Infracțiunea de nerespectarea a măsurilor privind încredințarea minorului în reglementarea Noului Cod penal

(preluare de pe juridice.ro)

Inspector Bogdan Dumitru Moloman a publicat în Revista Pandectele Române nr. 11/2014 articolul intitulat: „Infracțiunea de nerespectarea a măsurilor privind încredințarea minorului în reglementarea Noului Cod penal”.

Prin studiul său, autorul realizează o analiză a dispozițiilor infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului așa cum este prezentă astăzi în Noul Cod Penal. Apelul la legislația anterioară, comparația cu prevederile în materie existente în diferite sisteme juridice, disecarea elementelor constitutive ale infracțiunii reprezintă modalitățile prin care sunt subliniate particularitățile faptei incriminate de legiuitorul român.

Este semnalată încă de la început importanța majoră a acestei reglementări, principiul interesului superior al copilului, precum și ocrotirea drepturilor sale, acestea netrebuind să fie umbrite din cauza unor situații conflictuale dintre părinți sau dintre părinți și persoanele care exercită autoritatea părintească, sau la domiciliul cărora locuiește minorul.

Se arată că infracțiunea nu reprezintă tocmai o noutate în peisajul legislativ român, fiind cuprinsă și în Codul Penal „Carol al II-lea” sub titulatura de “răpirea propriului copil”. Comparând norma de incriminare prezentă în Vechiul Cod Penal cu cea prezentă în Noul Cod Penal, se evidențiază că cea din urmă se deosebește de precedenta prin faptul că nu mai prevede că împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Este remarcat că, odată cu intarea în vigoarea a Noului Cod Civil, și respectiv, odată cu abrogarea Codului Familiei, instituția încredințării minorului către unul din părinți nu mai există. Potrivit Noului Cod Civil, autoritatea părintească se exercită de regulă de către ambii părinții și numai prin excepție de către părintele unic sau părintele în sarcina căruia s-a stabilit exercitarea autorității părintești. De lege ferenda, în scopul realizării unei concordanțe între legislația civilă și cea penală, autorul consideră că ar trebui modificat conținutul art. 379 C. Pen., în sensul utilizării sintagmei de “autoritate părintească”.

Obiectul infracțiunii, subiecții, latura obiectivă și latura subiectivă sunt prezentate în detaliu în urma unei vaste cercetări a doctrinei de drept penal existente în domeniu. Totodată, sunt aduse în discuție aspecte de drept comparat, respectiv dispozițiile din C. Pen italian, C. Pen spaniol, C. Pen francez și C. Pen. moldovean. Existența unor norme cu conținut asemănător în diferite legislații europene demonstrează încă o dată necesitatea incriminării de către C. Pen. român a nerespectării măsurilor prinvind încredințarea minorului.

Raluca-Andreea Trîncă-Găvan