Raport Salvați Copiii: Scăderea ratei vaccinărilor, unul din pericolele majore cu care se confruntă copiii din România

Articolul poate fi gasit in original aici

Sărăcia, având consecință abandonul școlar, discriminarea, agresivitatea, scăderea numărului vaccinărilor, lipsa unei instituții specializate – Avocatul Copilului sunt principalele motive de îngrijorare semnalate de organizația Salvați Copiii în Raportul Alternativ Periodic, care va fi prezentat Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului, în 3 octombrie, la Geneva, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, Salvați Copiii România a monitorizat, pe parcursul a șapte ani (2008 — 2015), mai mulți indicatori, printre aceștia fiind “sărăcia, cu una dintre cele mai perfide consecințe ale ei, abandonul școlar, rata ridicată a mortalității infantile, în principal determinată de cauze prevenibile și afecțiuni tratabile în condițiile unui sistem medical funcțional, scăderea ratei vaccinărilor, care atrage după sine revenirea unor boli eradicate sau cu incidență scăzută, stigmatizarea și discriminarea copiilor în comunitate și școală, pe criterii economice, de etnie, de sănătate, cultura agresivității ca metodă de educație”.

Astfel, din raport reiese că mai mult de jumătate dintre copiii din România (52,2%) trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, media în statele membre ale UE fiind de 28%, iar insuficiența resurselor alocate pentru educație, sănătate și protecție socială adâncește vulnerabilitatea copiilor din zonele defavorizate.

Din analiza bugetului copiilor pe educație, protecție socială și sănătate, rezultă că în ansamblul cheltuielilor realizate de stat pentru cele trei domenii România cheltuiește, deseori, unele dintre cele mai mici procente din PIB, în comparație cu statele membre UE. “În cazul celor trei domenii cheie pentru copii, cheltuielile au ajuns să fie și cu peste 41% mai mici decât mediile europene”, susține Salvați Copiii.

În privința accesului la educație, raportul arată că aproape 366.000 de copii cu vârsta între 3 și 17 ani nu urmau nicio formă de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial, liceal sau profesional), în anul 2013, iar, potrivit Eurostat, la sfârșitul anului școlar 2014 — 2015, rata părăsirii timpurii a școlii a crescut cu 1,8% în numai 2 ani, de la 17,3% (2012 — 2013) la 19,1%.

Potrivit studiului, copiii romi se confruntă cu o vulnerabilitate deosebită și sub aspectul participării la educație.

“Doar 42% dintre copiii romi (6-15 ani) au mers la grădiniță, în comparație cu 87% dintre copiii de alte etnii și care trăiesc în același mediu. Procentul copiilor cu vârsta învățământului obligatoriu care nu merg la școală este de 22% în cazul copiilor romi și de 6% în cazul copiilor de alte etnii”, potrivit Salvați Copiii.

În raport se susține, totodată, că participarea copiilor la învățământul public, considerat a fi gratuit, implică anumite costuri considerabile care trebuie acoperite de familie, cu toate că legea interzice acest lucru, analiza Salvați Copiii indicând că un cost total mediu alocat per copil este de 1.490 lei, iar per familie este de 1.954 lei, având în vedere și familiile cu mai mult de un copil școlar.

Raportul a identificat ca fiind o problemă majoră și faptul că România nu are o instituție independentă specializată care să preia atribuțiile menționate de Comitetul ONU, de tipul Avocatul Copilului.

“În 2015, s-au înregistrat în total 12.164 de petiții, din care doar 103 petiții făceau referire la drepturile copilului și ale familiei, ceea ce înseamnă, din punct de vedere al timpului alocat, o rată de două petiții pe săptămână într-o țară în care aproape 1,7 milioane de copii trăiesc în sărăcie, iar peste 350.000 de copii (3-17 ani) nu erau cuprinși, la începutul anului școlar 2014, în sistemul de învățământ. Deși atât societatea civilă, cât și Comitetul ONU au subliniat importanța unui Avocat al Copilului specializat, Parlamentul a respins, în 2009, 2012 și 2015, propuneri de lege care vizau înființarea acestei instituții”, precizează sursa citată.

Potrivit raportului, copiii cu probleme de sănătate mintală sunt discriminați atât de colegi, cât și de profesori și se constată absența incluziunii copiilor cu dizabilități, existând numeroase cazuri de discriminare și segregare bazate pe rezultate școlare și comportament.

O altă concluzie a raportului este că “stigmatizarea și discriminarea copiilor care se identifică LGBT este larg răspândită atât în mediul școlar, în familie, cât și în comunitate”.

Referitor la mortalitatea infantilă, fenomenul este constant mai grav în mediul rural, motivele ținând, în principal, de accesul mai redus la servicii medicale, de distanța mare până la localitățile unde astfel de servicii pot fi accesate, de nivelul scăzut de educație a mamei și de veniturile reduse ale gospodăriei, se arată în raportul Salvați Copiii.

“În ceea ce privește decesele copiilor mai mici de cinci ani, este îngrijorător faptul că aproape jumătate dintre acestea (48%) au cauze evitabile. Astfel, în anul 2013, principalele cauze de deces pentru această grupă de vârstă (1-4 ani) au fost bolile aparatului respirator (23,5%), urmate de leziuni traumatice și cauze externe (21,4%)”, potrivit Salvați Copiii.

