Cum afectează tensiunile din cuplu dezvoltarea copiilor

Acest articol il puteti gasi la adresa originala aici

Copiii învaţă ceea ce fac părinţii lor, cum reacţionează când sunt stresaţi, obosiţi sau veseli, cum îşi rezolvă problemele de zi cu zi, şi mai ales, copiii învaţă din modul în care părinţii îşi gestionează relaţia de cuplu. Relaţia de cuplu este primul model de dragoste, afecţiune, respect şi comunicare pe care îl au copiii. Este modul în care învaţă ce este iubirea. Este responsabilitatea noastră ca şi părinţi să conştientizăm rolul pe care îl avem şi să depunem efortul de care este nevoie pentru ca relaţia de cuplu să se dezvolte sănătos atunci când ambii parteneri îşi doresc acest lucru. Mulţi părinţi au convingerea că copilul este prea mic să „ştie şi să înţeleagă” ce se întâmplă între adulţi, însă în realitate de când sunt bebeluşi, copiii sunt afectaţi direct de experienţele emoţionale dintre părinţi, pozitive şi negative.

Copiii vor prelua atât trăsăturile pozitive ale părinţilor, cât şi trăsăturile lor negative. Comportamentul tău este model pentru copil şi îl poţi învăţa valorile relaţiei de cuplu prin calitatea relaţiei tale de cuplu; copilul are nevoie de un model pozitiv de intimitate, preocupare faţă de partener, modul în care îşi trăiesc timpul petrecut împreună, exprimarea aprecierii şi afecţiunii şi cum îşi gestionează diferenţele individuale dar şi conflictele.

Conflictele şi tensiunile permanente nerezolvate sănătos dintre părinţi, manifestate în moduri diferite, prin ţipete, certuri, învinovăţire, sarcasm, ironie, agresivitate verbală („nu eşti bun/ă de nimic”), critică („eşti egoist/ă”), manipulare, ameninţare, intimidare, răceală şi indiferenţă faţă de partener, au consecinţe negative asupra dezvoltării şi sănătăţii emoţionale a copilului. Copilul care trăieşte într-un astfel de mediu dezvoltă tulburări emoţionale, cum ar fi anxietate („o să mi se întâmple ceva rău”, „relaţiile se sfârşesc”), depresie („nu sunt suficient de bun”), insomnii, nesiguranţă şi neîncredere („o să eşuez”, „voi greşi cu siguranţă”), dificultăţi de ataşament (frica de respingere şi teama de abandon) şi tulburări din sfera comportamentală, agresivitate, violenţă fizică şi verbală.

Copiii observă comportamentul părinţilor şi învaţă modelul lor de gestionare a conflictelor.Cel mai mare impact negativ asupra copilului îl are situaţia în care părinţii au un conflict pe care nu îl rezolvă adecvat şi,  cu cât durata tensiunilor este mai mare, cu atât creşte riscul impactului negativ asupra copilului. Din fericire, atunci când copilul observă cum adulţii îşi rezolvă şi gestionează pozitiv situaţia conflictuală, fără atac la persoană, criticism, agresivitate sau răceală, retragere, învaţă un mod pozitiv de relaţionare în cuplu care va fi preluat şi transferat în relaţia lui viitoare de cuplu când va fi adult, ceea ce scade semnificativ riscul divorţului. Este imperativ ca părinţii să înveţe să-şi controleze emoţiile în prezenţa copilului/copiilor şi să înveţe să îşi gestioneze sănătos divergenţele şi conflictele.  Subiectele sensibile şi dificile trebuie discutate în intimitate sau dacă este nevoie să solicite sprijinul unui mediator.

Atunci când există o divergenţă sau o dispută între părinţi este important să i se dea copilului câteva informaţii despre ce se întâmplă între părinţi. Informaţiile trebuie să fie scurte („discutăm un subiect important pentru familia noastră şi împreună căutăm cea mai bună soluţie pentru noi”) şi copilul trebuie reasigurat că nu există o ameninţare a ruperii relaţiei. Nu este necesară oferirea unor detalii emoţionale şi a unor explicaţii lungi. Copilul are nevoie să simtă că părinţii rezolvă o problemă şi că el este iubit.

Nu critica celălalt părinte faţă de copil. Copilul îşi iubeşte ambii părinţi, se identifică cu amândoi şi reacţionează personal când unul dintre părinţi este criticat şi blamat. Acest tip de comportament poate duce la scăderea încrederii pe care o are în el. Diferenţele individuale dintre cei doi părinţi trebuie respectate şi aşa copilul învaţă şi el să aprecieze diferenţele individuale la ceilalţi şi să empatizeze cu ceilalţi. O mare atenţie trebuie acordată faptului de a NU încuraja copilul „să ia partea” unui părinte sau să se alieze cu un părinte pentru a-i câştiga aprobarea sau de teama de a nu îl dezamăgi. Copilul poate să simtă vină, respingere sau abandon faţă de celălalt părinte ceea ce este nesănătos pentru el pentru că îi dă un sentiment de insecuritate şi nesiguranţă. Şi învaţă şi un mecanism nesănătos de rezolvare a problemelor în care numai unul are „dreptate” şi celălalt este vinovatul sau cel care greşeşte. Evitaţi să cădeţi tentaţiei de a face confidenţe copilului în legătură cu conflictul pe care l-aţi avut cu partenerul.  Este extrem de dăunător pentru copil. El nu este adult şi are nevoie să audă şi să vadă că problemele le rezolvi şi că se poate baza pe tine ca părinte. Astfel îl faci părtaş la o experienţă emoţională pentru care nu are resurse şi de care nu este responsabil.

Referințe:

Beck, A., (2012). Iubirea nu este de ajuns. Cum rezolvi problemele de cuplu cu ajutorul terapiei cognitive. Editura Trei.

Bushong, C. (2008). Şapte greşeli prosteşti pe care oamenii inteligenţi le fac în relaţia de cuplu. Editura Curtea Veche.

ref.[ngo4454]
Colectivul ARPCC

Convenția Europeană privind exercitarea drepturilor copiilor

Acesta este un rezumat
Intregul articol il puteti gasi aici: https://goo.gl/d572mj


Traducător: Boldea Ramona
Corector: Emanuela Mărgineanu

Strasbourg, 25.I.1996

Tratatul de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și Tratatul de instituire a Comunității Europene, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Prin urmare, începând cu această dată, orice referire la Comunitatea Europeană se interpretează ca Uniunea Europeană.

Preambul

Statele membre ale Consiliului Europei și celelalte State semnatare, Considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi;

Având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, în special Articolul 4, care impune Statelor Părți să întreprindă toate măsurile legislative, administrative și de altă natură necesare pentru punerea în aplicare a drepturilor recunoscute în Convenția menționată;


Cunoscând conținutul Recomandării 1121 (1990) a Adunării Parlamentare cu privire la drepturile copilului; Convinse că drepturile și interesul superior al copiilor ar trebui promovate și că în acest scop copiii ar trebui să aibă posibilitatea de a-și exercita drepturile, în special în cadrul acțiunilor familiei, care îi afectează;

Recunoscând că ar trebui să li se dea copiilor informații relevante, pentru ca aceste drepturi și interese superioare să fie promovate și că trebuie acordată importanța cuvenită părerilor copiilor;
Recunoscând importanța rolului părinților în protejarea și promovarea drepturilor și intereselor superioare ale copiilor și având în vedere că, atunci când este necesar, Statul ar trebui să se implice în protecției și promovarea acestora;

Considerând, cu toate acestea, că, în caz de conflict este de dorit pentru familii să încerce să ajungă la un acord înainte de a se prezenta în fața unei autorități judiciare,

Articolul 1 – Domeniu de aplicare și scop

1. Această Convenție se va aplica copiilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

2. Obiectivul Convenției este ca, în interesul superior al copiilor, să le promoveze drepturile, să le acorde drepturi procedurale și să faciliteze exercitarea acestor drepturi,garantând că ei înșiși, sau prin intermediul altor persoane sau organizații, sunt informați și li se permite să participe la procedurile judiciare care îi afectează.


Articolul 2 – Definiții

Pentru scopurile acestei Convenții:

a. Termenul „autoritate judiciară” înseamnă o judecătorie sau o autoritate administrativă cu puteri echivalente;

b. Termenul „deținătorii responsabilităților parentale” înseamnă părinți sau alte persoane sau organizații cu drept de a exercita parțial sau total autoritatea parentală

c. Termenul „reprezentant” semnifică o persoană, de exemplu avocat, sau un organ desemnat să acționeze în fața unei autorități judiciare în numele unui copil;d. Termenul de „informații relevante” înseamnă informații care sunt potrivite vârstei și capacității de înțelegere ale unui copil, și care vor permite copilului să își exercite toate drepturile, cu excepția cazului în care furnizarea acestor informații ar fi contrare binelui copilului.


Articolul 3 – Dreptul de a fi informat și de a se exprima în cadrul procedurilor

Unui copil considerat de legile interne ca înțelegând suficient lucrurile, i se vor acorda, în cazul procedurilor în fața unei autorități judiciare care îl vor afecta, și are dreptul de a solicita, următoarele drepturi:

Articolul 4 – Dreptul de a solicita numirea unui reprezentat special

Articolul 5 – Alte drepturi procedurale posibile

Articolul 6 –Luarea deciziilor

Articolul 7 – Obligația de a acționa rapid

Articolul 8 – Acțiunea din proprie inițiativă

Articolul 9 – Numirea unui reprezentant

Articolul 10

Articolul 11

Articolul 12

Articolul 13 – Mediere sau alte procedee pentru a rezolva disputele

Articolul 14 – Asistența și consultanță juridică

Articolul 15 – Relațiile cu alte instrumente internaționale

Capitolul 3 – Comitetul Permanent

Articolul 16 – Înființarea și funcțiile Comitetului Permanent

1. Comitetul Permanent este configurat pentru a îndeplini scopurile prezentei Convenții.

2. Comitetul Permanent va revizui problemele cu privire la prezenta Convenție. Poate, în special:

a. considera orice chestiuni relevante referitoare la interpretarea sau implementarea Convenției. Concluziile Comitetului Permanent privind implementarea Convenției pot lua forma unei recomandări; recomandările vor fi adoptate cu o majoritate de 3⁄4 din voturile exprimate;

b. Propune amendamente Convenției și le examinează pe cele propuse în conformitate cu articolul 20;

c. Oferă consiliere și asistență organelor naționale cu funcțiile precizate în alineatul 2 din Articolul 12 și promovează cooperarea internațională între ele.

Articolul 17 – Alcătuirea

Articolul 18 – Ședințe

Articolul 19 – Rapoartele Comitetului Permanent

Capitolul IV – Modificările Convenției

Articolul 20

Capitolul V – Clauze finale

Articolul 21 – Semnarea, ratificarea și intrarea în vigoare

Articolul 22 – State non-membre și Comunitatea Europeană

Articolul 23 – Aplicarea teritorială

Articolul 24 - Rezerve

Articolul 25 - Denunțarea

Articolul 26 - Notificări

Secretarul General al Consiliului Europei va notifica Statelor membre ale Consiliului, oricărui semnatar,voricărei Părți și oricărui alt Stat sau Comunității Europene, care a fost invitat să adere la prezenta Convenție:

a. orice semnătura;

b. depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;

c. orice dată de intrare în vigoare a prezentei Convenții în conformitate cu Articolele 21 sau 22;

d. orice amendament adoptat în conformitate cu Articolul 20 și data la care un astfel de amendament intră în vigoare;

e. orice declarație făcută în conformitate cu dispozițiile Articolelor 1 și 23;

f. orice denunțare făcută în conformitate cu dispozițiile Articolului 25;

g. orice alt act, notificare sau comunicare referitoare la prezenta Convenție.

Drept pentru care, subsemnații, autorizați pentru aceasta, au semnat prezenta Convenție.

Întocmită la Strasbourg, 25 ianuarie 1996, în limbile franceză și engleză, ambele texte fiind autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General al Consiliului Europei va transmite copii legalizate fiecărui Stat membru al Consiliului Europei, Statelor nemembre care au participat la elaborarea prezentei Convenții, Comunității Europene și oricărui Stat invitat să adere la prezenta Convenție.


ref.[ngo4074]

Colectivul ARPCC

Divorț și Recăsătorie

Acesta este doar un rezumat 

Copia acestui document o găsiți aici: http://goo.gl/I31wQE 

Traducător: Dragnea Mădălina

Corector: Tincău Valentin

Coparentalitatea după divorț: O evaluare a Cercetării asupra Coparentalității Rezidențiale

Tipul planului parental considerat cel mai benefic pentru copii după divorțul parinților, reprezină unul dintre cele mai complexe și convingătoare probleme cu care se confruntă legislatorii, părinții și sistemul judiciar familial. Cât timp ar trebui să locuiască copiii cu fiecare dintre părinți? Un număr tot mai mare de copii locuiesc cu fiecare dintre părinți cel puțin 35% din timpul petrecut în cazul coparentalității rezidențiale: Oare cum se descurcă aceștia într-o asemenea situație? În ce feluri, dacă este cazul, se diferențiază părinții divorțați care au aceeași locuință de părinții ai căror copii trăiesc aproape exclusiv cu mamele lor?Cât de sigure sunt planurile de coparentalitate rezidențială? Aceste întrebări sunt puse în urma revizuirii studiilor actuale despre famiile în care se practică coparentalitatea.

S-au efectuat relativ puține studii asupra familiilor unde copiii locuiesc în proporție de 35% cu fiecare dintre părinți, deoarece un procent de 85%- 90% dintre aceștia locuiesc cu mamele după divorțul părinților. Din păcate, majoritatea studiilor abia îi plasează într-o categorie pe copiii ai căror părinți dețin custodie comună legală sau custodie unică legală, fără a specifica cât timp petrec de fapt aceștia cu fiecare dintre părinți. Asta înseamnă, de exemplu, că un copil a cărui mamă deține custodia unică legală, poate locui mai mult timp cu tatăl său, decât un copil ai cărui părinți dețin custodia comună legală. În această privință, metaanaliza intens mediatizată a lui Bauserman (2002) nu este citată în această evaluare pentru că nu există o cale prin care copiii care chiar au locuit cu tații lor cel puțin 30% din timp, să se deosebească de cei ai căror copii dețineau pur și simplu custodia comună legală.

Într-un studiu mai recent și mai elaborat din Wisconsin, rezultatele au fost asemănătoare studiilor mai vechi. Au fost adunate informații pe o perioadă de 3 ani după divorț, de la un eșantion întâmplător de 597 de familii cu locuințe alternante și de la 597 de familii cu rezidență maternală (Melli & Brown, 2008). Cuplurile care împărțeau custodia nu erau cu mult mai bogați, mai educați sau mai cooperanți decât ceilalți părinți divorțați. Venitul mediu al taților era de 40.000 $ (30% absolvenți de facultate) , respectiv de 32.000$ (25% absolvenți de facultate). Veniturile mamelor și nivelurile de educație erau cam la fel, la 23.000$ versus 22.000$ cu un procent de 25% de absolvenți de facultate în ambele cazuri. Referitor la venit, este important de observat că în Wisconsin a crescut numărul părinților care împart custodia rezidențială și au venituri mai modeste, fapt care sugerează că acest tip de aranjament devine tot mai răspândit (Cook & Brown, 2006). Așa cum au arătat studii mai vechi, tații cu statut de locuință alternantă au avut ore de lucru mai flexibile și care le-au permis să petreacă mai mult timp cu copiii lor, dar calitatea relației de coparentalitate nu era foarte bună. Ambele grupuri își descriau relațiile mai degrabă ca fiind ostile (15%). Majoritatea părinților aveau o relație distantă, de tip ”afacerist” și din care nu lipseau conflictele. De fapt, cuplurile care împărțeau custodia erau mai predispuse la conflicte legate de copii (50%) decât famillile în care copiii locuiau cu mamele lor (30%), în mare parte din cauză că acești tați erau cu mult mai implicați în rolul de părinte ( Melli & Brown, 2008).

Cât de bine o duce majoritatea copiilor din familiile coparentale? Comparativ cu acei copii din familii resident-maternale, o duc ei mult mai bine sau mai rău pe plan academic, social, psihologic sau a bunăstării ? În familiile divorțate sau cele întregi, bunăstarea copiilor este în strânsă legătură cu bunăstarea părinților. Acesta fiind spus, culeg oare părinții custodieni rezidențial-comuni vreun beneficiu pentru ei, în comparație cu alți părinți divorțați? Dacă da, sunt acestea tipul de beneficii care ar avea indirect un impact pozitiv asupra copiilor lor? (Vezi tabelul 2).

CONCLUZIA

Dată fiind popularitatea crescândă a coparentalității, legiuitorii și profesioniștii din sectorul instanțelor familiale, precum și părinții, ar trebui să ia aceste studii în serios. Așa cum a fost dovedit în aceast articol, aceste studii au ajuns toate la 4 concluzii generale. În primul rând, cei mai mulți dintre acești copii se descurcă la fel sau chiar mai bine decât aceia cu rezidențe maternale, în special din punct de vedere al calității și durabilității relațiilor cu tații lor. În al doilea rând, părinții nu trebuie să fie extrem de cooperanți, fără conflicte, bogați, cu studii superioare sau mutual entuziasmați despre împărțirea locuinței în beneficiul copiilor. În al treilea rând, tinerii adulți care au trăit în cadrul acestor familii spun că acest aranjament a fost cel mai bun lucru pentru ei, comparativ cu aceia care au locuit cu mamele lor după divorțul părinților. În ultimul rând, țara noastră, ca majoritatea țărilor industrializate, se află într-o schimbare în domeniul legislativ al custodiilor, al opiniilor publice și al deciziilor parentale- o schimbare către cât mai multe familii rezidențial-coparentale. Având aceste studii pentru a ne informa, putem lucra împreună mai bine și în mai multă cunoștință de cauză pentru a spori bunăstarea copiilor ai căror părinți nu mai locuiesc împreună.

ref.[ngo1563]
Colectivul ARPCC

SFÂRȘITUL EREI SINDROMULUI ALIENĂRII PARENTALE (PAS) AL LUI GARDNER

Acesta este doar un rezumat, pentru a citi documentul in full accesati aici

Traducător: Ionelia Popescu

Patologia “alienării parentale“ nu poate fi interpretată în același timp și ca un sindrom nou, unic, în domeniul sănătăț ii mintale, și ca o manifestare a unor forme de patologie deja existente, atestate. Alienarea parentală poate fi ori una, ori cealaltă. interpretarea dublă nu poate fi posibilă.

Punctul meu de vedere, detaliat în lucrarea ”Foundations”, este acela că patologia ”alienării parentale” reprezintă produsul unor forme de patologie deja existente, bine definite, bine înțelese și pe deplin atestate. Provocarea actuală cu care se confruntă experții în Sindromul Alienării Parentale (PAS) al lui Gardner este dacă aceștia acceptă acest model de ”alienare parentală ”ca fiind manifestarea unor forme existente de psihopatologie sau susțin că un model bazat pe ataș ament este greșit și că patologia ”alienării parentale” reprezintă o formă unică și nouă printre patologiile caracteristice sănătății mintale.

Ambele premise nu pot fi adevărate în același timp. Patologia nu poate fi simultan o formă unică și nouă de psihopatologie ȘI, în același timp, să reprezinte o formă de psihopatologie deja existente și atestate. Ambele poziții nu pot fi valabile în același timp. Aceste două poziții sunt incompatibile din punct de vedere logic. Numai una din aceste premise fundamentale este adevărată. Oricare dintre ele este adevărată, cealaltă este falsă.

Poziția mea este clară. Patologia ”alienării parentale” este manifestarea unor forme bine definite și deja existente de psihopatologie, ce implică patologia sistemelor familiale, patologia tulburărilor de personalitate și patologia specifică traumelor legate de atașament, aș a cum sunt descrise în lucrarea ”Foundations”.

Patologia atestată: Diagnostic

Modelul bazat pe legăturile de atașament pentru patologia ”alienării parentale” furnizează un set de 3 indicatori de diagnosticare decisivi ai patologiei, care sunt derivați din tipuri standard, prestabilite, de trăsături simptomatice în psihologie; reprimarea sistemului de legături de atașament, trăsături caracteristice tulburărilor de personalitate și/sau anxietate fobică și convingeri iluzorii. Toți acești indicatori de diagnosticare reprezintă forme standard, bine definite ale trăsăturilor simptomatologice din psihologia profesională. Trăsăturile tulburărilor de personalitate, simptomele anxietății fobice și credințele iluzorii reprezintă modele simptomatice atestate în cadrul sistemului de diagnosticare bazat pe Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM – Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), care au la bază o susținere substanțială atât din punct de vedere conceptual, cât și al cercetării, în literatura de specialitate. Tulburările de atașament sunt de asemenea un model recunoscut în DSM, iar funcționarea și nefuncționarea sistemului legăturilor de atașament sunt pe larg descrise atât teoretic, cât și practic, în literatura de specialitate. Cei trei indicatori definitorii de diagnosticare pentru ”alienarea parentală” bazată pe legăturile de atașament reprezintă tipare consacrate existente în psihologia profesională. Folosirea acestor 3indicatori de diagnosticare conduce la o identificare categorică a patologiei ca fiind FIE prezentă, FIE absentă în cazurile individuale. În cazurile sub limită, unde nu sunt întrunite criteriile unei diagnosticări complete, testele de tip

Reacție/Răspuns la intervenție (cum ar fi modelul Cercetare A-B-A-B a cazurilor individuale) pot fi folosite pentru a clarifica diagnosticul, ținându-se în același timp seama și de prezența simptomelor clinice asociate care pot fi folosite pentru o întărire a diagnosticului atunci când cei trei indicatori de diagnosticare sunt prezenți. O Tabelă de Control pentru Diagnosticarea Creșterii Patogene a Copiilor, derivată dintr-un model de ”alienare parentală” bazat pe ataș ament se poate găsi pe pagina mea de web.

O Tabelă Extinsă pentru Diagnosticare a patologiei ”alienării parentale” bazate pe legăturile de atașament, care include și semnele clinice asociate, este, de asemenea, disponibilă, pe pagina mea de internet.

Patologia descrisă de un model de ”alienare parentală” bazat pe ataș ament reprezintă forme existente și larg acceptate de psihopatologie atestată caracteristice domeniului profesionist al sănătății mintale, în baza cărora pot fi trași la răspundere toți specialiștii din domeniul sănătății mintale în temeiul Standardelor 2.01 și 9.01 din Codul de Conduită și Principiile Etice ale Psihologilor, elaborate de Asociația Americană a Psihologilor.

Odată cu propunerea unui ”sindrom nou” de către modelul lui Gardner, specialiștii din domeniul sănătății clasice au putut să ”respingă” existența patologiei. Prin dezvoltarea unui model alternativ am învăț at această lecție, iar modelul meu bazat pe atașament nu le cere specialiștilor să accepte sau să respingă nimic. Patologia ”alienării parentale” este complet descrisă prin forme recunoscute ș i acceptate de patologie deja existentă. Nu este nimic nou de acceptat sau de respins. Patologia există, iar lucrarea ”Foundations” ne descrie ce reprezintă această patologie.

Bătălia ce urmează

În următoarele luni mă voi lupta împreună cu părinții vizați cu instituțiile din domeniul sănătății mintale clasice pentru ca standardele practice și de competență profesională din evaluarea și diagnosticarea patologiei să fie puse în practică în toate cazurile de patologie, aș a cum apar ele în diagnosticarea V995.51 Abuzul Psihologic Confirmat al Copilului din DSM-5, atunci când cei trei indicatori de diagnosticare a patologiei sunt prezenți în simptomatologia copilului. Și vom solicita o schimbare a ”Dării de Seamă” a Asociației Psihologilor Americani cu privire la patologia ”alienării parentale”, astfel încât 1) aceștia să admită că patologia există (și să folosească pentru aceasta orice denumire doresc) și 2) să decidă că acest grup de părinți și copii reprezintă o ”populație specială” care are nevoie de cunoștințe de specialitate aparte și de o anumită expertiză pentru o evaluare, diagnosticare și un tratament adecvate.

Vă cer vouă, susținătorilor modelului lui Gardner, să veniți alături de mine în această bătălie. Numai că pe acest câmp de luptă pe steagul nostru nu va fi scris ”Modelul lui Gardner”, ci va scrie ”Foundations”. Scopul nostru este să reunim toţi specialiștii din domeniul sănătății mintale sub o singură idee eficientă care poate să rezolve patologia ”alienării parentale”. Specialiștii din domeniul sănătății mintale clasice NU vor accepta modelul lui Gardner care propune un ”sindrom nou”. Iar pentru ca toți specialiștii din domeniul sănătății mintale să vorbească ”pe aceeași limbă” pentru rezolvarea acestei patologii, atunci partea noastră din compromis este să renunțăm la modelul gardnerian ș i să nu mai solicităm acceptarea unui ”sindrom nou” unic în psihologie.

De aceea vă solicit să va uitați la modelul alternativ bazat pe atașament. Acesta are tot ce ne trebuie. În el se regăsește cerința pentru expertiză profesională și competență din partea specialiștilor în diagnosticare ș i tratare din domeniul sănătății mintale. Modelul bazat pe atașament furnizează indicatori de diagnosticare dihotomi eficienți, față de care toți specialiștii din domeniul sănătății mintale pot fi trași la răspundere.

Acesta mai presupune ca toți specialiștii din domeniul sănătății mintale să stabilească un diagnostic de tipul V995.51 din DSM-5, și anume Abuz Psihologic Confirmat asupra Copilului, în fiecare caz în care sunt prezenți cei trei indicatori de diagnosticare. Modelul necesită o perioadă de separare protectivă a copilului de patologia narcisistă/la limită a părintelui în timpul fazei active a procesului de tratare și recuperare a copilului.

Modelul susține intervențiile scurte și intense la începutul perioadei protective de separare, urmate de o terapie constantă de recuperare ș i stabilizare (al cărei model îl putem dezvolta prin colaborare ș i cu ajutorul expertizei noastre profesionale).

Nu sunt inamicul vostru. Dar trebuie să renunțăm la modelul gardnerian pentru a ajunge la această soluție. Nu vă cer decât să veniți alături de noi. Obiectivul meu este să obțin soluția pentru patologia ”alienării parentale” până de Crăciun în 2016, deoarece sunt un psiholog singur, fără putere și influență, care lucrează de unul singur pentru a obține modificări consistente ale sistemului divizat din domeniul sănătății mintale și al celui juridic. Cu ajutorul vostru, însă, sunt încrezător că putem aduce acest termen limită mai aproape ș i să obținem soluția pentru patologia ”alienării parentale” mai repede.

Schimbarea de paradigmă a sosit. Momentul pentru proclamarea unei noi paradigme este aici. Vom ști ce paradigmă veți alege după indicatorii de diagnosticare pe care îi veți selecta.

Psiholog Clinic, PSY 18857

”Este mai bine să fii activ/în față cu 10 oameni, decât să fii absent alături de zece mii” – Tamerlane.

Colectivul ARPCC

[ngo4417]

Locuinţa alternantă a copiilor cu părinţi separaţi din Suedia

Autor: Anna Singer, profesor asociat, la Facultatea de Drept a Universității din Uppsala (Suedia)
Traducere în limba română prin eforturile Asociaţia Română pentru Custodia ComunăColectivul

------------------------------

Avem plăcerea să vă punem la dispoziţie un articol scris de d-na Anna Singer, profesor asociat, la Facultatea de Drept a Universității din Uppsala (Suedia). Textul prezintă istoricul custodiei în Suedia precum și considerentele care au stat la baza introducerii noțiunii de locuință alternantă a minorului în legislația și jurisprudența din Suedia.

Cum probabil știți, locuința alternantă a minorului este acea situație juridică în care copilul locuiește un timp relativ egal cu fiecare dintre cei doi părinți (de exemplu o săptămână cu mama și o săptămână cu tata) în bază alternativă. Aceasta corespunde unui aranjament de tip custodie comună fizică.

În România noul cod civil permite atât custodia comună legală (autoritatea părintească exercitată în comun și locuința copilului stabilită la unul dintre ei, ca urmare a învoielii părinților consființită de un notar sau de către o instanță judecătorească - reprezentat de către majoritatea sentinţelor emise după data de 1 octombrie 2011) cât și custodia comună fizică (autoritatea părintească exercitată în comun și copilul locuind cuante de timp relativ egale cu fiecare dintre cei doi părinți -- permisă de lege în situația când părinții ajung la o înțelegere în acest sens, a se vedea de pildă Decizia civilă nr. 745A/2011 din 03.10.2011 a Tribunalului Bucureşti)

Articolul este interesant pentru că dă o orientare destul de clară cu privire la întinderea normală a programelor de legături personale dintre părintele nerezident şi copil în cazul custodiei comune legale. Jurisprudenţa suedeză a confirmat că e util şi în interesul copilului ca acesta să poată să doarmă la părintele nerezident aproximativ 40% din nopţile din an. Această ghidare, care de altfel se regăseşte şi în liniile directoare ale ministerului de justiţie din Canada, sursa de inspiraţie a noului cod civil român, ar implica, în măsura în care instanţele române se vor ralia acestor bune practici din străinătate, că din ce în ce mai multe sentinţe privitoare la programele de legături personale vor indica un număr de 4-6 nopţi în care copilul să poată să fie găzduit vremelnic de către părintele nerezident, la fiecare perioadă de două săptămâni.

CODUL PENTRU COPII ȘI PĂRINȚI SE POATE
CONSULTA ÎN TRADUCERE AICI: https://goo.gl/qeXqfc

-------------------------------------- cateva citate ----------------------------

2.3. Custodia comună, atunci când este tolerată de un părinte refractar

Custodia comună părea să promoveze contactul copiilor cu părintele cu care aceştia nu locuiau.[1] Din acest motiv legea a fost schimbată din nou în 1992, în sensul că ea stipula că dacă se consideră în interesul superior al copilului ca părinţii să aibă custodie comună, atunci acest lucru putea fi hotărât chiar dacă unul dintre părinţi prefera custodia unică.[2] În acest moment era suficient ca părintele refractar să tolereze custodia comună. Doar în cazurile în care unul dintre părinţi era în mod explicit împotriva responsabilităţii comune se putea acorda custodia unică celuilalt părinte. Această reformă poate fi văzută ca o altă piatră de hotar în evoluţia regulilor de stabilire a custodiei, în sensul că nu mai era nevoie ca părinţii să fie de acord cu privire la responsabilitatea comună şi la dreptul comun rezultant de a decide asupra aspectelor referitoare la copil. Având în vedere că a fost prevăzut faptul că, părinţii aflaţi în această situaţie nu pot soluţiona problemele legate de drepturile de vizitare, a fost introdusă posibilitatea ca instanţa de judecată să poată decide asupra acestui aspect, în ciuda faptului că custodia comună presupunea o decizie comună cu privire la toate aspectele referitoare la copil.

Reforma din 1992 a avut ca rezultat faptul că, custodia comună a devenit soluţia cea mai des adoptată chiar şi în cazul părinţilor separaţi, care nu reuşeau să ajungă la un acord privind custodia. O explicaţie pentru acest lucru ar putea fi că mulţi părinţi se temeau să se opună în mod explicit deciziei de custodie comună deoarece acest lucru antrena riscul de a pierde totodată şi responsabilitatea custodială (nota traducătorului: este vorba de principiul californian aplicat în multe alte legislaţii). De asemenea, instanţele de judecată au considerat custodia comună ca fiind în interesul superior al copilului şi adesea au ales această soluţie. Deloc surprinzător, majoritatea copiilor cu părinţi separaţi continuau încă să locuiască cu mamele, care au rămas principalele persoane responsabile de îngrijirea copilului.[3]

2.4. Custodia comună, împotriva voinţei unuia dintre părinţi

            Dacă avem în vedere dezvoltarea regulilor privind acordarea custodiei din anii '80 şi '90, atunci nu este surprinzător că legea a suferit încă un amendament în 1998 pentru a promova utilizarea custodiei comune, o formă de custodie care era considerată a fi ”o parte importantă în evoluţia spre punere unui accent mai evident asupra intereselor copilului”[1] În consecinţă, acest lucru a creat ocazia pentru instanţele de judecată  de a hotărî că, custodia ar trebui împărţită între părinţi, chiar şi atunci când unul dintre aceştia se opune în mod explicit acestui lucru.[2] Totuşi,  o graniţă importantă care a fost stabilită a fost aceea că, custodia comună putea fi impusă de instanţa de judecată doar dacă aceasta era în interesul superior al copilului. Mai mult decât atât, ea nu putea fi impusă, dacă ambii părinţi erau împotriva ei. În anul următor, Instanţa Supremă a stabilit într-un caz important că, legea ar trebui interpretată în sensul că, custodia exclusivă poate fi acordată doar unuia dintre părinţi în cazul în care circumstanţe deosebite intră în contradicţie cu custodia comună.[3] 

În practică, noua regulă a fost folosită ca o prezumţie pentru custodia comună, o prezumţie care trebuia combătută cu probe, în cazul stabilirii custodiei unice. Rezultatul a fost că părinţilor, cu condiţia ca unul dintre ei  să fie în favoarea acestui lucru, chiar şi în cazurile în care existau dezacorduri puternice privind custodia, care de fapt îi determinaseră să apeleze la instanţa de judecată pentru o hotărâre, li se acorda custodie comună şi prin urmare drepturi şi obligaţii comune de a decide în toate aspectele referitoare la copil. Reforma din 1998 a introdus şi posibilitatea ca Social Welfare Committee (Comitetul de Bunăstare Socială) să confirme acordul dintre părinţi privind custodia, accesul sau locuinţa, în scopul de a facilita încheierea unor astfel de înţelegeri în afara instanţei de judecată. Confirmarea acordului îi acordă aceeaşi valabilitate ca şi în cazul unei decizii judecătoreşti. Acordul poate fi confirmat doar dacă ceea ce constituie obiectul acestuia nu este în mod evident în detrimentul interesului superior al copilului.

Textul complet se poate descarca de aici:  romana /  engleza


ref. [cb561]

Statistici americane despre ce înseamnă să creşti fără un parinte

Comentariu ARPCC:  noi credem ca autoritatea parinteasca comuna dublata de largi programe de relatii peronale reprezinta este soutia corecta pentru copii. Credem de asemenea ca implicarea ambilor parinti este importanta si suntem convinsi ca problemele descrise mai jos mai ar fi la fel de actuale si in cazul in care copilul ar creste fara sprijinul matern. Va rugam sa citi in acest registru articolul: ca un copil care nu are sprijinul amblor parinti si care nu beneficiaza de ambele modele parentale este supus riscuri mult mai mari decat copiii din familiile in care, in ciuda divortului ori separarii, ambii parinti raman implicati activ si semnificativ in cresterea si educarea copiilor lor. 

~ Colectivul ARPCC

-----------------------------------------------------------------------------------------------

Traducător: Roxana Leonte

Copia acestui articol o găsiți aici: https://goo.gl/wCLy6o

Activitate sexuală: Un studiu efectuat pe 700 adolescenţi a demonstrat faptul că „adolescenţii care provin din familii monoparentale au o viaţă sexuală mai intensă şi o încep mai devreme faţă de cei care locuiesc cu amândoi părinţii naturali”.

Sursă: Carol W. Metzler, et al. "The Social Context for Risky Sexual Behavior Among Adolescents," Journal of Behavioral Medicine 17 (1994). [Importanţa contextului social în ce priveşte riscul comportamentului sexual printre adolescenţi, nota traducătorului=n.d.].

O mulţime de maladii: Copiii crescuţi fără tată sunt expuşi in mod dramatic la riscul de consum de droguri şi alcool, maladii mentale, sinucidere, performanţe şcolare de nivel scăzut, sarcini în perioada adolescenţei şi delincvenţă.

Sursă: Ministerul de Sănătate şi Drepturi ale Individului al Statelor Unite, Centrul Naţional de Statistici despre Sănănate, Studiu despre Sănătatea Minorului, Washington, DC, 1993.

Probleme cu alcoolul: Adolescenţii care provin din cămine monoparentale sunt mai expuşi riscului de a face abuz de alcool – şi ca acest fapt să intervină la o vârstă mai fragedă- decât cei care trăiesc cu ambii părinţi.

Sursă: Terry E. Duncan, Susan C. Duncan and Hyman Hops "Efectele coerenţei familiei şi a influenţei grupului de prieteni asupra adolescentului şi implicarea acestuia în abuzul  de substanţe alcoolice: o abordare secvenţială a adolescenţilor în cauză în vederea analizării statisticilor longitudinale” Journal of Studies on Alcohol 55 (1994).

Uz de substanţe toxice: „...absenţa paternă din căminul familiar afectează în mod simnificativ comportamentul adolescentului şi se traduce printr-un uz major de alcool şi marihuana.”

Sursă: Deane Scott Berman, "Factorii de risc care îi duc pe adolescenţi spre consumul de substanţe toxice” Adolescence 30 (1995)

Abuz de natură sexuală: Un studiu efectuat pe un număr de 156 de minori, victime ale abuzului sexual, a demonstrat că majoritatea acestora provenea din familii destrămate sau cu părinţi single; numai 31% dintre minori locuiau cu ambii părinţi biologici. Deşi familiile cu părinţi vitregi reprezentau numai 10% din totalul familiilor implicate, 27% dintre copiii victime ale abuzului sexual locuiau ori cu un tată vitreg ori cu prietenul mamei.

Sursă: Beverly Gomes-Schwartz, Jonathan Horowitz, and Albert P. Cardarelli,  "Child Sexual Abuse Victims

and Their Treatment, [Copiii- victime ale abuzului sexual şi tratamentul lor, n.d.], Ministerul Justiţiei U.S., Biroul pentru minori şi prevenirea delincvenţei.

Abuzul de minori: Cercetătorii din Michigan au descoperit că „în 49% din toate cazurile de abuz asupra minorilor sunt comise de mamele singure.”

Sursă: Joan Ditson and Sharon Shay, "A Study of Child Abuse in Lansing, Michigan," Child Abuse and Neglect, 8 (1984). [Un studiu despre abuzul de minori în Lansing, Michigan, „Abuzul de minori şi neglijenţa”, n.d.]

Preziceri sinistre: Indexul structurii familiare – un index mixt bazat pe rata anuală de copii implicaţi în divorţ şi proporţia familiilor monoparentale (numai mama) în care există minori – prezice în mod alarmant sinuciderea în rândul tinerilor şi adolescenţilor caucazieni.

Sursă: Patricia L. McCall and Kenneth C. Land, "Trends in White Male Adolescent, Young-Adult and Elderly Suicide: Are There Common Underlying Structural Factors?" Social Science Research 23, 1994 [Tendinţe de sinucidere printre adolescenţii, tinerii şi bărbaţii caucazieni în vârstă: există factori structurali comuni relevanţi?, n.d.]

Risc major: Copiii care cresc fără tată sunt dramatic de mult mai expuşi  riscului de a comite sinucidere.

Sursă: Departamentul Sănătații şi Drepturi ale Individului al Statelor Unite, Centrul Naţional de Statistici despre Sănănate, Studiu despre Sănătatea Minorului, Washington, DC, 1993.

Tendinţe sinucigaşe: Dintr-un studiu efectuat pe 126 de adolescenţi, prieteni ai celor 26 de tineri victime ale sinuciderii, reiese că, faţă de tinerii care provin din familii întregi, adolescenţii care provin din familii monoparentale nu numai că sunt mai expuşi la sinucidere, dar sunt şi mai predispuşi să sufere de maladii mentale.

Sursă: David A. Brent, et al. "Post-traumatic Stress Disorder in Peers of Adolescent Suicide Victims: Predisposing Factors and Phenomenology." Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry 34, 1995. [Probleme ale prietenilor adolescenţilor victime ale sinuciderii cauzate de stress post-traumatic: factori care predispun şi fenomenologie, n.d.].

Tulburări de identitate: Băieţii care au crescut într-o familie fără tată sunt mai predispuşi decât cei crescuţi cu tatăl să întâmpine probleme legate de determinarea rolului sexual corespunzător şi a identităţii sexuale.

Sursă: P.L. Adams, J.R. Milner, N.A. Schrepf, Fatherless Children, NY, Wiley Press, 1984. [ Copii fără tată, n.d.]

Tulburări psichiatrice: Un studiu cu durata de 34 de luni efectuat în 1988 asupra preşcolarilor luaţi în îngrijire în spitalele din New Orleans ca pacienţi psichiatrici, a arătat că aproape 80% dintre aceştia proveneau din familii fără tată.

Sursă: Jack Block, et al. "Parental Functioning and the Home Environment în Families of Divorce," Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry, 27 (1988). [ Rolul părinţilor şi al mediului familiar în familiile divorţate, n.d.]

Tulburări de ordin emotiv: Copiii care trăiesc cu mame care nu au fost nicodată căsătorite sunt mai predispuşi să dezvolte tulburări de ordin emotiv şi să trebuiască să fie trataţi din această cauză.

Sursă: L. Remez, "Children Who Don't Live with Both Parents Face Behavioral Problems," Family Planning Perspectives (January/February 1992). [Copiii care nu locuiesc cu ambii părinţi dezvoltă tulburări comportamentale, n.d.]

Copii neascultători: Copiii crescuţi de mame divorţate sau nemăritate sunt mai puţin ascultători şi iau punctaje mai mici la testele de inteligenţă decât cei crescuţi în familii intacte. Din statisticile analizelor comportamentului şi nivelului de inteligenţă a acestor copii, rezultă că există „efecte secundare relevante” cauzate de traiul într-un cămin compus numai din mamă şi minor. Dezvoltarea într-o familie condusă de mamă a rămas un factor statistic de prezicere a tulburărilor de comportament chiar şi după ce venitul familiei s-a mărit.

Sursă: Greg L. Duncan, Jeanne Brooks-Gunn and Pamela Kato Klebanov, "Economic Deprivation and Early Childhood Development," Child Development 65 (1994). [ Privarea economică şi dezvoltarea timpurie a minorului, n.d.]

Familii destrămate, vieţi în derivă: Faţă de copiii de aceeaşi vârstă, dar care locuiesc cu ambii părinţi, minorii de culoare care provin din familii monoparentale sunt mai predispuşi riscului de a partecipa la activităţi puţin recomandabile şi respectiv să aibă o prestaţie şcolară mediocră.

Sursă: Tom Luster and Hariette Pipes McAdoo, "Factors Related to the Achievement and Adjustment of Young African-American Children." Child Development 65 (1994): 1080-1094 [ Factori care au legătură cu realizările şi schimbările copiilor afro-americani, n.d.]

Dincolo de clase sociale: Chiar şi controlând eventuale variaţii în grupurile de educaţie parentală, rasă şi alţi factori legaţi de minor şi familie, era de două ori mai probabil ca tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, care provin din familii destrămate, să aibă relaţii mediocre cu părinţii lor, să demonstreze un nivel înalt de stress emoţional sau tulburări comportamentale şi să fi urmat deja un tratament psihologic.

Sursă: Nicholas Zill, Donna Morrison, and Mary Jo Coiro, "Long Term Effects of Parental Divorce on Parent-Child Relationships, Adjustment and Achievement in Young Adulthood." Journal of Family Psychology 7 (1993). [ Efecte pe termen lung al divorţului asupra relaţiilor copil-părinte, realizărilor şi schimbărilor în procesul de maturizare a tinerilor, n.d.]

Influenţa paternă: Copiii crescuţi şi de tată tind să aibă o prestaţie şcolară mai bună, sunt mai puţin predispuşi la depresie şi au mai mult succes în relaţiile personale. Copiii care provin din cămine monoparentale au mai puţin succes şi dau de necaz mai des decât cei cu ambii părinţi.

Sursă: One Parent Families and Their Children: The School's Most Significant Minority, conducted by The Consortium for the Study of School Needs of Children from One Parent Families, co sponsored by the Naţional Association of Elementary School Principals and the Institute for Development of Educaţional Activities, a division of the Charles F. Kettering Foundation, Arlington, VA., 1980 [ Familiile monoparentale şi copiii lor: cea mai importantă minoritate în şcoală, condusă de Consorţiul pentru studiul nevoilor şcolare ale copilului provenit din familia monoparentală, co-sponsorizată de Asociaţia Nationala a Directorilor de Şcoli Primare şi de Institutul de Dezvoltare a Activităţilor Educaţionale. n.d.]

Tulburări comportamentale post-divorţ: Minorii ai căror părinţi s-au separat sunt mult mai predispuşi să îşi înceapă viaţă sexuală devreme, să facă abuz de droguri şi să experimenteze tulburări comportamentale şi de dispoziţie. Acest efect  se manifestă şi mai mult în rândul minorilor ai căror părinţi s-au separat când aceştia aveau până în 5 ani.

Sursă: David M. Fergusson, John Horwood and Michael T. Lynsky, "Parental Separation, Adolescent Psychopathology, and Problem Behaviors," Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry 33 (1944). [ Separarea părinţilor, psihopatologia adolescentiala şi tulburări comportamentale, n.d.]

Căsătorii problematice, copii cu probleme: Faţă de copiii care locuiesc cu ambii părinţi biologici, fiii şi fiicele părinţilor separaţi sau divorţaţi au evidenţiat mult mai multe tulburări comportamentale. Fiicele părinţilor separaţi sau divorţaţi au evidenţiat un procent mult mai mare de internalizare a problemelor, ca de exemplu anxietatea sau depresia.

Carenţa de afecţiune paternă: Dorul de tată îi marchează adeseori pe băieţeii de un an sau doi al căror tată pleacă din viaţa lor brusc şi definitiv. După o perioadă de numai una până la trei luni de la dispariţia tatălui, aceştia experimentează deja tulburări ale somnului, ca de exemplu dificultate la adormit, coşmaruri şi episoade de atacuri de panică nocturne.

Sursă: Alfred A. Messer, "Boys Father Hunger: The Missing Father Syndrome," Medical Aspects of Human Sexuality, January 1989. [Carenţa de afecţiune paternă a băieţeilor: sindromul tatălui absent, n.d.]

Ştiri ingrijorătoare: Copiii mamelor care nu au fost niciodată căsătorite sunt de două ori mai expuşi riscului de a ajunge în îngrijire pentru probleme de ordin emotiv sau de comportament.

Sursă: Ministerul de Sănătate şi Drepturi ale Individului ale Statelor Unite, Centrul Naţional de Statistici despre Sănănate, Sondaj  asupra sănătăţii naţionale, Hyattsille, MD, 1988.

Sărac şi cu probleme: Un sondaj din 1988 al Ministerului de Sănătate şi Drepturi ale Individului ale Statelor Unite a arătat că, indiferent de nivelul de venit – mai puţin cel mai ridicat (de peste 50,000 $ pe an) - minorii, care trăiesc cu mame care nu s-au căsătorit niciodată, erau mai predispuşi faţă de cei crescuţi în familii întacte să fie exmatriculaţi sau suspendaţi de la şcoală, să afişeze tulburări emotive şi să se  implice în comportamente antisociale.

Sursă: James Q. Wilson, "În Loco Parentis: Helping Children When Families Fail Them," The Brookings Review, Fall 1993. [În locul părinţilor: cum să ajutăm minorii când familiile lor îi dezamăgesc, n.d.]

Agresiune cauzată de lipsa tatălui: În urma unui studiu longitudinal pe 1,197 elevi de clasa a patra, cercetătorii au descoperit că „băieţii care trăiau numai cu  mama afişau un nivel mai ridicat de agresiune faţă de cei care proveneau din familii biparentale”.

Sursă: N. Vaden-Kierman, N. Ialongo, J. Pearson, and S. Kellam, "Household Family Structure and Children's Aggressive Behavior: A Longitudinal Study of Urban Elementary School Children," Journal of Abnormal Child Psychology 23, no. 5 (1995). [ Structura familiei şi comportamentul agresiv al minorului: un studiu longitudinal al elevilor de şcoală primară din mediul urban, n.d.]

Acţionează fără să ia în calcul consecinţele: „Copiii care trăiesc numai cu mama au o capacitate mai redusă de a-şi aştepta recompensa şi de a-şi controla impulsul (capacitatea de a controla mânia şi satisfacţia sexuală). Copiii aceştia au şi o conştiinţa sau capacitate de recunoaştere a binelui şi răului mai puţin dezvoltate.”

Sursă: E.M. Hetherington and B. Martin, "Family Interaction" in H.C. Quay and J.S. Werry (eds.), Psychopathological Disorders of Childhood. (New York: John Wiley & Sons, 1979) [Interacţiunea în familie, n.d.]

Victime ale maladiilor mentale: 80% dintre adolescenţii internaţi în structuri psihiatrice provin din familii destrămate.

Sursă: J.B. Elshtain, "Family Matters...", Christian Century, July 1993. [Problematici inerente cercului familiar, n.d.]

De la un coeficient de inteligenţă scăzut la sinucidere: „Consecinţele economice ale absenţei paterne sunt adesea însoţite de consecinţe şi la nivel psihologic, ceea ce include un procent mai ridicat decât media de sinucidere în rândul tinerilor, coeficient scăzut de inteligenţă şi rezultate şcolare reduse şi un procent major faţă de medie de maladii mentale, violenţă şi abuz de droguri.”

Sursă: William Galston, Elaine Kamarck. Progressive Policy Institute. 1993

Exmatriculare: La nivel naţional, 15,3% dintre copiii care au  ca mamă o femeie care nu a fost niciodată măritată şi respectiv 10,7% dintre cei care trăiesc cu o mamă divorţată au fost exmatriculaţi sau suspendaţi temporar de la şcoală – faţă de numai 4,4% dintre minorii care locuiesc cu ambii părinţi biologici.

Sursă: Debra Dawson, "Family Structure...", Journal of Marriage and Family, No. 53. 1991.

Respingere violentă: În cazul copiilor, care au afişat un comportament violent la şcoală, era de 11 ori mai probabil ca aceştia să nu locuiască cu tatăl şi de 6 ori să aibă părinţi necăsătoriţi. Băieţii din familii fără tată sunt predispuşi la un risc major faţă de băieţii care provin din familii intacte de a afişa un comportament violent.

Sursă: J.L. Sheline (et al.), "Risk Factors...", American Journal of Public Health, No. 84. 1994. [Factori de risc, n.d.]

Influenţa anturajului: E mai puţin probabil ca minorii fără tată sau cu taţi vitregi să aibă prieteni cu o conduită pozitivă la şcoală. Aceştia demonstrează mai multe tulburări comportamentale şi dificultăţi în atingerea scopului decât copiii din familii întregi.

Sursă: Nicholas Zill, C. W. Nord, "Running in Place," Child Trends, Inc. 1994. [Alergând pe loc, n.d.]

Mai predispuşi reuşitei: La vârsta de 14 ani, copiii care trăiesc cu ambii părinţi biologici sunt în mod simnificativ mai predispuşi să absolve un liceu decât cei care locuiesc cu un singur părinte, cu unul dintre părinţi şi un părinte vitreg sau cu niciunul.

Sursă: G.D. Sandefur (et al.), "The Effects of Parental Marital Status...", Social Forces, September 1992. [Efectele statutului marital al părinţilor, n.d.]

De la rău la mai rău: Copiii din familii monoparentale iau de obicei punctaje şi note inferioare la testele standard de la şcoală. E de 2 ori mai probabil ca aceştia să renunţe la şcoală decât minorii proveniţi din familii cu ambii părinţi.

Sursă: J.B. Stedman (et al.), "Dropping Out," Congressional Research Service Report No 88-417. 1988. [Renunţând la şcoală, n.d.]

Probabilitate de înscriere la facultate: Copiii din familii destrămate au de 20 de ori mai puţine şanse să frecventeze o facultate decât cei care provin din familii intacte, cu ambii părinţi.

Sursă:  J. Wallerstein, Family Law Quarterly, 20. (Summer 1986)

Lăsaţi de capul lor: Minorii din familiile monoparentale sau cu un părinte vitreg prezintă aşteptări inferioare din partea părinţilor referitor la educaţia lor, mai puţin control parental asupra activităţii şcolare şi mai ales mai puţină supraveghere socială decât copiii din familii intacte.

Sursă:  N.M. Astore and S. McLanahan, Americican Sociological Review, No. 56 (1991)

Dublu risc: Copiii crescuţi fără tată – cei crescuţi în cămine fără un tată vitreg sau fără să întreţină niciun fel de relaţie cu tatăl biologic – sunt de 2 ori mai expuşi riscului de a renunţa la şcoală.

Sursă: Ministerul Sănătăţii şi Drepturi ale Individului ale Statelor Unite, Studiu despre Sănătatea Minorului. (1993)

Repetenţi: La nivel naţional, 29,7% dintre copiii care locuiesc cu o  mamă care nu a fost nicodată măritată şi 21,5% dintre cei care trăiesc cu o mamă divorţată au repetat cel puţin un an şcolar faţă de 11,6% din copiii care trăiesc cu ambii părinţi biologici.

Sursă: Debra Dawson, "Family Structure and Children's Well-Being," Journals of Marriage and Family, No. 53. (1991). [Structura familiară şi binele minorului, n.d.]

Elevi de succes şi venituri scăzute: Copiii din familii întregi cu venituri reduse îi surclasează pe elevii proveniţi din familii monoparentale cu venituri mari. Din rândul familiilor cu ambii părinţi provin aproape de 2 ori mai mulţi elevi  ambiţioşi.

Sursă: "One-Parent Families and Their Children;" Charles F. Kettering Foundation (1990). [Familiile monoparentale şi fiii lor, n.d.]

Raportul dintre a creşte fără tată şi coeficientul de inteligenţă scăzut: Cel puţin o treime din copiii care au trecut printr-un divorţ „au demonstrat un declin simnificativ al prestaţiilor şcolare” pe o durata de cel puţin 3 ani.

Sursă: L.M.C. Bisnairs (et al.), American Journal of Orthopsychiatry, no. 60 (1990)

Copilul unui părinte: Potrivit unui studiu recent despre taţii tineri necustodiani, care au rămas în urmă cu plata pensiei de intretinere a minorului, mai puţin de jumătate dintre aceştia trăiau cu proprii taţi la vârsta de 14 ani.

Faliment: Dintre copiii de culoare cu vârstă între 6 şi 9 ani, cei care locuiesc numai cu mama au obţinut coeficiente de inteligenţă mai reduse decât semenii lor din familii întregi.

Sursă: Luster and McAdoo, Child Development 65. 1994.

Copii fără tată care au renunţat la studii: Luând în considerare aspectele legate de rasă, statutul socio-economic, sex, vârstă şi capacitate, s-a remarcat faptul că minorii proveniţi din familii monoparentale erau de 1,7 ori mai expuşi riscului de a renunţa la studii decât erau semenii lor care trăiau cu părinţii biologici.

Sursă: Ralph McNeal, Sociology of Education 88. 1995.

E nevoie de amândoi părinţii: Familiile, în care sunt prezenţi în casă amândoi părinţii biologici sau adoptivi ai copilului, au demonstrat un nivel semnificativ mai ridicat de implicare parentală în activităţile şcolare ale acestuia decât familiile monoparentale (numai mama) sau cu un părinte vitreg.

Sursă: Zill and Nord, "Running in Place." Child Trends. 1994 [Alergând pe loc, n.d.]

Con garden: 43% dintre deţinuţii în închisoare au crescut într-o familie monoparentală – 39% cu mamele lor, 4% cu taţii – şi o ulterioară categorie de 14% au crescut în familii fără niciunul dintre părinţii biologici. Alţi 14% dintre ei şi-au petrecut cel puţin o parte din copilărie într-un cămin pentru copii, agenţie sau înr-un alt tip de instituţie pentru tineri.

Sursă: US Bureau of Justice Statistics, Survey of State Prison Inmates. 1991 [Statisticile Biroului de Justiţie al Statelor Unite, Studiu despre Încarceraţi, n.d.]

Aşa mamă, aşa fiu: Copiii mamelor single adolescente sunt mai expuşi riscului de a comite infracţiuni în viitor. În cazul mamelor adolescente, absenţa unui tată este un factor ulterior care determina un plus de severitate din partea mamei.

Sursă: M. Mourash, L. Rucker, Crime and Delinquency 35. 1989. [Infracţiune şi delincvenţă, n.d.]

Viitori violatori: 72% dintre criminalii adolescenţi au crescut fără tată. 60% din violatorii americani au crescut şi ei fără tată.

Sursă: D. Cornell (et al.), Behavioral Sciences and the Law, 5. 1987. And N. Davidson, "Life Without Father," Policy Review. 1990. [Ştiinţe comportamentale şi lege; Viaţa fără tată, n.d.]

Delincvenţă şi sărăcie: În timp ce nivelul de sărăcie a unei comunităţi  nu e un indicator de prezicere a ratei de infracţiuni violente şi furt în respectiva comunitate, proporţia de familii monoparentale reprezintă un astfel de indicativ.

Sursă: D.A. Smith and G.R. Jarjoura, "Social Structure and Criminal Victimization," Journal of Research in Crime and Delinquency 25. 1988 [Structura socială şi persecutarea criminală, n.d.]

Probleme legate de căsătorie: Numai 13% din infractorii adolescenţi provin din familii  constituite din ambii părinţi biologici . Părinţii a 33% dintre ei sunt  divorţaţi sau separaţi şi părinţii a 44% dintre infractorii adolescenţi nu s-au căsătorit niciodată.

Sursă: Wisconsin Dept. of Health and Social Services, April 1994.

Nu e de glumă: În comparaţie cu băieţii care fac parte din familii intacte, biparentale, nu numai că e mai probabil ca băieţii adolescenţi provenind din familii destrămate să fie închişi pentru comiterea de infracţiuni, dar e mai probabil şi faptul ca aceştia să menţină o atitudine mai agresiva pe perioada de încarcerare.

Sursă: M Eileen Matlock et al., "Family Correlates of Social Skills..." Adolescence 29. 1994. [Adaptarea familiei la cererirele societăţii, n.d.]

Ceva statistică: 70% dintre tinerii din instituţiile de corecţie statale au crescut cu un singur părinte sau fără niciunul.

Sursă: Alan Beck, Survey of Youth in Custody, 1987, US Bureau of Justice Statistics, 1988. [Studiu despre tinerii daţi în custodie, n.d.]

Cel mai important lucru: Legătura dintre structura familiei şi delincvenţă e atât de puternică încât dinamica familiară domină şi o elimină pe cea între rasă şi delincvenţă şi respectiv între venit mic şi infracţiune. Această concluzie se poate întâlni si în literatura de specialitate.

Sursă: E. Kamarck, William Galston, Putting Children First, Progressive Policy Inst. 1990 [Copiii sunt pe primul plan, n.d.]

Exemple: Faţă de semenii lor fără copii, e mai probabil ca taţii adolescenţi să comită şi să fie condamnaţi pentru acţiuni ilegale. Delictele comise de aceştia sunt de natură mult mai gravă.

Sursă: M.A. Pirog-Good, "Teen Father and the Child Support System," in Paternity Establishment, Institute for research on Poverty, Univ. of Wisconsin. 1992. [Tatăl-adolescent şi sistemul de sprijin acordat minorului, în Stabilirea Paternitatii, Institutul de cercetare a sărăciei, Universitatea din Wisconsin, 1992, n.d.]

Efectul ghetou: Posibilitatea ca un tânăr de sex masculin să se abată de la lege se dublează în cazul în care acesta a crescut fără tată şi respectiv se triplează dacă trăieşte într-o zonă cu o concentraţie foarte mare de familii monoparentale.

Sursă: A. Anne Hill, June O'Neill, "Underclass Behaviors in the United States," CUNY, Baruch College. 1993 [Tipare tipice de comportament de suburbie în Statele Unite, n.d.]

Mai rău ca la război: Un soldat care a luptat în al Doilea Război Mondial avea mai puţine şanse să fie ucis în luptă decât are un băiat născut în 1974 în America.

Sursă: US Sen. Phil Gramm, 1995

Un sprint în plus şi la serviciu şi acasă:  Taţii cărora le-a păsat de dezvoltarea intelectului copiilor lor şi de dezvoltarea socială a adolescentului aveau mai multe şanse să avanseze în carieră în comparaţie cu bărbaţii neimplicaţi în astfel de activităţi.

Sursă: J. Snarey, How Fathers Care for the Next Generation.Harvard Univ. Press. [Implicarea paternă în viitorul urmaşilor, n.d.]

Taţi responsabili: În 1991 totalul preşcolarilor îngrijiţi de tată – fie ei căsătoriţi sau single - crescuse cu 5 procente (circa 20%) faţă de 1988 (15%).

Sursă: M. O'Connell, "Where's Papa? Father's Role in Child Care," Population Reference Bureau. 1993. [Unde e tatăl? Rolul tatălui în îngrijirea paternă, n.d.]

Concediu paternal: 63% din 1500 directori administrativi şi respectiv directori de resurse umane au afirmat că nu erau de acord cu ideea ca un tată să îşi ia concediu pentru îngrijirea copilului.

Sursă: J.H. Pleck, "Family Supportive Employer Policies," Center for research in Women. 1991. [Practicile angajatorului de suport pentru familie, n.d.]

La serviciu: Din 1977 până în 1989 numărul taţilor, care se plâng că munca îi acaparează nepermiţându-le să îşi onoreze responsabilităţile familiare, a crescut de la 12 la 72%. De atunci, 74% dintre tătici preferă o slujbă potrivită cu rolul de tată în detrimentul unui job cu posibilităţi de avansare rapidă în carieră.

Sursă: James Levine, The Fatherhood Project. [Proiectul de paternitate, n.d.]

Tată de la distanţă: 26% dintre taţii absenţi trăiesc în altă ţară decât copiii lor.

Sursă: US Bureau of the Census, Statistical Brief . 1991. [Biroul de Recensământ al Statelor Unite, Statistical Brief, 1991, n.d.]

Tăticul săptămânii: Tiparul relaţiei tată-copil se schimbă după divorţ chiar şi în cazul taţilor care păstrează legătura cu copiii lor. Taţii încep să se comporte mai degrabă ca nişte rude decât ca un părinte. În loc să ajute la teme, taţii ,care nu locuiesc cu proprii copii, îi duc pe aceştia la cumpărături, cinema sau la cină. Şi în loc să le dea sfaturi şi să îi îndrume, taţii divorţaţi devin „taţi de vacanţă”.

Sursă: F. Furstenberg, A. Cherlin, Divided Families . Harvard Univ. Press. 1991. [Familii destrămate, n.d.]

Vârsta nu aduce cu sine înţelepciune: În timp ce 57% dintre taţii necăsătoriţi îşi vizitează copilul de circa 2 ani mai mult de o singură dată pe săptămâna, numai 23% menţin frecvent legătura cu fiii când aceştia au în jur de 7 ani şi jumătate.

Sursă: R. Lerman and Theodora Ooms, Young Unwed Fathers . 1993. [Taţi tineri şi necăsătoriţi, n.d.]

După 10 ani: După 10 ani de la destrămarea unei căsătorii, mai mult de două treimi dintre copii declară că nu şi-au văzut taţii de un an.

Sursă: Naţional Commission on Children, Speaking of Kids. 1991. [Despre copii, n.d.]

Adresă necunoscută: Mai mult de jumătate din copiii care nu locuiesc cu taţii nu şi-au vizitat niciodată tatăl acasă la acesta.

Sursă: F. Furstenberg, A. Cherlin, Divided Families. Harvard Univ. Press. 1991. [Familii separate, n.d.]

Ani întregi petrecuţi fără tată: Circa 40% din copiii care nu locuiesc cu tatăl nu l-au mai văzut de cel puţin un an. Din cei 60% rămaşi, numai unul din 5 rămâne peste noapte acasă la tatăl său, chiar dacă numai o singură dată  pe luna. Şi numai unul din 6 îşi vede tatăl mai des de o dată pe săptămână.

Sursă: F. Furstenberg, A. Cherlin, Divided Families. Harvard Univ. Press. 1991. [Familii separate, n.d.]

Comparaţii? Potrivit unui sondaj Gallup din 1992, mai mult de 50% dintre adulţi au afirmat că taţii de azi petrec mai puţin timp cu proprii copii decât timpul pe care taţii lor îl petreceau cu ei.

Sursă: Gallup national random sample for the National Center for Fathering, April 1992.

Tată necunoscut: 35% din copiii, care locuiesc numai cu mama, nu îşi mai văd niciodată tatăl şi alţi 24% îl văd mai rar de o dată pe lună.

Sursă: J.A. Selzer, "Children's Contact with Absent Parents," Journal of Marriage and the Family, 50 (1988). [Relaţia copiilor cu părinţii absenţi, n.d.]

Contacte mai rare: Dintr-un studiu pe 304 adulţi tineri, reiese că cei, ai căror părinţi au divorţat după plecarea lor din căminul părintesc, ţineau mult mai puţin legătura cu tatăl decât fiii adulţi ai căror părinţi rămâneau căsătoriţi. Contactul săptămânal cu fiii a scăzut de la 78% pentru taţii căsătoriţi la 44% pentru taţii divorţaţi.

Sursă: William Aquilino, "Later Life Parental Divorce and Widowhood," Journal of Marriage and the Family 56. 1994. [Viaţa de după divorţ şi văduvie, n.d.]

Viaţa ca o pauză de publicitate: Adunate unul câte unul, momentele pe care un tată le petrece cu copilul său ajung la mai puţin de 10 minute pe zi.

Sursă: J. P. Robinson, et al., "The Rhythm of Everyday Life." Westview Press. 1988 [Ritmul vieţii de zi cu zi, n.d.]

Risc major: Per total, mai mult de 75% dintre copiii americani sunt la risc din cauza absenţei figurei paterne. Chiar şi în familiile biparentale, mai puţin de 25% de copii au parte de o medie de cel puţin o oră pe zi de contact relativ individual cu tatăl.

Sursă: Henry Biller, "The Father Factor..." a paper based on presentations during meetings with William Galston, Deputy Director, Domestic Policy, Clinton White House, December 1993 and April 1994. [Factorul tată..., un document alcătuit pe baza prezentărilor în timpul întrunirilor cu Galston, Director Adjunct, Politică internă, n.d.]

Cine răspunde la uşă? 1,6 milioane de copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani se întorc în case unde nu îi aşteaptă niciun adult.

Sursă: U.S. Bureau of the Census, "Who's Minding the Kids?" Statistical Brief. April 1994. [Cine are grijă de copii?, n.d.]

Comunicarea nu e importantă: unde scrie aşa ceva? Aproape 20% dintre elevii din clasele 6-12 nu au mai întreţinut de cel puţin o lună o conversaţie de calitate, care să dureze mai mult de 10 minute, cu măcar unul din părinţi.

Sursă: Peter Benson, "The Troubled Journey." Search Institute. 1993. [Călătorie cu obstacole, n.d.]

Sentiment justificat de vinovăţie: Dintr-un studiu din 1990 al L.A. Times reiese că 57% din totalul taţilor şi 55% dintre mame experimentează un sentiment de vinovăţie din cauza faptului că nu petrec îndeajuns timp cu fiii lor.

Sursă: Lynn Smith and Bob Sipchen, "Two Career Family Dilemma," Los Angeles Times, Aug. 12, 1990. [Dilemă familiară: când ambii părinţi sunt în carieră, n.d.]

Şi dumneata cine eşti? În 1965 părinţii petreceau în medie 30 ore pe săptămână cu fiii lor. În 1985 timpul destinat copiilor scăzuse la 17 ore.

Sursă: William Mattox, "The Parent Trap." Policy Review. Winter, 1991. [Capcana părinţilor, n.d.]

Merită să aştepţi: În 1992, dintre cei care au promovat liceul, s-au căsătorit înainte să aibă un copil şi au aşteptat până la 20 de ani înainte să procreeze, numai 8%, trăiau în condiţii precare.

Sursă: William Galston, "Beyond the Murphy Brown Debate." Institute for Family Values. Dec. 10, 1993. [Dincolo de Cazul Murphy Brown, n.d.]

Şi mai multe cifre:

·                    63% dintre tinerii sinucigaşi provin din cămine fără tată (sursă: U.S. D.H.H.S., Bureau of the Census – Biroul de recensământ al Statelor Unite);

• 90% din toţi copiii fără adăpost şi cei care au fugit de acasă provin din familii fără figură paternă;
• 85% dintre copiii cu tulburări comportamentale provin din familii fără tată (Sursă: Centrul de prevenţie al bolilor, n.d.);
• 80% dintre violatorii mânaţi de refularea furiei provin din familii fără tată (Sursă: Criminal Justice & Behavior, Vol 14, p. 403-26, 1978.);
• 71% dintre cei care au renunţat la şcoală provin din familii fără tată (Sursă: National Principals Association Report on the State of High Schools, Raportul Asociaţiei Naţionale a Directorilor despre Situaţia în Licee, n.d.);
• 75% din toţi pacienţii adolescenţi internaţi în centre pentru abuz de substanţe chimice- provin din familii fără tată (Sursă: Rainbows for all God`s Children, O rază de soare pentru toţi copiii lui Dumnezeu, n.d.);
• 70% din tinerii închişi în instituţiile statale provin din familii fără tată (Sursă: U.S. Dept. of Justice, Special Report, Sept 1988, Ministerul de Justiţie al Statelor Unite, n.d.);
• 85% dintre toţi tinerii încarceraţi au crescut într-o familie fără tată (Sursă: Fulton Co. Georgia jail populations, Texas Dept. of Corrections 1992, Ocupanţii închisorilor din Georgia).

Cum e situaţia din punctul de vedere al taţilor

·        37,9% din taţi nu au drept de vizită/să menţină legătura (p.6, col.II, paragraful. 6, rânduri  4 & 5, Biroul de recensământ 1991.);

• „40% dintre mame recunosc că au interferat cu  dreptul tatălui necustodian la vizită cel puţin o dată ca să îşi pedepsească fostul soţ.” (Sursă: p. 449, col. II, rânduri 3-6, ( Fulton) Frequency of visitation by Divorced Fathers; Differences in Reports by Fathers and Mothers. Sanford Braver et al, Am. J. of Orthopsychiatry, 1991; Frecvenţa dreptului de vizită al taţilor divorţaţi; Diferenţe, n.d. );
•  
• „Per total, circa 50% dintre mame nu recunoaşte importantă faptului ca tatăl să păstreze legătura cu copiii săi...” (Sursă: Surviving the Breakup, Joan Kelly & Judith Wallerstein, p. 125, Supravieţuind despărţirii, n.d.);
•  
• Numai 11% dintre mame iau în calcul părerea partenerului de viaţă când e vorba de gestionarea problemelor cu proprii copii. Contează mai mult părerea altora: profesori şi doctori – 45%, prieteni apropiaţi şi rude – 16%.  (Sursă: EDK Associates survey of 500 women for Redbook Magazine. Redbook, November 1994, p. 36, Studiul Asociaţiei EDK pe 500 femei pentru Redbook Magazine, n.d.);

• „Fostul partener de viaţă (mama) a reprezentat principalul obstacol în vederea obţinerii unor contacte mai dese cu minorii.” (Sursă: Increasing our understanding of fathers who have infrequent contact with their children, James Dudley, Family Relations, Vol. 4, p. 281, July 1991, Despre conştientizarea factorilor care determină sporadicitatea contactelor  taţilor cu fiii lor, n.d.);

• „Marea majoritate (70%) a taţilor crede că li se acordă prea puţin timp împreună cu fiii lor.” (Sursă: Visitation and the Noncustodial Father, Mary Ann Kock & Carol Lowery, Journal of Divorce, Vol. 8, No. 2, p. 54, Winter 1984; Dreptul de vizită al taţilor necustodiani, n.d.)

• „După divorţ, foarte puţini dintre copii erau satisfăcuţi de totalul timpului petrecut cu tatăl lor.” ( Sursă: Visitation and the Noncustodial Father, Koch & Lowery, Journal of Divorce and Remarriage, Vol. 8, No. 2, p. 50, 1984; Dreptul de vizită al taţilor necustodiani, n.d.)

• „ Sentimentele de furie faţă de foştii soţi au împiedicat implicarea efectivă din partea tatălui; o mamă furioasă ar putea uneori să saboteze eforturile tatălui de a-şi vizita copiii.” (Sursă: Ahrons and Miller, Am. Journal of Orthopsychiatry, Vol. 63. p. 442, July `93);
• „ Faptul că unele mame acţionează în aşa fel încât să împiedice vizitele tatălui ar putea fi o consecinţă a dorinţei acestora de răzbunare împotriva taţilor pentru situaţia problematică dintre ei din timpul căsătoriei sau post divorţ.” (Sursă: Seltzer, Shaeffer & Charing, Journal of Marriage & the Family, Vol. 51, p. 1015, November 1989)

• Dintr-un studiu: „Interferenţe cu dreptul de vizită – Un Studiu Naţional”, de Ms. J Annette Vanini, M.S.W. şi Edward Nichols, M.S.W., reiese că la 77% dintre taţii necustodiani nu li se permite să îşi viziteze fiii – prin ordin judecătoresc- în urma „interferenţei cu dreptul de vizită” dus mai departe de părintele custode. Cu alte cuvinte, nerespectarea dreptului de vizită impus de tribunal e de 3 ori mai problematică decât nerespectarea plăţii pensiei de întretinere a minorului impusă de tribunal şi afectează şi mai mult copiii perechilor divorţate. (Publicat pentru prima dată în septembrie 1992).

Pensia de întreţinere a minorului

• Informaţiile provenite din surse diverse demonstrează faptul că numai 10% din totalul taţilor necustodiali intră în categoria „taţilor neserioşi”: 90% dintre taţii cu custodie comună a plătit întreţinerea hotărâtă. Dintre taţii cu drept de vizită, 79% o plătesc. 44,5% dintre taţii fără drept de vizită continuă să îşi întreţină financiar fiii. (Sursă: Raportul Biroului de recensământ, Seria P-23, nr. 173)

• Informaţie adiţională: 66% dintre cei care nu plătesc pensia de întreţinere nu  o fac pentru că nu au mijloacele economice necesare pentru efectuarea plăţii. (Sursă: GAO report: GAO/HRD-92-39 FS).

• 52% dintre taţii care au rămas în urmă cu plata pensiei de întreţinere au un venit inferior la $6,155 pe an. (Sursă: The Poverty Studies Institute at the University of Wisconsin, Madison,1993; Instituţia de Studiu al sărăciei la Universitatea din Wisconsin, n.d.)

• 66% din mamele single lucrează part time, spre deosebire de taţi, dintre care numai 10% lucrează part time. Mai mult, aproape 47% din mamele necustodiene nu îşi onorează obligaţia de plată a pensiei de întreţinere faţă de 27% din taţii care nu respectă această obligaţie. (Sursă: U.S. General Accounting Office Report, GAO/HRD-92-39FS January 1992).

·        66% din toate pensiile de întreţinere neplătite de taţii necustodiani au ca motiv imposibilitatea de a plăti. (Sursă: U.S. General Accounting Office Report, GAO/HRD-92-39FS January 1992).

• Numărul mamelor custodiane: 11,268,000
• Numărul taţilor custodiani: 2,907,000 (Rapoarte actuale ale populaţiei, Biroul de recensământ al Statelor Unite, seriile P-20, nr. 458, 1991)

Technical Analysis Paper No. 42, U.S. Department of Health and Human Services, Office of Income Security Policy, Oct. 1991, Authors: Meyer and Garansky. (Documente tehnice de analiză, nr. 42, Ministerul de Sănătate şi Drepturi ale Individului al Statelor Unite ale Americii, Departamentul politicii de siguranţă a veniturilor, octombrie 1991, autori: Meyer şi Garansky, n.d.)

• Mame custodiane care primesc o pensie de întreţinere: 79,6%.

• Taţi custodiani care primesc o  pensie de întreţinere: 29,9%.

 Statistici americane despre ce înseamnă să creşti fără un parinte

Traducător: Roxana Leonte

Copia acestui articol o găsiți aici: https://goo.gl/wCLy6o

[ngo455] v3

Activitate sexuală: Un studiu efectuat pe 700 adolescenţi a demonstrat faptul că „adolescenţii care provin din familii monoparentale au o viaţă sexuală mai intensă şi o încep mai devreme faţă de cei care locuiesc cu amândoi părinţii naturali”.

Sursă: Carol W. Metzler, et al. "The Social Context for Risky Sexual Behavior Among Adolescents," Journal of Behavioral Medicine 17 (1994). [Importanţa contextului social în ce priveşte riscul comportamentului sexual printre adolescenţi, nota traducătorului=n.d.].

O mulţime de maladii: Copiii crescuţi fără tată sunt expuşi in mod dramatic la riscul de consum de droguri şi alcool, maladii mentale, sinucidere, performanţe şcolare de nivel scăzut, sarcini în perioada adolescenţei şi delincvenţă.

Sursă: Ministerul de Sănătate şi Drepturi ale Individului al Statelor Unite, Centrul Naţional de Statistici despre Sănănate, Studiu despre Sănătatea Minorului, Washington, DC, 1993.

Probleme cu alcoolul: Adolescenţii care provin din cămine monoparentale sunt mai expuşi riscului de a face abuz de alcool – şi ca acest fapt să intervină la o vârstă mai fragedă- decât cei care trăiesc cu ambii părinţi.

Sursă: Terry E. Duncan, Susan C. Duncan and Hyman Hops "Efectele coerenţei familiei şi a influenţei grupului de prieteni asupra adolescentului şi implicarea acestuia în abuzul  de substanţe alcoolice: o abordare secvenţială a adolescenţilor în cauză în vederea analizării statisticilor longitudinale” Journal of Studies on Alcohol 55 (1994).

Uz de substanţe toxice: „...absenţa paternă din căminul familiar afectează în mod simnificativ comportamentul adolescentului şi se traduce printr-un uz major de alcool şi marihuana.”

Sursă: Deane Scott Berman, "Factorii de risc care îi duc pe adolescenţi spre consumul de substanţe toxice” Adolescence 30 (1995)

Abuz de natură sexuală: Un studiu efectuat pe un număr de 156 de minori, victime ale abuzului sexual, a demonstrat că majoritatea acestora provenea din familii destrămate sau cu părinţi single; numai 31% dintre minori locuiau cu ambii părinţi biologici. Deşi familiile cu părinţi vitregi reprezentau numai 10% din totalul familiilor implicate, 27% dintre copiii victime ale abuzului sexual locuiau ori cu un tată vitreg ori cu prietenul mamei.

Sursă: Beverly Gomes-Schwartz, Jonathan Horowitz, and Albert P. Cardarelli,  "Child Sexual Abuse Victims

and Their Treatment, [Copiii- victime ale abuzului sexual şi tratamentul lor, n.d.], Ministerul Justiţiei U.S., Biroul pentru minori şi prevenirea delincvenţei.

Abuzul de minori: Cercetătorii din Michigan au descoperit că „în 49% din toate cazurile de abuz asupra minorilor sunt comise de mamele singure.”

Sursă: Joan Ditson and Sharon Shay, "A Study of Child Abuse in Lansing, Michigan," Child Abuse and Neglect, 8 (1984). [Un studiu despre abuzul de minori în Lansing, Michigan, „Abuzul de minori şi neglijenţa”, n.d.]

Preziceri sinistre: Indexul structurii familiare – un index mixt bazat pe rata anuală de copii implicaţi în divorţ şi proporţia familiilor monoparentale (numai mama) în care există minori – prezice în mod alarmant sinuciderea în rândul tinerilor şi adolescenţilor caucazieni.

Sursă: Patricia L. McCall and Kenneth C. Land, "Trends in White Male Adolescent, Young-Adult and Elderly Suicide: Are There Common Underlying Structural Factors?" Social Science Research 23, 1994 [Tendinţe de sinucidere printre adolescenţii, tinerii şi bărbaţii caucazieni în vârstă: există factori structurali comuni relevanţi?, n.d.]

Risc major: Copiii care cresc fără tată sunt dramatic de mult mai expuşi  riscului de a comite sinucidere.

Sursă: Departamentul Sănătații şi Drepturi ale Individului al Statelor Unite, Centrul Naţional de Statistici despre Sănănate, Studiu despre Sănătatea Minorului, Washington, DC, 1993.

Tendinţe sinucigaşe: Dintr-un studiu efectuat pe 126 de adolescenţi, prieteni ai celor 26 de tineri victime ale sinuciderii, reiese că, faţă de tinerii care provin din familii întregi, adolescenţii care provin din familii monoparentale nu numai că sunt mai expuşi la sinucidere, dar sunt şi mai predispuşi să sufere de maladii mentale.

Sursă: David A. Brent, et al. "Post-traumatic Stress Disorder in Peers of Adolescent Suicide Victims: Predisposing Factors and Phenomenology." Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry 34, 1995. [Probleme ale prietenilor adolescenţilor victime ale sinuciderii cauzate de stress post-traumatic: factori care predispun şi fenomenologie, n.d.].

Tulburări de identitate: Băieţii care au crescut într-o familie fără tată sunt mai predispuşi decât cei crescuţi cu tatăl să întâmpine probleme legate de determinarea rolului sexual corespunzător şi a identităţii sexuale.

Sursă: P.L. Adams, J.R. Milner, N.A. Schrepf, Fatherless Children, NY, Wiley Press, 1984. [ Copii fără tată, n.d.]

Tulburări psichiatrice: Un studiu cu durata de 34 de luni efectuat în 1988 asupra preşcolarilor luaţi în îngrijire în spitalele din New Orleans ca pacienţi psichiatrici, a arătat că aproape 80% dintre aceştia proveneau din familii fără tată.

Sursă: Jack Block, et al. "Parental Functioning and the Home Environment în Families of Divorce," Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry, 27 (1988). [ Rolul părinţilor şi al mediului familiar în familiile divorţate, n.d.]

Tulburări de ordin emotiv: Copiii care trăiesc cu mame care nu au fost nicodată căsătorite sunt mai predispuşi să dezvolte tulburări de ordin emotiv şi să trebuiască să fie trataţi din această cauză.

Sursă: L. Remez, "Children Who Don't Live with Both Parents Face Behavioral Problems," Family Planning Perspectives (January/February 1992). [Copiii care nu locuiesc cu ambii părinţi dezvoltă tulburări comportamentale, n.d.]

Copii neascultători: Copiii crescuţi de mame divorţate sau nemăritate sunt mai puţin ascultători şi iau punctaje mai mici la testele de inteligenţă decât cei crescuţi în familii intacte. Din statisticile analizelor comportamentului şi nivelului de inteligenţă a acestor copii, rezultă că există „efecte secundare relevante” cauzate de traiul într-un cămin compus numai din mamă şi minor. Dezvoltarea într-o familie condusă de mamă a rămas un factor statistic de prezicere a tulburărilor de comportament chiar şi după ce venitul familiei s-a mărit.

Sursă: Greg L. Duncan, Jeanne Brooks-Gunn and Pamela Kato Klebanov, "Economic Deprivation and Early Childhood Development," Child Development 65 (1994). [ Privarea economică şi dezvoltarea timpurie a minorului, n.d.]

Familii destrămate, vieţi în derivă: Faţă de copiii de aceeaşi vârstă, dar care locuiesc cu ambii părinţi, minorii de culoare care provin din familii monoparentale sunt mai predispuşi riscului de a partecipa la activităţi puţin recomandabile şi respectiv să aibă o prestaţie şcolară mediocră.

Sursă: Tom Luster and Hariette Pipes McAdoo, "Factors Related to the Achievement and Adjustment of Young African-American Children." Child Development 65 (1994): 1080-1094 [ Factori care au legătură cu realizările şi schimbările copiilor afro-americani, n.d.]

Dincolo de clase sociale: Chiar şi controlând eventuale variaţii în grupurile de educaţie parentală, rasă şi alţi factori legaţi de minor şi familie, era de două ori mai probabil ca tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, care provin din familii destrămate, să aibă relaţii mediocre cu părinţii lor, să demonstreze un nivel înalt de stress emoţional sau tulburări comportamentale şi să fi urmat deja un tratament psihologic.

Sursă: Nicholas Zill, Donna Morrison, and Mary Jo Coiro, "Long Term Effects of Parental Divorce on Parent-Child Relationships, Adjustment and Achievement in Young Adulthood." Journal of Family Psychology 7 (1993). [ Efecte pe termen lung al divorţului asupra relaţiilor copil-părinte, realizărilor şi schimbărilor în procesul de maturizare a tinerilor, n.d.]

Influenţa paternă: Copiii crescuţi şi de tată tind să aibă o prestaţie şcolară mai bună, sunt mai puţin predispuşi la depresie şi au mai mult succes în relaţiile personale. Copiii care provin din cămine monoparentale au mai puţin succes şi dau de necaz mai des decât cei cu ambii părinţi.

Sursă: One Parent Families and Their Children: The School's Most Significant Minority, conducted by The Consortium for the Study of School Needs of Children from One Parent Families, co sponsored by the Naţional Association of Elementary School Principals and the Institute for Development of Educaţional Activities, a division of the Charles F. Kettering Foundation, Arlington, VA., 1980 [ Familiile monoparentale şi copiii lor: cea mai importantă minoritate în şcoală, condusă de Consorţiul pentru studiul nevoilor şcolare ale copilului provenit din familia monoparentală, co-sponsorizată de Asociaţia Nationala a Directorilor de Şcoli Primare şi de Institutul de Dezvoltare a Activităţilor Educaţionale. n.d.]

Tulburări comportamentale post-divorţ: Minorii ai căror părinţi s-au separat sunt mult mai predispuşi să îşi înceapă viaţă sexuală devreme, să facă abuz de droguri şi să experimenteze tulburări comportamentale şi de dispoziţie. Acest efect  se manifestă şi mai mult în rândul minorilor ai căror părinţi s-au separat când aceştia aveau până în 5 ani.

Sursă: David M. Fergusson, John Horwood and Michael T. Lynsky, "Parental Separation, Adolescent Psychopathology, and Problem Behaviors," Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry 33 (1944). [ Separarea părinţilor, psihopatologia adolescentiala şi tulburări comportamentale, n.d.]

Căsătorii problematice, copii cu probleme: Faţă de copiii care locuiesc cu ambii părinţi biologici, fiii şi fiicele părinţilor separaţi sau divorţaţi au evidenţiat mult mai multe tulburări comportamentale. Fiicele părinţilor separaţi sau divorţaţi au evidenţiat un procent mult mai mare de internalizare a problemelor, ca de exemplu anxietatea sau depresia.

Carenţa de afecţiune paternă: Dorul de tată îi marchează adeseori pe băieţeii de un an sau doi al căror tată pleacă din viaţa lor brusc şi definitiv. După o perioadă de numai una până la trei luni de la dispariţia tatălui, aceştia experimentează deja tulburări ale somnului, ca de exemplu dificultate la adormit, coşmaruri şi episoade de atacuri de panică nocturne.

Sursă: Alfred A. Messer, "Boys Father Hunger: The Missing Father Syndrome," Medical Aspects of Human Sexuality, January 1989. [Carenţa de afecţiune paternă a băieţeilor: sindromul tatălui absent, n.d.]

Ştiri ingrijorătoare: Copiii mamelor care nu au fost niciodată căsătorite sunt de două ori mai expuşi riscului de a ajunge în îngrijire pentru probleme de ordin emotiv sau de comportament.

Sursă: Ministerul de Sănătate şi Drepturi ale Individului ale Statelor Unite, Centrul Naţional de Statistici despre Sănănate, Sondaj  asupra sănătăţii naţionale, Hyattsille, MD, 1988.

Sărac şi cu probleme: Un sondaj din 1988 al Ministerului de Sănătate şi Drepturi ale Individului ale Statelor Unite a arătat că, indiferent de nivelul de venit – mai puţin cel mai ridicat (de peste 50,000 $ pe an) - minorii, care trăiesc cu mame care nu s-au căsătorit niciodată, erau mai predispuşi faţă de cei crescuţi în familii întacte să fie exmatriculaţi sau suspendaţi de la şcoală, să afişeze tulburări emotive şi să se  implice în comportamente antisociale.

Sursă: James Q. Wilson, "În Loco Parentis: Helping Children When Families Fail Them," The Brookings Review, Fall 1993. [În locul părinţilor: cum să ajutăm minorii când familiile lor îi dezamăgesc, n.d.]

Agresiune cauzată de lipsa tatălui: În urma unui studiu longitudinal pe 1,197 elevi de clasa a patra, cercetătorii au descoperit că „băieţii care trăiau numai cu  mama afişau un nivel mai ridicat de agresiune faţă de cei care proveneau din familii biparentale”.

Sursă: N. Vaden-Kierman, N. Ialongo, J. Pearson, and S. Kellam, "Household Family Structure and Children's Aggressive Behavior: A Longitudinal Study of Urban Elementary School Children," Journal of Abnormal Child Psychology 23, no. 5 (1995). [ Structura familiei şi comportamentul agresiv al minorului: un studiu longitudinal al elevilor de şcoală primară din mediul urban, n.d.]

Acţionează fără să ia în calcul consecinţele: „Copiii care trăiesc numai cu mama au o capacitate mai redusă de a-şi aştepta recompensa şi de a-şi controla impulsul (capacitatea de a controla mânia şi satisfacţia sexuală). Copiii aceştia au şi o conştiinţa sau capacitate de recunoaştere a binelui şi răului mai puţin dezvoltate.”

Sursă: E.M. Hetherington and B. Martin, "Family Interaction" in H.C. Quay and J.S. Werry (eds.), Psychopathological Disorders of Childhood. (New York: John Wiley & Sons, 1979) [Interacţiunea în familie, n.d.]

Victime ale maladiilor mentale: 80% dintre adolescenţii internaţi în structuri psihiatrice provin din familii destrămate.

Sursă: J.B. Elshtain, "Family Matters...", Christian Century, July 1993. [Problematici inerente cercului familiar, n.d.]

De la un coeficient de inteligenţă scăzut la sinucidere: „Consecinţele economice ale absenţei paterne sunt adesea însoţite de consecinţe şi la nivel psihologic, ceea ce include un procent mai ridicat decât media de sinucidere în rândul tinerilor, coeficient scăzut de inteligenţă şi rezultate şcolare reduse şi un procent major faţă de medie de maladii mentale, violenţă şi abuz de droguri.”

Sursă: William Galston, Elaine Kamarck. Progressive Policy Institute. 1993

Exmatriculare: La nivel naţional, 15,3% dintre copiii care au  ca mamă o femeie care nu a fost niciodată măritată şi respectiv 10,7% dintre cei care trăiesc cu o mamă divorţată au fost exmatriculaţi sau suspendaţi temporar de la şcoală – faţă de numai 4,4% dintre minorii care locuiesc cu ambii părinţi biologici.

Sursă: Debra Dawson, "Family Structure...", Journal of Marriage and Family, No. 53. 1991.

Respingere violentă: În cazul copiilor, care au afişat un comportament violent la şcoală, era de 11 ori mai probabil ca aceştia să nu locuiască cu tatăl şi de 6 ori să aibă părinţi necăsătoriţi. Băieţii din familii fără tată sunt predispuşi la un risc major faţă de băieţii care provin din familii intacte de a afişa un comportament violent.

Sursă: J.L. Sheline (et al.), "Risk Factors...", American Journal of Public Health, No. 84. 1994. [Factori de risc, n.d.]

Influenţa anturajului: E mai puţin probabil ca minorii fără tată sau cu taţi vitregi să aibă prieteni cu o conduită pozitivă la şcoală. Aceştia demonstrează mai multe tulburări comportamentale şi dificultăţi în atingerea scopului decât copiii din familii întregi.

Sursă: Nicholas Zill, C. W. Nord, "Running in Place," Child Trends, Inc. 1994. [Alergând pe loc, n.d.]

Mai predispuşi reuşitei: La vârsta de 14 ani, copiii care trăiesc cu ambii părinţi biologici sunt în mod simnificativ mai predispuşi să absolve un liceu decât cei care locuiesc cu un singur părinte, cu unul dintre părinţi şi un părinte vitreg sau cu niciunul.

Sursă: G.D. Sandefur (et al.), "The Effects of Parental Marital Status...", Social Forces, September 1992. [Efectele statutului marital al părinţilor, n.d.]

De la rău la mai rău: Copiii din familii monoparentale iau de obicei punctaje şi note inferioare la testele standard de la şcoală. E de 2 ori mai probabil ca aceştia să renunţe la şcoală decât minorii proveniţi din familii cu ambii părinţi.

Sursă: J.B. Stedman (et al.), "Dropping Out," Congressional Research Service Report No 88-417. 1988. [Renunţând la şcoală, n.d.]

Probabilitate de înscriere la facultate: Copiii din familii destrămate au de 20 de ori mai puţine şanse să frecventeze o facultate decât cei care provin din familii intacte, cu ambii părinţi.

Sursă:  J. Wallerstein, Family Law Quarterly, 20. (Summer 1986)

Lăsaţi de capul lor: Minorii din familiile monoparentale sau cu un părinte vitreg prezintă aşteptări inferioare din partea părinţilor referitor la educaţia lor, mai puţin control parental asupra activităţii şcolare şi mai ales mai puţină supraveghere socială decât copiii din familii intacte.

Sursă:  N.M. Astore and S. McLanahan, Americican Sociological Review, No. 56 (1991)

Dublu risc: Copiii crescuţi fără tată – cei crescuţi în cămine fără un tată vitreg sau fără să întreţină niciun fel de relaţie cu tatăl biologic – sunt de 2 ori mai expuşi riscului de a renunţa la şcoală.

Sursă: Ministerul Sănătăţii şi Drepturi ale Individului ale Statelor Unite, Studiu despre Sănătatea Minorului. (1993)

Repetenţi: La nivel naţional, 29,7% dintre copiii care locuiesc cu o  mamă care nu a fost nicodată măritată şi 21,5% dintre cei care trăiesc cu o mamă divorţată au repetat cel puţin un an şcolar faţă de 11,6% din copiii care trăiesc cu ambii părinţi biologici.

Sursă: Debra Dawson, "Family Structure and Children's Well-Being," Journals of Marriage and Family, No. 53. (1991). [Structura familiară şi binele minorului, n.d.]

Elevi de succes şi venituri scăzute: Copiii din familii întregi cu venituri reduse îi surclasează pe elevii proveniţi din familii monoparentale cu venituri mari. Din rândul familiilor cu ambii părinţi provin aproape de 2 ori mai mulţi elevi  ambiţioşi.

Sursă: "One-Parent Families and Their Children;" Charles F. Kettering Foundation (1990). [Familiile monoparentale şi fiii lor, n.d.]

Raportul dintre a creşte fără tată şi coeficientul de inteligenţă scăzut: Cel puţin o treime din copiii care au trecut printr-un divorţ „au demonstrat un declin simnificativ al prestaţiilor şcolare” pe o durata de cel puţin 3 ani.

Sursă: L.M.C. Bisnairs (et al.), American Journal of Orthopsychiatry, no. 60 (1990)

Copilul unui părinte: Potrivit unui studiu recent despre taţii tineri necustodiani, care au rămas în urmă cu plata pensiei de intretinere a minorului, mai puţin de jumătate dintre aceştia trăiau cu proprii taţi la vârsta de 14 ani.

Faliment: Dintre copiii de culoare cu vârstă între 6 şi 9 ani, cei care locuiesc numai cu mama au obţinut coeficiente de inteligenţă mai reduse decât semenii lor din familii întregi.

Sursă: Luster and McAdoo, Child Development 65. 1994.

Copii fără tată care au renunţat la studii: Luând în considerare aspectele legate de rasă, statutul socio-economic, sex, vârstă şi capacitate, s-a remarcat faptul că minorii proveniţi din familii monoparentale erau de 1,7 ori mai expuşi riscului de a renunţa la studii decât erau semenii lor care trăiau cu părinţii biologici.

Sursă: Ralph McNeal, Sociology of Education 88. 1995.

E nevoie de amândoi părinţii: Familiile, în care sunt prezenţi în casă amândoi părinţii biologici sau adoptivi ai copilului, au demonstrat un nivel semnificativ mai ridicat de implicare parentală în activităţile şcolare ale acestuia decât familiile monoparentale (numai mama) sau cu un părinte vitreg.

Sursă: Zill and Nord, "Running in Place." Child Trends. 1994 [Alergând pe loc, n.d.]

Con garden: 43% dintre deţinuţii în închisoare au crescut într-o familie monoparentală – 39% cu mamele lor, 4% cu taţii – şi o ulterioară categorie de 14% au crescut în familii fără niciunul dintre părinţii biologici. Alţi 14% dintre ei şi-au petrecut cel puţin o parte din copilărie într-un cămin pentru copii, agenţie sau înr-un alt tip de instituţie pentru tineri.

Sursă: US Bureau of Justice Statistics, Survey of State Prison Inmates. 1991 [Statisticile Biroului de Justiţie al Statelor Unite, Studiu despre Încarceraţi, n.d.]

Aşa mamă, aşa fiu: Copiii mamelor single adolescente sunt mai expuşi riscului de a comite infracţiuni în viitor. În cazul mamelor adolescente, absenţa unui tată este un factor ulterior care determina un plus de severitate din partea mamei.

Sursă: M. Mourash, L. Rucker, Crime and Delinquency 35. 1989. [Infracţiune şi delincvenţă, n.d.]

Viitori violatori: 72% dintre criminalii adolescenţi au crescut fără tată. 60% din violatorii americani au crescut şi ei fără tată.

Sursă: D. Cornell (et al.), Behavioral Sciences and the Law, 5. 1987. And N. Davidson, "Life Without Father," Policy Review. 1990. [Ştiinţe comportamentale şi lege; Viaţa fără tată, n.d.]

Delincvenţă şi sărăcie: În timp ce nivelul de sărăcie a unei comunităţi  nu e un indicator de prezicere a ratei de infracţiuni violente şi furt în respectiva comunitate, proporţia de familii monoparentale reprezintă un astfel de indicativ.

Sursă: D.A. Smith and G.R. Jarjoura, "Social Structure and Criminal Victimization," Journal of Research in Crime and Delinquency 25. 1988 [Structura socială şi persecutarea criminală, n.d.]

Probleme legate de căsătorie: Numai 13% din infractorii adolescenţi provin din familii  constituite din ambii părinţi biologici . Părinţii a 33% dintre ei sunt  divorţaţi sau separaţi şi părinţii a 44% dintre infractorii adolescenţi nu s-au căsătorit niciodată.

Sursă: Wisconsin Dept. of Health and Social Services, April 1994.

Nu e de glumă: În comparaţie cu băieţii care fac parte din familii intacte, biparentale, nu numai că e mai probabil ca băieţii adolescenţi provenind din familii destrămate să fie închişi pentru comiterea de infracţiuni, dar e mai probabil şi faptul ca aceştia să menţină o atitudine mai agresiva pe perioada de încarcerare.

Sursă: M Eileen Matlock et al., "Family Correlates of Social Skills..." Adolescence 29. 1994. [Adaptarea familiei la cererirele societăţii, n.d.]

Ceva statistică: 70% dintre tinerii din instituţiile de corecţie statale au crescut cu un singur părinte sau fără niciunul.

Sursă: Alan Beck, Survey of Youth in Custody, 1987, US Bureau of Justice Statistics, 1988. [Studiu despre tinerii daţi în custodie, n.d.]

Cel mai important lucru: Legătura dintre structura familiei şi delincvenţă e atât de puternică încât dinamica familiară domină şi o elimină pe cea între rasă şi delincvenţă şi respectiv între venit mic şi infracţiune. Această concluzie se poate întâlni si în literatura de specialitate.

Sursă: E. Kamarck, William Galston, Putting Children First, Progressive Policy Inst. 1990 [Copiii sunt pe primul plan, n.d.]

Exemple: Faţă de semenii lor fără copii, e mai probabil ca taţii adolescenţi să comită şi să fie condamnaţi pentru acţiuni ilegale. Delictele comise de aceştia sunt de natură mult mai gravă.

Sursă: M.A. Pirog-Good, "Teen Father and the Child Support System," in Paternity Establishment, Institute for research on Poverty, Univ. of Wisconsin. 1992. [Tatăl-adolescent şi sistemul de sprijin acordat minorului, în Stabilirea Paternitatii, Institutul de cercetare a sărăciei, Universitatea din Wisconsin, 1992, n.d.]

Efectul ghetou: Posibilitatea ca un tânăr de sex masculin să se abată de la lege se dublează în cazul în care acesta a crescut fără tată şi respectiv se triplează dacă trăieşte într-o zonă cu o concentraţie foarte mare de familii monoparentale.

Sursă: A. Anne Hill, June O'Neill, "Underclass Behaviors in the United States," CUNY, Baruch College. 1993 [Tipare tipice de comportament de suburbie în Statele Unite, n.d.]

Mai rău ca la război: Un soldat care a luptat în al Doilea Război Mondial avea mai puţine şanse să fie ucis în luptă decât are un băiat născut în 1974 în America.

Sursă: US Sen. Phil Gramm, 1995

Un sprint în plus şi la serviciu şi acasă:  Taţii cărora le-a păsat de dezvoltarea intelectului copiilor lor şi de dezvoltarea socială a adolescentului aveau mai multe şanse să avanseze în carieră în comparaţie cu bărbaţii neimplicaţi în astfel de activităţi.

Sursă: J. Snarey, How Fathers Care for the Next Generation.Harvard Univ. Press. [Implicarea paternă în viitorul urmaşilor, n.d.]

Taţi responsabili: În 1991 totalul preşcolarilor îngrijiţi de tată – fie ei căsătoriţi sau single - crescuse cu 5 procente (circa 20%) faţă de 1988 (15%).

Sursă: M. O'Connell, "Where's Papa? Father's Role in Child Care," Population Reference Bureau. 1993. [Unde e tatăl? Rolul tatălui în îngrijirea paternă, n.d.]

Concediu paternal: 63% din 1500 directori administrativi şi respectiv directori de resurse umane au afirmat că nu erau de acord cu ideea ca un tată să îşi ia concediu pentru îngrijirea copilului.

Sursă: J.H. Pleck, "Family Supportive Employer Policies," Center for research in Women. 1991. [Practicile angajatorului de suport pentru familie, n.d.]

La serviciu: Din 1977 până în 1989 numărul taţilor, care se plâng că munca îi acaparează nepermiţându-le să îşi onoreze responsabilităţile familiare, a crescut de la 12 la 72%. De atunci, 74% dintre tătici preferă o slujbă potrivită cu rolul de tată în detrimentul unui job cu posibilităţi de avansare rapidă în carieră.

Sursă: James Levine, The Fatherhood Project. [Proiectul de paternitate, n.d.]

Tată de la distanţă: 26% dintre taţii absenţi trăiesc în altă ţară decât copiii lor.

Sursă: US Bureau of the Census, Statistical Brief . 1991. [Biroul de Recensământ al Statelor Unite, Statistical Brief, 1991, n.d.]

Tăticul săptămânii: Tiparul relaţiei tată-copil se schimbă după divorţ chiar şi în cazul taţilor care păstrează legătura cu copiii lor. Taţii încep să se comporte mai degrabă ca nişte rude decât ca un părinte. În loc să ajute la teme, taţii ,care nu locuiesc cu proprii copii, îi duc pe aceştia la cumpărături, cinema sau la cină. Şi în loc să le dea sfaturi şi să îi îndrume, taţii divorţaţi devin „taţi de vacanţă”.

Sursă: F. Furstenberg, A. Cherlin, Divided Families . Harvard Univ. Press. 1991. [Familii destrămate, n.d.]

Vârsta nu aduce cu sine înţelepciune: În timp ce 57% dintre taţii necăsătoriţi îşi vizitează copilul de circa 2 ani mai mult de o singură dată pe săptămâna, numai 23% menţin frecvent legătura cu fiii când aceştia au în jur de 7 ani şi jumătate.

Sursă: R. Lerman and Theodora Ooms, Young Unwed Fathers . 1993. [Taţi tineri şi necăsătoriţi, n.d.]

După 10 ani: După 10 ani de la destrămarea unei căsătorii, mai mult de două treimi dintre copii declară că nu şi-au văzut taţii de un an.

Sursă: Naţional Commission on Children, Speaking of Kids. 1991. [Despre copii, n.d.]

Adresă necunoscută: Mai mult de jumătate din copiii care nu locuiesc cu taţii nu şi-au vizitat niciodată tatăl acasă la acesta.

Sursă: F. Furstenberg, A. Cherlin, Divided Families. Harvard Univ. Press. 1991. [Familii separate, n.d.]

Ani întregi petrecuţi fără tată: Circa 40% din copiii care nu locuiesc cu tatăl nu l-au mai văzut de cel puţin un an. Din cei 60% rămaşi, numai unul din 5 rămâne peste noapte acasă la tatăl său, chiar dacă numai o singură dată  pe luna. Şi numai unul din 6 îşi vede tatăl mai des de o dată pe săptămână.

Sursă: F. Furstenberg, A. Cherlin, Divided Families. Harvard Univ. Press. 1991. [Familii separate, n.d.]

Comparaţii? Potrivit unui sondaj Gallup din 1992, mai mult de 50% dintre adulţi au afirmat că taţii de azi petrec mai puţin timp cu proprii copii decât timpul pe care taţii lor îl petreceau cu ei.

Sursă: Gallup national random sample for the National Center for Fathering, April 1992.

Tată necunoscut: 35% din copiii, care locuiesc numai cu mama, nu îşi mai văd niciodată tatăl şi alţi 24% îl văd mai rar de o dată pe lună.

Sursă: J.A. Selzer, "Children's Contact with Absent Parents," Journal of Marriage and the Family, 50 (1988). [Relaţia copiilor cu părinţii absenţi, n.d.]

Contacte mai rare: Dintr-un studiu pe 304 adulţi tineri, reiese că cei, ai căror părinţi au divorţat după plecarea lor din căminul părintesc, ţineau mult mai puţin legătura cu tatăl decât fiii adulţi ai căror părinţi rămâneau căsătoriţi. Contactul săptămânal cu fiii a scăzut de la 78% pentru taţii căsătoriţi la 44% pentru taţii divorţaţi.

Sursă: William Aquilino, "Later Life Parental Divorce and Widowhood," Journal of Marriage and the Family 56. 1994. [Viaţa de după divorţ şi văduvie, n.d.]

Viaţa ca o pauză de publicitate: Adunate unul câte unul, momentele pe care un tată le petrece cu copilul său ajung la mai puţin de 10 minute pe zi.

Sursă: J. P. Robinson, et al., "The Rhythm of Everyday Life." Westview Press. 1988 [Ritmul vieţii de zi cu zi, n.d.]

Risc major: Per total, mai mult de 75% dintre copiii americani sunt la risc din cauza absenţei figurei paterne. Chiar şi în familiile biparentale, mai puţin de 25% de copii au parte de o medie de cel puţin o oră pe zi de contact relativ individual cu tatăl.

Sursă: Henry Biller, "The Father Factor..." a paper based on presentations during meetings with William Galston, Deputy Director, Domestic Policy, Clinton White House, December 1993 and April 1994. [Factorul tată..., un document alcătuit pe baza prezentărilor în timpul întrunirilor cu Galston, Director Adjunct, Politică internă, n.d.]

Cine răspunde la uşă? 1,6 milioane de copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani se întorc în case unde nu îi aşteaptă niciun adult.

Sursă: U.S. Bureau of the Census, "Who's Minding the Kids?" Statistical Brief. April 1994. [Cine are grijă de copii?, n.d.]

Comunicarea nu e importantă: unde scrie aşa ceva? Aproape 20% dintre elevii din clasele 6-12 nu au mai întreţinut de cel puţin o lună o conversaţie de calitate, care să dureze mai mult de 10 minute, cu măcar unul din părinţi.

Sursă: Peter Benson, "The Troubled Journey." Search Institute. 1993. [Călătorie cu obstacole, n.d.]

Sentiment justificat de vinovăţie: Dintr-un studiu din 1990 al L.A. Times reiese că 57% din totalul taţilor şi 55% dintre mame experimentează un sentiment de vinovăţie din cauza faptului că nu petrec îndeajuns timp cu fiii lor.

Sursă: Lynn Smith and Bob Sipchen, "Two Career Family Dilemma," Los Angeles Times, Aug. 12, 1990. [Dilemă familiară: când ambii părinţi sunt în carieră, n.d.]

Şi dumneata cine eşti? În 1965 părinţii petreceau în medie 30 ore pe săptămână cu fiii lor. În 1985 timpul destinat copiilor scăzuse la 17 ore.

Sursă: William Mattox, "The Parent Trap." Policy Review. Winter, 1991. [Capcana părinţilor, n.d.]

Merită să aştepţi: În 1992, dintre cei care au promovat liceul, s-au căsătorit înainte să aibă un copil şi au aşteptat până la 20 de ani înainte să procreeze, numai 8%, trăiau în condiţii precare.

Sursă: William Galston, "Beyond the Murphy Brown Debate." Institute for Family Values. Dec. 10, 1993. [Dincolo de Cazul Murphy Brown, n.d.]

Şi mai multe cifre:

·                    63% dintre tinerii sinucigaşi provin din cămine fără tată (sursă: U.S. D.H.H.S., Bureau of the Census – Biroul de recensământ al Statelor Unite);

• 90% din toţi copiii fără adăpost şi cei care au fugit de acasă provin din familii fără figură paternă;
• 85% dintre copiii cu tulburări comportamentale provin din familii fără tată (Sursă: Centrul de prevenţie al bolilor, n.d.);
• 80% dintre violatorii mânaţi de refularea furiei provin din familii fără tată (Sursă: Criminal Justice & Behavior, Vol 14, p. 403-26, 1978.);
• 71% dintre cei care au renunţat la şcoală provin din familii fără tată (Sursă: National Principals Association Report on the State of High Schools, Raportul Asociaţiei Naţionale a Directorilor despre Situaţia în Licee, n.d.);
• 75% din toţi pacienţii adolescenţi internaţi în centre pentru abuz de substanţe chimice- provin din familii fără tată (Sursă: Rainbows for all God`s Children, O rază de soare pentru toţi copiii lui Dumnezeu, n.d.);
• 70% din tinerii închişi în instituţiile statale provin din familii fără tată (Sursă: U.S. Dept. of Justice, Special Report, Sept 1988, Ministerul de Justiţie al Statelor Unite, n.d.);
• 85% dintre toţi tinerii încarceraţi au crescut într-o familie fără tată (Sursă: Fulton Co. Georgia jail populations, Texas Dept. of Corrections 1992, Ocupanţii închisorilor din Georgia).

Cum e situaţia din punctul de vedere al taţilor

·        37,9% din taţi nu au drept de vizită/să menţină legătura (p.6, col.II, paragraful. 6, rânduri  4 & 5, Biroul de recensământ 1991.);

• „40% dintre mame recunosc că au interferat cu  dreptul tatălui necustodian la vizită cel puţin o dată ca să îşi pedepsească fostul soţ.” (Sursă: p. 449, col. II, rânduri 3-6, ( Fulton) Frequency of visitation by Divorced Fathers; Differences in Reports by Fathers and Mothers. Sanford Braver et al, Am. J. of Orthopsychiatry, 1991; Frecvenţa dreptului de vizită al taţilor divorţaţi; Diferenţe, n.d. );
•  
• „Per total, circa 50% dintre mame nu recunoaşte importantă faptului ca tatăl să păstreze legătura cu copiii săi...” (Sursă: Surviving the Breakup, Joan Kelly & Judith Wallerstein, p. 125, Supravieţuind despărţirii, n.d.);
•  
• Numai 11% dintre mame iau în calcul părerea partenerului de viaţă când e vorba de gestionarea problemelor cu proprii copii. Contează mai mult părerea altora: profesori şi doctori – 45%, prieteni apropiaţi şi rude – 16%.  (Sursă: EDK Associates survey of 500 women for Redbook Magazine. Redbook, November 1994, p. 36, Studiul Asociaţiei EDK pe 500 femei pentru Redbook Magazine, n.d.);

• „Fostul partener de viaţă (mama) a reprezentat principalul obstacol în vederea obţinerii unor contacte mai dese cu minorii.” (Sursă: Increasing our understanding of fathers who have infrequent contact with their children, James Dudley, Family Relations, Vol. 4, p. 281, July 1991, Despre conştientizarea factorilor care determină sporadicitatea contactelor  taţilor cu fiii lor, n.d.);

• „Marea majoritate (70%) a taţilor crede că li se acordă prea puţin timp împreună cu fiii lor.” (Sursă: Visitation and the Noncustodial Father, Mary Ann Kock & Carol Lowery, Journal of Divorce, Vol. 8, No. 2, p. 54, Winter 1984; Dreptul de vizită al taţilor necustodiani, n.d.)

• „După divorţ, foarte puţini dintre copii erau satisfăcuţi de totalul timpului petrecut cu tatăl lor.” ( Sursă: Visitation and the Noncustodial Father, Koch & Lowery, Journal of Divorce and Remarriage, Vol. 8, No. 2, p. 50, 1984; Dreptul de vizită al taţilor necustodiani, n.d.)

• „ Sentimentele de furie faţă de foştii soţi au împiedicat implicarea efectivă din partea tatălui; o mamă furioasă ar putea uneori să saboteze eforturile tatălui de a-şi vizita copiii.” (Sursă: Ahrons and Miller, Am. Journal of Orthopsychiatry, Vol. 63. p. 442, July `93);
• „ Faptul că unele mame acţionează în aşa fel încât să împiedice vizitele tatălui ar putea fi o consecinţă a dorinţei acestora de răzbunare împotriva taţilor pentru situaţia problematică dintre ei din timpul căsătoriei sau post divorţ.” (Sursă: Seltzer, Shaeffer & Charing, Journal of Marriage & the Family, Vol. 51, p. 1015, November 1989)

• Dintr-un studiu: „Interferenţe cu dreptul de vizită – Un Studiu Naţional”, de Ms. J Annette Vanini, M.S.W. şi Edward Nichols, M.S.W., reiese că la 77% dintre taţii necustodiani nu li se permite să îşi viziteze fiii – prin ordin judecătoresc- în urma „interferenţei cu dreptul de vizită” dus mai departe de părintele custode. Cu alte cuvinte, nerespectarea dreptului de vizită impus de tribunal e de 3 ori mai problematică decât nerespectarea plăţii pensiei de întretinere a minorului impusă de tribunal şi afectează şi mai mult copiii perechilor divorţate. (Publicat pentru prima dată în septembrie 1992).

Pensia de întreţinere a minorului

• Informaţiile provenite din surse diverse demonstrează faptul că numai 10% din totalul taţilor necustodiali intră în categoria „taţilor neserioşi”: 90% dintre taţii cu custodie comună a plătit întreţinerea hotărâtă. Dintre taţii cu drept de vizită, 79% o plătesc. 44,5% dintre taţii fără drept de vizită continuă să îşi întreţină financiar fiii. (Sursă: Raportul Biroului de recensământ, Seria P-23, nr. 173)

• Informaţie adiţională: 66% dintre cei care nu plătesc pensia de întreţinere nu  o fac pentru că nu au mijloacele economice necesare pentru efectuarea plăţii. (Sursă: GAO report: GAO/HRD-92-39 FS).

• 52% dintre taţii care au rămas în urmă cu plata pensiei de întreţinere au un venit inferior la $6,155 pe an. (Sursă: The Poverty Studies Institute at the University of Wisconsin, Madison,1993; Instituţia de Studiu al sărăciei la Universitatea din Wisconsin, n.d.)

• 66% din mamele single lucrează part time, spre deosebire de taţi, dintre care numai 10% lucrează part time. Mai mult, aproape 47% din mamele necustodiene nu îşi onorează obligaţia de plată a pensiei de întreţinere faţă de 27% din taţii care nu respectă această obligaţie. (Sursă: U.S. General Accounting Office Report, GAO/HRD-92-39FS January 1992).

·        66% din toate pensiile de întreţinere neplătite de taţii necustodiani au ca motiv imposibilitatea de a plăti. (Sursă: U.S. General Accounting Office Report, GAO/HRD-92-39FS January 1992).

• Numărul mamelor custodiane: 11,268,000
• Numărul taţilor custodiani: 2,907,000 (Rapoarte actuale ale populaţiei, Biroul de recensământ al Statelor Unite, seriile P-20, nr. 458, 1991)

Technical Analysis Paper No. 42, U.S. Department of Health and Human Services, Office of Income Security Policy, Oct. 1991, Authors: Meyer and Garansky. (Documente tehnice de analiză, nr. 42, Ministerul de Sănătate şi Drepturi ale Individului al Statelor Unite ale Americii, Departamentul politicii de siguranţă a veniturilor, octombrie 1991, autori: Meyer şi Garansky, n.d.)

• Mame custodiane care primesc o pensie de întreţinere: 79,6%.

• Taţi custodiani care primesc o  pensie de întreţinere: 29,9%.

[ngo455]