luni, 6 februarie 2012

Autoritatea părintească comună se acordă din oficiu?

Întrebare: Este adevărat că autoritatea părintească comună se acorda din oficiu? Nu sunt de acord ca exercitarea unică a autorității părintești să fie doar excepțională.

Răspuns: Legislația romanească transpune în practica Principiile legislaţiei europene privind autoritatea părintească. Un astfel de Principiul este 3:10 Efectul divorţului sau separării:
Autoritatea părintească nu trebuie să fie afectată de desfacerea sau anularea căsătoriei sau a altei forme de relaţie şi nici de separarea de iure sau de facto a părinţilor.
Autoritatea părintească comună este prezumție și se acordă din oficiu deoarece chiar dacă părinții nu o cer în mod expres în cadrul cererii de chemare în judecată, instanța o acordă majorității părinților (conform art. 397 NCC). Excepția este legată de faptul că s-ar putea să existe (destul de rar) și părinți care reprezintă un pericol pentru copil și atunci, din considerente legate de protejarea interesului superior al copilului, instanța va face aplicarea art. 398 (custodie unica) sau chiar a art. 399 din NCC (custodie acordată unui terț).

Ce s-ar întâmpla dacă nici un părinte nu solicită autoritatea părintească? Instanța ar dispune internarea lui într-un centru de plasament sau îl dă spre adopție? Cu siguranță nu.
Mai mult decât atât, dispare noțiunea de încredințare a copilului iar grija educării și creșterii sale este în sarcina ambilor părinți. Instanța se pronunță din oficiu și asupra domiciliului copilului. Cei doi termeni, încredințarea copilului și locuința acestuia nu sunt identici și nici asemănători chiar dacă din obișnuința cu vechiul Cod al familiei suntem tentați să facem acest lucru.
Articolul 507 din NCC lămurește foarte clar situațiile excepționale în care autoritatea părintească poate fi exercitată de către un singur părinte:
Dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească. (Articolul 507 Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte)
Dacă nu există nici unul din aceste motive atunci instanța nu poate poate dispune exercitarea autorității părintești de către un singur părinte sau custodia unică.

Pentru că la noi nu s-a format încă o jurisprudență în acest sens este util și modelul Olandei care acordă custodie unică doar atunci când un părinte este alcoolic, dependent de droguri sau suferă de o boală psihică gravă, spre exemplu și este posibil ca astfel, respectivul părinte, să nu poată lua decizii referitoare la şcolarizarea minorului sau tratamentul medical pe care acesta ar trebui să îl urmeze (jurisprudenţa Curţii Supreme a Olandei 18 martie 2005, LJN AS 8525)[6].

Tot conform jurisprudenței olandeze, nu reprezintă o bază suficientă pentru a decide custodia unică dacă unul dintre părinţi nu doreşte să mai colaboreze cu fostul soţ sau fosta soţie în procesul decizional privind creşterea copilului. Acest fapt nu este suficient ca instanţa să se abată de la regula generală şi să garanteze custodia unică (Curtea Supremă a Olandei 10 septembrie 1999, NJ2000, 20 m. nt. S.F.M. Wortmann ; Curtea Supremă a Olandei 15 decembrie 2000, NJ 2001, 123 m. nt S.F.M. Wortmann)[6].
La fel, chiar dacă ambii părinţi solicită un aranjament de tip custodie unică completetat de un drept de acces, acest fapt nu va fi o bază suficientă pentru a garanta decizia finală a instanţei. (Asser-De Boer, par.820d)[6].

Colectivul ARPCC

Niciun comentariu:

Cele mai citite