Alienarea parentală și dezmoștenirea

Traducător: Opu Veronica

Corector: Stan Cristina

Copia acestui articol o găsiți aici: http://goo.gl/q24lmB


În contextul dinamicii actuale a dreptului familiei întâlnim noi forme de conflicte familiale ce primesc un răspuns neînsemnat din partea legiuitorilor, care întotdeauna sunt cu mult în urma realității sociale. 

Din fericire, corpul judecătorilor se plasează mai aproape de aceste noi tipuri de conflicte şi îşi folosește caracterul discreționar şi imaginaţia în momentul motivării rezoluţiilor privind procesele care se află pe rolurile instanțelor.

Însă până nu ajung la Curtea, rezoluţiile acestor cazuri nu atrag atenţia operatorilor juridici.

Astfel, sunt ani buni de când legiutorul tot nu rezolvă cazul răpirilor intranaţionale ale copiilor după divorţ, comise în 95% din cazuri de către mame şi în 5% de către tați sau alte rude.

Nici în privința răpirilor internaționale, legiuitorul nu a știut să dea o soluție în aceste cazuri care se înmulțesc în fiecare an cu mai bine de 200%, potrivit departamentului de cooperare juridică internațională din cadrul Ministerului Justiției, ai cărui funcționari sunt copleșiți de muncă din cauza înmulțirii cazurilor și a complexității acestor probleme.

Un alt tip de conflict la care legiuitorul dă dovadă de miopie este cazul copiilor alienați sau minorilor supuși de către unul din părinți sau îngrijitori zilnici la interferențe parentale sau inducere a memoriei false, ca să introducă elemente de respingere a celuilalt părinte de către minor. Psihiatrii au tras deja semnalul de alarmă privind această problemă de sănătate mentală generalizată care se produce în țara noastră, în cadrul

Congresului național desfășurat în 2013, în Granada. Când spunem ”interferență parentală” ne putem referi la cazuri în care copiilor li se spun lucruri precum:

1.Tatăl tău/mama ta e foarte rău/rea (auzit la Lola, de trei ani)

2. Tatăl tău/mama ta nu plătește pensia și de-asta nu îți cumpăr asta sau cealaltă (explicat de Raquel, 4 ani)

3.Dacă spui că vrei să mergi la tatăl tău/mama ta, nu îți cumpăr consola, sau nu îți dau voie să faci asta sau cealaltă (explicat de Alejandro, de 9 ani).

4.Tatăl tău/mama ta nu plătește ipoteca și ne vor da afară din casă (explicat de Silvia de 5 ani).

5.Nu îți plătesc activitatea asta pentru că tatăl tău/mama ta nu vrea să o plătească (explicat de Gonzalo de 13 ani).

6.Sunt foarte trist/ă când te duci la mama ta/tatăl tău (explicat de Manolito de patru ani).

7.Apeluri telefonice zilnice din partea unuia dintre părințipentru a-l interoga personal (explicat de sute de copii, de la 3 la 15 ani).

Și asfel o listă nesfârșită pe care noi, avocații specializați în dreptul familiei am auzit-o de atâtea ori în ultimii ani.
Dar cazurile cele mai grave de interferență parentală sunt cele de inducere a falsei memorii a copiilor despre lucruri care nu s-au întâmplat, și care s-au înmulțit de o manieră alarmantă, în mod deosebit din cauza repercusiunilor asupra copiilor pentru tot restul vieții, inducerea unui fapt inexistent restul vieții lor.

Am văzut lucruri precum:

1.Tatăl tău/mama ta mă lovea, dar tu erai prea mic/ă să-ți mai aduci aminte (explicat de Alba de cinci ani).

2.Tatăl tău/mama ta te atingea în felul ăsta sau ăsta (explicat de Carmen de 6 ani)

3.Tatăl tău/mama ta te lovea când tu erai bebeluș, dar nu ai cum să-ți aduci aminte (explicat de Daniel de 6 ani).

4.Tatăl tău/mama ta mă insulta sau amenința, dar tu nu-ți aduci aminte (explicat de Alvaro de 6 ani).

5.Tatăl tău/mama ta te atinge în locul ăsta când te spală? (explicat de Rosa de cinci ani)

6.Eu mereu am vrut să merg în locul cutare, dar tatăl tău/mama ta nu voia (explicat de Julio de 10 ani).

Copiii ai căror părinți se despart ajung să se transforme în lucruri, așa cum ne reamintește psihiatra Estela Weldon, copiii sunt “transformați în lucruri” în conflictul de cuplu, nu doar de către părinți, ci și de către avocați, procurori, judecători, psiholog,etc. Toată lumea folosește copiii, dar niciodată nu sunt cu adevărat apărați. D-na doctor Weldon ne amintește că în aproape toate conflictele de cuplu, operatorii juridici tindem să incriminăm bărbatul, să ”patologizăm” femeia și să îi -transformăm în lucruri pe copii.

Toate aceste exemple și multe altele găsite în literatura științifică despre interferența parentală și inducerea falsei memorii, dau naștere la mii de copii alienați și care alienează, care refuză contactul cu unul dintre părinți după un divorț sau o despărțire, dacă nu mai rău, se transformă în element incriminator pentru unul dintre părinți într-o despărțire greșit rezolvată sau foarte conflictivă. De exemplu, denunțuri instrumentale de maltratare și/sau abuzuri, pentru a obține îndepărtarea părintelui de copii, printr-un proces judiciar.

După cum spuneam chiar eu într-un articol din 2009, în anul 1980 Curtea Supremă din New York în cazul JF vs JF în 1980, Tribunalul pentru Familie din New York a fost primul Tribunal care a dezbătut alienarea parentală în profunzimea ei, în relație cu o decizie asupra custodiei.

Tribunalul a observat că minorii s-au dovedit a fi foarte inteligenți și coerenți pentru ”vârsta lor”. Dar că atunci când vorbeau despre tatăl și familia lor manifestau ”câteodată într-un mod suprarealist, o pseudo-maturitate prea puțin naturală, dacă nu șocantă”. Păreau ”mici adulți”. Tribunalul a observat că opiniile copiilor despre tatăl lor erau nerealiste și foarte dure. Vorbeau despre el și vorbeau cu el de o manieră ce scotea în evidență malițiozitatea. Ambii copii foloseau un limbaj identic atunci când disprețuiau momentele bune pe care le-au trăit cu tatăl lor, care se evidențiau într-o casetă video și într-un album foto, folosind termenul ”momente Kodak”. Negau că ar exista ceva pozitiv în relația cu tatăl lor, până la limite antinaturale. Tribunanul a conchis că nu exista nimic în comportamentul tatălui care să justifice acel comportament.

Trei experţi criminalişti au mărturisit că fiii au fost alienaţi de o maniera nesănătoasă de către mama lor şi familia ei . Un expert a mărturisit că „Mama a câştigat în mod clar războiul cu mintea şi inima copiilor, iar tatăl a rămas fără apărare şi nu are cum să contracareze. Copiii, după toate indiciile, au rămas legaţi simbiotic de mama lor...Tatălui i s-a făcut o imagine ce desființează și foarte negativă, complet disproporţionată în relaţie cu orice defect pe care l-ar putea avea. ”

Tribunalul afirma că „Acesta constituie în mod clar un mecanism mental frizând patologicul, propriu psihologiei mamei, care a fost evident duplicat şi în cazul copiilor. În general, prognoza în ce priveşte o schimbare relevantă în atitudinea copiilor este destul de improbabilă pentru moment, chiar şi cu asistenţă psihiatrică”.

Iar Tribunalul a conchis că fiii nu puteau să aibă nicio relaţie cu tatăl lor dacă ar fi continuat sub custodia mamei, şi că ar continua să sufere prejudicii psihice dacă rămâneau cu ea. De aceea, a acordat tatălui custodia exclusivă şi a suspendat dreptul de vizită al mamei şi al tuturor celor din mediul ei.

Decizia juridică s-a bazat pe legea aplicabilă în acest caz, ce cere părintelui care deține custodia să dezvolte relaţia copiilor cu părintele care nu deține custodia, asigurând celui din urmă accesul la copii şi semnalând că interferența în „relaţia cu părintele care deține custodia rezultă în mod clar atât de inconstantă față de interesele superioare ale copiilor încât să se ia în calcul în mod serios posibilitatea nepotrivirii celui care o dezvoltă.”
Ca urmare a faptului că acest lucru se întâmplă tot mai des, mai ales de când în 2010 Tribunalul Suprem (SSTS din 10 şi 11 martie 2010) a deschis calea unei interpretări mai deschise a modelului custodiei comune, aceste cazuri de înstrăinare au crescut în mod alarmant, de aceea am avut multe cazuri în biroul nostru, unde am fost însărcinaţi ce să facem cu moştenirea acestor copii, care, odată deveniți adulţi, insistă să nu-şi vadă unul dintre părinți.

Cum însuși CGJP a girat un studiu realizat de R. De Peñafort în anul 2002 şi a considerat răpirea fizică şi emoţională a fiilor ca pe o nouă formă de maltratare infantilă, şi cum nici legiuitorul nu a reglementat asta, nici instanțele nu admit de obicei această formă de maltratare ca o cauză a privării de custodie sau autoritatea părintească a părintelui care intervine în relaţia paterno/materno-filială a celuilalt părinte, de aceea mulţi părinți (96% taţi şi 4% mame) ne-au însărcinat ca, atunci când fiii înstrăinaţi ajung la vârsta adultă, să redactăm un testament, pledând pentru maltratare prin abandon emoţional a fiilor de către taţi/mame.

Suferinţa pe care am văzut-o la sute de taţi şi mame ai căror copii nu voiau să ştie nimic de ei de la divorţ sau despărțire se traduce într-o durere emoţională care ajunge să fie considerată drept vătămare ce afectează sănătatea mentală a părinților.

Astfel tatăl alienat sau mama alienată sunt trimiși către un psiholog sau psihiatru ca să realizeze un studiu și un raport care să arate dacă tatăl/mama se simte maltratat de aşa-zisul abandon emoţional, fizic sau psihic, din partea fiului sau fiilor, şi o dată ce profesionistul în sănătate ajunge la concluzia că există o situaţie de maltratare emoţională, se trece la elaborarea unei anexe la testament în care se aplică o clauză de dezmoştenire în baza articolelor 848 şi 853,2 din Codul Civil.

Din anul 2009, am redactat deja vreo 40 de testamente în care s-a stabilit astfel, şi avem norocul că niciunul dintre clienţi nu a decedat, aşa încât nu ştim care vor fi repercusiunile legale pe care le vor avea în viitor respectivele testamente.
Ajunşi la acest punct, am avut norocul de a fi cunoscut recent două sentinţe ale Tribunalului Suprem care vin să ne aprobe în evaluarea noastră juridică a acestui nou fenomen, şi asta este ceea ce a motivat acest articol.

Astfel, STS 258/2014 din 3 iunie 2014 şi, mai recent, 565/2015 din 30 ianuarie 2015, ne dau dreptate în sensul că includerea în Dreptul LO 1/2014 a maltratării psihologice ca formă de maltratare, de ce nu se poate include respectivul concept în cauzele de dezmoştenire?

STS din 30 ianuarie 2015 ne spune textual că:„chiar dacă cauzele de dezmoştenire sunt doar cele semnalate în mod expres prin lege (articolul 848 din Codul Civil) şi asta presupune enumerarea lor limitativă, fără posibilitatea unei analogii, nici a unei interpretări extinse; totuşi, asta nu înseamnă că interpretarea sau valorizarea cauzei concrete, admisă în prealabil prin lege, trebuie să fie exprimată prin criterii rigide sau restrictive în general. Asta este ceea ce se întâmplă în cazul relelor tratamente sau insultelor grave, drept cauze justificate de dezmoştenire (articolul 853.2 din Codul Civil), care, în acord cu natura lor, trebuie să facă obiectul unei interpretări flexibile conformă cu realitatea socială, criteriile culturale şi valorile din momentul în care se produc.”

În al doilea rând şi în ordinea interpretării normative a vătămărilor corporale ca fiind cauză justificată de dezmoştenire, în linia expusă şi anterior, trebuie să semnalăm că, în prezent, maltratarea psihologică, ca acţiune ce determină o deteriorare sau leziune a sănătăţii mentale a victimei, trebuie să se considere înţeleasă în expresia sau dinamismul conceptual al vătămării corporale, fără ca invocarea lipsei de jurisprudenţă clară și precisă în acest sens să fie un obstacol pentru asta, cum este cazul Sentinţelor acestei Secții din 26 iunie 1995 şi 28 iunie 1993, aceasta din urmă citată expres la recurs de către partea recurentă.

Într-adevăr, în acest sens, includerea maltratării psihologice își are fundamentul în propriul nostru sistem de valori la care se face referire, în principal, în demnitatea persoanei ca germen sau nucleu fundamental al drepturilor constituţionale (articolul 10 CE) şi proiecţia sa în cadrul Dreptului familiei drept matcă a recunoașterii drepturilor de succesiune, în special a drepturilor ereditare ale moştenitorilor defunctului, cum este cazul şi în recunoaşterea figurii în domeniul legislaţiei speciale; cazul, printre altele, al Legii Organice de protecţie integrală împotriva violenţei față de femeie, 1/2004.

Altfel, includerea maltratării psihologice ca altă formă de vătămare corporală, pe linia voinței manifestate de către autorul testamentului, adică, de a-i priva de rezerva legală pe cei care în principiu au dreptul la ea printr-o cauză justificată și prevăzută în normă, este de asemenea consolidată de criteriul conservării documentelor și afacerilor juridice pe care această Secție îl recunoaște nu doar canon interpretativ, ci și drept principiu general de drept (STS din 15 ianuarie 2013, nr. 827/2012), cu o proiecție clară în cadrul Dreptului succesoral în relație, printre altele, cu principiul “favor testamenti”, STS din 30 octombrie 2012, nr. 624/2012. (Referent al D-lui Magistrat Francisco Javier Orduña Moreno)Pentru toate acestea, conchidem în acest articol, că este posibil să dezmoştenim fiii care, după o despărțire sau divorţ, s-au îndepărtat de tată/mamă ca o consecinţă a alienării parentale la care a fost supus de către celălalt părinte, dat fiind că respectiva îndepărtare fizică şi afectivă este o nouă formă de maltratarepsihică.

Prin urmare, cauză de dezmoştenire.

Colectivul ARPCC

Ref.[ngo3073]

BREAKING NEWS: DRAPER, Utah – O lege recentă din Utah introduce custodia comună fizică în acest stat american

Copia acestui articol o puteti gasi aici : https://goo.gl/oEZIyN

O lege recentă acordă părinților nerezidenți dreptul de a interacționa cu copilul un procent mai mare din timp.

Începând de marți, ambii părinți ar putea să petreacă un timp egal cu copii lor după divorț.

Avocații spun că, în mod tradițional, instanțele de familie acordau reședința doar unuia dintre cei doi părinți, de obicei mamei, în circa 80% din cazuri.

Conform legii HB-35, judecătorul poate însă acum să acorde mai mult timp parental părintelui care nu locuiește permanent cu copilul.

Ca urmare a acestei legi, vizitele copilului la părintele nerezident în timpul zilelor lucrătoare (în Utah, practica jurisprudențială include pe lângă clasicul un weekend la două săptămâni și o zi care copilul poate vizita părintele nerezident pentru câteva ore, de regulă miercurea, așa numitul “midweek visitation” – n.t.)  se vor transforma în posibilitatea ca minorul să doarmă peste noapte de miercuri după masa până a joi dimineața, în grija părintelui nerezident)

Avocații laudă Legislativul statului Utah pentru faptul că ia această măsură îndrăzneață de a îmbunătăți legislația privind custodia comună.

“Primul și cel mai important lucru pe care atât părinții cât și copiii îl doresc după divorț sau separare este acela de a putea, pur și simplu să petreacă mai mult timp împreună” spune Daniel Deuel, președintele Organizației Naționale a Părinților din Utah(ONP este o organizație reprezentată în toate statele SUA)

În acest moment amândoi părinții trebuie să se supună noilor prevederi legale care este cvasiautomat introdusă de judecător în sentințe dacă acesta are indicii din care să reiasă că ambii părinți sunt și doresc să continue să se implice în viața părinților lor.

A existat o îngrijorare precum că un părinte nerezident care nu s-a implicat însă în creșterea și educarea copiilor săi va încerca să abuzeze de această lege prezentându-se în fața judecătorului pentru a cere acestuia să acorde maximul de timp legal permis de către noua legislație.

Judecătorii însă spun că aceasta nu se va putea întâmpla deoarece aceștia vor respinge astfel de cereri nejustificate ale părinților nerezidenți care nu s-au preocupat anterior de copii.

Reportajul în limba engleză cu textul original al acestei traduceri se găsește aici: http://goo.gl/oUKJY3

Informații pe slide-ul prezentat în filmul video de mai sus:

Efectele legii pentru părintele nerezident: creșterea timpului de îngrijire parentală a copilului de la circa 110 zile pe an la circa 145 zile pe an (circa 43% din timpul total de îngrijire a copilului)

Legea introduce înnoptări suplimentare ale copilului la locuința părintelui nerezident astfel:

• Miercurea în care de obicei copilul doar vizita părintele pentru câteva ore, se transforma în înnoptare (apar deci 52 de înnoptări suplimentare)
• Weekendul petrecut la părintele nerezident (care implica returnarea copilului duminica seară) se va transforma într-un week-end lung care implică returnarea copilului lunea dimineață.

ref.[ngo3387]

Zece drepturi fundamentale ale copiilor pe care parintii trebuie sa le respecte

Sursa acestui articol poate fi găsită aici

Copiii au atât drepturi și libertăți civile, cât și drepturi legate de familie, sănătate, bunăstare și educație, potrivit legii. Iar principalele persoane responsabile de creșterea acestora în condiții optime sunt, desigur, părinții. Statul are un rol complementar, astfel ca autoritățile pot interveni atunci când drepturile copiilor sunt amenințate.

Părinții sunt responsabili pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului, conform Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Aceștia trebuie să-și exercite drepturile și să-și îndeplinească obligațiile față de copil în timp ce țin seama de interesul superior al acestuia.

Statul are un rol complementar, astfel că acesta "asigură protecția copilului și garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituțiile statului și de autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu", conform legii menționate.

Drepturile copilului, așa cum sunt ele prevăzute în legislație, sunt, în principal, următoarele:

1. Dreptul la identitate

Copiii au dreptul să li se stabilească și să-și păstreze identitatea. După naștere, sunt înregistrați și au dreptul la un nume, la o cetățenie, au dreptul să-și cunoască părinții și să fie îngrijiți, crescuți și educați de către aceștia. Statul este obligat să ia măsuri urgente pentru restabilirea identității unui copil, în cazul lipsirii ilegale de către aceasta.

2. Dreptul de a menține relații cu părinții și rudele

Orice copil este îndreptățit, potrivit Legii nr. 272/2004, să mențină relații personale și contacte directe atât cu părinții săi, cât și cu rudele și celelalte persoane față de care se simte atașat. Acesta nu poate fi împiedicat să aibă relații personale cu bunicii, frații, surorile sau cu alte persoane alături de care a avut parte de viața de familie.

3. Dreptul de a menține relații cu părinții, în caz de separare

De asemenea, copiii au dreptul să mențină relații personale și contacte directe cu părinții lor în situația în care aceștia sunt separați printr-o măsură dispusă în condițiile legii. Aceeași regulă se aplică și în cazul în care părinții locuiesc în state diferite.

4. Dreptul la imagine

Fiecare copil este îndreptățit să-i fie protejată imaginea publică și viața intimă, privată și familială. Folosirea sau expunerea copiilor pentru obținerea de avantaje personale/instituționale sau pentru influențarea deciziilor autorităților nu sunt permise.

5. Dreptul la libertate de exprimare

La fel ca orice alt cetățean al României, copilul are dreptul la libertate de exprimare. "Libertatea copilului de a căuta, de a primi și de a difuza informații de orice natură, care vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale și morale, sănătatea sa fizică și mentală, sub orice formă și prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilă", dispune actul normativ. Părinții trebuie să asigure acestora informații, explicații și sfaturi, precum și să le permită să-și exprime punctul de vedere, ideile și opiniile. Totodată, orice copil capabil de discernământ are dreptul să-și exprime liber opinia asupra problemelor care-l privesc.

6. Dreptul la libertate de gândire, de conștiință și de religie

Libertatea de gândire, de conștiință și de religie este, de asemenea, un drept garantat al copilului. Părinții pot îndruma copilul în alegerea unei religii, însă nu-l pot obliga să adere la una.

7. Dreptul la respectarea personalității și individualității

Copiii au dreptul la respectarea personalității și individualității lor, se mai arată în document, iar aceștia nu pot fi pedepsiți fizic sau nu pot fi supuși altor tratamente umilitoare/degradante. Orice măsură prin care se urmărește disciplinarea copilului poate fi stabilită doar în acord cu demnitatea acestuia. Totodată, dacă i se încalcă drepturile fundamentale, copilul este îndreptățit să depună singur plângeri.

8. Dreptul de a crește alături de părinți

Legea stabilește ca fiecare copil are dreptul să trăiască alături de părinții săi, aceștia fiind responsabili în egală măsură pentru creșterea lui și pentru asigurarea unor condiții care să permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială.

9. Dreptul la sănătate și bunăstare

Copiii sunt îndreptățiți să se bucure de cea mai bună stare de sănătate pe care o pot atinge și să aibă parte de serviciile medicale și de recuperare necesare în acest sens. În același timp, aceștia trebuie să beneficieze de un nivel de trai care să le permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială. "Părinților sau, după caz, reprezentanților legali, le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor; părinții sunt obligați să le asigure copiilor locuința, precum și condițiile necesare pentru creștere, educare, învățătură, pregătire profesională, precum și un mediu de viață sănătos", scrie în Legea drepturilor copilului.

10. Dreptul la educație

Orice copil are dreptul să primească o educație care să-i permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale. Părinții sunt cei mai în măsură să aleagă felul educației ce va fi dată copiilor lor și sunt obligați prin lege să-i înscrie la școală, precum și să se asigure că aceștia vor frecventa constant cursurile. Totodată, copilul este îndreptățit la odihnă și vacanță.

Sancțiunile aplicabile părinților, în cazul nerespectării drepturilor copiilor, încep de la 500 de lei și ajung până la 10.000 de lei, potrivit Legii nr. 272/2004. Acestea sunt împărțite în trei praguri, după cum urmează:

  -> amenda de la 500 la 1.000 de lei:

• pentru cei care nu anunță poliția, în maximum 24 de ore de la constatare, cu privire la dispariția copilului de la domiciliu;
• pentru neparticiparea la ședințele de consiliere psihologică efectuate de direcția generală de asistență socială și protecția copilului, în cazul copiilor care săvârșesc fapte penale, dar nu răspund penal;
• pentru orice practică prin intermediul căreia un copil este dat cu scopul exploatării acestuia prin muncă;
• pentru cei care nu notifică autoritățile de plecarea la muncă în străinătate și nu desemnează o persoana care să se ocupe de întreținerea copilului;
• amenda de la 2.500 la 5.000 de lei: pentru cei care nu iau măsurile necesare pentru a preveni înlesnirea sau practicarea cerșetoriei de către copil;

 -> amenda de la 5.000 la 10.000 de lei:

• pentru acțiunile care sunt de natură să afecteze imaginea publica a unui copil sau dreptul acestuia la viața intimă, privată și familială;
• pentru folosirea sau expunerea copiilor cu scopul obținerii de avantaje sau pentru influențarea deciziilor autorităților.

->Pedeapsa cu închisoarea pentru părinții care nu-și lasă copiii la școală

Părinții care își retrag copiii sau îi împiedică în mod nejustificat să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu pot fi pedepsiți, potrivit Codului penal, cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amenda.

De asemenea, aceeași sancțiune o poate primi și persoana căreia îi este încredințat, potrivit legii, un minor. Totuși, pedeapsa nu se aplica dacă inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către copil înainte de încheierea urmăririi penale.

"Daca până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanța dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar daca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta", scrie în Codul penal.

În momentul de față, învățământul general obligatoriu este de 11 clase, conform Legii educației, iar acesta include învățământul primar, învățământul gimnazial și primii doi ani ai învățământului secundar superior. Pana în 2020, învățământul liceal va deveni obligatoriu.

Concediile și indemnizațiile părinților

Salariații părinți beneficiază, conform legislației în vigoare, de o serie întreagă de concedii și indemnizații.

În situația în care un angajator nu poate oferi salariatei gravide un loc de muncă sigur, care să nu pericliteze starea de sănătate a acesteia, viitoarea mamă are dreptul să beneficieze de concediul de risc maternal. Acesta poate fi de maximum 120 de zile și include o indemnizație de risc maternal de 75% din media veniturilor aferente ultimelor șase luni.

Pentru obținerea concediului de maternitate (care include perioada înainte și cea după naștere), salariatele trebuie să aibă realizat un stagiu minim de cotizare de cel puțin o lună sau un stagiu asimilat în ultimele 12 luni anterioare. Durata este împărțită în 63 de zile înainte de naștere și 63 după naștere, iar în aceasta perioada salariata primeste o indemnizație de maternitate.

Persoanele care obțin venituri din munca în ultimele 12 luni de dinaintea nașterii copilului pot cere intrarea în concediul pentru creșterea copilului și obținerea unei indemnizații aferente. Acesta poate fi de un an sau de doi ani.

Însă nu numai mamele au dreptul la concediu după nașterea unui copil, ci și tații. Astfel, aceștia pot beneficia de un concediu paternal de cinci zile lucrătoare, pentru a participa la îngrijirea nou-născutului, însă durata poate fi prelungita cu încă zece zile daca tații obțin atestatul de absolvire a cursului de puericultură. Totodată, angajatorul le va acorda acestora o indemnizație de concediu paternal. Pe deasupra, și tații sunt îndreptățiți să ceară intrarea în concediul pentru creșterea copilului.

Mai exista, de asemenea, concediul și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav, care se acorda asiguraților pentru copiii în vârsta de pana la șapte ani.

În plus, autoritățile au anunțat recent ca pregătesc introducerea unui nou concediu pentru salariați: cel de acomodare cu copiii pe care aceștia vor să-i adopte. Acesta ar urma să fie de cel mult 90 de zile și să includă o indemnizație lunară.

Nota: Informații mai pe larg despre aceste concedii și indemnizații găsiți aici.

Minorii pot fi angajați sau folosiți ca zilieri
 

Legislația muncii permite minorilor, în prezent, să lucreze ca salariați sau ca zilieri, însă numai după atingerea unei vârste minime și numai daca sunt respectate anumite condiții stricte.

Conform Codului muncii, persoanele fizice pot fi angajate cu contract de munca de la vârsta de 15 ani, însă numai daca părinții își dau acordul în acest sens și daca este vorba de activități adecvate vârstei.

În condiții asemănătoare, copiii au voie să lucreze ca zilieri de la aceeași vârsta. În ambele cazuri, aceștia n-au voie să aibă un program mai lung de șase ore pe zi și 30 de ore pe săptămâna.

Totuși, legea permite copiilor să desfășoare activități plătite indiferent de vârsta, daca acestea sunt făcute în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar și de modelling. Astfel, copiii pot câștiga bani ca actori, cântăreți, dansatori sau sportivi profesioniști.

Nota: Găsiți aici mai multe informații despre aceste aspecte.

Siguranța copiilor, o obligație pentru șoferi

Din luna februarie a acestui an, șoferii sunt obligați să se asigure ca, în timp ce conduc mașina, minorii poarta centura de siguranța sau sunt transportați în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate.

În același timp, prin intermediul Codului rutier și normelor sale de aplicare a fost interzisă transportarea copiilor în vârsta de pana la trei ani în autovehicule neechipate cu sisteme de siguranța.

Purtarea centurii sau transportarea în dispozitive specifice nu este obligatorie doar daca medicii scutesc copiii de folosirea acestor sisteme de siguranța. Obligația nu se aplica nici când aceștia sunt transportați cu taxiul sau cu mijloacele de transport în comun.

Nerespectarea de către șoferi a obligațiilor privind transportarea copiilor mai mici de trei ani este sancționată în momentul de față cu amenzi cuprinse intre 390 și 487,5 lei, la care se adaugă și trei puncte de penalizare.

Nota: Informații suplimentare găsiți aici.

O zi liberă pe an pentru sănătatea copilului

În curând, părinții vor putea să beneficieze efectiv de ziua liberă lucrătoare acordată prin lege pentru a-și duce copiii la medic.

Aceasta facilitate a fost introdusă anul trecut prin Legea nr. 91/2014, însă, înainte de a se aplica, mai trebuie stabilite și normele acesteia. Ministerul Muncii le-a pregătit și le-a lansat în dezbatere publica în cursul lunii mai, astfel ca acestea mai trebuie doar să fie aprobate de Guvern și publicate în Monitorul Oficial.

Concret, părinții vor putea să ceară anual o zi liberă lucrătoare pentru a se îngriji de sănătatea copilului. Deși nu vor fi obligați s-o plătească, angajatorii vor trebui s-o acorde, iar părinții vor fi nevoiți să dovedească efectuarea vizitei la medic printr-o adeverința speciala.

Alocația de stat a copiilor va fi dublată
 

Tot în cursul lunii mai, deputații au adoptat prin vot final un proiect de lege care prevede dublarea alocației de stat pentru copiii de 2-18 ani și liceenii de peste 18 ani.

Prin urmare, aceștia vor putea să beneficieze lunar de 84 de lei, față de 42 de lei, cât este alocația în prezent. Ba chiar mai mult, parlamentarii își doresc să majoreze alocația în viitorul apropiat pana la 200 de lei (daca vor exista resursele necesare).

Pentru a se aplica, legea mai trebuie doar să fie promulgată de președintele țării și apoi publicată în Monitorul Oficial. Conform declarațiilor recente ale lui Klaus Iohannis, acesta va semna decretul de promulgare a legii chiar în cursul acestei zile.

[ngo4401]

Colectivul A.R.P.C.C.

Jurnal al Divorțului și al Recăsătoriei

Copia acestui document o gasiti aici : https://goo.gl/KKwYzk
Acesta este un rezumat al intregului document.

Planuri Parentale pentru Sugari, Copii mici și Preșcolari : Cercetare și Probleme

Limitările studiului sunt discutate pe îndelete în altă parte (Nielsen, în presă). Pe scurt, cea mai mare parte a acestor părinţi nu fuseseră căsătoriţi niciodată (90% din părinţii bebeluşilor şi 60% din părinţii celor peste un an) şi mulţi dintre ei nu convieţuiseră niciodată. În multe dintre cazurile de comparat, mărimile eşantion au fost şi acestea mici.

Spre exemplu, în toate cele şase sisteme de măsurare, grupurile de copii până într-un an, care rămânea peste noapte ocazional erau formate doar din 14 copii şi niciodată mai mulţi de 20. În plus, deoarece cei 48 de bebeluşi care rămâneau peste noapte doar de 4 ori pe lună s-au aflat în acelaşi grup cu cei care rămâneau peste noapte de 15 ori pe lună, nu s-a putut determina impactul rămânerii peste noapte doar o dată pe săptămână. Ce e şi mai îngrijorător, la patru dintre cele şase măsurări ale bunăstării nu a fost raportată valabilitatea sau fiabilitatea, ceea ce înseamnă că nu putem şti ce se măsura de fapt cu aceste mărimi adaptate: iritabilitate, încăpăţânare, respiraţie şuirătoare şi circumspecţie sau vigilenţă în ce priveşte locurile pe unde umbla mama (AIFS, 2012). Foarte îngrijorătoare a fost “scara de monitorizare vizuală” (să fixeze mama des cu privirea, încercând să-i atragă acesteia atenţia), care a fost folosită pentru a concluziona că rămânerea frecventă peste noapte dă naştere la mai multă nesiguranţă şi nelinişte în relaţiile copiilor cu mamele. Cercetătorii au creat aceasta scară pentru realizarea studiului prin alegerea a trei întrebări culese din Scara comportamentului simbolic şi prin comunicare (CSBS), care are ca scop evaluarea abilităţilor comunicative ale copiilor mici, precum şi uşurinţa acestora de a învăţa limbajul (Wetherby&Prizant, 2001). Totuşi, aceşti cercetători au folosit aceste trei întrebări pentru a evalua cât de atenţi şi circumspecţi erau copiii cu privire la locurile pe unde umblau mamele lor – pe care le-au atribuit sentimentelor de nesiguranţă şi nelinişte. În contrast, pe scara CSBS, fixarea cu privirea şi încercările de a atrage atenţia mamei sunt semne sigure care arată că micuţul are modalităţi mai avansate de a comunica şi este mai pregătit să înceapă să vorbească.

Per total, au existat foarte puține diferențe între copiii până într-un an și cei peste un an care rămâneau frecvent peste noapte și cei care rămâneau doar ocazional sau niciodată. Diferențele cu privire la iritabilitatea copilului și a comportamentului dificil față de mamă, au fost inconsecvente și contradictorii. Și, deoarece cei care rămâneau peste noapte ocazional nu au fost niciodată comparați cu copiii care nu rămâneau peste noapte deloc, studiul nu ne poate spune deloc dacă rămânerea peste noapte a copiilor până într-un an mai puțin de 4 ori pe lună sau rămânerea peste noapte a copiilor peste un an de mai puțin de 10 ori pe lună sunt mai bune sau mai rele decât nerămânerea peste noapte.



Studiul cu privire la familiile fragile din centrele oraşelor
Ultimul și cel mai recent studiu (Tornello et al.,2013) nu trebuie să fie generalizat și la părinții divorțați sau la marea majoritatea a părinților care nu s-au căsătorit niciodată, deoarece datele au fost obținute din baza de date cu privire la familiile fragile (Mcclanahan, 2011). Toți acești părinți locuiesc în centrele celor 20 cele mai mari metropole din Statele Unite, 65% nu au absolvit liceul, 85% sunt afro-americani sau americani hispanici, și 60% se află sub nivelul permis de sărăcie. Când li s-au născut copiii, mai bine de 85% dintre aceștia nu erau căsătoriți, 30% dintre ei nu conviețuiau, iar 20 % nu erau într-o relație cu celălalt părinte. Până când copilul lor împlinea vârsta de cinci ani, 50% dintre tații aceștia și 10% dintre mame ajungeau în închisoare (Centrul de cercetare a bunăstării copilului, 2013). Din aceste motive, orice alt studiu care ar folosi această bază de date nu trebuie să generalizeze rezultatele la familiile care nu se încadrează la acest profil unic.

CONCLUZIE


Din motivele explicate la începutul articolului, toate aceste studii ar trebui să fie prezentate împreună, ca un întreg, și ar trebui răspândite la o scară mai largă.
Asta ar mări șansele ca oamenii sau nu fie așa de ușor induși în eroare de cele doar câteva studii care se întâmplă să le atragă atenția. De fapt, acest lucru deja s-a întâmplat în legătură cu studiul despre preșcolari și cel despre familiile fragile din centrele orașelor (Nielsen, în presă). Ca să cităm doar câteva exemple, printre titlurile pentru studiul referitor la preșcolari se numărau următoarele: “Nou-născuții aflați în custodie comună la risc de anxietate” (Horin, 2010), “Costodia comună, o greșeală pentru cei sub 2 ani” (Griffin,2011) și “Copiii mici se zbat sub custodia comună” (“Lupta copiilor”, 2010), cu un alt articol care susținea că rămânerea peste noapte reprezenta “un dezastru în dezvoltare”, deoarece cei mici, când principala persoană cu care stau se schimbă permanent, nu pot face față acestui lucru fără a suferi probleme fizice și psihologice (Jackman.2010). Acest studiu a fost oferit, spre excluderea aproape a tuturor celorlalte studii, ca probă împotriva reformei legii cu privire la custodia comună din Oregon (Scher&Vien, 2011), Minnesota (Asociația Americană a Avocaților Matrimoniali, 2011; Jeske,2011), Alabama (Voices, 2013),Wisconsin (Zirkel, 2012), Regatul Unit (Harris, 2011; Trinder, 2010), Israel (“Denigrarea bărbatului australian”, 2012) și Australia (Îngrijirea de către ambii părinți după divorț, 2012; Gilmore, 2010; Consiliul Național al Copiilor proveniti din fam. separate, 2013; Rathus, 2010; Sexton, 2011.Un model similar pare să reiasă cu privire la studiul referitor la familiile fragile din centrele orașelor. Comunicatul de presă al Universității din Virginia s-a numit “Noptile petrecute de copii departe de casă le afecteză sentimentul de atașament afectiv” (Samarrai, 2013).
Răspândind și discutând toate aceste descoperiri în ansamblu, și corectând neînțelegerile care au apărut ca rezultat al informării greșite prin prezentarea a doar câtorva studii, atunci vom putem mai bine să servim intereselor copiilor celor mai mici în întocmirea de planuri parentale și în reformarea legilor referitoare la custodie.



Traducător: Erejdi Iulia
Corector: Anca Stroilescu

ref.[ngo2331]

Colectivul ARPCC

Studiu : Suportul coplesitor al publicului pentru custodia comuna

Copia acestui document o gasiti aici : https://goo.gl/JfW8Un

Sondajele realizate la nivel national in Canada au aratat in mod constant sprijinul populatiei pentru  lansarea drepturilor parintesti egale dupa divort. Procentele privitoare la sprijinul oferit de populatie se afla intre 68% si 75%.  Studiile realizate de cercetatori sociali arata sprijin similar, mai ales in randul copiilor. Fabricius a demonstrat ca copii , atat in custodie exclusiva cat si comuna sustin custodia egala de ambii parinti . Dar, bineinteles, guvernantii canadieni, stiu mai bine decat oamenii care le platesc salariile. Facturile din cauza carora parlamentul ar trebui sa stabileasca o prezumtie a custodiei comune a esuat considerabil in a face sa creasca sau sa scada votul din partea tuturor membrilor. S-a dovedit ca este posibil ca britanicii sa fie si mai entuziasmati decat canadienii in ceea ce priveste drepturile parentale egale. Aici este un studiul realizat cu 18 luni in urma, dar care este un indicator important al atitudinii britanicilor asupra cresterii si educarii copiilor.

Firma de cercetare de piata YouGov a realizat acest sondaj avand ca subiecti 1,800 adulti si au descoperit un imens suport pentru egalitatea drepturilor asupra copiilor pentru ambii parinti in urma separarii sau a divortului.

YouGov a intrebat respondentii: Gandindu-va la parintii care divorteaza si au trebuit sa mearga la tribunal pentru a decide cine va obtine custodia copiilor, in general, cine credeti ca ar trebui sa aiba mai multe drepturi -mama, tatal sau ar trebui sa aiba drepturi egale.

Doar 9% sustin ca mamele ar trebui sa aiba drepturi depline, in timp ce 84% sunt pentru drepturi egale intre parinti. 2% au spus ca tatii ar trebui sa aiba mai multe drepturi si restul nu a opinat.

Aceasta este sustinuta de date de la acelasi sondaj in privinta cu importanta tatalui fata de copi. 85% au fost de acord cu afirmatia : tatii sunt indispensabili in a concepe copiii. 1% au respins in totalitate afirmatia. 95% dintre respondenti au fost de acord ca :Ambii parinti ar trebui sa aiba responsabilitati in ceea ce priveste cresterea copiilor. Si iar , 1% au fost impotriva.

Rolul tatilor ca aducatori solemni de hrana a primit mai mult atentia decat ar fi primit, sa zicem, in 1950 sau 1960. Majoritatea (52%) a fost de acord cu afirmatia : 
Rolul principal al tatalui ar trebui sa fie de sustinator al familiei prin munca si castigarea banilor. 42% nu au fost de acord. Doar 17% au sustinut cu tarie afirmatia, in timp ce 11% nu au fost de acord. Pe scurt, aproximativ in numar egal de britanici au fost si nu au fost de acord ca principalul rol al tatalui este de a castiga.

Si 86% dintre respondenti au fost de acord cu: „Rolul tatilor s-a schimbata drastic in ultimii 50 de ani.” Studiu YouGov este departe de perfectiune. Exista nenumarate intrebari care ar fi putut face rost de raspunsuri mult mai nuantate si profunde, dar ofera probabil o poza justa fata de atitudinea publicului catre tati si rolul lor ca parinti si de familie in general. Ceea ce indica sondajul este ca exista o diferenta imensa intre atitudinile si credintele populatiei despre tati si acele familii ale caror cazuri le judeca tribunalul, multimea de experti care ii indruma si membrii parlamentului care aplica legi privind divortul si custodia copilului. Unde publicul vrea ca tatii sa fie foarte implicati in ingrijirea copiilor, tribunalul refuza in general sansa tatilor de a face asta dupa divort.  Unde publicul vrea ca tatii si mamele sa aiba drepturi egale in ceea ce priveste custodia comuna, tribunalele opteaza pentru unica sau custodie maternala urmand divortul sau separarea in proportie de 90%. Si unde poporul vede rolul tatalui  ca schimbandu-se drastic in ultimii 50 de ani, tribunalul a facut ajustari usoare sau chiar deloc in legile parentalitatii pentru a reflecta schimbarea.

Ce este adevarat in UK este deasemnea adevarat si in Canada. Este posibil sa fie adevarat si in US desi sunt conștient de nici o votare care reflectă parerea americanilor despre egalitatea parentala.
Simplu spus, judecatorii din acest domeniu au ramas in anii 1950. Ei aproba custodia ca si cum tatii nu au fost atenti cu copiii lor la fel ca mamele, asa cum arata multe date din tarile membre ale Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare in care se demonsteaza contrariul.  Ei marginalizeaza tatii de la responsabilitatile lor zilnice asupra copiilor de parca nu  am fi stiu de la 50 de ani de stiinte sociale raul provocat copiilor de catre procesul pierderii tatalui in urma divortului.

Daca stam sa ne gandim,judecatorii Britanici de fapt ar putea fi complet ignoranti fata de stiinta sociala . Asa cum am mai spus, cand o organizatie care apara drepturile tatilor a intrebat  British Judicial College ce probe empirice folosesc pentru a sprijini custodia clasica impusa de instanta, raspunsul a fost unul rapid si revoltator-  Judicial College nu are o asemenea stiinta si nu ar folosi-o sa le-o predea judecatorilor nici daca o ar avea. Incredibil, dar adevarat.

Cel putin in acest caz, putem intelege de ce poporul se comporta asa cu tribunalele; oamenii stiu valoarea tatilor pentru copii, in timp ce judecatorii au ramas incapatanati din acest punct de vedere. 

Sau poate stiu, dar nu le pasa. Sa luam in considerare cazul lui  Scott Ritchie, tatal din Michigan care a fost un tata de casa pentru primii 7 ani din viata copilului stau. El este un tata bun si grijuliu si baiatul sau era un micut sanatos si fericit, dar cand sotia lui Scott a impus divortul, a primit custodia primara. De ce? Pentru ca judecatorul a considerat ca Scott este prea concentrat (a spus vreodata judecatorul acelasi lucrui unei mame?) in rolul sau de tata, de vreme ce nu a fost angajat in ultimii 7 ani, sotia sa castigand mai mult decat el.

Imaginati-va daca aceste criterii ar fi fost aplicate in fiecare caz de custodie a copilului. Am avea o imagine in oglinda a statisticilor asupra custodiei copilului de care dispunem. Marea majoritate a copiilor ar fi in grija tatilor si mamele ar privi din afara.

In cazul lui Scott, judecatorul a explicat in multe cuvinte ca, in viitor, ar trebui sa ne oprim sa mai dam automat custodie mamelor. A fost o expunere interesanta din partea lui , dezvăluind cum a făcut-o prejudecată lui sinceră și invariabil împotriva tatilor. Dar a fost mai mult de atat. Marturia evidentia de asemenea taria partinirii.

Apoi, dupa ce a fost pus fata in fata cu tatal care statea acasa pentru ingrijirea copilului si propriile realizari in convingerea sa anti-tati, judecatorul a optat tot pentru custodia materna pentru fiul lui Scott. Prietena mea

Kathy a remarcat cand ii spuneam povestea, „ El va acorda cu mai multa grija custodia mamelor, insa nu in cazul acesta”.Nimic nu e mai strigator la cer ca asta.

Judecatorii si functionarii trebuie sa progreseze pana la  nivelul de a intelege nevoile copiilor si nevoile ambilor parinti pe care noi ca oameni le-am avut de ani buni. Nu trebuie sa citesti din domeniul stiintelor sociale ca sa intelegi ca un copil nu ar trebui sa sufere pierderea unui parinte doar pentru ca mama si tatal nu mai sunt impreuna. Bineinteles, macar cateva cunostinte in domeniu ar ajuta cu siguranta, dar sigur nu vrem sa acuzam pe nedrept studiile judecatorilor si reprezentantilor alesi in care trebuie sa incredintam una dintre cele mai importante decizii pe care o poate lua cineva- custodia copiilor dupa divort.



Traducător: Padurariu Ancuta-Florentina
Corector: Milian Bogdan

Ref.[ngo3106]

Colectivul ARPCC

Acesta este un rezumat al concluziilor rezultate în urma unui studiu de cercetare, realizat sub forma unui Proiect Avansat Independent,  în vederea îndeplinirii parţiale a cerinţelor doctoratului în psihologie-consiliere acordat de Universitatea Teesside. Acest studiu a fost susţinut cu succes într-o examinare orală în data de 24 iunie 2014.


O copie a acestui document  găsiți aici:
https://goo.gl/060X4k





Alienarea parentală este o expresie deseori folosită în contextul unei epuizări cauzate de o relaţie cu un nivel ridicat de conflictualitate. Un element cheie al alienării parentale îl reprezintă coalizarea puternică a copilului cu unul dintre părinţi, concomitent cu respingerea relaţiei cu celălalt părinte, în ciuda faptului că anterior a existat o relaţie normală, plină de iubire şi căldură cu acesta.

Această respingere pare nejustificată în absenţa abuzurilor sau a violenţei. Chiar dacă este cunoscut impactul psihologic pe termen lung asupra copilului, nu există prea multe studii de cercetare cu privire la sensul pe care părinţii înstrăinaţi îl dau vieţii lor după ce au fost respinşi. Ba mai mult, în Regatul Unit există puţină acceptare generală sau o aparentă înţelegere a alienării parentale din partea celor cu care familiile  vin în contact pe durata destrămării relaţiei lor. Acest studiu de cercetare încearcă să exploreze experienţele părinţilor alienaţi din Regatul Unit. Folosind abordarea metodologică Q, experienţele subiective şi intersubiective ale unui nr. de 54 de părinţi alienaţi englezi ies la iveală în cadrul a 6 relatări îmbogăţite cu citate personale şi informaţii demografice ajutătoare. Pe lângă constatările concrete, explicite, din subtext reiese un sentiment prevalent de neputinţă.

Această sentiment de neputinţă rezonează cu lipsa de putere pe care copiii implicaţi în dinamica alienării o resimt şi ei. Ba mai mult, neputinţa care derivă din insuficienta înţelegere şi cunoaştere a celor implicaţi în procese ce ţin de dreptul familiei, perpetuează procesul alienării întocmai cum este el trăit de aceşti părinţi. 

Cu toate că acest studiu de cercetare nu încearcă să generalizeze, rezultatele lui ilustrează imaginea părintelui alienat. Acest părinte se preocupă serios de binele copilului său, îşi doreşte să îşi îndeplinească responsabilităţile părinteşti şi să se implice în viaţa copilului său. A încercat să-şi rezolve preocupările pe căile disponibile şi cu toate acestea se simte neascultat, simte că nu este crezut, că este nedreptăţit şi lipsit de putere în faţa sistemului de justiţie in chestiuni de familie.

Singurul licăr de speranţă pe care îl ai este acela că Instanţa te va ajuta. Când, de fapt, în realitate aceasta face exact contrariul. Eşti tratat ca un monstru, nu ca un om, ca cineva care urăşte, nu care iubeşte, ca cineva care face rău, în loc să educe, ca unul care ia, în loc să dea, ca o persoană violentă, în loc de o persoană blândă, ca o posibilă ameninţare şi nu ca fiinţă umană [P14].

Intenţiile studiului

Scopul acestui studiu a fost explorarea experienţelor subiective şi intersubiective ale părinţilor înstrăinaţi din Regatul Unit. Deşi nu caută să găsească un adevăr absolut, esenţial, acest studiu speră să facă posibilă înţelegerea felului în care părinţii care au fost respinşi sau denigraţi pe nedrept de propriii copii, au reuşit să dea un sens vieţii lor. Toate aspectele vieţii au fost integrate în studiul de cercetare – munca, relaţiile, sănătatea mentală, interacţiunea cu sistemul socio-juridic, gândurile personale, sentimentele şi comportamentele.

Studiul

54 de părinţi, care s-au identificat ei înşişi drept părinţi înstrăinaţi – fie prin referire la comportamente pe care le-au trăit cu copilul sau cu fostul partener, fie înţelegând de unii singuri termenul de alienare parentală – au luat parte la acest studiu. Cu toate că aceşti părinţi s-au identificat ei înşişi astfel, aceştia nu formează un grup omogen . 54 de părinţi au completat studiul – 47 de taţi şi 7 mame – cu vârste cuprinse între 32 şi 66 de ani, din toată Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor. Aceştia au fost recrutaţi prin intermediul canalelor sociale media sau prin intermediul organizaţiilor de sprijin pentru părinţi. Studiul a fost condus folosindu-se metodologia Q.

Înainte de studiul propriu-zis, autorul a dorit să aibă o imagine largă şi cuprinzătoare asupra vieţii părinţilor înstrăinaţi din Regatul Unit. În lumina materialului informativ redus cu referire la  experienţele britanicilor, s-au organizat grupuri de părinţi alienaţi, în scopul de a Asociația Română pentru Custodia Comună obţinerii relatărilor personale. Alături de vizitarea blogurilor personale ale părinţilor, a site-urilor de sprijin şi a reţelelor media, aceste relatări au contribuit la mulţimea de experienţe fenomenologice  ale părinţilor înstrăinaţi din Regatul Unit. Acest vălmăşag trebuia redus la un set de 80 de afirmaţii de tip Q. În timpul procesului de triere de tip Q, părinţilor li s-a cerut să clasifice aceste afirmaţii în funcţie de cât erau sau nu de acord cu ele. Acest proces de triere este limitat de folosirea unei grile standard de distribuţie, care în esenţă forţează participanţii să-şi evalueze mai atent răspunsurile: faţă de care aspecte ale experienţelor lor  resimt sentimente mai puternice. Această abordare de tip Q a permis experienţelor împărtăşite de către părinţi să iasă la suprafaţă, îmbogăţite prin relatări personale şi  plasate în contextul informaţiilor demografice, concrete, adunate prin intermediul chestionarului auxiliar.

Implicări şi recomandări

Concluziile acestui studiu sugerează o serie de implicaţii referitoare la sănătatea mentală, la ramura de dreptul familiei a sistemului juridic şi la nedreptatea socială. 

Părinţii sunt cu adevărat îngrijoraţi de sănătatea mentală a copilului lor; aceste preocupări se potrivesc cu ceea ce prezintă literatura de specialitate despre efectele pe termen lung asupra copiilor înstrăinaţi. Cu toate că au calitatea de părinte,  nu li se permite să se achite de obligaţiile de îngrijire a copilului sau să se asigure că acesta beneficiază de resursele sau ajutorul de specialitate necesar. Preocupările lor faţă de copil, precum şi despărţirea forţată de acesta,  au impact asupra bunăstării lor.

Părinţii se simt neputincioşi. Din răspunsurile primite, este clar că majoritatea părinţilor îşi văd copiii graţie hotărârilor judecătoreşti, care au fost deseori şi în mod repetat încălcate, aparent fără a exista vreo despăguire din partea ramurii sistemului juridic care se ocupă de dreptul familiei. Ba mai mult, acuzaţiile false de abuzuri asupra copilului şi de violenţă domestică sunt evidente şi au drept consecinţă întreruperea contactului părinte-copil.  Acest contact fracturat, sancţionat de către ramura de dreptul familiei din cadrul sistemului juridic prin acţiunile şi inacţiunile sale, este probabil să genereze o şi mai multă înstrăinare, făcând tot mai puţin probabil un rezultat pozitiv pentru copii şi pentru părinţii lor.

În majoritatea procedurilor judiciare ce ţin de dreptul familiei, precum şi în cadrul procedurilor asociate, cum sunt cele în care se implică CAFCASS (Serviciului de Consiliere din cadrul Tribunalului pentru cauze cu Minori), pare să existe prea puţină transparenţă. Nici înfăţişările în faţa Instanţei şi nici interogatoriile nu sunt înregistrate; discutarea cazului în afara Tribunalului este interzisă; se pare că nu există nicio cale prin care să fie evaluată consistenţa deciziilor sau prin care să se stabilească dacă hotărârile judecătorilor oferă rezultatele cele mai bune în interesul copilului. E clar că părinţii se simt neascultaţi, simt că nu sunt crezuţi sau sprijiniţi în tot acest proces.

Acest studiu sugerează o lipsă de cunoaştere şi înţelegere a alienării parentale în Regatul Unit. Acest  lucru rezonează cu propria experienţă pe care a avut-o autorul studiului când a discutat subiectul cu profesionişti din domeniul sănătăţii mentale, cu psihologi specialişti, colegi din cadrul serviciilor sociale şi educaţie.
Nerecunoaşterea unei dinamici a procesului de înstrăinare şi a diferenţei dintre aceasta şi înstrăinarea justificată pot duce la intervenţii sau scheme terapeutice şi judiciare neadecvate, cu posibile urmări pe termen lung în detrimentul familiilor sau persoanelor în cauză. 

În aceste vremuri de schimbare a sistemului judiciar cu privire la dreptul familiei, este imperios necesar ca înstrăinarea parentală  să ocupe un loc pe agenda de cercetare şi cea politică, pentru a asigura securitatea şi bunăstarea psihologică a copiilor, dreptul lor de a avea o relaţie cu ambii părinţi şi eradicarea injustiţiei sociale. 

Evaluarea nivelului de cunoaştere şi înţelegere a celor care lucrează cu copiii şi familiile aflate în proces de destrămare  ar fi utilă în vederea identificării eventualelor lipsuri, a nevoilor de pregătire şi de dezvoltare profesională. Studii de cercetare multi-disciplinare cu cei ce lucrează în domeniul serviciilor sociale sau în cel judiciar, concentrându-ne pe acele procese de dreptul familiei  confidenţiale, ar oferi o imagine holistică a alienării parentale în Regatul Unit. Mai mult, cercetarea colaborativă ar permite concentrarea atenţiei asupra gestionării eficiente a unui caz, asupra abordărilor judiciare şi terapeutice care au ca scop atât o intervenţie precoce cât şi rezolvarea alienării persistente şi înrădăcinate. Studiile sistematice asupra unor intervenţii adecvate, cum sunt cele ce se desfăşoară în alte ţări, ar reprezenta o trăsătură importantă a unui astfel de proiect de cercetare.




Traducător: STROILESCU ANCA

Corector: Ţolea Roxana-Maria


[ngo2553]
Colectivul ARPCC