Copia acestui articol p[oate fi gasita aici: https://goo.gl/G5FXFD
Traducător: Giugaru Ramona
Ca urmare a unei transformări semnificative în anii 1970, inițiatorii a ceea ce a fost numită custodie alternativă prezintă aceste practice ca fiind expresia unei năzuințe de egalitate între sexe, introducând custodia comună după despărțire ca și transpunerea unei noi distribuții a rolurilor și a sarcinilor ce erau performate atunci când părinții încă locuiau împreună. Echivalentul perioadei de timp pe care fiecare părinte o petrece cu fiul sau fiica poate fi văzută ca expresia procesului de egalitate între sexe, în paralel cu perioada de timp din ce în ce mai mare pe care femeile o petrec la serviciu iar în cazul bărbații implicându-se în activitățile familiei.
Rezervele și criticile acestei practici, deși multe exprimate în numele interesului suprem al copilului ce trebuie să prevaleze, exprimă cu toate acestea o viziune naturalistă persistentă conform căreia mamele sunt predispuse să fie principalul îngrijitor al copilului în orice circumstanță. Această noțiune este apărată, în numele interesului copilului, de un anumit număr de psihiatrii pediatrici și specialiști ai copilăriei timpurii ce înclină spre susținerea unui punct de vedere traditional al rolurilor. Această poziție este de asemenea apărată de feministe care au un punct de vedere radical asupra riscurilor pe care o asemenea practică le-ar aduce în perpetuarea violenței masculine împotriva mamelor singure...Acest articol vizează schimbarea de natură legală și socială a percepției unei practici ce își câștigă treptat acceptarea, dar care este prinsă în polemici ce merg dincolo de scopul său și care vizează analize ale complexității relațiilor între sexe.
Rezumat
Apărute în contextul marii schimbări a anilor 1970, practicile a ceea ce era încă custodie comună au fost prezentate imediat de către iniţiatorii lor ca fiind expresia unei dorinţe de egalizare a poziţtiilor între sexe, ce vedea copartenalitatea survenită în urma despărţirii ca transpunerea unei noi repartiţii a rolurilor şi a sarcinilor atribuite în timpul vieţii în comun. Echivalenţa timpului petrecut de fiecare părinte alături de copiii săi putea fi citită ca expresia unui proces de egalizare între sexe ce se exprima în paralel prin investiţia în cariera profesională în cazul femeilor şi în viaţa familială în cazul bărbaţilor. Reticenţele şi criticile cu privire la o astfel de practică, dacă sunt în mod general enunţate în interesul superior al copilului, nu devoalează persistenţa unei viziuni naturaliste ce predispune mamele în orice circumstanţă să fie primele educatoare ale copilului. Concepţie susţinută, în numele interesului copilului de un anumit număr de pedopsihiatrii şi de actorii primei copilării și care se sprijină pe o viziune tradiţională a rolurilor, poziţie ce se dovedeşte a fi de asemenea apărată de către feministele ce se vor radicale în numele riscurilor, ce va incita la o astfel de practică, de perpetuare a unei violenţe masculine asupra mamelor despărţite..Articolul însoţeşte schimbarea de opinie, socială şi juridică, asupra acestei practici acceptată treptat din ce în ce mai bine, dar care se găseşte prinsă în polemici ce o depăşesc, în numele analizei complexităţii raporturilor sociale dintre sexe.
Rezidenţa alternată sau provocarea copartenalităţii
Cuvinte-cheie : Rezidenţă alternată – Coparentalitate –Sociologie – Gen – Polemici. Apărute în contextul marii schimbări din anii 1970, practicile a ceea ce era încă custodie comună au fost imediat prezentate de către iniţiatorii lor ca fiind expresia unei dorinţe de egalizare a poziţtiilor între sexe, ce vedea copartenalitatea survenită în urma despărţirii ca transpunerea unei noi repartiţii a rolurilor şi a sarcinilor atribuite în timpul vieţii în comun.
Echivalenţa timpului petrecut de fiecare părinte alături de copiii săi putea fi citită ca expresia unui proces de egalizare între sexe ce se exprima în paralel prin investiţia în cariera profesională în cazul femeilor şi în viaţa familială în cazul bărbaţilor. Reticenţele şi criticile cu privire la o astfel dacă sunt în mod general enunţate în înteresul superior al copilului, nu revelează persistenţa unei viziuni naturaliste ce predispun mamele în orice circumstanţă să fie primele educatoare ale copilului. Concepţie susţinută, în numele interesului copilului de un anumit număr de pedopsihiatrii şi actori ai copilării precoce și care se sprijină pe o viziune tradiţională a rolurilor, poziţie ce se dovedeşte a fi de asemenea apărată de către feministele ce se vor radicale cu rpivire la riscurile, care vor incita la o astfel de practică, de perpetuare a unei violenţe masculine asupra mamelor despărţite..Articolul însoţeşte schimbarea de opinie, socială şi juridică, asupra acestei practici acceptată treptat, din ce în ce mai bine, dar care se găseşte prinsă în polemici ce o depăşesc, în numele analizei complexităţii raporturilor sociale dintre sexe.
Incă de la apariţia sa din anii 1970, ceea ce era numită atunci « custodia alternată » a ridicat întrebări, mai ales pentru acei dintre psihologii clinicieni care o denunţau ca destabilizantă pentru copil. Articolul are ca obiectiv chestionarea reprezentării sociale a custodiei alternate începând cu lucrările realizate asupra acestei practici inovatoare de custodie a copilului după separarea părinţilor săi, şi de a arăta evoluţia opiniei sociale care a contribuit la justificarea re-poziţionării dreptului în această privinţă, după legea din 1987 care stabileşte ca normă autoritatea paternală disociind-o de rezindenţă până la cea din 2002 ce recunoaşte legitimitatea acestei practici. Cu toate acestea, rezistenţele sociale la adresa acesteia rămân.
Această contribuţie îşi propune să urmeze drumul dezbaterilor până la mondializarea lor actuală.
Continuarea poate fi gasita aici la pagina nr.3
ref.[ngo4034]
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu