Există anumite dezbateri cu privire la utilizarea anumitor termeni în literatura para-legală din România. Se afirmă că ei nu ar reprezenta același lucru cu cei din străinătate, că traducerea lor nu ar fi corect realizată sau că termenii nu apar ca atare în legea română și deci nu ar trebui folosiți. După cercetări de mai bine de trei ani de zile asupra literaturii de specialitate din străinătate (literatura de limbă franceză și engleză) Asociația Română pentru Custodie Comună consideră că este în măsură să propună echivalențele corecte de termeni care să permită cercetătorilor din viitor să continue munca în acest domeniu relativ nou pentru dreptul românesc, domeniu care este în prezent într-o stare de redefinire datorită intrării în vigoare a noului Cod civil.
Pentru identificarea echivalențelor de termeni trebuie cercetată cu atenție literatura fiind important ca cercetătorul să nu se limiteze doar la simpla verificare a textelor legale ci și a literaturii complementare. Cercetătorul ar trebui de asemenea să fie circumspect în a utiliza doar câteva surse (mai ales sursele mai vechi) deoarece termenii s-au cristalizat de-a lungul anilor și, istoric vorbind, și-au îmbogățit sensul pe măsură ce anumite probleme de ordin practic au apărut în jurisprudență și s-a ivit nevoia unei taxonomii mai bune a acestor raporturi juridice. Nu în ultimul rând cercetătorul trebuie să încerce să înțeleagă logic conținutul acestor termeni pentru a înțelege care dintre termenii prezentați pe anumite situri web sunt corect utilizați și să coroboreze informațiile disparate și uneori contradictorii care există în peisajul web internațional (modul în care un anumit termen este prezentat într-o țară sau alta).
Prezentăm în cele ce urmează câțiva dintre termenii utilizați în literatura de specialitate:
- garde de l'enfant (fr) = autorité parentale (fr) = autoritate părintească (ro)= custodie asupra copilului (ro)= child custody (en)
- garde légale conjointe de l'enfant (fr) = autorité parentale conjointe avec un résidence principale (fr) = autoritate părintească comună (ro) = custodie comună legală (ro) = joint legal custody (en)
- la garde partagée de l'enfant (fr) = autorité parentale conjointe avec résidence alternée
- (fr) = autoritate părintească comună cu locuință alternată a minorului (ro) = custodie comună fizică (ro) = joint physical custody (en) = shared custody (en)
- la garde exclusive de l'enfant (fr) = autorité parentale exclusive (fr) = sole custody (en) = încredințarea copilului spre creștere și educare (art. 42 și 43 din C.Fam) = exercitarea autorității părintești de către un singur părinte (art. 398 NCC) = custodie unică (ro)
- la garde divisée (fr) = split custody (en) = custodie împărțită (ro) = formulă destul de rară prin care un părinte exercită custodie unică asupra unui copil iar celălalt exercită custodie unică pentru cel de al doilea copil.
Închei acest articol cu speranța că am adus puțină lumină în acest domeniu iar traducătorii care vor continua munca de cercetare a textelor legale internaționale vor traduce corect acești termeni în literatura românească de specialitate.
Codin Băltăgan, ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu