Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului aprobată în ianuarie 2015

** Republicăm acest document deoarece nu se mai regăsește pe situl ministerului **

Comunicat de presă 

Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea 

drepturilor copilului a fost aprobată

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a finalizat strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020, precum şi planul operaţional de implementare pentru perioada 2014-2016.

Cele două documente au ca scop dezvoltarea, bunăstarea şi accesul universal la servicii al copilului, cu implicarea mai multor instituţii şi autorităţi ale statului.

Concret, strategia urmăreşte, pe de o parte, continuarea măsurilor din domeniul protecţiei copiilor începute anterior, iar pe de alta, stabileşte câteva noi direcţii de acţiune, în scopul de a reduce diferenţele în ceea ce priveşte accesul copiilor la servicii de educaţie şi sănătate, concomitent cu creşterea calităţii acestora.

Sunt vizaţi în special copiii din zonele sărace, cei din mediul rural, copiii romi, cei cu dizabilităţi şi copiii din sistemul de protecţie a copilului consumatori de droguri, copiii aflaţi în conflict cu legea, copiii străzii, cei care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate, dar şi adolescenţii.

Astfel, existenţa unui serviciu public de asistenţă socială în fiecare comună, oraş sau municipiu, creşterea gradului de implicare a comunităţii şi dezvoltarea competenţelor parentale ale părinţilor, respectarea drepturilor copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile, prevenirea şi combaterea oricărei forme de violenţă asupra acestora - în familie, în şcoală sau în comunitate, dar şi încurajarea participării copiilor la luarea deciziilor care îi privesc sunt rezultatele pe termen mediu şi lung propuse de ANPDCA.

Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, doamna Rovana Plumb, declară referitor la importanţa acestei strategii: "Copiii, fie că provin din grupuri vulnerabile, fie că sunt din medii care nu le favorizează dezvoltarea ori din familii care îi neglijează tocmai atunci când au nevoie de atenție, trebuie să beneficieze de un tratament egal. Ne dorim să avem copii sănătoși, bine educați și iubiți, care să-și respecte părinții. Este necesar să le acordăm sprijin celor care nu îl au, dar și toată afecțiunea și grija noastră responsabilă. Despre asta este vorba în această strategie. Sunt convinsă că rezultatele ei se vor vedea cât mai curând în societatea românească".

La rândul său, președintele ANPDCA, doamna Gabriela Coman, spune că "Pentru realizarea obiectivelor propuse este nevoie ca domeniul asistenței sociale să se transforme dintr-un sistem pasiv, centrat pe individ, într-unul proactiv, centrat pe copil şi familie, prin creşterea gradului de securitate socială. În acest sens, vom introduce un pachet minim de servicii integrate pentru copiii din zonele sărace."

În realizarea strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, ANPDCA a fost susţinută constant de reprezentanţa UNICEF România şi de sectorul neguvernamental, în ansamblul său: Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil, HHC România, Salvaţi Copiii România şi Fundaţia SERA România.

Din grupul de lucru au mai făcut parte experţi independenţi, dar şi reprezentanţi ai altor ministere: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tineretului şi Sportului şi Cancelaria Prim - Ministrului.

Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014 - 2020 poate fi accesată aici: Strategia propriu-zisă, Anexa 1, Anexa 2

Context:

În România, pe fondul scăderii natalității, ponderea copiilor în totalul populației a scăzut de la 28.6%, în 1990, la 18.9%, în 2008 și la 18.2%, în 2012. Statisticile arată, însă, că marea majoritate a acestora trăiesc împreună cu familia, astfel că, la sfârşitul anului 2012, doar aproximativ 1.6% se aflau în sistemul de protecție specială.

De-a lungul timpului, o mare parte din măsurile luate pentru protecția copilului au fost dedicate prevenirii separării copilului de familie şi reducerii numărului celor aflaţi în instituţii, prin identificarea unor alternative de protecţie de tip familial. Rezultatul acestora a fost că numărul copiilor din sistemul de protecție specială a scăzut cu 12%, de la aprox. 71.500 copii, la finalul anului 2008, la aproape 59.000, la sfârşitul anului 2014. Pentru că mulţi dintre ei au vârsta de peste 10 ani și o durată mare de separare de familie, aceşti copii au nevoie de programe de pregătire pentru viața independentă, concomitent cu stimularea menţinerii relaţiilor personale cu membrii familiei naturale sau extinse, în aşa fel încât să fie pregătiţi pentru momentul în care părăsesc sistemul de protecţie specială.

În plus, deşi au fost înregistrate evoluţii importante şi în privinţa asigurării dreptului la educaţie sau sănătate, rămân în continuare o serie de provocări spre care trebuie să se îndrepte politicile şi măsurile din aceste domenii, astfel încât copiii din toate categoriile sociale să se poată bucura de aceste două drepturi fundamentale.

