Rolul tatălui în familia modernă se modifică și se extinde,
în sensul că stereotipurile legate de gen se schimbă, iar acest lucru se
observă și în vreme în urmă, tatăl era asimilat doar ca figură autoritară,
menită să disciplineze, fiind implicat în viața copiilor mai degrabă indirect,
ca furnizor al sentimentului de siguranță, al securității. Mai nou, tatăl
modern este prezent și activ în familie înainte ca bebelușul să se nască, încă
din primele luni de sarcină. Mulți tați afirmă cu umor și mândrie că „au dus
sarcina împreună cu soția" și acest lucru reflectă în mare parte un
adevăr. Tatăl participă la toate ecografiile, uneori este alături de soția sa
în momentul venirii pe lume a bebelușului. El este cel care cumpără scutece,
medicamente și orice are nevoie mama sau copilul în primele zile după naștere.
În primii ani de viață, implicarea tatălui poate acoperi aproape toate ariile
de îngrijire.
La început de drum, mama pare a fi, și întrun fel este, mai
echipată din punct de vedere biologic și psihologic pentru a-și îngriji
bebelușul. Ea este cea care îl poartă înainte de naștere și posedă hrana
(laptele) atât de necesară supraviețuirii. De aceea, tatăl se poate simți
întrucâtva nesigur în legătură cu capacitățile sale de îngrijire a bebelușului.
Tatăl nu își poate găsi locul între soția și copilul său,
decât dacă aceasta are grijă să îi facă loc, să îl introducă în diada
mamă-copil. Ce înseamnă și cum se poate întâmpla acest lucru, mai ales la
început, în perioada în care mama și bebelușul sunt într-o relație aproape
fuzională? Deosebit de important este felul în care mama se gândește la soțul
ei, faptul că este prezent în mintea ei chiar și atunci când acesta este
plecat. Există momente în care mama poate să-i vorbescă copilului despre tatăl
lui, să-i spună lucruri banale, de pildă, că acesta este la serviciu sau
urmează să vină acasă și vor petrece un timp împreună.
Încă de la început, mama ar face bine să își lase și chiar
să își invite bărbatul să facă tot ce poate pentru a o ajuta în creșterea și
îngrijirea legătură cu îngrijirea copiilor. Nu cu multă copilului. Ea trebuie
să-l ajute și să- încurajeze să aibă grijă de bebeluș, să-l învețe și să-i explice tot ce
știe, înțelege și intuiește ea atunci când bebelușul plânge sau este agitat, astfel
încât tatăl să aibă idee despre ce se poate face în oricare dintre aceste
situații. Învățând despre bebeluș, tatăl va deveni mult mai implicat și dispus
să petreacă timp cu acesta și își va dezvolta propria înțelegere și modalitate
de comunicare cu copilul său. Cu alte cuvinte, tatălui trebuie să i se ofere cu
încredere permisiunea de a se bucura și a avea grijă de noul născut. Având
acest ajutor, mama se poate odihni și reorganiza.
În primele luni după naștere, tatăl trebuie să-i ofere mamei
sprijin în luarea deciziilor, astfel încat să poată trece mai ușor de această
perioada atât de dificilă și încărcată de confuzie și anxietate. În afară de
suport, el poate funcționa ca punct de reper, ca paratrăznet, ca busolă
necesară mamei dezorientate, ajustând realitatea sau mai bine zis impunând un
punct devedere de multe ori mai realist.
Pentru a evita intrarea într-un soi de rivalitate cu
propriul copil și pentru a nu regresa el însuși, tatăl are nevoie să-și
păstreze rolul de soț chemându-și soția înapoi lângă el cât de repede este
posibil, reafirmând-o în rolul ei de iubită. Această atitudine este vitală,
sănătoasă şi salvatoare pentru multe mame care tind să rămână prinse și
preocupate exclusiv de relația mamă-copil.
Prezența și implicarea tatălui încă de la începutul vieţii
reprezintă pentru copil o sursă de experiențe noi, prin urmare de achiziţii
noi. Bebelușul percepe din primele luni de viață vocea și modul diferit în care
mama și tatăl său îl stimulează, mai ales în cadrul jocului, și răspunde activ, adecvându-și reacțiile în funcție de natura stimulării. Acest lucru îl ajută să îşi
construiască modalități diferite de interacțiune, cu alte cuvinte, să aibă mai
multe modele de identificare, nu doar cel oferit de mamă.
Prezența ambilor părinți în jurul copilului înseamnă mai
multe puncte de vedere, mai multe stiluri de gândire și idei de rezolvare a
problemelor, prin urmare constituie premisele unei vieți psihice pline de
bogăție.
Pe măsură ce copilul crește, atitudinea tatălui se schimbă,
în sensul că devine mai clar și mai puternic orientat în a încuraja
independența copilului, fie că este vorba despre mers, alimentație sau somn.
Uneori, mama suportă cu dificultate modul diferit în care tatăl își
construiește relația cu copilul, dar atunci când are puterea să se retragă și
să-i acorde încă o dată încredere soțului său, aceste experiențe devinvaloroase
pentru toți trei.
Într-o evoluție firească a lucrurilor, tatăl devine cel care
trasează limite, care stabilește și impune reguli, menținând echilibrul în familie.
Chiar dacă sună banal, este totuși adevărat faptul că
meseria de părinte se învaţă cel mai greu. Toți părinții se confruntă cu
situații de conflict, tensiune, incertitudine și toți învață din greșeli. De
aceea, puterea de a permite și de a tolera atât propriile greșeli, cât și pe
cele ale partenerului constituie o piatră de încercare pentru mulți părinți,
indiferent cât de moderni Sau nu Sunt.
Referința textului [ngo3111]
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu