Documentul poate fi gasit in intregime aici
Traducător: Roxana Leonte
1. Ținând cont de ce reprezintă ideea de responsabilitate parentală, așa cum a fost aceasta definită de Consiliul European, vă rog să explicați noțiunea sau noțiunile folosite în sistemul dumneavoastră național legal.
Noțiunea de responsabilitate parentală nu e utilizată în sistemul legal autonomsuedez.1 suedezăprevede douănoțiuni distincte pentru conceptul de custodie (vårdnad, cap. 6 al Codului Suedez pentru Copii și Părinți - și respectiv tutelă (förmynderskap, cap. 9-15 ale aceluiași Cod). Luate împreună, conținutul acestor două noțiuni corespunde definiției Consiliului European despre responsabilitățile parentale.
B. CUPRINSUL RESPONSABILITĂŢILOR PARENTALE
7. Vă rog să ne descrieţi cuprinsul responsabilităţilor parentale conform legislaţiei d.voastră naţionale exemplificând cu un caz.Legislaţia suedeză face distincţia între noţiunile de custodie (vårdnad, cap. 6 din Codul Suedez pentru Copii şi Părinţi) şi tutelă (förmynderskap, cap- 9-15 din Codul Suedez pentru Copii şi Părinţi).
Custodia înseamnă responsabilităţile legale pe care le are un custodian faţă de circumstanţele personale ale minorului. Aceste circumstanţe includ şi obligaţia de a se asigura că sunt respectate nevoile minorului de îngrijire, protecţie, bună creştere şi educaţie. Custodianul are şi obligaţia de a asigura întreţinerea financiară a copilului. În chestiunile private, custodianul este cel care îl reprezintă pe minor şi tot custodianul decide unde va locui acesta. De obicei, custodia implică şi îngrijirea efectivă a minorului, ceea ce înseamnă că minorul locuieşte cu părintele custodian, care are şi grijă de acesta. Dar nu e necesar ca minorul să locuiască cu părintele custodian. Custodia nu impune neapărat obligaţia de a răspunde personal obligaţiilor de custodian, ci numai obligația custodianului a se asigura că cineva are grijă de minor.
Responsabilitatea custodianului de îngrijire a minorului este declarată în mod explicit în cap. 6, secţ. 1 din Codul Suedez pentru Copii şi Părinţi. Termenul “îngrijire” include responsabilitatea satisfacerii necesităţilor de ordin material, psicologic şi mental ale minorului şi luarea hotărârilor în chestiunile importante care îl privesc pe acesta. În acest context, responsabilitatea custodianului faţă de minor nu trebuie confundată cu îngrijirea de facto a cestuia. În special în cazurile în care părinţii minorului au custodie comună, dar nu locuiesc împreună: părinţii sunt responsabili în egală măsură de îngrijirea minorului, pe când îngrijirea de facto este exercitată de obicei de părintele care locuieşte cu minorul.
Deciziile referitoare la tratamentul medicamentos al minorului sunt parte din responsabilitatea custodianului şi trebuie puse în practică de comun acord de către părinţii cu regim de custodie comună. Există posibilitatea ca unele decizii, referitoare la viaţa de zi cu zi a minorului, să depindă numai de autoritatea părintelui rezident, ca de exemplu decizia de vaccinare a copilului. În cazul anumitor tipuri de tratament medicamentos, minorul ar putea decide şi singur, cu condiţia să se considere că acesta a ajuns la un grad de maturitate suficient pentru a putea lua decizii în astfel de chestiuni. De exemplu, un copil considerat destul de matur are dreptul să ceară şi să i se asigure contracepţia sau un avort fără ştiinţa şi încuviinţarea părinţilor custodieni.25În alte situaţii, cum ar fi tratamentul pentru tulburări mentale,de obicei se cere acordul custodienilor.26
17. După divorț, separare legală sau anularea căsătoriei, în ce măsură sunt părinții liberi să își dea consimtământul asupra atribuirii responsabilităților parentale (dacă au acest drept)? În cazul în care au această libertate, aceste consimtăminte sunt supuse unei evaluări amănunțite de către o autoritate competentă?
După divorț, părinții sunt liberi să se acordeze între ei asupra atribuirii responsabilităților parentale. Acest acord este valabil dacă este pus în scris și aprobat de comisia locală de asistență socială sau de către tribunal (cap. 6,secț. 4, 5 și 6, Codul Suedez pentru Copii și Părinți).
Comisia de asistență socială sau tribunalul vor aproba acordul părinţilor asupra custodiei comune, dacă aceasta este compatibilă cu interesul superior al minorului. Comisia de asistență socială va aproba de asemenea şi alocarea custodiei unice unuia dintre părinţi, dacă acest tip de custodie este în interesul superior al minorului. În vederea respectării interesului superior al minorului, tribunalul are libertatea formală să decidă între custodia comună şi custodia unică, chiar şi în cazul în care părinţii s-au acordat în prealalbil pentru custodia unică. Însă nu se poate atribui custodia comună, dacă ambii părinţi se opun acestui fapt(cap. 6, secț. 5, para. 2, Codul Suedez pentru Copii şi Părinţi).
(a) Responsabilități parentale
Conform legislației suedeze, copilul nu este considerat o parte în litigiile pe tema custodiei, a locuinței sau a legăturilor personale, dar are dreptul de a fi ascultat. Interesele copilului sunt protejate de tribunal, care are datoria să se asigure că problemele cu privire la custodie, locuință și legături personale sunt investigate corespunzător cu ajutorul comisiei de asistență socială. Litigiile pentru responsabilitățile parentale sunt considerate în afara dreptului părțior în divorț. Curtea are datoria să acționeze ex officio în interesul superior al copilului,indiferent de ce pretind părțile.
Reprezentarea legală a copilului diferă între Legea Suedeză a Serviciilor Sociale (2001:453) și Legea Suedeză de Îngrijire a Adolescenților (1990:52). În astfel de proceduri, părțile sunt custodienii copilului și comisia de asistență socială. Copiii care au implinit 15 ani au dreptul să vorbească în prima persoană. mici au dreptul la un reprezentant legal, care înlocuiește custodianul din rolul său de reprezentant legal al copilului.
Copiii sub 15 ani au dreptul să fie ascultați, dacă acest fapt este necesar anchetei și dacă se consideră că nu va provoca daune colaterale copilului.106
De obicei, custodianul este și tutorele copilului. Tutorele îl reprezintă pe copil în procedurile cu privire la bunurile acestuia (cap. 12, secț. 1, Codul Suedez pentru Copii și Părinți). Copilul care a împlinit 16 ani are dreptul să ceară Curții decăderea din drepturi sau desemnarea unui tutore.Copilul poate fi ascultat în acest caz, dar nu va fi considerat parte în proceduri (cap. 10, secț. 18, Codul Suedez pentru Copii și Părinți).
ref.[ngo1923]
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu