Custodia (echivalentul colocvial al noțiunii de autoritate părintească) reprezintă un raport juridic între părinți și copii care apare în cazul unui divorț sau în cazul în care părinții necăsătoriți nu se mai înțeleg cu privire la aspectele legate de creșterea și educarea minorului, cu privire la deciziile referitoare la minor, domiciliul minorului, etc. Custodia poate fi cerută și se poate acorda altor persoane decât părinții, de exemplu bunicii unuia dintre părinți, în măsura în care aceștia dovedesc instanței de judecată cu sunt mai potriviți pentru a crește și educa minorii sau în cazul în care părinții sunt decedați, dispăruți [1]. Perspectiva asupra custodiei a evoluat în timp. Astfel:
- Conform Codului Familiei (1956), în timpul căsătoriei, ambii părinți aveau aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori înfiați. Totuși prin art. 42 și 43, Codul Familiei obliga instanța de judecată să decidă în caz de divorț, ca minorul să fie încredințat spre creștere și educare doar unui părinte ceea ce se chema, în termen colocvial, custodie unică. Codul Familiei nu definea cui anume să fie încredințat minorul dar practica judecătorească, bazată pe situația socială din anii '50 când codul a fost adoptat a făcut ca mama să fie în mod preponderent părintele care era numit părinte custodian. După intrarea în vigoare a legii 272/2004 deciziile pe care instanța le lua ar fi trebuit să se bazeze pe principiul interesului superior al copilului, cei doi părinți având, șanse teoretic egale în a primi custodia minorilor după divorț. În practică judecătorii au continuat jurisprudența anilor '50 decizând într-un procent majoritar încredințarea minorului către părintele de sex feminin în baza presupunerii că mama ar fi mai potrivită. Ca urmare a acestei prezumții discriminatorii, peste 84.5% din familiile monoparentale din România erau, la referendumul din anul 2002, de tipul mamă și copil sau mamă și copii [2]. Articole 42 și 43 din Codul Familiei ce impuneau acordarea, în caz de divorț, a custodiei asupra minorului doar unuia dintre părinți au fost abrogate implicit prin aderarea României la Uniunea Europeană și prin intrarea în vigoare a art. 148 litera (2) din Constituția României care indica faptul că "urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare". Așadar, începând cu data de 1 ianuarie 2007 când România a aderat la Uniunea Europeană, instanțele românești ar fi trebuit să acorde custodie comună asupra copiilor deoarece articolul 5 din protocolul 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului[3] avea precedență asupra prevederilor contrare exprimate de art. 42 și 43 din Codul Familiei. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, instanțele românești continuând să acorde sentințe de tip custodie unică, în baza art. 42 și 43. Codul Familiei a fost abrogat explicit odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, la data de 1 octombrie 2011 moment în care a devenit o regulă acordarea custodiei copiilor minori către ambii părinți, în caz de divorț sau separare.
- Conform noului Cod Civil al României care instituie noțiunea de autoritate părintească chiar și după divorț sau separarea părinților, aceștia au aceleași drepturi și îndatoriri relativ la copiii lor minori[4]. Este vorba de ceea ce se cheamă, în termen colocvial, custodie comună. Deși NCC prevede posibilitatea custodiei unice[5] acest lucru este o excepție pentru situația în care unul dintre părinți este un pericol pentru copil.
NOTE:
- ^ A se vedea Decizia 1091/2dată în dosarul 6846/302/2008 pe data de 16-Oct-09, președinte Gabriela Râșnoveanu, judecător Decebal Vlad, grefier Cristina Avram a Tribunalului București în care, în urma decesului mamei, custodia a fost acordată bunicilor din partea mamei în detrimentul tatălui
- ^ Citat din Studiul privind evoluția fenomenului familiilor monoparentale în România realizat de către Centrul Național De Pregătire În Statistică Colectiv de realizare: Drd. Andreea CAMBIR, Viorica DUMA , Mariana PIETREANU, Andoria IONIȚĂ, Corina PĂCURAR. O copie a acestui studiu este stocată și aici
- ^ "Soții se bucură de egalitate în drepturi și în responsabilități cu caracter civil, între ei și în relațiile cu copiii lor în ceea ce privește căsătoria, pe durata căsătoriei și cu prilejul desfacerii acesteia." -- Articolul 5 - Egalitatea între soți - din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale
- ^ a se vedea în acest sens art. 397 din NCC
- ^ a se vedea în acest sens art. 398 din NCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu