.[ngo3961]
Colectivul ARPCC

sâmbătă, 23 aprilie 2016

PROPUNERE DE LEGE PRIVIND RĂSPUNDEREA PĂRINTEASCĂ ASUPRA COPIILOR DIN CUPLURILE CĂSĂTORITE ȘI NE CĂSĂTORITE DE ACELAȘI SEX ORI DIFERIT PRIN CARE SE MODIFICĂ ARTICOLUL 92 DIN CODUL CIVIL.

Acesta este un rezumat

O copie a acestui articol poate fi descarcată aici: https://goo.gl/hNAFHi







EXPUNERE DE MOTIVE

Acest draft are ca obiect reglementarea custodiei comune în sine, înțeleasă ca o răspundere părintească în comun, introducând în Codul Civil figura uniunilor consensuale care au copii, de același sex ori de sex diferit, ca noutate în toată Europa, având și scopul de a evita 85% din conflictele produse în Spania ca urmare a separării legale a cuplurilor care au copii în

Totodată, sunt protejate drepturile ascendenților dependenți ce conviețuiesc cu respectivul cuplu, drepturile copiilor care au alt(ă) mamă/tată, asociind eforturi în vederea evitării fraudării dependenței care există în Stat, dat fiind că aceasta va fi revizuită în aceste cazuri, de o Judecătorie.

În prezent, datele Caritas ne-au dat dreptate: prin reglementarea din 2005, profilul noului sărac este următorul: tată sau mamă divorțată având copii în grijă.

Copiii care au trăit sub o custodie în comun cresc într-un mediu familial în care dialogul și cooperarea sunt absolut necesare, deoarece custodia în comun condamnă părțile la cooperare, conform ultimei doctrine a Tribunalului Suprem, obligația atenției și a îngrijirii copiilor fiind împărțită pe jumătate. Acești copii cresc într-un context în care ambii părinți, fie aceștia micști sau de același sex, trebuie să fie în același timp cei care impun limite și cei care acordă recompense și recunoaștere a succeselor și a eforturilor.

În custodia monoparentală, acest rol de impunere a limitelor și de educare le revine mamelor într-un procent foarte ridicat iar tatăl rămâne ca o figură depărtată, la fel și răspunderile acestora, iar în puținul timp cât se află alături de copii părinții care nu dețin custodia întorc privirea, fiind mai lacși în ceea ce privește educația și devenind figura tatălui Burger King sau a celui de final de săptămână, cazuri în care nu impun norme sau programe apnee, de teamă să nu fie respinși de copiii lor.


Această inițiativă de lege are ca obiect evitarea pe cât posibil a tuturor acestor efecte iatrogene care au produs reglementarea răspunderii părintești în urma divorțurilor din Spania.

Chiar Ministerul Justiției a favorizat dezvoltarea unui proiect de lege de răspundere comună părintească care nu a văzut lumina zilei, deoarece acesta nu îndeplinea așteptările colectivelor niciuneia dintre părțile afectate, mame și tați divorțați.

În schimb, Tribunalul Suprem s-a lovit de nevoia de a interpreta legea actuală în cadrul unor sentințe începând cu anul 2011 în mod insistent creând o doctrină referitoare custodia în comun însă fără a putea ajunge foarte departe, dată fiind nula reglementare din partea legiuitorului de a articula o formă legală de reorganizare a vieții familiilor în urma unei despărțiri și/sau a unui divorț, în toate aspectele acestora, drept pentru care apare o nevoie de a reglementa la maxim toate punctele care sunt afectate în cadrul unei separări a cuplului, oferind un răspuns tuturor fenomenelor prezente și ce ar putea apărea în viitor.

Sunt reglementate drepturile copiilor și obligațiile părintești în timpul și după separarea cuplului, modul de împărțire a obligațiilor familiale în mod proporțional capacității economice a fiecărui părinte; totodată, este reglementat modul de împărțire a bunurilor materiale ale cuplului, căsătorit sau nu, în unison cu procesul judiciar al separării.

Cel/Cea care împiedică această exercitare responsabilă va fi considerat(ă) nepotrivit(ă) pentru exercitarea custodiei copiilor.

7.- În cazul medierii eșuate, Judecătorul, având în vedere planurile puse la dispoziție de părinți, va trebui să se încredințeze de referirile din cadrul acestora la autoritatea părintească și la păstrarea drepturilor copiilor la contactul și la conviețuirea cu ambii părinți și va decide cu privire la sistemul de tutelă și custodie comună care satisface în cea mai mare măsură interesul superior al copiilor, interpretat conform primului paragraf al acestui articol, și va trebui să întrunească punctele menționate la paragraful cinci al acestui articol.

Doar în cazul în care una din părți invocă un risc grav pentru copii, în momentul adoptării deciziei la care face referire acest paragraf,

Judecătorul și părțile vor putea solicita un raport specializat întocmit de persoane calificate și supuse unor garanții procesuale, care vor analiza alegațiile părților și relația pe care o are fiecare părinte cu celălalt și cu ai săi copii, pentru a evalua idoneitatea modului de exercitare a autorității părintești și a custodiei comune.



ref.[ngo3924]
Colectivul ARPCC

miercuri, 20 aprilie 2016

Scrisoare către o prietenă judecător,

În prezent problema la noi cea mai mare nu este cu legea ci cu modul în care profesioniştii aplică legea. Legea în mod corect lasă libertate judecătorului, dar lipsa training-ului adecvat creează dezastre în sufletul copiilor inocenţi. Cu o lege aproape identică în Suedia ori Danemarca judecătorul acordă de regulă custodie comună (locuire alternantă de minim 33% din timp cu fiecare părinte). Cu aceeaşi lege, în România 90% din judecători acorda, de facto, custodie unică (o "încredinţare mascată") şi un program de legături personale nu mai amplu decât faimosul program de vizită de dinainte de intrarea în vigoare a legii 272/2004...

Când mă refer la training adecvat, mă refer la training făcut de profesionişti care au făcut un serios efort de documentare privitor la modul în care se fac lucruile în străinătate (în special legat de timpul parental). Ideal aceşti profesionişti ar trebui să fi lucrat în străinătate sau să fie judecători care să vină din ţările cu tradiţie în zona custodiei comune (Suedia, Danemarca, Belgia)

Ce încercăm noi acum cu legea nouă (intiativele de upgradare a codului familiei şi a legii copilului) este să "reducem libertatea judecătorului de a face greşeli". Pentru că ... în prezent greșeala este regula. Pentru că ...  nimeni nu s-a preocupat să facă un training adecvat judecătorilor iar noi, la ARPCC, nu avem putere financiară să o facem. Pentru că .... in lipsa training-ului adecvat se perpetuează practicile jurisprudenţiale aferente Codului Familiei într-o lege (noul cod civil) care are principii fundamental diferite dar, din păcate, atât de puţin înţelese de cei ce ar trebui să le aplice.

Nu vreau să jignesc pe nimeni legat de ceea ce scriu aici. Nu este o acuză la adresa judecătorilor când afirm că au rămas, într-o proporţie majoritară, cantonaţi în Codul Comunist al Familiei. Este însă o constatare.

Deşi înţeleg că judecătorilor le pasă despre ceea ce judecă, statisticile o arată că există o eficienţă extrem de mică a actului de justiţie în a proteja pe termen mediu şi lung, pe copiii prinşi în divorţ.
Dacă nu știați, statisticile vorbesc de circa 50% din copii care pierd orice contacte semnificative cu părintele nerezident şi cu întreaga familie a părintelui nerezident (mătuşi, unchi, veri, fraţi pe jumătate, bunici, etc.) la circa 3 ani de la divorţ. Aceşti copii ajung să se vadă rar sau deloc cu chiar părintele nerezident care treptat se distanţează emoţional de copil.

Modul de gândire specific Codului Familiei este rudimentar, arhaic.... Ca să fac o comparaţie cu sistemul medical ar însemna că pentru orice infecţie în braț sau picior, doctorul ar aplica, ca un panaceu universal, în mod standard, amputarea braţului său piciorului pacientului.

Judecătorul român (cum mici excepţii) « taie » cu bună credinţă legăturile emoţionale ale copilului cu un părintele, cu doi bunici şi cu un număr nespecificat de unchi, mătuşi, verişori, etc. doar pentru că "aşa se făcea şi acum 20 de ani de zile".  Este tragic să vezi, este că judecătorii cred sincer că fac bine amputând aceste legături emoţionale ale copilului cu persoane semnificative din viaţa sa şi cu părintele care este, pentru aproape toţi copiii, una dintre cele 2-3 figuri primordiale de ataşament.

Aproape nimeni dintre judecători nu pare să aibă, minima curiozitate, ori timpul să citească ce se întâmplă în alte ţări. Degeaba am tradus noi atât de multe documente edificatoare (de exemplu cele de aici) să vadă ce spun ştiinţele sociale (psihologia a studiat mult fenomenul şi este unilateral în favoarea ideii de locuinţă altenrnanta). Schimbarea ”paradigmei” sub care operează un om (fie el judecător) nu se poate face de la sine ... trebuie voință, trebuie timp și trebuie un trainer bun. Lucruri pe care niciun judecator nu prea a avut luxul să le primească.

Fenomenul dezangajării părinteşti apare în principal din cauza unor programme de legături personale prost dimensionate (acel "prim şi al treilea weekend din lună" lasă uneori 20 de zile între interacţiunea copilului cu părintele nerezident) care "usucă" relaţia afectivă dintre părinte şi copil. Nu de o dată … dar în timp se ajunge inexorabil acolo.

Dacă sunteţi judecător, citiţi aceste rânduri dar nu mă credeţi, faceţi un mic ”exerciţiu de imaginaţie”:
Închipuiţi-vă că tocmai v-aţi căsătorit cu persoana pe care o iubiţi nespus şi cu care aţi locuit şi trăit împreună ca o familie timp de 2-3 ani de zile. Şi mai închipuiţi-vă că odată ce aţi semnat actul de căsătorie ofiţerul stării civile vă spune că de acum înainte vă veţi vedea cu persoana iubită, soţul/soţia dvs. doar pentru 4 zile pe lună, mai precis "în primul şi în al treilea weekend din lună". Apoi mergeţi puţin mai departe şi încercaţi să vizualizaţi cum va evolua relaţia dvs cu cel/cea pe îl iubiţi atât de mult, peste 2 ani de zile, peste 4 ani de zile sau … peste 6 ani de zile. Fiți cinstit ... Veţi mai fi împreună din punct de vedere emoţional? Veţi mai simţi pentru el/ea ceva? Va mai rămâne ceva mai mult decât o relaţie formală sau veți fi deja de mult divorţat(ă) și implicată deja emoțional cu altcineva?

Acum 50 de ani, când se petrece acţiunea filmului Kramer contra Kramer în America judecătorii ştiau ceea ce încă 99% din judecătorii români nu ştiu nici acum:  copilul are nevoie de interacţiuni cel puţin săptămânale cu părintele său pentru că legatura emoţională să nu se atrofieze. Acolo practica jurisprudenţiala acorda încă de acum 50 de ani !!!! "un weekend din două + o vizitare de câteva ore în ziua de miercuri". Această practică de abia acum, extrem de timid, apare în Romania în unele sentinţe judecătoreşti. În continuare majoritatea judecătorilor români ai anului 2016 nu înţeleg lucruri pe care confraţii lor le înţelegeau în SUA, încă de acum 50 de ani de zile.


Nu are rost să mai spun că soluţia jurisprudenţială din New Your-ul anilor ’70 a fost de mult "upgradata" America a evoluat de atunci … în timp ce noi, ca melcul, contiuam să trăim închistaţi în preconceptile specifice anilor ’50 ca şi când nu am fi învăţat nimic în răstimpul acesta de 60 de ani de când a fost emis codul comunist al familiei …

CB

vineri, 15 aprilie 2016

Femeia din Capitală, acuzată în Canada că şi-a răpit copilul

Articolul poate fi gasit in original aici



Va fi arestată în vederea extrădării: “Am plecat pe fugă, să-mi păzesc copilul de abuzuri". Parchetul contestă arestarea.


UPDATE: Parchetul a contestat arestarea femeii acuzate de autorităţile din Canada că şi-a răpit copilul
Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a contestat decizia instanţei prin care s-a dispus arestarea preventivă a Anei Maria Nedelcu, femeia acuzată în Canada că şi-a răpit copilul, concluzii de lăsare în libertate a acesteia fiind puse şi în sala de judecată de către procuror.
Poliţiştii au pus în aplicare mandatul de arestare preventivă emis de Curtea de Apel Bucureşti pe numele Anei Maria Nedelcu, aceasta fiind dusă în arest de la locuinţa sa din Capitală.
"Deocamdată e un mandat de arestare pentru 30 de zile. Nu am cuvinte. Copilul rămâne cu mama mea. Este cumplit. Până să-mi fac bagajul au venit cei de la poliţie. Nu am avut timp să-mi iau rămas bun de la copil", a declarat Ana Maria Nedelcu.
Decizia a fost luată după ce autorităţile din Canada au cerut extrădarea femeii, fiind acuzată de răpire internaţională de minori şi încălcare a ordinului de custodie pentru că în anul 2014 a decis să plece din Canada alături de unul dintre copii săi minori, deşi pentru acesta avea ordin comun de custodie alături de tatăl lui.
Potrivit articolului 43 din legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, "după identificare, procurorul general competent sesizează de îndată Curtea de Apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile şi continuarea procedurii judiciare de soluţionare a cererii de extrădare".
În sala de judecată, procurorii au susţinut că nu se impune arestarea preventivă a Anei Maria Nedelcu, însă instanţa a dispus emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile, în vederea extrădării. Ulterior, Parchetul Curţii de Apel Bucureşti a contestat hotărârea.
"Admite cererea de arestare provizorie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Dispune arestarea provizorie în vederea extrădării către autorităţile judiciare din Canada, a persoanei solicitate Nedelcu Ana Maria, pe o perioadă de 30 de zile, de la data efectivei arestări", au anunţat magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Decizia nu este definitivă însă este executorie.
Ana Maria Nedelcu este căutată de autorităţile din Canada pentru răpire internaţională de minori şi încălcare a ordinului de custodie, extrădarea sa urmând să se judece la Curtea de Apel Bucureşti la data de 21 aprilie.
Femeia a locuit în Canada până în 2014 când a decis să plece alături de unul dintre copii săi minori, deşi pentru acesta avea ordin comun de custodie alături de tatăl lui. “ În anul 2014 aceasta a plecat în România împreună cu copilul său minor, încălcând ordinul de custodie emis de către o instanţă canadiană, ordin prin care drepturile părinteşti privind pe minor erau exercitate de către ambii părinţi”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
După plecare, tatăl copilului a făcut plângere penală iar acum femeia este urmărită penal pentru răpire şi încălcarea unui ordin comun de custodie, fapte pentru care, în Canada, riscă până la 10 ani de închisoare.
Contactată de agenţia MEDIAFAX, Ana Maria Nedelcu a declarat că a decis să-l aducă pe copil în România, deşi nu avea acordul tatălui, pe motiv că erau supuşi unor agresiuni.
“ Eu am plecat pe fugă, să-mi păzesc copilul de abuzuri. Acolo, din partea autorităţilor nu am avut niciun fel de ajutor. Din 2014 şi până acum, el nu a încercat deloc să-şi vadă copilul, să vină aici. ”, a povestit Ana Maria Nedelcu pentru MEDIAFAX.
Copilul, în vârstă acum de 6 ani, are dublă cetăţenie, candiană şi română, potrivit avocatului femeii.


ref.ngo4520]
Colectivul ARPCC

joi, 14 aprilie 2016

Raspuns pentru parinti

Intrebare

Buna ziua!
Sunt in proces de divort si incredintare minor cu sotia. Am fost permanent implicat in cresterea si educarea fetitei noastre chiar in pofida faptului ca sotia a parasit compulsiv locuinta familiei. Asta a presupus, de-a lungul timpului, o continua deplasare a mea la domiciliul bunicilor materni iar mai recent si la locuinta sotiei. In sinteza sotia mea reclama autoritate parentala exclusiva precum si domiciliul minorei la ea. Cu 6 saptamani in urma aceasta a inscris-o prin decizie unulaterala pe fiica noastra( 6 ani 3 luni) la o scoala pe care eu am contestat-o puternic intrucat se afla la peste 10 km de domiciliul meu ( fost conjugal) iar conditiile si oferta scolara sunt improprii invatamantului primar ( scoala numele scolii. - acreditata intr-o cladire cu functie de camin liceeni si nefamilisti- surse net), fara sa ma intiinteze iar la doar 2-3zile dupa a trimis-o precipitat si abuziv pe minora prin tara cu bunicii materni. De atunci nu mai stiu nimic despre fetita intrucat nu mai raspunde la mail, sms sau apel telefonic nici mie nici rudelor.

Pentru o mai buna intelegere a contextului juridic dar si general imi doresc sa pot sa am o buna consiliere pe aceasta speta si un avocat care sa fie puternic implicat in astfel de perspective de custodie.

Chiar daca evenimentele decurse din comportamentul sotiei au trezit in mine multa frustrare si furie, imi doresc totusi ca la sfarsitul acestui litigiu sa-i pot oferi fiicei - numele copilului cat mai multa normalitate si caldura posibile.




Raspuns

Buna ziua,

Va confruntati cu un caz clasic de alienare. Primul lucru pe care ca trebui sa il faceţi e sa cereti reinstaurarea autoritatii parintesti. Se castiga acest gen de proces. Legat de asta puteti cere (cu sanse mai mici dar in crestere) o largire a programului de legaturi personale, samd. Acum insa e in vigoare codul civil care are ca regula, autoritatea exclusiva – astfel, dupa o sentinta de reinstaurare aut. Parinteasca comuna veti putea sa va opuneti deciziilor majore luate exclusiv de fosta sotie (schimbare scoala, schimbare religie, schimbare locuinta copil mai departe de dvs, plecare din tara, samd).

Pentru avocat sa ne spuneti daca locuiti in Bucuresti, samd. Noi nu avem posibilitati sa oferim consultanta juridica in mod direct si, in mod normal, nu am oferim nici referinte. Pentru ca daca iese prost veti spune ca noi v-am trimis la avocatul X sau Y, iar astfel evitat viitoare disconforturi.

Daca vreti nu doar sa va rezolvati cazul personal ci si sa aveti sanse reale de exercitare a custodiei comune va asteptam alaturi de voluntarii A.R.P.C.C. Fiecare poate contribui la cauza noastra ca colectiv, pe langa munca la cazul personal.




ref.[ngo4519]
Colectivul ARPCC

marți, 12 aprilie 2016

Cod civil în materia drepturilor personalităţii.

Acest articol poate fi gasit si aici






Noul Cod civil (Legea 287/2009) a intrat în vigoare, potrivit Legii 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, de la 1 octombrie, iar efectele aplicării acestuia vor fi deosebit de complexe, existând atât modificări şi completări aduse legislaţiei deja existente, cât şi instituţii fundamental noi. Vă prezentăm prevederile Noului

Cod civil în materia drepturilor personalităţii.

Instituţia este nou introdusă prin Capitolul II. „Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente” din Titlul II „Persoană fizică”, a Cărţii I. „Despre persoane” din Codul Civil (art. 58-81).

Art. 58 alin. (1) prevede că: „Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică”.

Unele dintre aceste drepturi îşi au originea în Convenţia Europeană privind drepturile şi libertăţile fundamentale, altele în Constituţie.

Caracteristicile drepturilor personalităţii

– sunt inerente calităţii de persoana umană: aparţin oricărui individ prin însuşi faptul că este om şi ocrotesc în special caracteristicile fizice şi morale ale fiinţei umane, individualitatea sau personalitatea acesteia.

– nu sunt drepturi patrimoniale: aceasta înseamnă că viaţa, demnitatea, onoarea, imaginea, viaţa privată nu pot fi evaluate în bani

– sunt netransmisibile: aparţin doar titularului lor.

Drepturile la viaţă, la sănătate şi la integritate ale persoanei fizice

Viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoane sunt garantate şi ocrotite în mod egal de lege.

Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei. Nimeni nu poate aduce atingere speciei umane.

Este interzisă orice practică eugenica prin care se tinde la organizarea selecţiei persoanelor.

Sunt interzise orice intervenţii medicale asupra caracterelor genetice având drept scop modificarea descendenţei persoanei, cu excepţia celor care privesc prevenirea şi tratamentul maladiilor genetice.

Este interzisă orice intervenţie având drept scop crearea unei fiinţe umane genetic identice unei alte fiinţe umane vii sau moarte, precum şi crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare. Utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistata medical nu este admisă pentru alegerea sexului viitorului copil decât în scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sexul acestuia.

Corpul uman este inviolabil. Orice persoană are dreptul la integritatea sa fizică şi psihică. Nu se poate aduce atingere integrităţii fiinţei umane decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Examenul caracteristicilor genetice ale unei persoane nu poate fi întreprins decât în scopuri medicale sau de cercetare ştiinţifică, efectuate în condiţiile legii. Identificarea unei persoane pe baza amprentelor sale genetice nu poate fi efectuată decât în cadrul unei proceduri judiciare civile sau penale, după caz, sau în scopuri medicale ori de cercetare ştiinţifică, efectuate în condiţiile legii.

Orice acte care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale sunt lovite de nulitate absolută, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.

Nicio persoană nu poate fi supusă experienţelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenţii în scop terapeutic ori în scop de cercetare ştiinţifică decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativprevazute de lege. Prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de la donatori în viaţă se fac exclusiv în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, cu acordul scris, liber, prealabil şi expres al acestora şi numai după ce au fost informaţi, în prealabil, asupra riscurilor intervenţiei. În toate cazurile, donatorul poate reveni asupra consimţământului dat, până în momentul prelevării.

Este interzisă prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de la minori, precum şi de la persoanele aflate în viaţă, lipsite de discernământ din cauza unui handicap mintal, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv similar, în afara cazurilor expres prevăzute de lege.

Dreptul de a dispune de sine însuşi (art. 60) http://www.iurispedia.ro/i/CCiv:Art._60

Persoana fizgfica are dreptul să dispună de sine însăşi, dacă nu încălca drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

Respectul vieţii private şi al demnităţii persoanei umane

Dreptul la libera exprimare

Orice persoană are dreptul la libera exprimare. Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile în care atingerile sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care

România este parte (a se vedea art. 10 părag. 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului).

Dreptul la viaţa privată

Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private. Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţă sau corespondenţa sa, fără consimţământul sau, fără respectarea legii, a pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.

Este interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondentei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor legale.

Dreptul la demnitate

Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea legii.

Dreptul la propria imagine

Orice persoană are dreptul la propria imagine. În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri.

Atingeri aduse vieţii private

a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţa sau luarea din această a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupa în mod legal;

b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;

c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia;

d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupa în mod legal;

e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;

f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;

g) difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedata, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite;

h) utilizarea, cu rea-credinţa, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;

i) difuzarea sau utilizarea corespondentei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.

Limite ale exercitării acestor drepturi

Nu constituie o încălcare a drepturilor la viaţa privată şi la demnitate, atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte (a se vedea art. 8 din

Convenţia europeană şi jurisprudenţa Curţii de la Strabourg).

Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor la viaţa privată şi la demnitate (a se vedea art. 10 din Convenţie şi jurisprudenţa Curţii de la Strabourg).

Prezumţia de consimţământ

Când însuşi cel la care se referă o informaţie sau un material le pune la dispoziţia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, consimţământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris.



ref.[ngo3381]
Colectivul ARPCC

luni, 11 aprilie 2016

Completări ale Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului






Completări ale Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului JOI, APRILIE 7TH, 2016, 7:53 AM
În Monitorul Oficial nr. 253 din 5 aprilie a.c. a fost publicată Legea nr. 52/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, act care intră în vigoare la data de 8 aprilie.
În extras
Articol unic
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 18 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului;“.
2. La articolul 18, alineatele (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(5) În cazul în care unul dintre părinţi împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit de părinţi, celălalt părinte poate cere serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială în circumscripţia căruia se află locuinţa copilului, să monitorizeze relaţiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni.
(6) Monitorizarea permite reprezentanţilor serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială, să asiste la preluarea copilului de către părintele la care nu locuieşte în mod statornic, la vizitele efectuate la domiciliul copilului de către părintele care nu locuieşte cu acesta, precum şi la înapoierea copilului de către părintele care nu locuieşte cu acesta. Totodată, monitorizarea permite reprezentanţilor serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială să asiste şi în timpul găzduirii copilului de către părintele la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit, dacă instanţa judecătorească a dispus monitorizarea printr-o sentinţă definitivă. Dispoziţiile tezei a II-a se aplică în mod corespunzător şi în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. g).“
3. La articolul 18, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (61), cu următorul cuprins:
„(61) Cu ocazia monitorizării, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială pot realiza intervievarea părinţilor, a copilului, a persoanelor cu care copilul relaţionează în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi g), precum şi a altor persoane a căror intervievare se apreciază a fi utilă în vederea întocmirii raportului de monitorizare.“
4. La articolul 20, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 20
(1) În vederea asigurării menţinerii relaţiilor personale ale copilului cu părinţii săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, precum şi pentru asigurarea înapoierii copilului la locuinţa sa la terminarea perioadei de găzduire, precum şi pentru a preveni împiedicarea preluării copilului, la finalul găzduirii la domiciliul părintelui care nu locuieşte cu copilul, instanţa poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptăţite, una sau mai multe măsuri cu caracter asiguratoriu sau a unor garanţii. Dispoziţiile tezei I se aplică în mod corespunzător şi în situaţia prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. g).“

http://www.legalis.ro/2016/04/07/completari-ale-legii-nr-2722004-privind-protectia-si-promovarea-drepturilor-copilului/


ref.[ngo3941]
Colectivul ARPCC

Cele mai citite