Articolul in original poate fi gasit aici
Alienarea parentală este procesul și rezultatul manipulării psihologice al unui copil prin care se arată teamă nejustificată, lipsă de respect sau ostilitate față de un părinte sau un alt membru al familiei. E o formă distinctivă și răspandită pe scară larga a abuzului psihologic și violenței în familie –atât pentru copil cât și pentru membrii respinși ai familiei- ce are loc aproape exclusiv în asociație cu separarea de familie sau divorțul ( în special în cazul în care este implicată acțiunea legală) și care subminează principile de bază a Declarației Universale a drepturilor omului și Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Cel mai frecvent, cauza principală este un părinte care dorește să excludă un alt părinte din viața copilului lor, dar și alți membri ai familiei sau prieteni, precum și profesioniști implicați cu familia (inclusiv psihologi, avocați și judecători), pot contribui în mod semnificativ la proces.
Adesea duce la înstrăinarea pe termen lung sau chiar permanent, a unui copil de unul dintre părinți sau alți membri ai familiei și ca o experiență deosebit de nefavorabilă din copilărie duce la rezultatate semnificativ crescute a riscului de boli mintale și fizice la copii.
Alte abordări
Alții au discutat o abordarea diferită pentru cazurile severe care au definit un set de simptome psihologice a unui copil și au propus o explicație psihologică pentru cum aceste simptome au fost cauzate de practici parentale dăunătoare și de ce un părinte s-ar angaja în asemenea practici parentale. În această abordare , fenomenul este simplu văzut ca o combinație de problme psihologice,pe care , în parte , psihologul le înțelege și le recunoaște. Deja menționată, conform cu această formulare teoretică, ”patologia tradițional numită alienare parentală nu este o formă a unui nou sindrom ...e o manifestare a unei forme bine stabilite și bine înțelease a unei patologii existente.”
Tratament
Succesul de a restaura atașamentul copilului față de părinte depinde în primul rând de protecția copilului de o îndrumare nocivă. Un studiu sugerează că copilul nu experimentează această protecție ca fiind traumatică.
Conform unui raport , când aceste simptome sunt prezente, intervenția structurată este mai eficientă decât consilierea tradițională. Intervenția structurată presupune:
- dezvoltarea gândirii critice pentru a depăși respingerea și dinamica de prindere în mreje
- resetarea locului în ierarhia familiei a copilului
- abordarea sistemului familial
- potejarea temporară a copilului de practicile parentale proaste a părintelui ce practică prinderea în mreje.
Consilierea tradițională , bazată pe alianța terapeutică,este predispusă la:
- întârzieri din cauza lipsei de repere și program
- sabotajul unui părite ce are interesul de a eșua
- să se concentreze exclusiv pe plângerile și sentimentele copilului cu excluderea abordării sistemului familial
- ineficiența unui părinte în a cere scuze pentru plângerile fabricate ,exagerate sau distorsionate.
Implicații
În cazul în care această formulare teoretică este corectă, că în cazul în care un copil are acest set de simptome, este vorba de practici parentale dăunătoare , și dacă nu sunt propuse alte formulări teoretice pentru setul de simptome,atunci pentru un copil ce afișează aceste simptome, ea sugerează că există o problemă de protecție a copilului și ca un diagnostic relevant DSM-5 îi este aferent codul V995.51 Abuzul Psihologic al Copilului, ce invoacă datoria de a proteja.
ref.[ngo3820]
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu