O copie a acestui document poate fi descărcat aici: https://goo.gl/mHMU24
Contrar stereotipurilor, bărbații căsătoriți cu femeile sunt mai fericiți în căsnicie.
De fapt, potrivit studiilor, o femeie căsătorită este mai puțin fericită decât un bărbat căsătorit, mai puțin fericită decât femeile singure, mai puțin convinsă de faptul că persoanele căsătorite sunt mai fericite decât persoanele singure și mult mai predispusă să divorțeze. Femeia redevine fericită odată ce rămâne singură, pe când nivelul de fericire al bărbatului scade, iar femeile divorțate sunt mai puțin interesate să se recăsătorească decât bărbații divorțați.
Răspunsul la eseul meu recent de pe Money.com reprezintă un indiciu cu privire la de ce se întâmplă aceste lucruri. În Volumul de lucru invizibil care trag femeile în jos, descriu munca de gândire aferentă căsniciei, mentenanța gospodăriei și îngrijirea copilului—muncă descrisă cel mai bine ca fiind una intelectuală, mentală și emoțională—și am analizat o parte din cercetările care arată că femeile (măritate cu bărbați) desfășoară o astfel de muncă într-un număr mai mare comparativ cu bărbații (însurați cu femei).
Rezultatul este o minte ocupată și când spun asta, ma refer la ambele sensuri ale cuvântului: mințile femeilor sunt ocupate, distrase de munca esențială de a avea grija de nevoile altora și, din această cauză, pot simți că mințile lor nu sunt cu adevărat ale lor. În comentariile de pe internet, femeile au răspunsul concluziilor mele, respectiv că femeilor le este interzisă o “lumină a minții” cu un răsunător “da!”, “amin!”, “mulțumesc!” și “exact!”
Cititorii au avut și întrebări. De ce persistă aceste inegalități în relațiile de familie? Nu au și bărbații propriile servicii care presupun să depună un efort intelectual? Observăm divizări similare în domeniul muncii între cuplurile de același sex? Ce se poate face în această privință? La invitația primită din partea Money și în calitate de autor a unei lucrări despre sociologia sexului, sunt bucuros să ofer niște răspunsuri și un sfat important pentru prevenirea divorțului.
Nu gândesc și bărbații tot timpul?
În timp ce există excepții, rămâne adevărat că încă există o divizare asimetrică tipică în domeniul muncii. Printre cupluri formate din două persoane care au venituri, bărbații și femeile muncesc aproximativ un număr egal de ore pe săptămână, atât atunci când desfășoară o muncă remunerată, cât și atunci când desfășoară una neremunerată — 54 de ore pe săptămână, respectiv 53—dar femeile desfășoară aproximativ două treimi din munca neremunerată și o treime din munca remunerată; bărbații procedează invers.
Și bărbații desfășoară activități intelectuale, în mod deosebit munca intelectuală care le este specifică din punct de vedere cultural. Un cititor prietenos a comentat, spre exemplu, că soțul ei este responsabil de a se asigura ca se tunde iarba, mașina este reparată și jgheaburile sunt curățate. Alt cititor, mai puțin prietenos, a dorit să îmi reamintească că el a fost responsabil de “repararea cuptorului, toaletei...schimbarea uleiului la mașină, a roților de la mașină și schimbarea roților de vară cu cele de iarnă...”
Desigur, dar acele sarcini specifice unei gospodării—ca cele care, de regulă, sunt atribuite bărbaților—sunt, în cel mai bun caz, săptămânale și, deseori, lunare, sezoniere sau chiar anuale. Din punctul de vedere al frecvenței, nu sunt comparabile cu sarcinile pentru care se simt responsabile multe femei: cină, hainele ce trebuie spălate, deplasările cu mașina, antrenamente, lecții. Prin urmare, mințile femeilor au tendința de a fi mai tot timpul ocupate comparativ cu cele ale bărbaților.
Provocarea împărțirii în mod egal
Majoritatea cuplurilor din ziua de azi nu își fac planuri pentru astfel de situații diferențiate. În Revoluție nefinalizată, sociologul Kathleen Gerson a descoperit că 80% dintre bărbați și 70% dintre bărbați afirmă că își doresc o relație cu “limite flexibile indiferent de sex” și preferă împărțirea sarcinilor, și nu specializarea în anumite sarcini.
Acest lucru este draguț, dar nu așa se întâmplă de obicei. Acest fapt se datorează forțelor externe cuplurilor care le împing la aranjamente diferențiate, ce impactează atât cuplurile de același sex, cât și pe cele de sexe diferite. Trei sferturi dintre persoanele homosexuale și lesbiene, cu doi părinți care muncesc, aleg să se specializeze în anumite sarcini și acest lucru nu poate fi explicat prin stereotipuri referitoare la diferențele dintre sexe, ideologii sau natură umană.
Majoritatea locurilor de muncă, de exemplu, încă operează potrivit modelului de soție din anul 1950, model ce este numit de către Josh Levs, autor al Totul sau nimic, “Era unei structuri în muncă de tip Mad Men”. Acești lucrători au o soție acasă și, prin urmare, nu au responsabilități de soț, parentale sau gospodărești. A avea succes la muncă înseamnă a putea concura și, combinat cu imperativul masculin și obligația de a proceda astfel, munca are obiceiul de a smulge bărbații din familie, o observație evidențiată de Levs în răspunsul dat eseului meu. Este adevărat.
Cu toate acestea, retragerea împreună de la locul de muncă nu reprezintă, de regulă, un început. Majoritatea soților nu își permit să aibă un serviciu cu timp de lucru parțial. Este posibil, totuși, ca ei să își permită să trăiască dintr-un singur venit, o alegere făcută mai potrivită din punct de vedere economic de către angajator - furnizează asigurări de sănătate și scutiri de taxe pentru soțiile care stau acasă și nu lucrează. Între timp, costul îngrijirii copilului pune presiune asupra unor familii ca să țină unul dintre soți acasă, deoarece astfel se pot economisi bani. Acea persoană este mai mult probabil să fie femeie decât bărbat, dată fiind diferența de remunerare dintre bărbați și femei.
Cele mai multe planuri merg, deseori, într-o direcție greșită. Pentru cartea ei, Vertijul diferențelor dintre sexe, sociologul Barbara Risman a întrebat aproximativ 7.000 liceeni dacă planifică să se orienteze spre o carieră sau să rămână acasă. Treisprezece ani mai târziu, ea a pus aceleași întrebări din nou. Aproximativ jumătate dintre fetele care doreau să își construiască o carieră, stăteau acasă, iar aproximativ tot atâtea fete care doreau să rămână acasă, erau încadrate în muncă. Alt studiu confirmă această tendință: există o mică legătură între ceea ce dorim și ceea ce primim.
Criza ascunsă
Ca rezultat al acestei dinamici, cuplurile se află, deseori, la răscruce de drumuri: ei au planificat o împărțire a muncii, dar întâmpină dificultăți în transpunerea acestei idei în realitate. Unii insistă; majoritatea ajung la un compromis. Dar care?
Aici lucrurile devin neplăcute. Gerson, menționat mai sus, nu a întrebat doar ce tip de divizare a muncii doresc oamenii, ci a întrebat și despre Planul lor B. Planul A, dacă vă amintiți, era împărțirea, preferată de 70% dintre bărbați și 80% dintre femei. Dar în ceea ce privește Planul B, bărbații și femeile au diferențe majore de opinie: aproximativ 70% dintre bărbați își doresc reîntoarcerea la rolurile tradiționale ale femeilor și bărbaților. Când li s-a oferit această opțiune, aproximat 75% dintre femei au ales divorțul.
În această literatură există o lecție puternică și un sfat foarte important. Lecția este următoarea: există forțe mai mari decât fiecare dintre noi, mai mari decât relațiile noastre și mai mari decât însăși căsnicia. Acestea ne conturează viețile, fie că ne place sau nu.
ref.[ngo5212]
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu