Noul Cod civil și realitatea zilelor noastre face să ne întâlnim foarte des cu trei noțiuni: autoritate părintească, responsabilitate părintească și custodie. Sunt ele 100% echivalente?
Autoritate părintească vs. responsabilitate părintească.
• Termenii de autoritate părintească și responsabilitate părintească sunt perfect identici.
• De fapt, la momentul scrierii NCC, s-a pornit cu termenul încetățenit de responsabilitate părintească după care, pe ultima sută de metri s-a schimbat cu cel de autoritate părintească
CCF, CCQ şi CCE reglementează Autoritatea părintească, noţiune care reflectă mai exact raporturile dintre părinţi şi copii decât aceea de responsabilitate părintească (citat din documentele de lucru ale NCC)
CCF - codul civil francez, CCQ - codul civil din Quebec, CCE - codul civil elvețian, NCC - noul Cod civil român
Pt. mai multe detalii consultați acest articol.
Autoritate părintească vs. Custodie
Există anumite diferențe de nuanță între cei doi termeni:
• Noțiunea de custodie (părinte custodian și părinte necustodian) apare doar în cazul în între părinți apare o
ruptură, adică aceștia divorțează sau se separă.
• Noțiunea de autoritate părintească este deci mai amplă și cuprinde pe lângă cazul părinților divorțați sau separați și cazurile în care părinții trăiesc și se gospodăresc împreună, sau chiar dacă sunt separați, se ocupă în deplină înțelegere de creșterea și educarea minorilor fără a fi nevoie ca modul de exercitare a autorității părintești să fie reglementat sau formalizat.
Autoritate părintească comună vs. Custodie comună
Aici lucrurile sunt un pic diferite, deoarece:
• Custodia comună are două mari variante:
– Custodie comună legală – copilul locuiește majoritar la unul dintre părinți dar părintele nerezident este implicat în toate deciziile importante cu privire la copil și are drepturi relativ largi de a interacționa cu copilul
– Custodie comună fizică – copilul locuiește un timp aproximativ egal cu fiecare dintre cei doi părinți și toate deciziile importate se iau de către părinți de comun acord.
• Autoritatea părintească comună – așa cum este implementată de către NCC e apropiată de varianta custodiei comune legale
Autoritatea părintească
• se naște:
– odată cu venirea copilului pe lume (pt. mamă și pt. soțul ei)
– odată cu recunoașterea copilului de către tatăl necăsătorit
– pe cale judiciară când, mama cere recunoașterea paternității
• se retrage
– Când o instanță adoptă încredințează autoritatea părintească doar unuia dintre părinți, părintelui necustodian îi este retrasă autoritatea părintească, în baza unor motive temeinice (părintele custodian exercitând singur această prerogativă cf. art. 398) *)
– Când urmare a unui proces judecătoresc se adoptă o soluție de încredințare către un terț în baza unor motive temeinice (ambii părinți fiind atunci părinți necustodieni cf. art. 399) *)
• Încetează:
– la adopția copilului
– la majoratul copilului
– la decesul copilului sau părintelui
*) această situație este o măsură excepțională legată în general de riscurile pentru pe care le poate genera păstrarea autorității părintești de către unul sau cei doi părinți.
Pentru părinții divorțați sau separați
• În documentele internaționale se folosește majoritar termenul de custodie referindu-se la modalitatea de reglare a raporturilor dintre părinți și copii după divorț sau separare.
• Un părinte cu autoritate părinteasca si care nu a avut neînțelegeri cu celalalt părinte de natură a trebui sa fie
reglementate de instanța de tutelă nu are nevoie de program de legături personale este părinte pur și simplu
Explicarea unor noțiuni de bază
• Un părinte care are autoritate părintească dar care s-a separat în fapt sau a divorțat se numește părinte custodian. În măsura în care nu locuiește statornic cu minorul acesta ar trebui să aibă un program de legături
personale cu copilul, program stabilit prin redactarea de comun acord cu celalalt părinte a unui plan parental:
– Dacă părinții au putut ajunge la un consens cu privire la planul parental pot să îl semneze în fața unui notar sau să apeleze la instanța de tutelă. Spre deosebire de notar care nu poate verifica interesul copilului instanța
de tutelă va încuviința planul parental doar după ce a făcut o verificare a faptului că interesul superior al copilului a fost respectat.
– În cazul în care părinții nu pot ajunge la un acord cu privire la planul parental, instanța este chemată să decidă cu privire la punctele asupra cărora părinții nu s-au înțeles, luând în considerare interesul superior al copilului.
• Despre un părinte care are autoritate părintească ca urmare a nașterii nu este cazul să se spună că are custodie sau că este părinte custodian
• Acest apelativ de părinte custodian i se poate aplica doar dacă s-a ajuns ca separarea părinților să se oficializeze iar judecătorul nu i-a retras autoritatea părintească (art. 398 sau 399 din NCC).
• Din acest punct de vedere drepturile și responsabilitățile unui părinte nedivorțat și un părinte custodian sunt similare
• Totuși în timp ce modul de exercitare a autorității părintești pentru părintele nedivorțat nu e reglementat în vreun fel (autoritatea se exercită prin simpla înțelegere între cei doi soți), modul de exercitare al autorității părintești pentru părinții divorțați este formalizat prin hotărârea instanței de tutelă, (tranzacția notarială, dacă este cazul) și prin planul parental încuviințat de aceste autorități.
• Titulatura de părinte necustodian se poate aplica unui părinte doar dacă dintr-un anume motiv judecătorul i-a retras acestuia autoritatea părintească. Pot fi mai multe situații în care această autoritate să fi fost retrasă unui părinte:
– Anterior datei de 1 octombrie 2011, autoritatea părintească se retrăgea de către judecător automat unuia dintre părinți prin faptul că minorul era încredințat spre creștere și educare doar unui părinte (art. 42, 43 C.Fam.).
– Ulterior datei de 1 octombrie 2011, autoritatea părintească se poate retrage din motive bine întemeiate, legate de eventuale riscuri pentru minor (art. 397, 398 NCC)
– Părinții cărora le-a fost retrasă autoritatea părintească printr-o sentință definitivă și irevocabilă dată în baza vechii legislații pot face cerere de restabilire a autorității părintești conform art. 512 din NCC.
Părinte rezident / nerezident
• Un părinte custodian care conform cu planul parental semnat în fața notarului sau cu planul parental decis de către instanță găzduiește statornic copilul se numește părinte custodian rezident (sau pe scurt, părinte rezident).
• Părintele custodian care conform cu planul parental semnat în fața notarului sau cu planul parental decis către instanță găzduiește vremelnic copilul se numește părinte custodian nerezident (sau pe scurt, părinte nerezident).
Definiții Wikipedia
• Custodia (echivalentul colocvial al noțiunii de autoritate părintească) reprezintă un raport juridic între părinți și copii care apare în cazul unui divorț sau în cazul în care părinții necăsătoriți nu se mai înțeleg cu privire la aspectele legate de creșterea și educarea minorului (deciziile referitoare la minor, domiciliul minorului, etc.). În general părinții au autoritate părintească începând cu nașterea copilului, autoritate pe care o exercită în comun dar într-un mod nereglementat. După un divorț sau după o separare se pune problema modului în care autoritatea părintească va fi exercitată într-un mod reglementat. Aceasta este de fapt custodia: relația juridică dintre fiecare părinte și copil pe de o parte și dintre cei doi părinți pe de altă parte.
• Reglementarea modului în care se exercită autoritatea părintească se face de regulă în fața unei autorități a statului. În România, până la data de 30 septembrie 2011[1], singura autoritate investită de a stabili măsuri cu privire la modul de exercitare a autorității părintești după divorț era instanța judecătorească. După intrarea în vigoare a noului cod civil, dacă părinții se înțeleg asupra tuturor aspectelor ce țin de creșterea și educarea copilului, reglementarea autorității părintești se poate face și de către notar.
• Anterior datei de 1 octombrie 2011 reglementarea se făcea prin așa numita încredințare a minorului spre creștere și educare care implica că autoritatea părintească după divorț de exercita doar de către unul dintre părinți (așa numita custodie unică)[2]. După această dată, regula [3] este ca autoritatea părintească să continue neafectată de faptul că părinții s-au separat (așa numita custodie comună).
• Din considerente practice legate de faptul că părinții nu mai locuiesc și nu se mai gospodăresc împreună și pentru evitarea unor surse de conflict se pune problema reglementării și formalizării modului în care cei doi părinți interacționează între ei, a modului în care se iau deciziile cu privire la copii, a timpului pe care fiecare dintre părinți îl va petrece cu copilul, a contribuțiilor financiare sau în natură pe care fiecare dintre cei doi părinți le vor face la creșterea și educarea minorului, etc. Aceasta se realizează prin intermediul unui plan parental care descrie toate aceste aspecte.
• custodie,
Termenii utilizați în manualul UNICEF
• Termenii de părinte (ne)rezident și custodie comună apar în traducerea consacrată a unor manuale acceptate la nivel internațional (http://www.arpcc.ro/lex/008)
– la p.191 se da definiția de părinte rezident / nerezident
– la p. 41, 79, 176, 189-192, 208 vorbesc de custodia copilului
– la p. 322 se vorbește de custodia comună
• De asemenea, pe portalul Comisiei Europene este afișată Convenţia Europeană privind recunoaşterea şi aplicarea hotărârilor privind custodia copiilor şi restabilirea custodiei copiilor din 1980.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu