Când mă refer la training adecvat, mă refer la training făcut de profesionişti care au făcut un serios efort de documentare privitor la modul în care se fac lucruile în străinătate (în special legat de timpul parental). Ideal aceşti profesionişti ar trebui să fi lucrat în străinătate sau să fie judecători care să vină din ţările cu tradiţie în zona custodiei comune (Suedia, Danemarca, Belgia)
Ce încercăm noi acum cu legea nouă (intiativele de upgradare a codului familiei şi a legii copilului) este să "reducem libertatea judecătorului de a face greşeli". Pentru că ... în prezent greșeala este regula. Pentru că ... nimeni nu s-a preocupat să facă un training adecvat judecătorilor iar noi, la ARPCC, nu avem putere financiară să o facem. Pentru că .... in lipsa training-ului adecvat se perpetuează practicile jurisprudenţiale aferente Codului Familiei într-o lege (noul cod civil) care are principii fundamental diferite dar, din păcate, atât de puţin înţelese de cei ce ar trebui să le aplice.
Nu vreau să jignesc pe nimeni legat de ceea ce scriu aici. Nu este o acuză la adresa judecătorilor când afirm că au rămas, într-o proporţie majoritară, cantonaţi în Codul Comunist al Familiei. Este însă o constatare.
Deşi înţeleg că judecătorilor le pasă despre ceea ce judecă, statisticile o arată că există o eficienţă extrem de mică a actului de justiţie în a proteja pe termen mediu şi lung, pe copiii prinşi în divorţ.
Dacă nu știați, statisticile vorbesc de circa 50% din copii care pierd orice contacte semnificative cu părintele nerezident şi cu întreaga familie a părintelui nerezident (mătuşi, unchi, veri, fraţi pe jumătate, bunici, etc.) la circa 3 ani de la divorţ. Aceşti copii ajung să se vadă rar sau deloc cu chiar părintele nerezident care treptat se distanţează emoţional de copil.
Modul de gândire specific Codului Familiei este rudimentar, arhaic.... Ca să fac o comparaţie cu sistemul medical ar însemna că pentru orice infecţie în braț sau picior, doctorul ar aplica, ca un panaceu universal, în mod standard, amputarea braţului său piciorului pacientului.
Judecătorul român (cum mici excepţii) « taie » cu bună credinţă legăturile emoţionale ale copilului cu un părintele, cu doi bunici şi cu un număr nespecificat de unchi, mătuşi, verişori, etc. doar pentru că "aşa se făcea şi acum 20 de ani de zile". Este tragic să vezi, este că judecătorii cred sincer că fac bine amputând aceste legături emoţionale ale copilului cu persoane semnificative din viaţa sa şi cu părintele care este, pentru aproape toţi copiii, una dintre cele 2-3 figuri primordiale de ataşament.
Aproape nimeni dintre judecători nu pare să aibă, minima curiozitate, ori timpul să citească ce se întâmplă în alte ţări. Degeaba am tradus noi atât de multe documente edificatoare (de exemplu cele de aici) să vadă ce spun ştiinţele sociale (psihologia a studiat mult fenomenul şi este unilateral în favoarea ideii de locuinţă altenrnanta). Schimbarea ”paradigmei” sub care operează un om (fie el judecător) nu se poate face de la sine ... trebuie voință, trebuie timp și trebuie un trainer bun. Lucruri pe care niciun judecator nu prea a avut luxul să le primească.
Fenomenul dezangajării părinteşti apare în principal din cauza unor programme de legături personale prost dimensionate (acel "prim şi al treilea weekend din lună" lasă uneori 20 de zile între interacţiunea copilului cu părintele nerezident) care "usucă" relaţia afectivă dintre părinte şi copil. Nu de o dată … dar în timp se ajunge inexorabil acolo.
Dacă sunteţi judecător, citiţi aceste rânduri dar nu mă credeţi, faceţi un mic ”exerciţiu de imaginaţie”:
Închipuiţi-vă că tocmai v-aţi căsătorit cu persoana pe care o iubiţi nespus şi cu care aţi locuit şi trăit împreună ca o familie timp de 2-3 ani de zile. Şi mai închipuiţi-vă că odată ce aţi semnat actul de căsătorie ofiţerul stării civile vă spune că de acum înainte vă veţi vedea cu persoana iubită, soţul/soţia dvs. doar pentru 4 zile pe lună, mai precis "în primul şi în al treilea weekend din lună". Apoi mergeţi puţin mai departe şi încercaţi să vizualizaţi cum va evolua relaţia dvs cu cel/cea pe îl iubiţi atât de mult, peste 2 ani de zile, peste 4 ani de zile sau … peste 6 ani de zile. Fiți cinstit ... Veţi mai fi împreună din punct de vedere emoţional? Veţi mai simţi pentru el/ea ceva? Va mai rămâne ceva mai mult decât o relaţie formală sau veți fi deja de mult divorţat(ă) și implicată deja emoțional cu altcineva?
Acum 50 de ani, când se petrece acţiunea filmului Kramer contra Kramer în America judecătorii ştiau ceea ce încă 99% din judecătorii români nu ştiu nici acum: copilul are nevoie de interacţiuni cel puţin săptămânale cu părintele său pentru că legatura emoţională să nu se atrofieze. Acolo practica jurisprudenţiala acorda încă de acum 50 de ani !!!! "un weekend din două + o vizitare de câteva ore în ziua de miercuri". Această practică de abia acum, extrem de timid, apare în Romania în unele sentinţe judecătoreşti. În continuare majoritatea judecătorilor români ai anului 2016 nu înţeleg lucruri pe care confraţii lor le înţelegeau în SUA, încă de acum 50 de ani de zile.
Nu are rost să mai spun că soluţia jurisprudenţială din New Your-ul anilor ’70 a fost de mult "upgradata" America a evoluat de atunci … în timp ce noi, ca melcul, contiuam să trăim închistaţi în preconceptile specifice anilor ’50 ca şi când nu am fi învăţat nimic în răstimpul acesta de 60 de ani de când a fost emis codul comunist al familiei …
CB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu