Nu vom
încerca să rezumăm acest studiu deoarece el în sine reprezeintă un sumar al
altor cercetări ştiinţifice în domeniul legislaţiei divorţului şi al efectelor
divorţului asupra bunăstării copilului. Vom menţiona că în Italia, ca şi în
România, în ciuda intrării în vigoare a unei legislaţii mai echitabile pentru
părinţi şi care echivalează interesul superior al copilului cu prezumpţia de
autoritate părintească exercitată în comun, implementarea practică lasă de
dorit, în sensul că accesul copilului la părintele nerezident (şi întreg sensul
legii) este de multe ori retricţionat (deturnat) de chiar judecătorii de familie, prin stabilirea
unor programe de legături personale insuficiente pentru ca minorul să păstreze şi
dezvolte o relaţie de calitate cu părintele cu care nu locuieşte permanent.
Articolul concluzionează,
bazat pe studii ştiinţifice şi pe experienţa pozitivă a ţărilor carea au
implementat o astfel de prezumţie că soluţia cea mai bună în cazul separării
sau divorţului părinţilor este aceea de a se impune în legislaţie prezumţia de
custodie comună fizică. O atare prezumţie, utilizată deja în câteva state
americane dar şi în Suedia, Franţa sau Australia stimulează părinţii să se
medieze pe o bază de egalitate reducând semnificativ numărul de cauze judecate
în contradictoriu în faţa instanţelor de judecată.
Articolul
poate fi consultat aici:
Sperăm că veţi considera interesant şi bine
documentat acest studiu.
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu