Criterii de decizie între custodia custodia comună şi custodia unică

Custodia comună după divorț nu este întotdeauna în interesul copilului. Deşi regula impusă de noul cod civil este aceea de a se pleca pe prezumția de autoritate părintească comună, dacă interesul superior al copilului o reclamă, judecătorul poate opta pentru autoritate părintească exercitată de către unul dintre părinţi (adică custodie unică). Este importantă, din acest punct de vedere, jurisprudența statelor care au implementat custodia comună acum 10-20 de ani, ca de pildă Olanda. Conform jurisprudenţei olandeze:

• Se acordă custodie unică atunci când un părinte este alcoolic sau suferă de o boală psihică gravă, spre exemplu, este posibil ca respectivul părinte să nu poată lua decizii referitoare la şcolarizarea minorului sau tratamentul medical pe care acesta ar trebui să îl urmeze (jurisprudenţa Curţii Supreme a Olandei 18 martie 2005, LJN AS 8525).^[6]

• Nu reprezintă o bază suficientă pentru a decide custodie unică dacă unul dintre părinţi nu doreşte să mai colaboreze cu fostul soţ sau fosta soţie în procesul decizional privind creşterea copilului, acest fapt nu este suficient ca instanţa să se abată de la regula generală şi să garanteze custodie unică (Curtea Supremă a Olandei 10 septembrie 1999, NJ2000, 20 m. nt. S.F.M. Wortmann ; Curtea Supremă a Olandei 15 decembrie 2000, NJ 2001, 123 m. nt S.F.M. Wortmann). ^[6]

• Chiar dacă ambii părinţi solicită un aranjament de tip custodie unică completetat de un drept de acces, acest fapt nu va fi o bază suficientă pentru a garanta decizia finală a instanţei. (Asser-De Boer, par.820d). De fapt, singura modalitate care garantează acordarea custodiei unice este dacă părinţii pot convinge instanţa că un aranjament de tip custodie unică serveşte mai bine intereselor copilului decât custodia comună.^[6]

• Curtea Supremă a Olandei a formulat un test pentru a determina când trebuie aprobata cererea de custodie unică formulata de unul dintre părinţi. Judecătorul procesului trebuie să fie convins că problemele dintre părinţi sunt atât de serioase încât riscul ca minorul să sufere ca urmare a continuării custodiei comune, să fie atât de mare încât să nu poată fi acceptat. Ba mai mult, nu trebuie să existe nicio aşteptare ca problemele părinţilor să poată fi rezolvate în viitorul apropiat. (Curtea Supremă a Olandei 18 martie 2005, LJN AS8525, Curtea Supremă a Olandei 15 februarie 2008, LJN BB9669). Aceasta regula are de la 1 martie 2009 putere statutară deoarece este inclusă în Articolul 1 : 251a(1) al Codului Civil Olandez (Continuare al actului Parenthood and Careful Divorce Act, 27 noiembrie 2008, Staatsblad 2008, 500 Articolul J. Rezoluţie de Implementare 6 februarie 2009, Staatsblad 2009, 56).

Jurisprudență

Prin sentinţa civilă nr. 9546/03.10.2011, Judecătoria Oradea, ca urmare a divorţului, a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor să se facă în comun de ambii părinţi (art. 397 din Noul Cod civil). Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a stabilit domiciliul minorilor la mamă şi a încuviinţat un program de vizitare a minorilor de către tată. Menţionăm că instanţa a fost investită printr-o precizare a cererii reconvenţionale din 27.09.2011 întemeiată pe dispoziţiile art. 46 şi art. 5 alin 2 din Legea nr. 71/2011, hotărârea fiind pronunţată după intrarea în vigoare a dispoziţiilor Noului Cod civil.(Sentinţa civilă nr. 9546/03.10.2011, Judecătoria Oradea; http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2011/10/hot-NCC-minuta.pdf)

Acest articol este foarte important deoarece instaurează în dreptul român prezumţia de autoritate părintească comună care elimină vechea prezumţie utilizată până nu de mult, prezumţia de încredinţare către mamă.

Sursa: Wikipedia