Acest articol il puteti gasi si aici
Psiholog Jeni Chiriac
Alienarea parentala, ca si o consecinta a abuzului asupra copilului
Scopul scuza mijloacele ajunge sa fie inconstient sau deliberat folosit din ce in ce mai des in situatii de
divort. Si chiar daca intentiile subiectiv par sa fie dintre cele mai nobile, totusi reusim in astfel de
momente, ca si parinti, sa abuzam de copii nostrii, crezand ca ii protejam de monstrul de langa noi,
esuand in a il proteja de monstrul din noi. Stiu ca multi, citind randurile de mai sus, veti ramane
intrigati, ba chiar iritati de abordarea avuta, insa ea este necesara pentru a ne trezi din somnul
razbunarii unul pe celalalt in cazul unora dintre noi, atunci cand ne separam de partener sau
partenera. Sunt cazuri in care din nevoia gresit inteleasa de a ne proteja copii, ii indoctrinam
impotriva celuilalt parinte, cream aliante, sadim samanta urii fata de celalalt si a razbunarii, fara sa ne
gandim la consecintele pe termen lung sip e termen scurt. Cei care au facut acest lucru, stiu la ce ma
refer. Este bine de stiut ca efectele actiunilor noastre asupra copiilor nostrii se vad si se resimt in
timp atat asupra relatiei noastre cu ei, in calitate de parinti, cat si asupra lui ca om si persoana in
relatie cu lumea inconjuratoare si definitiile lui ca individ, viitor partener sau viitoare partenera, a lui
ca viitor parinte.
Ce inseamna ca devenim abuzivi in relatie cu copii nostri fara o intentie, uneori chiar din dorinta
gresit inteleasa de a il proteja de celalalt parinte? Sunt parinti care isi doresc aliati, care doresc sa
minimalizeze propria pierdere a relatiei avute, prin compensarea acelei pierderi cu o relatie stransa,
unica si speciala cu copilul rezultat din relatia pierduta. Dezamagirea si suferinta generate de
pierdere ne poate determina sa extindem suferinta si in sfera relatiei copil-parinte. Nevoia (defectuos
inteleasa) de a ne proteja copilul cu orice pret de partenerul sau partenera care ne-a abandonat sau
parasit, ne poate determina sa luam decizii pe care unii dintre noi le credem drepte.
Ce fel de decizii se iau in astfel de momente?
Datorita faptului ca dorim sa punem capat trecutului si dorim sa luam distanta de cel sau cea care ne-
a ranit, incercam sa minimizam la maximum contactul cu acea persoana. Ori de cate ori suna sau
incearca sa comunice in vreun fel, vocea si prezenta/vecinatatea pentru unii dintre noi devin
chinuitoare, chiar agonizante si dorim sa nu mai existe, sa dispara persoana respectiva, chiar daca
rational stim ca acest lucru este mai putin posibil. Constient sau nu, premeditat sau nu, in calitatea de
parinte rezident sau nonrezident, in calitatea si dreptul unora de mama sau tata, incepem sa vorbim
urat despre cealalta persoana direct copilului sau indirect, expunand copilul la o constanta campanie
denigrare a parintelui absent; in prezenta copilului, incepem sa ne plangem de cat de mult rau ne-a
facut sau ne face persoana respectiva sau de cat de nedreapta a fost cu noi si copilul etc. Acestea
sunt momentele in care, intentionat sau nu, ii transmitem copilului ca trebuie sa aleaga intre unul si
celalalt dintre parinti. Acestea sunt momentele in care copii nostrii ne devin confesori, salvatori, aliati
in planurile noastre. Acestea sunt momentele in care apare fenomenul de alienare parentala, cand
copilul ajunge isi denigreze si sa isi respinga propriul parinte fara a aduce argumente specifice
capacitatii sale de intelegere si reprezentare, ci “citate” din discursul parintelui sau persoanelor. A
pune sa aleaga un copil intre mama si tata, in termeni gravi, autoritari, categorici de genul “tu cu cine
tii/esti” inseamna adesea a il forta pe copil spre a alege intre mana lui dreapta si stanga pe care sa o
pastreze. A face afirmaţii care induc copilului teamă, neplăcere sau îl fac să critice părintele
înstrăinat, a avea o serie de comportamente menite de a îndepărta părintele din viaţa copilului,inseamna a incerca sa “ucizi” nevoia naturala a copilului de ambii parinti. Astfel cultivi la copilul tau
sau insamantezi in copilul tau conflictul de loialitate, scindarea, disocierea de ceea ce isi doreste si
Asociaţia Română pentru Custodia Comună
are nevoie cu adevarat. Copilul, in astfel de contexte, se simte obligat sa isi salveze si sa isi protejeze
unul dintre parinti in defavoarea celuilalt, trecand sau ignorand ceea ce isi doreste pentru el. Daca ati
intreba un specialist ce si-ar dori un copil in astfel de momente daca ar putea sa aleaga cu adevarat, v-ar spune ca un copil isi doreste in primul rand ca acel divort, acea separare sa nu fi existat, ca “mami si tati sa fie impreuna”, “sa fie din nou ca inainte”. In al doilea rand si-ar dori sa nu mai existe
conflict, sa nu mai existe cearta si totul sa fie bine, “imi doresc ca mami si tati sa se inteleaga”. Iar in al treilea rand, un copil isi doreste din nou o familie (“aceeasi sau alta, dar o familie in care sa fim fericiti”).
Atentie! Pot fi parinti care cu adevarat sunt abuzivi cu copii lor si calitatea lor de parinti poate fi pusa sub semnul intrebarii, insa va reamintim ca exista organe abilitate in masura sa ateste si sa intervina in astfel de situatii spre o solutionare adecvata. Cautati sa evitati in a va face dreptate singuri! Un prim pas il constituie sesizarea organelor abilitate in acest sens si efectuarea unei expertizari psihologice a copilului si climatului familial, in paralel cu initierea sedintelor de consiliere individuala a copilului si/sau sedintelor de consiliere parentala, in functie de caz.
ref.[ngo4499]
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu