Doctrina anilor tandri (termenul în limba engleză:
Tender years doctrine) este un concept intrat în doctrina juridică spre sfârșitul secolului al XIX-lea și care a fost treptat eliminat din legislațiile majorității țărilor la finalul secolului XX și începutul secolului XXI. Această doctrină a favorizat mamele față de tați, în acordarea custodiei copiilor lor minori, în caz de divorț sau separare. Doctrina anilor tandri s-a concretizat prin utilizarea la scară largă a așa numitei
prezumții de încredințare către mamă.
În majoritatea țărilor dezvoltate acest concept juridic a fost abolit
[1] [2]. Cu toate acestea, jurisprudența din multe state manifestă în continuare o preferință pentru părintele de sex feminin (așa numita
preferință maternă).
În România,
doctrina anilor tandri a fost reliefată în
Codul Familiei prin articolul 1, care menționa în mod expres o preferință pentru mamă,
| „ | Statul apără interesele mamei și copilului și manifestă deosebită grijă pentru creșterea și educarea tinerei generații. | ” |
—Codul Familiei 1954, art 1, teza a doua |
fiind însă abolită odată cu intrarea în vigoare a prevederilor noului Cod civil, la data de 1 octombrie 2011. Noul Cod civil al României a înlocuit în jurisprudența românească
prezumția de încredințare către mamă cu
prezumția de autoritate părintească comună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu