Medierea familială în Spania. Definirea si structura medierii familiale (III)

O intervenţie de abordare a separărilor de cuplu

Mediator Anca Sîrbeanu

DEFINIREA ȘI STRUCTURA MEDIERII FAMILIALE

Medierea familială poate fi definită ca acea procedură voluntară, extrajudiciară si confidențială la care pot apela acele cupluri, căsătorite sau nu, care au decis să se separe sau sunt deja separate sau divorţate, să negocieze şi să decidă pentru ei înşişi şi cu ajutorul unui profesionist neutru, imparţial şi calificat, toate aspectele accesorii separării.

Medierea este un proces structurat, cu o metodologie foarte precisă care se desfășoară în decurs de nouă interviuri, în medie. Primele interviuri sunt axate pe explicarea în mod clar atât a obiectivelor medierii cat şi a rolului pe care îl are mediatorul şi evaluează atitudinea părților (cuplului) față de mediere şi, dacă acestea îndeplinesc cerinţele necesare pentru o astfel de intervenţie

În aceste interviuri, mediatorul verifică dacă decizia de separare este o decizie finală şi dorită, sau cel puţin acceptată, de către ambii parteneri şi explorează alternative la criza de conviețuire, dacă este cazul.

Odată eliminate soluţiile alternative, începe procedura de mediere în sine; pentru aceasta, părțile trebuie să semneze un document prin care îşi exprimă consimţământul lor pentru îndeplinirea procedurii, precum și cu privire la acceptarea regulilor de bază ale contractului, a căror nerespectare atrage după sine suspendarea medierii. Aceste reguli sunt, după cum urmează:

- Caracterul voluntar, care presupune că părțile participă la mediere din propria lor voință, iar intervenţia va fi eficace în cazul în care ambii parteneri împreună vor începe, continua şi finaliza medierea; participarea voluntară a părților le implică de asemenea și responsabilitatea de a respecta înțelegerea la care au ajuns din propria voință și conform propriilor interese;

- Confidențialitatea care îl privește în special pe mediator, care se angajează să nu depună mărturie în calitate de martor sau de expert în fața vreunei instanţe în cazul în care medierea va eșua sau va fi suspendată, părțile având libertate deplină să trateze sau să discute asupra tuturor aspectelor negociate de ele;

-- Cooperarea și tratarea cu transparenţă a diferitelor puncte ale acordului, inclusiv cele economice, părțile angajându-se să furnizeze informaţii şi documente utile în această privinţă;

– Obligaţia de suspendare a acțiunilor judiciare pe toată durata procesului de mediere;

-- - Angajamentul că sesiunile au loc într-un climat de respect reciproc.

Odată semnat acordul cu privire la mediere, părțile asistate de mediator încep să negocieze toate aspectele accesorii separării/divorțului, cum ar fi: exercitarea autorităţii părinteşti sau, cu alte cuvinte, forma de abordare a responsabilităţilor parentale, adică tot ce trebuie făcut în legătură cu chestiunile fundamentale ale vieţii copiilor: sănătate, educaţie, relaţiile cu familia, îngrijirea şi custodia copiilor; decizia privind cu care dintre cei doi părinţi vor trăi copiii, timpul şi modul în care aceștia urmează să îl petreacă cu celălalt părinte cu care nu conviețuiesc cu regularitate (sau cum este numit, dreptul de vizitare), sejururi, vacanțe, comunicare, utilizarea locuinţei familiale, necesitățile economice ale copiilor și contribuția economică la acestea sau, în termeni juridici, pensia alimentară.

De asemenea, se discută și alte aspecte economice, cum ar fi pensia alimentară datorată soțului căruia separarea sau divorțul îi provoacă un dezechilibru economic grav, sau aspecte privind distribuția sau separarea de patrimonii sau împărțirea bunurilor comune.

Toate aceste aspecte sunt discutate în profunzime și privind fiecare detaliu în medierea familială, fiind necesară prezența ambilor parteneri în mai multe interviuri care acestea sunt precizate.

Finalizarea medierii presupune redactarea de către mediator a unui înscris care poartă denumirea de Proiect de înţelegere pentru creşterea copilului, care cuprinde toate acordurile încheiate de părți, document care trebuie depus în faţa instanţei, pentru ca judecătorul să-l aprobe şi să îi acorde valabilitate.

Trebuie remarcat faptul că medierea nu este terapie, aceasta este o intervenţie care se concentrează pe dezvoltarea prezentă şi viitoare şi nu este destinată să schimbe modelele cognitive, nici cele de comportament şi/sau emoţionale. Dar, aşa cum am menţionat în introducere, aceasta procedură are efecte terapeutice, prin încurajarea participării celor doi parteneri în adoptarea de acorduri, pentru restabilirea comunicării între aceştia, în timp ce, pe de altă parte, mediatorul este atent la  reacțiile emoționale pe care le provoacă interviurile.