miercuri, 12 martie 2014

PAS: Efectele Alienării Parentale Asupra Copilului

Efectele Alienării Parentale Asupra Copilului
Joanna Bunker Rohrbaugh, Ph.D.,
Departamentul de psihiatrie al Facultăţii de Medicină din Harvard


În capitolul 8 au fost prezentate deja reacţiile copiilor la separarea şi divorţul părinţilor. Deşi majoritatea copiilor proveniţi din familii divorţate ajunge în cele din urmă la fel de bine adaptată ca şi copiii din familii intacte, primii au tendinţa de a avea note şi rezultate mai scăzute la testele de evaluare academică, mai multe probleme de comportament, mai multe simptome de stres psihologic, stimă de sine mai scăzută şi mai multe dificultăţi în relaţiile interpersonale. De asemenea, este arhicunoscut faptul că, conflictul dintre părinţi acţionează în detrimentul adaptării copiilor, în sensul că, copiii proveniţi din familii divorţate cu conflicte puternice se descurcă mult mai prost decât cei din familii divorţate cu conflicte mai slabe ca intensitate. În cadrul grupului de copii cu conflicte puternice, copiii alienaţi se descurcă mai prost decât cei non-alienaţi.
Wallerstein şi Kelly (1980) au raportat, ca urmare a studiului lor de lungă durată, realizat cu ajutorul a 131 de copii proveniţi din 60 de familii divorţate, că 23 (19%) dintre copii au dezvoltat alianţe cu unul dintre părinţi. La cinci ani după divorţ, toate exceptând 3 dintre „aceste relaţii foarte intense s-au calmat sau au dispărut în totalitate”, astfel încât doar 2% dintre copii au rămas alienaţi faţă de unul dintre părinţi (Wallerstein şi Kelly, 1980, p.233-234). În ciuda acestei soluţionări a majorităţii relaţiilor de alianţă, după evaluarea de10 ani Wallerstein a făcut următoarea descriere a copiilor cu părinţi alienanţi6:


Indiferent dacă, unul sau ambii părinţi joacă rolul Medeea, copiii sunt afectaţi pe termen lung. Unii dintre ei cresc cu o conştiinţă perturbată deoarece au învăţat cum să manipuleze oamenii, ca şi consecinţă a comportamentului părinţilor lor. Unii ajung la maturitate având o furie intensă ca urmare a înţelegerii faptului că au fost folosiţi ca arme. Unii cresc având un sentiment de vinovăţie, cu stimă de sine scăzută şi cu depresii recurente, în timp ce alţii îşi doresc cu disperare să salveze pe unul dintre părinţi şi se simt devastaţi când îşi dau seama că nu pot face acest lucru. Mulţi dintre ei ajung să-şi dispreţuiască ambii părinţi. Toţi copiii moderni ai părinţilor de tip Medeea au impresia că, de fapt nimeni nu este interesat în mod real de nevoile lor; ei ştiu că au devenit extensii ale furiei părinţilor lor.
(Wallerstein şi Blakeslee, 1989, p.196)  
Atunci când Gardner a propus pentru prima dată termenul de Sindromul de Alienare Parentală  (Parental Alienation Syndrome - PAS) în 1992, el ajungea la aceeaşi concluzie, spunând că PAS nu doar că privează copilul de o relaţie cu părintele ţintă, dar şi determină „tulburări psihiatrice ale copilului pe termen lung”.7
Clawar şi Rivlin (1991), în studiul descriptiv realizat de ei pe parcursul a 12 ani, asupra a 700 de familii cu copii cu vârsta între 1 şi 20 de ani, au examinat efectele psihologice ale ştergerii creierului sau ale tehnicilor de alienare folosite de părinţi. Aşadar acest studiu nu a examinat efectele alienării părinte/ copil în sine, ci mai degrabă efectele comportamentelor parentale care cauzează o astfel de alienare. Aceşti autori au descoperit că, impactul spălarii creierului era mai mare cu cât era desfăşurat pe o durată mai lungă de timp şi cu cât copilul era mai mic.8 Cele mai importante efecte psihologice ale ştergerii creierului sunt prezentate în Caseta 70.9


