Violenţa asupra copilului. Violenţa în familie

Precizări stipulate în Metodologia-cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie. Această metodologie-cadru a fost aprobată prin HG 49/2011

Fragmente relevante

[…]Prezenta metodologie-cadru este complementară cu următoarele documente:

[...]

c) Standardele minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecţiei drepturilor copilului (Ordinul secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului nr. 288/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecţiei drepturilor copilului)

[...]II.2.1. Definiţii operaţionale

Violenţa asupra copilului

Violenţa asupra copilului reprezintă forme de rele tratamente produse de către părinţi sau de orice altă persoană aflată în poziţie de răspundere, putere ori în relaţie de încredere cu copilul, care produc vătămare actuală sau potenţială asupra sănătăţii acestuia şi îi pun în pericol viaţa, dezvoltarea, demnitatea şi moralitatea.

În funcţie de caracteristicile şi de gravitatea faptei, violenţa asupra copilului antrenează răspunderea civilă, disciplinară sau penală a făptuitorului/agresorului.

Principalele forme de violenţă asupra copilului sunt: abuzul, neglijarea, exploatarea şi traficul de copii.

A. Abuzul

Abuzul este definit în Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare [art. 89 alin. (1)] şi poate îmbrăca diferite forme, fiind clasificat ca abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic. Din punct de vedere criminologic, abuzul împotriva copilului este comis cu intenţie, directă sau indirectă.

a) Abuzul fizic constă în vătămarea corporală a copilului în cadrul interacţiunii, singulară sau repetată, cu o persoană aflată în poziţie de răspundere, putere ori în relaţie de încredere cu acesta, fiind un rezultat al unor acte intenţionate care produc suferinţă copilului în prezent sau în viitor.

b) Abuzul emoţional constă în expunerea repetată a copilului la situaţii al căror impact emoţional depăşeşte capacitatea sa de integrare psihologică. Abuzul emoţional vine din partea unui adult care se află în relaţie de încredere, răspundere sau putere cu copilul. În mod concret, aceste acte pot fi umiliri verbale şi nonverbale, intimidări, ameninţări, terorizări, restrângeri ale libertăţii de acţiune, denigrări, acuzaţii nedrepte, discriminări, ridiculizări şi alte atitudini ostile sau de respingere faţă de copil.

Dacă abuzul emoţional este repetitiv şi susţinut, duce la afectarea diverselor paliere ale psihicului copilului (de exemplu, structura de personalitate, afectele, cogniţiile, adaptarea, percepţia), devenind abuz psihologic, care are consecinţe mai grave decât abuzul emoţional şi pe termen lung asupra dezvoltării copilului.

Copilul care este martor al violenţei în familie suferă indirect un abuz emoţional şi/sau psihologic.

c) Abuzul sexual reprezintă implicarea unui copil sau a unui adolescent minor dependent şi imatur din punctul de vedere al dezvoltării psihosexuale în activităţi sexuale pe care nu este în măsură să le înţeleagă, care sunt nepotrivite pentru vârsta sa ori pentru dezvoltarea sa psihosexuală, activităţi sexuale pe care le suportă fiind constrâns prin violenţă sau seducţie ori care transgresează tabuurile sociale legate de rolurile familiale; aceste activităţi includ, de regulă, contact fizic, cu sau fără penetrare sexuală.

În această categorie pot intra:

1. molestarea sexuală, expunerea copilului la injurii sau limbaj cu conotaţie sexuală, precum şi atingerea copilului în zonele erogene cu mâna sau prin sărut, indiferent de vârsta copilului;

2. situaţiile care duc la satisfacerea nevoilor sexuale ale unui adult sau ale unui alt copil care se află într-o poziţie de responsabilitate, putere ori în relaţie de încredere cu copilul victimă;

3. atragerea sau obligarea copilului la acţiuni obscene;

4. expunerea copilului la materiale obscene sau furnizarea de astfel de materiale acestuia etc.;

5. căsătoria timpurie sau logodna copiilor care implică relaţii sexuale (mai ales în comunităţile de romi);

6. mutilarea genitală;

7. hărţuirea sexuală, definită pentru locul de muncă, pentru copiii care lucrează în sistemul formal aflat fie sub incidenţa Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul muncii, fie sub incidenţa Codului civil.

B. Neglijarea

Neglijarea este definită în Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare [art. 89 alin. (2)].

Neglijarea se poate prezenta sub mai multe forme:

1. neglijarea alimentară - privarea de hrană, absenţa mai multor alimente esenţiale pentru creştere, mese neregulate, alimente nepotrivite sau administrate necorespunzător vârstei copilului;

2. neglijarea vestimentară - haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici, haine murdare, lipsa hainelor;

3. neglijarea igienei - lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziţi;

4. neglijarea medicală - absenţa îngrijirilor necesare, omiterea vaccinărilor şi a vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise de medic, neprezentarea la programe de recuperare;

5. neglijarea educaţională - substimulare, instabilitatea sistemului de pedepse şi recompense, lipsa de urmărire a progreselor şcolare;

6. neglijarea emoţională - lipsa atenţiei, a contactelor fizice, a semnelor de afecţiune, a cuvintelor de apreciere.

7. părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.

C. Exploatarea copiilor

Exploatarea copiilor corespunde definiţiei exploatării unei persoane prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare (art. 2 pct. 2).

a) Exploatarea sexuală a copiilor reprezintă o practică prin intermediul căreia o persoană, de regulă un adult, obţine o gratificaţie sexuală, un câştig financiar sau o avansare, abuzând de/exploatând sexualitatea unui copil, încălcând drepturile acestuia la demnitate, egalitate, autonomie şi bunăstare fizică şi psihică; exemple: prostituţia, turismul sexual, comerţul cu căsătorii (inclusiv prin poştă), pornografia, striptease-ul.

Prostituţia copiilor şi pornografia infantilă sunt definite de Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000, ratificat prin Legea nr. 470/2001 [art. 2 lit. b) şi c)].

b) Exploatarea copilului prin muncă corespunde definiţiei celor mai grave forme de muncă a copilului prevăzute în Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, ratificată prin Legea nr. 203/2000 (art. 3), precum şi în Convenţia nr. 138/1973 privind vârsta minimă de încadrare în muncă, ratificată prin Decretul nr. 83/1975 (vezi glosar). Detalii privind prevenirea şi combaterea exploatării copilului prin muncă, complementare cu prezentul document, sunt prevăzute în anexa nr. 2 la hotărâre - Metodologia de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state.

D. Traficul de copii

Traficul de copii corespunde definiţiei traficului de minori prevăzute în Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare [art. 13 alin. (1)]. Conform definiţiei, traficul de persoane, inclusiv de minori, se face cu scopul exploatării. Prezenta metodologie-cadru promovează sintagma "trafic de copii" în domeniul protecţiei copilului, al asistenţei sociale în general, în acord cu prevederile Convenţiei cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare.

Un alt aspect demn de menţionat este includerea exploatării sexuale în scop comercial (prostituţia şi pornografia infantilă) şi a traficului de copii printre cele mai grave forme de exploatare prin muncă (Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 182/1999, ratificată prin Legea nr. 203/2000).

[...]E. Forme particulare ale violenţei asupra copilului

a) Intoxicaţii nonaccidentale ale copilului ca urmare a obligării acestuia de a bea băuturi alcoolice sau de a înghiţi tranchilizante pentru a obţine calmul ori somnul copilului, precum şi situaţia nou-născutului din mamă toxicomană.

b) Sindromul copilului scuturat este o formă de abuz fizic asupra copilului cu vârsta sub un an şi se datorează scuturărilor bruşte şi brutale, voluntare sau datorate unor comportamente inadecvate ale părinţilor/altor persoane, unele dintre acestea fiind considerate o formă de joacă cu copilul. Aceste scuturări conduc la apariţia hemoragiilor intracraniene (cu precădere hematom subdural şi hemoragii retiniene).

c) Sindromul Munchausen prin transfer reprezintă crearea artificială de către părinte (de regulă, mama) a unei boli a copilului; boala este indusă prin administrarea voluntară a unor medicamente sau substanţe ori prin susţinerea existenţei unor simptome la copil care nu au fost niciodată confirmate de către specialişti. În ambele cazuri, părinţii solicită medicilor numeroase investigaţii medicale sau chirurgicale, victimizând repetat copilul. Orice semn funcţional poate fi invocat de către părinţi pentru a obţine investigaţii şi proceduri dureroase şi intruzive pentru copil.

d) Sindromul Stockholm, cunoscut în psihologie ca fenomenul prin care victima exprimă adulaţie, gratitudine şi alte sentimente pozitive faţă de abuzator, aparent iraţional, în lumina pericolului şi a riscurilor suportate de către victimă (descoperit iniţial la ostatici). Acesta poate face dificilă identificarea abuzului.

e) Violenţa prin internet se produce prin intermediul calculatorului sau al telefonului mobil şi cuprinde următoarele categorii:

- conţinut ilegal şi/sau ofensator (pornografie, pornografie infantilă, imagini erotice tip fotografii sau desene cu copii - de exemplu, fenomenul Lolita, desene animate erotice şi/sau pornografice -, rasism şi xenofobie, discriminare, intimidare);

- contacte on-line şi în lumea reală (prin chat şi e-mail, agresorul câştigă încrederea copilului, care furnizează informaţii ce pot duce la identificarea copilului şi/sau a adresei unde locuieşte, cu comiterea ulterioară de abuzuri şi infracţiuni, prin întâlnirea faţă în faţă cu copilul sau nu);

- dependenţa de jocuri şi internet (utilizarea excesivă a calculatorului şi navigarea pe internet mai mult de 4 ore pe zi au efecte devastatoare asupra sănătăţii fizice, a performanţelor şcolare, capacităţii de socializare a copilului şi relaţiilor cu părinţii);

- comerţ şi publicitate (comerţul electronic fără supravegherea părinţilor poate conduce la utilizarea frauduloasă a datelor personale, de exemplu, utilizarea ilegală a cărţilor de credit, furtul de identitate).

[...]III.1.1. Factorii de risc

a) Caracteristici ale copilului: prematuritate sau greutate micã la naştere, probleme perinatale, de dezvoltare (de exemplu, tulburãri de ataşament), de sãnãtate, dizabilitãţi, probleme ori tulburãri de comportament, copil din afara cãsãtoriei etc.

Efectul Cenuşãresei defineşte incidenţa crescutã a violenţei împotriva copiilor din afara cãsãtoriei comise de cãtre mama vitregã/tatãl vitreg faţã de violenţa generalã împotriva copiilor naturali. Conceptul a fost extins şi asupra copiilor adoptaţi sau aflaţi în plasament familial.

[...]III.2.2. Violenţa asupra copilului în familie (sublinierile îmi aparţin – SC)

În plus faţă de formele clasice şi particulare descrise la cap. II, există o serie de aspecte specifice legate de violenţa asupra copilului în familie pe care profesioniştii este de dorit să le aibă în vedere la identificarea şi rezolvarea cazurilor:

1. Perceperea negativă a copiilor de către propriii părinţi, uneori chiar de la naştere, conduce la diferite grade de respingere a copiilor: sunt trecuţi cu vederea, ridiculizaţi, respinşi sau văzuţi ca sursă a problemelor părinţilor.

2. Ameninţarea repetată a copilului cu pedepse, cu părăsirea sau alungarea conduce la o stare de anxietate căreia copilul cu greu îi face faţă şi care lasă urme pe termen lung.

3. Neglijarea copilului conduce adesea la asumarea de responsabilităţi cărora copiii, nefiind suficient de maturi, nu le pot face faţă. Drept consecinţă, nu le mai rămâne decât foarte puţină energie şi bucurie pe care să o investească în joacă, în relaţiile cu alţi copii şi în învăţătură. Mulţi ani mai târziu pot fi observate probleme de identitate ale acestor copii, ale conştientizării propriei valori şi ale identităţii sexuale.

4. Copiii consumatorilor de droguri sunt afectaţi deja de la nivelul vieţii intrauterine. Sindromul de alcoolemie fetală se caracterizează prin: fizionomie specifică, malformaţii congenitale, tulburări de creştere şi retard mintal. În cazul mamelor care consumă droguri în timpul sarcinii, există, de asemenea, riscul ca nou-născutul să dezvolte simptome de abstinenţă: tremurături, agitaţie motorie, vomă, diaree, crampe abdominale. În cazul copiilor mai mari, aceştia observă că adulţii sunt prea preocupaţi de propria lume, de propriile lor nevoi şi probleme, încât nu mai pot avea grijă de ei şi de nevoile lor. Drept consecinţă, copiii îşi asumă responsabilităţi în locul părinţilor. În plus, consumatorii de droguri folosesc adesea negarea şi proiecţia ca mecanism de apărare. Astfel, neagă, minimalizează şi raţionalizează abuzul pe care îl săvârşesc. Se întâmplă adesea ca acela care consumă droguri să realizeze o proiecţie asupra copilului, pe care s-ar putea să îl facă să se simtă răspunzător de orice problemă care ar apărea. Un consumator de droguri poate distorsiona percepţia copilului asupra realităţii la fel de mult ca un părinte psihotic.

5. Eşecul nonorganic de dezvoltare este definit ca o formă de neglijare emoţională a cărei consecinţă este retardul în creştere şi greutate. Este cunoscut în psihiatria copilului ca tulburare de ataşament primar, ce are drept consecinţă nanismul staturo-ponderal.

6. Divorţul este un alt moment traumatizant pentru copil, care poate conduce la abuz emoţional. Astfel, copiii se văd aruncaţi în mijlocul unui conflict cronic în care unul dintre părinţi îl acuză pe celălalt, iar ei sunt forţaţi să "ia partea unuia dintre ei". Copilul devine anxios şi se întâmplă adesea să aibă sentimente confuze. El pierde un părinte fără să îi fie permis să fie necăjit sau să ceară şi să primească ajutor. Furia, asociată cu acestea, şi disperarea copilului deseori nu sunt exprimate direct, acesta devenind deprimat şi/sau dificil. El trece printr-un proces care îi poate afecta legăturile cu cei apropiaţi, într-un mod negativ şi pe timp îndelungat. Pot fi identificate ca abuz emoţional:

a) cazul în care copilul dezvoltă o anxietate cronică de separare şi sentimentul de vină deoarece a fost de partea unuia dintre părinţi;

b) cazul în care copilul a fost folosit în mod conştient sau inconştient spre a ajuta "funcţionarea" unuia dintre părinţi, de exemplu trimiterea de mesaje, spionare etc.; în asemenea situaţii copilul va dezvolta tulburări psihosomatice şi de comportament;

c) cazul răpirii copilului sau al separării ilegale a acestuia de unul dintre părinţi;

d) cazul în care părinţii se bat în prezenţa copilului.

Textul integral al HG 49/2011 poate fi consultat aici: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG49-2011.pdf