PAS - Remedii pentru înstrăinarea sau alienarea copilului (partea 1)

Joanna Bunker Rohrbaugh, Ph.D.,
Departamentul de psihiatrie al Facultăţii de Medicină din Harvard

Majoritatea abordărilor care vizează cazurile de înstrăinare sau alienare infantilă este în general asemănătoare, cu cele referitoare la cazurile de custodie cu conflict puternic, deoarece tehnicile au ca scop stingerea sau diminuarea conflictului interparental. Este important ca, toţi profesioniştii să înţeleagă o parte din caracteristicile specifice ale intervenţiilor posibile, astfel încât să poată lua decizii în cunoştinţă de cauză privind modul de acţiune în situaţiile de alienare.  

Management de caz

Sullivan şi Kelly (2001) au propus o serie de strategii de lucru cu familiile care au un copil alienat, atunci când nu există niciun abuz. Aceste strategii pot fi aplicate pe parcursul întregii participări a familiei în procesul judecătoresc.

Continuitate – Ar trebui ca aceeaşi profesionişti să interacţioneze cu familia de-a lungul timpului. Ar trebui desemnat un singur judecător pentru caz şi un singur evaluator al custodiei, care poate realiza actualizări ale evaluării pe măsură ce este nevoie de ele.

De asemenea, Sullivan şi Kelly (2001) recomandau folosirea „unei echipe de colaborare” formată dintr-un ofiţer juridic, o autoritate judecătorească, care să vegheze la aplicarea ordinelor instanţei sau un coordonator de custodie, terapeutul copilului, terapeuţii părinţilor, consilier de custodie, avocaţii părinţilor şi avocatul copilului sau un apărător.

Responsabilitate parentală comună – Indiferent de aranjamentele privind custodia la nivel material, ambii părinţi ar trebui să aibă autoritatea legală de a lua decizii importante care privesc copilul. Părintele alienator având custodie legală unică s-ar putea simţi încurajat să continue blocarea accesului celuilalt părinte la copil. Ordine judecătoreşti specifice ar trebui să interzică ambilor părinţi să ia decizii unilaterale privind îngrijirea sănătăţii copilului, educaţia, călătoriile şi activităţile extra curriculare, care ar  putea interfera cu programul stabilit pentru celălalt părinte de petrecere a timpului cu copilul.

Ordine judecătoreşti clare, detaliate şi executorii – Cu cât conflictul interparental este mai puternic, cu atât sunt mai necesare ordine judecătoreşti şi planuri de creştere şi îngrijire a copilului mai detaliate, mai specifice. Prezenţa unui copil alienat este un indicator de conflict sever şi prin urmare este necesar un maximum de detalii posibile. Ar trebui să existe un sistem de monitorizare a respectării ordinelor judecătoreşti, care să fie în legătură cu autoritatea instanţei de judecată.

Minimalizarea contactului de tip faţă în faţă dintre părinţi – În faza iniţială conflictul este cel mai bine controlat prin încercarea de a-i ţine la distanţă pe părinţi. Schimburile ar trebui să nu implice contact faţă în faţă între părinţi. Preluarea şi returnarea copiilor ar trebui să se facă într-un loc neutru, cum ar fi şcoala sau centrul de zi, acolo unde este necesară prezenţa unui singur părinte la un anumit moment dat. Părinţii trebuie să alterneze participarea la activităţile copilului, iar rotaţia vacanţelor şi concediilor trebuie specificată.

Metodele de comunicare ar trebui folosite astfel încât să nu implice contactul faţă în faţă şi să poată fi contabilizate prin intermediul unor înregistrări în scris. Scrisori, email-uri sau fax-uri îndeplinesc aceste criterii.

Rezolvarea disputelor – Ar trebui să existe un proces de mediere sau arbitrare pentru rezolvarea disputelor, pe măsură ce acestea apar.

Intervenţiile şi educaţia familială

Consilierea şi terapia centrată pe familie este adesea recomandată în cazurile de alienare.17 Părintele alienator sau alienant ar trebui inclus în tratament, deoarece dacă sunt excluşi, atunci dinamica familiei poate deveni şi mai polarizată şi ascunsă. Scopul şi procesul terapiei cu fiecare membru al familiei sunt oarecum diferite şi sunt necesare abilităţile unui terapeut cu experienţă în domeniul familiilor alienate.18

Părinte alienator

Scopul este de a-l ajuta pe părintele alienator să diferenţieze între îngrijorările legitime şi cele care sunt distorsionate de lipsa de cunoaştere, de dificultăţile de comunicare sau de temerile sale personale. Acest proces presupune un număr de paşi:

Stabilirea unei relaţii empatice – Obţine cooperarea iniţială prin sublinierea faptului că, este o sarcină imposibilă pentru orice părinte de a controla ceea ce se întâmplă cu copilul atunci când acesta se află în grija celuilalt părinte.

Educarea – Explică de ce este benefic pentru copil să aibă o relaţie cu ambii părinţi.

Discutarea realităţilor legale – Explică faptul că părinţii au un drept legal de a avea o relaţie cu copiii lor, aşa că problema nu este dacă, ci cum va fi restabilită acea relaţie cu părintele ţintă.

Explicarea modului în care poate fi ajutat copilul – Explică faptul că, părintele alienator trebuie să-l ajute pe copil  prin (a) pregătirea acestuia pentru vizită (oferirea de detalii specifice despre vizită), (b) oferirea de asigurări copilului că, părintele alienator va fi bine cât timp va fi acesta plecat, (c) evitarea elaborării unor planuri speciale pe care copilul le-ar putea pierde cât timp este plecat, (d) invitarea copilului la a găsi modalităţi de a se bucura de vizită (de exemplu, să ia cu el jucării speciale) şi (e) să spună copilului că va fi bine venit acasă, după vizită.

Dacă atunci când se întoarce copilul se plânge  de timpul petrecut împreună cu părintele respins, aceste aspecte ar trebui discutate în următoarea şedinţă şi nu cu copilul.

Încurajarea stabilirii de limite – Observaţi orice comportament dezagreabil sau lipit de respect pe care copilul îl manifestă faţă de părintele respins. Explică părintelui alienator că „oferirea de drept la replică copilului” înseamnă să permită copilului să aibă un răspuns emoţional şi nu să-l lase să acţioneze după cum simte, în orice mod doreşte.

Explorarea istoriei personale a părintelui – Dacă a fost stabilit un bun raport, poate fi abordat sensul dat de părintele alienator pierderii personale şi umilinţei divorţului, precum şi modul în care furia sa poate avea legătură cu experienţele sale timpurii, cum ar fi dezamăgirea cauzată de un părinte neglijent, care i-a abandonat sau abuzat.

Părinte respins

Scopul este de a-l ajuta pe părintele respins să înţeleagă ce s-a întâmplat cu copilul său în contextul dinamicii familiale generale şi de a-l asista în parcurgerea paşilor necesari pentru restabilirea unei relaţii cu copilul. Paşii acestui proces sunt:

Stabilirea unei relaţii empatice – Câştigă încrederea şi colaborarea părintelui prin (a) validarea sentimentelor lui de frustrare şi pierdere, (b) reasigurarea că este important pentru copil, (c) recunoaşterea intenţiilor lor pozitive de a încerca să dezvolte sau  de a reface o relaţie bună cu copilul şi (d) explicarea rolului tău de ajutor în restabilirea relaţiei cu copilul.

Educarea  - Oferă părintelui o explicaţie mai completă asupra dinamicii familiale şi a modului în care aceasta a afectat copilul şi învaţă-l despre aspectele privind dezvoltarea copilului. Explorează orice chestiune legată de nepotrivirea de temperament dintre părinte şi copil, precum şi contribuţia părintelui respins la problema prezentă a înstrăinării/ alienării.

Antrenarea –  O dată cu implicarea părintelui respins în terapie, oferă-i sfaturi despre modul în care poate iniţia reconcilierea cu copilul. Învaţă-l despre stiluri şi sarcini de educaţie. Începe prin a-i oferi informaţii despre modalităţi constructive de a se auto-apăra.

Explorarea deficienţelor şi stilurilor de educaţie -  Ajută-l pe părintele respins să recunoască toate deficienţele stilului lui de educaţie. Acest lucru necesită o alianţă terapeutică puternică deoarece presupune ca, părintele respins să recunoască că o parte din plângerile emise de copil şi părintele alienator sunt adevărate.

Prevederea involuţiilor – Progresul este lent în astfel de cazuri, iar părintele respins poate deveni atât de nerăbdător, încât să-l atace pe copil, să depună o nouă plângere în instanţă sau să dispară pentru o perioadă de timp. Aceste acţiuni pot fi prevăzute prin prezicerea şi discutarea lor.

Explorarea istoriei şi dinamicii personale a părintelui  - Dacă a fost stabilit un raport semnificativ, se pot aborda sentimentele părintelui legate de divorţ, rolul jucat în dinamica familiei şi istoria care a contribuit la aceste aspecte.

Copil

Scopul este de a-l ajuta pe copil să-şi exploreze trăirile îngropate faţă de ambii părinţi. Acest proces este similar altor terapii centrate pe familie adresate copiilor. Abordarea va fi diferită în funcţie de vârsta şi stadiul de dezvoltare al fiecărui copil. Cele mai importante etape ar trebui să includă:

Scopul este de a-l ajuta pe copil să-și exploreze trăirile îngropate față de ambii părinți. Acest proces este similar altor terapii centrate pe familie adresate copiilor. Abordarea va fi diferită în funcție de vârsta și stadiul de dezvoltare a fiecărui copil. Cele mai importante etape ar trebui să includă:

Stabilirea relației empatice – Câștigă încrederea și cooperare a copilului, ascultându-i povestea cu atenție, fără a pune la îndoială veridicitatea sa.

Explorarea rolului terapeutului – Discută modalitățile prin care îl poți ajuta pe copil în problema sa. Explică regulile confidențialității; căile de comunicare cu părinții, avocații și instanța de judecată; și faptul că terapeutul nu are autoritatea de a stabili aranjamentele privind petrecerea timpului cu părinții.

Explică realitățile legale – explică cu blândețe că, minorul nu are puterea (terifiantă) de a evita cu totul părintele respins. Explică faptul că întrebarea care se pune este cum, și nu dacă, copilul se va întâlni cu părintele respins.

 Explorează trăirile copilului față de părintele respins – Explorează bazele opiniilor și trăirilor negative ale copilului față de părintele respins. Folosește întrebări neutre de tipul: „Am auzit că nu vrei să te întâlnești deloc cu tatăl tău. Cum anume este tatăl tău de te face să simți asta ?”sau „Cât timp crezi că vei simți astfel... luni, un an sau doi, până când vei fi adolescent sau pentru întotdeauna ?” Folosește fotografii sau albume de familie pentru a discuta despre activități anterioare desfășurate cu părintele respins, deoarece de obicei copilul neagă că au fost și „vremuri bune”.

Explorează trăirile copilului față de părintele aliat – Explorează trăirile și opiniile copilului în același mod în care ai făcut-o pentru părintele respins. Nu uita că respingerea manifestată de copil poate avea legătură mai mult cu părintele aliat decât cu cel respins.

Participă la aranjamentele făcute pentru reconciliere – Explorează împreună cu copilul tipul de aranjamente care l-ar face să se simtă mai confortabil și mai în siguranță în prezența părintelui respins.