Caseta 70.                          Reacţiile copiilor la spălarea creierului/ alienare


Furie –
Îndreptată împotriva  părintelui ţintă pentru că „a renunţat” la a petrece mai mult timp cu copilul
Îndreptată împotriva părintelui care aplică spălarea creierului pentru tratarea incorectă a părintelui ţintă şi pentru că i-au făcut inaccesibili acestuia
Vinovăţie şi confuzie excesive –
Se simt neobişnuit de responsabili pentru separarea părinţilor
Sunt confuzi din cauza nepotrivirii dintre spălarea creierului, respectiv părintele ţintă şi comportamentele acestuia
Depresie, anxietate, tulburări de somn, tulburări de alimentaţie
Dependenţă, anxietate de separare, enurezis sau regresie generală
Dezvoltarea de frici şi fobii -
Frica de abandon
Fobii şcolare
Ipohondrii
Hiper vigilenţă, îndreptată spre părinţi
Frică de viitor
Frică de moarte (a sa sau a părinţilor)
Comportament obsesiv-compulsiv
Tensiune motorie (ticuri, nervozitate, agitaţie)
Tulburări psihosomatice
Retragere în fantezie şi visare
Pierderea încrederii şi stimei de sine
Lipsa auto-controlului, tulburări de conduită
Delincvenţă, furt, chiul
Agresivitate, impulsivitate
Promiscuitate sexuală
Abuz de droguri
Comportamente de auto-distrugere
Schimbări dramatice (creşterea sau scăderea) performanţelor academice
Probleme în grupul de prieteni
Agresivitate
Izolare
Centrare puternică pe prieteni, până la excluderea părinţilor
Relaţii cu părinţii
Izolarea de unul sau ambii părinţi
Dorinţa de a locui fără părinţi
Inversarea rolului - salvator sau îngrijitor al părintelui
Sursa Clawar şi Rivlin, 1991, p.104-130.


Deşi rezultatele lui Clawar şi Rivlin sunt fascinante, studiul este unul descriptiv: examinează procesele şi impactul spălării creierului în cadrul eşantionului lor amplu de postdivorţ cu conflict puternic. Studiul nu a avut grup de control care să conţină părinţi ce nu au folosit spălarea creierului şi nici nu au fost făcute comparaţii între caracteristicile copiilor alienaţi versus cei non-alienaţi. Acest lucru înseamnă că, este imposibilă diferenţierea impactului general al conflictului parental şi al spălării creierului de impactul specific al alienării. Pentru a realiza acest lucru, avem nevoie de studii asupra copiilor proveniţi din familii separate, cu conflict puternic, în care să se compare adaptarea copiilor alienaţi cu cea a copiilor non-alienaţi. Lampel (1996, 2002) a iniţiat acest demers lucrând cu două eşantioane mici, formate din 20 de copii şi apoi 20 de familii. Rezultatele preliminare ale lui Lampel au arătat că:

Toţi copiii proveniţi din familii divorţate cu conflict puternic au dificultăţi în: rezolvarea problemelor, adaptarea emoţională, solicitarea sau oferirea de ajutor

Copiii alienaţi sunt diferiţi de cei non-alienaţi fiind:
mai furioşi
mai puţin anxioşi
mai puţin capabili de a rezolva probleme complexe
mai încrezători în sine

Copiii alienaţi şi cei non-alienaţi se aseamănă în privinţa:
Capacităţilor intelectuale – modul în care copiii alienaţi procesează informaţiile nu este unul simplist şi rigid
Lampel (2002) merge mai departe, propunând ca studiile viitoare să compare copiii alienaţi şi cei non-alienaţi, cu conflict puternic în ceea ce priveşte (a) nivelul şi modul de procesare al furiei, (b) adoptarea gândurilor şi sentimentelor părintelui preferat, (c) problematica implicării şi (d) idealizarea sinelui şi a părintelui preferat.

Niciun comentariu:

Cele mai citite