Punctul 2 din avizul CSM la Proiectul de Modificare a Legii 272/2004

A V I Z

referitor la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

În urma examinării proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

În temeiul art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

În baza Hotărârii nr. 600 din 03 iulie 2012 a  Plenului Consiliului Superior al Magistraturii:

Avizează favorabil proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu următoarele observaţii şi propuneri:

P U N C T U L  2

În vederea promovării şi protecţiei drepturilor copilului, în condiţiile în care ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori, apreciem că în legea specială trebuie să se regăsească o dispoziţie expresă care să instituie interdicţia părinţilor de a renunţa la autoritatea părintească.

Astfel, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Art. 487 Cod civ. prevede că „Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia”.

Articolul 487 instituie pentru părinţi o serie de drepturi care sunt în acelaşi timp şi obligaţii, acestea completându-se cu îndatoririle specifice prevăzute de art. 488 Cod civ. Obligaţiile părinţilor reprezentând o componentă majoră a autorităţii părinteşti, nu se poate admite posibilitatea ca un părinte să renunţe la exercitarea acesteia, nici măcar în situaţia în care celălalt părinte poate să exercite singur autoritatea părintescă.

Un argument suplimentar în acest sens îl reprezintă situaţiile în care fie ambii părinţi intenţionează să renunţe la exercitarea autorităţii părinteşti, fie unul dintre părinţi renunţă la aceasta, iar celălalt părinte nu poate să o exercite din motive obiective, precizate la art. 507, situaţii în care copilul ar fi, practic, lipsit de ocrotire părintească prin simpla opţiune a părintelui/părinţilor.

Un alt argument în sensul că părinţii nu pot renunţa la exercitarea autorităţii părinteşti datorită componentei acesteia referitoare la obligaţii, rezultă din art. 510 Cod civil care prevede că „Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti nu scuteşte părintele de obligaţia sa de a da întreţinere copilului”. Din acest text rezultă că o parte dintre obligaţiile părinteşti, respectiv obligaţia de întreţinere subzistă chiar şi atunci când părinţii nu-şi mai exercită drepturile părinteşti.

De asemenea, potrivit art. 507 Cod civ.,  “Dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească”, iar potrivit art. 398 alin. (1) Cod civil, “Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi”.

Prin urmare, textul art. 507 Cod civ. prevede cazurile în care datorită inexistenţei sau neputinţei unui părinte, exerciţiul autorităţii părinteşti revine celuilalt părinte. Art. 398 Cod civ. deschide posibilitatea stabilirii exercitării autorităţii părinteşti de un singur părinte şi în alte situaţii decât cele enunţate de art. 507, dar numai dacă interesul superior al copilului impune o asemenea măsură şi există motive întemeiate care să justifice scindarea autorităţii părinteşti.

În consecinţă, art. 506, care prevede: “Cu încuviinţarea instanţei de tutelă părinţii se pot înţelege cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia”, trebuie interpretat sistematic, astfel: Titlul IV din cartea II - „Despre familie”, intitulat „Autoritatea părintească” conţine dispoziţii generale (cap I), capitolul II, dedicat „Drepturilor şi îndatoririlor părinteşti”, capitolul III „Exercitarea autorităţii părinteşti” şi capitolul IV, „Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti”.

În fapt, art. 506 care îşi are locul în capitolul despre exercitarea autorităţii părinteşti, prin folosirea sintagmei „învoiala părinţilor” nu se referă la renunţarea la autoritatea părintească prin înţelegerea părinţilor în sensul ca doar unul să exercite autoritatea părintească, ci la modul de exercitare, la eventualele acorduri la care părinţii ajung pentru a implementa această exercitare în comun.

Interesul superior al copilului reclamă în majoritatea cazurilor ca autoritatea părintească să se exercite în comun, cazurile în care nu este oportună o exercitare în comun ţin strict de riscurile pe care o atare exercitare le-ar putea avea asupra copilului.

În considerarea celor expuse, apreciem că o renunţare la obligaţiile pe care le presupune autoritatea părintească contravine în mod vădit interesului superior al copilului.

Faţă de cele menţionate, propunem introducerea la art. 30, după alin. (1), a trei noi alineate, alin. (11), alin. (12), alin (13), cu următorul cuprins:

(11) Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, chiar şi în caz de divorţ, este în interesul copilului.

(12) Un părinte nu poate renunţa la autoritatea părintească, dar se poate înţelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti.

(13) Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte, alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice altă motiv legat de riscurile pentru copil care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.

Note ARPCC

1. Un index cu principalele sugestii de îmbunătățire a proiectului venite din partea CSM se pot vedea aici
2. Avizul complet emis de către CSM precum și proiectul de lege propus de către MMFPS pot fi consultate aici