luni, 27 februarie 2017

Mitul părintelui primar !

Traducător : Cătălina Costin



O copie a acestui articol poate fi descărcată aici:
https://goo.gl/0GoJtP


Se spune adesea că divorțul scoate la iveală ce e mai rău în oameni. Acest lucru este, fără îndoială, adevărat dar, în multe cazuri, judecători bine intenționați înrăutățesc și mai mult o situație, de multe ori din neatenție.

Două cazuri recente ilustrează această problemă. În primul caz, o mama casnică dintr-un mic oraș a avut o aventură extra-conjugală, ceea ce l-a făcut pe soțul ei să înainteze actele pentru divorț. Vecinii lor au ostracizat-o pe mamă în asemenea măsură încât ea a decis să se mute la 240 de mile distanță și să ia copiii cu ea. Se înțelege că tatăl, care a făcut parte activ din viața copiilor, nu a vrut să se întâmple așa ceva, deoarece acum și-ar vedea doar rareori copiii. În timp ce judecătorul a fost foarte tulburat de fapte în fața instanței, mamei i s-a   permis să se deplaseze și să ia copiii cu ea. Nu doar că acum copiii își vor vedea numai rareori tatăl lor, ci aceștia au și fost dezrădăcinați din singura casa pe care au cunoscut-o, precum și îndepărtați de școlile lor, de prietenii lor și de familia lor extinsă. Decizia judecătorului s-a bazat foarte mult pe faptul că mama a fost o mama casnică și, în opinia judecătorului, a fost, din punct de vedere al trecutului, părintele „primar".
În cel de-al doilea caz, un tată militar trimis în străinătate s-a întors acasă și și-a găsit soția implicată într-o relație extra-conjugală. A solicitat divorțul și, deși fusese un părinte activ, instanța a acordat custodia exclusivă a copiilor săi fostei sale soții. Acum, el își vede copiii doar o dată la două săptămâni, în weekend.

Judecătorul din acest caz și-a bazat și el decizia pe   ideea că mama a fost, din punct de vedere al trecutului, părintele „primar".
Mulți oameni sunt tulburați de aceste cazuri fiindcă se pare partea vinovată a fost răsplătită iar părților nevinovate li s-a făcut o nedreptate. Aceste rezultate inițiale par cu siguranță nedrepte. Cu toate   acestea, nu aceasta este cea mai rea parte a acestor decizii. Nu doar că rezultatele inițiale sunt nedrepte, aceste decizii pun copiii în situații riscante în fața unor consecințe foarte negative pe termen lung.
Situația copiilor afectați de divorț este și mai precară, în medie, în ceea ce privește aproape fiecare măsură de sănătate și bunăstare emoțională, inclusiv un risc mai mare în ceea ce privește problemele referitoare la învățătură, alcool și droguri, abilități sociale slabe, depresie și suicid, delincvență și încarcerare, precum și o sănătate fizică mai precară și mortalitate timpurie. Motivul pentru toate acestea are mare legătură cu faptul că una dintre cele două persoane cele mai importante din viața unui copil este deseori retrogradată în postura unui vizitator rar, după cum ilustrează exemplele de mai sus.

Această problemă poate avea repercusiuni majore asupra noastră, a tuturor. S-a afirmat faptul că Adam Lanza, atacatorul din școala Sandy Hook, o luase pe căi greșite în momentul în care divorțul l-a despărțit de tatăl său. Un cercetător de seamă numește această problemă „o problemă gravă de sănătate publică".
Aceste cazuri se bazează pe mitul conform căruia un părinte este părintele primar. Adesea, judecătorii emit decizii în acest sens în cadrul unor cazuri, chiar dacă nu există niciun temei juridic sau de sănătate mintală pentru acest lucru. Peste trei duzini de studii efectuate în ultimii 20 de ani au constatat că, atunci când ambii părinți sunt iubitori și competenți, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, o înțelegere comună de parenting - cu luarea de decizii în comun și cu perioade de timp aproape egale pentru părinți - asigură cele mai bune rezultate pentru copiii lor.
Acest mit pare să fi apărut dintr-o prezumție legală numită „regula de aproximare" care a fost propusă cu mai bine de 20 de ani în urmă și care a fost, în cele din urmă, respinsă. Cu toate acestea, mulți avocați, psihologi și judecători încă o urmează, dată fiind neutralității și simplității sale superficiale. Totuși, la fel ca multe soluții simpliste, este pur și simplu greșită.
Pe lângă crearea unor rezultate proaste pentru copii, regula de aproximare încurajează și însuși aspectul pe care spera inițial să-l prevină - conflictul parental. Acest mit nesănătos este atât de distructiv încât în prezent multe state s-au îndepărtat de el.

În Arizona, de exemplu, dreptul de custodie al acestui stat le permitea înainte judecătorilor să ia în considerare „dacă unul dintre părinți, ambii sau niciunul a(u) oferit copilului îngrijire primară", în momentul adoptării deciziilor referitoare la custodie. Legiuitorul statului Arizona a abrogat acest limbaj iar în prezent dă indicații instanțelor în vederea maximizării timpul parental al ambilor părinți ori de câte ori este posibil.

În Nebraska, din păcate, custodia unică reprezintă în continuare o normă. Mamelor le este acordată custodia fizică unică în 62 la sută din cazuri iar taților în 10 la sută din cazuri. Custodia comună este acordată doar în 25 la sută din divorțurile din Nebraska.


Nu există nici o bază legală sau medicală pentru mitul părintelui primar. Cercetările științifice arată că înțelegerile pentru perioada parentală la fiecare două weekend-uri sunt dăunătoare pentru copii și totuși încă sunt dispuse în multe cazuri, în mod regulat. Legislativul ar trebui să oprească această criză de sănătate publică și să facă  astfel încât custodia comună să devină o normă în Nebraska, așa cum a devenit în alte state.



ref.[ngo5227]
Colectivul ARPCC

vineri, 24 februarie 2017

Cum se articulează o custodie comună?

Traducător: Stan Cristina






Acesta este un rezumat, pentru a citi intregul articol click aici


În mod normal, în calitate de avocat specializat în dreptul familiei, mă confrunt cu situaţia în care judecători şi procurori şi, inclusiv, avocați/avocate ai/ale părții adverse sunt surprinși (și chiar se sperie) atunci când, în numele clientului meu, cer în fața Tribunalului custodia comună, pentru că le sună a ceva ciudat pe care încă nu-l stăpânesc. Le sună precum o împărțire a timpului copiilor de 50-50% după divorț, dar nu este așa, ceea ce se întâmplă și ceea ce înseamnă pentru tați, mame și copii custodia comună este ceva mult mai complex.


Câte un operator juridic a ajuns să-mi spună că ce bine funcţiona custodia exclusivă și regimul de vizite, timp de 30 de ani, iar acum trebuie să se schimbe forma de a vedea lucrurile și, în plus, să se găsească soluții bune pentru minori.


Întotdeauna este mai bine să învăţăm din date și/sau studii ale altor țări care, de ani de zile, au impus custodia comună sau coresponsabilitatea parentală.

Nu trebuie inventat nimic nou. În urmă cu nişte ani, faptul de a solicita custodia comună de către un părinte era ca și cum te aflai în altă galaxie. Se considera puțin obișnuit și ciudat (uneori de respins) ca un părinte să lupte pentru a sta cu copiii lui mai mult timp și a le dedica parte din viața lui ca figură atașament.

În prezent, societatea a depăşit această gândire (deși există reprezentanți politici și juridici care nu își dau seama), iar copiii, fete și băieți, au norocul de a se baza pe mai multe figuri de atașament decât mama (a se vedea sentința recentă a Tribunalului Constituțional imparțial din Germania). Mamele, dar și tații, se dau peste cap să-și exercite noua formă de paternitate responsabilă, iar ceilalți membri ai familiei (bunici etc.) se dau peste cap alături de ei și ele.

Ce noroc au copiii, fete şi băieți, doar dacă părinții lor nu hotărăsc să solicite despărțirea sau divorțul. În acest caz, ar fi sortiți să fie obiectul conștient sau inconștient al luptei ce se produce pentru control în procesul de divorț.

Să nu ne păcălim, casa, pensiile, controlul banilor etc., primează în lupta pentru copii. Până la urmă, cine luptă pentru a obţine custodia exclusivă a copiilor, nu luptă pentru bunăstarea copiilor, ci pentru cea proprie. A se vedea Jurisprudența Curții Supreme pentru Familie din state precum New York, California sau Germania, în care nu se amintește faptul că cel care luptă pentru custodia  exclusivă a copiilor, pretinzând să-i desprindă și să-i distanțeze pe copii de celălalt părinte, poate că nu este cel mai potrivit părinte.

Întotdeauna îmi pun aceeaşi întrebare, dacă nu există casă, nici bani, oamenii își rezolvă problemele într-o formă mai pacifistă decât atunci când există lucruri materiale pentru care să lupte. Astfel o arată datele de care dispunem.


Dar să mergem la problema acestui articol.

Dacă în anul 2005 s-a aprobat o lege ce permitea custodia comună, de ce Tribunalele acordă atât de puţine custodii comune?

Ei bine, ştim deja că multe se refuză prin imperativ legal (art. 92,7 din Codul Civil), deși modificarea Codului Civil ar elimina dintr-o trasătură de condei divorțul cauzal, adevărul este că legiuitorii noștri au stricat totul atunci când au transformat orice cauză în răul denumit maltratarea femeii. Orice divorț este cauzat de Legea Integrală privind Violența împotriva Femeii din 2004. Deja nu mai era necesar să pună nimic în Codul Civil, privind cauzele de divorț.

Aşadar, în mod logic nu se poate acorda o custodie comună prin imperativul art. 92,7 din C. Civil. Sau, în orice caz, condițiile necesare pentru a o obține sunt atât de ridicole și perverse, precum mulți autori au spus deja despre ceea ce s-a făcut în anul 2005 că a fost o rasoleală legală, încât nu voi adăuga nimic.

Nu trebuie să uităm că legea din 2005 este atât de perversă încât face ca fetele şi băieții ai căror părinți divorțează și li se atribuie custodia lor unui singur părinte (majoritatea mamelor, potrivit datelor CGPJ), face ca acești băieți și aceste fete să fie discriminați comparativ cu restul copiilor ai căror părinți locuiesc împreună. Cu alte cuvinte, pierd dreptul de a fi îngrijiți în mod egal de către ambii părinți, urmând litera din art. 68 din Codul

Civil, ce OBLIGĂ PĂRINȚII SĂ ÎMPARTĂ, printre altele,  GRIJA ȘI ATENȚIA FAȚĂ DE COPII. Nu vom face referire la nenumăratele acorduri și tratate internaționale ce încalcă drepturile acestor minori în țara noastră, însă oricine poate să le consulte și va constata că așa este.

Însă, urmând linia de argumentare anterioară, oare toate divorţurile au loc din cauza violenței împotriva femeii?

Nu, problema este că se aprobă legi şi nu sunt bine articulate bine. Se vorbește despre custodia comună și nu se spune în ce constă. Și uneori ajung să mă gândesc că, din fericire, este de ajuns să vedem draft-urile Legilor privind Egalitatea de Tratament și a Legii privind Medierea, pe care o pregătește Guvernul actual.















ref.[ngo2744]
Colectivul ARPCC

marți, 21 februarie 2017

Nu mai pot pastra legatura cu copilul meu !





Intrebare adresata catre colectivul A.R.P.C.C 

Orice raspuns este bine primit din partea tuturor si va asteptam la comments cu sfaturile dumneavoastra pentru acest caz.



Buna ziua!
As dori un sfat daca se poate.
In 2014 am divortat.
Avem un baiat de 4 ani jumate la ora actuala.
In timpul procesului de divort,dintr-o eroare am avut probleme cu legea,fapt pt care am stat inchis 5 luni in germania.
Intre timp divortul s-a finalizat iar custodia baiatului a fost data in totalitate mamei fara motive intemeiate.
Divortul s-a finalizat in Martie 2015.
Din toamna lui 2015 mama baiatului are pe cineva.
De atunci nu mai lasa baiatul cu mine si incearca sa rupa legatura dintre noi.mentionez ca baiatul este foarte atasat de mine.
Mi-a interzis sa intru in gradinita si i-a facut concubinului procura speciala prin care ii cedeaza drepturile de mama legate de copil.
Cu drept de a lua decizii,semna,ridica bani,scoala,doctor,etc.
Ce ma sfatuiti sa fac pt a avea custodie comuna si pastra leg cu baiatul meu.
Multumesc anticipat!




ref.[ngo4666]
Colectivul ARPCC

vineri, 17 februarie 2017

Capcana familiei moderne — și ce se poate face în această privință

Traducator : Luisa Cringus

O copie a acestui document poate fi descărcat aici:  https://goo.gl/mHMU24



Contrar stereotipurilor, bărbații căsătoriți cu femeile sunt mai fericiți în căsnicie.

De fapt, potrivit studiilor, o femeie căsătorită este mai puțin fericită decât un bărbat căsătorit, mai puțin fericită decât femeile singure, mai puțin convinsă de faptul că persoanele căsătorite sunt mai fericite decât persoanele singure și mult mai predispusă să divorțeze. Femeia redevine fericită odată ce rămâne singură, pe când nivelul de fericire al bărbatului scade, iar femeile divorțate sunt mai puțin interesate să se recăsătorească decât bărbații divorțați.

Răspunsul la eseul meu recent de pe Money.com reprezintă un indiciu cu privire la de ce se întâmplă aceste lucruri. În Volumul de lucru invizibil care trag femeile în jos, descriu munca de gândire aferentă căsniciei, mentenanța gospodăriei și îngrijirea copilului—muncă descrisă cel mai bine ca fiind una intelectuală, mentală și emoțională—și am analizat o parte din cercetările care arată că femeile (măritate cu bărbați) desfășoară o astfel de muncă într-un număr mai mare comparativ cu bărbații (însurați cu femei).

Rezultatul este o minte ocupată și când spun asta, ma refer la ambele sensuri ale cuvântului: mințile femeilor sunt ocupate, distrase de munca esențială de a avea grija de nevoile altora și, din această cauză, pot simți că mințile lor nu sunt cu adevărat ale lor. În comentariile de pe internet, femeile au răspunsul concluziilor mele, respectiv că femeilor le este interzisă o “lumină a minții” cu un răsunător “da!”, “amin!”, “mulțumesc!” și “exact!”

Cititorii au avut și întrebări. De ce persistă aceste inegalități în relațiile de familie? Nu au și bărbații propriile servicii care presupun să depună un efort intelectual? Observăm divizări similare în domeniul muncii între cuplurile de același sex? Ce se poate face în această privință? La invitația primită din partea Money și în calitate de autor a unei lucrări despre sociologia sexului, sunt bucuros să ofer niște răspunsuri și un sfat important pentru prevenirea divorțului.

Nu gândesc și bărbații tot timpul?

În timp ce există excepții, rămâne adevărat că încă există o divizare asimetrică tipică în domeniul muncii. Printre cupluri formate din două persoane care au venituri, bărbații și femeile muncesc aproximativ un număr egal de ore pe săptămână, atât atunci când desfășoară o muncă remunerată, cât și atunci când desfășoară una neremunerată — 54 de ore pe săptămână, respectiv 53—dar femeile desfășoară aproximativ două treimi din munca neremunerată și o treime din munca remunerată; bărbații procedează invers.

Și bărbații desfășoară activități intelectuale, în mod deosebit munca intelectuală care le este  specifică din punct de vedere cultural. Un cititor prietenos a comentat, spre exemplu, că soțul ei este responsabil de a se asigura ca se tunde iarba, mașina este reparată și jgheaburile sunt curățate. Alt cititor, mai puțin prietenos, a dorit să îmi reamintească că el a fost responsabil de “repararea cuptorului, toaletei...schimbarea uleiului la mașină, a roților de la mașină și schimbarea roților de vară cu cele de iarnă...”


Desigur, dar acele sarcini specifice unei gospodării—ca cele care, de regulă, sunt atribuite bărbaților—sunt, în cel mai bun caz, săptămânale și, deseori, lunare, sezoniere sau chiar anuale. Din punctul de vedere al frecvenței, nu sunt comparabile cu sarcinile pentru care se simt responsabile multe femei: cină, hainele ce trebuie spălate, deplasările cu mașina, antrenamente, lecții. Prin urmare, mințile femeilor au tendința de a fi mai tot timpul ocupate comparativ cu cele ale bărbaților.


Provocarea împărțirii în mod egal

Majoritatea cuplurilor din ziua de azi nu își fac planuri pentru astfel de situații diferențiate. În Revoluție nefinalizată, sociologul Kathleen Gerson a descoperit că 80% dintre bărbați și 70% dintre bărbați afirmă că își doresc o relație cu “limite flexibile indiferent de sex” și preferă împărțirea sarcinilor, și nu specializarea în anumite sarcini.

Acest lucru este draguț, dar nu așa se întâmplă de obicei. Acest fapt se datorează forțelor externe cuplurilor care le împing la aranjamente diferențiate, ce impactează atât cuplurile de același sex, cât și pe cele de sexe diferite. Trei sferturi dintre persoanele homosexuale și lesbiene, cu doi părinți care muncesc, aleg să se specializeze în anumite sarcini și acest lucru nu poate fi explicat prin stereotipuri referitoare la diferențele dintre sexe, ideologii sau natură umană.

Majoritatea locurilor de muncă, de exemplu, încă operează potrivit modelului de soție din anul 1950, model ce este numit de către Josh Levs, autor al Totul sau nimic, “Era unei structuri în muncă de tip Mad Men”. Acești lucrători au o soție acasă și, prin urmare, nu au responsabilități de soț, parentale sau gospodărești. A avea succes la muncă înseamnă a putea concura și, combinat cu imperativul masculin și obligația de a proceda astfel, munca are obiceiul de a smulge bărbații din familie, o observație evidențiată de Levs în răspunsul dat eseului meu. Este adevărat.

Cu toate acestea, retragerea împreună de la locul de muncă nu reprezintă, de regulă, un început. Majoritatea soților nu își permit să aibă un serviciu cu timp de lucru parțial. Este posibil, totuși, ca ei să își permită să trăiască dintr-un singur venit, o alegere făcută mai potrivită din punct de vedere economic de către angajator - furnizează asigurări de sănătate și scutiri de taxe pentru soțiile care stau acasă și nu lucrează. Între timp, costul îngrijirii copilului pune presiune asupra unor familii ca să țină unul dintre soți acasă, deoarece astfel se pot economisi bani. Acea persoană este mai mult probabil să fie femeie decât bărbat, dată fiind diferența de remunerare dintre bărbați și femei.

Cele mai multe planuri merg, deseori, într-o direcție greșită. Pentru cartea ei, Vertijul diferențelor dintre sexe, sociologul Barbara Risman a întrebat aproximativ 7.000 liceeni dacă planifică să se orienteze spre o carieră sau să rămână acasă. Treisprezece ani mai târziu, ea a pus aceleași întrebări din nou. Aproximativ jumătate dintre fetele care doreau să își construiască o carieră, stăteau acasă, iar aproximativ tot atâtea fete care doreau să rămână acasă, erau încadrate în muncă. Alt studiu confirmă această tendință: există o mică legătură între ceea ce dorim și ceea ce primim.


Criza ascunsă

Ca rezultat al acestei dinamici, cuplurile se află, deseori, la răscruce de drumuri: ei au planificat o împărțire a muncii, dar întâmpină dificultăți în transpunerea acestei idei în realitate. Unii insistă; majoritatea ajung la un compromis. Dar care?

Aici lucrurile devin neplăcute. Gerson, menționat mai sus, nu a întrebat doar ce tip de divizare a muncii doresc oamenii, ci a întrebat și despre Planul lor B. Planul A, dacă vă amintiți, era împărțirea, preferată de 70% dintre bărbați și 80% dintre femei. Dar în ceea ce privește Planul B, bărbații și femeile au diferențe majore de opinie: aproximativ 70% dintre bărbați își doresc reîntoarcerea la rolurile tradiționale ale femeilor și bărbaților. Când li s-a oferit această opțiune, aproximat 75% dintre femei au ales divorțul.

În această literatură există o lecție puternică și un sfat foarte important. Lecția este următoarea: există forțe mai mari decât fiecare dintre noi, mai mari decât relațiile noastre și mai mari decât însăși căsnicia. Acestea ne conturează viețile, fie că ne place sau nu.



ref.[ngo5212]
Colectivul ARPCC

marți, 14 februarie 2017

Statutul Taților Lumii

Traducător: Manea Doinita

Acesta este un rezumat, pentru a citi intregul articol accesati aici






Despre MenCare: Acest raport a fost produs de către MenCare, o campanie globală pentru promovarea implicării bărbaților și a băieților în calitatea de îngrijitori / asistență sociali. Cu activitatea în peste 30 de țări, partenerii MenCare au derulat inițiative comune de susținere, cercetare și programare pentru implicarea bărbaților în parenting pozitiv, îngrijire echitabilă, prevenirea violenț ei și în sănătatea maternală, a nou-născuț ilor și a copiilor. Campania este coordonată de către Promundo și Sonke Gender Justice (Justiția Sexelor Sonke) împreună cu Rutgers, Save the Children (Salvați copiii) și Alianța MenEngage în calitatea de membri ai comitetului de conducere. Pentru mai multe informaț ii despre campanie și partenerii acesteia vizitați pagina de internet MenCare la www.men-care.org.

Punctele de vedere exprimate în această publicație sunt acelea ale autorilor ș i nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere oficiale ale vreuneia dintre organizațiile afiliate. Pentru o listă a oricăror erori sau omisiuni găsite ulterior după imprimare vă rugăm să ne contactați: [email protected].
Citare sugerată: Levtov R, van der Gaag N, M Greene, Kaufman M, ș i Barker G (2015). Starea părinților (taților) din lume: Rezumat: O publicație de susținere a MenCare. Washington, DC: Promundo, Rutgers, Salvați Copiii, Justiția Sexelor Sönkeși Alianța MenEngage.

Tații contează. Relațiile tată-copil, în toate comunitățile și în toate etapele vieții unui copil, au impact profund ș i amplu asupra copiilor, care durează o viaț ă, dacă aceste relații sunt pozitive, negative sau lipsesc. Participarea bărbaților ca tați și îngrijitori (asistență sociali) contează enorm ș i pentru viețile femeilor. Ș i, afectează într-un mod pozitiv ș i viaț ă bărbaților înșiși.


Aproximativ 80% dintre bărbaţi i devin taţii biologici la un moment dat în viețile lor, și virtual toți bărbații au o oarecare legătură cu copii – în calitate de rude, profesori, antrenori sau ca simpli membri ai comunității. Dacă ei sunt tați biologici, tați vitregi, adoptivi sau adoptivi sau tutori legali; dacă sunt frați, unchi sau bunici; dacă sunt se află într-o relație cu o persoană de același sex sau de sex diferit; ș i dacă locuiesc sau nu cu copiii lor, participarea bărbaților la îngrijirea zilnică a altora are o influenţă ă durabilă asupra vieții copiilor, femeilor ș i bărbaților ș i un impact durabil asupra lumii din jurul lor.


Schimbări masive la locul de muncă și în gospodării aduc modificări în participarea bărbaților ca persoane care îngrijesc – ceea ce înseamnă că starea părinților (taților) din lume se schimbă. Cu toate acestea, implicarea bărbaților în procesul de îngrijire a lipsit adesea din politicile publice, de la colectarea ș i cercetare sistematica a datelor, precum ș i de la eforturile de promovare a emancipării femeilor.

Acest prim raport cu privire la Starea părinților (taților) din lume reunește constatări cheie de cercetare internațională, împreună cu exemplele de program ș i politică legate de participarea bărbaților la procesul de îngrijire, în sănătatea ș i drepturile sexuale ș i de reproducere, în domeniul sănătății materne, a noilor-născuți și a copilului, în violență și prevenirea violenței și în dezvoltarea copilului.


Acesta este un rezumat, pentru a citi intregul articol accesati aici

ref.[ngo3417]
Colectivul ARPCC

sâmbătă, 11 februarie 2017

Semnarea petitiei ARPCC pentru Egalitatea parentala !




Introducerea prezumţiei de custodie comună fizică în legislatia română

Semnaţi petiţia pentru a face un pas înainte 


Egalitatea parentală nu poate fi atinsă decât prin introducerea în legislaţia romană a prezumţiei de custodie comună fizică. Această prezumţie este din ce în ce mai răspândită în Europa, Australia şi SUA. 

State ca Suedia, Canada, Norvegia, Danemarca, Belgia şi Franţa au o astfel de prezumţie în situaţia în care părinţii nu se înţeleg altfel, judecătorul putând sau chiar fiind obligat să acorde custodie comună fizică chiar atunci când unul dintre părinţi este împotriva acestei idei. În multe ţări europene (Lituania, Grecia, Elveţia, Italia, Germania, etc.) iniţiative în derulare care au ca scop instituirea unor astfel de prezumţii în legislaţia respectivelor state.


Custodia comuna este buna pentru mame, pentru copii si pentru tati. Este aranjamentul cel mai bun pentru copil, odata ce părinți ajung la concluzia că nu mai pot locui împreună ca si soți. Studiile științifice au demonstrat ca pe termen mediu si lung implicarea ambilor parinti (chiar si divortati) in creșterea si educarea copilului se corelează cu indicatori ai bunastarii mai ridicati pentru copil, aproape la fel de ridicați ca indicatorii de bunăstare ai copiilor din familiile intacte.





Pentru mai multe detalii puteți consulta literatura de specialitate disponibilă la adresa web www.arpcc.ro/biblioteca
Vă mulțumim.


ref.[ngo2108]
Colectivul ARPCC

miercuri, 8 februarie 2017

Asociaţia Română pentru Custodia Comună

Atentie ! Acesta este un rezumat, pentru a citi intregul document click aici




ARPCC are plăcerea să pună la dispoziţia persoanelor interesate (avocaţi, mediatori, judecători) decizia nr. 327 din 26.02.2013 emisă de către Curtea de Apel Bucureşti. ARPCC consideră că decizia este relevantă din două puncte de vedere:

1. Toate cele trei instanţele (de fond, de apel şi de recurs) au recunoscut necesitatea reinstaurării autorităţii parentale comune pentru părinţii care au pierdut exerciţiul ei ca urmare a unei decizii definitive şi irevocabile emise sub imperiul vechiului cod al familiei. Conflictul dintre părinţi (inclusiv cel legat de existenţa unor plângeri penale) a fost considerat în mod corect ca nefiind un motiv temeinic pentru ca o atare cerere să fie refuzată (jurisprudenţa din România pare să fie coerentă referitor la acest punct).

2. Instanţa de recurs a confirmat regula introdusă de noul cod civil privitoare la prevalenţa exercitării în natură a obligaţiei de întreţinere, dacă părintele nerezident cere acest lucru, în ciuda opoziţiei părintelui rezident. Astfel, instanţa de recurs a cenzurat refuzul instanţelor inferioare de acorda părintelui nerezident dreptul de a se achita în natură (cumpărând bunuri şi servicii pentru minor). Motivarea instanţei e clară: "conflictul dintre părinţi” nu reprezintă un motiv temeinic de a refuza o astfel de cerere.

Hotărârea reprezintă una dintre primele soluţii din Romania in care instanţa impus (în mod definitiv şi irevocabil) pensia în natură (fie chiar şi parţial) împotriva obiecţiilor părintelui rezident. Din păcate, în ciuda excelentei motivări a instanţei referitoare la obligaţia instanţelor de a nu refuza părintelui de bună credinţă cererea de a se achita în natură de obligaţia de întreţinere, instanţa de recurs a acordat doar parţial acest drept1. Acest lucru este surprinzător şi dezamăgitor faţă de motivarea oferită de instanţă. Totuşi considerăm că decizia emisă de CA Bucureşti este extrem de util a fi distribuită către toate instanţele de minori, cu speranţa reaplicării şi alinierea jurisprudenţei legate de exercitarea obligaţiei de întreţinere integral în natură. Felicităm în acest sens pe d-nele judecător Ioana Singh şi Cristina Guţă pentru motivarea oferită.

Ca şi autori morali ai Recursului în Interesul Legii cu nr. 4/20133,4 prin care am reuşit unificarea practicii judecătoreşti legată de aplicarea în timp a prevederilor noului cod civil5 , ARPCC îşi declară interesul de a lucra colaborativ cu instanţele, cu Ministerul Public şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a obţine o decizie cu caracter de uniformizare şi de aliniere a practicii judecătoreşti în sensul prevalenţei înfiinţării obligaţiei de întreţinere în natură. Pensia de întreţinere în natură este o componentă esenţială a unei corecte implementări autorităţii parentale comune. Nici un alt motiv decât cel expres enunţat de legiuitor (neîndeplinirea cu rea credinţă a obligaţiei de întreţinere) nu justifică sentinţele judecătoreşti ce refuză părintelui nerezident cu autoritate parentală dreptul fundamental de a se îngriji direct de creşterea şi educarea copilului. Orice intervenţie nenecesară a statului în acest domeniu fiind o ingerinţă în viaţa de familie (dintre părintele cu autoritate parentală şi copilul său) ar încălca articolul 8 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale.


Colectivul ARPCC

Atentie ! Acesta este un rezumat, pentru a citi intregul document click aici

ref.[ngo3825]
Colectivul ARPCC

joi, 2 februarie 2017

Se modifică legile cu privire la custodia comună, după cum afirmă activiştii

O copie a acestui articol poate fi descărcată aici
Articolul poate fi gasit in original aici

Traducător: Strilescu Anca
Corector: Zamfir Georgeta



New Delhi, 31 oct. 2014, DHNS:

Activiştii au primit cu bucurie decizia Comisiei Judiciare de a alege subiectul custodiei comune ca analiză în vederea propunerii unor posibile modificări la Legea cu privire la tutori şi la minorii sub tutelă.

Activiştii caută modificarea vechii legislaţii, care să satisfacă dorinţa miilor de părinţi separaţi care vor sa obţină posibilitatea de a avea custodie comună sau îngrijire părintească comună, care dă posibilitatea unui copil dintr-un cuplu divorţat să petreacă timp egal atât cu mama naturală cât şi cu tatăl. Kumar Jahgirdar, preşedintele ONG Iniţiativa Drepturile Copiilor pentru Custodia Comună, a spus: “Am cerut Guvernului să ia în considerare introducerea conceptului de custodie comună.”

“Copilul are nevoie de afecţiune din partea ambilor părinţi,” a declarat acesta. El a adăugat că în majoritatea cazurilor de divorţ, Instanţele de Judecată o preferă pe mamă ca tutore pentru copilul cu părinţi cu probleme.

“Noi am cerut drepturi cu privire la timpul alocat vizitelor din partea tatălui natural al copilului, astfel încât, petrecând timp de calitate cu copilul, şansele ca acesta să se înstrăineze de tată să fie reduse,” a spus Jahgirdar.

După Savio Periara, pshiholog de copii şi consilier din Bangalore: “Taţii din ziua de azi au grijă de copii la fel ca mamele. Cuplurile separate, în mod normal, se luptă pentru satisfacerea propriului lor ego, ca să controleze copilul ca şi unealtă de răzbunare şi pedepsire a celuilalt.”

“Astfel de situaţii pot fi evitate făcând custodia comună obligatorie pentru binele copilului. Este timpul ca legile să fie modificate pentru promovarea co-parentalitaţii,” a declarat aceasta.

Activistul Swaroop Sarkar spunea că sondajele au arătat faptul că în anumite ţări, unde custodia comună a devenit obligatorie, rata divorţului a scăzut.

“Practica generală este ca copilul să stea în timpul săptămânii cu un părinte şi în weekend-uri cu celălalt. Vacanţele şcolare, de asemenea, se petrec în mod egal cu ambii părinţi separaţi,”a declarat el. El spunea că mişcarea Comisiei Judiciare este una pozitivă, în direcţia revizuirii Legii cu privire la tutori şi copiii sub tutelă, care nu se mai potriveşte cu vremurile şi realitatea timpurilor moderne.

“Custodia comună este necesară în interesul copiilor şi în interesul, la o scară mai largă, a societăţii, deoarece studiile de cercetare arată că un copil, căruia i s-a negat dragostea şi grija tatălui, va fi înclinat să renunţe la scoală, să fugă de acasă, să devină un delincvent şi în cazul fetelor, să devină vulnerabile la o eventuală sarcină în perioada adolescenţei”, a mai spus el.




ref.[ngo2120]
Colectivul ARPCC

miercuri, 1 februarie 2017

CUSTODIA COMUNĂ ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII

(O viziune pentru a învăța și a deprinde)

Traducător: Stan Cristina
O copie a acestui articol o gasiți aici


Acesta este un rezumat, pentru a citi textul in intregime cititi aici





După aprobarea legii din Aragón și a celei din Valencia privind stabilirea custodiei comune a copiilor și având contact cu acest fenomen al custodiei comune în SUA și în Spania, datorită profesiei mele, m-am hotărât să pun la dispoziția celor interesați acest mic studiu de drept comparat.

În acest articol vom face doar evaluări foarte sumare și vom exprima câteva păreri despre faptul dacă este mai bine sau mai rău pentru copiii ai căror părinți se despart sau divorțează să se stabilească custodia comună sau cea exclusivă a acestora, deși postura noastră legală și personală este în favoarea custodiei comune, de preferat în cazul divorțurilor, dat fiind că toate studiile și experiența noastră personală și profesională o garantează.

Să reflectăm la următoarea întrebare: de ce în SUA, care are atâția ani de experiență în materie de divorțuri, s-au aprobat de-a lungul timpului legi în favoarea custodiei comune sau a planurilor de creștere și educare?
Am adunat legile statale din diverse state ale uniunii SUA și am verificat ce spun legiuitorii și judecătorii din fiecare dintre aceste state din punct de vedere legal și al jurisprudenței legat de ce este mai bine pentru copiii ai căror părinți divorțează sau se despart în mod legal și cum se organizează viața acestor copii în urma divorțului, felul cum au hotărât că trebuie să se rezolve acest tip de dispute, din punct de vedere legislativ și al jurisprudenței.

Vom vedea că există state ce stabilesc medierea obligatorie, ca cerere prealabilă intentării procesului și chiar, fără să fie obligatorie, există o cultură a medierii și concilierii prealabile, la care părțile nici măcar un sunt obligate, dar se apreciază faptul de a fi încercat. Există state atât de avansate precum Luisiana unde tribunalul poate dispune ca părinții să participe la un seminar pentru părinți divorțați, pentru a învăța să fie părinți divorțați și a căuta cele mai bune soluții pentru conflictele lor. În unele cazuri se numesc Școli de Divorț

În unele state abia dacă este reglementată tema custodiei și este lăsată pe mâna judecătorului sau a rapoartelor serviciilor sociale. În alte state, părinții sunt obligați să dea o declarație privind drepturile copiilor lor (Delaware) în caz de divorț, pentru a fi admisă acțiunea, luându-și angajamentul de a nu folosi copiii în aceste cazuri, și declarând că știu care sunt consecințele legale (pierderea custodiei) în caz că o fac.

Există state, printre care Minnesota, ce solicită să se demostreze dedicarea prealabilă în creșterea și educarea copiilor pentru a putea solicita custodia comună și pentru ca instanțele să poată evalua respectivul factor printre mulți alții.

Una dintre cele mai mari realizări din legislația în materie de divorțuri, în care sunt implicați copii, din ultimii ani este solicitarea planului parental sau a planului de creștere și educare a copiilor.

Există un Stat, Washington, ce a eliminat termenii de custodie și vizite din legislația sa și a introdus un termen nou: planul de creștere și educare sau planul parental. În momentul prezentării unei acțiuni de divorț, în unele state este obligatorie prezentarea unui plan parental și de creștere și educare a copiilor, propunându-se lucruri atât de diferite precum cine o va face și sub ce formă se vor organiza nu doar timpul de îngrijire și atenție zilnică acordate copiilor, ci și sub ce formă vor fi îndeplinite obligațiile la nivel educativ, teme privind sănătatea, activități extrașcolare, tabere școlare, cantonamente etc.

În unele state, în respectivul plan se prevede necesitatea de a stabili cum se va face față cheltuielilor pentru toate acestea și forma în care se vor plăti și cum va contribui fiecare părinte la respectivele cheltuieli, cum se întâmplă în Codul din California. În unele state se prevede inclusiv ca în respectivul plan să se includă mecanismele prin care se vor rezolva viitoarele conflicte, ce nu trebuie să fie cele juridice.

După decenii în care tații erau considerați doar puțin mai mult decât furnizori ai mijloacelor de trai ale copiilor și în urma multiplelor studii ce au fost elaborate referitor la consecințele nefaste ale creșterii băieților și fetelor fără o figură paternă prezentă în viața lor, în urma unui divorț, multe state ale uniunii au recunoscut pe rând rolul fundamental al prezenței figurii paterne în viața acestor copii ai divorțului, pentru o dezvoltare mai bună și mai adecvată a acestora. Toate acestea, alături de evoluția fundamentală a tezelor feministe ce au reușit să introducă egalitatea între sexe în aceste cazuri, scăpând de tezele caracteristice sec. al XIX-lea, ce au continuat și în sec. XX, ce continuau să le păstreze femeilor (mame) rolul tradițional de îngrijitoare exclusive ale copilului, după divorț.

Grație contribuțiilor asociațiilor femeilor feministe și taților implicați în paternitate și, inclusiv, grație mișcărilor homosexuale s-a reușit ca în multe state ale uniunii să fie recunoscută custodia comună înțeleasă ca formă de a împărți îngrijirea și creșterea copiilor în urma divorțului părinților.


Cel mai negativ aspect pe care l-am găsit în studiul nostru este luarea în considerare a faptului că acuzația de rele tratamente sau de abuzuri este suficientă în unele state, pentru a scoate din discuție de la început custodia comună.

Deși există jurisprudență ce stabilește că atunci când acuzația se dovedește a fi falsă, cel care a făcut acuzația în fals pierde dreptul de custodie în mod automat (punctul 15 din statutul statului Maine, legea din Dakota de Nord sau cea din New Hampshire). De aici, a apărut un nou fenomen în SUA, ce constă în răpirea copiilor de către cel care l-a acuzat în mod fals pe celălalt de rele tratamente sau abuzuri, înainte ca autoritățile să le ia copiii. Astfel, numărul copiilor răpiți de către părinții lor în SUA a crescut de șase ori în ultimul deceniu, răpitorii fiind într-un procent de aproape 85% mamele și restul tații sau alte rude. În mod curios, în Europa se “importă” aceste idei preconcepute potrivit cărora denunțul prealabil este suficient pentru a nu acorda custodia comună, cu consecințe nefaste, precum s-a întâmplat în SUA. În prezent, în statele Uniunii tribunalele reconsideră acest tip de abuzuri de denunțuri fără cauză, pentru a obține beneficii, ajungând inclusiv ca unele state să reglementeze pedepse foarte drastice pentru cei care folosesc aceste mecanisme legale ilicite.


Acesta este un rezumat, pentru a citi textul in intregime cititi aici

ref.[ngo2785]
Colectivul ARPCC

Cele mai citite