Din analiza Salvați Copiii reiese și că, deși interzise prin lege, abuzul și neglijarea continuă să fie fenomene prezente în viața copiilor din România, adăugându-se că un procent de 63% dintre copii spun că au fost bătuți acasă de către părinți, în timp ce 20% dintre părinți consideră încă pedepsele fizice drept un mijloc de educare a copiilor.

Salvați Copiii România își exprimă îngrijorarea și asupra fenomenului impunității în cazuri de violență asupra copiilor. “Agresorii care răspund penal sunt mai degrabă excepția decât regula în cazul violenței fizice, unde datele ne arată că numai între 5% și 11% dintre agresori ajung în fața justiției”, se spune în raport.

Date îngrijorătoare apar legate și de fenomenul de bullying în școli. “Astfel 73% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situații de bullying, în școala lor. (…) Din păcate, școlile nu au o abordare comună în cazurile de bullying; unii profesori sunt mai implicați în stoparea comportamentului violent, în timp ce alții rămân pasivi. Unii copii au menționat că există situații când unii profesori încurajează bullying-ul sau pe agresori (umilind în mod constant unii copii)”, se menționează în raport.

În privința minorilor rămași singuri acasă, datele colectate de Salvați Copiii de la inspectoratele școlare pentru finalul anului 2015 au relevat un număr mult mai mare de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate — 212.352—, decât cel înregistrat în evidențele serviciilor publice de asistență socială — 85.194.

Raportul arată și faptul că deși, în perioada 2009 — 2016, au avut loc o serie de modificări legislative în reglementarea regimului adopțiilor în vederea creșterii numărului de copii declarați adoptabili și a scăderii duratei procedurii de adopție, o evaluare de impact a acestor măsuri nu a fost realizată până în acest moment.

Analiza Salvați Copiii indică și o scădere a ratei vaccinărilor și a accesului la servicii medicale, mai ales pentru copiii din mediul rural și a celor de etnie romă.

“În ultimii ani, se înregistrează o scădere a acoperirii vaccinale cu vaccinurile cuprinse în calendarul național de vaccinare, concomitent cu apariția unui număr mare de cazuri de boli prevenibile prin vaccinare. Pe lângă unele sincope recente în aprovizionarea cu anumite tipuri de vaccinuri, cauze importante de vaccinare incompletă a copiilor sunt și neprezentarea și refuzul vaccinării. Rezistența sau indiferența la vaccinare a unor părinți denotă, printre altele, și faptul că lipsesc intervențiile și serviciile specializate care să promoveze vaccinarea”, se arată în raport.

Salvați Copiii precizează că Raportul Alternativ reflectă opiniile și recomandările sintetizate în urma a două evenimente de consultare desfășurate la începutul anului 2016: o consultare de patru zile cu 48 de copii din București și 10 județe ale țării, urmată de o consultare cu reprezentanți ai 16 organizații neguvernamentale active în domenii specifice ale drepturilor copilului.

De asemenea, se menționează că studiile Salvați Copiii avute în vedere la redactare raportului au la bază participarea și opiniile a peste 7.700 de copii, 6.612 părinți și 790 de specialiști din rândul autorităților și societății civile, mai arată Agerpres.

ref.[ngo4629]

Colectivul ARPCC

Unde se află tinerii adulţi care au trăit în domiciliu alternant?

Nume Traducator :SCULITA CRISTINA

Urmărim nota de săptămâna trecută. Echipa lui Fabricius atestat 72 de studenţi actuali ai căror părinţi au divorţat când ei aveau mai puţin de 3 ani. Rezultatele arată că relaţia cu mama nu este afectată în cazul studenţilor care au petrecut numeroase nopţi la taţii lor, atunci când ei aveau mai puţin de 3 ani. In schimb, relaţia cu tatăl este deteriorată pentru tinerii adulţi, atunci când nu au avut ocazia să petreacă nopţile la tatăl lor atunci când erau copii.


Aceste rezultate sunt semnificative din punct de vedere statistic, indiferent care este nivelul conflictului dintre părinţi, nivelul de educaţie al mamei sau timpul petrecut cu fiecare părinte, de-a lungul unei zile. Ceea ce influenţează buna sănătate a tinerilor adulţi(18-21 de ani), este faptul că au putut petrece noaptea cu amândoi părinţii, când tinerii erau foarte mici(1-3 ani); relaţiile se construiesc în cotidianul meselor, al toaletei, al ritualului de culcare și de trezire.


Petrecerea în mod frecvent a nopţilor la domiciliul tatei, înainte de 3 ani, este un fapt favorabil până la vârsta adultă.

Testul de chestionar pune accent pe relaţia studenţilor cu fiecare părinte și starea lor de anxietate. Părinţii lor au completat un chestionar on-line. Acordul dintre tată și mamă asupra condiţiilor de reședinţă a copilului mic a fost verificat.

Unul dintre rezultate este foarte surprinzător pentru că se pune rar această întrebare în momentul în care se decide asupra aranjamentului reședinţei copiilor; la ce nivel tinerii adulţi ai căror părinţi au divorţat, le reproșează acestora că au generat necazuri în viaţa de familie?

Atunci când tinerii adulţi(18-21 de ani) nu au putut petrece nopţile la tatăl lor, atunci când erau copii, ei îi reproșează puternic tatălui lor că a creat necazuri familiale. Când ei au putut petrece 1 sau 2 nopţi la două săptămâni( un weekend din două) ei continuă să-și condamne mai mult tatăl. In schimb, în cazul unei reședinţe alternative( de 3 până la 7 zile cu tatăl, timp de 2 săptămâni), reproșurile tinerilor adulţi sunt mai puţine decât în cazurile precedente și sunt adresate, în egală măsură, tatălui și mamei. Acest echilibru este mult mai favorabil bunăstării generale a adultului.

In concluzie, cercetătorul atrage atenţia asupra efectelor pe termen foarte lung ale nopţilor petrecute în plus sau în minus cu fiecare părinte; câteva nopţi la două săptămâni fac o mare diferenţă!

Vom vorbi în nota următoare despre efectul unităţii de măsură( zile, săptămâna, procentaj) când se decide aranjamentul pentru reședinţa copiilor.




ref.[ngo3983]
Colectivul ARPCC

Proiect de lege - Paraguay - Împotriva PAS

O copie a acestui articol poate fi descărcată aici:

Traducător: Ioana Ionescu

Corector: Dragos Plamadeala

Art. 1 Această lege se referă la alienarea parentală.

Art. 2 Se consideră alienare parentală intervenția în dezvoltarea psihologică a copilului sau adolescentului indusă sau promovată de părinți, bunici sau de persoanele care au copilul sau adolescentul în îngrijire, sub tutela sau curatelă, cu scopul de a-l respinge sau a-l urî pe celălalt părinte sau de a strica relația care există între aceștia.

- Sunt forme de alienare parentală , pe lângă faptele declarate de justiție sau constatate prin expertiză, realizate în mod direct sau cu ajutorul unui terț:

I- denigrarea părintelui care exercită paternitatea sau maternitatea

II- îngreunarea exercitării autorității părintești

III- îngreunarea relaționării copilului sau adolescentului cu părintele și familia acestuia

IV- îngreunarea exercitării dreptului prevăzut de lege de a conviețui cu familia

V- privarea în mod voit a părintelui de informațiile relevante despre copil sau adolescent, incluzândule pe cele care fac referire la studii, sănătate și alte schimbări

VI- reclamarea fără motiv a părintelui, a rudelor acestuia sau a bunicilor, pentru a opri sau a îngreuna conviețuirea acestora cu copilul sau adolescentul

VII- schimbarea domiciliului (cu un loc mai îndepărtat) fără motiv, cu scopul de a îngreuna conviețuirea copilului sau adolescentului cu celălalt părinte, cu rudele acestuia sau cu bunicii.

VIII- propunerea schimbării sau anulării numelui de familie al celuilalt părinte

Art. 3 Practicarea actului de alienare parentală afectează dreptul fundamental al copilului sau adolescentului de a conviețui in mod sănătos cu familia, înrăutățește relațiile cu părintele și familia sa, constituind un abuz moral împotriva copilului sau adolescentului și neîndeplinirea sarcinilor obligatorii a autoritații părintești sau a altor obligații prevăzute de tutela sau curatelă.

Art. 4 O dată ce s-a luat la cunoștința de actul de alienare parentală , la cerere sau din oficiu, în orice moment al procesului, în mod deliberat sau accidental, procesul va avea întâietate, și judecătorul va lua, imediat, in conformitate cu legile Ministerului Public, măsurile provizorii utile pentru păstrarea intergrității psihologice a copilului sau adolescenului, incluzând asigurarea conviețuirii cu părintele și dacă este cazul aproprierea din nou a celor doi.

- Se va asigura copilului sau a adolescentului și a părintelui un program de vizite asistate, exceptând cazurile cu risc crescut de asupra integrității fizice si psihice a acestuia, vizite asistate de o persoană calificată desemnată de procuror sau judecător.

Art. 5 – odată ce a luat cunoștință de actul de alienare parentală voluntar sau involuntar, judecătorul, dacă consideră necesar, poate stabili expertiză psihiatrică, psihologică sau socială.

1. Expertiza se va baza pe o largă evaluare psihiatrică, psihologică și socială, după caz, cuprinzând, interviuri personale cu părțile, examinarea documentelor autorităților, istoricul relației de cuplu și a despărțirii, cronologia incidentelor, evaluarea personalității celor implicați și examinarea comportamentului copilului sau adolescentului cu privire la o eventuala acuzare a părintelui.

2. Expertiza se va realiza de o echipa pluridisciplinară autorizată, alcătuită din profesioniști cu aptitudini, confirmate de experiența profesională sau educațională, în diagnosticarea alienării parentale. Această echipă va trebui să fie înscrisă la Înalta Curte de Justiție și pentru autorizarea ei se necesită colaborarea Societății de Psihiatrie și Psihologie din Paraguay.

3. Echipa multidisciplinară desemnată pentru stabilirea alienării parentale va avea un termen de 90 ( nouăzeci) de zile pentru a prezenta opinia, cu posibilitatea de prelungire doar în baza unei autorizații judiciare bazate pe circumstanțe justificate.

6. Dacă se constată acte tipice de alienare parentală, sau orice comportament care împiedică coexistența copilului sau adolescentului cu părintele, voluntar sau involuntar, judecătorul poate, în mod cumulativ sau nu, fără a aduce atingere răspunderii civile sau penale, să utilizeze toate instrumentele procedurale adecvate pentru a inhiba sau a atenua efectele acesteia, în funcție de gravitatea cazului:

I- declararea actului de alienare parentală și avertizarea alienatorului

II- mărirea programului de conviețuire familială în favoarea părintelui alienat

III- stabilirea unei amenzi pentru părintele alienator

IV- stabilirea de asistență a psihiatrică , psihologică și/ sau biopsihosocială

V- Înlocuirea custodiei unice cu custodie comună sau inversarea custodiei unice

VI- stabilirea domiciliului copilului sau adolescentului

VII- declararea suspendării autorității părintești

- Dacă se constată comportament abuziv, imposibilitatea sau obstrucționarea conviețuirii în familie, judecătorul poate hotarî domiciliu periodic alternant pentru copil sau adolescent .

7. Atribuirea sau modificarea custodiei va favoriza părintele care face posibilă o conviețuire a copilului sau adolescentului cu celalalt părinte, atunci când custodia comună nu se poate aplica.

Art. 8 Schimbarea domiciliului copilului sau adolescentului este nerelevantă în aprecierea acțiunilor menite să asigure dreptul de conviețuire familială , cu excepția cazurilor în care există un acord între părinți sau o decizie judecătorească în această privință.






ref.[ngo881]
Colectivul ARPCC

Legea nr. 7/2015 din 30 Iunie privind relațiile de familie în cazuri de separare sau despărțire a părinților

Acesta este un rezumat.
Articolul in original poate fi gasit aici

Sunt informați toți cetățenii Țării Bascilor asupra faptului că Parlamentul a adoptat Legea nr. 7/2015 din data de 30 Iunie privind relațiile de familie în cazuri de separare sau despărțire a părinților.


Aprobarea inițiativei de către Parlament a reprezentat începutul unei proceduri parlamentare complexe și de amploare cu privire la legea în prezent adoptată, care venea să introducă în Dreptul civil din Țara Bascilor, norme care fuseseră deja aprobate în alte comunități autonome din împrejurimile noastre.

Articolul 8. Autoritatea parentală.

1. Autoritatea parentală este exercitată în comun de către ambii părinți sau doar de către unul dintre aceștia, cu acordul expres sau tacit al celuilalt. Autoritatea parentală va fi exercitată întotdeauna în beneficiul și în interesul copiilor.

2. În mod excepțional, dacă este în beneficiul copiilor, judecătorul va putea decide să acorde custodia, în totalitate sau în parte, unuia dintre părinți. Judecătorul va putea, de asemenea, să nu acorde custodia unuia dintre părinți, dacă procesul indică faptul că ar exista temei pentru aceasta.

Articolul 9. Custodia copiilor.

1. Fiecare părinte, împreună sau separat, va putea solicita judecătorului, în interesul copiilor, să dețină, în comun sau separat, custodia legală a copiilor. Cererea trebuie trimisă împreună cu o propunere referitoare la evoluția regimului custodiei, inclusiv determinarea perioadelor de conviețuire și relaționare, precum și mijloacele de comunicare cu părintele care nu deține custodia copiilor și, acolo unde este cazul, cu celelelalte rude și persoane apropiate.

2. Împotrivirea unui părinte la acordarea custodiei comune sau relațiile precare dintre părinți nu vor exclude și nici nu vor fi suficiente pentru a nu acorda custodia comunp, dacă aceasta este în interesul minorului.

3. Judecătorul, la cererea unei părți, va decide în favoarea custodiei comune, de fiecare dată când acest lucru nu prejudiciază interesele minorilor și va lua în considerare, întotdeauna, următoarele circumstanțe:.

a) Practica anterioară a părinților cu privire la relațiile acestora cu minorii, atitudinea lor și relațiile copiilor cu fiecare părinte.

b) Numărul băieților și fetelor.

c) Vârsta băieților și fetelor. 

d) Opinia copilului, dacă acesta are discernământ și în toate cazurile în care are peste 12 ani.

e) Îndeplinirea obligațiilor de către părinți, respectul reciproc, precum și atitudinea lor în vederea asigurării relațiilor copiilor cu ambii părinți, celelalte rude și persoanele apropiate.

f) Rezultatul rapoartelor referitoare la alin. 4 al acestui articol.

g) Mediul social, școlar și familial al copiilor.

h) Posibilitatea părinților de a îmbina viața profesională cu cea familială, precum și atitudinea lor, voința și implicarea în îndeplinirea obligațiilor.

i) Locația reședinței obișnuite și sprijinul pe care îl primesc.

j) Orice altă circumstanță concurentă a părinților sau copiilor care este relevantă regimului de conviețuire

4. Înaintea pronunțării hotărârii, părțile pot pune la dispoziție, sau judecătorul, din oficiu sau la cerere, poate obține rapoarte cu privire la medierea familială, doctori, specialiști în domeniul social sau psihologic cu privire la modalitatea adecvată de exercitare a autorității parentale și regimul custodiei minorilor și, acolo unde este cazul, cu privire la domiciliu, relațiile și comunicarea copiilor cu părintele cu care nu locuiesc și alte persoane.

Dispoziţii tranzitorii.

Prevederile prezentei Legi se vor aplica revizuirii judiciare a acordurilor și măsurilor dispuse anterior intrării acesteia în vigoare, atunci când una dintre părți sau procurorul va solicita acest lucru, iar judecătorul va considera ca poate fi aplicată ca urmare a circumstanțelor speciale ale fiecărui caz dat.

Dispoziţii finale.

Prezenta Lege va intra în vigoare la trei luni de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial din Ţara Bascilor.
Prin urmare, dispun ca toți cetățenii, atât persoanele fizice, cât și autoritățile din Țara Bascilor, să o respecte și să o pună în aplicare.




ref.[ngo3525]
Colectivul ARPCC

Convenția Consiliului Europei

Pentru mai multe informatii aici

Convenția Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) a intrat in vigoare la 1 septembrie 2016 
Ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 30/2016, are ca scop protejarea femeilor împotriva tuturor formelor de violență și prevenirea, incriminarea și eliminarea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor și promovarea egalității între femei și bărbați. 


Transpunerea prevederilor Convenției în legislația națională constituie unul din principalele obiective ale Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, pachetul legislativ prin care vor fi aduse modificările necesare fiind într-un stadiu avansat, urmând a fi îndepliniți ultimii pași procedurali înainte de a fi transmis Parlamentului spre adoptare




Colectivul ARPCC

Judecatorul Danilet de la CSM isi exprima sustinerea publica pentru ideile propuse de ARPCC

A.N.: Într-un interviu anterior, scriitoarea Ana Barton îmi spunea că în România se cultivă o cultură a despărţirii, anume că «forma de exprimare liberă a noastră este despărţirea».

           — Întăresc şi eu această idee. Şi aş încerca să explic de unde pleacă ea: poate este de la dorinţa noastră de a stăpâni persoanele din jur. Privim oamenii ca şi cum ar fi obiecte ce trebuie folosite după cum dorim noi. Ne reîntoarcem, astfel, la începutul interviului: nu înţelegem conceptul de alteritate. Un „celălalt” ne este de folos doar dacă este „al nostru”. Nu avem respect pentru un celălalt şi nu dorim să ne armonizăm interesele cu el. De-aici, de exemplu, războiul pentru custodia minorului din instanţe: „Copilul este al meu, nu şi al tău!”, îi spune un părinte celuilalt părinte; şi sunt în stare să se judece ani şi să cheltuie o grămadă de bani pentru asta. Din cauza unei gândiri retrograde datând din România comunistă în care regula era că tatăl trebuia să fie plecat pentru a munci pentru familie, iar mama să stea acasă cu copilul („Statul apără interesele mamei şi copilul” – spunea art. 1 alin. 2 din fostul Cod al familiei, în vigoare din 1954 până în 2011), noi nu realizăm nici acum că minorul este o persoană care are doi părinţi, îndreptăţiţi în mod egal să îşi exercite drepturile şi să îşi îndeplinească obligaţiile. În România nu avem concepţia custodiei comune, ceea ce presupune că părinţii trebuie să îngrijească, să crească şi să educe împreună copilul indiferent că locuiesc împreună ori sunt căsătoriţi. Nu: copilul este considerat proprietatea unuia, iar celălalt nu are dreptul să îl vadă decât dacă proprietarul îi dă voie! Or, începând cu anul 2011 avem în România legea care stabileşte principiul autorităţii părinteşti comune, dar familiile noastre nu acceptă asta. Sunt mii de cupluri care se războiesc anual în instanţă. Ei vin la un judecător, care e un terţ faţă de familia lor, să le spună care dintre părinţi e mai bun pentru a primi copilul. Asta este o gândire imatură, necoaptă. Paradoxal, cele mai dificile procese de acest gen sunt cele purtate între părinţi intelectuali, care ar trebui să înţeleagă legea mai uşor. De regulă, taţii sunt cei prejudiciaţi, deoarece în România încă există o prejudecată conform căreia mama are mai multe drepturi decât tatălui. Este o concepţie total eronată a adulţilor needucaţi din România şi o practică judiciară contrară drepturilor omului ce aparţine încă multor judecători ce nu realizează că în această materie este interzisă discriminarea pe motiv de gen al părintelui sau de vârstă ori sex al copilului. Mai mult, deşi judecătorii acordă drepturi taţilor, astăzi avem mame care nu le permit să îşi vadă copiii. Tot ceea ce le interesează sunt banii primiţi ca pensie: copilul este instrumentul ideal pentru o afacere. Astfel, acel copil este crescut într-o atmosferă de înstrăinare şi chiar ură faţă de celălalt părinte. Încetul cu începtul, devine un alienat. Iar vinovat este, în primul rând, părintele custodian.

             La fel se întâmplă şi între partenerii de viaţă: unul se consideră proprietar pe celălalt, pe viaţa şi relaţiile acestuia. Vrea să ştie ce vorbeşte, cu cine se întâlneşte etc. De aici apar situaţii în care un partener îşi spionează celălalt partener: îi ascultă clandestin telefonul mobil, îi instalează soft-uri de supraveghere pe laptop să vadă cu cine corespondează, angajează detectivi particulari sau prieteni care să îl urmărească. Toţi ar trebui să ştie că aceste fapte sunt infracţiuni şi că, la plângerea celui urmărit, cineva ar putea risca un dosar penal.

Colectivul ARPCC

Începând de astăzi intră în vigoare Convenția de la Istanbul

Acest articol poate fi gasit in original aici

Autor: 

Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 01/09/2016

Sursa foto: pixabay.com

Începând cu data de 1 septembrie 2016 intră în vigoare Convenția Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 30/2016, al cărei scop este protejarea femeilor împotriva tuturor formelor de violență și prevenirea, incriminarea și eliminarea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor și promovarea egalității între femei și bărbați. Transpunerea prevederilor Convenției în legislația națională constituie unul din principalele obiective ale Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, pachetul legislativ prin care vor fi aduse modificările necesare fiind într-un stadiu avansat, urmând a fi îndepliniți ultimii pași procedurali înainte de a fi transmis Parlamentului spre adoptare.

LOVITURĂ pentru Elena Udrea: Ce au decis magistrații ÎCCJ

Implementarea prevederilor Convenţiei constituie o certitudine a continuării eforturilor, la nivel guvernamental, pentru a preveni şi combate fenomenul violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, evidenţiind, în mod ferm, continuitatea politicii statului român în acest domeniu dar şi promovarea spiritului de solidaritate a statelor-membre ale Consiliului Europei pentru eradicarea acestui fenomen.

Doliu la PNL: Un consilier judeţean, mort într-un accident rutier înfiorător

Convenţia de la Istanbul este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului şi recunoaşte că femeile şi bărbaţii nu sunt doar diferenţiaţi din punct de vedere biologic, ci că există o categorie a genului, definită social, care le conferă acestora roluri şi comportamente specifice. Potrivit acestui document, violența familială și cea împotriva femeilor, în special, reprezintă o violare a drepturilor omului și o formă de discriminare. Convenția de la Istanbul propune crearea unor mecanisme care să garanteze protecția victimelor, să crească gradul de conștientizare a efectelor acestui fenomen, să prevină și să combată toate formele de violență.

Salariile conducerii BNR, desecretizate: Cât câștigă Isărescu, viceguvernatorii și alți șefi

Convenția introduce sancțiuni penale și/sau juridice pentru acte de violență psihică și fizică, molestări psihologice insistente ce violează intimitatea, dar și pentru căsătoria forțată, mutilarea genitală a femeilor, violența sexuală (inclusiv violul), hărțuirea sexuală, avortul forțat și sterilizarea forțată. În plus, vor fi recunoscute drept infracțiuni, atunci când sunt comise intenționat, înlesnirea sau complicitatea și tentativa comiterii unui act de violență. În cadrul unei proceduri penale inițiate nu vor fi considerate justificări ale acestor acte cultura, obiceiul, tradiția, religia sau onoarea.

Totodată, Convenția interzice soluționarea extrajudiciară a litigiilor obligatorii, inclusiv medierea și concilierea, referitoare la toate formele de violență.

De asemenea, se stipulează o serie de măsuri privind protecția victimelor prin informare, servicii de asistență generală, asistență în plângerile individuale/colective prin asigurarea unor servicii specializate, înființarea de adăposturi corespunzătoare, organizarea unor linii telefonice de urgență 24 de ore din 24, înființarea de centre de sesizare și sprijin a cazurilor de criză în urma violului, implementarea unor servicii de protecție și asistență pentru martorii copii, precum și constituirea cadrului în care o persoană martoră la comiterea unor acte de violență să fie încurajată să raporteze acest lucru autorităților competente.

La nivelul cooperării internaționale, semnatarii Convenției se angajează să colaboreze în prevenirea, combaterea și urmărirea în justiție a tuturor formelor de violență și vor dezvolta proceduri de primire și servicii de sprijin pentru solicitanții de azil, sensibili la dimensiunea de gen, inclusiv determinarea statutului de refugiat și solicitarea protecției internaționale.

Convenția de la Istanbul este instrumentul juridic internațional cel mai cuprinzător care abordează violența din perspectiva unei violări grave a drepturilor omului.

„Implementarea Convenției de la Istanbul reprezintă un proces la care ANES a lucrat intensiv în ultimii doi ani, începând cu semnarea acestui tratat de către România în iunie 2014 și până în ziua de azi, când acesta intră în vigoare. În paralel cu eforturile depuse pentru ratificarea Convenției, au fost înființate două Grupuri de lucru, unul coordonat de ANES, celălalt sub patronajul Consiliului Superior al Magistraturii, în care au fost implicați experți în drept și reprezentanți ai mai multor ministere cu atribuții în domeniu, cât și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, în vederea realizării de propuneri legislative pentru implementarea prevederilor Convenției în legislația națională. Pachetul legislativ este aproape finalizat, urmând a fi transmis în curând Parlamentului. Ratificarea și intrarea în vigoare a Convenției de la Istanbul demonstrează că România tratează cu maximă seriozitate problema violenței împotriva femeilor”, a declarat Andra Croitoru, secretar de stat al ANES.

ref.[ngo4605]
Colectivul ARPCC

BREAKING NEWS: Franta s-a aprobat in parlament o lege care amendeaza pe parintele care schimba scoala copilului

In Franta s-a aprobat in parlament o lege care amendeaza pe parintele care schimba scoala copilului in absenta acordului celuilalt parinte... o idee buna pentru a fi preluata si in legislatia romaneasca ... de ex in L272. Suma este de pana la 10.000 in functie de gravitatea faptei si e decisa de un judecator.

http://www.liberation.fr/societe/2014/05/21/creation-d-une-amende-pour-atteinte-aux-regles-de-l-autorite-parentale-conjointe_1022934

Vom verifica cu contactele din Franta daca legea a si intrat in vigoare.

Colectivul ARPCC


[ngo5023]

APELUL LA ACTIUNE AL DOCUMENTARULUI “ERASING FAMILY”

Traducător: Anda Mihail

O copie a acestui articol poate fi gasită aici: https://goo.gl/2ucwcG

Milioane de copii devin ostatici ai sistemului instanţei familiale, în mod sistematic, după ce părinţii lor se separă.

Pot trece ani şi decenii până ce copiii îşi văd părinţii, fraţii sau familia extinsă. Aceste legături pierdute cu familia duc la traume psihologice ireparabile şi le fură copiilor identitatea.

Avem de-a face cu una dintre cele mai mari crize de sănătate publică a timpurilor moderne, care însă nu primeşte atenţie fiind considerată un episod firesc într-un divorţ. Filmul documentar “Erasing Family/Familia ştearsă” va schimba această percepţie, aducând o rază de speranţă celor mai afectate victime ale instanţelor de familie: copiii.

Povestea noastră se învârte în jurul unui tânăr care a suferit din cauza obstrucţionării legăturilor de familie şi care pleacă într-o călătorie să întâlnească alţi colegi de suferinţă, încercând astfel să înţeleagă complexitatea abuzului la care au fost supuşi cu toţii. “Erasing Family” va investiga obstrucţia legăturilor de familie din perspective multiple: mame şi taţi înstrăinaţi de copiii lor, fraţi care nu se pot vedea între ei şi bunici care nu şi-au văzut niciodată nepoţii. Personajul nostru va vorbi atât cu cei care se ocupă de reunirea familiilor, cât şi cu cei care se ocupă să despartă familii, explicând cum banii cheltuiţi pentru a persecuta părinţii ar fi utilizaţi mai bine pentru a face despărţirea mai uşor de suportat de către copii. Filmul nostru va fi interesant pentru tineri, mulţi dintre aceştia victime fără chiar să realizeze asta.


ASIGURAREA IMPACTULUI

Filmele documentare sunt instrumente puternice care schimbă opinia publică, iar Erasing

Family îşi propune să determine persoane neimplicate direct în această problemă să ia atitudine. Pentru atingerea unei audienţe cât mai mari, avem în vedere următoarele: Facem filmul disponibil pe site-urile de streaming după difuzare sau premiera la festival. Pregatim continut special pentru tineri ca sa incurajam reunirea familiala. Fructificarea social media, combinată cu interactivitatea pentru a face mesajul cât mai cunoscut.

Mesajul campaniei noastre va fi unul pozitiv. Vina va fi îndreptată înspre instituţiile care speculează conflictul familial pentru profit şi nu înspre indivizii prinşi în sistem. Chiar înainte de a începe filmările, am creat agitaţie şi impact. Campania noastră de colectare a fotografiilor victimelor cu semnul #Erased a avut sute de răspunsuri din întreaga lume în mai puţin de două săptămâni.

ISTORIC

Echipa Erasing Family este aceeaşi cu cea a documentarului Erasing Dad (Borrando a papá, Argentina 2014), care a făcut din ştirea de primă pagină despre obstrucţionarea legăturilor de familie motiv de revizuire legislativă şi reformă în Argentina.


Filmul este folosit în programe universitare, a fost arătat în Curtea Supremă din Costa Rica şi judecătorilor de-a lungul regiunii. Mai important însă, filmul a reunit familii prin decizii judecătoreşti şi prin demersurile tinerilor care în urma vizionării filmului s-au reunit cu părinţii lor. Ginger Gentile, co‐director: Co‐director/regizor asociat al “Goals for Girls” a regizat peste 70 de scurt metraje. Îşi doreşte ca niciun copil să nu mai sufere în urma divorţului aşa cum i s-a întâmplat ei în adolescenţă. Sandra Fernández Ferreira, co‐director: Regizor al “A hospital on Rails”, achiziţionat de TV3 şi de televiziunea publică argentiniană. Mamă a doi copii, îşi doreşte mai mult echilibru în custodia copilului.

Gabriel Balanovsky, producator: Co‐director/regizor asociat şi producător al “Goals for Girls”, producător executiv pentru San Telmo Productions. A luptat timp de 13 ani să-şi poată vedea fata. San Telmo Productions: A produs Goals for Girls: o poveste despre tinere care joacă fotbal, şi a avut colaborări cu Nat Geo, History Channel, A&E, HGTV.

În timp ce Erasing Dad se concentrează pe lupta taţilor de a-şi vedea copiii, Erasing Family va fi expus din punctul de vedere al copiilor şi arată că taţii, mamele şi întreaga familie sunt entităţi desfiinţate de către instanţele familiale. Va avea un scop internaţional şi îşi va propune să replice impactul filmului Erasing Dad la scară globală.

Proiectul documentarului este non-profit şi are 501( c)3 sponsori persoane juridice, donaţiile fiind deductibile fiscal.
Filmul va începe producţia la mijlocul lui 2016 după ce se vor strânge fonduri din donaţii private, granturi şi donaţiipublice şi va fi gata de lansare în 2017.
Suportul dumneavoastră este vital pentru ca Erasing Family să fie realizat. Numai cu o schimbare în opinia publică e posibilă o reformă în beneficiul copiilor.



ref.[ngo3824]
Colectivul ARPCC

Rezindenţa alternată sau provocarea copaternităţii

Acesta este un rezumat
Copia acestui articol p[oate fi gasita aici: https://goo.gl/G5FXFD


Traducător: Giugaru Ramona

Ca urmare a unei transformări semnificative în anii 1970, inițiatorii a ceea ce a fost numită custodie alternativă prezintă aceste practice ca fiind expresia unei năzuințe de egalitate între sexe, introducând custodia comună după despărțire ca și transpunerea unei noi distribuții a rolurilor și a sarcinilor ce erau performate atunci când părinții încă locuiau împreună. Echivalentul perioadei de timp pe care fiecare părinte o petrece cu fiul sau fiica poate fi văzută ca expresia procesului de egalitate între sexe, în paralel cu perioada de timp din ce în ce mai mare pe care femeile o petrec la serviciu iar în cazul bărbații implicându-se în activitățile familiei.

Rezervele și criticile acestei practici, deși multe exprimate în numele interesului suprem al copilului ce trebuie să prevaleze, exprimă cu toate acestea o viziune naturalistă persistentă conform căreia mamele sunt predispuse să fie principalul îngrijitor al copilului în orice circumstanță. Această noțiune este apărată, în numele interesului copilului, de un anumit număr de psihiatrii pediatrici și specialiști ai copilăriei timpurii ce înclină spre susținerea unui punct de vedere traditional al rolurilor. Această poziție este de asemenea apărată de feministe care au un punct de vedere radical asupra riscurilor pe care o asemenea practică le-ar aduce în perpetuarea violenței masculine împotriva mamelor singure...Acest articol vizează schimbarea de natură legală și socială a percepției unei practici ce își câștigă treptat acceptarea, dar care este prinsă în polemici ce merg dincolo de scopul său și care vizează analize ale complexității relațiilor între sexe.

Rezumat

Apărute în contextul marii schimbări a anilor 1970, practicile a ceea ce era încă custodie comună au fost prezentate imediat de către iniţiatorii lor ca fiind expresia unei dorinţe de egalizare a poziţtiilor între sexe, ce vedea copartenalitatea survenită în urma despărţirii ca transpunerea unei noi repartiţii a rolurilor şi a sarcinilor atribuite în timpul vieţii în comun. Echivalenţa timpului petrecut de fiecare părinte alături de copiii săi putea fi citită ca expresia unui proces de egalizare între sexe ce se exprima în paralel prin investiţia în cariera profesională în cazul femeilor şi în viaţa familială în cazul bărbaţilor. Reticenţele şi criticile cu privire la o astfel de practică, dacă sunt în mod general enunţate în interesul superior al copilului, nu devoalează persistenţa unei viziuni naturaliste ce predispune mamele în orice circumstanţă să fie primele educatoare ale copilului. Concepţie susţinută, în numele interesului copilului de un anumit număr de pedopsihiatrii şi de actorii primei copilării și care se sprijină pe o viziune tradiţională a rolurilor, poziţie ce se dovedeşte a fi de asemenea apărată de către feministele ce se vor radicale în numele riscurilor, ce va incita la o astfel de practică, de perpetuare a unei violenţe masculine asupra mamelor despărţite..Articolul însoţeşte schimbarea de opinie, socială şi juridică, asupra acestei practici acceptată treptat din ce în ce mai bine, dar care se găseşte prinsă în polemici ce o depăşesc, în numele analizei complexităţii raporturilor sociale dintre sexe.


Rezidenţa alternată sau provocarea copartenalităţii

Cuvinte-cheie : Rezidenţă alternată – Coparentalitate –Sociologie – Gen – Polemici. Apărute în contextul marii schimbări din anii 1970, practicile a ceea ce era încă custodie comună au fost imediat prezentate de către iniţiatorii lor ca fiind expresia unei dorinţe de egalizare a poziţtiilor între sexe, ce vedea copartenalitatea survenită în urma despărţirii ca transpunerea unei noi repartiţii a rolurilor şi a sarcinilor atribuite în timpul vieţii în comun.

Echivalenţa timpului petrecut de fiecare părinte alături de copiii săi putea fi citită ca expresia unui proces de egalizare între sexe ce se exprima în paralel prin investiţia în cariera profesională în cazul femeilor şi în viaţa familială în cazul bărbaţilor. Reticenţele şi criticile cu privire la o astfel dacă sunt în mod general enunţate în înteresul superior al copilului, nu revelează persistenţa unei viziuni naturaliste ce predispun mamele în orice circumstanţă să fie primele educatoare ale copilului. Concepţie susţinută, în numele interesului copilului de un anumit număr de pedopsihiatrii şi actori ai copilării precoce și care se sprijină pe o viziune tradiţională a rolurilor, poziţie ce se dovedeşte a fi de asemenea apărată de către feministele ce se vor radicale cu rpivire la riscurile, care vor incita la o astfel de practică, de perpetuare a unei violenţe masculine asupra mamelor despărţite..Articolul însoţeşte schimbarea de opinie, socială şi juridică, asupra acestei practici acceptată treptat, din ce în ce mai bine, dar care se găseşte prinsă în polemici ce o depăşesc, în numele analizei complexităţii raporturilor sociale dintre sexe.

Incă de la apariţia sa din anii 1970, ceea ce era numită atunci  « custodia alternată » a ridicat întrebări, mai ales pentru acei dintre psihologii clinicieni care o denunţau ca destabilizantă pentru copil. Articolul are ca obiectiv chestionarea reprezentării sociale a custodiei alternate începând cu lucrările realizate asupra acestei practici inovatoare de custodie a copilului după separarea părinţilor săi, şi de a arăta evoluţia opiniei sociale care a contribuit la justificarea re-poziţionării dreptului în această privinţă, după legea din 1987 care stabileşte ca normă autoritatea paternală disociind-o de rezindenţă până la cea din 2002 ce recunoaşte legitimitatea acestei practici. Cu toate acestea, rezistenţele sociale la adresa acesteia rămân.
Această contribuţie îşi propune să urmeze drumul dezbaterilor până la mondializarea lor actuală.

Continuarea poate fi gasita aici la pagina nr.3

ref.[ngo4034]
Colectivul ARPCC