marți, 8 august 2017

Noi reguli pentru părinţii care pleacă la muncă în străinătate




Potrivit portalului avocatnet.ro, guvernul pregăteşte un set de reguli pentru părinţii care pleacă la muncă în străinătate şi îşi lasă copii în grija rudelor.

Aceştia vor fi obligați să desemneze o persoană responsabilă cu însoțirea copilului la vaccinare, începând din  anul 2018. Măsura face parte din proiectului de lege privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România.

"Părinții care sunt plecați din țară și care lasă copii eligibili la vaccinare în grija unor membri ai familiei ori a altor persoane, în condițiile prevăzute de lege, sunt obligați să desemneze o persoană responsabilă cu însoțirea copilului la vaccinare", scrie în proiectul de lege, pus din nou în dezbatere publică, într-o formă mult diferită de cea afișată în luna aprilie.

Noua regulă trebuie să treacă de votul parlamentului, după care va fi trimisă Administraţiei Prezidenţiale pentru a fi aprobată.

Odată publicată în monitorul oficial, legea îi obligă pe medicii de familie să informeze părinţii în privinţa situaţiei calendarului de vaccinare a copilului iar părintele va avea obligaţia de a comunica medicului, în termen de 15 zile, numele persoanei responsabile delegate pentru  însoţirea copilului la vaccinare.




Colectivul ARPCC

vineri, 4 august 2017

Un copil trebuie sa aiba parte de ambii parinti, chiar daca acestia locuiesc la domicilii diferite.


Un copil trebuie sa aiba parte de ambii parinti, chiar daca acestia locuiesc la domicilii diferite. Psihologul Mihaela Sahlean, despre custodia comuna







“Si au trait fericiti pana la adanci batraneti…” In vremurile moderne, cuplul fericit pentru o viata este tot mai rar si tot mai greu de mentinut. Divorturile sunt la ordinea zilei, dureroase, deprimante. Copiii raman, de cele mai multe ori, alaturi de mame – asa prevede legislatia romaneasca. Ce se intampla cu tatii desprinsi de copiii lor? Unii “divorteaza” de mostenitori odata cu despartirea de sotie. Cei mai multi doresc sa ramana insa la fel de mult alaturi de copii, sa ii priveasca crescand, sa ii educe, sa le indrume pasii spre viata. Despre acesti tati – “tati de duminica” – am discutat cu psihologul Mihaela Sahlean, de la clinica MindCare.


Cum isi poate mentine un tata legatura cu copilul sau, dupa divort
Trebuie delimitate doua cazuri care pot aparea, explica dr. Mihaela Sahlean. Sunt tati care nu au timp, deci isi vad copilul o data pe saptamana, casatoriti sau nu, pentru ca au, de exemplu, un serviciu solicitant. Si mai sunt acei tati care, in urma divortului, au un program stabilit sau convenit cu fosta partenera la o zi pe saptamana – in care isi pot vizita copilul. Ideal este timpul calitativ petrecut cu copilul, si nu cel cantitativ. Evident, foarte putin timp petrecut cu copilul nu ar fi in beneficiul lui si ar frustra totodata si tatal.
Problema cu adevarat grava intervine atunci cand mama este cea care incearca sa desparta tatal de copilul sau. In acceptiunea maternitatii, acest lucru nu este de dorit. Indepartarea tatalui de copil spre sanctionarea fostului partener este in detrimentul dezvoltarii copilului si ideal este ca parintii sa isi lase deoparte ambitiile, egoismul, orgoliile si sa puna pe primul loc interesul celui mic. Un copil trebuie sa aiba parte de ambii parinti, atat timp cat ei sunt in viata si cat timp nu sunt decazuti din drepturile parintesti.
Ar trebui ca tatal sa isi ajute fosta partenera sa inteleaga ca doreste sa se implice ca parinte, sa continue sa fie un tata bun. Este frustrant pentru orice parinte sa fie “sanctionat” in a-si vedea copilul pentru ca relatia de cuplu nu a functionat, explica dr. Mihaela Sahlean. Daca nu mai exista rolurile de sot, sotie, rolul de parinte trebuie conservat la ambii. Daca exista dorinta, putem vorbi de o buna implicare a ambilor parinti in educatia copilului, chiar daca acestia au decis ca nu mai pot continua impreuna.
Cititorii MedLive discuta despre “tatii de duminica
Monica: Dincolo de neintelegerile dintre doi adulti care au format odata un cuplu, un copil trebuie sa stie ca are in permanenta un tata si o mama care ii doresc binele, chiar daca locuiesc la domicilii diferite.
Flori: Sunt tati care vor sa fie doar “tati de duminica” , precum si mame care fac tot posibilul ca tatal sa se transforme in “tata de duminica”. In ambele cazuri pierde copilul.
Insa daca in cazul mamelor care se opun relatiei tata-copil este doar o problema de alegere personala la care poate renunta oricand , in cazul tatilor care doresc sa fie tati cu adevarat si nu doar ocazional, este o problema de sistem foarte grava. Tatal este obligat sa duca un razboi cumplit cu un sistem nepasator care vede scurt si precis interesul copilului: mama. Iar programul de vizitare este cat mai scurt, asa incat copilul sa ramana atasat afectiv intr-o proportie mult mai mare de mama.
Sunt cazuri in care, datorita comportamentului tatalui inainte de divort, distrugerea sentimentelor copilului nu este posibila. In aceste cazuri, sistemul sacrifica fara mila copilul. Sacrifica unul, dar se asigura ca pentru restul a facut bine.
Mihaita: Singurul care sufera cu adevarat este copilul. O mama care nu intelege aceasta suferinta si actioneaza egoist transforma copilul intr-un ostatic. El devine astfel doar o arma impotriva fostului sot, iar intreaga sa viata se naruieste in acest fel.


Colectivul ARPCC

miercuri, 26 iulie 2017

NU-ȚI FACE COPILUL SĂ TE URASCĂ !

Articolul in original poate fi gasit aici
Știu, sună îngrozitor. Știu că îl iubești. Și el te iubește pe tine. Păstrează-ți relația așa. Foarte multe mame, mai ales dacă sunt singure, își concentrează toată energia asupra copilului. Nu e chiar atât de grav să te validezi prin el, dar, te rog, lasă-l să fie el: un individ unic, cu visele, speranțele și calitățile lui.
Mai jos ai câteva lucruri de care trebuie să ții cont, dacă nu vrei ca mai târziu relația voastră să aibă de suferit.

iubire_ura

Trăiește pentru tine

De câte ori nu ai auzit (poate ai spus chiar tu) „Trăiesc pentru el!”, „Respir pentru el!” Poate că ți se pare demn de admirație, dar nu e. Fiecare trebuie să trăiască și să respire pentru el. Când tu n-o să mai fii, el ce-o să facă? N-o să mai trăiască? N-o să mai respire?
Când se va maturiza și va porni pe drumul lui, tu ce-o să faci? O să plutești în derivă prin viață? O să te oprești din respirat?
Respiră pentru tine și lasă-i și lui loc să respire. Veți fi amândoi mult mai fericiți!

Nu fi sclavul lui

Oricât de bun ar fi stăpânul nu am auzit de sclavi fericiți. Nu exiști ca să-i îndeplinești lui toate dorințele. Dacă tu te pui pe tine pe ultimul loc, la fel va face și el. Dacă lași totul baltă, inclusiv lucrurile importante ca să faci ce și cum vrea el, îl pregătești pentru nefericire, pentru că pe lumea asta nu va mai găsi o altă persoană care să-l trateze ca tine și se va considera veșnic nedreptățit.
Nu încuraja o astfel de relație de co-dependență. Mai devreme sau mai târziu, oricât îl iubești, vor apărea sentimente de ranchiună de ambele părți. La tine pentru că vei considera că nu-ți dă înapoi la fel de mult pe cât i-ai oferit tu, la el pentru că se va simți obligat să te răsplătească, chiar și atunci când, poate, ar avea chef să facă altceva.

Nu-l obliga să-ți trăiască anxietățile

Orice mamă este îngrijorată pentru copilul ei. Este normal. Că îngrijorările sunt legate de starea lui de sănătate sau de viitorul lui, ține-le pentru tine, discută-le cu un specialist, nu le proiecta asupra lui. Dacă la cel mai mic semn de oboseală îi spui „Ești bolnav, știu eu!” în cele din urmă, probabil, se va îmbolnăvi. Dacă îl anunți zilnic „Dacă nu înveți, vei ajunge un ratat!”, probabil așa va fi, pentru că oricât se va strădui, mereu vor fi alții mai buni ca el.

Nu trăi în trecut

Lumea se schimbă. Mult mai repede decât ne dăm seama. Copiii noștri o văd altfel decât noi. Poate ție ți se pare ca trecutul e minunat, pentru o parte din copiii de azi, el e de neimaginat. Dacă tu te-ai comportat într-un fel, în copilărie, e puțin probabil ca și el să se comporte așa. Poate are aceleași trăsături cu tine, dar trăiește o altă realitate. Lasă-l să fie un individ adaptat realității.

Fii un exemplu

Avem mereu tendința să ne comparăm copiii cu cei de seama lor, dar de câte ori ne-am comparat pe noi cu părinții acestora. Degeaba ne minunăm că un copil citește, când al nostru nu deschide o carte, dacă nici noi nu citim. Poate și ceilalți părinți și-ar dori ca piticul lor să fie mai sportiv, dar dacă ei nu sunt, el de unde să învețe?

Fii echilibrată

În toate lucrurile trebuie să existe o măsură. Chiar și un lucru bun, în exces, poate deveni toxic. Iubește-l cu măsură, iubește-te și pe tine, ca să învețe și el să se iubească. În fond, ca să se simtă bine în pielea lui trebuie să se valideze singur, nu să aștepte să fie validat de cei din jur.
În caz că se întreabă cineva, și tații ar fi bine să respecte aceleași reguli!



Colectivul ARPCC

joi, 20 iulie 2017

Eşti părinte sau păpuşar?




Păpuşarii sunt actorii angajaţi în teatrele în care se joacă spectacolele cu păpuşi. Ei mânuiesc marionetele cu o dibăcie fantastică. Te uiţi la păpuşa din faţa ta şi vezi cum îşi mişcă mâinile, capul, gura, picioarele, umblă de colo colo, face lucruri, vorbeşte.
Dacă ridici puţin privirea, o să vezi deasupra păpuşii un actor. Un păpuşar. Ține pe degetele lui ațe de care este legată păpuşa. Dacă ridică un deget se mişcă un picior, dacă ridică alt deget păpuşa dă din cap afirmativ sau negativ. Există mişcarea pentru mirare, supărare, bucurie, disperare, succes, nemulţumire. Păpuşa poate să joace orice stare în funcţie de cum mişcă păpuşarul mâinile. Păpuşa poate să spună orice pentru că ea doar mişcă buzele, vorbele ieşind de fapt din mintea şi gândurile altcuiva.
Actorul păpuşar se pregăteşte câţiva ani şi învaţă să facă asta până la desăvârşire. Păpuşarii nu sunt doar nişte actori. Sunt artişti. Meseria lor a fost dusă la rang de artă. Dar pentru ei este o meserie. Fac asta în faţa unui public şi încearcă să transmită emoţie prin actul lor artistic, nu o fac din dorinţa de a deţine controlul total asupra păpuşii din mâinile lor, ei ştiu că au controlul şi că fără acţiunile lor păpuşile ar fi inerte.
Văd în jurul meu mulţi Gepetto. Părinţi care asemeni bătrânului tâmplar din povestea lui Pinocchio se folosesc de sfori ca să-i facă pe copiii lor să execute mişcări şi să spună lucruri. Doar că Gepetto a construit o păpuşă din lemn. Şi a sculptat-o în fiecare zi cu dragoste. Fiecare fir de rumeguş era înlocuit cu iubire. Meșterul şi-a făcut copilul cu credinţa că ştie să-l facă şi apoi a pus în el suflet. L-a făcut şi apoi l-a iubit. L-a văzut şi-a vrut pentru el tot ce poate fi mai bun.
Noi facem copiii din dragoste şi după ce-i avem ar trebui să punem în ei credinţa că facem pentru ei tot ce putem mai bun.
Pentru Pinocchio s-a făcut mai întâi corpul. Copiii noştri primesc mai întâi sufletul. Noi îi iubim şi apoi îi facem. Îi iubim înainte să-i vedem şi ne dorim pentru ei, necondiţionat, cea mai frumoasă dintre toate vieţile posibile.
Iar Gepetto a fost cel mai fericit tată atunci când Pinocchio a dansat prima oară fără sfori.
E greu să tai sforile. E mult mai simplu să ştii în fiecare secundă ce mână ridică şi câți paşi face.
Ţi-ai văzut copilul dansând fără sfori? Ai avut puterea să stai pe margine şi să-i priveşti dansul liber?
Eu experimentez asta cu fiecare tabără în care pleacă Maya. Sunt acele momente în care vreau, nu vreau, trebuie să dau drumul tuturor sforilor. Şi timp de două săptămâni sunt spectator. Privesc de la distanţă cum alege singură dacă dansează în gaşcă pe cele mai puternice bit-uri, intră în vreo horă sau valsează în braţele unui partener. E probabil cel mai greu exerciţiu pe care îl face un părinte. Dar satisfacţiile sunt pe măsură efortului pe care mintea şi inima noastră îl fac.
Tocmai s-au inchetat două săptămâni în care eu am stat departe de Maya, cu toate aţele înfăşurate în jurul încheieturilor iar ea, la 4000 de kilometri distanţă, a avut 14 zile de libertate. Libertatea de a-şi organiza singură timpul şi viaţa. Libertatea de a alege ce spune, cui, cu cine se împrieteneşte şi pe cine ignoră. Două săptămâni în care, liberă de orice sfoară cu care eu aş fi putut-o coordona, a exersat asumarea alegerilor făcute.
O să aflu atât cât vrea ea despre ceea ce a trăit şi a simţit departe de mine. O să ştiu doar ceea ce trebuie să ştiu. Dar, asemeni lui Gepetto, mă bucur din toată inima că păpuşa mea dansează fără sfori şi că are lângă ea o mamă şi nu un păpuşar.
Mutumesc IntegralEdu pentru că datorită programului de tabere îmi dai ocazia să exersez cum să-mi cresc copilul liber.


[ngo4764]
Colectivul ARPCC

sâmbătă, 15 iulie 2017

Semneaza petitia pentru introducerea prezumtiei de autoritate parinteasca comuna !





Schimbările demografice şi sociale din Europa ultimilor 20 de ani reclamă o mai amplă implicare a părinţilor nerezidenţi (în general taţii) în creşterea şi educarea copiilor post-divorţ. România a făcut câţiva paşi remarcabili prin
abrogarea vechilului cod al familiei din 1954,
introducerea prezumţiei de autoritate părintească comună (custodie comună legală) post divorţ pentru toţi părinţii
schimbările legislative ale legii protecţiei copilului (legea 272/2004) - datorată intrării în vigoare a legii 257/2013.
Cu toate acestea, egalitatea parentală nu poate fi atinsă decât prin introducerea în legislaţia romană a prezumţiei de custodie comună fizică.





Colectivul ARPCC

vineri, 14 iulie 2017

Israelul abrogă legea privind custodia copilului părtinitoare împotriva taților, tații abordează acuzațiile false de abuz

O copie a acestui articol poate fi descărcată aici: https://goo.gl/3i6X2U

Traducător: Luisa Valentina Crînguș





Ierusalim --- 20 ianuarie 2012 ... Pentru mulți tați divorțați din Israel, declarația făcută ieri de Ministrul Justiției din Israel, Yaakov Neeman, referitoare la faptul că părinții divorțați trebuie să dețină custodia comună asupra copiilor acum, s-ar putea să fi fost făcută prea târziu. Neeman a acceptat recomandările făcute de Comitetul Schnit cu privire la faptul că trebuie acordată custodia comună în cazurile care implică copiii mici pe care legea îi definește ca fiind copiii cu vârsta de până la 6 ani. Până în prezent, majoritatea taților divorțați au devenit vizitatori, putând să-și vadă copii doar câteva ore pe săptămână.

După intrarea în vigoare a noii legi, mii de tați din Israel au pierdut deja oportunitatea de a fi tați ca urmare a faptului că copiii acestora au crescut deja sau pentru că copiii lor suferă de PAS – Sindromul

Alinării Parentale. PAS înseamnă că copiii sunt îndepărtați de tată, deoarece mama l-a îndepărtat și a spălat creierul copiilor, zicându-le că nu valoarează nimic sau, probabil, că este rău dintr-un motiv inventat de ea.

Dar, totuși, este un moment ce trebuie sărbătorit. Un moment de refacere a încrederii în sistemul judiciar din Israel care până acum a practicat discriminarea pe baza sexului. Un moment de bucurie pentru mulți copii care acum vor avea un tată de la care să învețe, care să le ofere încredere și care să fie acolo tot timpul.

Noua lege privind custodia copilului va abroga articolul 25 din Legea israeliană privind tutela și capacitatea juridică, cunoscută și sub numele de Legea privind prezumția de încredințare către mama.

Vechea lege privind custodia copilului, desi fusese stabilit să fie folosită doar până la vârsta de 6 ani, era, de fapt, pusă în aplicare de instanțele în materia relațiilor de familie și Revacha – lucrători sociali israelieni care activează în domeniul bunăstării copilului.

Atunci când a decis să accepte recomandările Comitetului Schnit, care dezbate această chestiune de 5 ani, Ministrul Justiției din Israel, Yaakov Neeman, a mulțumit taților iubitori și devotați care au ajutat la adoptarea legii. Neeman știa că pentru mulți dintre tații divorțați era prea târziu pentru a-i ajuta să-și refacă relația cu copilul, dar a felicitat eforturile lor sincere pentru crearea unor relații mai bune și mai sănătoase pentru viitori tați. Atunci când tații au constatat că protestele lor nu erau auzite în Israel, au apela la ONU. ONU a desemnat Comitetul ONU privind drepturile economice, sociale și culturale să investigheze chestiunea și recent a solicitat ca Guvernul israelian să modifice legile sale pentru a ușura situația taților care doresc să obțină custodia exclusivă sau parțială asupra copiilor lor.

În cadrul unei ședințe speciale din Geneva, desfășurată luna trecută, Comitetul ONU și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că tații implicați în procese de custodie în Israel nu sunt tot timpul tratați corect conform Legii privind tutela și capacitatea juridică.

În concluziile ședinței referitoare la situația economică, socială și culturală din statele membre, Comitetul s-a adresat statului în mod direct pentru a se asigura că custodia copiilor de până la șase ani nu este întotdeauna acordată mamelor și a solicitat Guvernului să găsească o cale „de a se asigura că pensia alimentară plătită nu conduce la un standard de viață inadecvat pentru tată”. Comitetul ONU răspundea la un raport înaintat de Coaliția pentru copii și familie, o organizație nonprofit care reunește mai multe organisme angajate în lupta pentru drepturile taților.

Alături de plângerile referitoare la dificultățile sociale și economice cu care se confruntă bărbații și acuzațiile referitoare la faptul că se acordă mai multă atenție drepturilor femeilor, CCF a subliniat și faptul că legislația este „flagrant discriminatorie față de bărbați”.
„Parlamentul și judecătorii refuză să elimine discriminarea și prezumțiile care favorizează femeile.

Acest lucru se combină cu deciziile automate și instante în favoarea femeilor, spre deosebire de amânarea deliberată în pronunțarea asupra cererilor înainte de bărbați, atitudinea generală de ridiculizare și marginalizare a tuturor bărbaților, etichetarea tuturor bărbaților ca potențiali agresori și periculoși pentru soții și copii”, a menționat ONU în cercetările sale.

„Viața bărbaților devine de nesuportat, sărăcesc, ajung în stadiul în care nu-și pot desfășura activitatea, ajung în închisoare și mulți se sinucid – 200 de suiciduri pe an, de opt ori mai multe decât în alte cazuri și 50 de procente din numărul mediul la nivel național de astfel de întâmplări.”

Au fost investigația ONU și apelul către Israel esențiale în luarea deciziei de către Ministerul Justiției?

„Absolut”, a zis Daniel Zer, un tată care nu și-a mai văzut băiatul de peste doi ani. „În calitate de Ministru al Justiției din Israel, el este responsabil de raportarea periodică în fața ONU cu privire la implementarea drepturilor omului. Israelul a fost afectat suficient de intervenția ONU cu privire la acuzațiile de încălcare a drepturilor omului săvârșite împotriva palestinienilor, iar Ministerul Justiției nu a avut nevoie de acuzații de discriminare reale și documentate împotriva taților pentru a umbri și a depăși acel lucru”.

Dar lupta pentru egalitate este încă departe de a se fi terminat.

„De îndată ce Ministrul Justiției și-a anunțat intenția de a adopta recomandările privind egalitatea parentală ale Comitetului Schnit, mass-media s-a umplut de reacțiile grupărilor feministe”, a zis Zer.

„Rackman Center, Naamat, WIZO și alte grupări feministe au argumentat că egalitatea parentală presupune că femeile își vor putea pierde copiii în cursul negocierilor și că s-ar putea ca pensia alimentară să fie micșorată pentru a compensa timpul suplimentar petrecut cu tații”.

Coaliția pentru Copii și Familie (ccfisrael.org) a reacționat la știrea că versiunea de recomandări cu privire la egalitatea parentală, adoptate de Ministrul Justiției, este încă foarte departe de a aduce o adevărată egalitate. De fapt, e o versiune capcană de egalitate care conține mecanisme interne de mărire a șanselor mamelor de a câștiga procesele de custodie.

Mai exact, se pune prea mult accent pe întrebarea cine este „îngrijitorul primar”, iar nu pe cine va fi părintele prietenos și responsabil care va acorda părintelui care nu deține custodia un timp cât se poate de mare și de însemnat pentru a-l petrece cu copilul.”

„Marea nebunie a organizațiilor feniministe împotriva recomandărilor adoptate de Ministrul Justiției sunt doar o diversiune de la adevăratele chestiuni legale pe care judecatorii instanțelor de familie vor trebui să le folosească. Grupările feministe vor să pună accentul pe împărțirea sarcinilor domestice în timpul mariajului, pe „îngrijitorul primar”, ceea ce este depășit și nu se mai potrivește familiilor moderne, în timp ce restul lumii îmbrățișează „doctrina părintelui prietenos”, respectiv – ce părinte are suficientă stabilitate și siguranță pentru a permite celuilalt părinte acces complet fără certuri, false plângeri de violență domestic și fără perioade de alienare parentală”, a zis Zer.

Pe măsură ce pare că în Israel tații încep să câștige ceva ce seamănă cu egalitate și drepturi ale omului de bază, trebuie să ne așteptăm că vor fi câteva mame care vor încerca să-și rănească foștii soți și copiii în alte moduri. Ca răzbunare pentru faptul că a informat serviciile de asistență socială că mama era abuzivă fizic cu fiica ei, un tată din Tel Aviv a fost acuzat recent de două femei că și-a abuzat propria fiică. Tatăl, un ofițer IDF foarte respectat care lucrează cu Poliția de Frontieră din Israel și care a fost selectat de statul israelian să zboare în Haiti pentru a salva 53 de copii după cutremurul din 2010, a fost imediat despărțit de copiii lui și s-a pronunțat o hotărâre care îi permite să îi vadă doar la Mercaz Kesher sau la Centrul de vizitare.

