vineri, 4 ianuarie 2013

Tati, m-ai văzut?

de Jonathan DeSeno,

Tati, tati, uită-te la mine!
De câte ori l-aţi auzit pe copilul dumneavoastră spunând acest lucru în timp ce mergea pe bicicletă şi încerca un truc nou ? De câte ori aţi spus chiar dumneavoastră aceste cuvinte când eraţi mici, dorind să atrageţi atenţia taţilor voştri? Există ceva adânc în sufletul nostru, care ne face să vrem să îi impresionăm pe taţii noştri. O reuşită ne poate da curajul să facem ceea ce este bine. O nereuşită ne poate duce pe drumul greşit. Este important să conştientizăm rolul special pe care marnele îl joacă în viaţa copiilor, dar este la fel de important să nu uităm influenţa taţilor. Regele Solomon a spus: " Gloria copiilor este în taţii lor". Acest lucru este foarte adevărat, şi cu toate acestea, lucrurile pe care le implică sunt extrem de numeroase.

Copiii se mândresc cu taţii lor, fie ei un exemplu bun sau rău
Acum câţiva ani, am purtat o discuţie cu tineri de naţionalităţi diferite şi trecut la fel de diferit. Era vorba de tineri cu o viaţă zbuciumată, care se îndreptau pe un drum greşit: droguri, alcool etc. La un moment dat, i-am întrebat despre taţii lor. Atunci au început să se laude, povestind diferite lucruri despre ei, chiar dacă nu îi cunoşteau foarte bine. Au povestit despre petrecerile la care taţii lor participau, consumând mult alcool şi droguri. Toţi aceşti tineri au ajuns să consume alcool şi droguri, exact ca taţii lor.

De fiecare dată când vreau să dau un exemplu pozitiv, mă gândesc la doi dintre prietenii mei, Luci şi Sam. Ori de câte ori le văd familiile sunt uimit. Aceşti doi bărbaţi sc simt atât de bine când sunt împreună cu cei dragi! Se vede acea bucurie veritabilă de a fi alături de copii şi de soţie, astfel încât am început să mă întreb de unde au luat acest exemplu.

Noi, bărbaţii, suntem prin natura noastră egoişti, preferăm să stăm acasă şi să ne uităm la un meci de fotbal în loc să petrecem timp alături de copiii noştri. De ce sunt ei diferiţi? Atunci m-am gândit la taţii lor care şi-au dedicat timpul şi energia familiei lor. Având acest exemplu, este normal că cei doi au replicat ceea ce au trăit, în momentul în care au devenit la rândul lor tați.

SFATURILE UNUI TATĂ:
Cum să ne influenţăm pozitiv copiii?
• Să ne comportăm aşa cum ne-am dori să se comporte copiii noştri;
• Să îi lăudăm;
• Să ne cerem scuze atunci când greşim;
•Să petrecem cât mai mult timp cu ei;

Fie ca acest articol să vă reamintească influenţa incredibilă pe care o aveţi ca tată, fie că realizaţi sau nu acest lucru.

Niciun comentariu:

Cele mai citite