Întrebare:
Bună
ziua, Mă aflu într-un proces de re-incredintare minor în vârstă de 10 ani.
Divorţul a avut loc în 2008, copilul a fost încredinţat mamei cu care am avut o
înţelegere verbală privind programul de vizită (1 weekend la 2 sapt., o parte a
vacanţelor şi uneori câteva ore sau câte o zi). În timp (de cca. 3 ani
încoace), mama fiului meu încalcă de mai multe ori în diferite moduri
înţelegerea avută, copilul mi se plânge că nu-i corect să stea aşa mult cu mama
şi aşa puţin cu mine, rezultatele la învăţătură sunt în scădere, observ că fiul
meu este tot mai trist, mai îngândurat şi mai abătut, încerc să dialoghez cu
mama fiului meu despre situaţia copilului, iar aceasta refuză orice dialog cu
mine. În tot acest timp, de la divorţ încoace mă interesez de starea de
sănătate a copilului, ţin legătura cu învăţătoarea copilului, răspund la orice
solicitare venită din partea copilului sau a mamei acestuia în privinţa
copilului. În aceste condiţii, în 2012 deschid un proces de re-incredintare
minor conform NCC privind în principal exercitarea în comun a autorităţii
părinteşti şi în subsidiar un program de vizită lărgit. Prima instanţă este de
acord că sunt un tată bun, mă preocupă copilul, există un puternic ataşament
între copil şi mine, autoritatea tutelară recomandă exercitarea în comun a
autorităţii părinteşti, din probaţiune rezultă că mamă refuză să comunice cu
mine aspectele privitoare la copil, totuşi instanţa ""în interesul
superior al copilului admite în parte"" cererea mea, în sensul că
admite în integro programul de vizită dat de mama (weekendurile 2 şi 4 din
lună, jumătatea vacanţelor, 3 ore într-o zi din săptămână în care nu petrecem
weekendul împreună) motivând Decizia
ICCJ RIL nr. 4/2013 din 18/03/2013 depusă de mama copilului meu, asupra căreia
am atras atenţia instanţei că este neaplicabilă în speţă această. Fac apel, arătând neaplicabilitatea RIL,
incorectitudinea şi insuficienţa programului dat de prima instanţă, arăt faptul
că mama vrea să mute copilul la o altă şcoală pe motiv ca învăţătoarea ar fi de
partea mea, arăt ca mama vrea să-şi schimbe domiciliul într-o altă localitate
tocmai pentru a-l duce pe copil cât mai departe de mine, solicit anchetă de la
DGASPC. Instanţa de apel consideră intenţia mamei de a depărta copilul de tată
prin mutarea la o altă şcoală într-o altă localitate ca neconcludentă şi opinia
mea ca neîntemeiată, refuză ancheta DGASPC, solicitând în schimb ascultarea
copilului în camera de consiliu, unde copilul arată ca vrea să petreacă timp
egal atât cu mama cât şi cu mine. Şi această instanţă reţine ca există dovezi
de netăgăduit ca sunt un tată bun, ca există strânse legături între copil şi
mine, ca îmi iubesc copilul şi ca îi doresc binele, este de acord ca RIL
vizează o altă situaţie, dar având în vedere art 46 din L71/2011 raportat la
art 403 NCC, modificarea hotărârii judecătoreşti privind relaţiile personale
dintre copii şi părinţii lor divorţaţi este posibilă doar în cazul schimbării împrejurărilor
avute în vedere la momentul pronunţaţii
divorţului. Pe de altă parte între noi, părinţii existând o stare conflictuală
în ce priveşte modul de exercitare al dreptului meu de a avea legături
personale cu copilul, iar copilul având nevoie de o stabilitate atât locativă
cât mai ales emoţională, este necesar ca el să se raporteze la o singură
noţiune de ""acasă"", prin urmare respinge apelul ca
nefondat. În tot acest timp, mama îi spune copilului doar lucruri urâte şi
neadevărate despre mine. Din punct de vedere moral, pentru fiul meu în primul
rând, voi ataca şi această decizie a tribunalului.
În
acesta situaţie mă întreb şi vă întreb pe Dvs.:
1.
dorinţa exprimată a copilului, vârsta copilului, faptul ca mama refuză orice
cooperare în privinţa copilului, recomandarea autorităţii tutelare, situaţiile
descrise în depoziţiile martorilor, nu sunt motive suficiente pentru a se
considera ca împrejurările de la momentul divorţului s-au schimbat ?
2. Nu
este mai normal ca acum, de la această vârstă, copilul să aibă aproape şi
figura tatălui ?
3.
Casa copilului nu este acolo unde i se oferă dragoste, adică şi la tată ?
În
final, conştient fiind de faptul ca vă confruntaţi cu situaţii mult mai grave
şi mult mai complicate decât cazul nostru, dorindu-vă succes în activitatea pe
care o desfăşuraţi, îmi exprim intenţia de a mă alătura organizaţiei Dvs. şi vă
rog să îmi comunicaţi părerea Dvs..
Cu
mulţumiri, IT
Răspuns:
Stimate
domn,
1.
dorinţa minorului de 10 ani (după 5 ani de când locuieşte cu mama) spune ca
doreşte să petreacă mai mult timp cu tatăl, reprezintă o schimbare de
împrejurări extrem de mare. Acum cinci ani copilul era la grădiniţă. Acum e
aproape adolescent. Nevoile sale s-au schimbat. Oricum cea mai mare schimbare
de împrejurări este schimbarea legii (vedeţi şi modelele publicate pe situl
ARPCC), motiv pentru care orice părinte necustodian (ca urmare a unei sentinţe
în baza vechiului cod al familiei) poate cere iar instanţa ar trebui să ofere
custodie comună (=autoritate părintească comună). Nu reiese din mesajul dvs
dacă instanţele v-au acordat sau v-au refuzat această autoritate parentală
comună. În mod cert trebuiau să vă redea autoritatea parentală comună. În caz
ca nu au făcut-o sunt şanse mari ca recursul dvs să fie admis pe acest capăt de
cerere. Refuzul autorităţii parentale comune în baza aşa-numitului
"conflict între părinţi" nu este un motiv temeinic de a refuza
autoritatea parentală (puteţi depune în acest sens instanţei articolul excelent al dnei avocat Nora
Draghie (lector universitar) din Revista Română de Jurisprudenţă nr.
4/2013. Aceasta afirmă explicit ca "potrivit
jurisprudenţei din statele a căror reglementare normativă a constituit sursa de
inspiraţie a legiuitorului român, în principiu un conflict între părinţi, chiar
şi de o intensitate ridicată sau foarte ridicată, nu poate constitui, în sine,
un motiv justificat de pentru respingerea autorităţii părinteşti
comune". Sau puteţi vedea cele
scrise pe situl iurispedia.ro. De altfel jurisprudenţa în domeniu este
covârşitor în favoarea ideii de reinstaurare a autorităţii părinteşti comune
pentru părinţii ce au pierdut-o anterior datei de 1 octombrie 2011. În
condiţiile în care ambele instanţe au concluzionat ca sunteţi un tată bun (deci
în nici un caz nu puneţi în pericol copilul prin acţiunile dvs, nu sunteţi
drogat, dependent de alcool, ciumat, bolnav de Ebola, etc.) instanţele trebuiau
(iar legea este extrem de clară în acest domeniu) să reinstaureze autoritatea
parentală comună. O eventuală respingere de către Curtea de Apel a cererii dvs
justificate de a se reinstaură autoritatea parentală poate crea premisele unui
proces la CEDO pe care cu siguranţă îl veţi câştiga. Din păcate însă va fi prea
târziu pentru copilul dvs. Într-o astfel de situaţie, ipotetică zicem noi, în care
chiar şi Curtea de Apel ar refuza să vă reinstaureze autoritatea parentală, vă
rugăm să ne transmiteţi de urgenţă informaţiile despre dosarul dvs cu toate
hotărârile celor 3 instanţe. ARPCC militează pentru întroducerea unui recurs în
interesul legii. Vom face aceasta deoarece am mai fost sesizaţi cu câteva
cazuri izolate în care cererea părintelui necustodian de reinstaurare a
autorităţii parentale comune a fost respinsă pentru motivul pretinsei existenţe
a unui "conflict" între părinţi. Considerăm ca acest tip de practică
e extrem de greşită şi de aceea ARPCC va milita pentru unificarea
jurisprudenţei în sensul reinstaurării autorităţii parentale comune pentru toţi
părinţii interesaţi şi care ei înşişi nu reprezintă un pericol pentru copil.
2.
Este normal ca un copil să aibă acces regulat la ambii părinţi. În mod evident
un astfel de acces ca cel descris de dvs este insuficient minorului. Vă
recomandăm să printaţi şi să depuneţi la dosar recomandarea nr. 1 a ARPCC
privitoare la dimensionarea minimală a programelor de legături personale. De
asemenea vă recomandăm să printaţi şi să depuneţi instanţei de recurs studiul
Kelly privitor la disponibil în traducere în biblioteca ARPCC. Culegerea de
jurisprudenţă existentă pe situl ARPCC (www.arpcc.ro/jurisprudenta) va pune la dispoziţie câteva hotărâri în care
instanţele au încuviinţat un program mai amplu decât clasicul "1 weekend
la 2 săptămâni". Recomandăm să le printaţi şi să le depuneţi la dosar.
3.
Existe nenumărate studii de specialitate care arată ca un aranjament de tip
locuinţă alternantă (de exemplu o săptămână la mama şi una la tată) reprezintă
un beneficiu pentru copil care poate accesa ambele modele parentale. Departe de
a constitui un motiv de instabilitate (dacă părinţii locuiesc, bineînţeles relativ
aproape unul de altul şi de şcoală) un astfel de aranjament crează premizele
pentru asigurarea adevăratei stabilităţi a copilului care este legată de
accesul regulat la fiecare dintre figurile principale de ataşament, de
predictabilitatea interacţiuni cu fiecare dintre aceste figuri de ataşament şi
de posibilitatea ca ambii părinţi să fie implicaţi în toate activităţile
copilului (nu doar cele de tip recreativ ce se întâmplă în weekend şi în
vacanţe). Tocmai de aceea, pe lângă munca pre care ARPCC o depune pentru o mai
bună înţelegere în rândul specialiştilor a noţiunii de autoritate parentală
comună şi cum anume trebuie ea implementată (cu programe de legături personale
generoase acordate copilului cu părintele nerezident) ARPCC militează, împreună
cu membrii Federaţiei COLIBRI, pentru implementarea în legislaţia naţională a
fiecărui stat european a prezumţiei de custodie comună fizică în cazul în care
părinţii nu se înţeleg altfel. O astfel de prezumţie există implementată în
legislaţia câtorva state nord americane. În Europa este prezentă în
Suedia, Franţa şi Belgia. Standardul de "calitate" pe care îl
reprezintă legislaţia în domeniu din Belgia sperăm să putem să îl aducem, în
timp, şi în legislaţia română (cu ocazia proximei modificări a codului civil).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu