Este corect: 25% din salariu pentru pensia alimentară?

Intrebare:  Am un copil și am divorţat anterior datei de 1 octomrbie 2011 iar azi am fost notificat de către firma la care lucrez că mi s-a instalat poprirea pe un procent de 25% din salariul pe care il castig. Este corect?

Raspuns: Procentul legal retinut din venituri pentru pensia de intretinere ce revine unui copil, conform codului de procedura civilă este de pana la 25%. Totusi, trebuie sa ţineţi seama ca, spre deosebire de vechiul Cod civil, noul Cod civil exprima o preferință pentru plata pensiei de intreținere in natura. Astfel, daca va considerati capabil sa cumparati bunuri si servicii adecvate pentru copil, pensia de întreţinere plătită în natură poate fi o foarte bună cale de a întări legăturile cu copilul dvs.

De ce o pensie platita in natura e utila dezvoltarii copilului:
De asemenea aceasta vă va permite să stabiliți o legatură mai bună cu grădinița sau școala deoarece educatorul sau învățătorul vă vor percepe si pe dvs. ca susținător financiar al copilului. Aceasta ii va determina sa se conformeze si mai mult obligatiei de a vă ține informat cu privire la activitatea școlară a copilului, etc. 

De exemplu puteti merge la magazin impreuna sa ii cumpărați hăinuțe, puteți să ii cumpărați rechizite, etc.  Vă sfătuim însă să fiți matur(a) în modul de exercitare și să încercați, pe cat posibil, sa stabiliți în acord cu celălalt părinte ce bunuri și ce servicii vor fi cumpărate. De asemenea, vă recomandăm să ținteți o evidență a cheltuielilor și să o transmiteți cu regularitate către celălalt părinte astfel încât acesta să știe că vă achitați cu bună credință de respectiva obligatie.

Sfatul nostru:
Daca vreți sa opriți poprirea puteți face o cerere de chemare în judecată pentru stabilirea autoritatii parintesti comune si pentru stabilirea modalitatii de plata in natura a pensiei alimentare. Dar pentru asta trebuie să dovediți (cu chitanțe și cu poprirea) că ați fost de bună credință și v-ați achitat istoric de obligația de a plăti pensie alimentară. Baza legală pentru această cerere (relativ la pensia de intretinere platita in natura) este art. 530 din codul civil. Vorbiți totuși cu un avocat pentru detalii suplimentare despre ce ar trebui să cuprindă cererea pe care sa o adresați instanței.

Formulare plan parental

• Planul parental minimal propus de către ARPCC.  Este vorba de un planul parental standardizat pentru uzul părinților, al mediatorilor sau al instanțelor. Planul este construit sub forma unui chestionar în format XLS, chestionar ce îndrumă pas cu pas pe cel care completează documentul. Lista mediatorilor care și-au manifestat susținerea pentru utilizarea acestui plan parental (peste 200 de specialiști) se regăsește aici.
• O variantă cu titlul de exemplu gândită pentru situația în care ambii părinți locuiesc relativ aproape unul de celălalt (în aceeași localitate). Este varianta pe care instanța (4 nopți din 14) ar trebui să o acorde în mod standard părinților care nu au reușit să se medieze. 
• O variantă cu titlul de exemplu gândită pentru situația în care ambii părinți locuiesc relativ departe unul de celălalt (în localități diferite) - pentru viitor
• O variantă cu titlul de exemplu gândită pentru situația în care ambii părinți locuiesc, unul în România iar celălalt în afara granițelor țării  - pentru viitor
• O variantă în limba engleză care a fost sursa de inspirație pentru planul propus de către ARPCC. 
  
• Planul parental particularizat, croit pe nevoile familiei respective (în cazul în care părțile implicate în mediere își permit, ele pot înlocui planul parental minimal cu un plan particularizat întocmit de către mediator, care poate urmări structura planului parental minimal de mai sus dar care poate să ofere posibilitatea unei particularizări mai mari a prevederilor)
• Alte documente utile:
• Medierea în disputarea custodiei - un articol scris de psihologul Curții de Apel Oradea, articolul prezintă principalele puncte asupra cărora părinții trebuie să se pună de acord când intră într-o mediere.
• Principiu călăuzitor la care e util ca părinții să adere. Este un set de principii călăuzitoare înainte de începerea medierii planului parental. Fiecare familie poate să adapteze acest document la situația familiei (format doc).
• Verificați și secțiunea de Modele pentru șabloane de tranzacții prin notariat 
• De ce un plan parental minimal? Argumentație
• Pledoarie pentru obligativitatea planului parental minimal

Sursa: www.arpcc.ro

Inițiativa de modificare a Legii 272/2004

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (numită și Legea Copilului) este legea care reglementează protecția copiilor în România. Legea este inspirată din modelul canadian, model care a fost luat în seamă și cu ocazia redactării noului Cod civil al României. ^{[1] [2] [3]}. În anul 2004, la presiunile U.E. și ale Baronesei Emma Nicholson, Guvernul României a emis aceasta lege axată îndeosebi pe problematica adopțiilor de copii ^[4]. Din păcate, legea neglijează aspectul divorțurilor și nici nu a fost urmată de norme de aplicare ^[5], lăsând totul la latitudinea oamenilor din sistem.
Legea introduce o serie de noțiuni inovatoare cu privire la drepturile copilului și relațiile dintre copii și părinți, printre care: interesul superior al copilului, programul de legături personale (care extinde noțiunea de drept de vizită, care exista în legislația anterioară) și altele. Legea definește și abuzurile asupra copiilor enumerând responsabilitățile variatelor autorități în domeniul prevenirii abuzurilor precum și în domeniul protecției copiilor abuzați.
Cu toate acestea legea are o serie de limitări și cu siguranță poate fi îmbunătățită. Relevant în acest context sunt propunerile de îmbunătățire ale legii promovate de către Asociația TATA în anii 2009-2011, propuneri la care s-a raliat începând cu anul 2011 și ARPCC. În cele ce urmează prezentăm Manifestul ARPCC cu privire la îmbunătățirile ce sunt necesare Legii 272/2004 privind protecția copiilor

• Legea 272/2004 se poate consulta aici sau aici
• Legea 272/2004 pe domenii '(foarte util pentru consultare rapidă)'
• Propunerea ARPCC de modificare a Legii 272/2004 (varianta 0.9)
• Manifestul ARPCC din iunie 2011 cu privire la modificarea legii 272. FOARTE IMPORTANT

La acest moment (noiembrie 2011) suntem avertizați că Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică propunerile de îmbunătățire a legii. Documentele relevante se regăsesc aici:

• Motivația Guvernului
• Proiectul Guvernului
• Pentru sugestii aici (căutați după keyword-ul "272")

Planul parental este în contradicție cu principiile medierii?

Noul Cod civil introduce pentru prima dată în România noțiunea de autoritate parentală comună cunoscută și sub denumirea de custodie comună. Ca urmare, este foarte firesc ca instanțele și mediatorii să detalieze elementele care compun această nouă instituție a dreptului civil românesc. Modul in care se exercită responsabilitățile și drepturile părinților asupra minorilor după divorț se regăsesc cel mai bine într-un document numit plan parental. Exemple utile de planuri parentale se pot regăsi aici, inclusiv un model de plan parental minimal sub forma unui chestionar, plan parental minimal pe care asociația noastră (ARPCC) îl propune ca standard minimal în reglementarea modului de funcționare a autorității părintești comune.

Obiecție: Există un principiu al medierii care afirmă că părțile își generează propriile soluții. Existența unui plan parental pare că le limitează opțiunile și le descurajează creativitatea în identificarea propriilor soluții.

Răspuns:

Suntem de acord că acest plan parental nu poate sa ofere apriori soluţii pentru orice familie şi orice situaţie. Ce observam însa este că:

Ø  Planul parental minimal nu este o invenţie a noastră ci a fost preluat (>80% din idei) din literatura de specialitate din SUA care utilizează noţiunea de plan parental "minimal" dar permite şi planuri particularizate.

Ø  În acest moment foarte puţine familii apelează la mediere. Noi încercam sa schimbam acest lucru în societatea românească. Deşi nu avem nici un interes material (nu suntem mediatori) facem acest lucru din pura convingere că este spre binele copiilor implicaţi în divorţ. Considerăm că planul parental minimal, sub forma de chestionar, ajută părţile să înceapă medierea. Apoi de la caz la caz şi funcţie de experienţa mediatorului, se va putea scrie un plan parental particularizat sau se poate utiliza planul parental minimal.

Ø  În acest moment, în majoritatea cazurilor, instanţele nu pretind părţilor un plan parental iar dispozitivele sentinţelor sunt extrem de vagi şi interpretabile, generând foarte multe conflicte. Din statistica realizata de noi, aproximativ 5% din familiile care divorţează în civil, ajung la plângeri penale pentru nerespectarea programelor de legături personale. ONG-ul nostru încearcă să determine instanţele să impună medierea sau, dacă nu se reuşeşte, să utilizeze planul minimal (mult mai complet decât ce scriu ele acum în dispozitivul sentinţei) pentru a clarifica mai bine modul de implementare a autorităţii parentale comune.

Ø  Chiar şi puținii părinţi ce apelează la mediere nu ştiu neapărat (sau nu pot prevedea) toate lucrurile asupra cărora ar trebui sa cada de acord. Şi astfel, de multe ori medierea, deși pare că e un succes, se încheie cu un plan incomplet ce pe viitor va genera probleme de interpretare.  De aceea considerăm că planul parental minimal pe care îl propunem îi poate ajuta pe acești părinți să structureze lucrurile asupra cărora vor să decidă.

Ø  Planul parental minimal încearcă să modeleze un echilibru între drepturile şi responsabilităţile părinţilor de  aceea considerăm că poate fi util mediatorului (mai ales unuia mai puţin experimentat) în a convinge părinţii sa țină o balanţă între ceea ce pretind unul de la altul.

Ø  Planul parental minimal oferă o structură care poate fi o bază pentru un mediator mai puţin experimentat în a compune un plan personalizat. Dar acest plan nu e obligatoriu. Mediatorii cu mai multă experienţă pot compune planuri mult mai elaborate şi mai potrivite familiei respective, pornind însă de la această structură minimală.

Prin urmare, planul parental minimal vine să completeze medierea clasică. Peste tot în lume există abordări "low cost" care se pot realiza în 1-2 şedinţe de mediere şi abordări "high cost" care necesita o investiţie de timp mult mai mare din partea mediatorului, cu rezultate probabil mai apropiate de ideal. În fapt, planul minimal este menit să înlocuiască dispozitivul sec al sentinţelor care s-au dat până în prezent (10 rânduri maxim, foarte criptice) şi nu planurile parentale individualizate pe care mediatorii cu experienţă le negociază cu clienţii lor.

De asemenea,  în cazul în care părinţii nu apelează la mediere, din diferite motive, acest plan parental, structurat sub forma unui chestionar, poate fi util şi judecătorului care poate astfel:

1. Să fie foarte precis în privința deciziei pe care o ia.

2. Să explice părinţilor toate aşteptările pe care le are de la ei (planul conține multe recoamndări de conduită, general valabile).

În final, propunem obligativitatea medierii şi un plan de mediere (care poate fi planul parental minimal sau un plan parental particularizat). Folosirea planului parental minimal de către mediatori, depinde de fiecare dintre ei. Tot mai mulți mediatori, judecători şi avocaţi susțin ideea de mediere obligatorie a planului parental pusă în practică de principiile oferite de planul parental minimal. Acest lucru duce la schimbarea stării de fapt din prezent, în care părinţii nu se mediază și în care nivelul de conflict foarte mare este alimentat de sentinţe judecătoreşti neclare care generează frustrări și tensiuni între părinţi, cu efecte traumatizante pentru copii.

Ca abordare, în măsura în care părțile ajung la mediator, acesta poate discuta liber cu părinţii pentru a înțelege situația specifică a familiei, după care poate utiliza formularul pentru a structura ceea ce au spus ei. Suplimentar poate adăuga text în anexe speciale care să completeze ariile pe care planul minimal nu le-a atins. Sau poate utiliza doar structura oferită de planul minimal şi să scrie de la zero un document într-o formă descriptivă, document care să constituie planul parental particularizat al acelei familii. Chiar și cu un plan parental particularizat e bine ca mediatorul să se asigure că sunt atinse toate punctele pe care le propune planul parental minimal.

Cu speranța că am reușit să clarificăm aceste aspecte vă invităm să descărcați planul parental minimal propus de noi AICI iar în măsura în care sunteți mediator sau judecător, să-l experimentați la următoarea dvs. ședință. Suntem convinși că planl parental minimal poate fi îmbunătățit în continuare și de aceea așteptăm cu interes orice sugestie de îmbunătățire la adresa [email protected].

Colectivul ARPCC

Care e diferenta dintre notiunile de "autoritate parinteasca" si "responsabilitate parinteasca"?

În România există două frazări juridice care reprezintă aproximativ acelaşi lucru: "responsabilitatea părintească" şi "autoritatea părintească". Cei doi termeni s-au încetăţenit deoarece, pe de o parte, în traducerile obligatorii efectuate de Ministerul Justiţiei unor acte europene s-a folosit termenul "responsabilitate părintească" ca traducere a termenului englezesc de "parental responsibility" iar pe de altă parte noul cod civil a definit noţiunea de "autoritate părintească".

O comparare a definiţilor pe care textele legislative în cauză le dau noţiunii de "responsabilitate părintească" şi respectiv de "autoritate părintească" dovedeşte că de fapt este vorba de aceeaşi noţiune.

Totuşi, se pare că legiuitorul, deşi a pornit iniţial cu termenul de responsabilitate părintească în proiectul noului Cod civil, a schimbat pe parcurs în mod intenţionat termenul în acela de autoritate părintească pentru a-l alinia mai bine codurilor civile din Franţa, Quebec şi Elveţia:

"CCF, CCQ şi CCE reglementează Autoritatea părintească, noţiune care reflectă mai exact raporturile dintre părinţi şi copii decât aceea de responsabilitate părintească. CCI reglementează puterea părintească - noţiune folosită şi de CC1940, dar căreia i s-ar putea reproşa caracterul arhaic, inadecvat concepţiei moderne despre raporturile dintre părinţi şi copii."^[1].

De aceea se recomandă ca în viitor să se folosească noţiunea de autoritate părintească pentru acest ansamblu de drepturi şi îndatoriri ale părinţilor faţă de copiii lor.

Conform Proiectului Noului Cod Civil, textul acestui articol este inspirat de art.371-1 CCF. (Pentru detalii a se vedea comentariul 367 din Proiectul Noului Cod Civil)

Pentru mai multe detalii consultați articolul Articolul 483 Autoritatea părintească din Iurispedia.

Prescurtări:

CCF - Codul civil francez

CCQ - Codul civil al provinciei Quebec

CCE - Codul civil elevețian

Pe ce cod se judeca un proces inceput anterior datei de 1 octombrie?

Întrebare:

La mine s-a pronuntat fondul in iunie. Apelul si recursul intra pe noul cod civil? Multumesc frumos. Maj. avocatilor spun nu. Nu mai inteleg nimic

Răspuns:

Vă supunem atenţiei, în acest context, clarificările pe care Ministerul Justiţiei, prin cuvântul d-nei Alina Rădoi, director la Direcţia Elaborare Acte Normative, le aduce acestei probleme:

„Astfel potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) din actul normativ mai sus amintit „dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil." Acesta este şi cazul raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori. Astfel, instanţa de judecată, analizând circumstanţele concrete ale speţei, va pronunţa o soluţie în temeiul legii civile noi potrivit principiului mai sus enunţat.” (citat din Alina Rădoi, Director, Direcţia Elaborare Acte Normative). Textul complet al adresei MJ se poate consulta aici

În acest context considerăm că chiar şi în cazul în care procesul de încredinţare a minorilor a început înainte de 1 octombrie 2011 şi nici unul din părinţi nu a cerut în mod expres autoritate părintească comună, datoria instanţei este de a judeca, din oficiu, cazul conform noului Cod civil. Prin urmare, pentru procesele de divorţ cu minori sau de reîncredinţare minori nefinalizate până la data de 1 octombrie 2011, indiferent de stadiul procesual, dacă au început înainte sau după data mai sus menţionată, instanţa va trebui să decidă, în general, nu asupra încredinţării minorului unuia sau altuia dintre părinţi (custodie unică) ci asupra stabilirii locuinţei minorului la unul sau altul dintre părinţi (custodie comună). Un algoritm util în acest caz este cel prezentat aici care propune un set de criterii obiective în funcţie de care ar trebui decisă locuinţa minorului.

Aceasta are efect direct asupra tuturor minorilor implicaţi prin prisma deciziilor importante cu privire la minor care trebuie luate de comun acord şi mai ales prin prisma programelor de legături personale dintre minor şi părintele nerezident, programe care pe vechiul cod erau "simbolice” şi de cele mai multe ori total inapte pentru a servi la dezvoltarea unor relaţii armonioase şi solide între copil şi părintele nerezident. Clasicul „primul şi al treilea weekend din lună” nu a fost şi nu este suficient pentru a servi interesul minorului enunţat mai sus şi cu siguranţă nu poate oferi substanţă reală noţiunii de autoritate părintească comună.

Conform cu cele mai bune practici din tarile avansate în implementarea custodiei comune, un program de legături personale ar trebui sa implice în general:

* Cel puţin 4 nopţi consecutive la fiecare serie de 14 nopţi

* Jumătate din toate vacantele minorului (nu doar vacantele de Paste, Crăciun sau cea de vara ci şi cele inter-semestriale sau intra-semestriale)

* Posibilitatea ca minorul sa se întâlnească cu părintele său în interiorul săptămânii lucrătoare cel puţin de 2 ori pe săptămână timp de cel puţin 4 ore pe zi.

Cu prietenie,

ARPCC

Cand trebuie instanta sa acorde custodie comuna si cand custodie unica

Continuam seria articolelor despre custodia comună cu o problemă spinoasă: decizia pe care judecătorul o ia cand exista un aranjament de tip custodie unică sau un aranjament de tip custodie comună. Cu acest tip de decizii veţi fi confruntaţi deseori şi este util ca jurisprudenţa ce se realizează acum să fie bazată pe cele mai bune practici din ţările care au o experienţă mai îndelungată în domeniu.

Noile reguli impuse de Codul Civil:Dacă este să privim din punct de vedere legal, în privinţa exercitării autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, Noul Cod Civil instituie regula^[1] că, după divorţ, autoritatea părintească revine ambilor părinţi (un aranjament de tip custodie comună).

