marți, 11 martie 2014

PAS - Cauze ale alienării parentale

CAUZE ALE ALIENĂRII PARENTALE
Joanna Bunker Rohrbaugh, Ph.D.,
Departamentul de psihiatrie al Facultăţii de Medicină din Harvard

Un număr de cercetători şi de experţi în problematica custodiei au sugerat că, alienarea părinte/ copil după divorţ este cauzată de un amestec complex de dinamici familiale. Caseta 69 prezintă dinamicile majore care se constituie în factori de risc pentru alienare.5
Studii recente susţin perspectiva conform căreia alienarea are determinări multiple. De exemplu, într-un studiu au fost examinaţi 215 copii din familii divorţate, cu vârsta de 5-14 ani între 1981-1991,  la 2-3 ani după separarea părinţilor lor. Studiu a găsit ca şi cauze directe ale alienării copilului (a) mame alienatoare care şi-au folosit copilul pentru propriul suport emoţional şi care au acţionat în direcţia sabotării relaţiei copilului cu tatăl, şi (b) părinţi respinşi, atât bărbaţi cât şi femei, care manifestau o lipsă de căldură afectivă, de implicare în relaţia cu copilul şi competenţă parentală. Cauzele indirecte ale alienării copilului includeau (a) litigii prelungite privind custodia şi (b) caracteristici specifice copilului, în speţă faptul că erau mai în vârstă, cu probleme emoţionale şi mai puţin competenţi din punct de vedere social (Johnston, 2003; Johnston şi Kelly, 2004a, 2004b).
Într-un studiu ulterior, Johnston, Walters şi Olesen (2005b) au codificat date de cercetare clinică pentru un număr de 125 de copii, care fuseseră trimişi de către tribunale de familie pentru o evaluare a custodiei sau pentru consiliere privind custodia. Ei au descoperit că, aproximativ jumătate din mame şi taţi manifestau în mod frecvent comportament de alienare; acest rezultat este similar cu cel al lui Clawar şi Rivlin (1991), care au constatat că, 40% din părinţi folosesc tehnici intense de „spălare a creierului”cu scopul de a-i aliena pe copii de celălalt părinte. De asemenea, Johnston şi colegii săi au raportat că o cantitate semnificativă de „alienare reciprocă” expune copiii la un stres mai puternic ca urmare a conflictului între părinţi.
În studiul lui Johnston et al. (2005b) deşi 20% dintre copii aveau o atitudine constant negativă faţă de unul dintre părinţi, doar 6% dintre ei „îşi respingeau cu tărie unul dintre părinţi” şi manifestau „expresii constante de furie, antipatie, dispreţ, denigrare şi plângeri la adresa părintelui, care erau uneori întărite de evocarea de către copil a unor legende de familie sau a unor acuzaţii de rele tratamente, adesea însoţite de rezistenţă sau de refuzul de a merge în vizită”.  Fii şi fiicele în mod egal puteau respinge cu tărie pe unul din părinţi, dar taţii erau mai puternic respinşi decât mamele. Rata totală a alienării de 6% este surprinzător de mică şi indică faptul că „legăturile preadolescenţilor cu ambii părinţi sunt deosebit de rezistente în contextul conflictului şi divorţului familial” (p.206).
Johnston et al. (2005b) au identificat multiple cauze ale negativismului şi alienării copiilor. În primul rând, în aceste familii exista o incidenţă ridicată de abuz  asupra copilului şi de violenţă domestică. Abuzul asupra copilului (neglijare, abuz fizic sau sexual) a apărut în 27% dintre familii, iar mamele şi taţii erau implicaţi în egală măsură. Violenţa domestică a apărut în 44% dintre familii, unde 40% dintre agresori erau taţii şi 15% mamele. În al doilea rând, comportamentul alienant era norma în rândul părinţilor care aveau abilităţi parentale scăzute. În al treilea rând, respingerea unui părinte de către copil a intensificat nivelul de conflict din familie.

Niciun comentariu:

Cele mai citite