Serviciul Comunicare, Relații cu Publicul și Mass-Media

[ngo3794]

Zi istorica. Decizia de recunoastere a alienarii parintesti - publicata in Monitorul Oficial azi 25.02.2016

Dispoziţia nr. 2/2016 pentru recunoaşterea fenomenului alienării parentale/părinteşti şi prevederilor Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat între Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună

Dispoziţia nr. 2/2016 pentru recunoaşterea fenomenului alienării parentale/părinteşti şi prevederilor Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat între Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună

În temeiul dispoziţiilor art. 51 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005,

pe baza prevederilor din Manualul de Diagnostic şi Statistică al Tulburărilor Mentale, a cincea ediţie, abreviat DSM-5, utilizat atât de către medicii psihiatri, cât şi de către psihologi, în care se recunosc psihodiagnosticele de abuz psihologic asupra copilului şi copil afectat de stresul relaţiei dintre părinţi,

având în vedere practica de specialitate din domeniul expertizei psihologice judiciare, care a relevat identificarea în rapoartele de expertiză psihologică judiciară a fenomenului alienării parentale/părinteşti, recunoscute de către instanţele de judecată din România, încheierea primului Protocol privind recunoaşterea alienării parentale/părinteşti, încheiat în România de către Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună la data de 1 februarie 2016, precum şi punctul de vedere al specialiştilor din cadrul Institutului de Psihologie Judiciară,

preşedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România d i s p u n e:

Art. 1. -

(1) Se recunoaşte fenomenul alienării parentale/părinteşti ca formă de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte.

(2) Se recunosc prevederile Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat de către Institutul de Psihologie Judiciară, în calitate de furnizor de formare profesională complementară în domeniul expertizei psihologice judiciare, avizat profesional de către Colegiul Psihologilor din România şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună la data de 1 februarie 2016.

(3) Se recunoaşte necesitatea formării profesionale continue a psihologilor în domeniul alienării parentale/părinteşti, precum şi în domeniul expertizei psihologice a copilului abuzat/neglijat, aceasta fiind realizată în vederea cunoaşterii şi promovării interesului superior al copilului.

Art. 2. -

Prezenta dispoziţie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

	Preşedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România, Mihai Aniţei

Bucureşti, 12 februarie 2016.

Nr. 2.

*************************************************
Documentul scanat, împreună cu protocolul semnat de către Institutul de Psihologie Judiciară și Asociația Română pentru Custodia Comună se poate accesa la adresa web www.arpcc.ro/alienare


[ngo1746]

Tipul primul si al treilea weekend

Acest articol il puteti gasi si aici

 Psiholog Jeni Chiriac

Alienarea parentala, ca si o consecinta a abuzului asupra copilului

Scopul scuza mijloacele ajunge sa fie inconstient sau deliberat folosit din ce in ce mai des in situatii de 

divort. Si chiar daca intentiile subiectiv par sa fie dintre cele mai nobile, totusi reusim in astfel de 

momente, ca si parinti, sa abuzam de copii nostrii, crezand ca ii protejam de monstrul de langa noi, 

esuand in a il proteja de monstrul din noi. Stiu ca multi, citind randurile de mai sus, veti ramane 

intrigati, ba chiar iritati de abordarea avuta, insa ea este necesara pentru a ne trezi din somnul 

razbunarii unul pe celalalt in cazul unora dintre noi, atunci cand ne separam de partener sau 

partenera. Sunt cazuri in care din nevoia gresit inteleasa de a ne proteja copii, ii indoctrinam 

impotriva celuilalt parinte, cream aliante, sadim samanta urii fata de celalalt si a razbunarii, fara sa ne 

gandim la consecintele pe termen lung sip e termen scurt. Cei care au facut acest lucru, stiu la ce ma 

refer. Este bine de stiut ca efectele actiunilor noastre asupra copiilor nostrii se vad si se resimt in 

timp atat asupra relatiei noastre cu ei, in calitate de parinti, cat si asupra lui ca om si persoana in 

relatie cu lumea inconjuratoare si definitiile lui ca individ, viitor partener sau viitoare partenera, a lui 

ca viitor parinte.

Ce inseamna ca devenim abuzivi in relatie cu copii nostri fara o intentie, uneori chiar din dorinta 

gresit inteleasa de a il proteja de celalalt parinte? Sunt parinti care isi doresc aliati, care doresc sa 

minimalizeze propria pierdere a relatiei avute, prin compensarea acelei pierderi cu o relatie stransa, 

unica si speciala cu copilul rezultat din relatia pierduta. Dezamagirea si suferinta generate de 

pierdere ne poate determina sa extindem suferinta si in sfera relatiei copil-parinte. Nevoia (defectuos 

inteleasa) de a ne proteja copilul cu orice pret de partenerul sau partenera care ne-a abandonat sau 

parasit, ne poate determina sa luam decizii pe care unii dintre noi le credem drepte. 

Ce fel de decizii se iau in astfel de momente? 

Datorita faptului ca dorim sa punem capat trecutului si dorim sa luam distanta de cel sau cea care ne-

a ranit, incercam sa minimizam la maximum contactul cu acea persoana. Ori de cate ori suna sau 

incearca sa comunice in vreun fel, vocea si prezenta/vecinatatea pentru unii dintre noi devin 

chinuitoare, chiar agonizante si dorim sa nu mai existe, sa dispara persoana respectiva, chiar daca 

rational stim ca acest lucru este mai putin posibil. Constient sau nu, premeditat sau nu, in calitatea de 

parinte rezident sau nonrezident, in calitatea si dreptul unora de mama sau tata, incepem sa vorbim 

urat despre cealalta persoana direct copilului sau indirect, expunand copilul la o constanta campanie 

denigrare a parintelui absent; in prezenta copilului, incepem sa ne plangem de cat de mult rau ne-a 

facut sau ne face persoana respectiva sau de cat de nedreapta a fost cu noi si copilul etc. Acestea 

sunt momentele in care, intentionat sau nu, ii transmitem copilului ca trebuie sa aleaga intre unul si 

celalalt dintre parinti. Acestea sunt momentele in care copii nostrii ne devin confesori, salvatori, aliati 

in planurile noastre. Acestea sunt momentele in care apare fenomenul de alienare parentala, cand 

copilul ajunge isi denigreze si sa isi respinga propriul parinte fara a aduce argumente specifice 

capacitatii sale de intelegere si reprezentare, ci “citate” din discursul parintelui sau persoanelor. A 

pune sa aleaga un copil intre mama si tata, in termeni gravi, autoritari, categorici de genul “tu cu cine 

tii/esti” inseamna adesea a il forta pe copil spre a alege intre mana lui dreapta si stanga pe care sa o 

pastreze. A face afirmaţii care induc copilului teamă, neplăcere sau îl fac să critice părintele 

înstrăinat, a avea o serie de comportamente menite de a îndepărta părintele din viaţa copilului,
inseamna a incerca sa “ucizi” nevoia naturala a copilului de ambii parinti. Astfel cultivi la copilul tau
sau insamantezi in copilul tau conflictul de loialitate, scindarea, disocierea de ceea ce isi doreste si
Asociaţia Română pentru Custodia Comună
are nevoie cu adevarat. Copilul, in astfel de contexte, se simte obligat sa isi salveze si sa isi protejeze
unul dintre parinti in defavoarea celuilalt, trecand sau ignorand ceea ce isi doreste pentru el. Daca ati
intreba un specialist ce si-ar dori un copil in astfel de momente daca ar putea sa aleaga cu adevarat, v-ar spune ca un copil isi doreste in primul rand ca acel divort, acea separare sa nu fi existat, ca “mami si tati sa fie impreuna”, “sa fie din nou ca inainte”. In al doilea rand si-ar dori sa nu mai existe
conflict, sa nu mai existe cearta si totul sa fie bine, “imi doresc ca mami si tati sa se inteleaga”. Iar in al treilea rand, un copil isi doreste din nou o familie (“aceeasi sau alta, dar o familie in care sa fim fericiti”).

Atentie! Pot fi parinti care cu adevarat sunt abuzivi cu copii lor si calitatea lor de parinti poate fi pusa sub semnul intrebarii, insa va reamintim ca exista organe abilitate in masura sa ateste si sa intervina in astfel de situatii spre o solutionare adecvata. Cautati sa evitati in a va face dreptate singuri! Un prim pas il constituie sesizarea organelor abilitate in acest sens si efectuarea unei expertizari psihologice a copilului si climatului familial, in paralel cu initierea sedintelor de consiliere individuala a copilului si/sau sedintelor de consiliere parentala, in functie de caz.







ref.[ngo4499]
Colectivul ARPCC

Calitate scăzută de sanatate legate de viata, fizică, psihologică și bunăstarea socială.

O diagrama care ne arata bunastarea sociala in fiind mult mai scazuta pentru persoanele care opteaza sa ingrijeasca singure.

JPC = Joint Physical Custody = Custodie Comuna

Mostly = Aproximativ ( Mare parte )

Single care = Ingrijire singura

Colectivul ARPCC

Custodia Comuna fizica si inca un pas inainte

Bună ziua, acesta este doar un mic sumar al sentinţei, pentru a citi în totalitate verificaţi aici


Orice copil are dreptul de a avea doi părinţi pe care să-i iubească fără frică, fără a se simţi vinovat faţă de celălalt părinte, fără să fie pus să aleagă între cei doi părinţi, precum şi dreptul de a fi protejat de remarci alienatoare cu privire la celălalt părinte.
Astfel, în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care reclamanta solicita exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti, instanţă îl va respinge ca neîntemeiat, deoarece autoritatea exercitată în mod unic doar de către mama, este împotriva interesului superior al copilului, aşa cum este reliefat de către noul cod civil.

Exercitarea acestei prevederi singulare, doar de către mama, ar reprezenta 0 diferenţa gravă de tratament, în condiţiile în care simplul fapt al schimbării domiciliului de către parat, (aspect care oricum nu a fost dovedit), este motivul invocat de către reclamantă. Motivul real, care, deşi nu a fost invocat de reclamanta, reiese din toată atitudinea acesteia, este că aceasta nu înţelege că părinţii au aceleaşi drepturi faţă de copilul lor minor, şi că pentru binele acestuia, trebuie să lase resentimentele deoparte, şi să stabilească 0 cale de comunicare cu tatăl copilului. Din probele administrate, reiese că reclamanta nu face niciun efort în acest sens, a refuzat să se prezinte la mediator când a fost invitată de către paratul reclamant, fila 73, sau a respins invitaţia la consiliere parentală, fila 297, vol. I. Faptul că reclamanta refuză să-i permită tatălui parat să păstreze legătura cu minorul , rezultă atât din multitudinea de înscrisuri aflate la dosar, cât şi din declaraţia martorului M.I.G, propus de către parat, din care reiese că ." acesta a fost de faţă când reclamanta invoca tot felul de motive pentru a nu-I da copilul paratului dar nu a auzit-o condiţionând vizita de bani; a fost sunat de parat de la aeroport că a venit în ţara să vadă copilul şi că reclamanta a invocat că acesta este bolnav, că îl doare capul şi nu poate să-i dea copilul; reclamanta a plecat în vacanţa cu copilul pentru a nu-I permite paratului să vadă copi/ul. " Această declaraţie se coroborează cu răspunsul la interogatoriu al reclamantei , la întrebarea 48, fila 231, .şi răspunsul !a întrebarea nr. 4, fila 224. La întrebarea 48, reclamanta răspunde:" am avut programată 0 vacanţă înainte de ordonanţă." Chiar dacă, respectivă vacanţă era programată înainte de ordonanţă preşedinţiala, această vacanţa nu este un motiv întemeiat pentru a nu se respectă un program de vizitare al minorului. Nici răspunsul la întrebarea nr, 4, " da am refuzat, am rugat să-l vadă în prezenţa mea pt că minorul era foarte mic, ", nu formează convingerea instanţei, având în vedere vârsta de 3 ani a copilului, ( nu era nici sugar nici bolnav, etc). Mai mult decât atât, din probele administrate, nu a rezultat că paratul reclamant ar avea un comportament care să releve necesitatea prezenţei mamei la întâlnirile cu copilul.

Măsura vizitării minorului de către tata în prezenţa mamei, este una excepţională, ce se poate dispune în condiţii speciale. Ori, în cauză nu s-a dovedit că minorul ar fi afectat psihic său emoţional de întâlnirile cu tatăl său, şi nici că ar refuza să rămână cu acesta în lipsa mamei. Relevante în acest sens sunt fotografiile existente la dosar, din care reiese că minorul este fericit în prezenţa tatălui său.



ref.[ngo3530]
Colectivul ARPCC

Sfaturi pentru a da copiilor accesul la calitate parintească după divorț

TRADUCATOR: Nan Nicolae-Catalin
CORECTOR: Bunea Alina-Elena

O copie a acestui articol poate fi descărcată aici: https://goo.gl/8J34wD

Soțul meu și cu mine am decis că divorțul este cea mai bună cale pentru a reduce la minimum daunele pe care le-am putea provoca copiilor noștri, nevrand ca aceștia să își petreacă anii prin instanțe. Aveți cumva vreun ghid de orientare pentru un bun plan parental pentru copii? Noi vrem să trecem peste proces și să mergem mai departe cu propriile vieți cât mai rapid posibil, însă nu ne putem decide asupra unui plan parental.

Cunosc sentimentul de a dori să pun capăt unui relații, atunci când știi că nu se poate merge mai departe. Dar un divorț rapid și fără durere se întâmplă foarte rar.

Intrăm în căsătorie sperând că va dura- iar un divorț este un vis spulberat. Puține cupluri pot încheia o relație fără probleme, mai ales în momentul în care sunt implicați copii. Dacă amândoi sunteți capabili să faceți asta, puteți avea de asemenea și capacitatea necesară de a lucra împreună și de a păstra familia unită.

Fiecare familie este unică. Pentru a va reconstrui viețile ca două familii separate, în care copiii să prospere, trebuie să luați în considerare toate opțiunile și să ajungeți la un rezultat care să fie în interesul superior al copilului, dar și al vostru.

În timp ce nu mă aflu în poziția de a oferi consiliere juridică, cer de multe ori părinților să scrie ceea ce cred ei ca este în interesul superior al copilului (în funcție de nevoile de dezvoltare, emoționale și educaționale), în loc de ceea ce este convenabil pentru ei ca părinte. Am văzut de multe ori oameni care folosesc planurile parentale (accesul la copil) ca un instrument pentru a negocia din punct de vedere financiar, sau în unele cazuri să împiedice mutarea fostului soț/soție cu noul/noua parterer/ă.

Planurile în ceea ce privește accesul părintelui la copil nu sunt fixe- ele au nevoie să fie ajustate în funcție de nevoile copiilor, instanțelor fiindu-le greu să acorde părinților un anumit tip de aranjament fix.

Copiii și adulții experimentează durearea divorțului cu totul diferit. Ovietivele tale trebuie să fie ajutarea copiilor să se adapteze la o nouă rutină, să accepte permanenta divorțului și să își găsească un nou mod de a fii o familie cu fiecare părinte.

Înainte de a fii capabil să te concentrezi pe interesul superior al propriilor copii, trebuie să fii sincer și să folosești de data aceasta accesul la propria frică, la propriile tale obiective și preocupări. După aceea, este mult mai probabil să iei decizii informate și obiective care se concentrează pe reducerea durerii și tulburării tale și a copiilor tăi- dar și pe reducerea litigiilor inutile.

Dacă amândoi foști parteneri puteți fi sinceri despre frica și furia voastră, v-ați putea îmbunătăți considerabil eficiența consilierii juridice, ajutându-vă că vă concentrați pe nevoile copiilor, ajungând astfel la o cale de mijloc, care este bună pentru toți cei implicați.

În loc de graba de a finaliza divorțul, tu și tatăl copilului ar trebui să discutați cu un profesionist juridic pentru a vă asigura că nici unul dintru voi nu luați o decizie pripită, care să nu fie în cele mai bune interese ale copiilor, evitând astfel regretele și resentimentele în viitor. Poți evita un conflict puternic, în special cu ajutorul timpuriu al profesioniștilor, reconstruind o relație constructivă, pe modelul "relațiilor de afaceri" care să vă ajute să evaluați ceea ce este mai bine pentru copilul vostru, dezvoltând astfel limite și așteptări pe care să le urmați amândoi.

O întrebare de exercițiu pe care am pus-o de multe ori părinților te-ar putea ajuta în cazul locului copiilor tăi:

 Ce va rămâne la fel pentru copii?

 Care este pierderea pe care copiii tăi o vor experimenta?

 Ce pot obține copiii tăi din divorț?

Odată ce ești capabil să te pui în locul copiilor tăi, în loc să crezi ceea ce vezi, vei aprecia modul în care aceștia experimentează divorțul și ceea ce poți face tu ca să îi ajuți să accepte divorțul prin explicarea faptului că totul va rămâne la fel chiar și cu un singur părinte și explicându-le ce pot obține după divorț. Ceea ce va rămâne la fel după divorț este la fel de simplu ca mersul la Biserică duminica, cumpărăturile sau spusul poveștilor, chiar și doar cu unul dintre părinți. În multe divorțuri, copiii câștigă o casă mai calmă.

O plângere frecvență din partea copiilor și adolescenților cu care lucrez te-ar putea auta să decizi asupra planului parental- scăderea "timpului calitativ" cu părinții. Părinții de obicei vor distanță pentru a merge mai departe cu viața lor, astfel copiii trebuie să se deplaseze înainte și înapoi între cele două case. Având școală, activități extrașcolare, meditații și distanța dintre cele două case, mulți copii se află în ipostaza de a petrece mult timp alergând de la un părinte la celălalt.

De multe ori sugerez fiecărui părinte să aibă cel puțin o parte din întregul week-end petrecut alături de copiii lor, astfel copiii pot sta cu un singur părinte fără să alerge între case. Copiii au nevoie de timp să se relaxeze și să ia lucrurile ușor, acest lucru fiind probabil cel mai bun timp pentru părinți să își creeze legături cu copiii lor.

Planul parental ar trebui să permite copiilor tăi să aibă două case în cazul în care aceștia din urmă se simt iubiți și îngrijiți, permițându-le să aibă o relație calitativă cu amândoi părinții. Nu îți dorești pentru copilul tău să fie ignorat din cauza nevoilor fiecărui părinte.


ref.[ngo3598]
Colectivul ARPCC

Cerere de clarificare a contravenției prev. de art. 27 alin 2 din legea 272/2004

CITITI AICI RASPUNSUL POLITIEI ROMANE

http://blog.arpcc.ro/2016/06/clarificare-contraventiei-prev-de-art.html

C Ă T R E

Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Juridică

În atenția d-nei Comisar-șef de poliție RALUCA DINU

            Stimată Doamnă,

            Asociația Română pentru Custodia Comună (www.arpcc.ro) este o organizație neguvernamentală care militează pentru introducerea și explicarea prevederilor custodiei comune în România. Prin educația și resursele pe care încercam să le punem la dispoziția specialiștilor (avocați, mediatori, psihologi, judecători, personal DGASPC sau notari) încercăm ca din ce în ce mai puțini copii să ajungă să piardă contactul cu părintele nerezident și cu familia extinsă din partea acelui părinte.

            Asociația noastră dorește să acopere golul de cunoștințe existent în domeniu, prin popularizarea celor mai bune practici privitoare la custodia comună, menținând un blog activ şi cea mai completă bibliotecă online din România pe tematica legată de divorț și exercitarea autorității părintești. De asemenea Asociația își propune și parțial a și reușit, să influențeze legislația și practica judecătorească din domeniul divorțului și autorității părintești. 

            Asociației noastre i-au fost semnalate în ultimii ani un număr îngrijorător de cazuri parentale aflate în dificultate prin care numeroși părinţi, atât tati cat și mame ce trec prin experiența divorţului, sunt împiedicați sub diverse forme sa menţină relaţii personale firești cu propriul copil de către fostul soț/ fosta soție, bunici, etc., deși au acest drept stabilit în instanța.

             Mai exact ne referim la situațiile în care un părinte divorțat (părinte nerezident[1]) are dreptul la un program de relaţii personale cu propriu copil ( drept de vizita) stabilit de către o instanța judecătorească, copil care în baza aceleași sentințe are stabilita locuința con art. 400,401 din Codul Civil la celălalt părinte (părinte rezident[2]).

            Amintim mai jos prevederile relevante în acest caz:

             Art. 400. - Locuința copilului după divorț
(1) În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic
            Art. 401. - Drepturile părintelui separat de copil
(1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta
(2) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept

            Modul de punere în aplicare a acestui drept la relaţii personale, presupune în majoritatea cazurilor ca părintele nerezident să se deplaseze la domiciliul minorului la data și ora stabilită în sentință, ptr. a-l prelua pe copil de la părintele rezident, pe perioada programului.

             Conform jurisprudenței existente atât în materia dreptului civil dar și a celui penal, bazată pe principiul fundamental al interesului superior al minorului ( art. 2 alin. 4 și art. 6 lit. a din legea 272/2004 modif.) , dreptul părintelui nerezident de a prelua copilul conform programului, presupune o obligație corelativa pentru părintele rezident și anume aceea de a preda copilul celuilalt părinte ptr intervalul de timp stabilit de instanța de judecata. Acest drept nu este condiționat în derularea sa de acceptul ori refuzul minorului, tocmai datorita vârstei fragede și a lipsei discernământului acestuia ( Decizia CCR nr. 82/2003)

            Părinţii divorţează intre ei, nu și de proprii copii.

            În realitate asistam o creștere alarmantă a situațiilor de împiedicare a părinţilor nerezidenţi de a-și prelua copilul de la celălalt părinte, realizată sub diverse forme, din care exemplificăm:

-          lipsa copilului și /sau a părintelui rezident de la domiciliu acestuia la data și ora stabilita în sentința

-          declararea copilului ca fiind “bolnav” de către părintele rezident, fără însă a prezenta documente justificative emise de medic,

-          refuzul părintelui rezident de a deschide ușa sau poarta locuinţei ptr preluarea copilului,

-          copilului i se impune în mod intenționat un alt program care sa interfereze cu cel dispus de instanța,

-          copilul este scos la geamul locuinţei, pe balcon, pe holul de la intrare, ptr ai comunica părintelui rezident ceea ce în prealabil a fost ,,instruit” ce și cum sa spună de către părintele rezident, etc.

            Tot din dorința de a sabota permanent relaţia firișca părinte-minor prin nerespectarea programului de vizita, numeroși părinţi rezidenţi, influențează psiho-emoţional negativ minorul, urmărind ca acesta din urma sa-și refuze vehement propriul părinte. Astfel în mod fals, se încearcă a se justifica refuzul predării copilului către părintele nerezident prevalându-se de refuzul minorului. Aceasta din urma modalitate de nerespectare a programului de relaţii personale prin influențarea minorului este cea mai gravă, fiind recunoscută de legislaţia în vigoare dar și de studiile în domeniul științelor sociale drept un fenomen de Alienare Parentala ( înstrăinare), un abuz emoţional asupra copilului dar și o forma de violenta asupra copilului ( HG 49/2011).

În această lună, Institutul de Psihologie Judiciară a recunoscut oficial ceea ce absolut toți specialiștii în psihologie cunoșteau de ani de zile, existența fenomenului de alienare parentală. Depunem în anexă protocolul semnat cu ARPCC.

             Din păcate în aceste condiții, majoritatea părinţilor nerezidenţi care se confruntă cu asemenea situaţii ajung foarte rapid sa piardă contactul cu proprii copii , relaţia firească părinte – copil devenind în scurt timp una imposibilă, spre satisfacția părintelui rezident alienator.

            Instituţiile cu atribuții în respectarea și protecţia drepturilor copilului ( Protecţia copilului, Autorităţile Tutelare, etc.) și instrumentele legale existente în prezent în materia relațiilor personale dintre părinte – minor ( executare silită, măsuri asiguratorii, sancțiuni penale, etc), și-au dovedit din păcate ineficienta, datorită timpului extrem de lung ce presupune parcurgerea diferitelor etape procesuale. Astfel relaţia sensibila a părintelui nerezident cu propriul copil este realmente distrusă cu mult înainte ca instrumentele legale ante-menționate să producă efecte, astfel că dreptatea ptr multe cazuri parentale vine mult prea târziu, când efectele psihologice asupra copilului sunt extrem de grave.

Ca atare mulți părinţi au drepturi doar pe hârtie iar copii lor au părinţi doar în acte. În mod cert lipsa unui părinte din viaţa copilului sau are efecte negative profunde asupra dezvoltării minorului ca viitor adult, iar acest aspect se bazează pe multiple fundamente ştiinţifice.

            Pentru considerentele expuse mai sus, dorim să cunoaștem punctul dvs de vedere referitor la posibilitatea aplicării de către organele de politie în mod operativ a unei sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile art. 27 din legea nr. 272/2004 rep. 2014 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (M.O. Partea I nr. 159 din 05.03.2014) .

Redăm mai jos prevederile legale existente în legea 272/2004 și pe care ne argumentam solicitarea:

            Art. 27. - (1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale.

            (2) Este interzisă orice acțiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţă intimă, privată și familială

            Art. 142. (1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:

            j) nerespectarea prevederilor art. 27 alin. (2)-(4) și ale…………;

            Art. 142 (2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:

            d) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. e), j) şi t).

            Art. 142 (3) Constatarea contravențiilor şi aplicarea sancțiunii se fac de către ofițerii și agenții de politie, în cazul contravențiilor prevăzute la alin. (1) lit. i), j), o) şi p), precum şi ........

             Dreptul părintelui divorţ/separat de copil (în condițiile legii) la menținerea relațiilor personale ( relaţii de familie) cu propriu copil se circumscrie atât dreptului fundamental al copilului la o viaţa de familie cat și al respectivului părinte, drepturi recunoscute atât în legislaţia naționala dar și în convențiile și tratatele internaţionale la care Romania este parte.

Există numeroase hotărâri ale C.E.D.O. care au stabilit fără dubiu ca împiedicarea relațiilor personale părinte – copil reprezintă o încălcare a dreptului la o viaţa de familie. Din aceste motive, Romania a primit nenumărate condamnări la CEDO pentru pasivitatea manifestată de organele statului, prin neluarea unor măsuri urgente și adecvate față de asemenea împiedicări ale relațiilor personale.

             ARPCC consideră că împiedicarea sub orice formă a părintelui nerezident de către celălalt părinte sau de alte persoane ( alți membri ai familiei extinse cu care locuiește copilul) de a prelua minorul de la părintele rezident în modalitatea stabilită de instanță, constituie în mod cert o fapta ilegală, de natură să afecteze dreptul copilului, așa cum este legiferata de art. 27 alin. 2 din Legea 272/2004 rep. și trebuie sancționată contravențional de către organele de politie în cazul sesizării acestora, ca orice contravenție. 

Din aceasta rațiune legiuitorul a incriminat ca și contravenție fapta prev. la art 27 alin. 2 din legea 272/2004 dând totodată posibilitatea poliției să constate și sancționeze operativ și ferm aceste fapte încă de la prima încălcare. În acest fel, un părinte aflat în situaţia în care este împiedicat să își preia copilul în vederea realizării programului de legături personale, poate sesiza pe loc sau ulterior organele de politie competente printr-o plângere, iar organele de politie, în urma verificării sesizării pot să sancționeze contravențional părintele rezident contravenient atunci când sesizarea se confirmă și nu există una din cauzele de nepedepsire prev. de art 11 alin. 1 din OG 2/2001.

            Ținem să precizăm că fapta contravențională la care ne referim, și asupra căreia vă solicităm opinia de specialitate, respectiv fapta incriminată de art 27 alin. 2 din Legea 272/2004, nu trebuie confundată (deși exista unele similitudini) cu prevederile art. 379 din Noul Cod Penal:

            Capitol 2 Infracțiuni contra familiei Art. 379

(1) - Reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

(2) - Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească spre creștere și educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul competent.

(3) - Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

            Apreciem că art. 379 alin.2 din Codul Penal, (spre deosebire de art. 27 alin. 2 din Legea 272/2004), face referire expresă prin sintagma ,,în mod repetat” la caracterul repetat al faptei – o condiţie fundamentală ptr existența infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 379 Cod Penal.

            Astfel conform practicii judiciare în materie penală, caracterul repetat al infracțiunii prev. de art. 379 Cod penal presupune existența unei împiedicări repetate (minim 3-4 refuzuri repetate) iar nu un caz singular, așa cum presupune în opinia noastră prevederea din art 27 alin 2 legea 272/2004.

Dacă în cazul infracțiunii prev. de art. 379 Cod penal vorbim de o cercetare penală ce se poate finaliza cu o trimitere în judecată sau o clasare, în cazul art. 27 din legea 272/2004 suntem în situaţia unei fapte contravenționale evidente (așa cum a fost inclusa în textul legii 272/2004) și care în opinia noastră poate fi constatată și sancționată de către organele de politie ca și orice altă contravenție (domeniul rutier, ordine publică, silvic. etc) printr-un proces verbal de constatare a contravenției, întocmit la fata locului.

ARPCC militează pentru scoaterea din sfera penală a sancțiunilor legate de nerespectarea dreptului copilului de a păstra legături personale cu părinții săi deoarece aceste sancțiuni sunt ușor de aplicat, mult mau puțin costisitoare pentru stat și mult mai eficiente în descurajarea abuzului, contribuind mai bine la protecția copilului în fața abuzurilor de natură psihologică exercitate de părinții rezidenți.

            În concluzie, stimată doamnă, dorim să cunoaștem poziția dvs referitor la posibilitatea constatării și sancționării de către organele de poliție a contravenției prev. de art. 27 alin 2 din legea 272/2004 în mod operativ, încă de la prima încălcare a acestei prevederi.

            De asemenea dorim să aflam dacă, în opinia dvs. părinţii nerezidenţi, beneficiari ai unui program de relaţii personale dispus de instanță, pot sesiza organele de politie referitor la încălcarea art. 27 alin. 2 din legea 272/2004 republicată, în vederea sancționării contravenționale a părintelui care refuză respectarea acestui program, încă de la prima încălcare.

            Așteptam răspunsul dvs. la adresa

[...]

 Cu deosebita considerație

BC, preşedinte ARPCC

-----------------------------------

[1]  Părintele rezident (residential parent sau primary custodial parent) este acel părinte cu care minorul locuiește în mod statornic

[2]  Părintele nerezident (non-residential parent) este acel părinte care deși a primit custodia asupra minorilor, deci este părinte custodian, a primit dreptul de a găzdui minorii pentru perioade semnificativ mai mici de timp decât celălalt părinte( drept de vizita).

[ngo3758]

Comunicat de presă Legea Custodiei Comune și Prevenirii Alienării Părintești

O delegație de 3 membri ai ARPCC  s-a întâlnit în data de 17.02.2016 cu doamna Gabriela Coman Secretar de stat ANPDCA , și cu doamna Elena Tudor,  Director ANPDCA. Delegația ARPCC a fost compusă din Bogdan Cătălin – Președinte, Călin Iulia – membru și Sălceanu Alexandru – membru.
Temele discutate au fost legate de necesitatea actualizării legii protecției copilului cu focus pe introducerea în legislație a recomandării COE 2079 (custodia comună fizică, timpul parental echilibrat) dar și pe necesitarea combaterii alienării părinteşti.

Recomandarea Consiliului Europei 2079/2015 cu privire la creșterea rolului taților după separarea cuplului, a fost aprobată în luna octombrie 2015 de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, fiind rezultatul unui efort susținut de lobby al Asociației Române pentru Custodia Comună. Introducerea în legislația română a recomandării COE 2015 ar avea atât efectul scăderii numărului de părinţi dezangajați în creșterea și educarea copilului, cât și creșterea calității vieții copiilor în urma separării cuplului.

Alienarea parentală reprezintă forma de abuz emoțional exercitată asupra copilului de către unul din părinţi, în urma separării cuplului. Necesitatea introducerii acestei forme de violența în legislația româna, cât și a măsurilor de combatere și prevenire, este dictată de efectele devastatoare asupra copilului și formării viitorului adult : dezechilibru emoțional, agresivitate, alcoolism, tendințe suicidale, consum de droguri, abandon școlar, şomaj, imposibilitatea păstrării locului de muncă, posibilitatea repetării comportamentului în viitorul cuplu format, etc.

Pe parcursul întâlnirii atât d-na Secretar de Stat cât și Directorul ANPDCA și-au exprimat disponibilitatea de a lua în analiză propunerile ARPCC legate de custodia comună și planul parental dar și deplinul interes de a prelua în legislaţie prevederi care să asigur protecția eficientă a copiilor împotriva fenomenului alienării părintești.

Cu aceeași ocazie ARPCC a predat o schiță de proiect de lege de modificare a Legii 272/2004 republicată și a promis să revină cu o formă actualizată în următoarele câteva săptămâni urmând ca apoi, ARPCC și ANPDCA să procedeze la discutarea, articol cu articol, a modificărilor propuse.
Mai multe informații și materiale puteți consulta pe blogul nostru blog.arpcc.ro, site-ul www.arpcc.ro sau pagina social media facebook.com/arpcc.ro 

Colectivul ARPCC

[ngo3764]