Nu s-a efectuat nicio investigație de către instanța de familie sau serviciile de asistență social. Copilul a fost întrebat pe scurt dacă a fost vreodată rănită de tatăl ei și ea a răspuns: „nu”. Totuși, acest tată căruia îi pasă, este responsabil și iubitor, a trebuit să angajeze un avocat, un psiholog și chiar s-a oferit voluntar să fie supus unui test poligraf pentru a-și restabili reputația și pentru a reface relațiile normale cu copiii lui.

Acum există dovezi documentate că mama care a făcut aceste acuzații false de abuz asupra copilului a angajat ambele femei pentru a-l discredita pe tată. Unei femei i-au fost oferite atât bani, cât și un bilet de avion spre Australia imediat după ce a făcut acuzațiile la poliție, iar cealaltă femeie se ascunde de atunci.

Tați pentru Justiției din Israel (Fathers 4 Justice Israel) recomandă acum Coaliției pentru Copii și Familie să influențeze Ministerul Justiției din Israel pentru ca acesta să ordone de îndată întocmirea unor rapoarte de investigare cu privire la abuzul asupra copilului pentru bunăstarea copilului și al tatălui acuzat. Aceste investigații nu durează mai mult de 48 de ore și se poate determina astfel dacă copilul a fost vreodată în pericol, iar dacă nu a fost, să fie restabilită reputația tatălui, să fie evitate centrele de vizitare și să fie permisă înaintarea unei cereri împotriva părintelui care a adus acuzații false, prin care acesta să fie acuzat de sperjur, abuz de drept, calomnie, defăimare și hărțuire.




ref.[ngo3643]
Colectivul ARPCC

miercuri, 12 iulie 2017

Un proiect de lege ar face custodia comuna prioritate obligatorie pentru judecatorii instantelor de familie.

Copia acestui document poate fi gasita si aici






Un nou proiect de lege ar cere judecatorilor instantelor de familie sa acorde custodie comuna ambilor parinti, numai daca exista dovezi "clare si convingatoare" ca nu este in cele mai bune interese ale copilului.



Atunci cand parintii divorteaza sau se despart, cea mai mare problema este de obicei: Cine primeste copiii?

Majoritatea cazurilor de custodie a copilului sunt solutionate in afara salii de judecata.

Dar cand parintii nu pot fi de acord, aceasta sarcina revine judecatorilor instantelor de familie.

Un proiect de lege introdus miercuri în Casa de Stat va emite noi orientări despre modul în care judecătorii iau aceste decizii. Mentioneaza ca judecatorii ar trebui sa porneasca cu prezumptia ca petrecerea timpului in mod egal cu ambii parinti este in interesul copilului.

Republica de stat Jim Runestad, R-White Lake, a sponsorizat proiectul de lege. El a spus că va proteja dreptul copiilor de a avea relații semnificative cu ambii părinți.

Chiar acum, conform cu Runestad, cât timp veți petrece împreună cu copilul depinde în mare măsură de tara în care locuiți.


Rezultatul nu depinde de tine, de copiii tăi, de familia ta, de dragoste, de îngrijire, de afecțiune. Rezultatul depinde de “ judecător ", a spus el.

Proiectul de lege are excepții de la prezumția de custodie comună pentru cazurile de violență în familie sau alte preocupări legate de bunăstarea copilului.

Dar este necesar ca judecătorul să aibă "dovezi clare și convingătoare" ca custodia comuna nu ar fi in interesul copilului inainte de a acorda unui parinte custodia exclusiva sau primara.

Rebecca Shiemke, avocat al familiei cu Programul de Lege privind sărăcia în Michigan, a declarat că formularea - "dovezi clare și convingătoare" - ridică sarcina probei pentru victimele abuzului. Și ea a spus că mulți nu vor putea să ofere dovezile cerute de instanță pentru a respecta noul standard.

“Victimele adesea nu intră în contact cu autoritățile de aplicare a legii, deoarece le este frică de represalii . Nu spun adesea prietenilor sau familiei pentru că sunt rușinați de ceea ce sa întâmplat sau pentru că au fost izolați de agresorul lor, astfel că dovada poate fi dificilă ", a spus Shiemke.

Shiemke si alti avocati ai violentei domestice spun cu îngrijorare că legislația ar pune dorințele părinților înaintea nevoilor copiilor lor Dar Runestad a spus ca crede ca schimbarile ar putea face cazurile de custodie comuna mai bune pentru ambtii parinti si pentru copii. Punand parintii in egalitate de la inceput, a spus, ca ar fi mai puține stimulente pentru luptele de custodie adversar.


Proiectul de lege a fost trimis Comitetului Judiciar al Camerei.





ref.[ngo4752]
Colectivul ARPCC

luni, 10 iulie 2017

Cum pot să fac bucăți viața unui copil



1. Eu îl cresc, deci, e al meu. Celălalt părinte este dușmanul meu și, deci, al copilului meu, care nu mai e al nostru. Îi spun copilului că părintele lui e un dușman care vrea să ne facă rău și mie, și copilului. Ce ajunge la copil: eu și părintele meu crescător sunt în pericol pentru că ne atacă grav celălalt părinte al meu; sunt și suntem în nesiguranță; mi-e frică; sunt mic și nu am cum să rezolv asta; mi-e foarte frică.


 2. Eu mă sacrific pentru tine, fac totul pentru tine, uite cât mă chinui ca să ai tu tot ce-ți trebuie. Celălalt părinte al tău nu face nimic. Ce simte copilul: sunt vinovat de suferința părintelui meu care mă crește; dacă n-aș fi existat, părintele meu nu ar fi suferit; sunt trist și neputincios; sunt un nimic.


 3. Vrei să te duci la taică-tu/ maică-ta?! După ce că eu fac totul pentru tine, tu vrei să te duci acolo? Bine că știu pentru cine mă chinui de dimineață până seara, pentru cine-mi distrug viața. Ce simte copilul: sunt un trădător, îi fac rău părintelui care mă crește și se sacrifică pentru mine; sunt un om rău, nu merit nimic; mi-e dor de celălalt părinte al meu, îl iubesc, dar astea sunt lucruri greșite, sunt un om greșit.


 4. Eu sufăr, înțelegi? Sufăr îngrozitor, sufăr tot timpul, toate sunt pe capul meu și trebuie să mă descurc cu ele, celuilalt părinte al tău nu-i pasă, e un nenorocit/ o nenorocită. Ce simte copilul: sunt lipsit de putere și de importanță, părintele meu suferă ca să mă crească pe mine, să crești un copil este un chin, copilul este un chin, mă doare să fiu copil, e rău să fii copil, e foarte rău să exiști.


 5. Ce să cauți la taică-tu/ maică-ta? Nu vezi că și-a făcut altă familie? Tu nu mai exiști pentru el/ ea. Nu e bine acolo, nimeni nu te iubește pe tine acolo, numai eu te iubesc, numai cu mine ți-e bine, aici, la noi, acasă. Nu te duce acolo, e urât și rău acolo, o să suferi. O să sufăr și eu, că mă lași singură/ singur aici. Ce simte copilul: mama/ tata poate să aibă dreptate; dacă celălalt părinte al meu nu mă mai iubește?; dar, dacă nu mă mai iubește, de ce mă caută, de ce vrea să fim împreună?; nu mă duc, mama/ tata care mă crește va suferi, o/ îl nedreptățesc, sunt dator să am grijă de părintele care mă crește chiar dacă-l iubesc pe dușmanul lui, care este celălalt părinte al meu; sunt un nerecunoscător, dar sunt obligat să fiu părintele părintelui meu care mă crește și să am grijă să nu-l supăr.


 6. Orice te-nvață taică-tu/ maică-ta e ca să-mi facă mie rău, să se răzbune pe mine, tu să nu asculți. Nimeni în afară de mine nu-ți vrea binele. Ce simte copilul: sunt într-un mare pericol, nu am discernământ, sunt prost, nu am pe nimeni de încredere în afara părintelui care mă crește; dacă i se-ntâmplă ceva, voi fi complet în aer; trebuie să-mi protejez părintele.


 7. Nu știi tu cât rău mi-a făcut tatăl tău/ mama ta. E un nemernic/ o nemernică. Mi-a distrus viața și ți-a distrus și ție viața. Ce simte copilul: sunt un distrus, iar celălalt părinte al meu este un mare pericol pentru mine și pentru părintele care mă crește; noi suntem mereu în pericol, mi-e frică rău; dacă semăn și eu un pic cu celălalt părinte al meu și dacă sunt și eu rău și periculos?


 8. Nu mă interesează ce părere are taică-tu/ maică-ta! Ce, el/ ea te crește, se chinuie cu tine? Ce simte copilul: creșterea mea este un chin pentru părintele meu, nu e o bucurie; nu sunt un om bun, nu aduc bucurii; părintele care mă crește are dreptul să facă orice dorește cu mine, eu nu contez, depind de dorințele mamei/ tatei, că ea/ el mă crește; trebuie să fiu recunoscător; dacă părintele care mă crește greșește, nu are cine să mă ajute; sunt singur și dependent (e un foarte trist paradox).


 9. Nu ești în stare de nimic! Semeni cu taică-tu/ maică-ta! Numai durere în urma voastră. Ce simte copilul: greșesc tot timpul, sunt un copil rău, nu sunt în stare să fac nimic bine, sunt un aproximativ, nu sunt în stare de nimic, mă urăsc.


 10. Faci ce-ți spun eu, că numai eu știu ce e bine pentru tine, eu te cresc, eu hotărăsc. Când te-o crește taică-tu/ maică-ta, atunci n-ai decât să faci ce-ți spune el/ ea. Ce simte copilul: eu nu sunt capabil să gândesc, nu am de unde să știu ce e mai bine pentru mine, sunt un pericol pentru mine însumi; îi sunt dator părintelui care mă crește să nu-i ies din cuvânt, c-a făcut atâtea pentru mine; eu nu pot să iau decizii, eu nu contez în viața mea. A făcut, da. Și încă mai face. O mulțime de lucruri bune și foarte bune, dar și „grenadele“ de mai sus și multe multe altele care nu fac decât să-i explodeze copilului încrederea în el, să-l facă un adult nesigur, dependent pe viață de părintele care l-a crescut, un vinovat cronic și un nefericit veșnic. Ce e cu adevărat înfricoșător este că el le va „preda“ propriilor copii aceste lecții ale suferinței cumplite când va fi părinte. Ajungând un suferitor de profesie, toți cei care se vor lega sufletește de el vor suferi. Ia zi, părinte crescător, chiar vrei asta pentru copilul pe care zici că-l iubești?



Sursa: http://www.anabarton.ro/esti-copilul-meu-fac-ce-vreau-cu-tine/


Colectivul ARPCC

luni, 3 iulie 2017

Parinti norocosi sau fericiti: despre cati copii te fac fericit si despre haosul zilnic

Articolul in original poate fi gasit aici

Ce inseamna sa fii un parinte norocos si fericit? Ei bine, se pare ca in ciuda haosului zilnic, parintii cu multi copii sunt cei mai fericiti. Desigur, totul e insa relativ.



Haosul zilnic, izvorul fericirii unui parinte?

In mod teoretic, cand e vorba de numarul ideal de copii - 4 este numarul norocos

Parintii cu multi copii, ce alearga incontinuu in jurul copiilor, ar trebui sa fie recunoscatori pentru ca se afla in categoria parintilor norocosi. Conform unui nou studiu din Australia, parintii cu cel putin 4 copii se bucura de (mai multa) multa satisfactie din partea vietii, in ciuda “haosului” zilnic si a cheltuielilor mari.
Conducatorul acestui studiu, Bronwyn Harman declara catre ABC New Australia: “Consideram ca in familiile numeroase, cei mici se bucura de asistenta sociala. Copiii nu se plictisesc niciodata, au parteneri de joaca si devin independenti la o varsta frageda.” 

Parintii care si-au format familii numeroase, sunt foarte fericiti si multumiti, chiar daca intampina probleme, incepand de la cele financiare pana la cele legate de lipsa oricarui gram de timp liber. Si totusi, in ciuda unor astfel de neplaceri si a stresului, parintii cu multi copii au declarat in proportie de 80% ca au planuit sa isi intemeieze familii numeroase, pentru ei este  o experienta plina de bucurie, casa le este plina de rasete si au multe motive de sarbatoare.

Pe locul 2 al fericirii intre parinti, se afla parintii care au depus un efort urias pentru a avea copii.

Pe locul doi in topul celor mai fericiti parinti (cu o diferenta de doar 0,25%) se incadreaza parintii care au depus un efort urias pentru a avea un copil. Incepand de la cuplurile care au depasit cu succes diagnostice de infertilitate si, la capatul unei experiente pline de emotie si incercari, au reusit sa devina parinti.
Tot in aceasta categorie a fericirii se afla parintii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali). Acesti parinti au planuit cu multe sacrificii sa isi intemeieze familii, au depus un efort urias pentru a avea copii, prin intermediul mamelor surogat, a inseminarii in vitro sau a adoptiilor. Dar si al depasirii prejudecatilor. 

Parintii cel mai putin fericiti

Poate cei mai putin fericiti parinti, sunt insa parintii singuri ...
SI desi acesti copii nu sunt rezultatul unor greseli... ei sunt mult doriti de parinti ... pe parcurs, ceva s-a schimbat. Studiul sau inca nepublicat arata ca parintii cel mai putin fericiti sunt taticii singuri, care sunt vazuti adeseori drept parinti inferiori care se lupta sa joace un rol in vietile propriilor copii.













Colectivul ARPCC

luni, 26 iunie 2017

Părinții divorțează. Ce le cer copiii?

Părinții divorțează. Ce le cer copiii?


Divortul si copiii. Pixabay.comPărinții divorțează. Ce le cer copiii?
Când părinții divorțează, copiii suferă cel mai mult. Nu sunt doar niște vorbe, este un fapt ce nu mai are nevoie de nicio demonstrație. Uneori cei mici ar vrea să le spună părinților ce au pe suflet, însă de cele mai multe ori se tem sau pur și simplu le lipsește curajul.

Iată care sunt cele 10 cerințe pe care copiii le au de la părinții divorțați, potrivit huffingtonpost.com

Nu vreau să fiu mesagerul vostru

Mă confrunt cu reacții negative atunci când sunt singur cu unul dintre voi și îmi este greu. Sunt un copil și încă mă maturizez. Nu ar trebui să vă așteptați să fim capabili să purtăm conversații de adulți.

Nu vreau să vă rănesc pe niciunul dintre voi

Nu suport când începeți să vă vorbiți de rău. Oricare dintre voi face asta, pică într-o lumină proastă. Eu am să încerc să-l apăr pe cel acuzat de tot felul de lucruri, chiar dacă de multe ori nu îndrăznesc să deschid gura.

Nu vreau să aud discuții despre bani

Nu mă interesează deloc ce acorduri financiare ați făcut legat de mine. Nu știu despre situația voastră materială de dinainte de căsătorie. Practic, rămân perplex atunci când aud motivele voastre de ceartă. Mai mult, simt că îmi fuge pământul de sub picioare atunci când mă trimiți la celălalt părinte să îl întreb despre bani.

Nu vreau să fiu detectivul tău particular și nici spion

Înțeleg că ești tentată, dar pentru mine nu este confortabil. Nu mă întreba ce se întâmplă în cealaltă casă. Dacă ești așa curios/ curioasă, cred că trebuia să păstrezi căsnicia. Este foarte enervant când pui genul acela de întrebări, mai ales că știu cum vei reacționa. Apoi, nu vreau să-ți pierzi încrederea în mine crezând că povestesc și ce faci tu.

Nu mă întărâta împotriva celuilalt

Simt mereu că trebuie să mă împart între două lumi. Deja este o presiune imensă pe umerii mei legată de deciziile pe care trebuie să le iau privind timpul petrecut cu fiecare dintre voi. Mă simt vinovat de fiecare dată când trebuie să aleg. Părinții divorțează și eu am de suferit.

Părinții divorțează doar unul de celălalt, nu și de copii

Nu vreau să te văd cum te săruți cu noul partener de viață

Mi-este greață de noua ta iubire. Nu mă simt deloc confortabil auzindu-vă cum vorbiți depsre copii și planuri împreună. Poți să te domolești când sunt prin preajmă?
Nu vreau să aud atunci când este un eveniment important că nu vrei să participi pentru că ”nu vrei să stai sub același acoperiș” cu celălalt părinte
Evenimentele despre care spun nu sunt despre tine, sunt și despre mine. Eu vă vreau pe amândoi acolo și nu vreau să aud vorbe urâte și resentimente.

Nu îmi cere să te consolez pentru că ai divorțat

Mi-e milă de tine, dar nu sunt eu cel care trebuie să te facă să te simți bine. Nici nu este sănătos să fiu eu suportul tău emoțional. Mi-aș dori să găsești o cale prin care să umpli golurile lăsate de divorț.

Nu mă amenința că nu mă mai lași să merg în partea cealaltă

Nu sunte marfă de schimb. Aceste amenințări mă fac să-mi pierd respectul față de tine și nu cred că asta este intenția ta.

Nu refuza să primești ajutor specializat dacă nu poți să treci peste divorț

Faptul că nu accepți ceea ce s-a întâmplat mă ține și pe mine blocat. Eu am înțeles că părinții divorțează. Vreau să te vad fericit (ă). Mi-ar plăcea să fiți împreună, dar dacă acest lucru nu mai este posibil, măcar să lași la o parte sentimentele negative.


Colectivul ARPCC

vineri, 23 iunie 2017

Parental Alienation Awareness & Bubbles of Love Day 2017

Parental Alienation Awareness & Bubbles of Love Day 2017




Ridicarea cunoasterii a faptului ca copii ar trebui sa iubeasca si sa fie iubiti de ambele parti a familiilor fara FRICA sau VINOVATIE.
Alienarea Parentala este o forma de abuz mental si emotional.



Raising awareness of the fact that children should be able to love and be loved by both sides of their families without FEAR or GUILT. Parental Alienation is a form of mental and emotional child abuse. 







ref. [ngo5333]
Colectivul ARPCC

luni, 19 iunie 2017

Intrebare ARPCC - Ordin judecatoresc



Buna ziua,
Putin mai jos este o intrebare adresata colectivului ARPCC la care va asteptam cu cat mai multe comentarii cu diferite pareri si cu ce pasi ar trebui urmati in aceasta situatie din punctul dumneavoastra de vedere.
Cazurile in care ordinul judecatoresc nu se respecta este intr-o continua crestere.




Intrebare

Buna ziua. Sora mea are un copil impreuna cu fostul concubin. Si copilul ia fost incredintat ei prin ordin judecatoresc. El are dreptul sa il ia doua weekend-uri pe luna. Si atunci cand il ia nu respecta programul de vizita. Il aduce numai cand vrea el si isi bate joc de ea. A facut mereu plangere la politie. Dar nimeni nu face nimic si el mereu incalca ordinul. Va rog frumos daca ne puteti ajuta macar cu un sfat ceva. Multumesc frumos 




ref.[ngo4750]
Colectivul ARPCC

Înscrisul autentificat de notarul public prin care se constată acordul parental constituie titlu executoriu

De 3 luni s-a schimbat L95/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale in sensul definirii fara echivoc ca acordul parental/ conventia cu ocazia divortului este TITLU EXECUTORIU: 
Articolul 100
(1) Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.
(2) Constituie, de asemenea, titlu executoriu acordul parental încheiat prin înscris autentificat cu ocazia divorţului sau ulterior acestui moment, în care, exercitând împreună autoritatea părintească, părinţii se înţeleg cu privire la aspecte cum sunt: stabilirea locuinţei copilului, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minorul ale părintelui cu care acesta nu locuieşte, precum şi alte măsuri asupra cărora părinţii pot să dispună în condiţiile art. 375 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare. (la 24-03-2017, Articolul 100 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost completat de Punctul 12, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 17 din 17 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 21 martie 2017 ) 

Articolul 136
(5) Înscrisul autentificat de notarul public prin care se constată acordul parental constituie titlu executoriu în condiţiile art. 100 alin. (2). (la 24-03-2017, Articolul 136 din Sectiunea a 7-a , Capitolul V a fost completat de Punctul 12, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 17 din 17 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 21 martie 2017 ) 


Colectivul ARPCC

luni, 12 iunie 2017

Tata,spune-mi o poveste de noapte buna

Traducator: Ramona Boldea

Copia documentului poate fi gasita aici





Inca de la o varsta frageda mama mi-a indus dragostea pentru muzica.La varsta de 3 ani mi-a daruit un casetofon cu o pereche de discuri mici din plastic de culaore rosie speciale pentru copii si 78 rpm 10’’ inregistrate de Columbia.Melodia mea preferata,cea pe care o ascultam in mod repetat a fost “Spune-mi o poveste” scrisa de Terry Gilkyson si interpretata de Jimmy Boyd si Frankie Laine (Pentru CD si MP3 generatiile nefamiliarizate cu inregistrari pre-digitale, cititi pe Wikipedia la Gramofon).

Junior ii cere tatalui sau “Spune-mi o poveste, atunci cand voi merge la culcare”.Tatal se relaxeaza dupa o zi grea de munca spune versiunea sa:Ohh griji griji,obosit se termina ziua mea/Vine timpul pentru a merge acasa,fara a lua salarul/Acasa,unde langa foc te poti relaxa/Papacii langa scaun,nici o griji,nici o preocupare/Dupa care Junior apare leganandu-se cu micul lui topor.Junior persista.In cele din urma tatal inmoaie,doar pentru ca Junior intrerupe povestea sa:A fost odata ca niciodata,imi amintesc cu greu.Junior:Nu te intoarce in istorie,memoria ta e cam lenta.

Societatea noastra detine un dublu standard al curiozitatii legat de incurajarea parintilor pentru a imparti custodia.De exemplu dorim ca tatii sa fie implicatii mai mult in cresterea sugarilor si copiilor mici –rasfatarea lor dimineata,linistirea lor in timpul noptii,schimbarea scutecelor,hranire,baie,punerea la somn si spunerea de povesti inainte de somn.Dar atunci cand parinti sunt separate unii oameni considera ca cei mici trebuie sa petreaca fiecare noapte intr-o singura casa,de obicei a mamei,chiar si atunci cand acest lucru inseamna pierderea atentiei tatalui.In ciuda tuturor progreselor in spargerea acestor bariere,multi dintre noi inca mai cred ca este rolul exclusive al mamei sa aibe grija de sugari si cei mici,iar asta poate pune in pericol bunastarea celor mici daca raman in grija tatilor.

Rezultatul este un plan comun de custodie in cazul in care sugari si copii mici ai caror parinti sunt separati,ei isi pot vizita tatii doar 2 ore sau 2 zile pe saptamana.Uneori graba de a muta copii de la o locuinta la alta este o perdieca in fondarea unei relatii cu tatal.

Zilele trec iar expertii au sfatuit tatii divortati sa o pauza la viata de familie si sa ramana un simplu vizitator in viata copiilor lui.Cresterea gradului de constientizare a copiilor cu situatia parintilor, indifferent daca ei locuiesc sau nu impreuna,a condus la tentinta da a imparti custodia.Cu toate acestea Cu toate acestia unii experti considera ca pentru parinti care impart custodia unei adolescent e cel mai indicat,dar nu este adecvat pentru cei mici.

Ce ar putea face stiinta in aceste problem?Pentru a afla,am petrecut 2 ani in revizuirea literaturii stiintifice relevante si am verificat in prealabil analizele mele cu un grup de international de experti in domeniul dezvoltarii timpurii a copilului si divortului.Rezultatele apar in:Stiintele Sociale si Planurile Parentale pentru cei mici:Un raport de conses public de American Psychological Association,in prestigioasa revista Psihologie,Politici Publice si Drept.Raportul arata aprobarea a 110 dintre cei mai importanti cercetatori si practicieni din lume.

Primul nostrum obiectiv a fost de a oferi o imagine de ansamblu echilibrata si correct stabilita,de cercetarea facuta in ultimii 45 anii,relavante la planurile de impartirea custodiei la copii mai mici de 4 ani a caror parinti au fost separati.Al doilea obiectiv a fost sa oferim orientari sustinute empiric de factorii de decizie politica si pentru persoanele care iau decizii de custodie.


Nu am gasit nici un sprijin pentru idea ca cei sub 4 ani,unii spun chiar sub 6 ani,trebuie sa isi petreaca tot timpul cu un singur parinte, in conditiile in care si celalalt parinte este atent,grijuliu si iubitor.Avertismentele pentru sugari si copii mici care trebuie sa isi petreaca fiecare noapte cu un parinte sunt in contradictie pentru dezoltarea unor relatii positive parinte-copil.Sugarii si copii mici au nevoie in permanenta de de parinti care raspund cu afectiune si sensibilitate la nevoile lor.Ei nu au nevoie de cele mai multe ori de un parinte cu norma intreaga sau prezenta non-stop.Multe mame casatorite lucreaza in ture de noapte care le tine departe de cei mici noaptea.La fel ca mamele casatorite si cele singure nu le e teama sa lase copilul in grija tatilor.Pentru a mari sansele pentru o legatura sigura la sugari pe tot parcursul vietii cu ambi parinti,politicile public ar trebui sa incurajeze ca ambii parinti sa particile activ la ingrijirea pe timpul zilei cat si noaptea.Oamenii de stiinta care studiaza beneficiile relatiilor copiiilor cu ambi parinti si nu gasesc nici un suport empiric pentru credinta ca mamelor sunt necesare sa joace un rol unic in viata celor mici decat tatii.Pe scurt,dupa separarea lor, parinti trebuie sa mareasca timpul petrecut cu copii,inclusive pe timpul nopti.

In mod firesc,un parinte comun nu este potrivit pentru toate familiile.Indiferent de varsta copiiilor,parinti ar trebui sa ia in considerare o serie de factori atunci cand se creaza un plan.Ceace functioneaza pentru un copil intr-o familie,nu poate fi cel mai bun pentru un alt copil dintr-o alta familie.Recomandarile noastre se aplica pentru majoritatea familiilor.Faptul ca unii parinti sunt neglijenti,abuzivi sau extreme de deficitari in implicarea lor- parinti cu copii care au nevoie de protectia lor,chiar si in familiile intacte-care nu ar trebui privarea majoritatii copiilor crescuti cu doi parinti iubitori,chiar daca ingrijirea dupa se va face separat.

Este timpul sa rezolvam ambivalenta si ideile contradictorii despre rolurile tatilor si mamelor in viata copiilor.Daca pentru copil lectura “Noapte buna luna” citita de tata are o valoare mare iar pentru copilul sau este linistitor chiar daca este irascibil la 3 AM,atata timp cat parinti locuiesc impreuna,de ce se retrage sprijinul si copilul se priveaza de aceste expresii ale iubirii paterne,doar pentru ca parinti nu mai locuiesc impreuna,sau doar pentru ca nu mai e cazul?


ref.[ngo1589]
Colectivul ARPCC

vineri, 9 iunie 2017

Mi-e milă de copiii cu tați pe post de mobilier!

Articolul in original poate fi gasit aici.





Cercul meu de rude, prieteni, cunoștințe, este plin de tătici implicați în creșterea și educarea copiilor lor. Schimbă scutece cu dexteritate la orice oră din zi și din noapte, plimbă bebelușii chinuiți de colici câte o oră prin casă, dorm iepurește, ațipesc la serviciu, trec pe galben la semafor să ajungă mai repede acasă la odor, sunt la curent cu recomandările OMS privind diversificarea, citesc articolele de parenting trimise de neveste pe mail, își giugiulesc copiii, știu cum o cheamă pe fiecare ”miss” de la grădiniță…

Soțul mea a adormit în picioare într-o noapte, când o plimbam cu rândul în brațe pe fetiță, chinuită de o viroză. S-a sprijinit de perete, a adormit și s-a trezit când a dat cu capul de suportul de chei prins în perete. La el la birou, unde sunt mulți tătici de bebeluși, se întâmplă frecvent să scape vreunul un sforăit scurt, după o noapte în care a fost ”de serviciu” la plimbat/ schimbat/ întreținut copilul.
Sinceră să fiu, o vreme aproape am crezut că toți tăticii sunt implicați. Dar, pe măsură ce au crescut copiii și am început să interacționăm mai mult cu alți părinți, i-am cunoscut și pe ceilalți. Cei care, la primul plâns al bebelușului își strigă soția (”O fi făcut caca/ I-o fi foame/ Îi e somn/ Vrea la tine/ Ia-l că am treabă”), chiar dacă ea e chiaună de somn, n-a mai mâncat liniștită, pe scaun, de trei luni, n-a mai făcut o baie în tihnă de când era gravidă, n-a mai dormit trei ore legate de luni de zile. Ca prin minune, doar la ea în brațe se liniștește cel mic. ”Vezi, ți-am zis că te vrea pe tine!”
Așa e, în brațele mamei bebelușului îi e cel mai bine. Dar când brațele ei au nevoie de o pauză, micuțului îi este foarte bine și în brațele tatălui. Ale tatălui iubitor și implicat, care nu strâmbă nasul și iese din cameră când fiul/ fiica umple scutecul, care nu se întoarce pe cealaltă parte și-și continuă sforăitul când cel mic are febră și geme în brațele mamei, care nu iese la o bere când casa e cu susul în jos, oalele pe foc și copilul cerșește atenție.


”Măi, tu ești tată sau mamă?”

Relația cu cel mic se construiește, nu e un dat. Fiecare îmbrățișare, fiecare mic dejun pe care îl luați împreună, fiecare hârjoneală, fiecare poveste pe care i-o citești, fiecare ieșire în parc în care ești cu ochii și gândul la el, nu la wall-ul de pe Facebook, înseamnă o cărămidă la temelia legăturii puternice părinte- copil.”Măi, tu ești tată sau mamă?”, l-a întrebat pe soțul meu, cu un aer de superioritate, un tătic confuz, văzându-l cu ambii copii în brațe, cu mânuțele încolăcite în jurul gâtului lui și chicotind fericiți. Probabil l-ar întreba la fel și pe tăticul din Cluj care a intrat în concediu de paternitate timp de un an, ca să petreacă mai mult timp cu copiii lui. Sau pe tăticii care caută soluții să lucreze de acasă ca să nu ajungă să-și vadă copiii doar seara, când dorm. Sau, pe cei care, în weekend, se dau peste cap să facă activități distractive cu cei mici, să-i ducă la zoo, la pădure, la spectacole, la locuri de joacă. Pe cei care visează mai degrabă la o excursie la Disneyland decât una în Thailanda.
Mi-e milă de copiii cu tați pe post de decor. Mi-e milă de mamele epuizate și triste ale acelor copii. Mi-e milă până și de ei, tăticii, că habar nu au ce pierd! Pierd totul.
Iar scuza ”Nu am timp de copii, eu muncesc să aduc bani în casă, să aibă ei tot ce își doresc” nu stă în picioare decât în cazuri extreme (tați plecați cu lunile pe vapor, tați care muncesc în străinătate, tați aflați în situații extreme). 
Altfel, orice bărbat TREBUIE să își facă timp pentru copilul lui, să îi arate că, fizic și emoțional, îi e aproape.
Da, e al naibii de greu, dragă tată! Când în viața ta apare un copil, nu ai încotro și ieși din zona de confort, fără să știi sigur când și dacă te întorci acolo vreodată. Și îi dai celui mic din timpul tău, din inima ta, din energia ta, din nopțile tale. Sigur, o poți lăsa pe mamă să dea tot și tu nimic sau aproape nimic. Însă asta se va întoarce ca un bumerang împotriva ta, și atunci va fi greu sau chiar imposibil să mai repari ceva.



Colectivul ARPCC

luni, 5 iunie 2017

Memoriu Amicus Curiae privind tratarea cazurilor de alienare parentală în mod eficient

Acesta este un rezumat, articolul poate fi gasit aici





Numele Onorabilului Judecător:




Atașat veți găsi nouă (9) pagini în copii legalizate ale Memoriului Amicus Curiae privind tratarea cazurilor de alienare parentală în mod eficient. În cazul în care va trebui să fiu contactată direct pentru ședința de judecată în vederea oferirii de clarificări sau pentru confirmare, numărul meu de telefon de la birou este (631) 673-6665 și aș fi bucuroasă ca, în timp ce mă voi afla sub jurământ să vorbesc prin telefon sau Skype despre punctele din declarație despre care Onorata Instanță ar dori să știe mai multe.

Precizez în mod expres că nu am evaluat părinții sau copilul/copiii lor pentru întocmirea acestui Memoriu și nici nu favorizez vreuna dintre părți. Totuși, având în vedere că am 4 decenii de experiență în munca de examinare a copiilor și familiilor, sunt de părere că declarațiile mele vor cântări în fața Onorabilei Instanțe în vederea ameliorării dinamicii disfuncționale a familiei în caz de alienare parentală și care nu este în interesul copilului. În final, declar că nu am primit nicio compensație de ordin financiar sau alte beneficii pentru redactarea acestui Memoriu.

Semnat cu respect pe antet, legalizat și înaintat pentru cazul  Reclamant contra Pârât


Cazul nr.:

Denumire caz

Reclamant contra Pârât


Memoriu Amicus Curiae privind tratarea cazurilor de alienare parentală în mod eficient


Numele Onorabilului Judecător

Instanța
Strada


Oraș, Țară, Cod Poștal

Raportul lui Linda Gottlieb Kase, LMFT, LCSW-R
Numărul total de pagini:  9

Numele Onorabilului Judecător:



Numele meu este Linda Gottlieb Kase, LMFT, LCSW-R și redactez acest Memoriu Amicus Curiae privind tratarea cazurilor de alienare parentală în mod eficient. Pentru claritate, definesc alienarea parentală ca fiind o încercare nejustificată, dar viguroasă și voluntară a unuia dintre părinți în vederea sabotării și subminării relațiilor dintre celălalt părinte și copil – deseori scopul fiind de a rupe acea legătură. Deși procesul de alienare poate fi inițiat la un nivel subconștient, evoluează într-un process intenționat, rău și distructiv. Dar fie că acest lucru este făcut conștient sau nu, dinamica familiei este, fără îndoială, foarte distructivă pentru copil.

Fac această recomandare ca urmare a celor 13 ani de training și supraveghere la Centrul pentru Familie Minuchin. Salvador Minuchin, mentorul meu, este un psihiatru de copii renumit și respectat în lumea întreagă și a fost unul dintre fondatorii mișcării privind terapia de familie din anii 1950. Prezenta mea recomandare reflectă cu exactitate poziția lui pentru tratamentul copiilor. Dr. Minuchin a afirmat următoarele:


Problema nu este pacientul identificat, dar anumite tipare de interacțiune în cadrul familiei. Oamenii se formează continuu în funcție de contextul în care se află și de caracteristicile respectivului context.

În plus față de prezentarea filozofiei mentorului meu, îmi fac recomandarea ca urmare a celor patruzeci și cinci (45) de ani de experiență profesională în muncca cu familiile și copiii, în primii douăzeci și patru (24) de ani am fost asistent social, iar mai apoi am fost administrator în sistemul de plasament din New York, iar ulterior, pentru douăzeci (21) de ani am fost un terapeut de familie și în prezent am un cabinet individual, orientat în mod special pe părinții și copiii care trec printr-un divorț asociat cu un nivel mare de conflict. Pe parcursul carierei mele profesionale am lucrat cu mii de copii care au fost plasați în centre de plasament și în practica mea de terapeut de familie, am lucrat cu peste 550 de copii care au trecut printr-o despărțire/printr-un divorț cu un nivel ridicat de conflict. Prezentei am atașat curriculum vitae al meu pentru o mai amplă descrire a experienței mele profesionale.

Am fost influențată, de asemenea, de colegii mei renumiți în domeniul alienării parentale, printre aceștia numărându-se un avocat educat care a studiat la Harvard și un doctorand în psihologie, R. Christopher Barden, iar ei au afirmat următoarele:

Nu poate exista nicio întrebare cu privire la puterea părinților de a influența copiii. Este regretabil că la momentul revizuirii chestiunilor de tip PAS, instanțele deseori s-au împiedicat de definiția unor termini tehnici precum „sindrom, includerea unor etichete specifice în manualele oficiale de diagnosticare și multe alte detalii precise irelevante – astfel omițând obligația importantă de a analiza cu atenție influența părinților, terapeuților sau a altor adulți asupra atitudinii, părerilor și memoriei copiilor.” P. 420.

În experiența mea, abordarea tratamentului standard de către instanțe în cazurile de alienare, este cel de „terapie de reunificare”. Opinia mea profesională – bazată pe tratarea a sute de astfel de cazuri – este că această formă de terapie este supusă eșecului. În cele ce urmează va fi expusă explicația mea:

Accentul nu este pus correct pe tratament, astfel că acesta se orienteză pe presupusele „nelegiuiri ale părintelui alienat, în general recomandând abilități parentale pentru părintele alienat, în plus față de o oarecare terapie de interacțiune între copil și părintele alienat. Nici plasarea copilului singur în terapii cognitive sau altele asemenea terapii individuale, nu reprezintă răspunsul. Această abordare limitată a alienării este asemănătoare cu acordarea de antibiotice unui pacient care are o infecție, iar apoi întoarcerea respectivului pacient în mediul infestat cu germeni care i-a provocat infecția. Mediul în care copilul trăiește cu părintele alienator este asemănător mediului infestat cu germeni.

Părintele alienator este cel care are cea mai mare nevoie de terapie. Alienatorii sunt foarte distructivi și habar nu au ce fac – chiar și atunci când fac asta propriilor copii. De fapt, toate cercetările, în mod deosebit cele ale cercetătorului Dr. Amy J. L. Baker (2007) Copiii adulți ai sindromului de alienare parentală, New York: Norton afirmă că părintele alienator suferă de una sau mai multe așa-numite în DSM 5 „tulburări de personalitate, cunoscute și ca: „tulburare de personalitate antisocială, tulburare de personalitate borderline, tulburare de personalitate narcisistă. Cineva cu o tulburare de personalitate a devenit un expert în păcălirea celorlalți – chiar și păcălirea unor profesioniști în domeniul sănătății mintale. În termeni laici, sunt escroci.

O tulburare de personalitate este caracterizată de „un tipar de durată a unor experiențe lăuntrice și un caracter care deviază semnificativ de la așteptările cultului personalității”. Tiparul este „inflexibil și omniprezent în multe situații personale și sociale”. Tiparul se manifestă la nivel cognitiv, afectiv, funcționare interpersonală și al controlului impulsului.” DSM 5, P. 646.


Acesta este un rezumat, articolul poate fi gasit aici



ref.[ngo3519]
Colectivul ARPCC

Cele mai citite