joi, 9 februarie 2012

Discriminarea de gen la acordarea custodiei minorilor - între trecut și viitor

O discriminare de gen deosebit de răspândită în România a fost cea legată de așa numita încredințare a copiilor după divorț către mame. În peste 85% din cazuri, mamele primeau custodia copiilor[1] anterior intrării în vigoare a noului Cod Civil. Odată cu intrarea acestuia în vigoare se observă cum tendința discriminatorie la adresa părintelui de sex masculin continuă sub variate forme ca de pildă:
Stabilirea preponderentă a locuinței minorului la reședința mamei deși, privit din prisma condițiilor de locuire și îngrijire, cel puțin statistic ar trebui să fim în situația în care tații ar trebui să aibă condiții de îngrijire și locuit mai bune decât cele ale mamelor în cel puțin 50% din cazuri. În acest sens remarcăm că algoritmul de stabilire a locuinței minorului propus de către ARPCC nu este încă utilizat de către instanțe deși au fost popularizat la nivelul fiecărei instanțe de minori din țară.
Utilizarea abuzivă a prevederilor art. 506 din NCC de către instanțe în conjuncție cu proasta informare a justițiabililor relativ la drepturile lor. Aceasta rezultă în acordarea unor sentințe de tip custodie unică către mame cu retragerea abuzivă a autorității părintești pentru tatăl indus în eroare de către avocații părții adverse sau chiar de către propriul său avocat (un exemplu aici). Am argumentat detaliat pe blog-ul asociației de ce utilizarea art. 506 pentru a retrage autoritatea părintească reprezintă în general un abuz (interesul superior al copilului reclamând păstrarea neafectată a autorității părintești și după divorț în majoritatea cazurilor[2], cu excepțiile impuse de lege [3]).
Asociația Română pentru Custodie Comună militează pentru eliminarea oricăror forme de discriminare în procesul judiciar astfel încât acordare custodiei sau stabilirea locuinței copiilor după divorț să se facă în urma evaluării corecte și obiective a interesului superior al copilului iar nu prin folosirea prezumției de încredințare către un anumit părinte în baza unor concepții cu privire la superioritatea (nedocumentată nicăieri în legislație sau studiile psihologice) pe care părinții sex feminin ar avea-o asupra celor de sex masculin din prisma abilităților parentale.
În acest sens aducem în atenția publicului românesc comentariile conținute de Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la drepturile copilului editat de către UNICEF (manualul se poate descărca de aici):
"Inegalitatea responsabilităților părinților în multe țări iese, adesea, la Iumină când părinții se despart. Rapoartele (…) relevat tradiții legale şi sociale care alocă în mod inflexibil responsabilitatea creşterii copilului fie mamei, fie tatălui, atunci când aceştia se despart. În general, mamelor li se acordă responsabilitatea inițială pentru bebeluşi şi copiii mici (…) transformarea acestei recunoaşteri într-o lege inflexibilă poate avea ca rezultat încălcarea drepturilor copiilor. " (citat din Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la drepturile copilului – UNICEF – 2005, capitolul 18 pagina 296).
"Convenția pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor susține acest punct din articolul 5 care prevede: „Statele Părți vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura recunoaşterea responsabilității comune a bărbaților şi femeilor în creşterea şi dezvoltarea copiilor, fiind de la sine înțeles faptul că interesul copiilor este prioritar în toate cazurile". Articolul 16 precizează: „Statele Părți vor garanta, în baza unei egalități între femei şi bărbați... aceleaşi drepturi şi responsabilități în calitate de părinți, indiferent de statutul lor marital, în problemele legate de copii lor; în toate cazurile interesele copiilor trebuie să primeze“ (citat din Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la drepturile copilului – UNICEF – 2005, capitolul 18, pagina 296)
"Aşa cum s-a discutat, referitor la articolul 9 (vezi pagina 163), în astfel de cazuri legea nu trebuie să facă prezumții inflexibile asupra priorității unuia dintre părinți - motivele pentru luarea deciziei ar trebui să se axeze pe interesul superior al copilului. (citat din Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la drepturile copilului – UNICEF – 2005, capitolul 18, pagina 297)
"Articolul 23(4) din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile şi Politice prevede ca Statele Părți „să ia măsuri corespunzătoare pentru garantarea egalității în drepturi şi responsabilități a soților la căsătorie, în timpul căsătoriei şi după destrămarea acesteia". Comitetul pentru Drepturile Omului precizează într-un Comentariu General: „În cadrul mariajului, soții trebuie să aibă drepturi şi responsabilități egale în familie. Această egalitate se extinde asupra tuturor problemelor ce rezultă din relația lor... Această egalitate continuă să se aplice şi în cadrul aranjamentelor făcute la separarea lor legală sau la dizolvarea căsătoriei... Astfel, trebuie interzis orice tratament discriminatoriu referitor la motivele şi procedurile de separare sau divorț, la custodia copilului... drepturile de vizitare, pierderea sau recuperarea autorității parentale, ținându-se cont de faptul că interesele copilului trebuie să primeze”. (citat din Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la drepturile copilului – UNICEF – 2005, capitolul 18, pagina 297).
"După cum se evidențiază în articolul 9 (…) "...dreptul copilului care este separat de unul sau de ambii părinți, de a menține relații personale şi contacte directe cu ambii părinți în mod periodic, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului superior al copilului". Acesta, împreună cu articolul 7 (dreptul copilului de a-şi cunoaşte şi de a fi îngrijit de către părinți) şi articolul 18, sugerează faptul că legea ar trebui să presupună că, în afara cazului in care s-a dovedit contrariul, implicarea continuă a ambilor părinți în viața copilului serveşte intereselor superioare ale acestuia. (citat din Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la drepturile copilului – UNICEF – 2005, capitolul 18, pagina 297).
"Separarea copiilor de părinții datorită cutumei apare, poate, cel mai adesea, atunci când copilul este conceput în afara căsătoriei. În trecut, multe mame îşi abandonau copiii concepuți astfel sau erau forțați să-i dea spre adopție. Aceste practici persistă, încă, în anumite părți ale lumii - de exemplu, Comitetul a declarat următoarele, cu referire la statul Sri Lanka: „Comitetul încurajează autoritățile să ofere tot suportul pentru mamele care au născut copii în afara căsătoriei şi care doresc să păstreze copilul” (Sri Lanka IRCO, Add.40, paragraful 34)." (citat din Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la drepturile copilului – UNICEF – 2005, capitolul 9, pagina 162)
"Conform articolelor 7 şi 18, copii au dreptul de a fi crescuți de către ambii părinți, care au responsabilități comune în ceea ce priveşte creşterea, dezvoltarea şi interesul superior al copilului. Ca urmare a separării părinților trebuie luate anumite decizii judiciare şi trebuie făcute anumite alegeri referitoare la locul unde vor locui copiii şi posibilitățile de contact cu părinții nerezidenți. Astfel de decizii trebuie luate numai în concordanță cu interesul superior al copilului,dar, uneori,ele sunt subiectul tradiției sau doctrinei religioase - de exemplu părinților adulteri li se interzice dreptul de a-şi vedea copiii sau copiii trebuie să trăiască cu familia tatălui, dacă acesta moare. Astfel de decizii sunt contrare Convenției dacă sunt luate fără a ține seama de nevoile şi interesele individuale ale copilului în cauză (vezi mai jos şi articolul 18, pagina 296, pentru discuții detaliate)" (citat din Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la drepturile copilului – UNICEF – 2005, capitolul 9, pagina 162)
"Orice dogmă inflexibilă de definire a interesului superior", prin care de exemplu se menționează că, copiii trebuie să rămână cu mamele sau cu tații, trebuie privită ca potențial discriminatorie şi în dezacord cu Convenția. (…) tendința de a oferi mamelor custodia bebelușului sau copilului mic, deşi comună în multe țări şi protejată în special în societățile patriarhale, nu îşi găseşte locul în cadrul Convenției)." (citat din Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la drepturile copilului – UNICEF – 2005, capitolul 9, pagina 163)
"Comitetul şi-a exprimat punctul de vedere în comentariile adresate Iordaniei şi statului Burundi: Comitetul este preocupat de faptul că principiul general referitor la interesul superior al copilului, conținut în articolul 3 al Convenției, nu este considerat o prioritate, inclusiv în problemele legate de codul familiei (…) Comitetul este preocupat de tendința puternică care se manifestă în favoarea taților, în cazurile de dispută asupra tutelei copilului. Comitetul recomandă ca Statul Parte să se asigure că decizia acordării tutelei copilului unuia dintre părinți a fost luată prin respectarea interesului superior al copilului, cu participarea copilului şi luând în considerare nevoile emoționale ale acestuia" (citat din Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la drepturile copilului – UNICEF – 2005, capitolul 9, pagina 163)
Ne manifestăm speranța că fiecare dintre cititorii acestui articol își va analiza propriile paradigme și va face măcar și un pas înainte înspre înțelegerea faptului că drepturile copiilor sunt într-adevăr respectate doar atunci când deciziile cu privire la locuința minorului și la custodia minorului se vor lua realmente privind din perspectiva copilului (care are nevoie de ambii părinți alături de el) nu din perspectiva unei jurisprudențe încă tributară concepțiilor despre rolurile "tradiționale" pe care părinții anilor '50 ai secolului trecut le jucau față de copiii lor.

Autor: Codin Băltăgan
_____________________________
[1] "În România 84,5% din nucleele familiale monoparentale sunt de tipul „mame cu unul sau mai mulți copii”, restul de 15,5% fiind „tați cu copii”. Citat din Studiul privind evoluția fenomenului familiilor monoparentale în România realizat de către Centrul Național De Pregătire În Statistică Colectiv de realizare: Drd. Andreea CAMBIR, Viorica DUMA , Mariana PIETREANU, Andoria IONIȚĂ, Corina PĂCURAR. O copie a acestui studiu este stocată și aici
[2] A se vedea principiul 3.10 din PLEPAP sau art. 397 din NCC
[3] A se vedea excepțiile enunțate la art. 507 din NCC sau jurisprudența nord-americană și olandeză în domeniu citată în iurispedia în comentariile la art. 398 și în Manualul de acordare a custodiei editat de către ARPCC

Niciun comentariu:

Cele mai citite