Recunoasterea fenomenului de PAS in Romania

"Judecător: Ce părere ai despre mama ta în acest moment?
Victor, 7 ani: Ştiu că mama este rea.
Judecător: "De unde ştii asta?"
Victor, 7 ani: "Pentru că tata spune aşa şi eu cred tot ce îmi spune el. Tata nu mă minte niciodată."

Recunoaşterea PAS

Există două aspecte care trebuie abordate: cel medical şi cel legal. Din punct de vedere medical, PAS este o formă de abuz emoţional asupra copilului (bibliografie, referinţa M). Din punct de vedere legal, nu există o definiţie suficient de clară a abuzului emoţional pentru uzul instanţelor. Prin urmare acestea vor recunoaşte şi pedepsi foarte rar PAS. O mamă care nu respectă programul de vizitare stabilit printr-o hotărâre judecătorească va scăpa cu uşurinţă fără sancţiuni deoarece instanţele consideră deseori ca “nu este în interesul copilului ca mama să fie pedepsită”.

PAS din punct de vedere medical

Revenind la aspectele medicale, criticii PAS vor obiecta întotdeauna că acest sindrom nu este recunoscut de medicii psihiatri. Diagnosticul tulburărilor mentale se bazează pe Manualul Statistic şi Diagnostic al Tulburărilor Mentale (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders – DSM) elaborat de Asociaţia Psihiatrilor Americani (American Psychiatric Association) şi recunoscut în toată lumea, inclusiv în România. Acest manual se află la ediţia a patra – DSM IV, elaborată in 1994. Elaborarea ediţiei a cincea – DSM V – a început în 2006 şi este prevăzut să apară în 2010. Având în vedere dovezile apărute în cei 16 ani care au trecut între cele două ediţii, este foarte probabil ca PAS să fie recunoscut de DSM V – sub această denumire sau sub o altă denumire similară

Recunoaşterea PAS din punct de vedere legal - în alte ţări

Din punct de vedere legal, având în vedere premisele de mai sus, recunoaşterea PAS de către instanţe este doar episodică, neexistând o opinie unanimă în nici o ţară. Există cazuri de recunoaştere a PAS în Canada (bibliografie, referinţa N), SUA (bibliografie, referinţa O) unde instanţele au decis inversarea rolului de părinte custodian şi respectiv părinte necustodian, bazat pe această recunoaştere (bibliografie, referinţa P), precum şi cazuri izolate în alte state. Există procese documentate (bibliografie, referinţa Q), cu precedente stabilite, dar chiar şi în aceste state nu există o viziune şi o atitudine globală în ceea ce priveşte recunoaşterea PAS şi modalităţile prin care sistemul judiciar poate interveni.
Un document deosebit de interesant (tradus în limba română) este reprezentat de indexul de citări legale ale fenomenului de alienare părintească, preluat de pe situl Dr. Warshak. Documentul original este disponibil în limba engleză și ca traducere în limba română.

• Legea 12318/26.08.2010 privind alienarea parentală din Brazilia reprezintă prima lege din lume privitoare la alienarea parentală.

Recunoaşterea PAS de către psihologii din România

• Armand Veleanovici
• Ciupercă Niculina
• Oana Vasiu
• Cabinetul de asistență psihio-pedagogică din cadrul Colegiului de Poștă și Telecomunicații București - Strategia de prevenire a criminalității, material disponibil aici.

Recunoașterea PAS de către alte organisme ale statului

• Proiect "Școala - o șansă pentru fiecare" - suport de curs pentru formarea părinților - Materialul realizat de Agenția Națională pentru Romi, cu finanțarea UE și a Guvernului României, disponibil aici sau aici.

Recunoașterea PAS din punct de vedere legal - în România

Jurisprudență CEDO referitoare la România

CEDO, Cauza Lafargue vs. România

• "După un raport fără dată, furnizat de către Guvern și stabilit de către psihologii care au participat la întâlnirile reclamantului cu copilul său, acesta din urmă manifesta o oarecare reticență față de tatăl lui la începutul întâlnirilor, dar de fiecare dată, cu ajutorul jocurilor, relațiile s-au îmbunătățit. Totuși, copilul refuza să petreacă o săptămână întreagă cu tatăl său. După un alt raport stabilit de aceeași psihologi și depus de către reclamant, atitudinea de reticență a copilului era rezultatul influenței mamei care, în mod indirect, îi precizase la început că îi este interzis să se bucure de prezența tatălui său."

Decizia CEDO în cauza R.R. împotriva României din 10 noiembrie 2009 ,bibliografie, referința T

"Prin decizia din 9 august 2006 ^[1], Judecătoria Brașov a admis acțiunea și a dispus interzicerea părăsirii țării de către D.J. împreună cu copilul. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că fosta soție a reclamantului a părăsit țara împreună cu copilul de două ori, în absența unei vize turistice, pentru perioade lungi de timp. Procedând astfel, D.J. a acceptat riscul ca relațiile dintre fiica sa și tatăl acesteia să sufere modificări ireversibile, inclusiv alienarea parentală"

Jurisprudență românească

Fenomenul alienării părintești a fost acceptat și de către jurisprudența din România și Uniunea Europeană. Se poate consulta un opis cu aceste decizii aici. Unele dintre aceste decizii sunt detaliate mai jos:

Sentința Civilă nr. 2969 din 21.03.2008, dosar NR. 9267/197/2006, Judecătoria Brașov^[1]

"S-a afirmat de către reclamant că opoziția constantă a mamei pârâte la existența legăturilor personale dintre el și minoră constituie un comportament tipic pentru 'sindromul alienării părintești'. Această caracterizare fiind una de specialitate, instanță nu se poate pronunța în lipsa unei evaluări psihologice dacă pârâta și deci minora suferă în mod real de această afecțiune deoarece legea nu permite, iar pârâta a refuzat să se prezinte pe sine și copilul. Singurul lucru pe care instanța îl poate face este acela de a constată că din probele administrate rezultă că pârâta are un astfel de comportament."

"Din declarațiile martorilor pârâtei (vol. II, f.381) rezultă că minora avea rețineri clare de fiecare dată când se întorcea de la reclamant în a discută cu ele ori în prezența lor, deși ambele sunt prietene bune ale mamei, despre modul în care își petrecuse timpul cu reclamantul, fapt pe care una din martore chiar l-a caracterizat drept curios, deși le povestea acestora ce făcea cu pârâta ori cu prietenele ei. Or, în condițiile în care este necontestat că se simțea foarte bine cu reclamantul și că în general minora este o persoană comunicativă, devine evident că aceasta nu ar fi simțit de fiecare data că e mai bine să nu povestească decât dacă știa cert că pentru ea ar apare o problemă dacă ar povesti. […] Instanța reține aici și faptul învederat de reclamant la ultimul termen și necontestat de către pârâtă, că acum minora, în vârstă de peste 11 ani, se adresează tatălui sau folosindu-i prenumele, "R.", iar nu sintagmă tată."^[1]

• "Dat fiind comportamentul pârâtei de a încerca ani de zile să reducă la minim contactele minorei cu reclamantul, timpul disproporționat de mare petrecut de pârâta cu minoră față de cel petrecut de reclamant cu aceasta pe parcursul celor 3 ani ai procesului, comportamentul observat al minorei, precum și valorile reținute ca imprimate minorei de către pârâta și soțul acesteia, instanța reține că în mod cert între minoră și reclamant a intervenit o distanțare, care este imputabilă exclusiv pârâtei. O altă consecință a acestei separări este și cea afirmată chiar de către pârâtă în întâmpinare (dos.civ.nr.8629/2005, f.117), anume faptul că datorită "relației afective speciale" pe care pârâta și copilul au dezvoltat-o, minora are încredere deplină în subsemnata, ceea ce naște o prezumție simplă în sensul că minora a afirmat ceea ce i s-a spus să afirme de către persoana în care are deplină încredere."^[1]
• "Aspectul invocat de pârâtă cu ocazia concluziilor asupra fondului în sensul că reclamantul nu poate suplini lipsa mamei cu bunica paternă ori cu bonă nu doar că sunt adevărate, dar sunt și indicate pentru că tocmai aceasta este atitudinea corectă, de a nu încerca să înlocuiești un părinte care mai este în viață și interesat de copil cu un substitut, prin recrearea "celulei familiale" ori evitarea ca reclamantul să "tulbure liniștea noii familii a fiicei sale". […] Practic, încercând ani de zile și reușind parțial înlocuirea tatălui minorei cu soțul sau, pârâta a eliminat dreptul minorei la o viață de familie alături de tatăl său și dreptul similar al acestuia din urmă față de minoră"^[1]
• "Față de caracterul special al situației din prezenta cauză, interesul superior al minorei A-K. nu putea fi în niciun caz cel de îndepărtare față de tatăl său natural și de înlocuire a acestuia în cele din urmă pentru că "nu corespunde" modelului biblic de tată, iar pârâta ar fi trebuit să-și dea seama de aceasta. dar s-a încercat și realizat parțial soluționarea acestuia prin alegerea celei mai nefericite și neconforme interesului minorei soluție: promovarea unei imagini distorsionate a reclamantului ca persoană "condamnată" de toate persoanele din anturajul minorei pentru ceea ce face și corectarea ideilor contrare pe care reclamantul le promova și minora le dezvoltă în perioadele de vizită la reclamant ori, nu poate fi admis ca un părinte, după ce a făcut eforturi considerabile și nelegale pentru a-l înlătura pe celălalt, eforturi ce constituie tot atâtea motive ce impun reîncredințarea, să poată paraliza reîncredințarea prin invocarea tocmai a situației privilegiate pe care și-a creat-o în acest mod "^[1]

Decizia civilă 1181A emisă de Tribunalul București, secția a IV-a civilă la data de 08.11.2010 în dosarul 6698/94/2009. ^[2]

• "În realitate, se observă că modul în care mama a gestionat situația până în prezent contravine fundamental interesului superior al copilului, contribuind la accentuarea separării celor doua fetițe de tatăl lor, cu riscul de a o face ireversibilă [...] Din discuția purtată cu cele două minore, se desprinde concluzia că fetele se simt vinovate să-și manifeste afecțiunea față de tatăl lor, întrucât acesta a fost rău cu mama [...] Deși fetele declară sincer că își iubesc tatăl, se străduiesc din răsputeri să ascundă aceste sentimente pentru a nu-și răni mama, pe care o consideră victimă în relația cu tatăl lor. [...] obligația de a facilita menținerea și dezvoltarea unor relații de familie armonioase cu ambii părinți, dar și cu bunicii paterni, sunt doar câteva exemple de obligații pozitive pe care mama nu le-a respectat, punând copiii într-o situație intolerabilă și transferând asupra acestora o responsabilitate disproporționată față de vârsta lor. [...] cele două fetite [...] încearcă să elimine orice urmă de dorință de a locui cu tatăl său, exprimându-și loialitatea față de mama care se străduiește să facă tot ce e mai bun fără a putea da un minim exemplu de ce consideră fetița că este mai bun."

Articol din revista Dreptul nr. 2/2012 pagina 234 ^[3]

• "Considerăm hotărârile judecătoreşti pronunţate de Judecătoria Galaţi şi Tribunalul Galaţi ca fiind dezlegări jurisprudenţial îndrăzneţe pe tărâmul stabilirii modalităţilor de realizare a relaţiilor personale cu minorul pentru părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul şi a modului în care instanţele aplică principiile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Scopul Legii nr. 272/2004 nu este acela de a transforma copilul minor într-un liant artificial între două persoane care nu mai constituie un cuplu şi o familie, ci de a asigura condiţiile pentru ca ambele figuri parentale să existe în viaţa copilului, în ideea că acesta este modelul care ar asigura cel mai eficient dezvoltarea morală psio-educativă a copilului."

Decizia civilă nr. 1057/08.05.2006 pronunțată de către Curtea De Apel București în dosarul 21749/3/2005 ^[4]

• "Având în vedere vârsta minorului, care are o capacitate de exercițiu restrânsă și o anumită capacitate de a discerne asupra conduitei față de sine și față de societate, Curtea consideră că prin menținerea relațiilor personale cu mama sa și în timpul vacanțelor școlare poate conduce la o mai bună comunicare între părinte și copil și crearea unei legături firești între aceștia. Starea conflictuală existentă între părinții copilului nu poate crea decât influențe negative asupra acestuia, însă aceasta nu înseamnă că ele trebuie să se reflecte și pe viitor asupra copilului, impunându-se tocmai datorită acestor împrejurări încurajarea unor legături personale între mamă și copil cât mai normale cu putință. Curtea mai reține și faptul că minorul nu a fost audiat pe parcursul soluționării acestei cauze, iar din actele depuse la dosar rezultă o atitudine ostilă față de mama sa, în contextul unor litigii locative care nu pot și nu trebuie să influențeze relațiile personal-afective ale copilului. Astfel fiind, avându-se în vedere tocmai interesul superior al copilului, acela de a păstra legături normale, firești cu mama sa naturală, Curtea apreciază că se impune modificarea deciziei în sensul stabilirii unor legături personale prin petrecerea primei jumătăți a vacanțelor școlare de vară și de iarnă în domiciliul reclamantei."

Anchetă socială realizată de serviciul social din Luxemburg pentru un copil român

• "Cu siguranţă, aprecierea SCAS nu se bazează decât pe spusele mamei şi nu poate fi considerată în niciun caz ca fiind neutră. Astfel, conform spuselor d-nei. (…) şi dlui. (…) emit ipoteza că minorul în cauză riscă să se regăsească mai devreme sau mai târziu într-un conflict de loialitate. Îmi pun întrebarea dacă tatăl nu este pe cale să inducă fiului un sindrom de alienare parentală. De fapt, în cazul în care tatăl refuză să o lase pe mamă îşi vadă fiul singur la Luxemburg, din teama că mama l-ar putea răpi pe Matei, imaginea pe care tatăl o transmite fiului cu privire la mamă nu este una foarte liniştitoare. […] Pentru a putea exclude ipoteza unui sindrom de alienare parentală a miorului indus de către tată, propun ca minorul să fie consultat de un psihiatru pediatru în România" (textul integral al evaluării se poate descărca de aici)
• "Este de remarcat faptul că din întreg memoriul cu motive de recurs transpare intenţia recurentului de a împiedica intimata, în orice fel, să menţină legăturile personale cu copilul. Această șicană care a determinat necesitatea ordonanţei preşedinţială este doar una din multele care s-au derulat pe parcursul anilor, recurentul ignorând pur şi simplu puterea unui act al unei instanţe din România care a stabilit dreptul intimatei la 6 săptămâni în vacanţa de vară a fiecărui an cu copilul ei. Motivul invocat de recurent cum că ar exista pericolul ca intimata să nu mai aducă copilul înapoi în ţară este de-a dreptul ridicol. În primul rând, nu a existat nici un indiciu în acest sens, intimata fiind angajată a Comisiei Europene." (textul integral al deciziei civile 989/R/2009 se poate descărca de aici)
• "Din păcate, la acest moment instanța apreciază că există unele elemente care ar indica posibila instalare a unui sindrom de alienare parentală, preluând considerațiile tatălui său, în apreciere și formulare, în ceea ce o privește pe reclamantă. Din nefericire, practica a dezvăluit foarte puține situații în care părinții au reușit să aibă înțelepciunea de a-și feri copilul de orice observații negative pe care le-ar avea față de celălalt părinte, cu dorința de a-i păstra copilului un echilibru și o imagine pozitivă a părintelui absent." (textul integral al deciziei civile 14786/2010 se poate descărca de aici)

Sentința civilă nr. 1872/06.02.2013 în dosarul 39500/300/2011 soluționat de Judecătoria Sector 2 București

• '"Pârâta s-a opus ca el să aibă acces la minor şi a făcut tot posibilul să tergiverseze soluţionarea procesului de divorţ, căsătoria a fost desfăcută din culpă comună, nici unul dintre motivele invocate de către pârâta nefiind dovedit în instanţă. [...] "Un motiv subsidiar este legat şi de faptul că mama nu înţelege că părinţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copilul lor minor şi că pentru binele acestuia trebuie să lase resentimentele deoparte şi să stabilească o cale de comunicare cu tatăl copilului. Din probele dosarului rezultă ca aceasta nu face nici un efort în acest sens deşi reclamantul a promovat mai multe acţiuni pentru exercitarea drepturilor părinteşti şi a refuzat să se prezinte la mediator atunci când a fost invitată de către reclamant" [...] "Copilul are dreptul de a avea doi părinţi pe care trebuie să fie lăsat să îi iubească fără frică sau fără a se simţi vinovat faţă de celălalt părinte, de a dezvolta în mod independent o relaţie de calitate cu fiecare dintre cei doi părinţi, de a nu fi expus la discuţiile în contradictoriu purtate de părinţi, respectiv de a nu fi pus să aleagă care dintre cei doi părinţi are dreptate, de a nu fi expus la comentarii sau comportamente negative din partea unui părinte cu privire la celălalt părinte, de a fi protejat de remarci alienatoare cu privire la celălalt părinte, precum şi de atitudini care desconsideră pe celălalt părinte, de a nu fi obligat să povestească despre activităţile pe care le desfăşoară cu celălalt părinte, respectiv de a fi obligat să spioneze pe celălalt părinte sau noua familiei a celuilalt părinte."^[5]

Legislație românească

• Fenomenul alienării părintești este indirect recunoscut în Hotărârea de Guvern nr. 49 din 2011 (care se poate descărca de aici) care definește metodologia-cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie. În cuprinsul subcapitolului III.2.2 (Violenţa asupra copilului în familie), punctul 6, se precizează că „pot fi identificate ca abuz emoţional […] c) cazul răpirii copilului sau al separării ilegale a acestuia de unul dintre părinţi”. Deşi alienarea parentală nu este menţionată în mod explicit ca modalitate de separare ilegală a copilului de unul dintre părinţi, metodologia-cadru se referă implicit şi la ea, întrucât stabileşte că orice formă prin care un copil ajunge să fie separat ilegal de unul dintre părinţi reprezintă un abuz emoţional la adresa copilului. Separarea ilegală a copilului de unul dintre părinţi, prin orice formă ar fi înfăptuită (aşadar inclusiv prin alienare parentală), reprezintă un abuz la adresa copilului. Autorităţile publice sunt obligate să intervină şi să ia măsurile de protecţie specială prevăzute de lege în cazurile de abuz asupra copiilor (plasamentul, sau plasamentul în regim de urgenţă). De altfel metodologia mai sus amintită indică explicit efectele pe care PAS (un sindrom al alienatorului) le are asupra copilului (este vorba de Sindromul Stockholm un sindrom al victimei) enumerat în corpul acestui document.
• Fenomenul este recunoscut si definit de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violenței în familie, publicată în MO nr. 365 din 30 mai 2012: "violența socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința familială, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar;"

Decizii ale Curții Constituționale într-un caz de PAS

• Prin Decizia nr 82 din data de 25.02.2003 Curtea Constituțională a României a decis că este accesul părintelui nerezident la minor este mai mult decât util chiar și atunci când minorul se exprimă verbal în sensul de a nu accepta acest acces. Cu alte cuvinte, copilul, mai ales cel sub vârsta de 14 ani nu are un drept de veto iar părintele rezident este obligat să încurajeze și chiar să impună copilului respectarea programului de legături personale decis de către instanță. În această speță instanța spune următoarele: "se poate întâmpla, în asemenea situații, ca părintele căruia i-a fost încredințat copilul să se defuleze, transmițându-i acestuia ostilitatea pe care o resimte față de fostul soț, care, deși, poate întemeiată din punctul său de vedere, nu este de natură să îl descalifice pe acesta din urmă (n.n. părintele nerezident) ca părinte, fiind lipsită de justificare din punctul de vedere al copilului. Prin urmare, instabilitatea afectivă și emoțională a minorului, pe fondul unei imaturități psihice și a lipsei experienței de viață, îl privează pe acesta de posibilitatea de a sesiza care este adevăratul său interes și, adesea, de a discerne între bine și rău. [...] celălalt părinte, căruia i s-a încredințat copilul și care este debitorul obligațiilor corelative, fiind ținut să-i asigure fostului său soț, care și-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menționate constituie, în realitate, mijloace pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are orice părinte față de copilul său și care subzistă atâta timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părintești."

Decizia completă se poate descărca de aici

Note

1. ↑ ^{1,0 1,1 1,2 1,3 1,4 1,5} Extrasele relevante cu privire la PAS, din această decizie istorică pentru Justiția Română pot fi consultate aici în timp ce textul integral al sentinței poate fi consultat aici. De notat că toate sublinierile precum și caracterele italice sau îngroșate aparțin judecătoarei și grefeierului care s-a ocupat de redactarea sentinței
2. ↑ Pasajele relevante pot fi descărcate de aici iar sentința integrală poate fi descărcată de aici
3. ↑ Opinia av. NORA ANDREEA DAGHIE Asistent univ. - drd. Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, Universitatea „Dunărea de Jos", Galaţi Avocat - Baroul Galaţi - Sentința completă se poate descărca de aici
4. ↑ Decizia civilă nr. 1057/08.05.2006 se poate descărca de aici.
5. ↑ Sentința poate fi descărcată de aici