În mod excepţional atunci când există motive întemeiate din punctul de vedere al interesului superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi (numit în acest caz părinte custodian). În această situaţie, celălalt părinte (părintele necustodian) păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut şi educat, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

Ce se întâmplă însă dacă unul dintre părinţi cere explicit să nu mai aibă autoritate părintească asupra copilului?

Va trebui sau nu instanţa să accepte această cerere? Poate părintele să fie scutit de exerciţiul drepturilor părinteşti chiar dacă cere acest lucru în mod expres? Este acest exerciţiu doar un drept al părintelui sau este şi un drept al copilului de a fi îndrumat de către părintele său?

La acest moment (noiembrie 2011) NU există jurisprudenţă relevantă în acest domeniu în timp ce jurisprudenţa anterioară vechiului cod civil este total nerelevantă. Dar, considerăm noi, jurisprudenţa din alte ţări (cele mai bune practici în domeniu) poate fi clarificatoare:

Pentru cazul în care ambii părinţi trăiesc, este util de remarcat criteriile care permit şi respectiv criteriile care interzic instanţei să decidă asupra exercitării autorităţii părinteşti de către un singur părinte. A se vedea în acest sens Articolul 398 - Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte. Conform Art. 507, un părinte care nu este mort, nu este declarat mort sau nu este incapabil de îşi exprima voinţa are autoritate părintească deplină asupra copilului sub rezerva cazului în care instanţa, din motive bine întemeiate care ţin de interesul superior al copilului (de exemplu cazuri de abuz, exploatare, neglijenţă, etc.) i-a retras acestui părinte autoritatea părintească asupra minorului (conform Art. 398 sau Art. 399) sau, mai mult, l-a decăzut din drepturile părinteşti (conform Art. 508).

Prin urmare un părinte nu poate cere decăderea sa din drepturile părinteşti sau retragerea autorităţii părinteşti pe care o are asupra minorului. Aceasta deoarece, pe de o parte, autoritatea părintească asupra minorului nu este doar un drept al părintelui ci şi un drept al copilului de care copilul poate fi lipsit doar în situaţii speciale ce ţin de interesul său superior, iar pe de altă parte autoritatea părintească asupra minorului implică numeroase obligaţii pentru părintele în cauză.

În acest sens, instanţa trebuie să cerceteze cu precauţie tranzacţiile prezentate de părinţi care implică faptul că unul dintre părinţi doreşte să renunţe benevol la autoritatea părintească. Instanţa trebuie să încuviinţeze o astfel de tranzacţie doar dacă există motive foarte bine întemeiate din punctul de vedere al interesului superior al minorului, care să o facă să creadă că păstrarea autorităţii părinteşti de către acel părinte ar dăuna intereselor copilului.

Cazuri valide care înlătură prezumţia de autoritate părintească comună

• În Olanda, se acordă custodie unică atunci când un părinte este alcoolic, dependent de droguri sau suferă de o boală psihică gravă sau este într-o astfel se situaţie analoagă. În astfel de cazuri, este posibil ca respectivul părinte să nu poată lua decizii referitoare la şcolarizarea minorului sau tratamentul medical pe care acesta ar trebui să îl urmeze (preluat din jurisprudenţa Curţii Supreme a Olandei 18 martie 2005, LJN AS 8525).^[2]

· Cazuri în care custodia unică este preferată de către psihologii implicaţi în evaluările de custodie în SUA [4]:

• Părinte psihotic, bolnav psihic sau incapabil de a funcţiona
• Incapacitatea părinţilor de a comunica, de a rezolva conflicte sau lipsa totală de de cooperare
• Dovezi ale abuzului fizic sau sexual
• Abuz de alcool sau droguri
• Distanţa geografică mare dintre părinţi

Cazuri în care custodia comună este preferată de către psihologii implicaţi în evaluările de custodie în SUA [4]

o Cooperare, comunicare mai bună sau lipsa conflictului

o Ataşament faţă de ambii părinţi

o Ambii părinţi sănătoşi psihic

o Implicare mai mare în creşterea şi educarea copilului din partea ambilor părinţi

o Dorinţa părinţilor

Notă: De menţionat că, spre deosebire de România unde Codul civil este categoric în privinţa instituirii prezumţiei de autoritate părintească comună în SUA această prezumţie nu există, operând doar noţiunea de interes superior al copilului (Best interests of the child). De aceea, în instanţele din SUA evaluarea psihologică este hotărâtoare în luarea unei decizii cu privire la custodie, decizie care poate fi de tip custodie unică sau custodie comună.

Cazuri care nu înlătură prezumţia de autoritate părintească comună, în ciuda unor obstacole evidente:

• Nu reprezintă o bază suficientă pentru a decide custodie unică faptul că unul dintre părinţi nu doreşte să mai colaboreze cu fostul soţ sau fosta soţie în procesul decizional privind creşterea copilului, acest fapt nu este suficient ca instanţa să se abată de la regula generală şi să garanteze custodie unică (Curtea Supremă a Olandei 10 septembrie 1999, NJ2000, 20 m. nt. S.F.M. Wortmann ; Curtea Supremă a Olandei 15 decembrie 2000, NJ 2001, 123 m. nt S.F.M. Wortmann). ^[2]

• Chiar dacă ambii părinţi solicită un aranjament de tip custodie unică în favoarea unuia dintre ei completat de un drept de acces pentru celălalt, acest fapt nu va fi o bază suficientă pentru a garanta decizia finală a instanţei. (Asser-De Boer, par.820d). De fapt, singura modalitate care garantează acordarea custodiei unice aşa cum o cer părinţii este situaţia în care părinţii pot convinge instanţa că un aranjament de tip custodie unică serveşte mai bine intereselor copilului decât custodia comună.^[2]

• Curtea Supremă a Olandei a formulat un test pentru a determina când trebuie aprobată cererea de custodie unică formulată de unul dintre părinţi: Judecătorul procesului trebuie să fie convins că problemele dintre părinţi sunt atât de serioase încât riscul ca minorul să sufere ca urmare a continuării custodiei comune, să fie atât de mare încât să nu poată fi acceptat. Ba mai mult, nu trebuie să existe nicio aşteptare ca problemele părinţilor să poată fi rezolvate în viitorul apropiat. (Curtea Supremă a Olandei 18 martie 2005, LJN AS8525, Curtea Supremă a Olandei 15 februarie 2008, LJN BB9669). Aceasta regula are de la 1 martie 2009 putere statutară deoarece este inclusă în Articolul 1 : 251a(1) al Codului Civil Olandez (Continuare al actului Parenthood and Careful Divorce Act, 27 noiembrie 2008, Staatsblad 2008, 500 Articolul J. Rezoluţie de Implementare 6 februarie 2009, Staatsblad 2009, 56).

Referinţe

1. Manualul_de_acordare_a_custodiei editat de ARPCC
2. Articolul 398 - Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte

Studiul Kelly, J. (1988) cu privire la Adaptarea pe termen lung a copiilor în urma divorțului:

Kelly, J. (1988), Adaptarea pe termen lung a copiilor în urma divorțului: constatări convergente și implicații practice. Journal of Family Psychology, 2(2), 119-139.

Studiul cercetează impactul divorțului cu privire la ajustarea pe termen lung a copiilor şi adolescenților. Variabilele asociate cu rezultatele postdivort includ conflictul, ajustarea părintelui necustodian, relația cu părintele necustodian, practicile legate de creșterea și îngrijirea copilului, re-căsătoriile părinților, şi variatele tipuri de custodie. Studiul sugerează că după divorţ ar trebui să fie dezvoltată o relație echilibrată între copii, cu fiecare părinte, relație care să includă aspecte relevante ale vieții copilului. Părinții ar trebui să înțeleagă că această stare a relației post-divorț dintre copil și părintele necustodian, mai degrabă decât divorțul în sine, determină gradul de ajustare a copilului lor. ^[1]

Sumar

Studiul cercetează impactul divorțului cu privire la ajustarea pe termen lung a copiilor şi adolescenților. Variabilele asociate cu rezultatele postdivort includ conflictul, ajustarea părintelui necustodian, relația cu părintele necustodian, practicile legate de creșterea și îngrijirea copilului, re-căsătoriile părinților, şi variatele tipuri de custodie. Studiul sugerează că după divorţ ar trebui să fie dezvoltată o relație echilibrată între copii, cu fiecare părinte, relație care să includă aspecte relevante ale vieții copilului. Părinții ar trebui să înțeleagă că această stare a relației post-divorț dintre copil și părintele necustodian, mai degrabă decât divorțul în sine, determină gradul de ajustare a copilului lor. ^[1]

Concluzii

Câteva dintre concluziile semnificative ale cercetării lui Kelly:

1. Separarea părinților este o criză pentru cei mai mulți copii.
2. Răspunsul cel mai acut după separare este în primele 6 luni și de obicei se reduce după un an.
3. Copiii proveniți din familiile divorțate vor avea un număr mai mare de probleme de adaptare socială, academică și psihologică comparativ cu cei din familiile intacte.
4. Băieții din familiile divorțate au fost mai agresivi și au avut tulburări de comportament mai des decât băieții din familiile intacte.
5. În cazurile în care conflictul parental după divorț a fost redus, copiii au considerat că divorțul a fost benefic.
6. Contactele repetate și previzibile cu părintele ne-custodian au fost dovedite în mod repetat ca fiind benefice pentru adaptarea pozitivă a copiilor, cu excepția cazurilor în care tatăl era ne-adaptat sau imatur. Aceasta a fost adevărată cu atât mai mult în cazurile în care părintele custodian a aprobat aceste contacte. De asemenea este mai adevărat pentru băieți decât pentru fete.
7. Schema standard de vizitare a tatălui și anume în weekenduri alternative a fost nesatisfăcătoare pentru copii, mai ales pentru băieții mici.
8. Un factor important al adaptării copiilor este gradul de satisfacție al mamei cu tatăl.
9. Mamele custodiene au mai multe probleme cu disciplina decât tații.
10. Adaptarea copiilor este afectată negativ atunci când exista conflicte intense intre părinți.
11. Copiii aflați în custodia părintelui de același sex se adaptează mai bine decât cei aflați în custodia părintelui de sex opus.
12. Custodia comună (legală, nu neapărat fizică) are efecte pozitive asupra copiilor. Tații sunt mai mulțumiți de aceasta decât mamele.
13. Tații au plătit pensia alimentară mai regulat în cazul custodiei comune decât în cazul custodiei unice.
14. Sindromul alienării părintești nu este caracteristic unui anumit status social sau economic, putând apărea la orice categorii populaționale

Pentru a consulta studiul complet în limba engleză consultați pagina de aici
Dacă doriți să sponsorizați traducerea lui vă rugăm să ne consultați.

ARPCC

Medierea familială în Spania. Concluzii (VI)

O intervenţie de abordare a separărilor de cuplu

Mediator Anca Sîrbeanu

CONCLUZII

Practica de mediere în ţările în care este pusă în aplicare s-a dovedit a fi un instrument util pentru gestionarea şi rezolvarea disputelor legate de destrămarea unui cuplu.

În primul rând, acordurile încheiate, care au fost stabilite şi negociate de către actorii înșiși (partenerii de cuplu), sunt mult mai satisfăcătoare şi se aduc la îndeplinire mai des.

Pe de altă parte, protagoniștii procedurii de mediere o percep ca pe un beneficiu al fiecăruia dintre ei și, în special, copiii percep mult mai bine și mai ușor ceea ce urmează să se petreacă între părinții lor.

În această privinţă, trebuie subliniat faptul că, după cum este dovedit statistic, ¨reacţiile copiilor înainte de separarea de părinţii lor sunt direct legate de intensitatea şi de calitatea care însoțește separarea sau acţiunea de divorţ. Nu este separarea sau divorţul în sine, doar manierele greșite de comportament, răutatea și practicile eronate ale părinţilor, care – și mai rău - implică si copiii să trăiască negativ aceste evenimente.

Toate acestea pot fi depășite în cazul în care părinţii decid să coopereze. În cazul în care separarea este o experienţă controversată, conflictuală, copilul o experimentează la nivel psihic si afectiv în termeni de pierdere: rupe legăturile afective cu mama sau cu tatăl său, pierde un model de identificare, se creează nesiguranţă, pierdere, etc"

Prin urmare, este imperios necesar ca medierea familială să aibă ca scop două obiective majore: importanţa promovării exercitării în comun a responsabilităţilor pentru creşterea copilului, după separare şi necesitatea de a păstra pentru copii ambii părinţi după separarea acestora.

Medierea familială în Spania. Indicații și contraindicații pentru medierea de familie (V)

O intervenţie de abordare a separărilor de cuplu

Mediator Anca Sîrbeanu

INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII PENTRU MEDIEREA DE FAMILIE

Filozofia care reglementează medierea este atât de atractivă, încât poate duce la o viziune excesiv de optimistă, ajungând astfel la greşeala de a crede că medierea este alternativa de alegere pentru rezolvarea tuturor problemelor sau a conflictelor de familie.

Potrivit Lisei Parkinson, ¨tensiunile, suferințele și confruntările care însoţesc separarea unui cuplu au rădăcini foarte adânci, exista conflicte structurate în care ambii soţi au nevoie sa își păstreze o necesitate emoţională profundă de luptă, pentru că viaţa lor nu ar mai avea sens în cazul în care unul dintre ei ar renunţa la luptă". În aceste cazuri, chiar şi mediatorii cei mai experimentați pot eşua, atunci când încearcă cu încăpățânare să rezolve un conflict atât de încâlcit, căruia nici una dintre părți nu vrea sa îi pună capăt ".

De aceea, trebuie să recunoaştem că medierea familială, ca orice specialitate, are limitele ei, mai ales pentru că funcţionează pe voinţa liberă a părţilor. Medierea este contraindicată atunci când se desfășoară sub anumite circumstanțe.

În acest sens, medierea familială nu pare a fi soluţia cea mai potrivită pentru acele cazuri în care:

-- Oricare dintre membrii cuplului (sau amândoi în anumite cazuri) nu se bucură de  capacitatea deplină de exercițiu asupra drepturilor sale și, prin urmare, nu este în măsură să îşi asume nici un fel de angajamente. Din acest motiv, nu trebuie să înceapă procedura de mediere, în cazul în care este sigur că unul sau ambii parteneri suferă comportamente disfuncționale, cum ar fi alcoolismul, abuzul de droguri, etc.

-- Nu este recomandabila medierea, în toate acele cazuri în care un membru al cuplului (sunt chiar și copiii incluși aici), este victimă a unui comportament violent, pentru că deciziile sunt în mod inevitabil influenţate de dezechilibrul de putere în cuplu, iar acordurile la care se va ajunge vor fi influenţate de frică, existând o doză de risc pentru membrii familiei, victime ale violenţei, şi creşte probabilitatea de nerespectare a acordurilor.

În astfel de cazuri clienții trebuie îndrumați către alte servicii, cum ar fi terapia de familie sau de cuplu, sau, în situația în care se prezumă că există violențe și/sau rele tratamente aplicate copiilor, se anunță de urgență organele de asistență sociale abilitate, fiind singurul caz în care mediatorul depășește statutul de profesionist neutru și imparțial și este ¨dezlegat¨ de obligația de confidențialitate impusă de actele normative în vigoare.

Medierea familială în Spania. Ipotezele de bază și rolul mediatorului (IV)

O intervenţie de abordare a separărilor de cuplu

Mediator Anca Sîrbeanu

IPOTEZELE DE BAZĂ ŞI ROLUL MEDIATORULUI

Medierea familială se bazează pe o serie de ipoteze de bază care ar putea fi rezumate după cum urmează:

--Separarea sau divorţul nu trebuie sa ducă la pierderea unui părinte de către copii, ci să păstreze intacte legăturile dintre părinți și copii.

- Cuplurile care s-au separat pot găsi ei înșiși baza acordului care să reglementeze relaţiile lor ulterioare.

-- Procesele care ajung în fața instanței duc la escaladarea stării de conflict și nu favorizează înțelegerea și comunicarea dintre părinții separați / divorțați si copiii lor, părinții cu asemenea atitudine pierzând în timp respectul acestora.

Acestea sunt ideile centrale pe care mediatorul trebuie să le transmită cuplului pentru a-i determina sa accepte ideea și să recurgă efectiv la mediere și, în acest scop, mediatorul trebuie să întrunească o serie de caracteristici personale şi profesionale, în mare parte datorită faptului că succesul medierii depinde de el, el fiind cel care orientează negocierea.

În primul rând, mediatorul trebuie să aibă o formare specifică, indiferent de formarea profesională de origine şi, în general, se impune să fie licențiat sau absolvent în domeniul ştiinţelor umaniste, sociale sau juridice si, de asemenea, sa aibă un curs de specializare sau master care sa includă, printre altele, cunoştinţe de bază din dreptul familiei, teoria negocierii, tehnici de intervievare şi gestionarea conflictelor.

Recomandarea Consiliului Europei citată mai sus precizează că: "Trebuie să existe

mecanisme adecvate care să garanteze existența unor:

- Proceduri pentru selectarea, formarea şi calificarea de mediatori.

--Standarde de "bune practici" care ar trebui să fie elaborate și completate în permanență pentru mediatori. "

La rândul său, Legea cu privire la medierea familială din Provincia autonomă Catalonia prevede la articolul 7:

"1. Mediatorul trebuie să fie o persoana care profesează ca avocat, psiholog, asistent social, educator social sau pedagog și este înscris intr-un organism profesional specific.

2. . Condiţia de mediator ar trebui să fie declarată în conformitate cu experienţa profesională şi formarea specifică, care urmează să fie stabilite prin regulament ".

Mai mult decât atât, mediatorul trebuie să se bucure de anumite calități personale, cum ar fi: empatie, respectiv capacitate afectivă și emoțională, uşurinţa de a comunica şi de a stimula comunicarea între părțile aflate la mediere.. Un autor menţionează, de asemenea, utilizarea unui limbaj neutru, ascultarea activă, aptitudinea de a controla în egală măsură emoţiile părților, însă și procedura, precum şi capacitatea de a detecta și depăși blocajele de comunicare.

În cele din urmă, mediatorul nu are puterea de a decide - aceasta fiind diferenţa care separă medierea de arbitraj - şi trebuie să fie neutru şi imparţial în interacţiunile cu părțile, ceea ce înseamnă că trebuie să nu fie in nici un fel influenţat, chiar daca părțile mediază asupra unor valori, prejudecăți sau emoții și, în același timp, nu poate fi părtinitor cu nici una din părți, având grijă ca timpul pe care îl acordă fiecăreia să fie echilibrat.