Alienarea parentala - forma subtila de abuz emotional -- Richard Alan Gardner (1931 - 2003)

Traducerea şi adaptarea: psih. MA. drd. Armand Veleanovici

Richard Alan Gardner (1931 - 2003) a fost profesor de psihiatrie în Secţia de Psihiatrie a Copilului din cadrul Universităţii Columbia – USA, din 1963 până în anul morţii sale. A publicat peste 40 de cărţi şi 250 de articole într-o varietate de domenii ale psihiatriei copilului.

Principalul său domeniu de interes este modul în care sunt afectaţi copiii de divorţul părinţilor. Astfel, Gardner a scris prima carte de auto-ajutorare pentru copiii afectaţi de divorţ, care s-a tipărit în mai multe ediţii şi a conceput o nouă modalitate psihoterapeutică pentru aceşti copii.

În 1985, prof. Gardner a introdus conceptul de Parental Alienation Syndrome (PAS) - sindromul alienării parentale (sindromul alienării copilului faţă de un părinte). El descrie în detaliu etapele procesului de alienare a copilului faţă de părinte şi identifică trei tipuri de părinţi-alienatori: naiv, activ şi obsedat.

Deşi catalogarea procesului de alienare a unui copil de către părinte drept sindrom sau tulburare este încă controversată, acesta nefiind introdus în ediţia din 1994 a DSM, Parental Alienation Syndrome (PAS) a fost acceptat de mulţi profesionişti şi de multe instanţe din SUA, Canada, Australia şi Europa. Nu este nici o îndoială că fenomenul există, dar mai este nevoie de cercetări care să rezolve unele aspecte ale controversei.

Gardner defineşte PAS ca fiind o tulburare ce apare în principal în contextul disputei părinţilor asupra stabilirii custodiei unui copilul şi se manifestă ca o campanie nejustificată de denigrare, în faţa copilului, a unui părinte de către celălalt. Cu alte cuvinte, unul dintre părinţi, realizează o „spălare a creierului” copilului, o îndoctrinare, „vorbeşte de rău” celălalt părinte în faţa copilului, efectul fiind un adevărat abuz emoţional asupra acestuia.

PAS este considerat o formă de abuz emoţional deoarece rezultatul său este privarea copilului de o relaţie afectuoasă cu unul dintre părinţi. PAS este abuz emoţional deoarece:

• părintele condiţionează copilul, îi oferă îngrijire în funcţie de comportamentul pe care îl pretinde;
• părintele retrage afecţiunea datorată copilului atunci când acesta nu participă la campania de denigrare;
• părintele are aşteptări nerealiste de la copil; nu este firesc să se pretindă unui copil să coopereze la campania de denigrare contra unui părinte. Riscul este ca acesta să devină confuz, tensionat, frustrat;
• reponsabilizarea prematură a copilului; acestuia i se pretinde să memoreze o mare varietate de neajunsuri suferite din partea părintelui, să aducă acestuia false acuzaţii de abuz;
• supra-protecţia copilului; acesta e făcut să creadă că orice contact cu părintele este periculos. Creează anxietate copilului şi accentuează dependenţa acestuia de părintele alienator.

Simptomele PAS

Pentru a preveni efectele PAS este necesar să fie cunoscute simptomele acestuia. Unele dintre practicile enumerate mai jos pot fi întâlnite chiar şi în cazul celor mai buni părinţi, dar pot constitui o atenţionare asupra a modului în care aceştia se comportă cu copii lor.

1. părintele alienator oferă posibilitatea copilului de a decide asupra vizitei la celălalt părinte, atunci când instanţa a decis deja asupra unui program de vizită; creează tensiuni între copil şi părintele care nu locuieşte cu copilul.
2. părintele alienator spune copilului totul despre relaţia de cuplu şi motivele de divorţ. Un argument al acestuia este dorinţa de a fi onest cu copilul, dar o astfel de practică este dureroasă pentru copil. Scopul real este ca copilul să se gândească mai puţin la celălalt părinte.
3. refuzul unui părinte de a permite copilului să-şi ia obiectele personale la locuinţa celuilalt părinte.
4. evitarea sau refuzul de a permite celuilalt părinte accesul la şcoală, la activităţile extraşcolare, la fişa medicală etc.
5. blamarea unui părinte pentru problemele financiare, despărţire, schimbări ale stilului de viaţă, intrarea într-o nouă relaţie.
6. un părinte poate programa copilului o multitudine de activităţi, astfel ca celalalt părinte să nu-l poată vizita. Refuzul de a fi flexibil cu programul de vizitare poate fi motivat ca astfel se răspunde la nevoile copilului, iar la protestele celuilalt părinte se poate răspunde că e egoist şi ne-interesat de copil.
7. presupunerea că, dacă un părinte a avut un comportament violent faţă de celălalt, va fi în mod necesar violent şi cu copilul.
8. solicitarea adresată unui copil de a alege unul din părinţi cauzează acestuia distres.
9. copilul este supărat pe un părinte. Acest lucru este normal, mai ales dacă acel părinte îl disciplinează sau spune „nu”. Dacă, pentru orice motiv, furia nu se atenuează, poate fi suspectat PAS. Copiii iartă şi doresc să fie iertaţi, dacă li se oferă această şansă. Extrem de suspect este cazul în care un copil afirmă că nu-şi poate aminti nici un moment plăcut petrecut cu un părinte, sau nu pot spune nimic pozitiv despre acesta.
10. poate fi suspectat PAS când un părinte ridică problema schimbării numelui copilului sau sugerează o adopţie.
11. poate fi suspectat PAS când copilul nu poate da nici un motiv pentru furia pe care o simte faţă de un părinte sau motivele sunt vagi, fără nici un fel de detalii.
12. un părinte care are secrete, semne speciale, întâlniri private, cuvinte cu semnificaţii speciale poate fi suspectat de PAS.
13. când un părinte utilizează copilul ca spion, pentru a aduna informaţii, copilul primeşte mesaje ce prejudiciază celălalt părinte.
14. un părinte oferă copilului tentaţii care interferează cu programul de vizitare.
15. un părinte care afişează tristeţe sau reacţionează ca şi cum a fost rănit de faptul că copilul a petrecut plăcut o perioadă de timp cu celălalt părinte îl va determina pe acesta să se retragă şi să nu comunice. El se va simţi vinovat sau va avea un conflict, presupunând că nu este în regulă să se simtă bine cu celălalt părinte.
16. părintele care cere copilului informaţii despre viaţa personală a celuilalt părinte cauzează acestuia o tensiune considerabilă şi conflicte. Copiii care nu sunt afectaţi de PAS doresc să fie loiali ambilor părinţi.
17. părinţii cu rol de salvator, care „salvează” fizic sau psihologic copilul atunci când nu există nici o ameninţare la adresa lor, creează în mintea copilului teama de ameninţare sau pericol, ducând astfel la PAS.
18. solicitări ale unui părinte, contrare hotărârii judecătoreşti.
19. ascultarea convorbirilor telefonice pe care copilul le are cu celălalt părinte.

Dintre simptomele PAS , opt sunt considerate ca primare:

• campania de denigrare;
• explicaţiile vagi, absurde despre motivele denigrării;
• lipsa de ambivalenţă;
• fenomenul de „gânditor independent”
• suportul oferit părintelui alienator în conflict;
• lipsa sentimentelor de culpă pentru denigrarea şi îndepărtarea unui părinte;
• prezentarea unor scenarii preluate de la părintele alienator;
• animozitatea faţă de prietenii şi familia extinsă a părintelui înstrăinat.

Factori de risc

Pe perioada separării sau divorţului, sau în urma acestora, pot apare o serie de factori care semnalează posibila apariţie a PAS.

• oprirea vizitelor;
• copii nu sunt readuşi la timp după vizită;
• un părinte care nu-şi poate controla manifestarea furiei, mai ales în prezenţa copilului;
• bunici sau părinţi vitregi care exercită un control exagerat sau care sunt excesiv de intruzivi;
• un părinte ameninţă cu răpirea copilului;
• suspiciuni de abuz sexual, fizic sau emoţional;
• abuz de droguri sau de alcool;
• un părinte care suferă de o tulburare psihică severă;
• un părinte exagerează cu apeluri telefonice;
• copilul refuză să meargă în vizită.

Etapele PAS

Copiii victime ale PAS trec, de obicei, prin trei etape până la agravarea simptomelor. În unele cazuri, un părinte poate observa simptomele de alienare şi poate lua măsuri de reducere a acesteia. Cunoaşterea factorilor de risc poate ajuta un părinte să evite sau să prevină alienarea.

Acest articol a fost preluat de pe situl web www.doctorbun.ro. Pentru articolul complet vă rugăm să dați click aici