marți, 17 ianuarie 2017

Sentinta - Instanţa acordă cuvântul asupra fondului cauzei !

Sentinta in original poate fi gasit aici : https://goo.gl/LL3l0T

Atentie :  Acesta este un rezumat pentru a citi intreaga sentinta accesati linkul de mai sus





ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECŢIA CIVILĂ
Sentinţa civilă nr. 2911
Şedinţa publică din data de 15.02.2012
Instanţa constituită din:
Preşedinte:
Grefier:



INSTANŢA,

Deliberand asupra cauzei civile de faţa, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti – Sectia Civila la data de 14.10.2011 sub numar de dosar 38143/301/2011, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta si, în contradictoriu cu Autoritatea Tutelara din cadrul Primăriei Sector 3 a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa sa dispuna in principal exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti in ceea ce-l priveste pe minorul

In subsidiar, reclamantul a solicitat sa-i fie incredintat spre crestere si educare minorul, pentru ca exercitarea autoritatii parintesti sa se faca doar de catre reclamant, să fie obligată pârâta la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorului, al carui cuantum sa fie stabilit in raport de veniturile pe care aceasta le realizeaza, reclamantul exprimandu-si acordul ca pensia de intretinere sa fie stabilita la venitul minim pe economie. De asemenea, reclamantul a solicitat redimensionarea programului de legaturi personale cu minorul astfel:

- exclusiv vacante sau sarbatori legale, de pe data de 01 pana pe data de 15 ale fiecarei luni, inclusiv, cu parintele caruia ii revine prima jumatate a lunii pentru tot anul in curs, iar de pe data de 16 ale fiecarei luni pana in ultima zi calendaristica a fiecarei luni inclusiv, cu celalalt parinte caruia ii revine a doua jumatate a lunii pentru anul in curs;

- anii impari sa fie cei in care minorul isi petrece prima jumatate a fiecarei luni cu tatal sau, iar anii pari sa fie cei in care copilul isi petrece a doua jumatate a fiecarei luni cu tatal sau;

- ora de schimb al domiciliilor minorului sa fie ora 12 la pranz, in cazul zilelor nelucratoare, iar pentru zilele lucratoare, parintele ce isi incheie jumatatea de luna cu copilul il duce pe acesta la ora de incepere a programului de la unitatea de invatamant asa precum parintele ce isi incepe jumatatea de luna cu copilul il preia pe acesta la ora de sfarsit a programului unitatii de invatamant;

- vacanta de iarna, conform calendarului stabilit prin ordinului ministrului educatiei, se imparte in jumatate, prima parte fiind cu parintele la care se afla copilul la data inceperii vacantei de iarna, pentru a se asigura alternanta anuala a sarbatorilor de Craciun si Anul Nou ce revin mamei in anii impari si, respectiv tatalui in anii pari;

- vacantele scolare intermediare vor fi impartite in 2 parti egale, prima parte fiind petrecuta de minor cu parintele la care acesta se afla in prima zi de vacanta din programul de alternanta bi-saptamanala a anului scolar;

- vacanta de primavara se imparte in jumatate, prima parte fiind petrecuta cu parintele la care copilul se afla la data inceperii vacantei de primavara cu conditia ca sarbatorile de Paste sa se afle pe perioada de vacanta a parintelui caruia i se cuveneau prin alternanta anuala, in caz contrar urmand sa se inverseze alternanta anuala in cele 2 saptamani de vacanta, revenindu-se la alternanta de fond la reinceperea anului scolar;

- vacanta de vara, dimensionata prin ordin al ministrului educatiei se imparte prin alternanta de doua saptamani, dupa aceeasi regula ca cea a anului scolar;

- pe perioada vacantelor cu numar impar de zile (exclusiv vacanta mare de vara), minorul va fi luat de la domiciliul parintelui care incheie prima perioada de vacanta in acelasi orar ca in timpul anului scolar (ora 12.00), in ziua aflata la mijlocul perioadei de vacanta;

- Ziua Nationala a Tatalui, sarboare legala stabilita anual in a doua duminica a lunii mai, intervalul orar 9.00-19.00, la domiciliul tatalui;

- zilele de nastere si onomastica ale tatalui, in intervalul orar 9.00-20.00, la domiciliul reclamantului, cu obligatia sa de a readuce copilul la domiciliul paratei, la sfarsitul intervalului;

- zilele de nastere si onomastica, anual si alternativ ale minorului, in primul an ziua onomastica revenindu-i reclamantului, iar in anul urmator ziua aniversara.

Reclamantul a mai solicitat si incuviintarea dreptului de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a minorului, prin accesul neingradit si nemijlocit la informatiile legate de sanatatea, activitatea prescolara si scolara aferenta formelor de invatamant pe care le urmeaza, prin consultarea sa in luarea deciziilor ce privesc inscrierea copilului la unitatile de invatamant si la orice program scolar si extrascolar, precum si in orice demers de natura medicala.


Atentie :  Acesta este un rezumat pentru a citi intreaga sentinta accesati linkul de mai sus


ref.[ngo4679]
Colectivul ARPCC

Niciun comentariu:

Cele mai citite