Sentinţă din anul 2012 care identifică alienarea parentală

39500/300/2011 - JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREŞTI-SECŢIA CIVILĂ
(textul complet https://docs.google.com/file/d/0B-iOqOKLc35PQ0hYeV9XMmlhNUE/edit)

Avem plăcerea să punem la dispoziţia publicului şi specialiştilor o sentinţă recentă de reinstaurare a autorităţii părinteşti, în care instanţa identifică comportamente alienatoare la părintele custodian unic. Felicităm prin aceasta pe d-na judecător Petrescu pentru excelenta motivare. Cităm din sentinţa respectivă:

"Pârâta s-a opus ca el să aibă acces la minor şi a făcut tot posibilul să tergiverseze soluţionarea procesului de divorţ, căsătoria a fost desfăcută din culpă comună, nici unul dintre motivele invocate de către pârâta nefiind dovedit în instanţă."

"Un motiv subsidiar este legat şi de faptul că mama nu înţelege ca părinţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copilul lor minor şi ca pentru binele acestuia trebuie să lase resentimentele deoparte şi să stabilească o cale de comunicare cu tatăl copilului. Din probele dosarului rezultă că aceasta nu face nici un efort în acest sens deşi reclamantul a promovat mai multe acţiuni pentru exercitarea drepturilor părinteşti şi a refuzat să se prezinte la mediator atunci când a fost invitată de către reclamant"

"Copilul are dreptul de a avea doi părinţi pe care trebuie să fie lăsat să îi iubească fără frică sau fără a se simţi vinovat faţă de celălalt părinte, de a dezvolta în mod independent o relaţie de calitate cu fiecare dintre cei doi părinţi, de a nu fi expus la discuţiile în contradictoriu purtate de părinţi, respectiv de a nu fi pus să aleagă care dintre cei doi părinţi are dreptate, de a nu fi expus la comentarii sau comportamente negative din partea unui părinte cu privire la celălalt părinte, de a fi protejat de remarci alienatoare cu privire la celălalt părinte, precum şi de atitudini care desconsideră pe celălalt părinte, de a nu fi obligat să povestească despre activităţile pe care le desfăşoară cu celălalt părinte, respectiv de a fi obligat să spioneze pe celălalt părinte sau nouă familiei a celuilalt părinte."

Alte pasaje interesante privitoare la noile instituţii introduse de codul civil:

"Nouă instituţie recunoaşte în mod explicit dreptul fundamental al copiilor de a fi crescuţi şi îngrijiţi de către ambii părinţi, indiferent de raporturile juridice dintre aceştia, prevăzându-se faptul că după divorţ autoritatea părintească revine ambilor părinţi. De asemenea noul cod civil a adus noutăţi legate de preferinţa de plată a obligaţiei de întreţinere în natură şi de obligaţia instanţei de a stabili explicit locuinţa minorului."

"Menţinerea acestei prevederi de încredinţare a copilului doar către mamă ar reprezenta o diferenţă gravă de tratament între reclamant şi toţi ceilalţi părinţi care divorţează în condiţiile noului cod civil, cu atât mai mult cu cât, atât vechea cât şi noua legislaţie prevăd faptul că, în materia relaţiilor dintre părinţi fi copii o hotărâre nu este niciodată definitivă, putând fi supusă revizuirii atunci când condiţiile sub care hotărârea a fost dată s-au schimbat."

"Tot noul cod civil are un articol special care menţionează imperativ posibilitatea restaurării autorităţii părinteşti pentru părinţii cărora le-a fost retrasă această autoritate. Chiar dacă art. 512 din noul cod civil se referă la părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti pe motivul că la un anumit moment au reprezentat un pericol pentru copil, este evident că reinstaurarea totală a autorităţii părinteşti e cu atât mai necesară în cazul părinţilor care s-au preocupat întotdeauna cu responsabilitate de creşterea şi educarea minorului şi nu au reprezentat niciodată un pericol pentru copii."

"Tot astfel, potrivit an. 9 din Convenţia cu privire la drepturile copilului ( ratificată de România prin Legea nr. 18/1990), statele părţi vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinţii săi, decât dacă această separare este în interesul suprem al copilului iar limitarea exercitării acestui drept se poate realiza în condiţiile legii, dacă există motive temeinice, de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului (art. 16 alin. 2 din Legea nr. 272/2004).

"Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 consacră dreptul copilului de a avea legături personale cu ambii părinţi iar din acest text legal rezultă ca legiuitorul a consacrat atât dreptul părintelui de a menţine relaţii personale cu copilul său , având în vedere ca acest părinte are aceeaşi răspundere în ce priveşte creşterea şi educarea copilului, cât şi dreptul copilului, care, pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult şi a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menţine legături personale nu numai cu ambii părinţi, ci şi cu rudele sale şi cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind ca între drepturile copilului se înscrie şi acela de a creşte în familie iar art. 22 din Legea nr. 272/2004 consacră dreptul copilului la protecţia vieţii sale de familie."

"Exercitarea abuzivă de către părinte a drepturilor ce i-au fost conferite faţă de persoana copilului încredinţat celuilalt soţ, de natură a stânjeni sau periclita procesul de creştere, educare, instruire şi formare a acestuia, îndreptăţeşte instanţa sesizată prin cererea celuilalt părinte să dispună limitarea, suspendarea sau chiar suprimarea acestui drept al părintelui, în funcţie de natură şi gravitatea abaterilor constatate."

Fenomenul alienării parentale este un fenomen cu care s-au confruntat majoritatea specialiştilor care lucrează cu copiii ai căror familii se află în divorţ. Fenomenul afectează cazurile judecate în contradictoriu în faţa instanţelor și în care, anterior divorţului, ambii părinţi s-au ocupat cu responsabilitate de minor. In astfel de cazuri ambii părinți se consideră îndreptăţi să continue să aibă o implicare largă în creşterea copilului și, din păcate, uneori aceasta sporește uneori nivelul de conflict și riscul ca unul dintre părinți să recurgă la acest tip de alienare.

În acest moment legea nu este prea clară privitor la alienarea parentală iar specialiştii evită să numească explicit acest fenomen. Deşi legea recunoaşte implicit fenomenul grav de alienare parentală (este vorba de Hotărârea de Guvern nr. 49/2011 identifică Sindromul Stockholm adică efectul alienării de grad ridicat asupra copilului) pentru formele mai puţin grave de alienare, nu există o legislaţie.

Legiuitorul de bazează pe intuiția instanţelor să identifice şi să contracareze acest fenomen în situațiile incipiente. De aceea este atât important ca bunele practici jurisprudenţiale să fie aduse la cunoştinţa specialiştilor.

Sperăm că, ocazionat de propunerile de modificare ale legii 272/2004, autorităţile competente vor avea în vedere includerea a unor prevederi care să asiste judecătorii specializaţi în cauze cu minori relativ la alienarea parentală. Depistarea operativă şi instituirea a unor măsuri eficiente de prevenire a acestui abuz emoţional, pe modelul măsurilor introduse în legislaţia braziliană ar fi probabil indicată. A se vedea în acest sens Legea 12318/26.08.2010 din privind alienarea parentală din Brazilia. Legea este considerată ca având efecte reale în descurajarea potențialilor alienatori și preîntâmpinarea agravării situației copiilor aflați în situații de risc. Câteva comentarii ale specialiştilor în domeniu (judecători, psihologi) se pot consulta aici.

Asociaţia Română pentru Custodia Comună pune la dispoziţia specialiştilor o serie de resurse importante privitoare la alienarea parentală. Recomandăm cu căldură specialiştilor implicaţi în cauze cu minori să le citească şi să le aibă în vedere atunci când se confruntă cu astfel de cazuri. Enumerăm: