CEDO. Decizia de a nu trimite un copil la tatăl său, în Statele Unite, fără o examinare temeinică a situaţiei familiale, contravine art. 8 din Convenţie

Prin hotărârea nedefinitivă  din data de 3 mai 2012, pronunţată în cazul Ilker Ensar Uyanik contra Turcia(plângerea nr. 60328/09), Curtea a constatat în unanimitate existenţa unei încălcări a articolului 8 (dreptul la viaţă privată şi familială) din Convenţie.

În această cauză, reclamantul a iniţiat în statul turc procedura necesară obţinerii reîntoarcerii copilului său în Statele Unite, unde locuia cu soţia sa. Aceasta din urmă a rămas în Turcia împreună cu fiica lor în urma unei vacanţe petrecute în acest stat. Curtea a considerat că instanţele turce nu au realizat un examen aprofundat al întregii situaţii familiale a reclamantului, omiţând, printre altele, examinarea acesteia din prisma principiilor impuse de Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 referitor la aspectele civile ale răpirii internaţionale de copii.

În fapt, reclamantul este cetăţean turc, născut în 1970, cu reşedinţa la Durham (Statele Unite). Acesta s-a căsătorit în anul 2000 şi s-a stabilit cu soţia sa în State. În august 2007, ei au plecat în Turcia în vacanţă împreună cu fiica lor născută în februarie 2006. Soţia şi copilul nu s-au mai întors în State.

Întors singur, reclamantul a făcut cerere prin care solicita trimiterea fiicei sale în State, prin intermediul autorităţii centrale americane, care a luat legătura cu autorităţile turce. Tribunalul familial din Izmir, sesizat de procurorul Republicii, pe baza Convenţiei de la Haga, a respins cererea, în special datorită vârstei copilului (25 de luni) şi a nevoii de afecţiune maternă.

Recursul reclamanului, care a contestat luarea deciziei strict în considerarea vârstei copilului şi nu a existenţei sau nu a vreunui risc de pericol fizic sau psihic în caz de întoarcere, a fost respins la data de 1 iulie 2009, de către Curtea de Casaţie. În mai 2008, instanţele americane au decis ca tutela asupra copilului să fie exercitată împreună de către cei doi părinţi printr-o decizie temporară.  În aprilie 2009, decizia a devenit permanentă.

În drept, invocând articolul 6 (dreptul la un proces echitabil), reclamantul s-a plâns de lipsa echităţii procedurii din faţa instanţelor turce din cauza nerespectării prevederilor Convenţiei de la Haga.

Articolul 8 Curtea a decis să examineze motivele invocate de reclamant din prisma articolului 8. Curtea subliniază că nu are competenţa de a se substitui autorităţilor turce competente să se pronunţe asupra unei eventuale întoarceri a copilului în Statele Unite sau de a examina liceitatea neîntoarcerii sale din  prisma Convenţiei de la Haga. Ea este în schimb competentă să analizeze procedura desfăşurată în faţa instanţelor turce.

Acestea au indicat că este în interesul copilului să rămână alături de mama sa, dar în acelaşi timp nu au examinat circumstanţele cauzei din prisma principiilor Convenţiei de la Haga, în ciuda invitaţiei din partea procurorului de a o face. Nimic nu  indică faptul că instanţa familială a căutat să afle dacă reclamantul avea sau nu drepturi asupra copilului, în sensul acestei Convenţii, potrivit căreia neîntoarcerea copilului este ilicită atunci când un drept de tutelă a fost atribuit de către statul de reşedinţă al copilului. Instanţa familială nu a ţinut cont suficient de faptul că prezenţa copilului în Turcia făcea imposibilă relaţionarea dintre tată şi fiica lui. Nu în ultimul rând, chiar dacă nu încape îndoială că vârsta fragedă a fetiţei era un criteriu important pentru determinarea interesului superior al copilului, acesta nu trebuia să reprezinte unicul criteriu în cadrul acestui litigiu.

Astfel, instanţele turce nu au efectuat o analiză aprofundată a situaţiei familiale a reclamantului în ansamblul său, iar procesul decizional din dreptul turc nu a satisfăcut exigenţele procedurale inerente articolului 8, motiv pentru care Curtea constată încălcarea acestei dispoziţii.

Articolul 41 Cu titlu de satisfacţie echitabilă, Curtea obligă statul turc la plata sumei de 12.500 euro pentru acoperirea prejudiciului moral suferit.