Abstract
Noua legislație cu privire la custodie (autoritatea părintească), locuință și acces (legături personale) a intrat în vigoare în Suedia la data de 1 Octombrie 1998. Cele mai importante schimbări includ: autoritatea instanței de a emite sentințe care să impună autoritatea părintească comună, inclusiv aranjamente de tip custodie comună fizică (n.t. autoritate părintească cu locuință alternantă) chiar împotriva dorințelor unuia dintre părinți; autoritatea instanței de a stabili locuința copilului și programele de legături personale ale copilului conform cu noua realitate a custodiei comune; autoritatea Consiliului Bunăstării Sociale de a accepta acordul părinților (n.t. este vorba de procedura soluţionării extrajudiciare a divorţurilor) în privința custodiei, locuinţei și termenilor de acces la copil. În Suedia nu se mai pun la îndoială beneficiile custodiei comune. Cu toate acestea apar totuși anumite preocupări.
Introducere
Din păcate, legea nu poate pune capăt conflictelor din familie. Indiferent de prevederile legale, unele relații familiale sunt foarte afectate de disputele postdivorț. Atât copiii cât și adulții sunt afectaţi negativ. Se consideră că legea ar putea ajuta la reducerea efectelor acestor situații distructive, oferind forme mai mult sau mai puțin sofisticate de soluționare a litigiilor în cadrul familiei. O modalitate de a reduce conflictele familiale este aceea de a accepta existența separării și divorțului. Statisticile arată că în mare măsură populația suedeză a acceptat acest lucru ca o modalitate de a rezolva conflictele din familie. Spre exemplu, Suedia este în topul statisticilor1 de divorț din cadrul UE. Dacă, totuși, sunt implicați copii, situația este mai complicată. Cu cât este mai ușor să ieși dintr-o relație care implică doar partenerul cu atât este mai greu să scapi de părintele copilului tău. Nu înseamnă că sunt restricții aspre cu privire la dreptul de a divorța în cazul cuplurilor cu copii. Dar după un divorț sau o despărțire, părinții trebuie să continue să coopereze privitor la aspectele ce ţin de creșterea copiilor lor în cadrul oferit de legislaţia privitoare la custodia comună2.
Posibilitățile obținerii custodiei unice sunt foarte restricționate în Suedia. Acest lucru a fost observat la apariția noii legislații cu privire la custodie, care a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 1998.
Noua legislație este completă, cele mai importante schimbări includ puterea instanţei de a emite o sentinţă privitoare la custodia comună legală (n.t. autoritatea părinteasc exercitat în comun, locuința stabilită la unul dintre părinți) sau chiar custodia comună fizică (n.t. custodia comună fizică implică faptul că minorul va locui cu fiecare părinte perioade de timp relativ egale) chiar împotriva dorințelor unuia dintre părinți. Legislația dă instanțelor puterea de a decide locuința copilului și programele de legături personale adecvate unui aranjament de tip custodie comună. De asemenea legea dă autoritate Consiliului Bunăstării Sociale pentru a accepta acordul părinților în privința custodiei, locuinţei și termenilor de acces al părintelui nerezident la copil3.
În Suedia beneficiile custodie comune sunt în general luate ca a atare. Eu totuși mă voi aventura să ridic niște obiecții. Încep prin a sublinia legea în relație cu conflictele cu privire la custodia între părinți (partea I). Apoi dezbat distribuirea drepturilor și îndatoririlor atunci când părinții dețin custodia comună dar nu locuiesc împreună (partea II).
