sâmbătă, 25 martie 2017

Opțiuni legate de locuință pentru copiii părinților separați

Traducator: Cata Costin

Acesta este un rezumat, pentru a accesa articolul in original click aici




Pe viitor, se poate conta într-o măsură tot mai mare pe lucrători sociali care să ia parte la procesul de consiliere și care să ofere sfaturi cu privire la copiii din cadrul unui divorț și al altor relații destrămate.

Poate fi luat în considerare un procent în creștere al acestor copii aflați în custodie comună, deplasând disputele referitoare la custodie de la un aspect de custodie legală către un aspect legat de spațiul în care vor locui copiii. În cadrul acestei recenzii în scop de cercetare, investigațiile sunt studiate și comparate în ceea ce privește efectele lor asupra adaptării și dezvoltării, referitor la diferitele alegeri ce pot fi făcute în privința custodiei și a locuinței copiilor având părinți separați. Rezultatele cercetării indică mai degrabă în mod universal către avantajele variantei pe care suedezii o numesc jumătate de locuință, și anume ale variantei în care părinții nu sunt doar în sensul juridic responsabili amândoi pentru copiii lor dar și în acela al asumării comune a responsabilităților practice de zi cu zi, având copiii locuind cu ei în mod alternativ.

În multe țări, oamenii au dezvoltat o politică și un sistem de reguli, având ca motivare interesele supreme ale copiilor, care permit părinților separați să împartă custodia copiilor lor. O statistică ce reflectă acest lucru este reprezentată de deciziile instanței referitoare la custodie (în cazul în care părinții au fost anterior căsătoriți) care au fost pronunțate la Tribunalul pentru familie în Suedia în 1992. Aici, custodia comună a copiilor a fost de 79%, mamele singure au avut custodie în 19% din cazuri și tații în aproximativ 2% (Vårdnadstvistutredningen, 1995).

În Suedia este în lucru și o nouă lege referitoare la îngrijirea copiilor. Anterior, instanțele de judecată au fost în măsură să decidă cu privire la custodia comună, în cazul în care oricare dintre părinți s-au opus acesteia. În țările scandinave, atât instanțele din Finlanda, cât și cele din Norvegia au deja această posibilitate.

Totuși, trendul este fără îndoială să fie pronunțate tot mai multe decizii pentru custodia comună. Așa cum Vårdnadstvistutredningen-ul suedez (1995) subliniază, acest lucru poate face ca, pe viitor, părinții să conteste locul în care vor locui copiii, mai degrabă decât aspectul legat de persoana care deține custodia legală. Acest lucru face ca toate părțile (în cadrul proceselor de consiliere și/sau de adoptare a deciziei referitoare la locul unde vor locui copiii rezultați din relații destrămate) să considere mult mai important să-și bazeze concluziile și acțiunile pe informații științifice și pe experiența demonstrată. Lassbo (1994) prevede că, în ceea ce privește efectul structurii familiei asupra dezvoltării copiilor, există prea puține cunoștințe empirice și prea multe acțiuni bazate pe presupuneri și teorie.

Prin urmare, a fost efectuată o căutare literară în cercetarea științifică referitoare la acest subiect. În principal, pentru a determina poziția științei și a experienței dovedite în ceea ce privește locuința copiilor cu părinți despărțiți și, în special, pentru a analiza problema "jumătate de locuință" față de consecințele "locuință completă". Căutările efectuate prin intermediul bazelor de date și al motoarele de căutare pe Internet au oferit un rezultat foarte slab în ceea ce privește cercetarea scandinavă în această zonă. Principala parte a cercetării care este recenzată în documentul de față provine din America de Nord. Date fiind aceste constatări, poate fi invocat argumentul potrivit căruia condițiile din alte țări sunt atât de diferite de condițiile scandinave, încât nu pot fi trase concluzii relevante. Lassbo (1994) consideră că, de exemplu, țări cu politici sociale bine dezvoltate, cum ar fi cele din Scandinavia, nu pot fi comparate în spațiul politic social cu țări mai puțin dezvoltate.

Sistemele de protecție socială pot crea, de exemplu, bune condiții externe pentru ca familiile monoparentale să funcționeze cu succes - ceea ce reprezintă unul dintre mesajele principale ale articolului din Lassbo (op cit.).

În cazul în care cineva, în ciuda obiecțiilor menționate mai sus, consideră că nevoile și dezvoltarea psiho-sociale ale copiilor sunt destul de asemănătoare în majoritatea țărilor, nu ar trebui să ignorăm studiile din țările non-scandinave, ci să obținem din ele informații esențiale.

Tați care fac vizite și tați cu exercitarea în comun a autorității părintești

Atunci când este vorba de copii aflați în situația de exercitare exclusivă a autorității părintești de către mamă, există o tendință bine înrădăcinată ca tații, în ciuda celor mai bune intenții, să pară a se retrage și a dispărea către periferie. Doctorul Sanford L. Braver (1995), care a desfășurat 25 de ani de cercetări cu privire la efectul divorțului, a relatat sub acest aspect un studiu aflat în derulare cu privire la experiențele taților, în cadrul unei conferințe în 1995; ... experiența lor nu a fost deloc una de "retragere".

Mai degrabă, s-au simțit expulzați, alungați, excluși din viața copiilor lor. Au simțit că sistemul, atitudinile fostelor lor soții și ale societății, toate combinate, părea să se combine în așa fel încât să obțină doar excluderea lor din viața copilului, așa că au simțit că acei copii nu le mai aparțineau cu adevărat.
În schimb, Irving et.al. (1984), a putut arăta, într-un amplu studiu empiric, faptul că tații din cadrul acordurilor cu exercitare în comun a autorității părintești au ajuns să participe într-o măsură mai mare la viața de zi cu zi a copiilor decât au făcut-o înainte de divorț. Acest lucru a însemnat că acei copii aflați în custodie comună, au avut de fapt un contact zilnic mai mare cu părinții lor decât înainte de divorț.

Risman (1986) a găsit și el un suport empiric pentru rolul sexului părintelui, în sensul că este eficient din punct de vedere structural și schimbă caracterul atunci când se modifică relația. Rolul tatălui nu este blocat, ci este flexibil și dependent de anumite condiții. Părinții care au o responsabilitate concretă și zilnică în ceea ce privește îngrijirea își schimbă comportamentul rol, astfel încât nu doar că au mai mult timp cu copiii, dar sunt și mai mult "tata și mama" împreună.

Mame cu o custodie unică și mame care exercită în comun autoritatea părintească

Luepnitz (1986) a descoperit într-un studiu că mamele din acordurile parentale cu exercitarea în comun a autorității părintești au suferit de "epuizare", într-un nivel mai mic, în comparație cu mamele singure. Hanson (1985) a descoperit că acele mame cu o custodie în comun au avut o sănătate psihologică mai bună decât mamele singure. Maccoby et.al. (1986) a constatat că mamele cu o custodie comună au fost mai mulțumite de situația lor decât mamele singure. Irving et.al. (1984) a constatat că satisfacția mamei cu o custodie comună, ca regulă, a crescut e măsură ce a trecut timpul. Karen DeCrow, fost președinte al Organizației Naționale a Femeilor din Statele Unite, a scris pe 1 mai 1994, următoarele aspecte în Syracuse Times:

Exercitarea în comun a autorității părintești este nu doar echitabilă pentru bărbați și copii, aceasta este cea mai bună opțiune pentru femei, după respectarea drepturilor și a responsabilităților femeilor timp de mai mult de un sfert de secol de activism feminist, concluzionez că, custodia comună este minunată pentru femei, oferind timp și oportunitate pentru părinții de sex feminin să urmeze studii, formare, locuri de muncă, cariere, profesii și timp liber.

Există însă un studiu în care imaginea nu este la fel de luminoasă pentru femeile care exercită în comun autoritatea părintească. Leff (1995) a intervievat 8 femei, la patru ani după o decizie a instanței împotriva voinței lor a inițiat custodia comună. Se pare că, în cazul în care acestea au fost forțate să participe la o custodie comună împotriva voinței lor, aceasta a crescut conflictele care au fost inițial cauza faptului că părinții nu au putut ajunge singuri la un acord în problema îngrijirii, astfel încât o hotărâre judecătorească a devenit necesară.

Totuși, această imagine generală, scrie Leff (op.cit), în rezumatul său, că: Cu toate acestea, patru ani mai târziu, [după ce a început exercitarea în comun a autorității părintești] toți participanții recunosc că au avut unele beneficii de pe urma acesteia. Fiecare femeie a fost de acord că perioadele de "pauză" de la copiii lor le-a oferit o mare liniște și libertate. Toți participanții au fost mulțumiți de noul sine, mai puternic, care a apărut.



ref.[ngo5224]
Colectivul ARPCC

miercuri, 22 martie 2017

De la co-parentalitate la de-parentalitate,

Traducător: Adriana Ştefan



Acesta este un rezumat, pentru a citi articolul intreg, click aici


Un divorţ, o separare sunt un moment dificil în care neînţelegerea şi suferinţa lasă adesea loc mâniei, lucrurilor nerostite, conflictului care se deplasează în mod recurent de la scena conjugală către scena parentală.

Prea des intensitatea, amploarea, menţinerea sau chiar dezvoltarea unui conflict adânc, dacă nu înlătură durerea celor care divorţează, ocupă tot spaţiul, împiedicând o re-centrare pe nevoile fiecăruia şi mai ales pe cele ale copiilor, care suferă mai puţin ca urmare a separării părinţilor lor, cât mai ales ca urmare a condiţiilor dificile în care aceasta se derulează şi a consecinţelor ei, în special distanţarea sau chiar ruperea legăturilor cu unul dintre părinţi, tatăl cel mai frecvent.

Conştient că răspunsurile justiţiei au devenit tot mai neadaptate noilor familii şi că protocoalele procedurale duc prea des la conflict, legislatorul a consacrat reşedinţa alternantă ca mod de organizare adaptat noilor roluri parentale şi nevoilor copiilor (legea din 4 martie 2002), şi a plasat calmarea şi pacificarea divorţului ca pietre de temelie ale reformei divorţului (legea din 26 mai 2004), în care medierea familială, ca metodă de realizare a acestor obiective, trebuie dezvoltată cu prioritate, toate acestea fiind în interesul copiilor.

În ciuda acestor dispoziţii, tot mai mulţi copii pierd definitiv contactul cu unul dintre părinţi, alienat, părintele « gardian » alienator luând copilul ostatic şi încercând să şi-l facă aliat. În faţa amplorii acestei probleme societale, Justiţia nu poate cauţiona existenţa unui astfel de proces de excludere, prin abandonarea oricărei măsuri.

În numeroase dosare, Judecătorul afacerilor familiale este confruntat cu două problematici care sunt antinomice, la o primă vedere, dar în realitate interactive : reşedinţa alternantă putând duce până la alienarea parentală.


A. Co-parentalitatea

Articolul 5 al Convenţiei Internaţionale a Drepturilor Copilului (CIDC) impune Statelor părţi o obligaţie de ne-ingerinţă în exercitarea drepturilor parentale. Este rolul părinţilor, cu proritate şi în mod egal, de a ghida copilul, protejându-l şi educându-l. Conform articolelor 9-1, 9-3 si 18-1 ale CIDC conceptul de co-parentalitate este plasat, în dreptul francez, în centrul întregului dispozitiv relativ la autoritatea parentală (art 373-2 Cod Civil).
Din acest principiu decurge obligaţia pentru fiecare părinte de a acţiona în spiritul respectului faţa de persoana copilului (art 371-1 Cod Civil), oricare ar fi convingerile sale personale.

În acest scop, judecătorul speţelor familiale trebuie să verifice modul în care fiecare părinte respectă drepturile celuilalt (art 373-2-11 3 Cod Civil).


II - Inter acţiune - Reşedinţă alternantă – Alienare parentală

A. Reşedinţa alternantă : instrument de prevenire a alienării parentale

La audierea afacerilor familiale, în mod evident, numeroase proceduri pot anunţa alienarea parentală.

Anumite comportamente ale părinţilor şi semne pot lăsa să se întrevadă un proces tip “Sap”.

În aceste situaţii, o reşedinţă alternantă provizorie, nu neapărat paritară, poate fi impusă cu titlu de precauţie. Reşedinţa alternantă are meritul de a plasa părinţii pe un adevărat picior de egalitate.

Ea îi poate determina să facă apel la mediere familială mult mai uşor, în scopul găsirii unei organizări adecvate.

B. Reşedinţa alernantă : vector de alienare parentală

În mod contrar, aplicarea reşedinţei alternante poate avea un efect pervers. Aplicarea legii poate în anumite cazuri, să favorizeze alienarea parentală.
Dacă părinţii nu se înţeleg, conflictul a cărui miză este reşedinţa alternantă a copilului, poate degenera într-un război în care fiecare încearcă să-l discrediteze pe celălalt.

Co-parentalitatea şi reşedinţa alternantă pot fi creatoare de conflicte şi să inducă alienarea parentală, unul dintre părinţi încercând să-l distrugă pe celălalt.

C. Reşedinţa alternantă: unul dintre răspunsuri pentru a lupta împotriva alienării parentale

În prezenţa unei alienări parentale constatate şi închistate, copilul fiind alienat si nemaivăzându-şi unul dintre părinţi, în ciuda cererilor reiterate ale părintelui alienat, specialiştii încurajează, în interesul superior al copilului, o soluţie radicală, respectiv transferul reşedinţei în favoarea părintelui alienat.

Magistratul trebuie să ia o decizie curajoasă, necesitând o susţinere adaptată, atât din partea reprezentanţilor copilului şi familiei, cât şi a avocaţilor.

În faţa unei asemenea situaţii de criză, reşedinţa alternantă, nu neapărat paritară, poate fi şi soluţia adecvată, pentru a pune la locul său pe fiecare dintre părinţi. Ea va permite judecătorului să ia măsuri de susţinere ajustate si să revadă, într-un interval scurt (în general 3-6 luni) aplicarea deciziei sale, în interesul copilului.
Fără susţinerea puternică a justiţiei şi un parteneriat pluridisciplinar, părintele alienat este neputincios.
Copilul, care este actor al alienării parentale este şi el neputincios.


Acesta este un rezumat, pentru a citi articolul intreg, click aici


ref.[ngo5229]
Colectivul ARPCC

sâmbătă, 18 martie 2017

Pentru care familie? Desen de familie


(...) "Anul trecut am scris, tot pentru Dilema veche, un articol despre cum arată familia mea – mai bine zis, despre cum s-a destrămat şi apoi s-a reaşezat – în urma căruia am primit foarte multe mesaje; se pare că multe femei s-au recunoscut în experienţele mele, în lupta de a lua o asemenea decizie, în zbuciumul unui divorţ, negocierile de „împărţit copiii“ pe zile, ore şi săptămîni de vacanţă, strălucirea, dar şi suferinţele vieţii de „mamă singură“. Am fost impresionată de mesajele astea, dar şi cumva întristată, pentru că încă speram, în mod romantic, că fericirea există şi e după colţ."
(...)
"Am asistat apoi la numeroase alte discuţii între copii, pe marginea divorţurilor părinţilor, care ar putea figura cu succes într-o compilaţie de tipul „copiii spun lucruri trăsnite“. Fiică-mea întreabă constant alte mame dacă „au un iubit“. Vrea să afle cum stabilesc alţi „divorţaţi“ programul copiilor, dacă şi alţi copii se plimbă între două case şi două familii şi după ce algoritm îşi petrec vacanţele cu fiecare dintre părinţi. O enervează îngrozitor răspunsul standard „pentru că nu ne mai înţelegeam“, la întrebarea obsesivă „de ce aţi divorţat“, are nevoie de detalii şi motive concrete. Şi pun pariu că nu mai crede de mult în happy end-urile din poveşti cu „şi au trăit fericiţi pînă la adînci bătrîneţi“. Îmi imaginez conversaţiile pe care le vor avea copiii ăştia cînd se vor face mari şi vor ieşi la întîlniri: „Şi, tu cîţi ani aveai cînd au divorţat ai tăi?“ Mă întreb dacă se vor putea stabili într-un singur „acasă“ sau vor simţi săptămînal nevoia să-şi facă bagajele şi să plece către un celălalt „acasă“. Dacă faptul că au auzit mereu două variante de adevăr le va dezvolta gîndirea critică sau îi va confuza definitiv. Dacă vor fi dispuşi la vreun soi de compromis pentru a păstra o relaţie sau vor căuta întotdeauna fericirea individuală cu orice preţ. Dacă îşi vor lua modelul arhetipal de cuplu din altă parte (de la bunici, prieteni etc) sau îl vor păstra mereu în suflet pe cel la a cărui distrugere au asistat. 
Cînd eram mică şi aveam de (...) " Citeste mai mult: Dilema veche.Desen de familie
Aparut in Dilema veche, nr. 681, 9-15 martie 2017
Echipa ARPCC

luni, 13 martie 2017

Sentinţă civilă privind obligarea la plata de penalitate a parintelui ce se opune mentinerii relatiei minorilor cu celalalt parinte.


Rezolutie sentinţă civilă privind obligarea la plata de penalitate a parintelui ce se opune mentinerii relatiei minorilor cu celalalt parinte.
" Admite în parte cererea formulată de creditoarea X, CNP 0, cu domiciliul procesual ales la X, în contradictoriu cu debitorul X, CNP 0, cu domiciliul în X.
Obligă debitorul la plata în favoarea creditoarei a unei penalităţi în cuantum de 500 de lei pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. X pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. X definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. X pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civila în acelaşi dosar.
Obligă debitorul să achite creditoarei suma de 2300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
Respinge ca neîntemeiată solicitarea debitorului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, X.
Preşedinte Grefier "
Document complet:
https://drive.google.com/…/0B1wsb9ANWg4PZERkNjVjdkVuc3M/view


Echipa ARPCC

joi, 9 martie 2017

Statistica privitoare la numarul de divorturi cuprizand cererile de divort solutionate de catre notarii publici






Având în vedere solicitarea dumneavoastră via email, înaintată de către Uniunea Naţională a Notarilor Publici  din România spre competenta soluţionare Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale - CNARNN -  INFONOT şi înregistrată sub nr. 1046/03.03.2017, privind comunicarea de Informaţii din Registrul Naţional Notarial de Evidentă a Cererilor de Divort, vă comunicăm următoarele:


Registrul   Naţional Notarial  de Evidenta  a  Cererilor de Divorţ (RNNECD)  are drept scop realizarea la  nivelul întregii ţări  a  unei  evidente cuprinzând   cererile de divorţ soluţionate de către notarii  publici.   Din verificările  efectuate În registru rezulta:

- în anul 2014,  un total  de  14.118  cereri  de instrumentare    a procedurii de divorţ, dintre care 12.395 au fast soluţionate prin eliberarea de certificat   de divorţ.

- în anul 2015,   un total de 15.057  cereri  de instrumentare a procedurii   de divorţ,
dintre care 13.310  au fast  soluţionate   prin eliberarea  de certificate   de  divorţ,

- în  anul 2016, un total de 16.851 cereri de instrumentare    a procedurii   de divorţ, dintre care 14. 782 au fast soluţionate  prin eliberarea    de certificate de divorţ

Toate cererile de divorţ soluţionate s-au  finalizat   cu  desfacerea    căsătoriei prin divorţ pe cale amiabilă,    iar restul cererilor de  divorţ fiind nesoluţionate   din diverse  motive  şi pentru   care s-au emis încheieri   de respingere   potrivit art.  136 din Lege 36/1995,   republicata.


Mai multe detalii pot fi gasite aici


ref.[ngo2590]
Colectivul ARPCC

luni, 6 martie 2017

UPDATE: hotărârea CJUE

Articol preluat de pe situl : https://www.juridice.ro/
Copie a acestui articol poate fi gasit si aici : https://goo.gl/XHuHCz


Mihaela Mazilu-Babel
Mihaela Mazilu-Babel
17 februarie 2017: Curtea declară:
Articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, și articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere trebuie interpretate în sensul că, într‑o cauză precum cauza principală, instanțele statului membru care au adoptat o decizie care a dobândit autoritate de lucru judecat în materie de răspundere părintească și de obligații de întreținere față de un copil minor nu mai sunt competente să se pronunțe cu privire la o cerere de modificare a dispozițiilor stabilite prin această decizie în măsura în care reședința obișnuită a acestui copil se situează pe teritoriul unui alt stat membru. Competența de a se pronunța cu privire la cererea menționată revine instanțelor din acest din urmă stat membru.



02 decembrie 2016: Avocatul general propune următoarea soluție Curții:
„Articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 și articolul 3 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere trebuie interpretate în sensul că, atunci când o instanță a unui stat membru a pronunțat o hotărâre, rămasă definitivă, referitoare la încredințarea, la dreptul de vizită, precum și la obligațiile de întreținere privind un copil minor, această instanță nu mai este competentă să se pronunțe cu privire la o cerere de modificare a hotărârii menționate, în măsura în care copilul respectiv nu are reședința obișnuită pe teritoriul acestui stat membru.
Instanța competentă să soluționeze o astfel de cerere este, în conformitate cu aceste dispoziții, precum și cu principiul apărării interesului superior al copilului, instanța statului membru pe teritoriul căruia copilul are reședința obișnuită.”



21 decembrie 2015: Judecătorul lituanian se întreabă cu privire la competența în materia răspunderii părintești. (C-499/15)
Situația de fapt:
1. aflarea statului membru ale cărui instanțe sunt competente să soluționeze o cauză care are ca obiect modificarea reşedinței, valoarea pensiei de întreținere a copilului și modalitățile de contact aplicabile în cazul unui copilul minor care are reședința obișnuită în Olanda
2. posibilitatea ca instanțele competente să fie totuși cele din Marea Britanie.
Dispoziții incidente: articolele 8-14 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003.


ref.[ngo4724]
Colectivul ARPCC

duminică, 5 martie 2017

Formarea Judecatorilor de instante de familie in legatura cu alienarea parentala !

Traducător : Alin-Gheorghe Balan
Corector : Milian Bogdan

O copie a acestui document poate fi descărcată aici: https://goo.gl/HvpjVn

Despre autor
Amy J.L. Baker, Ph.D este un autor si directorul de cercetari in Centrul de Cercetari pentru Protectia Copilului din Fontana la New York Founding





Ce informatii au nevoie judecatorii de instanta de familie despre despartirile parentale.


Am fost rugat sa dezvolt si sa sustin un curs de o ora pentru judecatorii de instanta de familie si sunt incantat de posibilitatea de a avea oportunitatea de a discuta direct cu ei despre aceasta problema, care imi este apropiata si draga inimii mele si a lor. Principalele mele domenii de interes in acest curs va fi:

(1) anularea miturilor despre alinarea parentala (nu se regaseste in DSM asa ca nu poate fi real)

(2) educarea acestora in legatura cu diferenta intre alienare si instrainarie

(3) avertizând-i cu privire la limitele credibilității declarațiilor copiilor

(4) explicand modul in care terapia individuala si diatica se pot intoarce impotriva, in cazurile de instrainare

(5) îndemnându-i să urmărească rapid aceste cazuri, deoarece timpul este dușmanul părintelui vizat

(6) și îndemnându-i să nu recompenseze alienarea / părintele favorizat cu noul "status quo"

Prin asta vreau sa spun ca, un parinte alienant care petrece mai mult timp cu copilul decat el sau ea ar trebui, ca noul program de parental nu ar trebui folosit ca un punct de plecare, asa cum este, pentru ca, in acest sens, parintelui care a incalcat ordinul instantei ii este dat mesajul ca hotararea nu conteaza si orice ei ar lua, le apartine Pentru mine, aceasta este ca si cum ai spune ca din momentul in care hotii de bani au banii, nu are rost sa ii cerem inapoi. Inteleg ca copiii nu sunt bani si ca nivelul lor de confort cu o situatie este un factor important (spre deosebire de bancnotele de dolari, care nu au sentimente), dar ganditi-va la mesajul pe care il primeste copilul cand parintele favorizat nici macar nu este facut sa se comporte exemplar de catre curtea de instanta. Cum se presupune ca un copil poate sa confrunte acel parinte si sa spuna “Vreau sa-l vad pe celalalt parinte” cand judecatorul nu poate stabili limite sau sa tine in frau acel parinte.

Judecatorii trebuie sa inteleaga ca mergerea cu statusul actual ar putea parea o alegere sigura, dar, in realitate, judecatorul ignora si practica abuzul unui copil. A nu face nimic este o alegere care consecinte considerabile pentru copil si relatia lui cu celalalt parinte al lui/ei. sper sa pot transmite aceste idei cu pasiune, integritate si claritate cand, intr-un final o sa am oportunitatea sa vorbesc cu judecatorii care au atat de multa putere asupra vietii familiilor afectate de alienarea parentala.



ref.[ngo5226]
Colectivul ARPCC

joi, 2 martie 2017

Sindromul alienării părintești în expertizele de specialitate : un studiu pilot

Traducător: Stefana Vasilescu

Acesta este un rezumat, pentru a citi intregul document click aici






Sindromul alienării părintești este o patologie relațională identificată de psihiatrul Richard Gardner (1985; 1987) în situațiile de separare și divorț conflictual. Conform definiției clasice sindromul alienării părintești este o tulburare care apare mai ales în contextul conflictelor de încredințare a copiilor și poate determina înrăutățirea acestora. Acesta se manifestă în principal prin campania de denigrare a unui părinte de către copil, o campanie nejustificată. Ea derivă din asocierea îndoctrinării din partea unuia dintre părinți (părinte alienant) care programează cu contribuția personală a minorului în denigrarea părintelui care constituie obiectivul (părintele alienat). Este important să se sublinieze că în SAP copilul acuză părintele de comportamente grave, uneori foarte grave (violențe, abuzuri, furturi) cu încăpățânare și ostilitate fără a se putea identifica o cauză obiectivă a acestor acuze. În cazul abuzurilor reale sau a abandonului din partea părintelui o astfel de ostilitate poate fi justificată și în acest caz nu este posibilă diagnosticarea SAP. (Gardner, 1998)


Un astfel de sindrom poate avea mai mulți factori determinanți: de exemplu caracteristicile individuale ale membrilor familiei separate și atașamentul relațional pot avea un rol important în apariția SAP.Deseori părinții programatori sau alienanți sunt vulnerabili, stressați emoțional sau umiliți din cauza separării, nu au reușit să asimileze experiența separării și consideră că fostul partener este cauza tuturor suferințelor lor (Johnston, 2003). Părintele alienant care nu a fost capabil să se individueze și separe tinde să instaureze o coaliție psihologică cu copilul cu scopul de a-și satisface nevoile emotive și de a se răzbuna pe celălalt părinte. Avantajul secundar al copilului va fi că puterea sa în problemele familiale va crește. De cealaltă parte, părintele alienat, cu pasivitatea sa, alternanța comportamentelor ostile sau de atașament și frica de a impune măsurile corecte pentru ceea ce ce se întâmplă (Johnston, 2003) întărește convingerea fiului referitoare la incapacitatea și nepotrivirea sa ca părinte. Se crează astfel un circuit relațional caracterizat de mesaje paradoxale și de legătură dublă din care nu se poate ieși fără ajutorul unui expert.

Un model teoretic interesant asupra factorilor predictori ai refuzului copilului față de un părinte a fost propus de Kelly și Johnston (2001). Este vorba de un model concentric în care elementul central este răspunsul afectiv și comportamental al minorului, în jurul căruia gravitează factori de background și variabile ce intervin ca mediatori.

Autorii evidențiază rolul conflictului și a violenței familiale, al contextului juridic,ale caracteristicilor personalităților părinților, a reacției față de divorț care subminează capacitățile lor parentale, a relației dintre părinți și copil, a vârstei și caracteristicilor minorului; modelul are nevoie de cercetări ulterioare și pentru că a fost realizat pe un eșantion nereprezentativ, dar aspectul interesant este că ia în considerare o multitudine de factori și evidențiază circularitatea dinamicii care evoluează si se auto-susține în timp. Gagné, Drapeau e Hénault (2005) susțin necesitatea de a extinde acest model conform unei perspective „ecologice”, adică considerând factorii care acționează în interiorul familiei (microsistem), cei care actionează direct asupra acestora (mezosistem), cei mai îndepărtați ca aspectul politic, instituțional (ezosistem) și contextul socio-cultural (macrosistem), în acest mod chiar și intervenția poate fi mai eficientă.


Astfel, s-a scris mult la nivel internațional asupra premizelor, criteriilor de diagnostic, asupra măsurilor ce pot fi propuse, asupra diagnosticului diferențiat în cazurile de SAP (Warshak, 2002; Johnston, 2003; Emery, 2005; Gagné, Drapeau & Hénault, 2005); în Italia dimpotrivă, nu pare să fi fost acordată importanța necesară fenomenului, cum se dovedește din numărul redus de lucrări publicate (Gulotta & Buzzi, 1998). Din acest motiv ni s-a părut interesantă realizarea unei cercetări asupra câtorva cazuri de separare conflictuală în care se dezbătea încredințarea copiilor și diferențiarea cazurilor în care a fost diagnosticat SAP pentru a analiza diversele aspecte și a formula o ipoteză pentru a înțelege fenomenul.




ref.[ngo2733]
Colectivul ARPCC

miercuri, 1 martie 2017

Cat trebuie sa astept sa imi pot apara copilul pentru a nu fi folosit ca o arma ?




Intrebare adresata catre colectivul A.R.P.C.C 

Orice raspuns este bine primit din partea tuturor si va asteptam la comments cu sfaturile dumneavoastra pentru acest caz.



Sunt o mamica ce imi este ingradit dreptul de a pastatra legatura cu fiul meu acum de 3 ani , si este folosit ca si arma de razbunare de catre tata pentru ca nu am suportat violenta fizica si in aceasta tara care nu pune in aplicare legea violentei domestice suntem victime fara voie.Astfel dupa ce am fost lovita si alungata din domiciliu plangerea mea de loviri si alte violente a fost clasata din lipsa de martori , iara in divort nu s-a tinut cont de inscrisurile depuse ( certificate medicolegale , concediu crestere copil, stimulent de insertie...) se consemneaza declaratia martorilor lui ca m-am automutilat si ca acest copil a fost crescut de catre el si parinti lui si incredinteaza minorul la doar 1,7 ani tatalui cu custodie comuna, iar in apel se motiveaza ca tatal are mai mult timp liber pentru a creste copilul deoarece nu are serviciu si ca drept dovada de venit se depune un contract de inchiriere iara eu sa platesc pensia alimentara.
In acest moment tatal nu mai detine contractul de inchiriere, are un contract de munca fictiv la firma fratelui sau pe minimul pe economie, am reintrodus procesu de restabilire domiciliu si ca de obicei Judecatoria X Imi respinge cererea si ma aflu in faza de apel asteptand termen .Am program de vizita la minor insa nu il respecta, din data de 13 decembrie nu am mai reusit sa imi vad copilul decat in data de 22.02.2017 pentru 5 minute in fata gradinitei, iara cand impreuna cu copilul am solicitat tatalui sa mergem sa cumparam o jucarie a refuzat categoric tatal, a luat copilul si la pus pe bancheta din spate a masinii si pe mine ma bruscat si amenintat in fata copilului iara cand a urcat la volan a luat copilul in brate la volanul masinii.
In acest timp am deschis portiera masinii din dreapta fata si am interzis sa plece astfel cu minorul, l-a pus din nou in spate pe bancheta a bruscat usa si a plecat amenintanduma cu pumnul si verbal in fata copilului.
Ce pot sa fac pentru a reduce timpul si sa imi pot apara copilul care este folosit ca o arma in potriva mea netinandu-se cont de drepturile lui si facand o presiune psihica si emotionala.



ref.[ngo4721]
Colectivul ARPCC

Cele mai citite