Un bun părinte aduce ca un dar pentru copii, cunoașterea întregii istorii umane

"Suntem pitici stând pe umerii unui uriaș" (Isaac Newton)

un bun părinte aduce ca un dar pentru copii, cunoașterea întregii istorii umane

Chestionar pentru parinții rezidenți, la final de an.

Avem plăcerea de a publica un chestionar (scuze, doar în limba engleză) pentru părinții rezidenți (este vorba despre acei părinți cărora le-a fost încredințat copilul spre creștere și educare anterior datei de 1 octombrie 2011 sau acelora unde s-a stabilit locuința copilului de către instanță, sau de comun acord, într-un aranjament de tip autoritate părintească comună).

Aici este chestionarul. http://www.hostile-aggressive-parenting.com/goodparent.asp

Dacă sunteți un părinte rezident, încercați să completați chestionarul. S-ar putea ca răspunsul să vă ofere informații utile.

Dacă sunteți un părinte nerezident, transmiteți acest link către fostul dvs. partener.

Dacă sunteți un prieten al unor părinți divorțați cu copii, sugerați-le să completeze acest formular.

Colectivul ARPCC

Universul informațional al copilului înainte și după începerea alienării

Atunci când părinții mei au uitat să fie prieteni

articol de Ada Demirgian 

Colecția “Mai bine vorbim despre asta” de la Editura Gama este foarte utilă în peisajul editorial românesc, populat aproape 90% de zâne și dinozauri. Astăzi am să vă vorbesc despre o carte de care sper să nu aveți nevoie, însă, în caz că aveți nevoie, e bine să știți că există. Cartea se numește “Atunci când părinții mei au uitat să fie prieteni”, este scrisă de Jennifer Moore-Mallinos și tradusă de Laura Frunză.

E povestea unei fetițe a cărei familie era foarte “comme il faut”. Părinții erau veseli și se jucau mereu cu ea, acasă era frumos și bine. Până într-o zi când mama și tata au uitat să fie prieteni. Fetița și-a dat seama despre asta, pentru că mama și tata nu se mai jucau jocuri de societate, ba chiar îi auzea certându-se și uneori mama plângea singură în camera ei. Apoi, tata s-a mutat și chiar dacă nu mai locuiau împreună, părinții ei au redevenit prieteni și uneori mai petrec câte o seară în familie, în special la aniversările fetei. Chiar dacă multă vreme fetița s-a gândit că mama și tata s-au certat din cauza ei, până la urmă a înțeles că uneori adulții uită să fie prieteni.

Dacă vă recunoașteți scenariul de mai sus, cartea asta s-ar putea să vă ajute. Este doar un pretext de discuție pe această temă,  o șansă pentru copil să se regăsească într-o poveste. Cartea costă 19 lei și este recomandată de la 3 ani la 10 ani.

Eu nu i-am citit cartea Irinei, pentru că situația descrisă nu ni se potrivea. Eu și tatăl ei n-am fost niciodată  “comme il faut”. Nu prea aveam seri cu jocuri de societate în familie, iar aniversările erau destul de chinuite. La noi cartea asta a ajuns prea târziu, de aceea sunt dispusă să o ofer unei mame care are nevoie de ea. Am un singur exemplar și sper să rămână mult și bine în sertarul meu cu cărți de dat. Dar dacă vă trebuie această carte, dați-mi un mail și e a voastră.

       Dacă doriți să achiziționați această carte dați click  aici

Valoarea binelui

Prima lege din lume privitoare la alienarea părintească

Avem plăcerea să vă punem la dispoziţie un material tradus recent de către voluntarii ARPCC şi care repezită prima încercare legislativă coerentă din lume care abordează fenomenul alienării părinteşti.

Legea a fost emisă în vara anului 2010 în Brazilia şi defineşte alienarea parentală ca fiind: “intervenţia în formarea psihologică a unui copil ori adolescent, provocată de oricare dintre părinţi, de bunici sau de persoanele care deţin copilul ori adolescentul sub autoritatea, tutela sau supravegherea lor, cu scopul ca minorul să respingă pe unul dintre părinţi sau cu scopul de a împiedica construirea şi menţinerea legăturilor personale dintre minor şi părintele său.”

Legea indică actele tipice de alienare parentală, fără a considera enumerarea ca fiind limitativă:

·         efectuarea unor campanii de denigrare a modului în care părintele ţintă îşi exercită drepturile şi obligaţiile părinteşti;

·         împiedicarea exercitării autorităţii părinteşti;

·         obstrucţionarea contactului dintre copil ori adolescent şi părintele ţintă;

·         împiedicarea dreptului legal de a exercita viaţa de familie;

·         restricţionarea deliberată a accesului părintelui ţintă la informaţii personale relevante cu privire la copil ori adolescent, inclusiv la informaţiile legate de şcoală, de situaţia medicală sau de modificare a adresei de reşedinţă;

·         depunerea unor acuzaţii false de către alienator sau de către copil împotriva unui părinte (viol, abuz) împotriva membrilor familiei acestuia sau împotriva bunicilor, pentru a împiedica sau preveni prezenţa lor în viaţa copilului sau adolescentului;

·         Schimbarea fără justificare, a reşedinţei copilului  într-un loc îndepărtat, cu scopul de a face dificil copilului ori adolescentului interacţiunea cu celălalt părinte, cu familia acestuia sau cu bunicii

Legea stabileşte responsabilitatea autorităţilor de a monitoriza situaţia printr-o comisie de specialişti şi oferă posibilitatea restabilirii contactelor părinte-copil prin vizite asistate. O astfel de încercare se face şi în prezent şi în România prin proiectul de modificare a legii 272/2004 (a se vedea avizul CSM).

De asemenea, legea stabileşte măsuri de combatere a alienării, precizând cerinţa de a fi tratate cu celeritate astfel de cazuri. Măsurile sunt lăsate la aprecierea instanţei, în funcţie de gravitatea fenomenului de alienare identificat:

1.     declararea faptului că s-a identificat alienarea parentală şi notificarea alienatorului;

2.     extinderea programului de legături personale în favoarea părintelui ţintă;

3.     aplicarea unei amenzi alienatorului;

4.     stabilirea unei consilieri psihologice sau psiho-sociale;

5.     modificarea custodiei în custodie comună sau unică;

6.     stabilirea printr-un ordin de restricţie a reşedinţei copilului sau adolescentului la o anumită adresă;

7.     declararea suspendării autorităţii părinteşti pentru alienator;

Textul complet al legii, în traducerea ARPCC, îl puteţi găsi la adresa web:

https://docs.google.com/file/d/0B-iOqOKLc35PV2VKOUVDVkdxR1U/edit

Ne manifestăm speranţa că în viitorul apropiat  legislaţia şi practica judecătorească din România se vor alinia acestor bune practici din străinătate. 

Cu deosebită consideraţie,

Codin Băltăgan , ARPCC

Sunt divortat si nu stiu unde este tinut copilul

Întrebare :

Buna,ma numesc (…)  si as dori sa inpartasesc cu d-voastra problema in care ma aflu.Sint divortat si nu pot obtine adresa si toate informatiile despre copilul meu .In sentinta de divort nu am primit adresa unde se afla copilul meu motiv pt care nu pot trimite pensie alimentara si nu pot tine legatura cu el .Ma vad neputincios in situatia de fata si am pierdut increderea in oamenii legii .Cred ca coruptia este mare in tara;  am primit sentinta de divort cu drept de al vedea pe minor in vacante si plata pensiei alimentare dar nici o adresa la care sa pot trimite.Am apelat la o agentie numita telefonul copilului dar cei de acolo nu m-au ajutat deloc.In speranta unei rezolvari va multumesc anticipat

Răspuns:

Din ce informatii ne dati nu putem suspecta « coruptia » ci poate doar dezinteresul oamenilor legii. De asemenea  nu putem circumscrie exact cazul dvs. prea bine pentru că nu știm:

1.     Daca aveti o sentinta de autoritate parinteasca comuna sau de incredintare

2.     Daca locuiti in romania sau in strainatate

3.     Daca copilul e in tara sau in strainatate

4.     Varsta copilului

Totuși vă putem recomanda:

1. Faceti cerere la politie sa va identifice locul unde este tinut copilul (locul unde locuieste mama) ca sa puteti pune in aplicare programul de vizitare. La sectia de politie unde a locuit ultima data copilul… dati datele de identificare a mamei, bunicilor, serviciul mamei, telefon fix, mobil mama, ultimul doctor de familie al copilului si al mamei, etc. Un copil si mama nu pot sa "dispară" pur si simplu. Politia trebuie si poate sa il gaseasca.

2. Faceti cerere la politie sa va spuna locunta minorului – la biroul de evidenta populatiei – vedeti formularul de la http://www.arpcc.ro/formulare

3. Daca copilul e de varsta scolara faceti cerere la scoala copilului sau, daca nu, la ministerul invatamantului

4. Trimiteti pensia la adresa de domiciliu a mamei (prin mandat postal – tineti recipisa ca proba). Mama va fi notificata acolo. Daca nu raspunde banii vi se intorc dar asa dovediti ca ati fost de buna credinta

5. Dati copilul la consemn la frontiera (un formular puteti gasi la http://www.arpcc.ro/modele

5. Cereti sfatul unui avocat și neaparat reporniti proces de autoritate parinteasca comuna (daca nu o aveti).  Există modele pe situl nostru aici : http://www.arpcc.ro/modele. Ca paritne cu autoritate paritneasca comuna aveti mult mai multe drepturi in fata organelor statului : sa reclamati disparitia, să cereți returnarea copilului, să va opuneti la iesirea din tara a minorului fără acordul dvs.  Pt. orice decizie important părintele rezident va trebui să vă ceară acordul (la înscrierea la școala, la grădiniță, intervenții medicale, etc.) aceasta blocează abuzul de tip alienator la care pare că sunteți supus.

Canal video pe tema alienării părintești

De la un simpatizant:

Va felicitam pentru initiativele dvs., atat de utile in vremurile de astazi, in care aproape nimeni nu se preocupa de problemele copiilor, separati de unul din parinti, distrusi sufleteste de abuzurile celuilalt parinte, care foloseste copilul ca pe o arma.
Am remarcat ca pe youtube a aparut un canal care trateaza Alienarea Parinteasca:

http://www.youtube.com/watch?v=HymM_S_y3Mc

Cum poti sa faci fata unei traume

Spot privitor la custodia comuna (RAI 1)

the spot can be accesses here

Scurta poveste despre PAS

Se spune ca o imagine face cât o mie de cuvinte... tot așa, probabil că acest film explica in cinci minute ceea ce Manualul despre PAS vă detaliază aici

Codin Băltăgan

Absenţa tatălui din familie

(preluare a unui studiu de pe internet)

Absenţa tatălui în procesul de educare şi dezvoltare psihologica a copilului

Ce se întâmpla atunci când tatăl nu exista sau, mai rău nu vrea sa se implice în educarea copilului? Nu degeaba pentru conceperea unui copil este nevoie de 2... atunci şi pentru creşterea acestuia este nevoie şi de mama şi de tata, fiecare cunoscându-şi atribuţiile ca părinte. Din păcate în societatea actuala asistam la tot mai multe separări, divorţuri, certuri care nu au cum sa nu influenţeze negativ dezvoltarea psihologica a copiilor.

Specialiştii au ajuns la concluzia că neimplicarea sau absenţa tatălui din viaţa copilului duce la interiorizare, la un comportament deviant, la abandon şcolar. Într-un cuvânt la apariţia problemelor de adaptare socială a adolescenţilor, mai ales în cazul băieţilor. Mai mult copilul devine foarte răsfăţat, egocentric şi consideră că lui i se cuvine orice fără să tina cont de cei din jurul său. Altfel spus devine un copil cu probleme care nu se pot repara uşor şi care îl vor urmări toata viaţa.

[…]

Absenţa fizică

Maturizarea copilului presupune recunoaşterea tatălui ca atare. Aceasta recunoaştere este necesara în rezolvarea complexului lui Oedip. Absenţa frecventa risca sa îngreuneze procesul de identificare ce caracterizează atât pe băiat cat şi pe fata. Frecvent, mama are tendinţa de a-şi asuma ambele roluri (patern şi matern), ceea ce constituie, cel mai adesea, un factor perturbator pentru copil. Trebuie sa facem deosebirea dintre absenţa zilnica şi absenţa de lunga durata, întrucât ele nu au aceleaşi efecte asupra dezvoltării şi organizării personalităţii copilului.

- Absenţa tatălui plecat la lucru nu îl perturba pe copil, atâta timp cat ea este echilibrată. Nu trebuie sa existe o discontinuitate. După opinia lui Le Gall, aceste absente ar putea prezenta unele avantaje: tatăl oferă imaginea unui statut social, autoritatea este mai bine acceptata de copil daca ea se manifesta cu intermitente. O prezenta constanta l-ar obliga pe tata sa se ocupe de tot şi sa impieteze, astfel, asupra rolului mamei.

- Absenţa de lungă durată prezintă inconveniente evidente. Totuşi, este posibil sa compensam aceasta absenţă printr-o constanta "evocare" a imaginii tatălui de către mama. Le Gall a realizat un studiu privitor la efectul absentei prelungite a tatălui (4-8 luni) în familiile marinarilor. În unele dintre ele, mama marca în mod constant locul tatălui absent, trasând drumurile lui pe o harta a lumii. Ea rezerva tatălui deciziile importante (cumpărăturile importante, vacantele). În aceste familii, reinstalarea tatălui se face mai uşor. Şi totuşi, marea majoritate a soţiilor de marinari propaga imaginea unui tata care şi-a abandonat copii, lăsându-i singuri în fata dificultăţilor.

Absenţa morală a tatălui şi carenţa de autoritate
Mulţi dintre tati nu sunt preocupaţi de viaţa familială. Ei dau vina pe soţie pentru toate problemele educative. Constatăm carenţe importante în autoritate. Aceasta noţiune de carenţa de autoritate a fost îndelung studiata de către Sutter şi Luccioni: "ea ne apare ca un punct de sprijin indispensabil diverselor forte psihologice care tind sa se armonizeze în interiorul unei persoane. Intr-adevăr, când aceasta autoritate lipseşte, carenţa se manifesta sub forma unor simptome care se organizează intr-o ierarhie destul de coerenta, destul de constanta ca sa ne permită sa o individualizam sub denumirea de sindrom de carenţa a autorităţii". Demisia tatălui din rolul de control, pe de o parte, şi slăbirea rolului sau în viaţa familiala, pe de alta parte, antrenează un dezechilibru global al copilului care va avea posibilitatea sa transgreseze regulile.

Tatăl şi educarea copilului

Din ce în ce mai des zărim prin parcuri, pe străzi, pe terenuri de joaca tati care îşi însoţesc copiii. Şi este chiar plăcut, să vedem că tatăl, pe lângă rolul biologic necontestat, se implică şi în educarea şi dezvoltarea psihologica a copilului. Astfel, părinţii, atât mama cat şi tatăl au sau ar trebui să aibă acelaşi rol în evoluţia şi dezvoltarea psihologică a celui mic. Este adevărat ca rolul mamei este mult mai important şi mai complex, însă şi cel al tatălui este bine definit.

Probabil ca va întrebaţi ce ar putea face tatăl în primele luni de viaţa ale sugarului. Rolul lui este indirect, mai mult ca suport psihologic pentru mama, pe ai cărei umeri cad toate responsabilităţile. Naşterea poate declanşa un dezechilibru psihic al femeii, de aceea ea trebuie susţinuta şi încurajata în primul rând de tatăl copilului.

Implicarea reala a tatălui în educarea copilului ar trebui sa se facă simţita şi sa devină din ce în ce mai activă în jurul vârstei de 1 an. Aceasta este vârsta la care tatăl începe treptat sa obişnuiască micuţul cu regulile jocului, ale familiei şi ale societăţii. El este cel care trebuie sa impună limitele sau sa-l înveţe sa respecte anumite reguli fără sa devina sever sau autoritar. Tatăl trebuie sa fie conştient ca la acesta vârsta copilul imita intr-un fel comportamentul părinţilor şi pentru a-l înţelege are nevoie de explicaţii cat mai simple şi concrete.

Înaintând în vârsta, pe la 3-4 ani, implicarea tatălui în educarea copilului devine mai complexa. El poate iniţia copilul în practicarea unui sport, a unei activităţi fizice susţinându-l moral în toate încercările lui fără sa-l critice sau sa facă comparaţie cu performantele sau aptitudinile sale. De asemenea tatăl este important şi în stabilirea identităţii sexuale a copilului. Pentru băieţi are rol în validarea propriei masculinităţi, pentru fete, iubirea şi recunoaşterea tatălui este un prim pas în recunoaşterea feminităţii lor.

Relaţia cu tatăl este foarte importanta atât pentru copil cat şi pentru familie. Tatăl devine un model pentru copii şi un suport pentru mama copiilor săi, ceea ce duce la o armonie în familie şi la o dezvoltare psihologica normala a celui mic.

Reacţia unui bărbat citind toate acestea poate sa nu fie tocmai plăcuta (atâta responsabilitate, atâtea sarcini de îndeplinit în educarea copilului... adio timp de ieşit la o bere cu băieţii sau de urmărit un meci...) însa, daca în realitate exista o relaţie buna în cuplu, implicit va exista o relaţie profunda şi cu copilul şi lucrurile vor decurge de la sine. Daca părinţii se informează asupra nevoilor specifice fiecărei vârste, oferă copilului dragostea şi atenţia necesara, atunci sigur vor reuşi în procesul de educare şi dezvoltare psihologica.

Consecinţele slăbirii funcţiei paterne
Slăbirea funcţiei paterne constituie factorul esenţial al existentei unei greutăţi în comunicare intre tata şi copil. Abandonarea funcţiei paterne sau incapacitatea asumării ei nu permite maturizarea necesara a copilului. Aceasta carenţa paterna este un factor important în apariţia diferitelor tulburări psiho-patologice la copil.

Sindromul carenţei de autoritate
Trataturile specifice ale sindromului carentei de autoritate apar în trei domenii precise: personalitatea, comportamentul, relaţiile interumane.

- Personalitatea este superflua, lipsita de stabilitate şi de putere. Persoanele sunt lipsite de curaj, de perseverenta. Un sentiment profund de nesiguranţa ii stăpâneşte, iar cazurile de anxietate sunt frecvente.
- Comportamentul traduce în acte disfuncţionalităţile personalităţii. Actele sunt uneori nefondate sau nu sunt duse la bun sfârşit. Capriciul domina persoana în cauza, iar tentativele de sinucidere, destul de frecvente, sunt cauzate de nimicuri.
Sutter şi Luccioni interpretează tentativa de sinucidere ca pe un semn al carentei de autoritate din momentul în care ea intervine ca o soluţie salvatoare pentru dificultăţile cele mai diverse.
- Relaţiile interumane sunt marcate şi ele de capriciu şi instabilitate. Întoarcerea către sine şi tendinţa spre izolare sunt rare. Individul apare în lumina unei false sociabilităţi de suprafaţa, rămânând izolat; orice angajament durabil este imposibil. Are cunoştinţe, dar niciodată prieteni adevăraţi.

Tulburări în organizarea personalităţii
Am văzut ca distanţarea dintre mama şi copil era o condiţie pentru asigurarea autonomiei şi independentei individului. Situaţia de dependenta reciproca dintre mama şi copil prejudiciază viitorul psiho-afectiv al copilului. După Muldworf, daca relaţia mama-copil rămâne prea strânsa, dezvoltarea personalităţii copilului va depinde de personalitatea mamei. Daca aceasta este inclinata spre un exces de sentimentalism, copilul va fi slab, capricios, exigent; daca ea este autoritara şi posesiva, copilul nu va avea încredere în sine, va resimţi mereu un sentiment acut de nesiguranţa; acest lucru risca sa dea naştere unei persoane lipsita de caracter, de curaj, care fuge de propriile responsabilitatea (un las) şi având intenţii nesigure (veleitar). Am văzut ca una din funcţiile tatălui era sa îşi ajute fiul sa îl depăşească, sa i se opună în situaţia oedipiană. Când aceasta funcţie nu este asigurata, copilul da dovada de o nelinişte pronunţata la gândul ca trebuie sa se opună tatălui şi se complace astfel, intr-o situaţie de dependenta. Pentru Le Gall, lipsa imaginii masculine propice identificării pozitive, produce personalităţile nesigure ale unor persoane neliniştite şi temătoare, având mereu nevoie de o persoana care sa le calmeze. După Muldworf, insuficienta imaginii paterne în cazul fetei, produce efecte contradictorii: aceasta fie se identifica unei mame puternice, manifestând ulterior tendinţe homosexuale, fie este în permanenta în căutarea omului ideal, nimeni nefiind în măsura sa-i satisfacă nevoia acuta de siguranţa.
Deteriorările imaginii paterne antrenează, deci, dificultăţi de identificare. Copilul este, în acest caz, fie inhibat, fie instabil. Este incapabil sa manifeste un sentiment de identificare stabil, se îndoieşte de el însuşi şi are tendinţa sa se devalorizeze. Poseda intr-un grad scăzut capacitatea de a comunica. Constatam, de obicei, la aceşti copii, o dimensiune depresiva şi un sentiment de tristeţe.

Tulburările de caracter şi de comportament
Întâlnim adesea copii prezentând tulburări de caracter în cazul în care tatăl nu îşi îndeplineşte funcţia. Aceşti copii sunt instabili, agresivi, hiperemotivi, anxioşi, impulsivi, închişi în sine sau excitaţi, colerici… Copiii pot exprima inconfortul şi prin comportament. Reacţionează intr-un mod violent şi îşi exteriorizează conflictele prin acte. Le Gall ne atrage atenţia asupra faptului ca 75% dintre delicvenţii juvenili provin din familiile în care părinţii sunt despărţiţi.

Bolile mentale
După Muldworf, cu cat lipsa rolului patern este mai mare, cu cat a survenit mai de timpuriu în viaţa copilului, cu atât riscul patologiei mentale creste. Prezenta în anturaj a unor figuri paterne substitutive tinde, dimpotrivă, sa diminueze riscul. A. Salas a scos la lumina, în cadrul cercetărilor sale, un număr de studii care aveau menirea sa stabilească o relaţie intre tata şi boala copilului:
- Da Silva, intr-un studiu efectuat în 1963 asupra părinţilor schizofrenici, a notat ca absenţa tatălui confirma şi favorizează schizofrenia.
- Lucrările lui Green în privinţa acestui subiect sunt interesante; el a făcut o ancheta intr-un mediu familial de schizofrenici. Acest fenomen s-ar datora fie "unor circumstanţe exterioare ca îndepărtarea, fie unor conflicte, ca despărţirea, fie unei excluderi funcţionale". Imaginea tatălui este slaba şi neeficienta. După A. Salas, majoritatea taţilor care au copii depresivi prezintă o personalitate cu o latura inclinata spre narcisism şi au o imagine proasta despre ei înşişi, putând fi cauza unui comportament de fuga sau de evitare. Demisia tatălui este, se pare, foarte importanta, dar este greu de apreciat daca o defecţiune în relaţia dintre tata şi copil este direct responsabila de apariţia unei boli grave la copil, sau daca existenta unei astfel de boli la copil ar fi la originea unei slăbiri a autorităţii tatălui.

Custodia comuna in Canada - definitia custodiei comune legale si a custodiei comune fizice

Recomandarea custodiei comune legale in Canada

Autor: Lucia Fernandez De Sierra, doctor în psihologie, psiholog independent din Canada
Traducere din limba franceză a textului disponibil la adresa web www.arpcc.ro/docs/pg/011
Traducător: Amelia Gheorghe, Adaptare: Codin Băltăgan

În luna decembrie a anului trecut, emisiunea ”Enjeux” de la Radio Canada trecea în revistă avantajele şi dezavantajele custodiei comune cu locuinţă alternată. În Franţa, acest tip de soluţie este foarte popular şi foarte utilizat de tribunale. În acelaşi timp, este foarte criticat şi, în prezent, o mişcare contrară se dezvoltă cu paşi mari. Emisiunea pune în lumină complexitatea situaţiei cu mărturisirea mai multor copii cu locuinţă alternată , călătorind dintr-o casă în alta, săptămână după săptămână, mereu cu bagajele făcute.

Acest articol îşi propune să prezinte definiţia custodiei comune, să facă portretul robot al părinţilor care ar putea fi buni candidaţi, şi de asemenea trăsăturile copiilor. Este prezentat studiul pilot comandat în 2004 de Ministerul Justiţiei din Canada, şi criteriile utilizate în jurisprudenţa din Québec.

Potrivit liniilor directoare asupra pensiilor alimentare pentru copii stabilite în 1997, guvernul federal defineşte custodia comună astfel : ”un copil locuieşte în două locuinţe, şi petrece cel puţin 40% din timp în ce-a de-a doua” (Ministerul canadian al Justiţiei, 1997). Adesea utilizate ca sinonime, se confundă termenii de custodie comună fizică şi custodie comună legală, după care părinţii împart responsabilitatea deciziilor importante care privesc viaţa copiilor lor, putând adopta diverse condiţii de locuit. Spre deosebire de majoritatea statelor lumii, termenul de ”custodie comună fizică” este impropriu utilizat în Canada pentru a numi un aranjament de tip locuinţa alternată a copilului în care se poate ca autoritatea părintească să fie exercitată sau nu în comun. Custodia comună (fizică sau legală) implică mai multe responsabilităţi de conciliat între cei doi părinţi decât doar locuința alternantă. În Canada, locuinţa alternată poate fi inclusă sau nu în aranjamentul privitor la
autoritatea părintească comună.

Trebuie să admitem că nu toţi părinţii sunt potriviţi pentru custodia comună (cu sau fără reşedinţă alternată). Autori ca Schutz şi All (1989), Folberg (1984), Musinger & Karlson (1994) (in Brinklin, 1994); Gardner (1989) consideră că nişte candidaţi buni pentru custodia comună nu trebuie să aibă nicio dificultate în a colabora, sunt amândoi de acord să împartă custodia şi să-şi asume fiecare partea lui de responsabilitate; nu există violenţă, resentimente şi nici dorinţă de răzbunare a părinţilor unul faţă de celălalt, sunt de acord în ceea ce priveşte locul unde vor locui copiii; au aceleaşi valori morale şi sociale; sunt gata să negocieze (şi să cedeze) în cazul unor divergenţe.

Zirkel are propria sa listă de criterii. El consideră că nişte părinţi apţi pentru custodia comună şi-au împărţit înainte de despărţire într-un mod egal îngrijirile acordate copilului, ceea ce permite menţinerea unei rutini deja instaurate. Părinţii locuiesc aproape unul de celălalt, (la maxim 20 de minute) sau în acelaşi cartier şcolar, în aşa fel încât copilul să aibă o continuitate în activitatea lui (prieteni, şcoală). Merg de la o locuinţă la alta fără prea mari dificultăţi. Cei doi părinţi au un stil asemănător de educaţie şi valori. Se sprijină reciproc ca asociaţi egali pentru creşterea şi educarea minorului. Amândoi iau măsuri pentru a-şi proteja copilul de conflictele şi neînţelegerile ce apar între ei. În opinia lui Zirkel, copilul trebuie sa facă dovadă de un temperament flexibil şi adaptabil, ca să se poată acomoda schimbărilor necesare între cele două sisteme de dinamică familială. Zirkel ţine cont şi de vârsta copilului, de exemplu, pentru un sugar mai mic de un an, propune mai multe vizite în timpul zilei, înainte de a-l culca pentru prima dată în noua casă.

În faţa necesităţii de a obţine mai multe detalii despre caracteristicile si repercusiunile diferitelor tipuri de custodie, Ministerul Canadian al Justiţiei a comandat, în 2004, o analiză critică a contractelor de custodie. Este vorba despre un studiu pilot, realizat în Alberta, pentru a cerceta posibilitatea de a obţine la scară naţională informaţii asupra înţelegerilor între părinţi. Acest proiect avea două scopuri: pe de-o parte să examineze planurile parentale care implică custodie comună cu locuinţă alternată (deci custodie comună fizică n.t.) pe un eşantion de părinţi şi, pe de altă parte, să conceapă metodologia unui studiu al contractelor de custodie partajată care să se poată aplica altor înţelegeri parentale şi a unor eşantioane de anvergură naţională.

Rezultatele studiului arată că, în cele mai multe cazuri, condiţiile de locuinţă au rămas stabile în perioada care a urmat după despărţire şi după divorţ. Subiecţii studiului au declarat că pot să colaboreze în mod constant cu fostul partener ; iau diverse hotărâri, în particular, cu sau fără ajutorul avocaţilor. Şi-au exprimat, de asemenea, şi satisfacţia cu privire la condiţiile de locuinţă. Majoritatea au ţinut o legătura strânsă, amicală, cu celălalt părinte, discutând pe măsură ce apăreau problemele şi susţinându-l pe celălalt în deciziile lui. În aproximativ 75% din cazuri, planul parental s-a tradus în practică prin împărţirea responsabilităţilor de pe o zi pe alta. Puţine subiecte de neînţelegere pe tema banilor au fost semnalate, ambii părinţi lucrând cu normă întreagă. Dat fiind că responsabilităţile părinteşti, chiar şi împărţite în mod egal se amestecă şi se schimbă de-a lungul timpului, planurile parentale prea structurate se dovedesc dificil de adoptat. Potrivit acestui studiu,
o mare parte a părinţilor considerau că înţelegerile erau satisfăcătoare pentru copiii lor, în special pentru că ei erau capabili să lucreze împreună si să se sprijine reciproc.

În Quebec, şi după studierea jurisprudenţei, acordarea custodiei comune (incluzând custodia comună cu locuinţă alternată) se face după o listă de criterii (Dreptul Familiei 1997, 1992, 1988). Primul criteriu depinde de capacitatea părinţilor : cei doi răspund într-un mod asemănător nevoilor fizice, materiale, emoţionale şi spirituale ale copilului, pe lângă nevoile de învăţare şi sociale. Al doilea criteriu, dar nu mai puţin important, este comunicarea funcţională între părţi, precum şi disponibilitatea lor şi dorinţa de a stabili o custodie comună înainte de despărţire.

Un alt factor de care se ţine seama este distanţa între domiciliul părinţilor (mai ales când copiii sunt la şcoală). Mai există şi soluţia numită ”nesting” : copiii rămân în casă şi părinţii fac cu rândul, ceea ce cere o locuinţă (sau o cameră) exterioară petru fiecare părinte şi multă cooperare din partea lor.

Printre alte criterii, cei doi părinţi au valori educative (ceea ce unii numesc unitate de direcţie şi continuitate în educaţie) şi moduri asemănătoare de a acţiona. Sunt capabili să menţină un mediu stabil, incluzând familia reconstituită (o mama vitregă sau un tată vitreg pot reprezenta pentru copii forme distincte de ataşament) şi raporturi cu familia extinsă (bunici, unchi, mătuşi, veri).

Cât despre copil, jurisprudenţa ţine cont de voinţa lui, de vârstă, de starea de sănătate, de absenţa sindromului de alienare parentală, ca şi de confortul copilului de a interacţiona cu părintele. Ca urmare a rupturii familiale, copilul trebuie să aibă cel mai mare beneficiu, o relaţie apropiată şi constantă şi relaţii sănătoase cu cei doi părinţi. Atât mama cât şi tatăl trebuie să recunoască importanţa contactelor copilului cu fiecare dintre ei şi implicarea lor în deciziile care îl privesc.

În litigii, la Tribunal, sistemul de custodie comună (cu locuinţă alternată) oferă părinţilor posibilitatea de a ”câştiga” mai degrabă decât o pierdere. Numeroşi părinţi, pentru a evita plata pensiei alimentare, preferă custodia cu locuinţă alternată, ba chiar cheltuielile împărţite. De altfel, in expertizele psiho-legale, mulţi psihologi recomandă custodia comună cu sau fără locuinţă alternată pentru a evita indispoziţia, nemulţumirea şi sentimentele de nedreptate ale părinţilor. Brunet (1999) semnalează că adesea Tribunalul nu ţine cont de capacităţile parentale ale părţilor ci acordă custodia comună (cu locuinţa alternată) părţilor pentru a nu priva copilul de un raport egal cu cei doi părinţi. Totuşi, în cazul unor conflicte grave (chiar elemente nesănătoase şi patologice) ca violenţa conjugală, sau răpirea copilului, custodia comună nu este o soluţie sănătoasă, nici viabilă. În expertizele medico-legale, fiecare caz ar trebui analizat şi studiat în profunzime, cu cel mai mare
respect, păstrând neutralitatea şi obiectivitatea, ţinând cont de nevoile copilului, de vârsta lui, şi de legăturile particulare pe care le menţine (durabilitate, armonie şi confort) cu fiecare dintre părinţi. O expertiză a custodiei copilului trebuie, în teorie, să aibă ca scop confortul şi beneficiul acestuia. Cu toate astea, de câte ori nu observăm că custodia comună (cu locuinţă alternată) nu este decât un conflict divizat, continuare şi amplificare a conflictului dintre părinţi şi că minorul este prins între două sisteme diferite de educaţie şi valori, ba chiar opuse.

Ca psihologi, avem nevoie de cercetare în domeniu pentru a ne putea sprijini pe nişte repere clare şi empirice atunci când ne prezentăm în faţa Tribunalului pentru a face recomandări.

Referinţe :

• Ministère de la Justice du Canada (2004) Ententes de garde partagée : entrevues de parents (Étude pilote).
• Brunet, L. (1999) La garde d’enfant et droit d’accès. L’expertise psycholégale, balises méthologiques et
déontologiques. UQAM.
• Call, J. A. (1994) In Re Joint v. Sole Custody. The Custody Newsletter. PACE, 1997
• Droit de la famille – 2270 J.E. 95-1853 (C.A.)
• Droit de la famille - 2778 (1997) R.D.F. 555 (C.S.) p. 557
• Droit de la famille - 1636 (1992) R.D.F. 600 (C.S.)
• Droit de la famille – 301 (1988), R.J.Q. 17 (C.A.), p. 27
• Fernandez de Sierra, L. (2001) L’encoprésie comme résultat d’aliénation parentale : étude de cas. XXVIth
International Congress on Law and Mental Health. Montréal, Canada, juillet 2001.
• Gardner, R.A. (1989) Family evaluation in child custody mediation, arbitration and litigation. Cresskill, NJ :
Creative Therapeutics.
• Leonoff, A. & Montague, R. (1996) Guide to Custody and Access Assessments. Carswell.
• Weiner Davis, M. The Divorce Remedy. Simon & Schuster, 2001
• Zirkel, Kip (1999) Custody and placement decisions.Guidelines for parents . The Custody Newsletter, PACE
spring 1999.

Este in interesul copilului să facă naveta la 2 săptămâni între părinți?

Întrebare :

În cazul în care mi s-a încredinţat spre creştere şi educare copilul, având exercitare a autorităţii părinteşti în comun cu fosta soţie, este în interesul superior al copilului de 7 ani şi jumătate, ca aceasta mutându-se la 250km distanţă de reşedinţa copilului, să vină şi să îl transporte 500km dus-întors la fiecare două săptămâni, luându-l de acasă vineri la ora 18 (ajungând la destinaţie la ora 23) şi înapoindu-l duminică la ora 22 deşi în hotărâre este specificată ora 17? Nu am găsit pe nici unde o astfel de problemă. Mulţumesc

Răspuns :

Stimate domn. În primul rând vă felicităm pentru faptul că aţi fost numit de către instanţă ca părinte rezident. Nu mulţi părinţi de sex masculin au această şansă. Conform cu bunele practici din străinătate, interesul superior al copilului este acela de a creşte având aproape (pe cât posibil) pe ambii părinţi. Am studiat intens acest tip de situaţii. Relocarea unuia dintre părinţi la o distanță mare devine o barieră în dezvoltarea copilului şi îi prezice în general rezultate mai slabe decât dacă ar avea în apropiere pe ambii părinţi. Studiile (ca de pildă studiul de aici dar nu numai) au demonstrat efectele nefaste pe care separarea copilului de părintele nerezident (indiferent dacă se întâmplă ca o decizie a părintelui rezident de a se muta împreună cu copilul său sau ca o decizie a părintelui nerezident de se muta, ca urmare a unor factori externi) este extrem de dăunătoare bunei dezvoltări a copilului. Este important ca dvs., ca părinte rezident, să vă gândiţi în primul rând la binele copilului şi mai puţin la eventualele "frecuşuri" dintre părinţi. Dacă veţi încerca să priviţi din această perspectivă veţi observa, că la vârsta pe care o are minorul, cu siguranţă un drum de 3 ore dus (şi 3 ore întors) la două săptămâni nu este atât de greu de suportat pentru copil care are aproape 8 ani. Avantajele pentru copil sunt însă imense. Copilul trebuie să ştie că are şi mamă şi tată. Copiii au, vrem nu vrem, mai multe legături de ataşament formate cu ambii părinţi (puteți găsi un articol excelent pe această temă aici). Ambele sunt importante (vă sugerăm să citiţi acest articol). Este datoria dvs. (faţă de copil nu faţă de fosta parteneră) să ajutaţi ca relaţia dintre copil şi mamă să nu se destrame. "Ochii care nu se văd se uită", spune o vorbă din bătrâni. Este valabil şi pentru copilul dvs. Şi nu îi va fi bine acestuia dacă legăturile emoţionale cu mama sa se vor destrăma. Oricâte lucruri aveţi să îi reproşaţi mamei (sau mama dvs.) pare că mama îşi iubeşte copilul şi doreşte sincer să încerce să păstreze o relaţie cu el. Ajutaţi-o pentru că astfel vă veţi ajuta copilul să crească armonios. 
Ce puteţi face :

- permiteți-i mamei chiar să ia copilul (dacă poate) încă de joi (o zi de absență din când în când nu e un dezastru din punct de vedere şcolar). Aceasta ar permite copilului să interacţioneze cu mama mai bine şi pentru mai mult timp.

- Găsiţi "weekenduri prelungite" (cum a fost acest weekend de 30 noiembrie – 2 decembrie) şi faceţi schimb cu mama pentru ca aceasta şi copilul să poate să petreacă mai mult timp împreună. Aceasta ajută foarte mult copilul …. Să ştie ca e iubit de ambii părinţi şi ca ambii părinţi (mai ales dvs. – care sunteţi probabil figura principală de ataşament) îi dau voie să îl iubească pe celălalt părinte.

- Nu vă cramponaţi de ce spune sentinţa. Nu e nici o problemă dacă copilul ajunge acasă duminica la 22 :00 în loc de 17 :00 cum spune sentinţa. E în avantajul său ca în prima parte a zilei de duminica să poată să petreacă timp de calitate cu mama sa (şi poate cu familia extinsă din partea mamei)

- Căutaţi căi de a spori timpul pe care părintele nerezident îl petrece cu copilul. Copilul va avea numai de câştigat iar dvs. nu veţi avea nimic de pierdut. Din contră veţi avea în mamă o parteneră care nu va încerca să vă boicoteze sau, Doamne fereşte, să încerce ulterior să schimbe decizia privitoare la locuinţă.

- La această vârstă copilul poate interacţiona cu mama şi virtual – acesta e un articol interesant pe care vi-l recomandăm cu căldură atât dvs. cât şi mamei. Deşi nu e trecut în sentinţă încercaţi măcar de două ori pe săptămână să permiteţi mamei şi copilului să interacţioneze virtual (printr-o videoconferinţă). Sunt lucruri care, de asemenea, sunt benefice copilului şi, în modul cel mai sincer posibil, nu vă dăunează cu nimic dvs.

Cu speranţa ca mesajul nostru a găsit ecou în sufletul dvs. şi veţi găsi calea cea mai bună de a creşte copilul împreună cu mamă sa, vă asigurăm, stimate domn, de întreaga noastră consideraţie.

Codin Băltăgan, ARPCC