Articolul poate fi gasit aici
Alienarea parentală
Este procesul și rezultatul manipulării psihologice al unui copil prin care se arată teamă nejustificată, lipsă de respect sau ostilitate față de un părinte sau un alt membru al familiei. E o formă distinctivă și răspandită pe scară larga a abuzului psihologic și violenței în familie –atât pentru copil cât și pentru membrii respinși ai familiei- ce are loc aproape exclusiv în asociație cu separarea de familie sau divorțul ( în special în cazul în care este implicată acțiunea legală) și care subminează principile de bază a Declarației Universale a drepturilor omului și Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la
Drepturile Copilului. Cel mai frecvent, cauza principală este un părinte care dorește să excludă un alt părinte din viața copilului lor, dar și alți membri ai familiei sau prieteni, precum și profesioniști implicați cu familia (inclusiv psihologi, avocați și judecători), pot contribui în mod semnificativ la proces.
Adesea duce la înstrăinarea pe termen lung sau chiar permanent, a unui copil de unul dintre părinți sau alți membri ai familiei și ca o experiență deosebit de nefavorabilă din copilărie duce la rezultatate semnificativ crescute a riscului de boli mintale și fizice la copii.
Prezentare generală
Descrisă prima dată in 1976 ca ”aliniere patologică”, dinamica se referă la o situație în care un copil respinge în mod nejustificat părintele ce nu deține custodia. Richard A.Gardner a propus sindromul alienării parentale în anii 80 bazat pe experiențele sale clinice cu copiii cu părinți divorțați. Din acel moment, alți cercetători au sugerat concentrarea ,mai puțin pe diagnosticarea unui sindrom, ci mai mult pe ceea ce a fost descris ca ”copilul înstrăinat” și dinamicile situației ce au contribuit la înstrăinare. Din acest punct de vedere , alienarea este văzută ca o defalcare de atașament dintre părinte și copil ce poate fi cauzată de mai mulți factori. Comportamentele tuturor membrilor de familie , inclusiv cel al părintelui alienant, pot duce la disfuncție familială și respingerea unui părinte. Evaluarea tuturor facutorilor contribuabili și a posibilelor remedii sunt recomandate în evaluarea cazurilor unde copii s-au înstrăinat de un părinte.
Simptome
Copilului îi lipsește atașamentul față de un părinte.
În relație cu acel părinte, copilul afișează "grandoare, dreptul, lipsa de empatie, comportament trufaș, arogant și sistem de credințe iluzoriu despre un parinte ce e inadecvat sau abuziv. Copilul se angajează în divizare ,considerând că unul din părinți este în întregime bun, în timp ce ,celălalt este în întregime rău.
Exceptând simptomele de atașament și credințe iluzorii, fiecare dintre acestea este un criteriu în DSM 5, fie pentru tulburarea de personalitate narcisică sau Tulburarea de Personalitate Borderline.
ref.[ngo3820]
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu