Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, sunt aplicabile şi cererilor de divorţ formulate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil şi aflate pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac (RIL)

Vă prezentăm textul integral al recursului în interesul legii (RIL) judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție privind efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, pentru cererilor de divorţ formulate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil şi aflate pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac. Decizia poate fi consultată și aici in format PDF.

Decizie nr. 4/2013

din 18/03/2013

Decizie privind judecarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1/2013

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 226 din 19/04/2013

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Dosar nr. 1/2013

   

	Rodica Aida Popa	- vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
	Lavinia Curelea	- preşedintele Secţiei I civile
	Roxana Popa	- preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
	Ionel Barbă	- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
	Corina Michaela Jîjîie	- preşedintele Secţiei penale
	Mihaela Paraschiv	- judecător la Secţia I civilă - judecător-raportor
	Romaniţa Ecaterina Vrânceanu	- judecător la Secţia I civilă
	Aurelia Rusu	- judecător la Secţia I civilă
	Carmen Georgeta Negrilă	- judecător la Secţia I civilă
	Dragu Creţu	- judecător la Secţia I civilă
	Carmen Minodora Ianoşi	- judecător la Secţia I civilă
	Viorica Cosma	- judecător la Secţia I civilă
	Elena Floarea	- judecător la Secţia I civilă
	Iulia Manuela Cîrnu	- judecător la Secţia a II-a civilă
	Elena Cârcei	- judecător la Secţia a II-a civilă - judecător-raportor
	Aurelia Motea	- judecător la Secţia a II-a civilă
	Adriana Chioseaua	- judecător la Secţia a II-a civilă
	Carmen Trănica Teau	- judecător la Secţia a II-a civilă
	Constantin Brânzan	- judecător la Secţia a II-a civilă
	Gabriela Tatiana Năstase	- judecător la Secţia a II-a civilă
	Mariana Cârstocea	- judecător la Secţia a II-a civilă
	Elena Canţăr	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
	Carmen Magdalena Frumuşelu	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
	Cristina Rotaru	- judecător la Secţia penală
	Geanina Cristina Arghir	- judecător la Secţia penală

    Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1/2013 este legal constituit, în conformitate cu dispoziţiile art. 330⁶ alin. 4 din Codul de procedură civilă raportat la art. 27² alin. 2 lit. a) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror-şef adjunct al Secţiei judiciare.

    La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent desemnat pentru această cauză, doamna Ileana Peligrad, din cadrul Secţiei a II a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind aplicarea dispoziţiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti ca urmare a divorţului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a noului Cod civil şi aflate, în prezent, pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac.

    Reprezentantul procurorului general, doamna Antonia Constantin, procuror-şef adjunct al Secţiei judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arată că, în ceea ce priveşte divorţul, aplicarea legii noi în cauzele în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil este reglementată în art. 40 şi 42 din Legea nr. 71/2011, iar efectele divorţului se vor produce de la data pronunţării hotărârii de divorţ, deci ulterior intrării în vigoare a Codului civil. Spre deosebire de vechea reglementare, noul Cod civil instituie principiul exercitării comune a autorităţii părinteşti, care corespunde interesului superior al copilului, fiind o reflecţie a art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În aceste condiţii, această dispoziţie legală edictată tocmai în interesul superior al copilului trebuie să fie de imediată aplicabilitate, inclusiv în căile de atac, apel sau recurs, instanţa de divorţ fiind obligată să se pronunţe, indiferent dacă a fost sau nu învestită cu o astfel de solicitare de către una dintre părţi.

    Pe cale de consecinţă, este evident că şi în situaţia în care părţile nu solicită aplicarea dispoziţiilor noului Cod civil în soluţionarea cererilor referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti în căile de atac, instanţa poate face aplicarea lor imediată, prioritar fiind interesul superior al copilului. Precizează că s-au avut în vedere dispoziţiile art. 397 din noul Cod civil, acest articol constituind regula, celelalte două texte instituind excepţiile, respectiv situaţiile în care autoritatea părintească poate fi exercitată de către un singur părinte sau de către alte persoane. În concluzie, solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

    Preşedintele completului, doamna judecător Rodica Aida Popa, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

   1. Problemele de drept ce au generat practica neunitară

    Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că, în practica instanţelor de judecată, nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti ca urmare a divorţului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a noului Cod civil, şi aflate, în prezent, pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac.

   2. Examenul jurisprudenţial

    În urma verificării jurisprudenţei la nivelul întregii ţări s-a constatat că nu există practică unitară în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti ca urmare a divorţului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a noului Cod civil, şi aflate, în prezent, pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac.

   3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

   3.1. Într-o primă orientare jurisprudenţială, unele instanţe au reţinut că, faţă de prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele şi cererile aflate pe rol la data intrării în vigoare a noului Cod civil se soluţionează conform dispoziţiilor legale, materiale şi procedurale în vigoare la data la care au fost pornite procesele sau formulate cererile, cu excepţia cazului în care Legea nr. 71/2011 cuprinde dispoziţii tranzitorii care prevăd altfel.

    Or, Legea nr. 71/2011 nu cuprinde dispoziţii speciale derogatorii de la acest principiu, iar prevederile art. 6 alin. (6) din noul Cod civil trebuie coroborate cu dispoziţiile tranzitorii din Legea nr. 71/2011, care prevăd expres situaţia în care legea nouă este de imediată aplicare, respectiv consacră aplicabilitatea legii în vigoare la data sesizării instanţei pentru acele situaţii care nu se încadrează în normele de excepţie.

    De asemenea, art. 6 alin. (6) din noul Cod civil nu trebuie interpretat automat în sensul că ar reglementa aplicarea imediată a legii noi, ci doar că instituie principiul aplicării legii noi efectelor viitoare (consecinţelor) ale unor situaţii născute anterior intrării în vigoare a acesteia, expres şi limitativ enunţate (derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate), dacă situaţiile există şi după intrarea în vigoare a legii noi.

    Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că, în sensul art. 6 alin. (6) din noul Cod civil, legea nouă se aplică, în lipsa unor dispoziţii legale care să prevadă expres aplicarea legii noi, aşa cum sunt normele din art. 40 şi 42 din Legea nr. 71/2011, numai cererilor formulate după intrarea în vigoare, chiar dacă privesc efecte viitoare ale unor situaţii născute anterior datei de 1 octombrie 2011.

   3.2. Într-o a doua orientare jurisprudenţială s-a considerat că, în această materie, în cauzele aflate în curs de soluţionare se aplică dispoziţiile noului Cod civil, iar efectele divorţului se produc de la data pronunţării hotărârii de divorţ.

    Astfel, se arată că, în ceea ce priveşte divorţul, aplicarea legii noi în cauzele în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a noului Cod civil este reglementată în art. 40 şi 42 din Legea nr. 71/2011, iar efectele divorţului se vor produce de la data pronunţării hotărârii de divorţ, deci ulterior intrării în vigoare a noului Cod civil.

    În argumentarea acestei opinii au fost invocate şi prevederile art. 46 din Legea nr. 71/2011.

    Prin urmare, se apreciază că, în situaţia cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a noului Cod civil, efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori vor fi supuse dispoziţiilor noului Cod civil, cu atât mai mult cu cât instanţa de tutelă are obligaţia de a se pronunţa cu privire la exerciţiul autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei copiilor şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, chiar din oficiu, dacă nu au fost formulate cereri în acest sens.

    De asemenea, se arată că interesul superior al copilului va fi cel care va călăuzi instanţa în pronunţarea unei soluţii în toate cauzele care privesc situaţia acestuia.

    Or, este evident faptul că interesul copilului este acela de a fi crescut de ambii părinţi şi după divorţul acestora, noua reglementare prevăzând regula exercitării în comun a autorităţii părinteşti.

    Aceasta este, de altfel, raţiunea modificării legii în sensul înlocuirii încredinţării copilului minor spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, cu exercitarea în comun a autorităţii părinteşti.

   4. Opinia procurorului general

    Procurorul general a statuat că dispoziţiile noului Cod civil sunt de imediată aplicare chiar şi în cererile formulate anterior intrării sale în vigoare, aflate în căile de atac, iar soluţia se justifică în considerarea interesului superior al copilului şi pe faptul că, în această materie specială, asistăm la o atenuare a principiului disponibilităţii.

    Totodată, s-a apreciat că, deşi la data formulării acestor cereri şi chiar la data pronunţării sentinţei de către instanţa de fond erau în vigoare dispoziţiile Codului familiei şi ale Codului civil din 1864, în măsura în care soluţionarea cauzei în căile de atac are loc după intrarea în vigoare a noului Cod civil, atât instituţia divorţului, cât şi cea a exercitării autorităţii părinteşti asupra minorului sunt guvernate de dispoziţiile acestui nou Cod civil, dispoziţii de imediată aplicabilitate.

    Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, divorţul pronunţat anterior intrării în vigoare a noului Cod civil produce efectele stabilite de legea în vigoare la data când s-a pronunţat hotărârea rămasă irevocabilă.

    Aceste dispoziţii impun instanţei de control judiciar să soluţioneze cererile accesorii divorţului referitoare la copiii minori, din perspectiva noului Cod civil.

    De altfel, aceste prevederi legale se coroborează şi cu cele ale art. 6 alin. (6) din noul Cod civil, care prevăd că dispoziţiile legii noi se aplică şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice ivite sub imperiul legii vechi derivate din starea de căsătorie.

    Prin urmare, prevederile legii noi se vor aplica relaţiilor dintre părinţi şi copii, în situaţia în care divorţul se află încă pe rol, în calea de atac, apel sau recurs, divorţul nefiind încă pronunţat, soluţionat irevocabil.

    În consecinţă, judecarea în căile de atac a cererii de divorţ şi a capetelor de cerere accesorii acestuia, referitoare la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, reclamă o analiză din perspectiva dispoziţiilor noului Cod civil, în vigoare la data soluţionării căilor de atac.

    De altfel, în privinţa efectelor divorţului asupra raporturilor dintre părinţi şi copiii lor minori, ceea ce primează în mod absolut este interesul superior al minorului, astfel încât orice decizie dispusă de către instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, acest interes superior al copilului.

    Or, este evident faptul că interesul copilului este acela de a fi crescut de ambii părinţi şi după divorţul acestora, noua reglementare prevăzând regula exercitării în comun a autorităţii părinteşti, doar prin excepţie, pentru motive temeinice care ţin de interesul superior al copilului, instanţa de tutelă putând să dispună exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte.

    Aceasta este, de altfel, raţiunea modificării legii în sensul înlocuirii încredinţării copilului minor spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, cu exercitarea în comun a autorităţii părinteşti.

    A dispune cu privire la relaţiile personale şi patrimoniale dintre părinţi şi copiii lor minori prin aplicarea legii în vigoare la data introducerii cererii de divorţ, anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, ar conduce la crearea unor situaţii absurde, în care, pentru soluţia pronunţată prin hotărârea de divorţ, ar trebui solicitată imediat modificarea impusă de noile norme legale, pentru a se respecta interesul superior al copilului.

    Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv, la viaţa de familie, drept afirmat şi prin art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

    Or, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, prevăzută de art. 397 din noul Cod civil, este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.

    Prin urmare, atât timp cât, pe parcursul soluţionării cauzei, a intervenit această dispoziţie legală edictată tocmai în interesul superior al copilului, aceasta trebuie să fie de imediată aplicabilitate, inclusiv în căile de atac, apel sau recurs.

    De altfel, în conformitate atât cu prevederile art. 42 din Codul familiei, cât şi potrivit dispoziţiilor art. 396 din noul Cod civil, asupra cererilor accesorii divorţului, referitoare la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, instanţa de divorţ este obligată să se pronunţe, indiferent dacă a fost sau nu învestită cu o atare solicitare de către una dintre părţi, pe cale principală ori pe cale reconvenţională.

    Pe cale de consecinţă, este evident că şi în situaţia în care părţile nu solicită aplicarea dispoziţiilor noului Cod civil în soluţionarea cererilor referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti, în căile de atac, instanţa poate face aplicarea lor imediată, fără a se încălca principiul disponibilităţii, având în vedere că, în această materie, primează interesul superior al copilului.

   5. Rapoartele asupra recursului în interesul legii

    Raportul întocmit de judecătorul-raportor al Secţiei I civile asupra recursului în interesul legii, conform art. 330⁶ alin. (6) din Codul de procedură civilă în vigoare, a statuat că prevederile art. 396 şi urm. din noul Cod civil, referitoare la efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, sunt aplicabile şi cererilor de divorţ formulate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, aflate în faza apelului sau a recursului, art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 reprezentând o normă derogatorie de la prevederile art. 223 din aceeaşi lege.

    Raportul întocmit de judecătorul-raportor al Secţiei a II-a civile asupra recursului în interesul legii, conform art. 330⁶ alin. (6) din Codul de procedură civilă, a concluzionat că dispoziţiile noului Cod civil privind exercitarea autorităţii părinteşti ca urmare a divorţului prevăzute la art. 397-399 sunt aplicabile şi cererilor formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a noului Cod civil, şi aflate pe rolul instanţelor de judecată specializate în căile de atac, faţă de prevederile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 conform cărora "divorţul pronunţat anterior intrării în vigoare a Codului civil produce efectele stabilite de legea în vigoare la data când s-a pronunţat hotărârea rămasă irevocabilă", coroborate cu dispoziţiile art. 6 alin. (6) din acelaşi act normativ potrivit cărora "dispoziţiile legii noi sunt, de asemenea, aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din... căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere... dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi".

   6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

    Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă, cu referire la autorul sesizării şi existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.

    Practica neunitară ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii a fost generată de aplicarea dispoziţiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti ca urmare a divorţului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a noului Cod civil, şi aflate, în prezent, pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac.

    Prevederea care a stat, în principal, la baza practicii neunitare menţionate anterior este cea conţinută de art. 397 din noul Cod civil (Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi), potrivit căreia, "după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, în afară de cazul în care instanţa decide altfel", care instituie regula exercitării în comun a autorităţii părinteşti.

    Potrivit legislaţiei anterioare, şi anume art. 42 şi 43 din Codul familiei, regula era cea a exercitării drepturilor părinteşti de către un singur părinte căruia i se încredinţa copilul.

    În ceea ce priveşte aplicarea în timp a prevederilor noului Cod civil, aşa cum se reţine în doctrina recentă, la care s-a făcut trimitere în raport, art. 6 din noul Cod civil conţine anumite dispoziţii privind aplicarea în timp a legii civile, însă textul stabileşte reguli generale în materie, deci reguli care au vocaţia să se aplice şi în cazul unor acte normative viitoare, în măsura în care acestea nu vor conţine dispoziţii exprese privind succesiunea legilor în timp.

    Astfel, în ceea ce priveşte aplicarea în timp a Codului civil din 2009 în raport cu reglementările anterioare, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile corespunzătoare din Legea nr. 71/2011.

    Potrivit art. 223 aflat în cadrul cap. X intitulat "Dispoziţii finale" al Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, "dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite".

    Ca atare, prevederile art. 223 se aplică doar dacă Legea nr. 71/2011 nu conţine norme derogatorii.

    Or, potrivit art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 (articol aflat în secţiunea 1 "Dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare a cărţii a II-a «Despre familie» a Codului civil" din cap. IV intitulat "Dispoziţii cu privire la cartea a II-a «Despre familie» a Codului civil şi cu privire la unele legi"), "divorţul pronunţat anterior intrării în vigoare a Codului civil produce efectele stabilite de legea în vigoare la data când s-a pronunţat hotărârea rămasă irevocabilă".

    Astfel, legiuitorul leagă, ca regulă, momentul în funcţie de care trebuie determinată legea aplicabilă efectelor divorţului nu de data formulării cererii de divorţ, ci de cea a rămânerii irevocabile a hotărârii.

    Aceste dispoziţii legale sunt consecvente legislaţiei aplicabile în materia divorţului. Astfel, atât potrivit vechilor norme, art. 39 alin. 1 din Codul familiei, cât şi normelor noului Cod civil, art. 382 alin. (1) (interpretat în sensul prevăzut de art. 222 din Legea nr. 71/2011), căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas irevocabilă.

    Referirea la cerinţa ca "hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul să fi rămas irevocabilă" rămâne valabilă inclusiv în contextul intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, atâta timp cât prezentul recurs în interesul legii vizează cereri de chemare în judecată formulate chiar înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, iar potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

    Efectele divorţului sunt reglementate de prevederile art. 382 şi urm. din noul Cod civil, cele cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori regăsindu-se la art. 396 şi urm.

    În aceeaşi secţiune menţionată anterior (Dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare a cărţii a II-a "Despre familie" a Codului civil) se regăsesc prevederi derogatorii de la regula menţionată în art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, pentru anumite situaţii, de exemplu, art. 44 (referitor la aplicarea în timp a dispoziţiilor art. 386 din noul Cod civil, ce reglementează regimul juridic al actelor încheiate în frauda celuilalt soţ) şi art. 45 (privitor la aplicarea în timp a dispoziţiilor art. 388 din noul Cod civil privind acordarea despăgubirilor şi cele ale art. 390 din noul Cod civil privind acordarea prestaţiei compensatorii).

    Printre acestea nu se află dispoziţiile ce reglementează efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori.

    Mai mult, prin art. 46 din Legea nr. 71/2011 se prevede expres posibilitatea modificării inclusiv a dispoziţiilor hotărârilor judecătoreşti privitoare la relaţiile personale şi patrimoniale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, potrivit dispoziţiilor art. 403din noul Cod civil, în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la momentul pronunţării divorţului.

    Sintagma "divorţaţi înainte de intrarea în vigoare a Codului civil" nu poate însemna decât divorţaţi prin hotărâre irevocabilă, întrucât, aşa cum s-a menţionat anterior, doar de la această dată se produc efectele divorţului, cererile accesorii, aşa cum sunt cele privind numele purtat după divorţ sau custodia copilului, neputând în mod logic deveni irevocabile separat sau mai devreme.

    Interpretând a fortiori acest text de lege se ajunge la concluzia că prevederile legii noi se aplică relaţiilor dintre părinţi şi copii cu atât mai mult dacă divorţul se află pe rol într-o cale de atac.

    În cazul în care părţile solicită în apel sau recurs aplicarea normelor noului Cod civil în ceea ce priveşte custodia comună, conform art. 397 din noul Cod civil, nu se poate aprecia că această cerere ar fi inadmisibilă conform art. 294 alin. (1) din Codul de procedură civilă, aşa cum s-a reţinut în unele hotărâri în care s-a îmbrăţişat prima opinie prezentată în cadrul pct. 3.1.

    Astfel, pe de-o parte, nu s-ar putea reţine schimbarea cauzei sau a obiectului litigiului, prin solicitarea aplicării art. 397 din noul Cod civil, având în vedere că în acest caz este vorba despre aplicarea legii în timp, iar nu de modificarea unor elemente ale acţiunii civile.

    Pe de altă parte, nu se poate reţine nici că ar fi vorba despre o cerere nouă formulată direct în apel sau recurs, luând în considerare că încredinţarea spre creştere şi educare unuia dintre părinţi/exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi reprezintă modalităţi de exercitare a unei singure măsuri de ocrotire care se dispune, potrivit legii, în interesul superior al copilului minor, chiar fără a exista o cerere expresă a soţilor în acest sens, tocmai pentru a se evita lăsarea minorilor fără întreţinere şi îngrijire în perioada de timp până la formularea în mod expres a unei astfel de cereri de către părinţi sau alte persoane prevăzute de lege.

    În ceea ce priveşte normele de drept a căror aplicare în timp este supusă interpretării Înaltei Curţi în cadrul prezentului recurs în interesul legii, aşa cum s-a reţinut mai sus, practica neunitară a fost generată de aplicarea dispoziţiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti ca urmare a divorţului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a noului Cod civil, şi aflate, în prezent, pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac.

    Conţinutul instituţiei autorităţii părinteşti este prevăzut la art. 483 şi urm. din noul Cod civil.

    Analizând aceste prevederi, concluzia este în sensul că "exercitarea autorităţii părinteşti ca urmare a divorţului" implică nu numai luarea unei decizii cu privire la custodia comună, reglementată de art. 397 din noul Cod civil care instituie regula în materie, ci şi posibila statuare asupra celorlalte aspecte incluse în instituţia complexă a autorităţii părinteşti, care privesc, de exemplu, situaţia existenţei excepţiilor de la regula menţionată anterior, locuinţa copilului după divorţ, drepturile părintelui separat de copil, stabilirea contribuţiei părinţilor, dispoziţiile procedurale specifice.

    În concluzie, prevederile art. 396-404 din noul Cod civil, referitoare la efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, sunt aplicabile şi cererilor de divorţ formulate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil şi aflate pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac, art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 reprezentând o normă derogatorie de la prevederile art. 223 din aceeaşi lege.

    Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 330⁷ cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare,

  
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

  
În numele legii

  
D E C I D E:

    Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

    În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 223 raportat la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, stabileşte că prevederile art. 396-404 din noul Cod civil, referitoare la efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, sunt aplicabile şi cererilor de divorţ formulate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil şi aflate pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac.

    Obligatorie, potrivit art. 330⁷ alin. (4) din Codul de procedură civilă.

    Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2013.

   

	VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,	Magistrat-asistent,
	RODICA AIDA POPA	Ileana Peligrad