joi, 25 august 2016

Nou motiv pentru custodie exclusivă: starea conflictuală si lipsa de comunicare dintre parinţi.


Acest articol poate fi gasit in original aici http://www.sarchizian.ro/archives/368 sau aici https://goo.gl/C6vhMb




Autoritatea părintească sau responsabilitatea părintească (numită și autoritate parentală sau responsabilitate parentală) reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri pe care un părinte le are cu privire la copilul său.

Autoritatea părintească include printre altele încredințarea copilului, supravegherea acestuia, deciziile cu privire la religia copilului, la intervențiile medicale, întreținerea și educația copilului

O noua abordare a problemei “autoritătii exclusive” apare in practica judiciara, un exemplu in acest sens fiind, o decizie a Curtii de Apel Brasov (276/R/2014), unde Curtea retine ca: deşi regula este ca autoritatea părintească să revină în comun ambilor părinteşti, cu toate acestea legiuitorul a prevăzut în mod expres că, odată cu divorţul, instanţa poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi atunci când „ există motive temeinice” cu luarea în considerare a interesului superior a copilului.

„Motivele temeinice” la care face referire art. 398 Cod civil nu sunt cele prevăzute de art. 508 din acelaşi cod, iar fundamentarea soluţiei instanţei de apel pe neîndeplinirea situaţiilor excepţionale prevăzute de acest text de lege are la bază o greşită interpretare a prevederilor legale aplicabile.

Dispoziţiile de excepţie impuse în art. 507 Cod civil acoperă o altă sferă de exercitare a autorităţii părinteşti decât cea decurgând din raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copii lor minori care beneficiază de prevederile derogatorii ale art. 396 -398 Cod civil.

În acest din urmă caz, exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte se poate dispune ori de câte ori există motive întemeiate cerute de interesul superior al minorului.

Ori „motivele întemeiate” la care se referă art. 398 alin.1 Cod civil nu sunt enumerate nici măcar exemplificativ, tocmai datorită multitudinii de situaţi concrete care pot contura interesul copilului ca fiind acela ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte, în speţă de părintele la care cei trei minori îşi au domiciliul.

În cauză, din probele administrate rezultă că părţile locuiesc la o distanţă de peste 8500 km, pe continente diferite, situaţie care face ca participarea părintelui la care minorii nu au domiciliul la deciziile inerente vieţii zilnice luate în îndeplinirea îndatoririlor părinteşti să fie, practic, inexistentă.

Mai mult decât atât, din probele administrate rezultă că între părinţi există o stare conflictuală permanentă suprapusă cu o lipsă de comunicare, ceea ce face ca minorii să fie nevoiţi să suporte direct consecinţele acestor împrejurări, în sensul că aceştia nu au putut să părăsească România în vacanţe de mai mulţi ani din cauza imposibilităţii eliberării de paşapoarte pe numele minorilor determinat de lipsa de comunicare dintre părinţi.

Fără a nega dreptul tatălui de a păstra legături fireşti cu minorii, Curtea reţine că modalitatea de exercitare a autorităţii de către pârât nu poate fi aleasă fără a ţine cont de împrejurările concrete care fac extrem de dificilă punerea în practică a acestui drept.

În concluzie, distanţa foarte mare dintre cei doi părinţi şi lipsa oricărei cooperări din partea intimatului în luarea deciziilor importante din viaţa minorilor constituie împrejurări obiective de natură a îndreptăţii instanţa de judecată să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti să fie exercitată doar de către părintele la domiciliul căruia s-a dispus ca minorii să aibă locuinţa după divorţ, aspect hotărât definitiv în primă instanţă şi nesupus cenzurii în lipsa unui recurs din partea intimatului.

Posibilitatea instanţei de judecată de a lua măsuri cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti nu trebuie privită ca având un caracter sancţionator în privinţa părintelui care nu urmează să exercite autoritatea părintească, dat fiind că, potrivit celui de al doilea alineat al art. 398 Cod civil, acesta din urmă păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului. De aceea, contrar raţionamentului instanţei de apel, aplicarea măsurii prevăzute de art. 398 al. 1 Cod civil nu goleşte de conţinut statutul de părinte al tatălui şi nu se poate face similitudine cu situaţia celui decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti.



ref.[ngo5010]
Colectivul ARPCC

duminică, 21 august 2016

conferinta de la Strasburg privitoare la resedinta alternanta

Detalii despre conferinta care s-a tinut la Strasbourg si in care au fost implicait Parlamentari ai consiliului Europei impruena cu membri ai retelei ICSP (consiliul international privitor la custodia comuna - organizatie stiintifica internationala cu sediul la Bonn, in Germania) is Colibri (federatie europana a organizatiilro de parinti care militeaza pentru protejarea dreptului copilului de a accesa ambii parinti dupa divort)

A fost vorba de o reuniune neoficiala in sediul Consiliului Europei, reuniune sustinuta de catre d-na Francoise Hetto-Gaash. Reuniunea a avut loc pe data de 22 iunie 2016.

Slide-urile prezentate se pot descarca de aici
Pliantul se poate descarca de aici
Agenda se poate descarca de aici

 

Colectivul ARPCC


 [ngo5009]

joi, 18 august 2016

Reportaj ProTV - ora 19:00

Reportaj ProTV - ora 19:00 pe tema proiectelor de lege introduse de d-nul deputat Cernea


Daca refuza sa il lase pe celalalt sa ii vada, ii pot traumatiza. Iar copiii pot fi afectati pe viata si de multe ori ajung sa il urasca pe unul dintre parinti.
Acesti oameni ar putea fi pedepsiti cu inchisoarea, potrivit unui proiect de lege care isi doreste sa reglementeze conceptul de alienare parentala in legislatia romaneasca.

Andrei Gosman spune ca nu si-a mai vazut fetita de doi ani, desi, dupa divort, instanta a hotarat ca ea sa ramana in grija ambilor parinti. Andrei a primit drept de vizitare si un program pe care insa mama nu l-a respectat aproape deloc, sustine el.
Daca la inceput, fosta sotie gasea tot felul de explicatii aparent inocente pentru a nu-si lasa fetita sa isi vada tatal, acum, femeia refuza orice fel de comunicare, sustine barbatul.
Andrei Gosman: "Doamna e obligata sa se prezinte in fiecare sambata impreuna cu fiica mea ca sa o pot vedea acolo sub supravegherea unui psiholog.
Pentru parintii aflati in situatia lui, Asociatia pentru Custodie Comuna si deputatul Remus Cernea vor sa schimbe legea pentru ca nu sanctioneaza astfel de situatii.
Ei cer ca parintele care refuza dreptul celuilalt de a-si vedea copilul in timpul programului de vizitare stabilit de instanta, sa fie pedepsit cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani." Se sanctioneaza fapta oricarei persoane, indiferent daca exercita sau nu autoritatea parinteasca asupra minorului, de a impiedica, in mod repetat, relatiile personale ale copilului cu unul dintre parinti ori pe orice alta persoana indrituita sa aiba legaturi personale cu minorul, in conditiile stabilite de parti prin acord notarial sau de catre organul competent.", se arata in proiectul de lege.
Remus Cernea, deputat initiatorul proiectului de lege: "Noi am propus totusi pedepse importante, pe masura gravitatii acestei fapte, pentru ca discutam despre destinul unui copil. Ori atunci cand este lipsit in mod abuziv de contactul cu celalalt parinte, trauma poate fi una pe termen lung si profunda."
O alta situatie ce trebuie reglementata, sustin initiatorii proiectului, este refuzul copilului de a merge la parintele care are custodia, daca a fost luat de cel care detine numai drept de vizitare.”Daca executorul constata ca minorul manifesta aversiune fata de creditor, va sesiza instanta competenta de la locul unde se afla minorul, pentru ca aceasta sa dispuna o expertiza psihologica a familiei.”
In functie de rezultatul consilierii, se decid urmatorii pasi. Psihologul trebuie sa spuna daca minorul nu vrea sa stea cu unul dintre parinti pentru ca acesta il abuzeaza sau daca ostilitatea copilului era urmare influentei negative a celui care il are in grija.
Ruxandra Dan este si ea in aceeasi situatie. "Dupa ce a mai trecut acea luna de zile, nu a mai adus copilul acasa, pe motiv ca refuza, lucru despre care nu pot sa spun ca e da sau nu.
Catalin Bogdan: "Un copil de varsta frageda, el nu invata din experientele lui, invata doar din ce ii spui. Deci daca ii spui ca a fost batut in fiecare zi si era tinut gol iarna in frig, el chiar va crede lucrurile astea"
La inceputul anului, Colegiul Psihologilor din Romania, a recunoscut ca alienarea parentala este o trauma care afecteaza copilul. Daca o evaluare psihologica va dovedi ca el a fost victima unei astfel de traume si legislatia civila si penala vor recunoaste suferinta, deciziile privind custodia minorilor s-ar putea schimba radical.

miercuri, 17 august 2016

Textul integral al celor două proiecte de lege pentru combaterea alienării părintești

Avem plăcerea să punem la dispoziția publicului și specialiștilor textul celor două proiecte de lege depse astăzi în Parlament de către deputatul independent Remus Cernea, căruia îi mumțumim încă o dată pentru gestul extrem de generos la adresa copiilor României.

Colectivul ARPCC

Proiectele de lege și expunerile de motive pot fi consultate aici:

Propuneri modificare cod penal: https://goo.gl/GbT8Yv 
- Expunere de motive: https://goo.gl/8xU2Oj

Propuneri de modificare cod de procedură civilă: https://goo.gl/SKNsZt
- Expunere de motive: https://goo.gl/nHQj9W  


DEPUTATUL INDEPENDENT REMUS CERNEA ȘI SOCIETATEA CIVILĂ SE ALIAZĂ ÎMPOTRIVA ABUZURILOR FAȚĂ DE COPIII CARE SUNT VICTIME ALE DIVORȚURILOR





BUCUREȘTI, 17 august 2016 - Deputatul independent Remus Cernea, împreună cu societatea civilă reprezentată prin Asociația Română Pentru Custodia Comună, depun un set de modificări legislative menite să sprijine victimele reale ale războiului dintre părinți – copiii, și reducerea fenomenului de alienare parentală, fenomen ce a luat amploare în România începând cu anul 2013.

Evenimentul va avea loc miercuri, 17 august 2016, între orele 12:45–13:30, la Palatul Parlamentului, București, intrarea A3S2.
Fenomenul alienării parentale a fost recunoscut ca forma de abuz psihologic sever asupra copilului de către Colegiul Psihologilor din România, pe 12 februarie 2016, și constă în acele activități de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenția alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte.

Propunerile legislative privesc modificarea și completarea unor articole din Codul Penal și din Codul de Procedură Civilă și vin în ajutorul copiilor ajunși armă sau instrumente în mâinile unuia dintre părinți - fapt ce generează pentru micuți grave probleme în dezvoltarea și formarea viitorului adult. Modificările vizează operativitatea și finalitatea cazurilor în care copiii sunt supuși constant unor situații tensionate și dificile care depășesc puterea lor de înțelegere, de către unul dintre părinți. Legislația în vigoare are deocamdată lacune care favorizează astfel de situații nedorite, dar modificările avute în vedere pot ameliora substanțial situația.

Din cercetările Asociației Române Pentru Custodia Comună, anual, anterior intrării în vigoarea a Noului Cod de Procedură Civilă și respectiv a Noului Cod Penal, se înregistrau, în medie, aproximativ 1700 de plângeri penale privind modul în care este gestionată problema custodiei copiilor. Dintre acestea sub 0.5% se soluționau cu trimiterea în judecată.

Noul Cod de Procedură Civilă a relaxat și îngreunat punerea în executare a sentințelor privitoare la minori, instituția autorității părintești stimulând tot mai mult fenomene de tipul răpirii de minori de către unul dintre părinți. Spre exemplu, adesea părintele la care nu s-a stabilit locuința copilului refuză aducerea înapoi a acestuia la finalul programului de legături personale! Se înregistrează situații în care copilul este mutat în altă localitate și chiar ajunge să fie înscris la o altă unitate de învățământ! În absența unor prevederi legale clare și cuprinzătoare pentru asemenea conjuncturi, procedura de executare durează uneori ani de zile și este, de cele mai multe ori, aproape imposibil de realizat. În aceste condiții, anual se înregistrează mii de copii pierd contactul cu unul dintre părinți pentru ani de zile, uneori pentru decade.

Noile modificări sunt de natură să armonizeze Codul Penal și Codul de Procedură Civilă în sensul de a descuraja riscul alienării parentale. Ele nu se referă la situațiile în care sunt înregistrate cazuri de violență domestică pentru care părintele agresor trebuie să suporte rigorile legii și, în cazul deciziei instanței, Ordinul de protecție instituit pentru celălalt părinte și pentru copii.

Proiectele de acte normative au drept scop să răspundă cerințelor de a asigura o mai bună protecție victimelor violenței psihologice reprezentată de alienarea parentală ca formă de abuz emoțional sever asupra minorului. Este vizată scăderea numărului de copii dezechilibrați emoțional după trauma unui divorț al părinților, care să păstreze relații normale cu ambii părinți, având alături două modele parentale. Nu în ultimul rând, modificarea va produce efecte cu privire la gradul de implicare a părinților în viața copiilor, după separarea cuplului, cât și o scădere a volumului plângerilor penale de instrumentat în materie de minori.



Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa: www.arpcc.ro ; blog.arpcc.ro sau https://www.facebook.com/ARPCC.RO/

Persoane de contact:
Deputat independent Remus Cernea
Tel. 0727.583.594
Email remuscernea.ro@gmail.com


ARPCC: Iulia-Mihaela Calin
Relații Publice
Tel. 0736.317.667
Email relatii.publice.arpcc@gmail.com



Proiectele de lege și expunerile de motive pot fi consultate aici:

Propuneri modificare cod penal: https://goo.gl/GbT8Yv 
- Expunere de motive: https://goo.gl/8xU2Oj

Propuneri de modificare cod de procedură civilă: https://goo.gl/SKNsZt
- Expunere de motive: https://goo.gl/nHQj9W  











ref.[ngo4589]
Colectivul ARPCC

sâmbătă, 13 august 2016

APELUL LA ACTIUNE AL DOCUMENTARULUI “ERASING FAMILY”

Traducător: Anda Mihail

O copie a acestui articol poate fi gasită aici



Milioane de copii devin ostatici ai sistemului instanţei familiale, în mod sistematic, după ce părinţii lor se separă. Pot trece ani şi decenii până ce copiii îşi văd părinţii, fraţii sau familia extinsă. Aceste legături pierdute cu familia duc la traume psihologice ireparabile şi le fură copiilor identitatea.

Avem de-a face cu una dintre cele mai mari crize de sănătate publică a timpurilor moderne, care însă nu primeşte atenţie fiind considerată un episod firesc într-un divorţ.

Filmul documentar “Erasing Family/Familia ştearsă” va schimba această percepţie, aducând o rază de speranţă celor mai afectate victime ale instanţelor de familie: copiii.

Povestea noastră se învârte în jurul unui tânăr care a suferit din cauza obstrucţionării legăturilor de familie şi care pleacă într-o călătorie să întâlnească alţi colegi de suferinţă, încercând astfel să înţeleagă complexitatea abuzului la care au fost supuşi cu toţii.

“Erasing Family” va investiga obstrucţia legăturilor de familie din perspective multiple: mame şi taţi înstrăinaţi de copiii lor, fraţi care nu se pot vedea între ei şi bunici care nu şi-au văzut niciodată nepoţii. Personajul nostru va vorbi atât cu cei care se ocupă de reunirea familiilor, cât şi cu cei care se ocupă să despartă familii, explicând cum banii cheltuiţi pentru a persecuta părinţii ar fi utilizaţi mai bine pentru a face despărţirea mai uşor de suportat de către copii. Filmul nostru va fi interesant pentru tineri, mulţi dintre aceştia victime fără chiar să realizeze asta.

ASIGURAREA IMPACTULUI

Filmele documentare sunt instrumente puternice care schimbă opinia publică, iar Erasing Family îşi propune să determine persoane neimplicate direct în această problemă să ia atitudine. Pentru atingerea unei audienţe cât mai mari, avem în vedere următoarele:

Facem filmul disponibil pe site-urile de streaming după difuzare sau premiera la festival.

Pregatim continut special pentru tineri ca sa incurajam reunirea familiala.

Fructificarea social media, combinată cu interactivitatea pentru a face mesajul cât mai cunoscut.

Mesajul campaniei noastre va fi unul pozitiv. Vina va fi îndreptată înspre instituţiile care speculează conflictul familial pentru profit şi nu înspre indivizii prinşi în sistem.


Chiar înainte de a începe filmările, am creat agitaţie şi impact. Campania noastră de colectare a fotografiilor victimelor cu semnul #Erased a avut sute de răspunsuri din întreaga lume în mai puţin de două săptămâni.


ISTORIC

Echipa Erasing Family este aceeaşi cu cea a documentarului Erasing Dad (Borrando a papá, Argentina 2014), care a făcut din ştirea de primă pagină despre obstrucţionarea legăturilor de familie motiv de revizuire legislativă şi reformă în Argentina.

Filmul este folosit în programe universitare, a fost arătat în Curtea Supremă din Costa Rica şi judecătorilor de-a lungul regiunii. Mai important însă, filmul a reunit familii prin decizii judecătoreşti şi prin demersurile tinerilor care în urma vizionării filmului s-au reunit cu părinţii lor. Ginger Gentile, co‐director: Co‐director/regizor asociat al “Goals for Girls” a regizat peste 70 de scurt metraje. Îşi doreşte ca niciun copil să nu mai sufere în urma divorţului aşa cum i s-a întâmplat ei în adolescenţă. Sandra Fernández Ferreira, co‐director: Regizor al “A hospital on Rails”, achiziţionat de TV3 şi de televiziunea publică argentiniană. Mamă a doi copii, îşi doreşte mai mult echilibru în custodia copilului.

Gabriel Balanovsky, producator: Co‐director/regizor asociat şi producător al “Goals for Girls”, producător executiv pentru San Telmo Productions. A luptat timp de 13 ani să-şi poată vedea fata. San Telmo Productions: A produs Goals for Girls: o poveste despre tinere care joacă fotbal, şi a avut colaborări cu Nat Geo, History Channel, A&E, HGTV.

În timp ce Erasing Dad se concentrează pe lupta taţilor de a-şi vedea copiii, Erasing Family va fi expus din punctul de vedere al copiilor şi arată că taţii, mamele şi întreaga familie sunt entităţi desfiinţate de către instanţele familiale.
Va avea un scop internaţional şi îşi va propune să replice impactul filmului Erasing Dad la scară globală.
Proiectul documentarului este non-profit şi are 501( c)3 sponsori persoane juridice, donaţiile fiind deductibile fiscal.

Filmul va începe producţia la mijlocul lui 2016 după ce se vor strânge fonduri din donaţii private, granturi şi donaţii publice şi va fi gata de lansare în 2017.

Suportul dumneavoastră este vital pentru ca Erasing
Family să fie realizat. Numai cu o schimbare în opinia publică e posibilă o reformă în beneficiul copiilor.



ref.[ngo3824]
Colectivul ARPCC

joi, 11 august 2016

Enciclopedia care recunoaste Alienarea Parentala

Traducător: Corina Berbecar

Corector: Pavel Valentina

Copia acestui document o găsiți aici





Istoria alienării parentale

În contextul divorţului, alinierea patologică a unui părinte şi a unui copil, având drept rezultat respingerea de către copil a părintelui instrainat parental, a fost descrisă iniţial de Wallerstein şi Kelly (1977, 1980). Mai târziu, Gardner (1987) [3] a introdus termenul sindromul alienării parentale pentru a descrie o tulburare diagnosticabilă care se produce în contextul despărţirii şi divorţului. Deşi

Gardner a avut o contribuţie importantă prin descrierea trăsăturilor alienării parentale, munca sa a fost criticată din cauza folosirii cuvântului “sindrom.” Aproape toţi profesioniştii din domeniul sănătăţii mintale care lucrează cu copii din familii divorţate sunt de acord că fenomenul are loc într-adevăr, deci copii proveniţi din familii cu un divorţ foarte conflictual gravitează uneori spre una din părţile conflictului şi îl consideră pe acel părinte ca fiind total bun, iar pe celălalt ca total rău – totul fără un motiv real. Totuşi, mulţi profesionişti care lucrează în zona aceasta nu se referă la fenomenul în cauză ca fiind un sindrom. Până în prezent, sindromul sau tulburarea alienării parentale nu au fost incluse în

Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (în traducere: Manualul de diagnoză şi statistică a tulburărilor mintale). Majoritatea profesioniştilor din domeniul dreptului familiei – inclusiv judecători, avocaţi şi evaluatori de custodie – se referă doar la alienarea parentală şi nu utilizează termenul sindromul alienării parentale.


Rolul evaluatorului

Adeseori, tribunalul familiei se confruntă cu situaţia în care un copil respinge un părinte. Uneori, copilul refuză să petreacă timp cu părintele şi câteodată copilul pretinde că părintele îl abuzează emoţional, fizic sau sexual. Respingerea poate fi uşoară („Pur şi simplu nu vreau să petrec mult timp cu el.”) sau considerabilă („Nu vreau să-l mai văd niciodată.”)

Există trei motive principale ale respingerii unui părinte de către copil: (i) Părintele acuzat este într-adevăr abuziv şi respingerea din partea copilului este potrivită şi de înţeles. Aceasta nu este considerată alienare parentală. (ii) Părintele aliat (sau o altă persoană aliată) este responsabil pentru respingerea de către copil a celuilalt părinte. Aceasta poate avea drept consecinţă instrainarea parentală. (iii) Copilul respinge părintele instrainat parental pe baza unui motiv personal, nepotrivit, în ciuda eforturilor părintelui neinstrainat de a sprijini relaţia dintre copil şi părintele instrainat. Aceasta, de asemenea, se poate numi alienare (instrainare) parentală.

Confruntat cu situaţia unui copil care isi respinge un părinte, este posibil ca motivul respingerii să fie evident pentru tribunal. De pildă, e posibil ca părintele detestat să aibă un lung istoric de abuzare a copilului, dovedit de investigaţiile serviciului de protecţie a copilului şi/sau de declaraţii de recunoaştere a abuzului de către părinte.

Alteori, se poate ca tribunalul să fie convins că părintele aliat este cel responsabil de alienarea parentală – de exemplu, dacă există o dovadă clară în acest sens. În aceste cazuri – când cauza respingerii din partea copilului este evidentă pentru tribunal – tribunalul poate să nu ceară unui expert să evalueze familia în chestiunea alienării parentale. Tribunalul îşi va întemeia concluziile şi dispoziţiile pe aceste cauze sigure, dovedite, ale respingerii.

De multe ori, însă, instanta nu este sigura. Sunt convingătoare atât argumentul părintelui aliat că părintele instrainat parental este abuziv, cât şi declaraţia părintelui instrainat că părintele aliat se află în spatele instrainarii. Instanta poate decide că un evaluator trebuie să ia interviu copilului, în speranţa că rezultatul interviului va aduce suficiente informaţii pentru a rezolva litigiul. Adesea, cel care intervievează copilul informează instanta despre conţinutul interviului şi oferă o opinie în ceea ce priveşte credibilitatea afirmaţiilor copilului. Uneori, tribunalul consideră că problemele sunt prea complexe pentru ca un interviu cu copilul să elucideze adevărul şi atunci dispune o evaluare completă a custodiei.

În unele jurisdicţii există alte posibilităţi ale tribunalului de a afla adevărul. În Los Angeles, de exemplu, tribunalul poate dispune o „evaluare axata pe soluţie” sau o evaluare restrânsă. Aceasta presupune ca evaluatorul tribunalului să discute atât cu părinţii, cât şi cu copilul în mod individual, să observe relaţiile părinţi - copil, să ia interviuri unor rude colaterale şi să analizeze documente – toate în scurtul interval al unei dimineţi. După-amiaza, evaluatorul îşi susţine părerea.

În mod ocazional, părintele instrainat parental şi avocatul consideră că îl pot convinge pe judecător angajând un expert pentru a-şi prezenta opinia după realizarea unei investigaţii restrânse. De pildă, expertul ar analiza documente, ar interdieva colaterali sau pe părintele instrainat iar apoi, pe baza acestor informaţii limitate, se va prezenta o opinie. Opiniile expertului ajută uneori la clarificarea problemei, în pofida argumentului părţii adverse că opinia expertului angajat este părtinitoare. Experţii care realizează aceste sarcini trebuie să-şi limiteze opiniile, întrucât nu au efectuat o evaluare integrală a custodei (vezi Drepturi de vizitare).

Contribuţiile părinţilor aliaţi la instrainarea parentală

Este posibil ca purtările părintelui aliat să fi contribuit la poziţia copilului de refuzare a vizitării. Poate că părintele aliat a exprimat în mod repetat în faţa copilului păreri extrem de negative, ca de exemplu: „Ea nu te-a dorit niciodată”, „E un om groaznic, meschin” sau „El m-a înşelat şi a provocat divorţul!”. Pe de altă parte, criticile părinţilor aliaţi pot să nu fie atât de deschise. Este posibil ca ele să conţină doar aluzii răutăcioase că părintele instrainat este periculos: „Cheamă-mă imediat dacă el încearcă să-ţi facă rău.”

Părintele aliat poate să contribuie şi în alte moduri la respingerea de către copil a părintelui alienat. De exemplu, este posibil ca părintele aliat să-i spună copilului că celălalt părinte nu a sunat, când el a sunat, de fapt. S-ar putea ca părintele aliat să arunce scrisori de la celălalt părinte către copil. Este posibil ca părintele aliat să nu îl informeze pe cel alienat în legătură cu evenimente importante pentru copil, ca de pildă întâlnirile la şcoală dintre profesori şi părinţi de tip back-to-school nights şi spectacolele şcolare. Defectele de comportament parental şi de personalitate ale părintelui respins pot fi exagerate şi discutate încontinuu cu copilul. Este posibil ca părintele aliat să îl laude pe copil

(„Corect. Apără-te cu demnitate.”) când acesta critic celălalt părinte – şi să îl dispreţuască pe copil când acesta aduce un compliment părintelui respins („Nu ştii despre ce vorbeşti. Nu e deştept deloc.”)

Uneori, se poate ca părintele să provoace instrainarea copilului de celălalt părinte, dar nu a făcut lucrul acesta dinadins. De pildă, mama poate fi o persoană anxioasă care nu realizează că îi transmite copilului anxietatea ei.

Poate că începe să plângă ori să fie vizibil îngrijorată când copilul pleacă în vizită, dar insistă că acesta trebuie să meargă şi să se simtă bine. În mod asemănător, copilul poate fi atât de preocupat de părintele deprimat, încât simte că trebuie să-i acorde acestuia sprijin emoţional în loc să meargă să îl viziteze pe celălalt părinte. Darabana continuă a declaraţiilor negative – fie directe sau indirecte – şi a acţiunilor, indiferent de metodele folosite, îl pot determina pe copil să adopte sentimentele negative ale părintelui aliat şi să îl respingă pe celălalt părinte.

Contribuţia copilului la instrainarea parentală

În ciuda tuturor eforturilor unui părinte de a sprijini relaţia celuilalt părinte cu copilul, uneori copilul alienează un părinte altfel potrivit, fără niciun motiv întemeiat.


Copilul rebel

Copilul poate fi rebel, sfidător şi să respingă părintele care nu cedează cererilor sale. Este posibil ca el să îl aleagă pe părintele care este cel mai puţin restrictiv şi să respingă vehement părintele care impune reguli.

Copilul îngrijorat

Copilul poate să fie îngrijorat după plecarea şi pierderea părintelui nerezident, astfel încât începe să se teamă că îl va pierde şi pe părintele rezident rămas. În consecinţă, copilul experimentează un ataşament mult exagerat faţă de părintele rezident şi se teme să se despartă de acel părinte.

Copilul încăpăţânat

Deşi copilul este ataşat de ambii părinţi, este posibil să fie foarte supărat că aceştia s-au despărţit şi au divorţat. Cu alte cuvinte, este supărat faţă de situaţia dată (de pildă este trist, nervos, plin de resentimente, îngrijorat) şi nu doreşte să ia parte la acest proces. Copilul îşi exprimă sentimentele opunându-se vizitelor cu încăpăţânare şi vehemenţă, cu toate că în mod obişnuit se bucură să fie împreună cu celălalt părinte.

Copilul care evită conflictul

În sfârşit, există un mecanism psihologic des întâlnit - disonanţa cognitivă – prin care sentimentele copilului pot deveni extrem de polarizate. Concret, simpatia intensă a copilului faţă de un părinte şi antipatia sa faţă de celălalt devine modul său de a rezolva tensiunea psihologică prin care trece. De exemplu, dacă mama şi tatăl au fost în conflicte active şi evidente unul cu altul, copilul ar putea experimenta disonanţă cognitivă atunci când încearcă să aibă afecţiune pentru amândoi în acelaşi timp. Copilul este incapabil să reconcilieze două gânduri disonante: „Mama are dreptate” şi „Tata are dreptate.” Disonanţa creează o tensiune în mintea copilului, tensiune pe care o rezolvă crezând că îl iubeşte pe unul dintre părinţi şi îl urăşte pe celălalt.

Alte contribuţii la alienarea parentală

În unele cazuri, partea instrainata este o persoană , alta decât unul dintre părinţi. Aceasta înseamnă că, în ciuda faptului că unul dintre părinţi susţine în mod activ relaţia dintre celălalt părinte şi copil, o altă persoană îndoctrinează voit copilul împotriva celuilalt părinte.

Alienatorul poate fi un bunic, un părinte vitreg, o prietenă, un prieten sau chiar frate sau soră. Motivele alienării sunt diverse: un bunic poate căuta răzbunare împotriva părintelui care l-a părăsit pe copilul său; un părinte vitreg poate fi îngrijorat că părintele în cauză va fi considerat de copil ca un părinte adevărat, iar părintele vitreg ca o persoană lipsită de importanţă; sau poate că un frate sau o soră încearcă să îl pedepsească pe părintele care a provocat divorţul.

Decizii judecătoreşti pentru tratarea alienării parentale

Deciziile tribunalelor de familie în chestiunea fracturării unei relaţii părinte-copil trebuie să corespundă motivului problemelor relaţionale.

Dacă părintele este realmente abuziv şi respingerea din partea copilului este justificată, tribunalul pentru familie poate dispune ca părintele să participe la cursuri parentale, ori poate să pună în aplicare alte decizii având ca scop reabilitarea părintelui abuziv. Cel mai probabil, tribunalul va dispune ca orice vizitare să fie monitorizată până când părintele demonstrează că se va comporta în mod adecvat. Terapia pentru copil trebuie să includă următoarele componente: sprijinirea copilului ca urmare a abuzării suferite („Prin ce lucru dificil ai trecut! Nu meritai să fii abuzat.”); învăţarea copilului cum să rămână în siguranţă în prezenţa părintelui („Dacă te mai loveşte vreodată, să mă chemi imediat.”); educarea copilului („Nu toate persoanele cu autoritate sunt abuzive.”) Terapia comună implicând copilul şi părintele abuziv îi poate ajuta pe aceştia să restabilească o relaţie sănătoasă şi reciproc satisfăcătoare.

Dacă se constată că un părinte alienator este la originea respingerii de către copil a unui părinte adecvat, abordarea tribunalului variază. În cazul în care alienarea este severă, tribunalul poate dispune ca timpul petrecut de copil cu părintele alienator să fie limitat şi monitorizat.

În cazul în care copilul refuză să locuiască împreună cu părintele alienat, iar tribunalul se teme că ar putea fugi sau i-ar putea face rău părintelui alienat, tribunalul poate dispune ca minorul să locuiască împreună cu un terţ până când terapia va îndrepta situaţia. Uneori, în situaţii extreme (tendinţe suicidale, fugă de acasă, rezultate şcolare slabe sau comportament delincvent), tribunalul poate dispune plasarea copilului într-un serviciu rezidenţial.

În cazuri în care alienarea nu este foarte severă, tribunalul poate dispune efectuarea terapiei fără scoaterea copilului din custodia părintelui alienator.

Terapia impusă poate include o terapie de împăcare.

Rolul terapeutului este acela de a ajuta la edificarea unei relaţii mai bune cu părintele alienat („Povesteşte-mi o împrejurare când te-ai simţit bine cu tatăl tău.”).

Uneori, terapeutul care se ocupă de împăcare poate alege să îl aducă la terapie pe părintele alienator. Este posibil să se dispună efectuarea terapiei individuale şi de către părintele alienator. Terapia individuală pentru părintele alienator ar trebui să includă educarea acestuia în privinţa efectelor dăunătoare ale alienării parentale asupra copilului şi în privinţa consecinţelor comportamentului alienant în cadrul sistemului juridic („Judecătorul nu va permite niciodată vizite nemonitorizate, dacă veţi continua să criticaţi mama în faţa copilului.”). Terapeutul trebuie să monitorizeze comportamentul alienant şi să aducă laude atunci când comportamentul alienant se îmbunătăţeşte („Am vorbit cu persoana care vă monitorizează şi ea spune că reuşiţi foarte bine să nu criticaţi tatăl în faţa copilului.”).

De asemenea, terapeutul trebuie să-şi arate dezamăgirea dacă purtarea alienantă continuă („Scrisoarea pe care i-aţi scris-o copilului afirmând ’tatăl tău e un nimeni’ este nepotrivită. Eu ştiu că puteţi face mai bine.”). Terapeutul care efectuează terapia individuală ar trebui să discute cu cel de la terapia comună şi cu alţii, pentru a se ocupa cu promptitudine de comportamentul alienant. Atât terapeutului de la terapia individuală, cât şi celui de la terapia comună li se poate cere să informeze regulat tribunalul cu privire la progresul realizat, pentru ca dispoziţiile referitoare la custodie şi vizite să poată fi modificate. Totodată, tribunalul poate dispune şi alocarea unui terapeut pentru terapia individuală a copilului.

În cazul în care copilul îl alienează pe un părinte în ciuda faptului că părintele preferat sprijină relaţia cu părintele alienat, terapia trebuie să se concentreze pe stoparea acestui comportament rebel. Copilul trebuie confruntat cu manipulările sale şi să i se spună că acest comportament trebuie să înceteze. El nu trebuie să fie răsplătit pentru refuzarea vizitelor: trebuie disciplinat.

Dacă nu poate fi obligat să accepte vizitele, trebuie să i se retragă privilegiile. Tot astfel, purtări ca de pildă exprimarea de afirmaţii false trebuie pedepsite. Se poate da dispoziţie ca terapeuţii însărcinaţi cu terapia individuală şi comună să ducă la îndeplinire aceste obiective ale tratamentului. În circumstanţe speciale se poate dispune tratament rezidenţial.

În situaţii de alienare, unul dintre obiectivele importante ale tratamentului este învăţarea de către copil a unor abilităţi adecvate de management al conflictului. Înainte de finalizarea terapiei, copilul ar trebui să înveţe că este inacceptabil să mintă, să defăimeze şi să-i respingă pe aceia cu care se află în conflict, mai ales persoane apropiate.


ref.[ngo3212]
Colectivul ARPCC

miercuri, 20 iulie 2016

Intâmpinare Amicus Curiae ce confirmă că alienarea parentală reprezintă un abuz asupra copilului

Traducător: Ionelia Popescu

O copie a acestui articol poate fi descărcată aici



În atașament o copie legalizată de 15 pagini a intervenției mele Întâmpinare Amicus Curiae ce susține ideea de abuz asupra copilului din partea părintelui/tutorelui care înstrăinează copilul de părintele capabil să-și îndeplinească îndatoririle parentale și care manifestă comportamente care contravin sau nu încurajează în mod activ relația dintre copil și celălalt părinte. O astfel de situație necesită intervenția instanței judecătorești – de aceeași manieră în care se intervine într-un caz de protecție a copilului – pentru impunerea unei măsuri reparatorii. Dacă instanța dorește să mă contacteze, telefonul de serviciu este (631) 673-6665 și îmi va face mare plăcere să răspund telefonic sau prin Skype, sub jurământ, solicitărilor judecătorului.

Aș dori să subliniez de la început că nu am evaluat părinții/tutorii sau copilul din acest caz cu scopul de a întocmi această intervenție, și nici nu susțin vreuna din părți. În acest document îmi exprim părerile profesionale bazate pe o experiență de 4 decenii de activitate profesională și examinări în domeniul divorțurilor cu grad ridicat de conflict și am convingerea că afirmațiile mele vor cântări greu în fața instanței, ținând cont că un copil riscă să fie afectat în plan emoțional, comportamental și cognitiv atunci când un părinte capabil să aibă grijă de el este scos din viața copilului respectiv. Și în final declar că nu am fost recompensată în niciun fel și nu am obținut niciun fel de beneficii pentru scrierea acestei Intervenții.

Semnat pe antet, legalizat și înaitat instanței în cazul Reclamant vs Pârât

Linda Gottlieb Kase, LMFT, LCSW-R

Consilier autorizat pe probleme demariaj/familie/relaționare, orator și autor publicat, membră a Asociației Americane pentru Terapia de Cuplu și de Familie (AAMFT)




NR. DOSAR

INSTANȚA

Reclamant vs Pârât

Intervenție Amicus Curiae ce susține faptul că alienarea parentală reprezintă abuz asupra copilului

Numele judecătorului

Instanța

Adresa

Raport întocmit de Linda Gottlieb Kase,

Consilier autorizat pe probleme de familie și mariaj ( LMFT),

Asistent social clinic autorizat (LCSW-R)

Număr total de pagini: 15

Numele judecătorului:

Mă numesc Linda Gottlieb Kase, sunt Consilier autorizat pe probleme de familie și mariaj (LMFT), Asistent social clinic autorizat (LCSW-R) și scriu această intervenție

dezinteresată cu scopul de a documenta pentru instanțele de judecată faptul că orice comportament care interferează cu relația dintre copil și părintele apt a avea grijă de el, sau care nu sprijină o astfel de relație reprezintă o formă de abuz emoțional asupra copilului. (Cuvintele ”interferează cu” și ”alienează” vor fi folosite în mod interschimbabil in această intervenție, deoarece rezultatul acestor tipuri de comportamente reprezintă distrugerea sau minimalizarea relației copilului cu celălalt părinte). Raționamentul meu conform căruia un astfel de comportament care alienează/interferează reprezintă un abuz asupra copilului presupune că nu există un control al părintelui vizat/alienat în vederea asigurării protecției copilului sau că părintele respectiv nu a fost evaluat ca fiind deviant din punct de vedere social sau mintal astfel încât responsabilitățile parentale sau orice activitate legată de creșterea și îngrijirea copilului să fie compromise sub standardele minime de îngrijire.
Am adoptat această poziție de susținere a ideii că alienarea copilului față de unul din părinți conduce la abuz asupra copilului în urma experienței mele profesionale de 43 de ani, timp în care am lucrat cu familii și copii, în primii 24 de ani ca asistent social și apoi ca administrator în sistemul de asistență socială din New York, iar 19 ani ca și consilier pentru relații de familie, actualmente în sistemul privat, cu focalizare în mod special pe părinți și copii implicați în cazuri de divorț cu grad înalt de conflict. În cadrul activității mele profesionale ca asistent social am lucrat cu câteva mii de copii care au fost plasați în îngrijire, iar în cadrul activității private ca si consilier pe probleme de familie, cu peste 500 de copii care au experimentat fie divorțul sau separarea conflictuale ale părinților, fie căsătoria foarte tensionată dintre aceștia.

Bazându-mă pe vasta mea experiență și expertiză în lucrul cu aceste categorii, am ajuns la concluzia că îndepărtarea totală a unui părinte apt din viața unui copil reprezintă un abuz asupra copilului deoarece acest lucru minimalizează șansele acestuia de a avea o dezvoltare și o funcționalitate optime și pentru că este foarte puțin probabil ca respectivul copil să nu manifeste simptome serioase ale unor tulburări mintale și comportamentale în lunile și anii imediat următori, tulburări ce pot deseori persista toată viața. Aceste concluzii ale mele au fost validate de studii de cercetare și practici bazate pe dovezi ale profesioniștilor care în mod regulat lucrează cu aceste categorii de populații în cabinetele lor.

Prin comportamente ale părintelui ce conduc la alienare sau ”Alienarea Parentală” se înțelege o dinamică observabilă a relațiilor de interacțiune din interiorul familiei prin care unul dintre părinți se angajează într-o serie de comportamente menite să-l coopteze pe copil într-o coaliție prin care celălalt părinte este criticat și respins.

Această dinamică a relațiilor de familie poate avea multe denumiri. Și anume, ea poate fi alternativ denumită ”interferență parentală – unul dintre părinți intervine în relația celuilalt părinte cu copilul său” sau ”ostilitate parentală” sau ”egoism parental” sau mai poate fi denumită ”triunghiul patologic”. La urma urmei, indiferent de denumire, ”un trandafir, tot trandafir ramâne”.

Aș dori să clarific originea terminologiei ”triunghiul patologic” și cum relaționează această denumire cu dinamica relațiilor familiale ce conduc la alienare.

În anii 1950, psihiatrii pediatri care au fondat mai târziu diferite școli de terapie și consiliere maritală au identificat ințial o coaliție între generații (între un părinte și copil) menită să îl critice pe celălalt părinte; s-a observat că această coaliție se manifesta când pacienții lor, copii cu tullburări mintale spitalizați, mergeau în vizită cu familiile lor. Un astfel de psihiatru pediatru a fost Murray Bowen, iar el a denumit această dinamică drept ”triunghiul patologic”. Într-adevăr, Dr. Bowen era atât de convins de faptul că această dinamică familială era cauza simptomelor pacientului său, încât atunci când interna copilul, interna și familia de bază a acestuia! Evaluarea acestei dinamici a relațiilor din interiorul familiei a devenit principiul filosofic de bază al fondatorilor diferitelor școli privind terapia de cuplu, inclusiv a mentorului meu, Salvador Minuchin, renumitul psihiatru pediatru respectat la nivel mondial.

Ceea ce au documentat acești psihiatri în timpul observării copiilor internați în secțiile de psihiatrie în timpul vizitei membrilor familiei a fost faptul că unul dintre părinți solicita copilului să devină aliatul său în disputa cu celălalt părinte.

Acest tip de solicitare crea o problemă dublă pentru copil, deoarece acesta nu se putea decide să îi aibă pe ambii părinți: fie copilul forma o coaliție cu părintele care îl coopta în denigrarea și respingerea celuilat părinte, fie era respins de părintele care îl coopta dacă acesta nu se alătura coaliției. Motivul pentru care acest lucru conduce la psihoză este dat de faptul că nu există opțiuni bune pentru copil, și anume să îi aibă pe ambii părinți; cu alte cuvinte, aceasta este o situație care te înnebunește.

Dinamica familială descrisă mai sus, cea a ”triunghiului patologic”, este dinamica ce caracterizează alienarea parentală. În cartea mea publicată în 2012 și dedicată acestui subiect am documentat această idee cu 51 de cazuri de copii care suferiseră consecințele dăunătoare ale alienării, inclusiv câteva cazuri de psihoză, care apăruse datorită faptului că alienarea ajunsese într-o fază foarte avansată, adică relația cu părintele alienat fusese grav afectată.

Dar chiar și în fazele ușoare și moderate ale alienării, copilul înstrăinat tot suferă de disfuncționalități serioase atât comportamentale, cât și emoționale și cognitive. În activitatea mea am avut încă 150 de cazuri de copii despre care nu am scris în carte, dar care manifestau simptome agravate rezultate dintr-o relație marginalizată sau afectată cu celălalt părinte.

În recenta ediție nr. 5 a Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM 5-Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) există documentație cu fundament științific care recunoaște existența acestei dinamici familiale – deși se utilizează o altă terminologie descriptivă. În manual se face, într-adevăr, referire de mai multe ori la această dinamică familială disfuncțională, care este denumită drept ”înstrăinare”. În dicționar cuvântul ”înstrăinare” este listat ca sinonim al cuvântului ”alienare”. Mai jos redau terminologia exactă folosită în DSM 5 pentru această dinamică familială, ce apare în secțiunea ”Probleme legate de relația părinte-copil” și are codul de diagnostic V.61.20. Un exemplu al acestei probleme apărute în relația părinte-copil este discutat în DSM 5 după cum urmează:

”Tulburările cognitive pot include atribuire negativă a intențiilor celuilalt, ostilitate sau scoaterea celuilalt drept vinovat și sentimente de înstrăinare neîntemeiate. Tulburările afective pot include sentimente de tristețe, apatie sau furie față de celălalt individ din relație”. (P.715)

Tot în secțiunea ”Probleme legate de relația părinte-copil” se regăsește și codul de diagnostic V61.29, ”Copil afectat de tensiunile din relațiile părinților”. Manualul prezintă această dinamică familială astfel:

”Această categorie trebuie folosită atunci când în centrul supravegherii de specialitate se află efectele negative ale disonanței din cadrul relației părinților (ex. nivel ridicat de conflict, tensiuni sau discreditare) asupra unui copil din familia respectivă, inclusiv efectele asupra sănătății mintale sau generale a copilului.” (P.716).

În stabilirea prezenței alienării este important să se ia în considerare citatul psihologului și avocatului Prof. Dr. Christopher Barden, asolvent de drept al Universității Harvard, care afirma:

”Nu poate exista nicio controversă credibilă cu privire la puterea părinților de a influența copiii.” (P. 420)

Barden îi provoacă în continuare pe profesioniștii care intervin în procesul de custodie al unui copil să-și accepte ”obligația critică de a considera cu grijă influența părinților, a terapiștilor sau a altor adulți asupra atitudinilor, credințelor și amintirilor copiilor.” (P. 420)

Barden subliniază, de fapt, ideea că reflectările copilului alienat, precum și atacurile sale vicioase și frivole asupra părintelui vizat/alienat nu pot beneficia de credibilitate deoarece copilul nu face decât să imite cuvintele menite să-i schimbe percepția venite din partea părintelui care declanșează alienarea și care vorbește prin vocea copilului.

Manualul DSM 5 merge mai departe și evaluează dinamica familială a alienării (sau, cum prefer eu să o denumesc, ”triunghiul patologic”) drept o formă de abuz psihologic asupra copilului. Din nou citez din acest manual cu privire la codul de diagnostic 995.51, ”Abuzul psihologic asupra copilului”:

”Abuzul psihologic asupra copilului reprezintă acțiuni simbolice sau verbale ne-accidentale ale unuia dintre părinții sau îngrijitorii copilului care conduc la, sau au un potențial rezonabil de a conduce la, afecțiuni psihologice importante ale copilului ... Exemple de abuz psihologic asupra copilului: mustrarea, subaprecierea sau umilirea copilului; amenințarea copilului; rănirea/abandonarea ---- sau indicii că presupusul vinovat va răni/abandona ---- persoanele sau lucrurile la care copilul ține.” (P.719)

În cartea mea din 2012, Sindromul alienării parentale: o abordare spre ameliorare din perspectiva terapiei de familie și a sistemelor de colaborare, am dedicat un capitol motivelor pentru care înstrăinarea unui copil de unul din părinți reprezintă abuz emoțional asupra copilului. Aici am citat numeroși specialiști respectați, conștienți de sindromul alienării, care explică de ce, după părerea lor certificată, angajarea în dinamica familială a alienării reprezintă un abuz psihologic foarte grav asupra copilului. În cartea lor din 1991 intitulată Copiii ținuți ostatici: cum să ne ocupăm de copiii programați și îndoctrinați și publicată de Asociația Baroului American, doctorii Stanley Clawar și Brynne

Rivlin făceau următoarele afirmații: ”Efectele pierderii nu numai a familiei, dar și a unui părinte, atârnă greu asupra copiilor, afectându-i în moduri care pot provoca adevărate dezastre în multe sfere ale vieții, atât în prezent, cât și în viitor. Odată ajunși adulți, multe dintre victimele bătăliilor amare cu privire la custodie care au fost îndepărtate permanent de părintele vizat – încă mai tânjesc să fie reunite cu părintele pierdut. Pierderea, însă, nu poate fi reparată. Copilăria nu poate fi adusă înapoi. Sunt pierdute pentru totdeauna simțul trecutului, intimitatea, aportul de valori și principii morale, conștiința de sine, cunoașterea originilor, dragostea, contactul cu familia extinsă și multe altele. Niciun copil nu are posibilitatea de a se proteja împotriva unei astfel de pierderi totale și rușinoase.” (P.105)



Continuarea poate fi gasita aici la pagina 7.



Colectivul ARPCC

sâmbătă, 16 iulie 2016

Judecătorul familial care şi-a schimbat abordarea

Copia acestui articol poate fi gasită aici: https://goo.gl/gisNNi

Traducator: Strechie Gabriela
Corector: Velea Ana-Maria





Într-unul din discursurile sale de deschidere din cadrul conferinţei ICSP, judecătorul familial german pensionat, Jürgen Rudolph, descrie cum a dezvoltat o abordare cu totul diferită cu privire la cazurile familiale.

Aceasta a fost adusă în discuţie ca soluţie pentru frustrarea manipulării litigiilor familiale în instanţă şi acesta mărturiseşte cu uşurinţă că, înainte de această revelaţie “am creat nenumărate pagube ca judecător familial şi m-am ascuns în spatele experţilor”.

Această abordare asupra rezolvării conflictului parental este cunoscută ca sistemul Cochem, numit după Curtea districtuală unde a fost dezvoltată. Judecătorul Rudolph a adus împreună un grup de lucru de magistraţi, funcţionari ai tribunalului, mediatori şi avocaţi pentru a găsi o soluţie de a implica toate părţile în rezolvarea fără conflict a litigiilor.

În timp ce unii avocaţi erau iniţial reticenţi în a-şi schimba abordarea şi în a nu mai acorda întâietate interesului clientului, în cele din urmă, grupul a dezvoltat un cod de bune practici cu următoarele dispoziţii principale:

- Avocatul îşi va ghida sfatul tehnico-legal şi argumentele orale şi scrise într-o manieră prin care părinţii vor fi încurajaţi să îşi restricţioneze diferenţele deveni susţinători ai acesteia.

- Avocatul va prioritiza principiul conform căruia procesul judiciar al separării parentale nu este o luptă unde există un învingător şi un pierzător, ci o căutare a unei soluţii juste.

- Oricand posibil, avocatul vă îndemna părinţii spre a oferi informaţii adevărate şi oneste ce vor duce la discuţii sincere.

- Avocatul va utiliza un limbaj îndreptat spre şi în favoarea acordului, având grijă să îşi exercite autocontrolul şi încercând să exprime respect faţă de punctul de vedere al celeilalte părţi.

- Avocatul va acorda o atenţie specială alegerii cuvintelor sale în documentele scrise pentru a asigura acest lucru.

În îndrumarea care a fost elaborată pentru judecători, se specifică că aceştia ar trebui să afle despre resursele părinţilor, decât despre neajunsurile lor, şi că o intervenţie timpurie în litigiile contractuale este esenţială. Modelul Cochem se bazează pe o cooperare ordonată şi interdisciplinară între profesionişti variaţi ce lucrează pentru rezolvarea conflictelor parentale. În peste 90% din cazuri se pot obţine soluţii consensuale şi durabile folosind această abordare.

Grupul de lucru Cochem pentru Separare/Divorţ a devenit acum Institutul de Training Interdisciplinar studiate cu interes peste tot în lume.



ref.[ngo4021]
Colectivul ARPCC

marți, 12 iulie 2016

Cine este „Doamna cu pantofi albaştri”, judecătoarea care a făcut dreptate în cutremurătorul caz în care un copil era îndemnat de tată „să scape de mama” Citeste mai mult: adev.ro/o9y5ul

Articolul in original se poate gasi aici 


Camelia Folea, o judecătoare din Blaj, este personajul principal al emoţionantei relatări care a cucerit internetul, text postat în urmă cu câteva zile de avocata Mădălina Scutelnicu. Aceasta a dezvăluit faţa umană a Justiţiei, respectiv maniera în care magistratul a ales să soluţioneze un dosar extrem de sensibil, un conflict între doi părinţi, în care prins la mijloc era un baieţel de 8 ani.

”Doamna cu pantofi albaştri”, judecătoarea care a alocat trei ore unei cauze privind viitorul unui copil de 8 ani, disputat între mamă şi tată, este Camelia Folea, magistrat la Judecătoria Blaj şi fost preşedinte al acestei instanţe. Identitatea acesteia a fost confirmată de reprezentanţi ai Curţii de Apel Alba Iulia. Judecătoarea a refuzat să facă alte declaraţii în legătură cu această situaţie.

Avocata a povestit ceea ce i s-a întâmplat în dimineaţa de marţi, 5 iulie, când s-a prezentat în instanţă, la un caz greu ce implica un copil, pe tutela căruia se luptau părinţii. Lupta era inegală, iar judecătoarea a înclinat balanţa făcând dreptate, când părea că toate uşile sunt închise.   

Textul postat de Mădălina Scutelnicu, avocat în Baroul Sibiu:  

 ”Doamna cu pantofi albaştri”
Ora 8:45 … Clienta mea, mama a unui baietel de apoape 8 ani, isi zareste copilul dosit de taica-sau, intr-un colt al Judecatoriei. Nu l-a mai vazut pe R. de 1 an si 6 luni.

Mama izbucneste in plans si merge tinta catre pustiul ei, se apleaca pana ajunge perfect egala cu inaltimea lui, si-i sopteste cu inima: ‘R.! Vaaaai, ce mare ai crescut! O mai stii pe mama? Da-mi manutele, sa ti le pupe mama!’. Fostul sot al femeii isi bruscheaza fiul si-l trage tare, mai aproape de el, urland spre clienta mea sa plece de unde a venit, ca ei doi, baietii, se descurca singuri. Se ridica tonul, copilul incepe sa planga, apare jandarmul, ii spun ca nu-i niciun risc de scandal, dispare jandarmul.

Ora 8:55 … Reusesc, intr-un final, sa o linistesc pe mama copilului, care s-a lasat aproape fara viata in banca din sala de judecata, avand sufletul sfasiat si privirea pierduta undeva, departe… tare departe.   

Ora 9:00 … Reusesc si eu, cu mare greutate, sa-mi tin in frau lacrimile… as fi plans in hohote, dar nu-mi permiteam luxul asta… aveam nevoie de concentrare maxima pentru audierea a 4 martori si luarea interogatoriului tatalui copilului, probe de care eram constienta ca va depinde, de-acum incolo, legatura mama – fiu. Nu-i usor deloc sa fii responsabil de asa ceva, credeti-ma!   

Orele 9:05 – 10:45 … Se audiaza cei 4 martori, tatal baiatului raspunde la cele 9 intrebari care am avut grija sa fie ‘capcana’.

Speta e asta: in timp ce clienta mea era in strainatate, la munca, sotul a obtinut si divortul, si custodia exclusiva asupra copilului. Am vazut dosarul: proces facut repede, cu heirup-ul, sa dea bine la bilant. Reintoarsa in tara, femeia a gasit totul ferecat. Usa locuintei. Inima fiului ei, tinuta sub lacat de catre fostul sot. Martorii nostri au aratat ca, de nenumarate ori, mama a venit sa-si vada copilul, i-a adus plase cu daruri, l-a sunat incontinuu, individul interzicandu-i total fostei sotii orice forma de acces la minor. Asa, de-a naibii! Martorii lui au spus lectia dinainte invatata: nu tatal e cauza, ci copilul, dom’le, care nici nu vrea sa auda de mama.   

Ora 10:46 … Instanta dispune audierea minorului. De-aici incolo, incepe mesajul pe care vreau sa-l transmit prin scriitura asta… O doamna judecator, in jur de 40 de ani, cere jandarmului sa-i fie adus copilul in sala. Cand il vede pe pusti, magistratul coboara de pe podium, parcurge sala pana aproape de usa, se apropie de micut si-i spune, facand un gest larg cu mana: ‘Vezi, R., am pantofi albastri! Tu ai pantofiori albastri? Uite, am si pelerina! Da-mi manuta si hai cu mine, sa-ti arat cat de maaare e castelul asta!’. Copilul, cu ochii mari, negri, si extrem de tristi, se uita cand la doamna, cand la taica-su, de care statea lipit, pana ce acesta ii da ok-ul sa mearga cu doamna.   

Ora 11:20 … Se deschide usa de acces a instantei, magistratul intra in sala, de mana cu copilul, ii spune sa coboare atent de pe podium, sa nu se loveasca, si-l trimite la mami sau la tati, unde vrea el. Baietelul trece pe langa mama sa, care hohotea de plans in prima banca, isi trece usor manuta peste piciorul ei drept, ca din intamplare, dupa care fuge catre tata si-i cauta acestuia privirea, sa nu cumva sa-l fi suparat ca s-a dezlipit de langa el. Se dispune, din nou, evacuarea minorului din sala.   

Ora 11:25 … Instanta ne citeste, pe scurt, ce a declarat copilul in cursul audierii si ne da sa lecturam, mie si avocatului partii adverse, cele cateva cuvinte scrise pe o foaie de catre baietel: ‘Mama… tata zice sa scapam de tine. R.’…

Se inchide cercetarea judecatoreasca, ni se da cuvantul final, pe fondul cauzei. Eu ma lupt pentru ca mama sa obtina dreptul de a-si vedea copilul, de a-l lua la ea in weekend-uri si in vacante. Ceilalti se lupta ca mama sa nu-si poata vedea fiul decat in prezenta tatalui sau, si doar in locuinta acestuia. Un fel de arest la domiciliu, ce mai!   

Ora 11:40 … Magistratul inchide dosarul, cade pe ganduri pret de cateva secunde si spune: ‘Instanta suspenda sedinta 15 minute!’. Si … doamna judecator cu pantofi albastri coboara de pe podium, traverseaza sala, iese pe usa destinata oamenilor obisnuiti, si, ajunsa in hol, intinde mana stanga catre clienta mea, iar cea dreapta catre copil. Uite asa, toti 3, ca intr-o poveste din cea mai frumoasa carte, intra in camera destinata Arhivei si nu mai ies de acolo decat dupa un sfert de ceas. Ce camere mirifice sunt in castelul asta – imi zic in gand.

De-acum, nu mai aveam nevoie de niciun pic de concentrare, asa ca mi-am permis sa plang in hohote, fara sa-mi pese ca oamenii cu roba nu trebuie sa lacrimeze din cauza problemelor clientilor… Si, in niciun caz, nu plang niciodata in fata acestora… da-le-ncolo de reguli!

M-am pravalit pe un scaun de la prima terasa, colt cu Judecatoria, si-am asteptat-o pe femeia pentru care m-am luptat azi, ca o leoaica. Am batut recordul la nicotina pe secunda, pana a venit. Clienta mea a aparut radiind de fericire, pentru ca avusese sansa sa-si tina copilul in brate, dupa 1 an jumate… fix optsprezece luni. Ce dialog au avut mama si copilul, sub ochii doamnei judecator cu pantofi albastri? ‘Te iubesc, mami! Am nevoie de ochelari noi, ca tati nu mi-a cumparat, si astia sunt rupti! Sa vii la mine! Sa ma iei la tine, mami! Te iubesc, mami!’.

Cand a scapat de sub influenta total irationala a tatalui, copilul s-a cuibarit in bratele mamei sale, ca si cum nu ar fi fost despartiti nici macar o secunda. Asta a vrut sa verifice magistratul, pentru a fi sigur ca va da o solutie corecta, ca-si va pune semnatura pe o hotarare corecta, ca va putea dormi impacat, ca a decis corect si nu s-a jucat de-a justitia, cu vietile oamenilor. Doamne, ce fiinte nemaintalnite or fi in castelul asta?!

─Vreti o bomboana, doamna avocat? 
─Aaaa… 
─Doamna judecator i-a dat lui R. un pumn de bomboane, iar inainte sa plec, copilul mi-a dat si mie cateva…
─Si… a vazut doamna judecator gestul asta? 
─Daaa, pai, cum sa nu? Stati sa va arat, ca ne-a facut si poza, mie si lui R. 
─Cine? Doamna judecator? ─Daaa. Pai, am scos telefonul si i-am zis lui R. sa zambeasca, sa-i fac o poza. Si, imediat, doamna ne-a spus sa trecem unul langa altul, sa ne faca una la amandoi. Uitati poza! Doamne, am poza cu R., nu-mi vine sa ced! 
─Eu, gata, sunt praf! Nici mie nu-mi vine sa cred!
─Daaa. Si, stiti, eu mi-am cerut scuze fata de doamna, ca statea dupa noi… aveam atatea de vorbit cu R., dupa un 1 an jumate… da’ doamna a zis ca pentru ea nu e nicio graba… Nu vreti o bombonica de la R., doamna avocat?.

N-am trait asa ceva in 10 ani de avocatura. Am vazut magistrati pentru care audierea minorului insemna urmatorul dialog, purtat fix in fata usii salii de judecata, asa, din voleu, cum ar veni: ‘Cati ani ai, cu cine vrei sa stai, cu mama sau cu tata? Bine, pa!’.   
Doamna cu pantofi albastri a alocat 3 ore cauzei noastre, fiind constienta ca lucreaza cu destinele oamenilor, cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14. Domnilor magistrati, permiteti-mi o sugestie: cumparati-va pantofi albastri, poate in asta sta magia! Nu exista nici castel, si nici pelerina, fara un strop de magie, nu-i asa?”.


ref.[ngo4578]

Colectivul ARPCC

Cele mai citite