PARTEA I - Transferul Custodiei
Un obiectiv explicit al legislației privitoare la custodie în Suedia este acela de a influența exercitarea drepturilor părinteşti indiferent dacă există sau nu riscul unei dispute între părinți privitoare la modul concret de exercitare a autorității părintești. Există multe explicații cu privire la întrebarea de ce legislația despre custodie a ajuns să fie dominată de prevederi atât de stricte. Un motiv este concepția legiuitorului că în cazul în care legislația este utilizată ca un instrument pedagogic se reduce nevoia legislației de a soluționa conflictele. În loc să apeleze la Instanță pentru a soluționa disputele pentru custodie se presupune că părinții trebuie să-și rezolve conflictele singuri, poate cu ajutorul serviciilor sociale. Într-o oarecare măsură aceasta este o așteptare rezonabilă dar nu ne putem aștepta să fie prezentă în fiecare caz în parte. Disputele privitoare la custodie au scăzut dramatic atât în cazul divorțurilor cât și în cazul separării părinților necasătoriți, dar acest tip de conflicte nu vor dispărea complet niciodată.
Sunt remarcabile, privitor la problematica custodiei, eforturile făcute pentru a ține disputele pentru custodie departe de sălile de judecată. Acest ideal este clar specificat în tezele prealabile privitoare la legislația din 1998. Noua lege își dorește eliberarea presiunii puse asupra instanţelor și crearea unor condiții mai bune pentru realizarea unor acorduri benevole între părinţi. Acest lucru este făcut scoțând în evidență posibilitățile de soluționare a conflictelor legate de exercitarea custodiei prin intermediul discuțiilor medierii (Ch. 6, s. 18 din Codul dreptului de Părinte). Posibilitatea de a înregistra acorduri cu caracter obligatoriu fără a implica instanţa, doar cu consimțământul serviciilor sociale (Ch. 6, s. 17 a CP) precum și autoritatea instanţelor de a emite o decizie de tip custodie comună împotriva dorințelor unuia dintre cei doi părinţi (Ch. 6, s. 5 CP), sunt văzute ca instrumente importante pentru a crea condiții mai bune pentru ca părinţii să încheie acorduri benevole privitoare la aspectele ce ţin de exercitarea autorității părintești.
Dorinţa legiuitorului de a ține chestiunile privitoare la exercitarea autorității părintești departe de instanțele de judecată se bazează pe premisa că medierea este mai ieftină decât procedurile judiciare și că procedurile extrajudiciare, ca de pildă medierea, dau rezultate mai bune decât soluționarea contencioasă a disputelor. Contrar procedurilor judiciare, medierea se consideră că nu intensifică ostilitatea între părinți. Cu alte cuvinte, medierea este percepută ca fiind mult mai compatibilă cu interesul superior al copilului.
Argumentul financiar în favoarea acestor modificări este dat de reducerile bugetare ale Suediei, reduceri ce afectează inclusiv sistemul judiciar. Legislația recentă privitoare la asistența juridică are ca scop reducerea asistenței acordate cetățenilor de către stat privitor la cheltuielile legate de acțiunile legale în faţa instanțelor4. Acest lucru este obținut punând asistența juridică generală pe locul doi după protecția legală oferită de asigurările private. Acest lucru înseamnă că un părinte care îndeplineşte condiţiile pentru a primi asistența juridică gratuită din partea statului şi care într-o dispută legată de custodie ar fi plătit anterior o taxă medie, acum plătește o taxă mai mare (aproximativ 20% din costul real). În consecință, grupurile sociale mai puţin potente financiar sunt mai vulnerabile. În disputele legate de modul de exercitare a autorităţii părinteşti vulnerabilitatea economică crește deoarece partea câștigătoare nu primește vreo compensație pentru costurile legale și există o posibilitate reală, astfel încât cazul să fie re-examinat de o instanță superioară. Au fost exprimate asemenea dubii cu privire la noua legislație în temeiul egalității între sexe, în măsura în care femeile au resurse financiare mai mici decât bărbații5. Asemenea concepții sunt predominante în special cu privire la conflictele legate de custodie, de vreme ce părțile sunt în mod normal un bărbat și o femeie. Al doilea scop al noii legislații a fost să creeze condiții îmbunătățite pentru a proteja interesele copilului angrenat în disputele pentru custodie. Se simte cu tărie faptul că acest lucru este mai bine făcut promovând custodia comună. Custodia comună este considerată a proteja contactul copiilor cu ambii părinți6.
Interesele Copilului în Legătură cu Transferul Custodiei
În Suedia, ca și în majoritatea altor țări vestice, disputele pentru custodie sunt rezolvate printr-o judecată discreționară relativ la interesul superior al copilului. În ciuda faptului că în fiecare caz se face o judecată individuală, anumite interpretări cu privire la interesul superior al copilului sunt incluse în legislație. Cea mai importantă dintre interpretări este prezumția de custodie comună. Importanța prezumției de custodie comună este, după cum am văzut, legată de faptul că instanța poate emite o decizie care să impună un aranjament de tip custodia comună chiar şi împotriva dorințelor unuia dintre cei doi părinți.
Privitor la regulile legate de argumentația legală în cadrul acestor procese, se poate observa că sarcina probei cade pe partea care a afirmat un rezultat contrar prezumţiei existente. Astfel, un părinte care cere custodie unică trebuie să arate de ce un aranjament de tip custodie unică ar fi mai compatibil cu interesul superior al copilului decât un aranjament de tip custodie comună.
Ce va trebui să facă atunci părintele care cere custodie unică? De vreme ce s-a acumulat puțină jurisprudență în legătură cu noua legislație acest lucru este greu de știut. Conform tezelor prealabile, custodia comună împotriva dorințelor unuia dintre părinți ar trebui să fie ordonată doar ”cu mare grijă și considerație”7. Se afirmă în mod expres că nu trebuie să fie ordonată împotriva dorințelor unui părinte în două situații. Prima este dacă celălalt părinte este considerat un custode neadecvat. Acesta ar putea fi cazul în care părintele este vinovat de violenţe împotriva copilului ori a celuilalt părinte. Al doilea motiv este dacă conflictul dintre părinți este așa de sever încât le este imposibil să coopereze8.
Nici legea, nici tezele prealabile nu furnizează alte directive privitoare la dovezile necesare în a proba alegațiile de violenţă sau dificultățile în a coopera în cazul în care celălalt părinte neagă aceste acuze. În conformitate cu jurisprudența publicată, e nevoie de mai mult decât o afirmație din partea părintelui care cere custodia unică pentru sine, ca instanţa să accepte o astfel de cerere.
Custodia legală comună este ordonată împotriva dorințelor mamelor care reclamă dificultăți severe în cooperare cel puțin parțial datorită violenței domestice9. În această etapă, concluzia trebuie să fie aceea că părintele care cere custodie unică sau care refuză custodia comună are motive de îndoială cu privire la succesul unei asemenea cereri10.
Dacă, oricum, a fost inițiat procesul și instanța descoperă că custodia comună nu e oportună, sau conform noii legi instanța trebuie să decidă asupra locuinței copilului, anumite criterii sunt folosite pentru interpretarea intereselor copilului. În asemenea cazuri, nevoia copilului de stabilitate și păstrarea legăturilor personale cu părintele nerezident sunt considerate esențiale. Contactul cu părintele biologic nerezident este încurajat de către lege (Ch. 6, s. 2 a PC). În tezele prealabile importanța contactului dintre părintele nerezident și copil este afirmată cât se poate de clar iar nerespectarea din partea părintelui rezident a îndatoririi de a stimula întâlnirile copilului cu celălalt părinte poate duce la pierderea dreptului de a găzdui copilul în mod statornic. Pierderea statului de părinte rezident poate să se întâmple chiar dacă copilul are o vârstă fragedă și nu poate fi adresată nicio critică substanțială părintelui rezident decât aceea că el nu a făcut tot ce îi stă în putință să se asigure că acest contact se întâmplă în mod efectiv11. Sentințele cu privire la contact sunt impuse cu mare ezitare12.
Odată cu aceste prezumții, o mare importanță trebuie să fie acum acordată dorințelor copilului în cazul schimbării locuinţei copilului. Acesta este cazul chiar și când părinții sunt ambii de acord privitor la custodia comună 13. Din păcate, accentul pe dorințele copilului nu înseamnă că dificultățile fundamentale în interpretarea dorințelor copilului au fost soluționate.
O asemenea dificultate este faptul că evaluarea dorințelor copilului depinde de vârsta și maturitatea sa. Totuși mai anevoioasă este evaluarea dorințelor copilului atunci când acesta a fost mai mult sau mai puțin constrâns să aleagă unul dintre părinți. Conform tezelor prealabile copilul nu ar trebui să ia o poziție în conflictul părinților din instanţă. Cu toate acestea, Curtea Supremă a Suediei a folosit dorințele copilului ca temei pentru deciderea privitoare la exercitarea custodiei chiar și atunci când, se pare, copilul respectiv a fost constrâns să ia partea unuia dintre părinți14.
Semnificația legală intensificată a dorințelor copilului este văzută ca un scop pentru a face ca părinții să ajungă la mediere15. Ar trebui să le amintească părinților că disputele cu privire la custodie privesc copiii și nevoile lor. Se dorește ca părinții să înțeleagă că un conflict continuu nu este în interesul copilului și așadar ar trebui să ajungă la un acord cu privire la custodia legală comună. Oricum, dacă părinții nu reușesc să ajungă la o înțelegere, dorințele copilului asigură una dintre cele două premise necesare, după cum este definit în legislație, în rezolvarea disputelor legate de custodie atunci când custodia legală comună nu mai este o alternativă și e nevoie să se acorde custodie unică în favoarea unuia dintre părinți sau atunci când trebuie să fie rezolvată problema locuinței copilului.
Pentru a concluziona, evoluția de-a lungul ultimilor decenii poate fi descrisă figurativ în termenii “abdicării” sistemului legal. Până în 1977, când era posibilă custodia comună pentru cuplurile necăsătorite, depindea de instanță, în fiecare caz de divorț în care erau implicați copii, pentru a soluționa disputele părinților și pentru a da unuia dintre ei custodia unică. În timp, sarcina instanțelor în privire la disputele pentru custodie a devenit aceea de a cerceta dacă custodia comună nu este în mod evident incompatibilă cu interesele copilului. De la a fi cazuri rezolvate exclusiv pe cale judecătorească, conflictele legate de exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ au devenit subiectul abilităților părinților de a soluționa conflictul. În prezent, ne confruntăm cu o tendință în creștere de a se baza pe capacitatea copilului de a soluționa conflictul acesta luând partea unuia dintre părinții săi.
Partea a II-a - Scopul Custodiei
De la jumătatea anilor 1970, legea cu privire la transferul custodiei și disputele pentru custodie au fost înaintea evoluției sociale. În loc să se răspundă la nevoile existente, legea tinde să conducă. O ambiție nerostită în spatele legislației a fost aceea de a influența conduita părinților. Părinții ar trebui să fie ”crescuți” pentru a fi părinți “mai buni”, capabili să-și soluționeze singuri disputele pentru custodie. În alte domenii, evoluția nu ține pasul cu schimbările promovate de legislația familiei. Un asemenea domeniu este diviziunea drepturilor și îndatoririlor între părinții care dețin custodie legală comună, dar nu locuiesc împreună. Această diviziune a rămas practic neschimbată din anii 1920 când a fost introdusă custodia comună. În acele zile includea doar părinții căsătoriți și nu acoperea tutela. Este evident că situația actuală cu un grup în creştere de părinți necăsătoriți sau divorțați ce dețin custodia legală comună dar nu locuiesc împreună nu a putut fi imaginată de către legiuitorii din cea de a doua decadă a secolului trecut.
Atunci când a fost modificată custodia legală comună pentru părinții necăsătoriți sau divorțați în 1970 și mai apoi promovată în anii 1980 și 1990 legiuitorul a neglijat diviziunea drepturilor și îndatoririlor parentale. În schimb, era clar că interesele copilului cereau să fie custodia comună ordonată doar atunci când părinții erau de comun acord. S-a argumentat că, dacă au ajuns la un asemenea acord, părinții necăsătoriți sau divorțați erau capabili să-și soluționeze în egală măsură problemele legate de custodie, la fel ca și părinții căsătoriți. Astfel nu s-a găsit necesar să se introducă o nouă legislație cu privire la gradul custodiei comune16
Custodie Legală Comună
Conform legilor suedeze drepturile și îndatoririle legale ale părinților sunt construite ca un”fie sau”. Dacă un părinte nu are custodia legală asupra copilului său, drepturile și obligațiile sale privitoare la copil sunt limitate la dreptul de vizită, la dreptul de informare și la o îndatorire de a contribui la întreținerea copilului. Părintele custodian unic are însă o îndatorire de a facilita vizitarea17. Dacă un părinte împarte custodia legală, ea sau el participă în toate drepturile și obligațiile unui părinte, indiferent de timpul pe care îl petrece cu copilul. În consecință, părinții ce dețin custodia legală comună sunt obligați să-și exercite împreună drepturile și obligațiile părinteşti. Toate deciziile privitoare la custodie ar trebui să fie luate în comun. Doar dacă este evident important prin prisma interesului superior al copilului ca o decizie să fie luată neîntârziat, unul dintre părinții custodieni poate decide de unul singur. (Ch. 6, s. 13 CP). Părintele cu care locuiește copilul are dreptul să ia ceea ce a fost etichetat ”deciziile de zi cu zi” (deciziile curente). Nu există însă o definiție clară cu privire la ce constituie o asemenea decizie curentă18. O sugestie pentru a clarifica responsabilitățile atunci când părinţii custodieni nu locuiesc împreună a fost refuzată în timpul dezbaterii legii din 1998. Motivele care au fost menționate sunt oarecum contradictorii. Mai întâi, s-a presupus că nu este nevoie pentru o clarificare ulterioară. În al doilea rând, s-a susținut că este dificil de clarificat chestiunea și că exista un risc de a agrava și mai mult conflictul parental19.
Primul argument, precum că nu ar fi nevoie de clarificare este ușor de contrazis – a fost de fapt făcut în exact aceeași Lege 20. Un exemplu că este necesar să se clarifice diviziunea drepturilor și îndatoririlor dintre părinții custodieni comuni este pensia de întreţinere din partea statului pentru copiii cu părinți singuri21. Pentru ca părintele custodian să poată obține pensia de întreținere din partea statului, copilul trebuie să fie înregistrat în baza națională cu adresa la care locuieşte părintele custodian. Nu este suficient ca minorul să locuiască de facto cu respectivul părinte. Dacă custodia este deținută comun, ambii tutori trebuie să convină asupra oricărei schimbări în adresa copilului înainte ca aceasta să fie operată în baza de date naţională. Dacă nu pot ajunge la un acord, copilul este privat de pensie de întreținere din partea statului, cel puțin până când autoritățile investighează cazul și, dacă este necesar, schimbă adresa din proprie inițiativă. Astfel, cu privire la împărțirea puterii între părinți, decizia părintelui custodian nerezident are o mai mare importanță decât cea a părintelui rezident.
Totuși, în alte situații este exact invers. Un părinte custodian nerezident poate avea posibilități limitate pentru a influența educația aleasă a copilului împotriva dorinței părintelui custodian rezident. Unele dintre aceste dificultăți au fost enunțate într-o decizie a Curții de Apel22.
Un cuplu divorțat a deținut custodia comună a fetițelor lor de 13 și respectiv 14 ani. Copiii locuiau cu tatăl lor. Mama era preocupată de modul în care tatăl crește copiii. Printre alte lucruri ea era îngrijorată de obiceiul de a bea al fetelor. În Ajunul Anului Nou, știind că tatăl a plecat din oraș mama și-a căutat fetele. Acestea au refuzat să o primească. Mama a văzut sticle cu lichior pe masă. Ea apoi a spart fereastra și s-a urcat înăuntru. Fetele și prietenii lor au scăpat pe ușa din spate. În Instanță, acuzată de intrare prin efracție provocatoare de pagube, mama și-a justificat acțiunile prin responsabilitățile ei de părinte custodian. Instanța care a judecat cazul a considerat că acțiunile mamei intrau în responsabilitățile ei de părinte custodian. De vreme ce tatăl nu era prezent, ea a avut dreptul moral să acționeze de una singură deși responsabilitățile ei părintești nu au fost suficiente pentru a concluziona că acest comportament a fost acceptabil din punctul de vedere al codului penal. De aceea ea a fost găsită vinovată din punct de vedere al codului penal. Totuși ea a fost condamnată cu suspendare.
Conform sentinței de mai sus un părinte custodian care nu locuiește cu copilul este restricționat în abilitatea sa de a proteja copilul dacă acesta se expune la pericole în casa celuilalt părinte. Valoarea contribuţiei unui părinte în custodia legală poate fi deci pusă sub semnul întrebării. Dar situația este nesatisfăcătoare și din perspectiva părintelui custodian rezident. De vreme ce s-a acordat absolvirea totală, cazul indică faptul că un părinte custodian rezident este protejat doar într-o oarecare măsură împotriva încălcărilor păcii domestice din partea părintelui custodian nerezident. Conform custodiei comune părintele custodian care locuiește cu copilul depinde astfel de aprobarea celuilalt părinte custodian pentru exercitarea custodiei efective. Părintele custodian nerezident poate exercita o asemenea influență asupra custodiei de facto și asupra vieţii părintelui custodian rezident care e probabil destul de greu de justificat prin păstrarea legăturilor personale cu copilul.
Pe lângă situația indicată mai sus, ambii părinţi custodieni trebuie să-și dea acordul pentru, spre exemplu, asistența medicală acordată copilului 23, economiile pentru educaţia copilului, eliberarea pașaportului copilului, chestiunile legate de școală și de problemele religioase24.
După cum s-a menționat mai sus, sugestia de a clarifica diviziunea drepturilor și îndatoririlor dintre părinţii custodieni rezidenți și părinţii custodieni nerezidenți a fost refuzată, parțial pentru că o asemenea responsabilitate ar fi dificilă. Cu toate acestea, cu posibilitățile limitate de obținere a custodiei unice conform Legii suedeze, cred ca ar merita efortul de a se legifera aceste responsabilităţi.
Concluzii
Ca toate aranjamentele de custodie, custodia comună are avantajele și dezavantajele sale. Avantajele includ faptul că încurajează contactul dintre părinte și copil. Respectul pentru autonomia părintească poate fi considerat un alt avantaj. Totuși, în situații de conflict grav acest lucru poate fi văzut ca un dezavantaj. Prezumţia legală privitoare la custodia comună în toate cazurile exceptând cele de violență în familie sau gravă animozitate descurajează cu siguranță litigiile. În schimb, părinții sunt încurajați să caute discuții cooperante și să ajungă la un acord cu asistența și aprobarea Consiliului Bunăstării Sociale.
Dezavantajul evident al modelului suedez cu privire la custodia comună este riscul unui conflict continuu datorită cerințelor unei cooperări apropiate. O altă dificultate nemenționată anterior în această lucrare este aspectul financiar. Custodia comună a fost identificată ca un aranjament pentru clasa de mijloc. Măcar că presupune anumite circumstanțe financiare. Dacă acestea nu sunt îndeplinite, copilul va experimenta un standard mai scăzut în comparație cu situația în care familia ar fi locuit împreună sau, în unele circumstanțe, dacă unul dintre părinți ar fi avut custodie unică. Cea din urmă afirmație este în special adevărată în situația în care copilul are două locuinţe – un aranjament cu privire la custodie foarte recunoscut. Indiferent de circumstanțele financiare ale părinților pensia de întreținere din partea statului nu se poate plăti în asemenea cazuri.
Textul complet, inclusiv referinţele, poate fi descărcat în format bilingv de aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu