vineri, 26 octombrie 2012

Formular standard pentru cererile de informatii legate de copii


Orice părinte nedecăzut din exercițiul drepturilor părintești, divorțat sau nu, custodian sau nu, rezident sau nu, are dreptul de a accesa dosarul medicala copilului, drept conferit prin legea 272/2004 precum și prin Convenția de la Strasbourg din 2006 asupra relațiilor personale care privesc copiii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 257 din 17/04/2007. 

Dintr-un survey nereprezentativ s-a observat o oarecare reticenţă a unităților medicale în a furniza aceste date părinţilor divorţaţi deşi atributul de supraveghere a creşterii şi educării minorului este un drept care nu se pierde ca urmare a divorţului. Indiferent divorțul s-a pronunțat pe baza vechiului Cod al familiei (anterior datei de 1 octombrie 2011) sau pe baza noului cod civil părintele are dreptul de a cunoaște situația medicală a copilului său. Acest drept derivă din statutul de părinte și nu din cel obținut ca urmare a divorțului -- părinte (ne)custodian sau părinte (ne)rezident) . Reticența ante-menționată se concretizează în general prin tendința instituțiilor medicale de a ridica o serie de bariere administrative, clinicile în cauză sunt  îngrijorate de respectarea vieții private a pacienților lor. Reticența provine din faptul că asupra acestor instituții se fac în mod repetat foarte multe tentative ilegale de obținere de informații personale (de exemplu societățile de asigurări încearcă să obțină informații despre starea de sănătate a unui potențial client) iar în cazul divulgării fără drept a unor astfel de informații, respectivele instituții pot fi penalizate.

Asociaţia Română pentru Custodia Comună are plăcerea să anunţe elaborarea primului formular tipizat, pus la dispoziţia publicului în mod gratuit şi care permite părinţilor (indiferent de statutul lor civil) să obţină informaţii medicale despre copii lor minori, de la clinicile medicale (de stat sau private). Considerăm că formularul (și procedeul descris de noi în instrucțiuni) permite rezolvarea ambelor deziderate:
- asigurarea accesului rapid al părintelui la informațiile personale ale copilului său
- protejarea instituției medicale de eventuale riscuri legate de divulgarea de  informații medicale către persoane ne-autorizate.

Formularul se poate descărca de la adresa web www.arpcc.ro/formulare putând fi folosit în mod liber.

Ne manifestăm speranța că părinții necustodieni (sau nerezidenți) care doresc să înțeleagă situația medicală a copiilor lor vor face astfel de demersuri și că aceștia for găsi util acest formular în demersurile lor.

De asemenea ne manifestăm speranța că tot mai multe unități medicale vor oferi acestor părinți suportul necesar reducând la minim obstacolele administrative odată ce se vor asigura ca informațiile critice sunt verificate (rudenia).

Colectivul ARPCC.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Sunt clinici care permit accesul la rezultatele medicale on line, prin mail etc. DAR ulterior verificarii dreptului lor de acces la aceste informatii. Mie imi pare ca aceasta este o falsa problema si ca se tinde a lipsi de efect dispozitiile legii 677; sunt date personale si asa trebuie sa ramana, daca cineva le doreste ca sunt importante pentru el, se poate deplasa pana acolo. La urma urmei este vorba despre sanatatea copilului dv., nu merita un minim efort? Nu prea putem sa stam in pat sau sa nu ne invoim de la serviciu, dar sa avem cuvinte de spus cu privire la sanatatea copilului cat si celalalt parinte care isi mananca din zilele de concediu... Nu inteleg exact ce drepturi vi se incalca daca va deplasati pana acolo si ce anume urmariti cu astfel de proiecte mancatoare de energii si destinate pieirii?. Chiar nu puneti pret pe protejarea informatiilor medicale ale copiilor vostri? Chiar nu conteaza mai mult decat comoditatea?

Codin Băltăgan spunea...

Poate domnul/doamna respective e la 500 de km distanta. Nu e nimic anormal sa ceri si sa primesti raspuns la o cerere de informatii in baza legii 677 prin posta (asta face « confirmarea de primire » -- confirma ca s-a inmanat plicul exact persoanei). CB

av. Razvan Viorescu spunea...

Apropo, in toate statele UE normale, adica vreo 25...:), posta are un rol important(se expediaza carduri bancare, acte de identitate...etc). pentru ce sa plimbi 500km un parinte sa ridice niste banale acte medicale.

Cele mai citite