vineri, 28 aprilie 2017

Tătic cu doi copii, în concediu paternal: ”Mamele sunt îndreptățite să se simtă obosite dacă nu primesc ajutor”

Articolul poate fi gasit in original aici







Stelian Bompa- Oprea are 34 de ani, locuiește la Cluj și este tăticul Marei (trei ani) și al lui Andrei (un an și jumătate). Inginer de profesie, de două luni a renunțat temporar la inginerit și a intrat în concediu paternal. Soția lui a stat trei ani acasă cu cei mici, iar când a simțit că nu mai poate, au făcut schimb de roluri: Andreea la serviciu, Stelian, acasă.
”Statul” acasă, cu copiii, e văzut de cei mai mulți ca o îndeletnicire de mamă. Cum ai ajuns să faci asta?
Sincer să fiu, așa credeam și eu până să o avem pe Mara, dar cu timpul am înțeles că toți copiii au nevoie nu doar de mamă, ci și de tată. Sunt în continuare convins că cel putin în primele 6 luni, sau chiar un an, e mai benefic să stea mama aproape de cel mic. Mi-am dorit să fiu și eu mai mult alături de copii și concediul de paternitate cred că e un moment potrivit.

Care erau cele mai mari temeri ale tale legate de acest aranjament? S-au adeverit?
Cele mai mari temeri erau legate de faptul că, fiind doi copii, e de trei ori mai solicitant decât cu unul singur. Acum înțeleg cât de greu e pentru mame să îngrijească mai mulți copii mici. Pentru mine e mai ușor, pentru că Mara merge la grădiniță și aproape toată ziua îl am doar pe Andrei în grijă. Pot spune că am fost încrezător de la început și până acum este aproape cum mi-am imaginat, doar că am mai puțin timp liber decât mă așteptam.

Cum a fost prima zi în care soția a mers la serviciu și tu ai rămas cu copiii? Cum a găsit casa la întoarcere? Dar pe cei mici?
Prima zi a fost pe 1 martie, când am plecat cu Andrei cu bicicleta la împărțit de mărțișoare. A dormit atunci de prânz la nașa noastră, aflată și ea în concediu de îngrijire a copilului. Nu am stat pe acasă prea mult, deci nu am făcut prea mare dezordine. De fapt, în prima săptămână am fost mai mult plecați pe la prieteni decât acasă.

Care e programul vostru zilnic?
Dimineața încercăm să luam cu toții micul dejun împreună, adică și cu Andreea, care pleacă mai devreme la serviciu. După ce mâncăm, îi îmbrac pe copii și, în funcție de vreme, mergem la grădinița Marei cu bicicleta sau cu mașina. Îl luăm și pe Ollie, cățelul nostru, cu noi!
După aceea, îmi petrec timpul cu Andrei prin parcuri, prin oraș sau pe la prieteni. Aproape de fiecare dată ne întoarcem acasă pentru masă și somnul de prânz. Apoi o luăm pe Mara de la grădi și o așteptăm pe Andreea de la serviciu de obicei pe afară, în parc, iar restul zilei ni-l organizăm împreună.

Ce aspect ți se pare cel mai greu și mai obositor?
Cel mai greu a fost când Mara s-a îmbolnăvit de enterocolită la grădiniță și apoi s-a îmbolnăvit și Andrei la scurt timp. A fost greu să am grijă de amândoi în același timp, să nu putem ieși din casă, să gătesc pentru ei și să am grijă și de casă.

Cum te descurci cu mâncarea?
Am gătit de multe ori pentru prânz sau cină, dar recunosc că uneori luăm masa la restaurant sau luăm mâncare la pachet. Oricum, acum gătesc mult mai mult decât înainte de concediu. Am făcut de câteva ori pește la cuptor, somon și păstrăv până acum, salate multe de când a venit primăvara, orez cu legume, piure de cartofi, supă de salată verde, supă cu tăiței, paste cu diverse. Am noroc că Andrei, ca și mine, nu e pretențios la mâncare și nu îi gătesc separat lui față de ce mâncăm noi.

Cât durează să îl adormi la prânz pe Andrei și care e strategia?
E mai ușor decât îmi închipuiam, în special pentru că Andrei are doar un singur somn peste zi, iar în jur de ora 13:00 e obosit, așa că e suficient să îi citesc o poveste și adoarme. Uneori, când e mai agitat, îl adorm la piept, în sistemul de purtare, după care îl pun în pat.

Ce faci în timp ce el doarme?
Cat timp Andrei doarme, am timp pentru curățenie, spălat haine sau vase și câteva clipe libere pentru mine. Câteodată mai citesc sau am treabă pe calculator. Trebuie să recunosc că și somnul de prânz împreună e foarte plăcut!

Cum a schimbat relația de cuplu acest nou aranjament?
Cred că în bine, pentru că amândoi aveam nevoie de o schimbare. Andreea a stat mai mult de 3 ani acasă cu copiii și avea nevoie să schimbe mediul, iar eu voiam să fac o pauză de la job și să fiu mai mult cu copiii. Inițial, Andreea avea mici dubii despre cum o să mă descurc, dar mă bucur că acum are încredere în noi și cred că toți avem de câștigat din această situație.

Cât vei sta în concediu?
Mi-am propus să stau acasă pana când Andrei împlinește 2 ani, adică până în toamnă. Și cred că voi reuși! Sunt conștient de faptul că a fost mai greu cât a stat Andreea acasă cu copiii, adică cât au fost mai mici, și cred că mamele sunt îndreptățite să se simtă obosite, mai ales dacă nu primesc ajutor și susținere în perioada de după naștere.

Cum au reacționat cei din jur? Care sunt cele mai interesante remarci de care ai avut parte?
Recunosc că cei mai mulți nu văd concediul de paternitate ca pe un lucru normal, dar cei apropiați, care mă cunosc, se bucură pentru noi. Nu toată lumea e bucuroasă că eu sunt în concediu, dar cel mai important este că noi, ca familie, suntem mulțumiți.
E interesant că multă lume mă întreabă cât mai rezist și cum mă descurc. Majoritatea sunt curioși să afle cum se descurcă un tată acasă cu copiii.

Care crezi că sunt avantajele pe care le câștigi stând cu copiii? Care sunt avantajele lor? Dar ale soției?
Eu sper că legătura ce se creează între mine și copii acum să aibă un efect de lungă durată, sper pentru tot restul vieții. Pentru copii, cred că e important să simtă ca ambii părinți sunt prezenți și implicați în creșterea lor. Soția mea se bucură că a putut să schimbe atmosfera zilnică, să iasă din rutină și să facă lucrurile de care era privată cât a stat acasă.



Colectivul ARPCC

joi, 20 aprilie 2017

Ascultaţi cu atenţie opiniile copiilor

Acest articol a fost preluat de pe pagina : http://www.coe.int/en/web/portal/home
Autor : Thomas Hammarberg






[19/11/07] Convenţia Asupra Drepturilor Copilului a fost un succes remarcabil. Nu numai prin faptul că a fost ratificată de toate ţările cu excepţia Somaliei şi a Statelor Unite ale Americii, cât şi prin faptul că a acţionat ca un catalizator pentru o serie de acţiuni concrete pentru implementarea reală a normelor agreate. Cu toate acestea trebuie făcut mai mult în câteva arii pentru a acorda copiilor drepturile ce le revin. Un drept care nu a fost încă asigurat în realitate este dreptul copiilor de a le fi luate în considerare punctele de vedere.

Importanţa respectării copiilor şi a opiniilor a fost tema principal a scriitorului, doctorului şi editorialistului de origine poloneză Janusz Korczak, ale cărui învăţături au inspirat schiţa acestei convenţii ONU.

Intr-un orfelinat din ghetoul varşovian în timpul celui de al doilea război mondial, el, colegii săi şi alţi 190 de copii practicau în mod real dreptul copiilor la propriile opinii. În contextual teribilei brutalităţi ale acelor vremuri aceşti copii au dezvoltat o mică democraţie. Au format o adunare care să se ocupe de deciziile importante. Au agreat reguli de comportament şi un tribunal a fost stabilit pentru a se ocupa de cei care încălcau regulile (în cele mai multe cazuri “sentinţele” au fost acelea ca persoana condamnată să îşi ceară scuze). A existat un panou pentru mesaje şi un ziar pentru noutăţi si discuţii. Acest experiment de democraţie a copiilor a fost terminat într-un mod teribil la data de 6 august 1942 când soldaţii germane au escortat pe toţi aceşti copii împreună cu îngrijitorii lor, într-un tren care i-a dus către camerele de gazare din Treblinka.

Cu toate acestea exemplul lui Korczak şi scrierile sale nu au fost uitate. Cărţile sale sunt încă retipărite în diferite limbi şi influenţează pe mulţi. Cu toate acestea unele dintre ideile sale sunt văzute ca nefiind realiste  sau ca fiind posibile doar undeva într-un viitor mai îndepărtat.

Aceasta pare să se aplice şi prevederilor Convenţiei ONU cu privire la copii.

“Statele semnatare trebuie să asigure copilului care este capabil să îşi formeze propriile opinii dreptul de a-şi exprima aceste puncte de vedere în mod liber în toate privinţele care îl afectează, opiniilor sale fiindu-le dat credit în conformitate cu vârsta şi maturitatea demonstrată de acesta”

Această prevedere este probabil cel mai puţin implementat aspect al Convenţiei. Nu pare să fie înţeles că acest articol 12 impune guvernelor o obligaţie de a se asigura că sunt solicitate analizate cu consideraţie punctele de vedere ale copiilor cu privire la acele aspect ce îi afectează în mod direct.

Este timpul de a ne confrunta cu această provocare mai concret. Bineînţeles, nu există încă o viziune clară asupra conţinutului şi implicaţiilor dreptului copilului de a fi ascultat şi de a participa în procesul de luare a deciziilor. Prin urmare, ca un prim pas, scopurile şi standardele pentru realizarea acestui drept trebuie să fie formalizate într-un mod mai concret.

Implementarea acestui drept impune stabilirea de obiective pe termen scurt şi lung precum şi strategii care să adreseze atitudinile sociale şi comportamentele dezvoltând modele viabile pentru copii şi adolescenţi de a participa în procesele de decizie din societate.

Mecanismele trebuie încă să fie dezvoltate în interiorul organelor administrative astfel încât să asigure consultarea sistematică a copiilor şi analizarea serioasă a opiniilor acestora.

Obiectivul ar trebui să fie acela de a crea o cultură de o mai mare receptivitate cu privire la punctele de vedere ale copiilor. Din păcate mulţi adulţi par să considere aceste idei ca o potenţiala ameninţare. Problema influenţei copiilor în procesul de decizie pare să fie văzută ca “un joc cu sumă nulă” – adică acea situaţie în care o parte câştigă pe seama faptului că cealaltă parte pierde). Altfel spus, dacă copii ar primi mai multă putere, adulţii cred că ei vor pierde o parte din puterea lor şi vor fi mai puţin capabili să controleze familial, sau să păstreze disciplina în şcoli.

În anumite ţări, adulţii s-au opun în mod agresiv la participarea copiilor în procesul de decizie, în numele aşa numitului drept al părinţilor sau în numele unor principii religioase. Va mai dura până când se va putea schimba o societate atât de încrâncenată în atitudini patriarhale împotriva copiilor.

Cum poate fi această pusă în dezbatere într-un mod care să aibă sens? Cum poate să se demonstreze că nu există nici o contradicţie între a da copiilor dreptul de a-şi influenţa viaţa şi societatea, pe de o parte, si a asigura că nu este periclitat rolul adulţilor de a avea grijă de copii şi de a îi proteja pe de altă parte? Cum se poate să se pună în evidenţă cât mai clar faptul că această problemă nu este un joc cu sumă nulă, dar că toate părţile au de câştigat dacă adulţii învaţă să sprijine copiii în exercitarea drepturilor lor?

În cele ce urmează sugerăm câţiva primi paşi;

1. Locul principal în care copii îşi desfăşoară activitatea este căminul familial. Trebuie să fie o prioritate popularizarea printre părinţi şi îngrijitori a dreptului copiilor de a le fi ascultate opiniile şi ajutarea acestora de a înţelege cum trebuie să îşi adapteze rolurile parentale din acest punct de vedere.

2. O altă arenă important este şcoala şi grădiniţa.
Învăţarea interactivă, curriculum relevant precum şi atitudinea şi procedurile democratice sunt contribuitori importanţi. Aceste măsuri ar trebui să se focalizeze pe întărirea abilităţii copiilor de a exprima opiniile lor, să poată să opereze procesele democratice şi să înţeleagă mai bine societatea şi problemele ei. Un pas important înainte este creşterea capacităţii printre profesori şi personalul şcolar de a îi asculta pe copiii, de a îmbunătăţi dialogul şi de a promova rezolvarea conflictelor într-o manieră democratică.

3. Organizaţiile copiilor care militează pentru realizarea drepturilor copiilor ar putea fi promovate, si alte ONG-uri care lucrează cu şi pentru copii, ca de pildă cluburile de sport, organizaţiile caritabile, ar putea fi încurajate să asculte pe copii mai mult şi să le respecte punctele de vedere.

4. Partidele politice ar trebui încurajate să îşi dezvolte capacitatea de a lua în considerare punctele de vedere ale copiilor şi de a îmbunătăţi influenţa copiilor în afacerile politice.

5. Televiziunea, radioul şi presa scrisă ar trebui să aibă ştiri “prietenoase faţă de copii” [pe care copiii să le poată înţelege] şi să se asigure că punctele de vedere ale copiilor sunt prezentate în emisiunile care privesc aspect de interes pentru copii. Mai mulţi corespondenţi care să fie dedicaţi problematicii copiilor şi mai mulţi corespondenţi tineri ar putea fi bineveniţi.

6. Paşi ar trebui să fie luaţi să se facă sistemul justiţiei mai prietenos faţă de copii. Procedurile juridice ar trebui ajustate pentru a întâmpina nevoile copiilor indiferent dacă sunt delicvenţi, victime sau martori. Copii ar trebui să aibă o influenţă în deciziile administrative sau juridice care se referă la ei, ca de pildă în deciziile cu privire la încredinţarea custodiei sau a adopţiei.

7. Guvernele ar trebui sa definească care sunt acele problematici care au un impact mare asupra vieţii copiilor şi asupra căruia ar trebui prin urmare aceştia să aibă dreptul de a îşi spune cuvântul, ca de pildă politicile cu privire la familie, planificarea diferitelor facilităţi ale comunităţii sau serviciile de recreere. Ei ar trebui să identifice căi clare prin care să aibă în vedere opiniile copiilor şi să se asigure că ele sunt reprezentative şi relevante. Ar trebui să fie explorate canale de exprimare adecvate pentru fiecare grup de vârstă inclusiv pentru copiii mici – ca de pildă dialogul cu preşcolarii, întrunirile cu copiii de vârste şcolare, chestionarele de opinie şi alte modele. Ar trebui să se ia măsuri special pentru a îmbunătăţi vocea grupurilor de copiii cu dizabilităţi sau a altor grupuri dezavantajate şi de a explora cum este posibil să se depăşească astfel de constrângeri.

Aceşti paşi ar fi aliniaţi viziunii lui Janusy Korczak. Ar permite copiilor să se exprime şi ar ca punctele lor de vedere să fie ascultate şi respectate în cămine, în şcoală, în comunitate de la o vârstă mai tânără întărindu-le sensul de apartenenţă şi abilităţile de a îşi asuma responsabilităţi.




ref.[ngo4145]
Colectivul ARPCC

vineri, 7 aprilie 2017

Tata,spune-mi o poveste de noapte buna

Acest articol poate fi gasit si aici


Traducator: Ramona Boldea


Inca de la o varsta frageda mama mi-a indus dragostea pentru muzica.La varsta de 3 ani mi-a daruit un casetofon cu o pereche de discuri mici din plastic de culaore rosie speciale pentru copii si 78 rpm 10’’ inregistrate de Columbia.Melodia mea preferata,cea pe care o ascultam in mod repetat a fost “Spune-mi o poveste” scrisa de Terry Gilkyson si interpretata de Jimmy Boyd si Frankie Laine (Pentru CD si MP3 generatiile nefamiliarizate cu inregistrari pre-digitale, cititi pe Wikipedia la Gramofon).

Junior ii cere tatalui sau “Spune-mi o poveste, atunci cand voi merge la culcare”.Tatal se relaxeaza dupa o zi grea de munca spune versiunea sa:Ohh griji griji,obosit se termina ziua mea/Vine timpul pentru a merge acasa,fara a lua salarul/Acasa,unde langa foc te poti relaxa/Papacii langa scaun,nici o griji,nici o preocupare/Dupa care Junior apare leganandu-se cu micul lui topor.Junior persista.In cele din urma tatal inmoaie,doar pentru ca Junior intrerupe povestea sa:A fost odata ca niciodata,imi amintesc cu greu.Junior:Nu te intoarce in istorie,memoria ta e cam lenta.

Societatea noastra detine un dublu standard al curiozitatii legat de incurajarea parintilor pentru a imparti custodia.De exemplu dorim ca tatii sa fie implicatii mai mult in cresterea sugarilor si copiilor mici –rasfatarea lor dimineata,linistirea lor in timpul noptii,schimbarea scutecelor,hranire,baie,punerea la somn si spunerea de povesti inainte de somn.Dar atunci cand parinti sunt separate unii oameni considera ca cei mici trebuie sa petreaca fiecare noapte intr-o singura casa,de obicei a mamei,chiar si atunci cand acest lucru inseamna pierderea atentiei tatalui.In ciuda tuturor progreselor in spargerea acestor bariere,multi dintre noi inca mai cred ca este rolul exclusive al mamei sa aibe grija de sugari si cei mici,iar asta poate pune in pericol bunastarea celor mici daca raman in grija tatilor.

Rezultatul este un plan comun de custodie in cazul in care sugari si copii mici ai caror parinti sunt separati,ei isi pot vizita tatii doar 2 ore sau 2 zile pe saptamana.Uneori graba de a muta copii de la o locuinta la alta este o perdieca in fondarea unei relatii cu tatal.

Zilele trec iar expertii au sfatuit tatii divortati sa o pauza la viata de familie si sa ramana un simplu vizitator in viata copiilor lui.Cresterea gradului de constientizare a copiilor cu situatia parintilor, indifferent daca ei locuiesc sau nu impreuna,a condus la tentinta da a imparti custodia.Cu toate acestea Cu toate acestia unii experti considera ca pentru parinti care impart custodia unei adolescent e cel mai indicat,dar nu este adecvat pentru cei mici.

Ce ar putea face stiinta in aceste problem?Pentru a afla,am petrecut 2 ani in revizuirea literaturii stiintifice relevante si am verificat in prealabil analizele mele cu un grup de international de experti in domeniul dezvoltarii timpurii a copilului si divortului.Rezultatele apar in:Stiintele Sociale si Planurile Parentale pentru cei mici:Un raport de conses public de American Psychological Association,in prestigioasa revista Psihologie,Politici Publice si Drept.Raportul arata aprobarea a 110 dintre cei mai importanti cercetatori si practicieni din lume.
Primul nostrum obiectiv a fost de a oferi o imagine de ansamblu echilibrata si correct stabilita,de cercetarea facuta in ultimii 45 anii,relavante la planurile de impartirea custodiei la copii mai mici de 4 ani a caror parinti au fost separati.Al doilea obiectiv a fost sa oferim orientari sustinute empiric de factorii de decizie politica si pentru persoanele care iau decizii de custodie.

Nu am gasit nici un sprijin pentru idea ca cei sub 4 ani,unii spun chiar sub 6 ani,trebuie sa isi petreaca tot timpul cu un singur parinte, in conditiile in care si celalalt parinte este atent,grijuliu si iubitor.Avertismentele pentru sugari si copii mici care trebuie sa isi petreaca fiecare noapte cu un parinte sunt in contradictie pentru dezoltarea unor relatii positive parinte-copil.Sugarii si copii mici au nevoie in permanenta de de parinti care raspund cu afectiune si sensibilitate la nevoile lor.Ei nu au nevoie de cele mai multe ori de un parinte cu norma intreaga sau prezenta non-stop.Multe mame casatorite lucreaza in ture de noapte care le tine departe de cei mici noaptea.La fel ca mamele casatorite si cele singure nu le e teama sa lase copilul in grija tatilor.Pentru a mari sansele pentru o legatura sigura la sugari pe tot parcursul vietii cu ambi parinti,politicile public ar trebui sa incurajeze ca ambii parinti sa particile activ la ingrijirea pe timpul zilei cat si noaptea.Oamenii de stiinta care studiaza beneficiile relatiilor copiiilor cu ambi parinti si nu gasesc nici un suport empiric pentru credinta ca mamelor sunt necesare sa joace un rol unic in viata celor mici decat tatii.Pe scurt,dupa separarea lor, parinti trebuie sa mareasca timpul petrecut cu copii,inclusive pe timpul nopti.

In mod firesc,un parinte comun nu este potrivit pentru toate familiile.Indiferent de varsta copiiilor,parinti ar trebui sa ia in considerare o serie de factori atunci cand se creaza un plan.Ceace functioneaza pentru un copil intr-o familie,nu poate fi cel mai bun pentru un alt copil dintr-o alta familie.Recomandarile noastre se aplica pentru majoritatea familiilor.Faptul ca unii parinti sunt neglijenti,abuzivi sau extreme de deficitari in implicarea lor- parinti cu copii care au nevoie de protectia lor,chiar si in familiile intacte-care nu ar trebui privarea majoritatii copiilor crescuti cu doi parinti iubitori,chiar daca ingrijirea dupa se va face separat.

Este timpul sa rezolvam ambivalenta si ideile contradictorii despre rolurile tatilor si mamelor in viata copiilor.Daca pentru copil lectura “Noapte buna luna” citita de tata are o valoare mare iar pentru copilul sau este linistitor chiar daca este irascibil la 3 AM,atata timp cat parinti locuiesc impreuna,de ce se retrage sprijinul si copilul se priveaza de aceste expresii ale iubirii paterne,doar pentru ca parinti nu mai locuiesc impreuna,sau doar pentru ca nu mai e cazul?



ref.[ngo 1589]
Colectivul ARPCC

luni, 3 aprilie 2017

Sesizarea privind perimarea cererii de chemare in judecata

Sentinta in original aici 





Pe rol se afla soluţionarea cauzei civile având ca obiect ,,exercitarea autoritate părintească, stabilire domiciliu minor şi pensie de întreţinere, privind pe reclamantul B, cu domiciliul în ...., judeţul ...., CNP ...., în contradictoriu cu parata Z, cu acelaşi domiciliu, citată şi în comună ...., la familia ....., părinţii săi, prin curator, avocat ...., cu domiciliul în ....., Judeţ ....

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamantul personal, lipsind parata.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, se constată că procedura de citare cu parata este nelegal îndeplinită, citaţia emisă către această fiind restituita la dosar, cu menţiunea oficiu a perimării, precum şi că în cauză a fost întocmit referatul asupra actelor de procedura în legătură cu perimarea, prevăzută de art.420 alin. (1) C.pr.civ.; se constată că prin încheierea de şedinţa din data ...., instanţă a dispus suspendarea judecăţii, precum şi că la data de ...., prin intermediul email-ului instanţei, s-a depus la dosar de către reclamant cerere de repunere pe rol, cerere de ajutor public juridic, precum şi un set de înscrisuri.

Reclamantul menţionează că nu a fost în măsură să achite onorariul pentru avocatul desemnat.
Instanţa pune în discuţia părţilor sesizarea privind perimarea cererii de chemare în judecată.
Reclamantul solicita respingerea sesizării privind perimarea.
Instanţa reţine cauza în vedere analizării cu prioritate a condiţiilor privind perimarea cererii de chemare în judecată.

Judecătoria
La data de ...., s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei ...., sub nr. ..../..../...., cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B, în contradictoriu cu parata Z, prin care acesta a solicitat ... spre creştere şi educare a minorului rezultat din căsătoria părţilor, ...., născut la data de ...., ..... pensie de întreţinere în raport de veniturile paratei, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art.398. art.499, alin.1, art 529 şi art.533 Cod Civil.
În dovedirea cererii au fost depuse înscrisuri ( filele nr...., din dosarul cauzei ).
La termenul de judecata din data de ... instanţa a luat act de modificare a cererii de chemare în judecată în sensul că reclamantul a solicitat cu referire la punctul nr.1 al acţiunii, exercitarea autorităţii părinteşti exclusive cu privire la minor.
Prin încheierea de şedinţa din data de ... instanţa a dispus citarea paratei prin publicitate, constatând îndeplinite dispoziţiile art.167, alin.1. C.p.c, desemnând în calitate de curator, pe domnul avocat...., pentru reprezentarea intereselor paratei şi stabilind remuneraţia provizorie la suma de .... lei, în sarcina reclamantului.

La termenul de judecata din data de .... cauza a fost suspendată în temeiul art.242. alin.1, având în vedere că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa, în sensul de a pune la dosar dovada achitării onorariului provizoriu în cuantum de .... lei, pentru curatorul desemnat al paratei, avocat .....

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării cererii de faţă, conform procedurii prevăzute de art.420 C.p.c.

La data de .... reclamantul a depus la dosar cerere de repunere pe rol şi cerere de ajutor public judiciar, având anexate înscrisuri ( filele nr.115 - 132 din dosarul cauzei )
Instanţa procedează la analizarea cu prioritate a condiţiilor privind perimarea cererii de chemare în judecată.

Conform dispoziţiilor normative care reglementează instituţia perimării, faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Slatina.

Potrivit art.416 C.pr.civ : "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire ... cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în reducere din ....  părţi, timp de 6 luni (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedura îndeplinit de părţi sau din instanţă."

Analizând sesizarea din oficiu privind perimez cererii din perspectiva textului de lege citat anterior, judecătoria, constantă ca în cauză sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru constatarea cererii ca fiind perimata, deoarece de la data suspendării judecăţii în prezenţa cauza ( ----- ) şi până la data sesizării întocmite o perioadă de timp mai mare de 6 luni şi nu poate fi reţinut motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare.


PENTRU ACESTE MOTIVE, JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂŞTE :

Constată perimata cererea formulată de reclamantul B, cu domiciliul în ...., judeţul ...., contradictoriu cu parata Z, cu acelaşi domiciliu, citată şi în comună.... , sat .... , judeţul ...., la familia părintească, stabilire domiciliu minor şi pensie de întreţinere".
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, ....


ref.[ngo1267]
Colectivul ARPCC

miercuri, 29 martie 2017

CEDO. Răpirea internațională de copii. Motivarea refuzului de a dispune înapoierea copilului

Articolul in original poate fi gasit aici : https://goo.gl/jtjDZQ  sau aici : https://goo.gl/FEX6Xt





1 martie 2016 CEDO
Marți, 1 martie 2016, în hotărârea pronunațată în cauza KJ împotriva Poloniei (cererea nr. 30813/14), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, în unanimitate, că a fost încălcat articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Cauza privește plângerea unui cetățean polonez cu privire la procedura în fața instanțelor poloneze pentru înapoierea copilului său în Regatul Unit, unde locuiește în prezent și unde copilul a fost născut și a crescut în primii doi ani din viață. Mama, de asemenea, poloneză, a părăsit Marea Britanie cu fiica lor pentru o vacanță în Polonia, în iulie 2012 și nu a mai revenit. În acțiunea ce a decurs în temeiul Convenției de la Haga, instanțele poloneze au respins cererea tatălui pentru înapoierea fiicei sale.


Curtea a constatat, în special, că mama nu a susținut existența unui risc concret pentru fiica ei dacă s-ar fi întors în Marea Britanie, ci s-a referit numai la destrămarea căsătoriei și la teama ca fiicei sale să-i fie interzis să părăsească Regatul Unit. Cu toate acestea, instanțele poloneze au acceptat aceste motive ca fiind suficient de convingătoare pentru a concluziona că – cu sau fără mamă – înapoierea copilului în mediul obișnuit din Marea Britanie, ar pune-o pe aceasta într-o situație intolerabilă.


Curtea a considerat că această apreciere a instanțelor poloneze este greșită. În primul rând, nu a existat nici un obstacol obiectiv pentru întoarcerea mamei în Marea Britanie. În al doilea rând, pentru a aprecia că revenirea copilului în Marea Britanie cu mama ei nu ar avea un impact pozitiv asupra dezvoltării copilului, instanțele nu au luat în considerare concluziile raportului psihologilor care releva faptul că fetița care s-a adaptat cu ușurință, era în stare de sănătate fizică și psihică bună, era atașată emoțional de ambii părinți și percepea Polonia și Marea Britanie, pe picior de egalitate.

ref.[ngo4734]
Colectivul ARPCC

luni, 27 martie 2017

Sentinta care recunoaste alienarea parentala - Condamnarea parintelui alienator !

Acesta este doar un rezumat, pentru a accesa sentinta, click aici, pentru a accesa hotararea, click aici




Cu privire la motivele care ar justifica exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004 prevede: ,,Se consideră motive întemeiate pentru că instanţă să decidă că autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violentă faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri,  infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, interacţiuni de violenţă, precum şi orice alt  motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel  părinte a autorităţii părinteşti".
Aplicând principiile anterior enunţate la datele spetei, instanţă apreciază  că solicitarea paratei în sensul exercitării autorităţii părinteşti în privinţa minorului doar de către mama contravine interesului superior al copilului, deoarece nu s-a făcut dovada unui comportament reproşabil al reclamantului, care să determine îndepărtarea acestuia din viaţa fiului său.

În cazul de faţă, instanţă reţine că după despărţirea părţilor în fapt reclamantul a continuat să manifeste interes faţă de minor şi să dorească  menţinerea relaţiilor normale cu acesta.
Dorinţa tatălui de a se implica în mod constructiv în viaţa fiului său  trebuie sprijinită şi încurajată, iar pe viitor părţile să încerce să stabilească o cale de comunicare în calitate de părinţi pentru a lua împreună deciziile importante legate de copilul lor.
Faţă de toate cele anterior reţinute instanţă urmează a dispune că exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minor să fie exercitată în comun de  ambii părinţi.


-----------------------------------------------------------------------------------

S-a considerat că o pedeapsă cu închisoarea, chiar în modalitatea suspendării sub supraveghere, astfel cum a solicitat reprezentantul parchetului este prea aspră, nefiind proporţional cu circumstanţele reale de producer a faptei, precum şi cu cele personale ale inculpatei ( integrate în societate )
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.63. Cod penal, potrivit cărora în situaţia în care cu reacredinţă, nu executa pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea, unei zile-amendă corespunzându-I o zi de închisoare. În acest context, s-a apreciat că reglementarea acestui text de lege are semnificaţia creării pentru inculpate a unei profunde conştiinţei moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile şi obligaţiile fiecăruia raportate atât la el însuşi, cât şi la societate, în ansamblul său.

-----------------------------------------------------------------------------------

La individualizarea pedepsei însă, Curtea constata că judecătorul fondului a nesocotit criteriile de natură a adapta felul şi natura pedepsei precum şi modalitatea de executare a acesteia la gravitatea faptei penale comise aşa încă sancţiunea de drept penal aplicată să răspundă exigentelor de represiune, reeducare şi preventive a comportamentului infractorului.
În opinia Curţii, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii şi duratei, atât gravitaţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl reprezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de  a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventive al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutata să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Aşa fiind, concluzia Curţii este accea că nu s-a acordat suficientă şi echilibrata importanta împrejurării că anterior, pentru o faptă identică şi săvârşită în circumstanţe de timp şi de fapt similare, inculpate a fost condamnată la pedeapsă de 2000 lei amenda penală, care nu a produs conştiinţa şi conduit să nicio modificare, pedeapsa aplicată prin sentinţa de fată, aceea de 4500 lei amenda nu este justă şi nici proporţional cu gravitatea activităţii infracţionale care a continuat şi care impune o reactive represiva şi progresiva mai accentuate în încercarea de a corija comportamentul antisocial al acesteia în sensul de a fi creat o stare de real pericol pentru legăturile fireşti dintre copil şi părintele căruia nu i-a fost încredinţat, având consecinţă de a fi pus deja în primejdie creşterea şi educaţia lui.


Acesta este doar un rezumat, pentru a accesa sentinta, click aici, pentru a accesa hotararea, click aici

ref.[ngo4731]
Colectivul ARPCC

sâmbătă, 25 martie 2017

Opțiuni legate de locuință pentru copiii părinților separați

Traducator: Cata Costin

Acesta este un rezumat, pentru a accesa articolul in original click aici




Pe viitor, se poate conta într-o măsură tot mai mare pe lucrători sociali care să ia parte la procesul de consiliere și care să ofere sfaturi cu privire la copiii din cadrul unui divorț și al altor relații destrămate.

Poate fi luat în considerare un procent în creștere al acestor copii aflați în custodie comună, deplasând disputele referitoare la custodie de la un aspect de custodie legală către un aspect legat de spațiul în care vor locui copiii. În cadrul acestei recenzii în scop de cercetare, investigațiile sunt studiate și comparate în ceea ce privește efectele lor asupra adaptării și dezvoltării, referitor la diferitele alegeri ce pot fi făcute în privința custodiei și a locuinței copiilor având părinți separați. Rezultatele cercetării indică mai degrabă în mod universal către avantajele variantei pe care suedezii o numesc jumătate de locuință, și anume ale variantei în care părinții nu sunt doar în sensul juridic responsabili amândoi pentru copiii lor dar și în acela al asumării comune a responsabilităților practice de zi cu zi, având copiii locuind cu ei în mod alternativ.

În multe țări, oamenii au dezvoltat o politică și un sistem de reguli, având ca motivare interesele supreme ale copiilor, care permit părinților separați să împartă custodia copiilor lor. O statistică ce reflectă acest lucru este reprezentată de deciziile instanței referitoare la custodie (în cazul în care părinții au fost anterior căsătoriți) care au fost pronunțate la Tribunalul pentru familie în Suedia în 1992. Aici, custodia comună a copiilor a fost de 79%, mamele singure au avut custodie în 19% din cazuri și tații în aproximativ 2% (Vårdnadstvistutredningen, 1995).

În Suedia este în lucru și o nouă lege referitoare la îngrijirea copiilor. Anterior, instanțele de judecată au fost în măsură să decidă cu privire la custodia comună, în cazul în care oricare dintre părinți s-au opus acesteia. În țările scandinave, atât instanțele din Finlanda, cât și cele din Norvegia au deja această posibilitate.

Totuși, trendul este fără îndoială să fie pronunțate tot mai multe decizii pentru custodia comună. Așa cum Vårdnadstvistutredningen-ul suedez (1995) subliniază, acest lucru poate face ca, pe viitor, părinții să conteste locul în care vor locui copiii, mai degrabă decât aspectul legat de persoana care deține custodia legală. Acest lucru face ca toate părțile (în cadrul proceselor de consiliere și/sau de adoptare a deciziei referitoare la locul unde vor locui copiii rezultați din relații destrămate) să considere mult mai important să-și bazeze concluziile și acțiunile pe informații științifice și pe experiența demonstrată. Lassbo (1994) prevede că, în ceea ce privește efectul structurii familiei asupra dezvoltării copiilor, există prea puține cunoștințe empirice și prea multe acțiuni bazate pe presupuneri și teorie.

Prin urmare, a fost efectuată o căutare literară în cercetarea științifică referitoare la acest subiect. În principal, pentru a determina poziția științei și a experienței dovedite în ceea ce privește locuința copiilor cu părinți despărțiți și, în special, pentru a analiza problema "jumătate de locuință" față de consecințele "locuință completă". Căutările efectuate prin intermediul bazelor de date și al motoarele de căutare pe Internet au oferit un rezultat foarte slab în ceea ce privește cercetarea scandinavă în această zonă. Principala parte a cercetării care este recenzată în documentul de față provine din America de Nord. Date fiind aceste constatări, poate fi invocat argumentul potrivit căruia condițiile din alte țări sunt atât de diferite de condițiile scandinave, încât nu pot fi trase concluzii relevante. Lassbo (1994) consideră că, de exemplu, țări cu politici sociale bine dezvoltate, cum ar fi cele din Scandinavia, nu pot fi comparate în spațiul politic social cu țări mai puțin dezvoltate.

Sistemele de protecție socială pot crea, de exemplu, bune condiții externe pentru ca familiile monoparentale să funcționeze cu succes - ceea ce reprezintă unul dintre mesajele principale ale articolului din Lassbo (op cit.).

În cazul în care cineva, în ciuda obiecțiilor menționate mai sus, consideră că nevoile și dezvoltarea psiho-sociale ale copiilor sunt destul de asemănătoare în majoritatea țărilor, nu ar trebui să ignorăm studiile din țările non-scandinave, ci să obținem din ele informații esențiale.

Tați care fac vizite și tați cu exercitarea în comun a autorității părintești

Atunci când este vorba de copii aflați în situația de exercitare exclusivă a autorității părintești de către mamă, există o tendință bine înrădăcinată ca tații, în ciuda celor mai bune intenții, să pară a se retrage și a dispărea către periferie. Doctorul Sanford L. Braver (1995), care a desfășurat 25 de ani de cercetări cu privire la efectul divorțului, a relatat sub acest aspect un studiu aflat în derulare cu privire la experiențele taților, în cadrul unei conferințe în 1995; ... experiența lor nu a fost deloc una de "retragere".

Mai degrabă, s-au simțit expulzați, alungați, excluși din viața copiilor lor. Au simțit că sistemul, atitudinile fostelor lor soții și ale societății, toate combinate, părea să se combine în așa fel încât să obțină doar excluderea lor din viața copilului, așa că au simțit că acei copii nu le mai aparțineau cu adevărat.
În schimb, Irving et.al. (1984), a putut arăta, într-un amplu studiu empiric, faptul că tații din cadrul acordurilor cu exercitare în comun a autorității părintești au ajuns să participe într-o măsură mai mare la viața de zi cu zi a copiilor decât au făcut-o înainte de divorț. Acest lucru a însemnat că acei copii aflați în custodie comună, au avut de fapt un contact zilnic mai mare cu părinții lor decât înainte de divorț.

Risman (1986) a găsit și el un suport empiric pentru rolul sexului părintelui, în sensul că este eficient din punct de vedere structural și schimbă caracterul atunci când se modifică relația. Rolul tatălui nu este blocat, ci este flexibil și dependent de anumite condiții. Părinții care au o responsabilitate concretă și zilnică în ceea ce privește îngrijirea își schimbă comportamentul rol, astfel încât nu doar că au mai mult timp cu copiii, dar sunt și mai mult "tata și mama" împreună.

Mame cu o custodie unică și mame care exercită în comun autoritatea părintească

Luepnitz (1986) a descoperit într-un studiu că mamele din acordurile parentale cu exercitarea în comun a autorității părintești au suferit de "epuizare", într-un nivel mai mic, în comparație cu mamele singure. Hanson (1985) a descoperit că acele mame cu o custodie în comun au avut o sănătate psihologică mai bună decât mamele singure. Maccoby et.al. (1986) a constatat că mamele cu o custodie comună au fost mai mulțumite de situația lor decât mamele singure. Irving et.al. (1984) a constatat că satisfacția mamei cu o custodie comună, ca regulă, a crescut e măsură ce a trecut timpul. Karen DeCrow, fost președinte al Organizației Naționale a Femeilor din Statele Unite, a scris pe 1 mai 1994, următoarele aspecte în Syracuse Times:

Exercitarea în comun a autorității părintești este nu doar echitabilă pentru bărbați și copii, aceasta este cea mai bună opțiune pentru femei, după respectarea drepturilor și a responsabilităților femeilor timp de mai mult de un sfert de secol de activism feminist, concluzionez că, custodia comună este minunată pentru femei, oferind timp și oportunitate pentru părinții de sex feminin să urmeze studii, formare, locuri de muncă, cariere, profesii și timp liber.

Există însă un studiu în care imaginea nu este la fel de luminoasă pentru femeile care exercită în comun autoritatea părintească. Leff (1995) a intervievat 8 femei, la patru ani după o decizie a instanței împotriva voinței lor a inițiat custodia comună. Se pare că, în cazul în care acestea au fost forțate să participe la o custodie comună împotriva voinței lor, aceasta a crescut conflictele care au fost inițial cauza faptului că părinții nu au putut ajunge singuri la un acord în problema îngrijirii, astfel încât o hotărâre judecătorească a devenit necesară.

Totuși, această imagine generală, scrie Leff (op.cit), în rezumatul său, că: Cu toate acestea, patru ani mai târziu, [după ce a început exercitarea în comun a autorității părintești] toți participanții recunosc că au avut unele beneficii de pe urma acesteia. Fiecare femeie a fost de acord că perioadele de "pauză" de la copiii lor le-a oferit o mare liniște și libertate. Toți participanții au fost mulțumiți de noul sine, mai puternic, care a apărut.



ref.[ngo5224]
Colectivul ARPCC

miercuri, 22 martie 2017

De la co-parentalitate la de-parentalitate,

Traducător: Adriana Ştefan



Acesta este un rezumat, pentru a citi articolul intreg, click aici


Un divorţ, o separare sunt un moment dificil în care neînţelegerea şi suferinţa lasă adesea loc mâniei, lucrurilor nerostite, conflictului care se deplasează în mod recurent de la scena conjugală către scena parentală.

Prea des intensitatea, amploarea, menţinerea sau chiar dezvoltarea unui conflict adânc, dacă nu înlătură durerea celor care divorţează, ocupă tot spaţiul, împiedicând o re-centrare pe nevoile fiecăruia şi mai ales pe cele ale copiilor, care suferă mai puţin ca urmare a separării părinţilor lor, cât mai ales ca urmare a condiţiilor dificile în care aceasta se derulează şi a consecinţelor ei, în special distanţarea sau chiar ruperea legăturilor cu unul dintre părinţi, tatăl cel mai frecvent.

Conştient că răspunsurile justiţiei au devenit tot mai neadaptate noilor familii şi că protocoalele procedurale duc prea des la conflict, legislatorul a consacrat reşedinţa alternantă ca mod de organizare adaptat noilor roluri parentale şi nevoilor copiilor (legea din 4 martie 2002), şi a plasat calmarea şi pacificarea divorţului ca pietre de temelie ale reformei divorţului (legea din 26 mai 2004), în care medierea familială, ca metodă de realizare a acestor obiective, trebuie dezvoltată cu prioritate, toate acestea fiind în interesul copiilor.

În ciuda acestor dispoziţii, tot mai mulţi copii pierd definitiv contactul cu unul dintre părinţi, alienat, părintele « gardian » alienator luând copilul ostatic şi încercând să şi-l facă aliat. În faţa amplorii acestei probleme societale, Justiţia nu poate cauţiona existenţa unui astfel de proces de excludere, prin abandonarea oricărei măsuri.

În numeroase dosare, Judecătorul afacerilor familiale este confruntat cu două problematici care sunt antinomice, la o primă vedere, dar în realitate interactive : reşedinţa alternantă putând duce până la alienarea parentală.


A. Co-parentalitatea

Articolul 5 al Convenţiei Internaţionale a Drepturilor Copilului (CIDC) impune Statelor părţi o obligaţie de ne-ingerinţă în exercitarea drepturilor parentale. Este rolul părinţilor, cu proritate şi în mod egal, de a ghida copilul, protejându-l şi educându-l. Conform articolelor 9-1, 9-3 si 18-1 ale CIDC conceptul de co-parentalitate este plasat, în dreptul francez, în centrul întregului dispozitiv relativ la autoritatea parentală (art 373-2 Cod Civil).
Din acest principiu decurge obligaţia pentru fiecare părinte de a acţiona în spiritul respectului faţa de persoana copilului (art 371-1 Cod Civil), oricare ar fi convingerile sale personale.

În acest scop, judecătorul speţelor familiale trebuie să verifice modul în care fiecare părinte respectă drepturile celuilalt (art 373-2-11 3 Cod Civil).


II - Inter acţiune - Reşedinţă alternantă – Alienare parentală

A. Reşedinţa alternantă : instrument de prevenire a alienării parentale

La audierea afacerilor familiale, în mod evident, numeroase proceduri pot anunţa alienarea parentală.

Anumite comportamente ale părinţilor şi semne pot lăsa să se întrevadă un proces tip “Sap”.

În aceste situaţii, o reşedinţă alternantă provizorie, nu neapărat paritară, poate fi impusă cu titlu de precauţie. Reşedinţa alternantă are meritul de a plasa părinţii pe un adevărat picior de egalitate.

Ea îi poate determina să facă apel la mediere familială mult mai uşor, în scopul găsirii unei organizări adecvate.

B. Reşedinţa alernantă : vector de alienare parentală

În mod contrar, aplicarea reşedinţei alternante poate avea un efect pervers. Aplicarea legii poate în anumite cazuri, să favorizeze alienarea parentală.
Dacă părinţii nu se înţeleg, conflictul a cărui miză este reşedinţa alternantă a copilului, poate degenera într-un război în care fiecare încearcă să-l discrediteze pe celălalt.

Co-parentalitatea şi reşedinţa alternantă pot fi creatoare de conflicte şi să inducă alienarea parentală, unul dintre părinţi încercând să-l distrugă pe celălalt.

C. Reşedinţa alternantă: unul dintre răspunsuri pentru a lupta împotriva alienării parentale

În prezenţa unei alienări parentale constatate şi închistate, copilul fiind alienat si nemaivăzându-şi unul dintre părinţi, în ciuda cererilor reiterate ale părintelui alienat, specialiştii încurajează, în interesul superior al copilului, o soluţie radicală, respectiv transferul reşedinţei în favoarea părintelui alienat.

Magistratul trebuie să ia o decizie curajoasă, necesitând o susţinere adaptată, atât din partea reprezentanţilor copilului şi familiei, cât şi a avocaţilor.

În faţa unei asemenea situaţii de criză, reşedinţa alternantă, nu neapărat paritară, poate fi şi soluţia adecvată, pentru a pune la locul său pe fiecare dintre părinţi. Ea va permite judecătorului să ia măsuri de susţinere ajustate si să revadă, într-un interval scurt (în general 3-6 luni) aplicarea deciziei sale, în interesul copilului.
Fără susţinerea puternică a justiţiei şi un parteneriat pluridisciplinar, părintele alienat este neputincios.
Copilul, care este actor al alienării parentale este şi el neputincios.


Acesta este un rezumat, pentru a citi articolul intreg, click aici


ref.[ngo5229]
Colectivul ARPCC

sâmbătă, 18 martie 2017

Pentru care familie? Desen de familie


(...) "Anul trecut am scris, tot pentru Dilema veche, un articol despre cum arată familia mea – mai bine zis, despre cum s-a destrămat şi apoi s-a reaşezat – în urma căruia am primit foarte multe mesaje; se pare că multe femei s-au recunoscut în experienţele mele, în lupta de a lua o asemenea decizie, în zbuciumul unui divorţ, negocierile de „împărţit copiii“ pe zile, ore şi săptămîni de vacanţă, strălucirea, dar şi suferinţele vieţii de „mamă singură“. Am fost impresionată de mesajele astea, dar şi cumva întristată, pentru că încă speram, în mod romantic, că fericirea există şi e după colţ."
(...)
"Am asistat apoi la numeroase alte discuţii între copii, pe marginea divorţurilor părinţilor, care ar putea figura cu succes într-o compilaţie de tipul „copiii spun lucruri trăsnite“. Fiică-mea întreabă constant alte mame dacă „au un iubit“. Vrea să afle cum stabilesc alţi „divorţaţi“ programul copiilor, dacă şi alţi copii se plimbă între două case şi două familii şi după ce algoritm îşi petrec vacanţele cu fiecare dintre părinţi. O enervează îngrozitor răspunsul standard „pentru că nu ne mai înţelegeam“, la întrebarea obsesivă „de ce aţi divorţat“, are nevoie de detalii şi motive concrete. Şi pun pariu că nu mai crede de mult în happy end-urile din poveşti cu „şi au trăit fericiţi pînă la adînci bătrîneţi“. Îmi imaginez conversaţiile pe care le vor avea copiii ăştia cînd se vor face mari şi vor ieşi la întîlniri: „Şi, tu cîţi ani aveai cînd au divorţat ai tăi?“ Mă întreb dacă se vor putea stabili într-un singur „acasă“ sau vor simţi săptămînal nevoia să-şi facă bagajele şi să plece către un celălalt „acasă“. Dacă faptul că au auzit mereu două variante de adevăr le va dezvolta gîndirea critică sau îi va confuza definitiv. Dacă vor fi dispuşi la vreun soi de compromis pentru a păstra o relaţie sau vor căuta întotdeauna fericirea individuală cu orice preţ. Dacă îşi vor lua modelul arhetipal de cuplu din altă parte (de la bunici, prieteni etc) sau îl vor păstra mereu în suflet pe cel la a cărui distrugere au asistat. 
Cînd eram mică şi aveam de (...) " Citeste mai mult: Dilema veche.Desen de familie
Aparut in Dilema veche, nr. 681, 9-15 martie 2017
Echipa ARPCC

Cele mai citite